Viitorul aparţine celor care cred în frumuseţea propriilor vise.” (Eleanor Roosevelt)

Sunt Gabriela Padurariu din Iași iar acesta este locul meu virtual in care îmi expun opinia despre diverse aspecte juridice. Accept orice comentariu făcut cu bun simt doar pe marginea a ceea ce am scris pe acest blog. În privinta sfaturilor juridice vă rog să nu uitați că ele nu se pot acorda profesional decât față în față și nu virtual .
Informatiile de pe acest blog nu reprezintă consultanță juridică. Ele vor fi folosite doar în scop de informare generală, nu pentru luarea unor decizii. Pentru luarea unor decizii trebuie să mă contactați personal sau să apelați la alți profesioniști.
Aceste precizări au semnificația unei declinări de obligație.


DESPRE GABRIELA PĂDURARIU:

DESPRE GABRIELA PĂDURARIU: Recunoscută pentru atenţia sa la detalii, Gabriela Pădurariu reprezintă în instanţa de judecată cât şi în faţa altor autorităţi, persoane juridice – societăţi, ONG-uri, etc. – în diverse cauze civile, comerciale, penale, în special în executarea silită. Funcţie de interesul celui pe care îl reprezintă ştie să urgenteze sau să temporizeze soluţionarea unei cauze – în special executări silite, cauze comerciale sau procedura insolvenţei -, caută şi găseşte întotdeauna cele mai bune soluţii tehnice din punct de vedere juridic şi al strategiei soluţionării corecte a cauzei de către instanţa de judecată, în sensul că-i oferă toate informaţiile necesare atât în fapt cât şi în drept pentru ca aceasta să poată pronunţa o hotărâre legală şi temeinică. Din experienţa acumulată în practica dreptului execuţional civil, poate spune că stăpăneşte în amănunt toate subtilităţile şi tertipurile de care se folosesc atât părţile din executarea silită – creditor şi debitor – cât şi executorul judecătoresc şi chiar instanţa de executare, pentru tergiversarea urmăririi silite. De asemenea, cunoaşte foarte bine cum îşi ascund debitorii bunurile şi veniturile de la urmărire şi cum pot fi acestea găsite/descoperite sau/și readuse în patrimoniul debitorului pentru a putea fi executat silit. În cazul în care în legătură cu soluţionarea unei cauze s-au ivit probleme legate de ineditul situaţiei fie anterior sesizării autorităţii corespunzătoare, fie în derularea unui proces civil, comercial, penal, fie în faza de urmărire silită, a apelat la grupul de profesionişti în drept – grupul său de colaboratori - care s-a format în timp şi în care dezbat foarte serios probleme de drept material, obiectiv, substanțial, cât şi de procedură, căutând cele mai eficiente soluţii de rezolvare. Apără și argumentează exclusiv ce i se potrivește persoanei și ce poate duce speța respectivă atât din punct de vedere uman cât și juridic. De foarte multe ori a consiliat partea să renunțe la anumite pretenții pentru că nu puteau fi dovedite, pentru că erau doar ambiții și dorințe neîntemeiate și pentru că totodată nu poate munci, nu poate crea intelectual un lucru, o cerință care nu este validă, care nu e parte din povestea acelei persoane, a acelui dosar.

Arbitru judiciar - Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere

Arbitru judiciar - Secretar general - Curtea de Arbitraj Comercial, Maritim și Fluvial;

Arbitru judiciar - Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere din Iași;

Reprezentant al Consiliului de Mediere în relația cu, Curtea de Apel Iași




ACTIVITATE PUBLICISTICĂ: PUBLICAŢIILE MELE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE ŞI PAGINI WEB

ACTIVITATE PUBLICISTICĂ: PUBLICAŢIILE MELE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE ŞI PAGINI WEB
SEDIUL PROFESIONAL:

Iaşi, str: Sărăriei nr. 58
Tel: 0746 669594
e-mail: gabriela_padurariu@yahoo.com

Adresa:

