Viitorul aparţine celor care cred în frumuseţea propriilor vise.” (Eleanor Roosevelt)

Sunt Gabriela Padurariu din Iași iar acesta este locul meu virtual in care îmi expun opinia despre diverse aspecte juridice. Accept orice comentariu făcut cu bun simt doar pe marginea a ceea ce am scris pe acest blog. În privinta sfaturilor juridice vă rog să nu uitați că ele nu se pot acorda profesional decât față în față și nu virtual .
Informatiile de pe acest blog nu reprezintă consultanță juridică. Ele vor fi folosite doar în scop de informare generală, nu pentru luarea unor decizii. Pentru luarea unor decizii trebuie să mă contactați personal sau să apelați la alți profesioniști.
Aceste precizări au semnificația unei declinări de obligație.


DESPRE GABRIELA PĂDURARIU:

DESPRE GABRIELA PĂDURARIU: Recunoscută pentru atenţia sa la detalii, Gabriela Pădurariu reprezintă în instanţa de judecată cât şi în faţa altor autorităţi, persoane juridice – societăţi, ONG-uri, etc. – în diverse cauze civile, comerciale, penale, în special în executarea silită. Funcţie de interesul celui pe care îl reprezintă ştie să urgenteze sau să temporizeze soluţionarea unei cauze – în special executări silite, cauze comerciale sau procedura insolvenţei -, caută şi găseşte întotdeauna cele mai bune soluţii tehnice din punct de vedere juridic şi al strategiei soluţionării corecte a cauzei de către instanţa de judecată, în sensul că-i oferă toate informaţiile necesare atât în fapt cât şi în drept pentru ca aceasta să poată pronunţa o hotărâre legală şi temeinică. Din experienţa acumulată în practica dreptului execuţional civil, poate spune că stăpăneşte în amănunt toate subtilităţile şi tertipurile de care se folosesc atât părţile din executarea silită – creditor şi debitor – cât şi executorul judecătoresc şi chiar instanţa de executare, pentru tergiversarea urmăririi silite. De asemenea, cunoaşte foarte bine cum îşi ascund debitorii bunurile şi veniturile de la urmărire şi cum pot fi acestea găsite/descoperite sau/și readuse în patrimoniul debitorului pentru a putea fi executat silit. În cazul în care în legătură cu soluţionarea unei cauze s-au ivit probleme legate de ineditul situaţiei fie anterior sesizării autorităţii corespunzătoare, fie în derularea unui proces civil, comercial, penal, fie în faza de urmărire silită, a apelat la grupul de profesionişti în drept – grupul său de colaboratori - care s-a format în timp şi în care dezbat foarte serios probleme de drept material, obiectiv, substanțial, cât şi de procedură, căutând cele mai eficiente soluţii de rezolvare. Apără și argumentează exclusiv ce i se potrivește persoanei și ce poate duce speța respectivă atât din punct de vedere uman cât și juridic. De foarte multe ori a consiliat partea să renunțe la anumite pretenții pentru că nu puteau fi dovedite, pentru că erau doar ambiții și dorințe neîntemeiate și pentru că totodată nu poate munci, nu poate crea intelectual un lucru, o cerință care nu este validă, care nu e parte din povestea acelei persoane, a acelui dosar.

Arbitru judiciar - Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere

Arbitru judiciar - Secretar general - Curtea de Arbitraj Comercial, Maritim și Fluvial;

Arbitru judiciar - Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere din Iași;

Reprezentant al Consiliului de Mediere în relația cu, Curtea de Apel Iași




ACTIVITATE PUBLICISTICĂ: PUBLICAŢIILE MELE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE ŞI PAGINI WEB

ACTIVITATE PUBLICISTICĂ: PUBLICAŢIILE MELE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE ŞI PAGINI WEB
SEDIUL PROFESIONAL:

Iaşi, str: Sărăriei nr. 58
Tel: 0746 669594
e-mail: gabriela_padurariu@yahoo.com

Adresa:

Adresa:
Clic pe foto

Lista arbitri judiciari - Curtea de Arbitraj Comercial, Maritim și Fluvial

Lista arbitri judiciari - Curtea de Arbitraj Comercial, Maritim și Fluvial
Click pe fotografie

Curtea de Arbitraj Comercial, Maritim și Fluvial

Curtea de Arbitraj Comercial, Maritim și Fluvial
Clic pe fotografie

Arbitraj și Mediere

Corpul Profesional al Mediatorilor din Județul Iași

Despre Biroul de Mediator Gabriela Pădurariu:

Biroul de mediator Gabriela Pădurariu oferă servicii mediere în Iași în toate tipurile de conflicte, cu expertiză de abordare fie individual, fie ca echipă.


