Arbitru judiciar - Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere

Arbitru judiciar - Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere din Iași




Gabriela Pădurariu

Gabriela Pădurariu
Sediul profesional:

Iaşi, str: Sărăriei nr. 58
Tel: 0746 669594
e-mail: gabriela_padurariu@yahoo.com


Sunt Gabriela Padurariu din Iasi iar acesta este locul meu virtual in care imi expun opinia despre diverse aspecte juridice. Accept orice comentariu facut cu bun simt doar pe marginea a ceea ce am scris pe acest blog. In privinta sfaturilor juridice va rog sa nu uitati ca ele nu se pot acorda profesional decat față în față si nu virtual .
Informatiile de pe acest blog nu reprezinta consultanta juridica. Ele nu vor fi folosite decat in scop de informare generala, nu pentru luarea unor decizii. Pentru luarea unor decizii trebuie sa ma contactati personal sau sa apelati la alti profesionisti.
Aceste precizari au semnificatia unei declinari de obligatie.


ACTIVITATE PUBLICISTICĂ: PUBLICAŢIILE MELE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE ŞI PAGINI WEB

ACTIVITATE PUBLICISTICĂ: PUBLICAŢIILE MELE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE ŞI PAGINI WEB

DESPRE GABRIELA PĂDURARIU:

Recunoscută pentru atenţia sa la detalii, Gabriela Pădurariu reprezintă în instanţa de judecată cât şi în faţa altor autorităţi, persoane juridice – societăţi comerciale, ONG-uri, etc. – în diverse cauze civile, comerciale, penale, în special în executarea silită.

Funcţie de interesul celui pe care îl reprezintă ştie să urgenteze sau să temporizeze soluţionarea unei cauze – în special executări silite, cauze comerciale sau procedura insolvenţei -, caută şi găseşte întotdeauna cele mai bune soluţii tehnice din punct de vedere juridic şi al strategiei soluţionării corecte a cauzei de către instanţa de judecată, în sensul că-i oferă toate informaţiile necesare atât în fapt cât şi în drept pentru ca aceasta să poată pronunţa o hotărâre legală şi temeinică.

Din experienţa acumulată în practica dreptului execuţional civil, poate spune că stăpăneşte în amănunt toate subtilităţile şi tertipurile de care se folosesc atât părţile din executarea silită – creditor şi debitor – cât şi executorul judecătoresc şi chiar instanţa de executare, pentru tergiversarea urmăririi silite.

De asemenea, cunoaşte foarte bine cum îşi ascund debitorii bunurile şi veniturile de la urmărire şi cum pot fi acestea descoperite sau readuse în patrimoniul debitorului pentru a putea fi executat silit.

În cazul în care în legătură cu soluţionarea unei cauze s-au ivit probleme legate de ineditul situaţiei fie anterior sesizării autorităţii corespunzătoare, fie în derularea unui proces civil, comercial, penal, fie în faza de urmărire silită, a apelat la grupul de profesionişti în drept – grupul său de colaboratori - care s-a format în timp şi în care dezbat foarte serios probleme de drept material, obiectiv, substanțial, cât şi de procedură, căutând cele mai eficiente soluţii de rezolvare.



DOMENII DE COMPETENŢĂ:


*Servicii juridice în regim de outsourcing (externalizare);

* Consiliere si redactare de opinii juridice;

*Reprezentare in fata instantelor judecatoresti in procese variate (civile, comerciale, drept al muncii, drept penal, etc.);

*Reprezentare in fata altor autoritati (OPC, OSIM, BEJ, OCPI, etc.);

*Specializată in drept executional civil, consiliere in materie de executare silita/ contestatii la executare , contestatii la titlu, orice act juridic care are legatura cu executarea silita;

*Litigii civile (consultanta si redactari de acte, reprezentare, anulari de acte si contracte, executari silite, evacuari, iesiri din indiviziune, alte cereri );

*Litigii comerciale (consultanta referitoare la contracte comerciale , dizolvari voluntare, procedura insolventei, recuperari de debite prin procedura somatiei de plata, ordonantei de plata, etc);

*Plangeri contraventionale (amenzi O.P.C., amenzi D.R. Antifraudă, amenzi de circulatie, amenzi ITM, etc.);

*Litigii de munca: consultanta la incheierea contractelor de munca, negocierea conflictelor de munca, reprezentare, etc.





SEDIUL PROFESIONAL:

Iaşi, str: Sărăriei nr. 58
Tel: 0746 669594
e-mail: gabriela_padurariu@yahoo.com

Adresa:

Adresa:
Clic pe foto

Lista arbitri judiciari - Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iasi

Lista arbitri judiciari - Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iasi
Click pe fotografie

Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iasi

Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iasi
Clic pe fotografie

Despre Biroul de Mediator Gabriela Pădurariu:

Biroul de mediator Gabriela Pădurariu oferă servicii mediere în Iași în toate tipurile de conflicte, cu expertiză de abordare fie individual, fie ca echipă.


Dacă vă doriți o rezolvare rapidă pentru disputele dumneavoastră prin servicii de mediere,Biroul de mediator Gabriela Pădurariu cu sediul în Iași, vă pune la dispoziție servicii de mediere ce asigură rezolvarea rapidă a oricărui litigiu de la cele de drept civil precum : grănițuire, revendicare, evacuare, partaj, divorț, încredințare minori, vizitare minori, executarea contractelor, litigii între asociați, la cele de drept penal – plângeri prealabile de lovire, tulburare de posesie, distrugere, precum și de dreptul muncii – drepturi salariale, concedieri.


Medierea reprezintă o alternativă în raport cu justiția de soluționare a conflictelor dintre părți, prin care o terță persoană neutră, imparțială și fără putere de decizie – mediatorul – ajuta părțile să găsească împreuna o soluție care să rezolve neînțelegerile dintre ele.


Medierea face parte din marea familie a metodelor alternative de soluționare a litigiilor – ADR ( Alternative Dispute Resolution).

Numărul din ce în ce mai mare al proceselor din instanțe este semnificativ pentru lipsa de dorință, dar și de informare a justițiabililor de a folosi cu eficiență dialogul pentru rezolvarea disputelor.

Pentru ca mediul juridic actual descurajează soluționarea rapidă a disputelor, pentru unele conflicte, societatea are nevoie de o modalitate mai eficientă de rezolvare a acestora. Această modalitate este medierea.

Procedura medierii costă și durează relativ mai puțin, aceasta se desfășoară în condiții de confidențialitate maximă, mediatorul având obligația de a păstra secretul dezbaterilor, atât față de persoanele cu care intră în contact în cadrul procedurii de mediere, cât și față de experții pe care părțile îi angajează în diferite cauze.

NOUTĂȚI LEGISLATIVE ȘI OPINII JURIDICE

NOUTĂȚI LEGISLATIVE ȘI OPINII JURIDICE

27 aprilie 2017

Acţiune în declararea simulaţiei. Clauză compromisorie prevăzută în actul public. Consecinţe.

Sursa:
 
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2043 din 7 decembrie 2016
 
- C. proc.civ. din 1865, art. 137 alin. (2), art. 3434 -
 
Acțiunea în simulație este acea acțiune prin care se urmărește a se demonstra caracterul fictiv al unui act/operațiune juridică, pentru a deveni aplicabil singurul contract care corespunde voinței reale a părților - contractul secret, în cadrul unei asemenea acțiuni reclamantul plecând de la prevederile actului public pentru a demonstra că acesta nu corespunde voinței reale a părților.
 
Clauza compromisorie cu o formulare foarte vastă, prevăzută de părţi în contractul public, vizează inclusiv acţiunea în simulaţie prin care se pretinde declararea/constatarea caracterului simulat al actului public, având în vedere faptul că, la fel ca şi actul public, şi actul secret este parte a operaţiei de simulaţie, devenind, prin urmare, incidente prevederile art. 3434 C. proc. civ.
 
Așa fiind, competența de soluționare a litigiului aparține tribunalului arbitral, iar, potrivit art. 3434 C. proc. civ., instanța este obligată să își verifice competența, neavând posibilitatea de a uni excepția necompetenței generale a instantelor cu fondul, în condițiile art. 137 alin. (2) C. proc. civ., întrucât acest articol are în vedere situația în care pentru soluționarea unei excepții este necesară administrarea de probe comune cu cele ce se vor administra pe fondul cauzei, or, în această situatie, pentru însăși legala administrare a probatoriului, instanța trebuie mai întâi să își verifice competența.
 
 
Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a civilă la data de 07.11.2011, sub nr. x/3/2011, reclamanta A. SRL a chemat în judecată pârâtele B. SRL şi C. Ltd solicitând constatarea existenţei unui acord simulatoriu între părţile litigante şi obligarea pârâtei B. la plata sumei de 133.280 euro, reprezentând debit datorat în baza actului secret, şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume.
Pârâta B. a depus întâmpinare la data de 11.05.2011, prin care a invocat excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.
Prin sentința civilă nr. 987 din 27.02.2015 pronunțată în dosarul nr. x/3/2011, Tribunalul București, Secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței generale a instanţelor judecătoreşti și a respins cererea de chemare în judecată ca nefiind de competenţa instanţelor judecătoreşti. Totodată, a obligat reclamanta să plătească pârâtei B. SRL suma de 13.620,39 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că art. 3434 alin. (1) C. proc. civ. prevede că în cazul în care părţile în proces au încheiat o convenţie arbitrală pe care una din ele o invocă în instanţa judecătorească, aceasta îşi verifică competenţa, putând reţine cauza spre soluţionare, conform art. 3434 alin. (2) C. proc. civ. în cazul în care convenţia arbitrală nu operează.
S-a mai reținut că potrivit cererii de îndreptare a erorilor materiale din cererea de chemare în judecată depusă la data de 20.02.2012, cauza juridică a cererii de chemare în judecată o constituie actul public reprezentat de contractul de management de proiect încheiat la data de 01.04.2008. Acesta cuprinde un articol intitulat „Rezolvarea conflictelor - rezolvarea amiabilă a conflictelor” cu următorul conţinut: „Orice neînţelegere sau dispută născută din sau în legătură cu prezentul contract, referitoare, dar nelimitându-se la valabilitatea, interpretarea, executarea şi terminarea contractului, vot fi rezolvate pe cale amiabilă. În situaţia în care părţile nu vor ajunge la o înţelegere, disputa va fi rezolvată prin arbitraj, care se va desfăşura în Bucureşti, în conformitate cu regulile Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR)”.
S-a arătat că această clauză constituie o convenţie arbitrală, operantă în cauză în raport de obiectul litigiului (cerere de constatare a caracterului simulat al contractului de management de proiect încheiat la data de 01.04.2008 şi de obligare a B. la plata unei sume de bani în temeiul actului secret) şi de sfera extinsă de aplicare a convenţiei arbitrale, din punct de vedere obiectiv, părţile înțelegând să supună arbitrajului orice dispută ivită între ele în legătură cu acest contract. Enumerarea litigiilor supuse arbitrajului efectuată în cuprinsul acestei clauze este pur limitativă, astfel cum rezultă fără echivoc din folosirea expresiei „dar nelimitându-se la”.
Astfel formulată, convenţia arbitrală vizează inclusiv acţiunea în simulaţie prin care se pretinde declararea/constatarea caracterului simulat al contractului de management de proiect încheiat la data de 01.04.2008 şi cererea accesorie de plată a unei sume de bani în temeiul actului secret, având în vedere că, la fel ca şi actul public, şi actul secret este parte a operaţiei de simulare, denunţată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.
Faţă de cele expuse, reţinând că părţile au prevăzut în contract o convenţie de arbitraj ad-hoc, care operează în cauză, instanţa a admis excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, și, în conformitate cu prevederile art. 3433 alin. (1) C. proc. civ., întrucât încheierea convenţiei arbitrale exclude, pentru litigiul ce formează obiectul ei, competenţa instanţelor judecătoreşti, a respins cererea ca nefiind de competenţa instanţelor judecătoreşti.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta SC A. SRL a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 2039A/2015 din 9 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat. Prin aceeași hotărâre a fost obligată apelanta la plata sumei de 8.317,61 lei, cheltuieli de judecată, către intimata B. SRL.
Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a respins ca nefondată critica vizând nemotivarea hotărârii, arătându-se, în esență, că, deşi judecătorul este obligat să motiveze soluţia asupra fiecărui capăt de cerere, acesta nu trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi în susţinerea respectivelor capete de cerere.
S-a constatat că instanţa de fond a analizat excepția necompetenței generale a instanțelor, pe care a apreciat-o întemeiată. În analiza excepției au fost indicate înscrisurile avute în vedere (contractul de management de proiect prezentat de reclamantă), precum și dispozițiile legale a căror aplicare a fost apreciată ca fiind incidentă în cauză (art. 3434 C. proc. civ.).
În ceea ce privește criticile referitoare la greșita soluționare a excepției necompetenței generale a instanțelor s-a reținut că prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, apelanta-reclamantă a solicitat instanței să constate existenţa unui acord simulatoriu între părţile litigante şi obligarea pârâtei B. la plata sumei de 133.280 euro, reprezentând debit datorat în baza actului secret, şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, tribunalul fiind învestit astfel cu o acțiune în declararea simulației.
În cadrul unei acțiuni în simulație, reclamantul pleacă de la prevederile actului public pentru a demonstra că acesta nu corespunde voinței reale a părților.
În cazul de față, actul public este reprezentat de contractul de management de proiect încheiat la data de 01.04.2008 și care cuprinde clauza compromisorie potrivit căreia: „Orice neînţelegere sau dispută născută din sau în legătură cu prezentul contract, referitoare dar nelimitându-se la valabilitatea, interpretarea, executarea şi terminarea contractului, vor fi rezolvate pe cale amiabilă. În situaţia în care părţile nu vor ajunge la o înţelegere, disputa va fi rezolvată prin arbitraj, care se va desfăşura în Bucureşti, în conformitate cu regulile Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR)”.
Or, odată ce actul public cuprinde o clauză compromisorie cu o formulare foarte vastă, instanța de apel a apreciat că respectiva convenţie arbitrală vizează și acţiunea în simulaţie prin care se pretinde declararea/constatarea caracterului simulat al contractului de management de proiect încheiat la data de 01.04.2008 şi cererea accesorie de plată a unei sume de bani în temeiul actului secret, devenind incidente prevederile art. 3434 C. proc. civ., așa încât prima instanță a reținut în mod corect că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține tribunalului arbitral.
Nu au putut fi primite susținerile apelantei-reclamante, în sensul că tribunalul trebuia mai întâi să verifice existența actului secret și apoi să constate că acesta nu conține vreo clauză compromisorie, iar, în final, să constate că este competent să soluționeze pricina.
Aceasta întrucât, potrivit art. 3434 C. proc. civ., în cazul existenței unei convenții arbitrale, instanța este obligată să își verifice competența, neavând posibilitatea de a uni excepția necompetenței cu fondul în condițiile art. 137 alin. (2) C. proc. civ. Art. 137 alin. (2) C. proc. civ. are în vedere situația în care pentru soluționarea unei excepții este necesară administrarea de probe comune cu cele ce se vor administra pe fondul cauzei, or, în speță, pentru însăși legala administrare a probatoriului, instanța trebuie mai întâi să își verifice competența.
În termen legal, împotriva deciziei instanței de apel, reclamanta SC A. SRL a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs susține, în esență, nemotivarea hotărârii de către instanța de apel.
În opinia recurentei, impedimentul unirii excepţiei cu fondul nu a fost explicat de hotărârea din apel decât prin sintagma neclară a „lipsei posibilităţii”, fără a se indica în mod concret natura acestui impediment şi care este temeiul legal care îl enunţă.
Astfel, decizia din apel trebuia să explice de ce excepţia de necompetenţă a instanţelor judecătoreşti, spre deosebire de celelalte excepţii (de procedură şi de fond), nu poate fi unită cu fondul.
Or, art. 129 alin. (4) și (6), art. 261 alin. (1) pct. 5 prevăd obligația instanței de a arăta motivele care i-au format convingerea, precum și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
De altfel, statuarea că excepţia de necompetenţă nu poate fi unită cu fondul încalcă legea.
Aceasta întrucât, în primul rând, instanţa trebuie să-şi verifice competenţa nu numai în ipoteza unei convenţii arbitrale (art. 3434 C. proc. civ.), ci în orice situaţie (art. 1591 C. proc. civ.), iar în al doilea rând, după ce art. 136 C. proc. civ. clasifică excepţiile în excepţii de fond şi excepţii de procedură, art. 137 alin. (2) prevede că unirea cu fondul poate surveni în cazul oricărui tip de excepţie.
Necesitatea unirii cu fondul a excepţiei necompetenţei decurge din specificul petitului prezentului proces, care îşi propune constatarea unei simulaţii, adică existenţa concomitentă a două raporturi juridice: unul aparent (care include expres o clauză arbitrală) şi unul secret (al cărui element referitor la soluţionarea litigiilor trebuie să fie probat).
Acest tip de litigiu, de declarare a simulaţiei, presupune elucidarea existenţei concomitente a două raporturi juridice: unul aparent şi unul efectiv.
Prin ipoteză, cele două raporturi juridice se exclud, sunt diferite, chiar şi în ipoteza în care reglementează în mod identic aceleaşi chestiuni.
Nu există niciun motiv pentru a considera, nici măcar pe bază de simple supoziţii, că o clauză atributivă de litigii este automat parte din aranjamentul secret, cu atât mai mult în ipoteza unei interpuneri de persoane (în litigiul de faţă, persoana interpusă este de naţionalitate cipriotă).
Este de neînţeles rezerva instanţelor de fond de a verifica prin probe întinderea şi conţinutul raportului secret şi de a opune, în schimb, un raţionament care excede oricăror reguli de interpretare a actului juridic.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, în consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin completarea cererii de recurs înregistrată la data de 11 februarie 2016 recurenta a invocat și motivul de nelegalitate reglementat de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., care vizează interpretarea greșită a actului dedus judecății, prin schimbarea înțelesului lămurit al acestuia.
În argumentarea acestui motiv arată că actul la care se referă este sentința primei instanțe, aceasta constituind obiectul apelului.
Arată că instanţa de apel, apeciind asupra motivului de apel care critica nemotivarea sentinţei primei instanţe, a considerat în mod eronat că aceasta ar cuprinde o motivare în sensul art. 261 C. proc. civ. de la 1865.
În realitate, conchide recurenta, prima instanţă nu a răspuns mai multor argumente printr-un considerent comun, ci, de fapt, nu a răspuns niciunei apărări a reclamantei, care combătea excepţia necompetenţei instanţelor sau care solicita unirea cu fondul a excepţiei.
Intimata-pârâtă SC B. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, constatarea nulității completării cererii de recurs și respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, ținând cont și de apărările din întâmpinare, Înalta Curte a constatat că recursul declarat de reclamanta SC A. SRL este nefondat, pentru următoarele considerente:
Preliminar, cu privire la nulitatea completării cererii de recurs cu motivul de nelegalitate reglementat de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., nulitate invocată de intimata-pârâtă SC B. SRL prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a formulat completarea cererii de recurs la data de 11.02.2016, prin urmare, cu respectarea termenului imperativ de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate (26.01.2016) instituit de prevederile art. 301 C. proc. civ. astfel că, va analiza decizia atacată și sub acest aspect.
Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., decizia recurată este susceptibilă de casare atunci când a fost pronunţată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) din acelaşi cod, care prevăd că: „actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităţilor prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.”
Astfel, hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă aplicarea greşită a unei norme procedurale, în speţă, recurenta reclamând încălcarea prevederilor art. 137 C. proc. civ., prin faptul că în cauză nu a fost unită excepția de necompetență a instanțelor judecătorești cu fondul litigiului, în condițiile în care era necesară administrarea unor probe comune.
Tot în acest context, recurenta apreciază incident motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., susținând, în esență, nemotivarea hotărârii sub aspectul neunirii excepției de necompetență cu fondul litigiului.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi reţinut, în cauză nefiind încălcate formele de procedură prevăzute, sub sancţiunea nulităţii, de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Este adevărat că art. 137 alin. (2) C. proc. civ. permite judecarea concomitentă a excepțiilor cu fondul, numai atunci când probele necesare rezolvării excepției sunt comune cu probele (sau numai cu o parte dintre acestea) necesare rezolvării litigiului, dar este de necontestat că și în ipoteza unor probe comune (astfel cum pretinde și în speță recurenta: „necesitatea unirii cu fondul a excepției necompetenței decurge din specificul petitului prezentului proces”), unirea excepției cu fondul nu este obligatorie pentru instanță.
Prin urmare, în mod greșit recurenta se prevalează de încălcarea prevederilor art. 137  alin. (2) C. proc. civ., motivat de împrejurarea că în cauză nu a fost unită excepția de necompetență a instanțelor judecătorești cu fondul litigiului, întrucât, în raport strict de textul legal menționat, instanța poate dispune unirea excepției cu fondul, însă, chiar și în ipoteza unor probe comune, unirea excepției cu fondul nu este obligatorie pentru instanță.
În acest sens este și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, decizia nr. 3215 din 20 octombrie 2011 pronunțată în dosarul nr. x/3/2008.
Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocat vizează nemotivarea hotărârii, precum şi motivarea contradictorie, dar decizia atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, motivarea fiind clară şi concisă.
Împrejurarea că instanţa nu a răspuns tuturor argumentelor aduse de parte, subsumate unui motiv de apel, nu poate atrage incidența pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., de vreme ce din considerentele hotărârii rezultă cu evidenţă raţionamentul logico-juridic al instanţei în adoptarea soluţiei.
Criticile recurentei vizează exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată, dar argumentele instanţei se constituie într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia adoptată, decizia instanţei de apel fiind legală sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Este de necontestat că prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, reclamanta SC A. SRL a solicitat instanței să constate existenţa unui acord simulatoriu între părţile litigante şi obligarea pârâtei B. la plata sumei de 133.280 euro, reprezentând debit datorat în baza actului secret, şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, tribunalul fiind învestit astfel cu o acțiune în declararea simulației.
Argumentat și legal motivat, instanța de control judiciar a arătat cu justețe că acțiunea în simulație este acea acțiune prin care se urmărește a se demonstra caracterul fictiv al unui act/operațiune juridică, pentru a deveni aplicabil singurul contract care corespunde voinței reale a părților - contractul secret. Astfel, în cadrul unei asemenea acțiuni, reclamantul pleacă de la prevederile actului public pentru a demonstra că acesta nu corespunde voinței reale a părților.
În cauză, actul public este reprezentat de contractul de management de proiect încheiat la data de 01.04.2008.
Potrivit art. 3434 alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care părţile în proces au încheiat o convenţie arbitrală pe care una din ele o invocă în instanţa judecătorească, aceasta îşi verifică competenţa, putând reţine cauza spre soluţionare, conform art. 3434 alin. (2) C. proc. civ. în cazul în care convenţia arbitrală nu operează.
În speță nu se poate face abstracție de clauza prevăzută la articolul intitulat „Rezolvarea conflictelor - rezolvarea amiabilă a conflictelor” având următorul conţinut: „Orice neînţelegere sau dispută născută din sau în legătură cu prezentul contract, referitoare dar nelimitându-se la valabilitatea, interpretarea, executarea şi terminarea contractului, vot fi rezolvate pe cale amiabilă. În situaţia în care părţile nu vor ajunge la o înţelegere, disputa va fi rezolvată prin arbitraj, care se va desfăşura în Bucureşti, în conformitate cu regulile Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR)”.
Contrar susținerilor recurentei, s-a apreciat legal că această clauză constituie o convenţie arbitrală operantă în cauză în raport de obiectul litigiului, iar, astfel formulată, vizează inclusiv acţiunea în simulaţie prin care se pretinde declararea/constatarea caracterului simulat al contractului de management de proiect încheiat la data de 01.04.2008 şi cererea accesorie de plată a unei sume de bani în temeiul actului secret, având în vedere că, la fel ca şi actul public, şi actul secret este parte a operaţiei de simulare, denunţată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.
Ceea ce este esenţial este faptul că există clauză compromisorie şi că în virtutea acesteia părţile recurg la arbitraj fiind obligate să se conformeze procedurii arbitrale şi îndatoririi de a-şi exercita drepturile procedurale cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.
Așa fiind, competența de soluționare a litigiului aparține tribunalului arbitral, iar potrivit art. 3434 C. proc. civ. în cazul existenței unei convenții arbitrale instanța este obligată să își verifice competența, în acest fel procedându-se și în cauză.
În plus, art. 137 alin. (2) C. proc. civ. are în vedere situația în care pentru soluționarea unei excepții este necesară administrarea de probe comune cu cele ce se vor administra pe fondul cauzei, or, în cazul de față, pentru însăși legala administrare a probatoriului, instanța trebuie mai întâi să își verifice competența, aspect reţinut în mod legal de instanţa de control judiciar.
Trebuie subliniat faptul că soluţionarea excepţiei necompetenţei precede altor excepţii de procedură sau de fond ori aspectelor ce ţin de dezlegarea în fond a pricinii datorită efectului de nulitate pe care îl imprimă actelor efectuate de o instanţă necompetentă.
Deşi recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că indicarea acestuia are un caracter pur formal, întrucât aceasta nu a arătat în ce constă greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii în sensul textului legal evocat, criticile invocate prin completarea cererii de recurs vizând în realitate nemulţumirea sa cu privire la soluţia pronunţată, la argumentele care au format convingerea instanţei, neînsuşirea de către instanţa de control judiciar a apărărilor formulate de către parte, acestea fiind aspecte care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, dar nici invocarea motivului de recurs întemeiat pe aplicarea greşită a legii şi nici nu pot echivala cu o nemotivare.
Fără a reitera considerentele expuse, se constată că niciuna dintre cele două ipoteze ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii) nu a fost demonstrată.
Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate instituite de pct. 5, 7, 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ. invocate de recurentă, decizia atacată fiind la adăpost de orice critică, în raport de argumentele evocate şi cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul declarat de SC A. SRL împotriva deciziei civile nr. 2039A/2015 din 9 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, ca nefondat, menţinând hotărârea atacată, ca fiind legală.
Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului şi în raport de solicitarea intimatei-pârâte privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentei - reclamante SC A. SRL la plata sumei de 8.674,70 lei către intimata-pârâtă SC B. SRL, reprezentând cheltuieli de judecată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

CONCEDIUL DE MATERNITATE (PRE ȘI POST NATAL) PENTRU MAMELE-AVOCAT

Autor: Av. Diana Grama -  http://avocatdivortgalatidianagrama.blo      Am decis să scriu acest articol, deși nu este unul de larg intere...