Adresa:
Clic pe foto

Lista arbitri judiciari - Curtea de Arbitraj Comercial, Maritim și Fluvial

Lista arbitri judiciari - Curtea de Arbitraj Comercial, Maritim și Fluvial
Click pe fotografie

Curtea de Arbitraj Comercial, Maritim și Fluvial

Curtea de Arbitraj Comercial, Maritim și Fluvial
Clic pe fotografie

Arbitraj și Mediere

Corpul Profesional al Mediatorilor din Județul Iași

Despre Biroul de Mediator Gabriela Pădurariu:

Biroul de mediator Gabriela Pădurariu oferă servicii mediere în Iași în toate tipurile de conflicte, cu expertiză de abordare fie individual, fie ca echipă.


Dacă vă doriți o rezolvare rapidă pentru disputele dumneavoastră prin servicii de mediere,Biroul de mediator Gabriela Pădurariu cu sediul în Iași, vă pune la dispoziție servicii de mediere ce asigură rezolvarea rapidă a oricărui litigiu de la cele de drept civil precum : grănițuire, revendicare, evacuare, partaj, divorț, încredințare minori, vizitare minori, executarea contractelor, litigii între asociați, la cele de drept penal – plângeri prealabile de lovire, tulburare de posesie, distrugere, precum și de dreptul muncii – drepturi salariale, concedieri.


Medierea reprezintă o alternativă în raport cu justiția de soluționare a conflictelor dintre părți, prin care o terță persoană neutră, imparțială și fără putere de decizie – mediatorul – ajuta părțile să găsească împreuna o soluție care să rezolve neînțelegerile dintre ele.


Medierea face parte din marea familie a metodelor alternative de soluționare a litigiilor – ADR ( Alternative Dispute Resolution).

Numărul din ce în ce mai mare al proceselor din instanțe este semnificativ pentru lipsa de dorință, dar și de informare a justițiabililor de a folosi cu eficiență dialogul pentru rezolvarea disputelor.

Pentru ca mediul juridic actual descurajează soluționarea rapidă a disputelor, pentru unele conflicte, societatea are nevoie de o modalitate mai eficientă de rezolvare a acestora. Această modalitate este medierea.

Procedura medierii costă și durează relativ mai puțin, aceasta se desfășoară în condiții de confidențialitate maximă, mediatorul având obligația de a păstra secretul dezbaterilor, atât față de persoanele cu care intră în contact în cadrul procedurii de mediere, cât și față de experții pe care părțile îi angajează în diferite cauze.

Protected by Copyscape Duplicate Content Penalty Protection

NOUTĂȚI LEGISLATIVE, EVENIMENTE JURIDICE ȘI OPINII JURIDICE

NOUTĂȚI LEGISLATIVE, EVENIMENTE JURIDICE ȘI OPINII JURIDICE

16 februarie 2017

Conferinţa naţională „Probleme controversate și soluții de drept penal și procesual penal – la 3 ani de la intrarea în vigoare a noilor coduri penale”


Data 24 februarie 2017
Locația Aula Magna a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Speakeri Tudorel Toader, Maria Ioana Michinici, Florin Streteanu, Valerian Cioclei, Petruţ Ciobanu, Daniel Atasiei


Sursa:

http://www.universuljuridic.ro/conferinta-nationala-probleme-controversate-si-solutii-de-drept-penal-si-procesual-penal-la-3-ani-de-la-intrarea-in-vigoare-a-noilor-coduri-penale/

În ziua de vineri, 24 februarie, va avea loc conferința națională “Probleme controversate și soluții de drept penal și procesual penal – la 3 ani de la intrarea în vigoare a noilor coduri penale“.
Evenimentul este organizat de Editura Universul Juridic în parteneriat cu Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Drept și INPPA – Centrul Teritorial Iași, cu sprijinul Barourilor Bacău, Botoșani, Neamț, Iași, Suceava și Vaslui.
Conferința va avea loc în Aula Magna a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (Bd. Carol I nr. 11, Corpul A al Universității).
Conferința se va desfășura conform următoarei structuri:

– Drept penal partea generală
  1. • Lect. univ. dr. Maria Ioana Michinici, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași – Probleme juridice curente în materia unității infracționale.
  2. • Prof. univ. dr. Florin Streteanu, Decanul Facultății de Drept Babeș Bolyai din Cluj – Regimul normelor penale incomplete în lumina jurisprudenței recente a Curții Constituționale.
– Drept penal partea specială
  1. Prof. univ. dr. Tudorel Toader,Rectorul Universității „Al. I. Cuza” din Iași – Prezumția de constituționalitate a normelor penale.
  2. Prof. univ. dr. Valerian Cioclei, Facultatea de Drept a Universității din București – Despre dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală..
- Drept procesual penal
  1. Lect. univ. dr. Petruț Ciobanu, Facultatea de Drept a Universității din București, Vicepreședinte UNBR, prodecan Baroul București – Tehnici speciale de cercetare.
  2. Lect. univ. dr. Daniel Atasiei, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași – Procedura de cameră preliminară: revoluție sau involuție?
ÎNSCRIERI:
http://www.universuljuridic.ro/conferinta-nationala-probleme-controversate-si-solutii-de-drept-penal-si-procesual-penal-la-3-ani-de-la-intrarea-in-vigoare-a-noilor-coduri-penale/







 
 

6 februarie 2017

Prin Decizia nr. 605/2016, Curtea Constituțională a României reține că, trimiterea actelor de procedura prin fax sau e-mail este asimilată cu depunerea personală la instanță

http://www.legal-land.ro/ccr-transmiterea-actelor-procedurale-prin-fax-ori-email-constitutionalitatea-dispozitiilor-legale/



Prin Decizia nr. 605/2016, Curtea Constituțională a României reține că, trimiterea actelor de procedura prin fax sau e-mail este asimilată cu depunerea personală la instanță:

 
Dacă dorești să trimiți actele procedurale prin fax sau prin e-mail este bine să știi care sunt termenele clarificate prin decizia nr. 605/2016, referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a Curții Constituționale a României, publicată în 3 ianuarie în Monitorul Oficial.

În Monitorul Oficial cu numărul 2 din 3 ianuarie 2017 a fost publicată Decizia CCR nr. 605/2016 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, care au următorul cuprins: "Cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie depus la instanţă sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispoziţiile art. 183 fiind aplicabile", potrivit Legal Land.

Art. 183 cu denumirea marginală "Actele depuse la poştă, servicii specializate de curierat, unităţi militare sau locuri de deţinere" din Codul de procedură civilă la care face referire textul de lege criticat are următorul cuprins:

"(1) Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen.

(2) Actul depus de partea interesată înăuntrul termenului prevăzut de lege la unitatea militară ori la administraţia locului de deţinere unde se află această parte este, de asemenea, considerat ca făcut în termen.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administraţia locului de deţinere, pe actul depus, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată".

"Examinând excepţia de neconstituţionalitate, (…)

Problema ridicată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 182 alin. (2) prin raportare la dispoziţiile art. 183 din Codul de procedură civilă în cazul transmiterii actelor procedurale prin fax ori poştă electronică.

În acest sens, Curtea reţine că textul legal criticat reglementează termenul de depunere a actelor procedurale raportat la programul de lucru al instanţei sau al locului unde trebuie depus actul respectiv, făcându-se aplicabilitatea dispoziţiilor legale ale art. 183 din Codul de procedură civilă în al cărui conţinut nu sunt menţionate faxul şi poşta electronică ca modalităţi de comunicare a actelor de procedură, ci numai scrisoarea recomandată la oficiul poştal, depunerea la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare (…)

În ceea ce priveşte faxul şi poşta electronică, Curtea observă că aceste modalităţi de comunicare sunt acceptate de lege, însă nu se regăsesc în ipoteza normei legale criticate. Spre exemplu, Curtea reţine că art. 94 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 28 decembrie 2015, prevede că actele de sesizare a instanţei depuse personal sau prin reprezentant, sosite prin poştă, curier ori fax sau în orice alt mod prevăzut de lege, se depun la registratură, unde, în aceeaşi zi, după stabilirea obiectului cauzei, primesc, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, dată certă şi număr din aplicaţia ECRIS. De asemenea, Codul de procedură civilă prevede aceste modalităţi de comunicare a actelor de procedură, spre exemplu, potrivit art. 148 alin. (2), cererile adresate, personal sau prin reprezentant, instanţelor judecătoreşti pot fi formulate şi prin înscris în formă electronică, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. Art. 149 alin. (4) din Cod prevede că în cazul în care cererea a fost comunicată, potrivit legii, prin fax sau prin poştă electronică, grefierul de şedinţă este ţinut să întocmească din oficiu copii de pe cerere, pe cheltuiala părţii care avea această obligaţie. Potrivit art. 199 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată, depusă personal sau prin reprezentant, sosită prin poştă, curier, fax sau scanată şi transmisă prin poştă electronică ori prin înscris în formă electronică, se înregistrează şi primeşte dată certă prin aplicarea ştampilei de intrare. Astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 471 alin. (3), cererea de apel poate fi trimisă şi prin poştă, fax, poştă electronică sau curier.

Prin urmare, Curtea reţine că părţile interesate au la îndemână, pe lângă depunerea actelor procedurale personal sau prin reprezentant, prin poştă, curier rapid sau prin intermediul unui serviciu specializat de comunicare, şi posibilitatea transmiterii acestor acte prin intermediul poştei electronice sau al faxului, fiind astfel facilitată comunicarea rapidă a actelor de procedură.

În speţă, astfel cum rezultă din actele dosarului, autorul excepţiei de neconstituţionalitate a transmis actul procedural prin fax după ora de închidere a programului de lucru al instanţei.

În ceea ce priveşte programul de lucru al instanţelor, Curtea reţine că acesta este de 8 ore zilnic, timp de 5 zile pe săptămână şi începe, de regulă, la ora 8,00 şi se încheie la ora 16.00, potrivit art. 89 alin. (1) din Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, mai sus menţionat.

În continuare, Curtea observă că cererile trimise prin poşta electronică sau prin fax nu beneficiază de efectele prevăzute de art. 183 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia un act de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen. În timp ce art. 183 alin. (3) din Codul de procedură civilă prevede în mod expres că recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută de serviciul de curierat rapid sau de serviciul specializat de comunicare serveşte ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată, în cazul actelor de procedură transmise pe fax sau poştă electronică, nu există o prevedere similară.

Problema care se ridică în cazul transmiterii actelor de procedură prin intermediul faxului sau poştei electronice este certitudinea recepţionării în termenul legal al acestora de către instanţa de judecată. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 154 alin. (6) coroborat cu art. 241 alin. (3) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora mijlocul de comunicare trebuie să fie apt să asigure atât transmiterea textului, cât şi confirmarea primirii lui.

Astfel, Curtea apreciază că trimiterea actelor de procedură prin fax sau poştă electronică a fost asimilată depunerii personale la instanţă şi nu trimiterii efectuate prin oficiul poştal, serviciul de curierat sau prin alt serviciu specializat de comunicare. Actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică este considerat a fi făcut în termen la data la care a fost înregistrat la instanţă, iar potrivit dispoziţiei legale criticate, deşi termenele se socotesc pe zile întregi, totuşi, în ziua în care se împlineşte termenul partea interesată trebuie să depună actul la instanţă până la închiderea programului.

Prin urmare, dispoziţiile legale criticate nu limitează dreptul părţilor de a comunica cu instanţele judecătoreşti, deoarece nimic nu le împiedică pe acestea să se adreseze instanţelor prin orice mijloace, cu condiţia, subînţeleasă, de a o face în termenele şi condiţiile prevăzute de lege".