Dacă vă doriți o rezolvare rapidă pentru disputele dumneavoastră prin servicii de mediere,Biroul de mediator Gabriela Pădurariu cu sediul în Iași, vă pune la dispoziție servicii de mediere ce asigură rezolvarea rapidă a oricărui litigiu de la cele de drept civil precum : grănițuire, revendicare, evacuare, partaj, divorț, încredințare minori, vizitare minori, executarea contractelor, litigii între asociați, la cele de drept penal – plângeri prealabile de lovire, tulburare de posesie, distrugere, precum și de dreptul muncii – drepturi salariale, concedieri.


Medierea reprezintă o alternativă în raport cu justiția de soluționare a conflictelor dintre părți, prin care o terță persoană neutră, imparțială și fără putere de decizie – mediatorul – ajuta părțile să găsească împreuna o soluție care să rezolve neînțelegerile dintre ele.


Medierea face parte din marea familie a metodelor alternative de soluționare a litigiilor – ADR ( Alternative Dispute Resolution).

Numărul din ce în ce mai mare al proceselor din instanțe este semnificativ pentru lipsa de dorință, dar și de informare a justițiabililor de a folosi cu eficiență dialogul pentru rezolvarea disputelor.

Pentru ca mediul juridic actual descurajează soluționarea rapidă a disputelor, pentru unele conflicte, societatea are nevoie de o modalitate mai eficientă de rezolvare a acestora. Această modalitate este medierea.

Procedura medierii costă și durează relativ mai puțin, aceasta se desfășoară în condiții de confidențialitate maximă, mediatorul având obligația de a păstra secretul dezbaterilor, atât față de persoanele cu care intră în contact în cadrul procedurii de mediere, cât și față de experții pe care părțile îi angajează în diferite cauze.

Protected by Copyscape Duplicate Content Penalty Protection

NOUTĂȚI LEGISLATIVE, EVENIMENTE JURIDICE ȘI OPINII JURIDICE

NOUTĂȚI LEGISLATIVE, EVENIMENTE JURIDICE ȘI OPINII JURIDICE

30 martie 2017

Proiect de lege pentru completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă: Suspendarea de drept a executării silite prin introducere a cererilor de contestatie la executare


Debitorii vor putea cere și obține suspendarea executării silite prin introducerea  contestației la executare:

 
Sursa:
 
 
LEGE pentru completarea Legii nr. 134/2010 Codul de procedură civilă.
 
”Articol Unic: - După art. 726 se introduce un nou articol, art. 7261:
„(1) Prin excepție de la art. 622 alin. (3), art. 702, art. 719 și art. 849 alin. (9), în situația titlurilor executorii reprezentate de contracte de credit ipotecar ori contracte de credit de nevoi personale care ajung ca stadiu procedural la executarea silită a bunului imobil reprezentând locuința familială a debitorului:
a) intervine suspendarea de drept, fără plata unei cauțiuni, până la lămurirea creanței datorate prin procedura contestației la executare inițiată de debitor sau prin procedurile de drept comun prevăzute de Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori;
b) poate fi redus prețul la a doua publicație de vânzare doar cu 25%, după ce debitul datorat în baza contractului de credit a fost stabiit printr-o expertiză contabilă, plătită de creditor în cadrul procedurii de executare silită ori prin hotărâre judecătorească definitivă;
c) dacă creditorul se prevalează de o cesiune de creanță și nu este autorizat de BNR, conform OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea pieței de capital, este interzis ca executorul să încaseze în numele acestuia dobânzi, penalități și majorări, creanța stabilită fiind dată de diferența nerestituită din capitalul împrumutat de la creditorul cedent în baza fie a scadnțarului prezentat de creditorul cedent, fie a expertizei contabile pentru situația în care debitorul contestă creanța;
 
d) prevederile alineatului (1) se aplică și dosarelor de executare silită care nu au fost finalizate din perspectiva procedurilor de scoatere la licitație în cadrul fazei de executare silită a bunurilor imobile reprezentând locuința familială a debitorilor, fără a se putea obține întoarcerea executării silite pentru licitațiile deja încheiate printr-un proces-verbal de adjudecare a bunului imobil.”
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu