Viitorul aparţine celor care cred în frumuseţea propriilor vise.” (Eleanor Roosevelt)

Sunt Gabriela Padurariu din Iași iar acesta este locul meu virtual in care îmi expun opinia despre diverse aspecte juridice. Accept orice comentariu făcut cu bun simt doar pe marginea a ceea ce am scris pe acest blog. În privinta sfaturilor juridice vă rog să nu uitați că ele nu se pot acorda profesional decât față în față și nu virtual .
Informatiile de pe acest blog nu reprezintă consultanță juridică. Ele vor fi folosite doar în scop de informare generală, nu pentru luarea unor decizii. Pentru luarea unor decizii trebuie să mă contactați personal sau să apelați la alți profesioniști.
Aceste precizări au semnificația unei declinări de obligație.


DESPRE GABRIELA PĂDURARIU:

DESPRE GABRIELA PĂDURARIU: Recunoscută pentru atenţia sa la detalii, Gabriela Pădurariu reprezintă în instanţa de judecată cât şi în faţa altor autorităţi, persoane juridice – societăţi, ONG-uri, etc. – în diverse cauze civile, comerciale, penale, în special în executarea silită. Funcţie de interesul celui pe care îl reprezintă ştie să urgenteze sau să temporizeze soluţionarea unei cauze – în special executări silite, cauze comerciale sau procedura insolvenţei -, caută şi găseşte întotdeauna cele mai bune soluţii tehnice din punct de vedere juridic şi al strategiei soluţionării corecte a cauzei de către instanţa de judecată, în sensul că-i oferă toate informaţiile necesare atât în fapt cât şi în drept pentru ca aceasta să poată pronunţa o hotărâre legală şi temeinică. Din experienţa acumulată în practica dreptului execuţional civil, poate spune că stăpăneşte în amănunt toate subtilităţile şi tertipurile de care se folosesc atât părţile din executarea silită – creditor şi debitor – cât şi executorul judecătoresc şi chiar instanţa de executare, pentru tergiversarea urmăririi silite. De asemenea, cunoaşte foarte bine cum îşi ascund debitorii bunurile şi veniturile de la urmărire şi cum pot fi acestea găsite/descoperite sau/și readuse în patrimoniul debitorului pentru a putea fi executat silit. În cazul în care în legătură cu soluţionarea unei cauze s-au ivit probleme legate de ineditul situaţiei fie anterior sesizării autorităţii corespunzătoare, fie în derularea unui proces civil, comercial, penal, fie în faza de urmărire silită, a apelat la grupul de profesionişti în drept – grupul său de colaboratori - care s-a format în timp şi în care dezbat foarte serios probleme de drept material, obiectiv, substanțial, cât şi de procedură, căutând cele mai eficiente soluţii de rezolvare. Apără și argumentează exclusiv ce i se potrivește persoanei și ce poate duce speța respectivă atât din punct de vedere uman cât și juridic. De foarte multe ori a consiliat partea să renunțe la anumite pretenții pentru că nu puteau fi dovedite, pentru că erau doar ambiții și dorințe neîntemeiate și pentru că totodată nu poate munci, nu poate crea intelectual un lucru, o cerință care nu este validă, care nu e parte din povestea acelei persoane, a acelui dosar.

Arbitru judiciar - Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere

Arbitru judiciar - Secretar general - Curtea de Arbitraj Comercial, Maritim și Fluvial;

Arbitru judiciar - Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere din Iași;

Reprezentant al Consiliului de Mediere în relația cu, Curtea de Apel Iași




ACTIVITATE PUBLICISTICĂ: PUBLICAŢIILE MELE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE ŞI PAGINI WEB

ACTIVITATE PUBLICISTICĂ: PUBLICAŢIILE MELE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE ŞI PAGINI WEB
SEDIUL PROFESIONAL:

Iaşi, str: Sărăriei nr. 58
Tel: 0746 669594
e-mail: gabriela_padurariu@yahoo.com

Adresa:

Adresa:
Clic pe foto

Lista arbitri judiciari - Curtea de Arbitraj Comercial, Maritim și Fluvial

Lista arbitri judiciari - Curtea de Arbitraj Comercial, Maritim și Fluvial
Click pe fotografie

Curtea de Arbitraj Comercial, Maritim și Fluvial

Curtea de Arbitraj Comercial, Maritim și Fluvial
Clic pe fotografie

Arbitraj și Mediere

Corpul Profesional al Mediatorilor din Județul Iași

Despre Biroul de Mediator Gabriela Pădurariu:

Biroul de mediator Gabriela Pădurariu oferă servicii mediere în Iași în toate tipurile de conflicte, cu expertiză de abordare fie individual, fie ca echipă.


Dacă vă doriți o rezolvare rapidă pentru disputele dumneavoastră prin servicii de mediere,Biroul de mediator Gabriela Pădurariu cu sediul în Iași, vă pune la dispoziție servicii de mediere ce asigură rezolvarea rapidă a oricărui litigiu de la cele de drept civil precum : grănițuire, revendicare, evacuare, partaj, divorț, încredințare minori, vizitare minori, executarea contractelor, litigii între asociați, la cele de drept penal – plângeri prealabile de lovire, tulburare de posesie, distrugere, precum și de dreptul muncii – drepturi salariale, concedieri.


Medierea reprezintă o alternativă în raport cu justiția de soluționare a conflictelor dintre părți, prin care o terță persoană neutră, imparțială și fără putere de decizie – mediatorul – ajuta părțile să găsească împreuna o soluție care să rezolve neînțelegerile dintre ele.


Medierea face parte din marea familie a metodelor alternative de soluționare a litigiilor – ADR ( Alternative Dispute Resolution).

Numărul din ce în ce mai mare al proceselor din instanțe este semnificativ pentru lipsa de dorință, dar și de informare a justițiabililor de a folosi cu eficiență dialogul pentru rezolvarea disputelor.

Pentru ca mediul juridic actual descurajează soluționarea rapidă a disputelor, pentru unele conflicte, societatea are nevoie de o modalitate mai eficientă de rezolvare a acestora. Această modalitate este medierea.

Procedura medierii costă și durează relativ mai puțin, aceasta se desfășoară în condiții de confidențialitate maximă, mediatorul având obligația de a păstra secretul dezbaterilor, atât față de persoanele cu care intră în contact în cadrul procedurii de mediere, cât și față de experții pe care părțile îi angajează în diferite cauze.

Protected by Copyscape Duplicate Content Penalty Protection

NOUTĂȚI LEGISLATIVE, EVENIMENTE JURIDICE ȘI OPINII JURIDICE

NOUTĂȚI LEGISLATIVE, EVENIMENTE JURIDICE ȘI OPINII JURIDICE

30 decembrie 2018

Sursa:
https://evenimente.juridice.ro/2018/11/ce-inseamna-sa-fii-civilizat-bucuresti-15-ianuarie-2019.html

Ce înseamnă să fii civilizat? / București, 15 ianuarie 2019
Unde
SOCIETATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE
București 3, str. Turturelelor 50, et. 4
Când
Marţi, 15 ianuarie 2019, 14:00-18:00
Programul și tematica
14:00-16:00

Pe stradă, în trafic, în instituții publice, în piețe și magazine, în relațiile cu vecinii și uneori chiar și în cele profesionale ne frapează “lipsa de civilizație”, faptul că alții – niciodată noi înșine – nu sînt “civilizați”.
Dar ce înseamnă să fii “civilizat”?
Jurist ca formație și moștenitor al unei lungi tradiții juridice familiale, Alexandru Paleologu spunea că civilizația se bazează pe distincția juridică între bunuri și persoane. Vom porni de la această idee pentru a explora noțiuni apropiate precum cultură și educație, politețe și civilitate, mentalitate și diferențe culturale.
Cultura juridică este o precondiție a unui trai civilizat. Valorile culturale și etice sînt cele care fac ca o civilizație să înflorească.

Pauză de cafea
16:00-18:00
Răspunsuri la întrebări
Theodor Paleologu, fost elev al Ecole Normale Supérieure, a studiat filozofia la Universitatea Paris și Sorbonne şi este doctor în filozofie politică al Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales şi al Universităţii din München.
A fost fellow la Harvard, Notre Dame şi Wissenschaftskolleg zu Berlin, a predat la Boston College, Deep Springs College, European College of Liberal Arts de la Berlin şi Universitatea din Copenhaga. A fost ambasador al României în Danemarca şi Islanda şi Ministru al Culturii.
În prezent este președintele Fundației Paleologu.

Sursa:

Codul lui Te rog

29.12.2018 | Alina MATEI

Alina Matei
Alina Matei
Văzând titlul, ați fi putut să credeți că fac reclamă cursului Ce înseamnă să fii civilizat?, susţinut de Theodor Paleologu, în data de 15 ianuarie 2019. Nici vorbă. Nu acesta este motivul. Theodor Paleologu nu are nevoie de nicio publicitate, iar numărul de citiri al evenimentului (peste 1000) mă îndreptăţeşte să cred că nici cursul nu mai are nevoie de publicitate suplimentară. Nu ştiu, de asemenea, nici ce teme va aborda dumnealui. O să aflu în 15 ianuarie.
Motivul titlului este că de-a lungul timpului, am întâlnit copii, adulţi (numiţi colegi, prieteni, iubiţi) care au avut o mică problemă cu a spune te rog. Tuturor le-am spus, aproape direct, dar frumos, că lipsește din ecuație simplitatea lui te rog; în cazul unora cred că ar fi funcţionat mai bine o directă. Dar sunt firavă, nu mă ajută constituţia J. Cu o parte dintre aceştia am dezvoltat ceea ce se numeşte o relaţie de calitate foarte bună. Cu ceilalţi… aveţi dreptate. Doar relaţii. Nu degeaba, la baza fericirii oamenilor stau relaţiile de calitate cu cei apropiaţi. Nu o spun eu, ci Robert Waldinger, profesor la Harvard Medical School. Vă rog, când aveţi timp, să urmăriţi, încă o dată, filmuleţul TED de aici.
Astfel, cred că enunţurile gen: ”adu-mi cana cu apă”, ”fă-mi masaj” sau ”vin-o cu dosarul în faţă la ÎCCJ” trebuie precedate sau urmate de simplul te rog. Altfel, lucrurile merg, dar merg greu. Nu o să dezvolt ideea dacă spunând te rog se stabilesc raporturi de putere, ne obligăm sau, mai pe româneşte, ne pică nasul. Ştiu doar că atunci când mergem în călătorii pe alte meleaguri auzim peste tot please. Ceri o cafea, întrebi de unde iei un taxi sau unde e muzeul văzut pe Google Maps, totul începe sau se termină cu please.
Să fi fost oare siluit acest frumos verb a ruga de către cerşetorii care nu îţi dau pace în intersecţii şi de la care auzi: ”daţi-mi, doamnă, vă rog, un ban de o pâine!”? Nu cred. Ei, cerşetorii, pentru a obţine ceea ce îşi doresc, nu ocolesc expresia vă rog. După cum nici pe mulţumesc, la final, dacă au noroc. Te rog şi mulţumesc sunt unite între ele, precum este scriitorul de opera sa.
Nu pot să nu amintesc remarca tristă a domnului profesor Valentin Constantin în frumosul interviu realizat împreună cu domnul profesor Marian Nicolae: ”Dumneavoastră, care aveți lecturi consistente, ați fost probabil frapat de numărul, care poate părea la noi exagerat, de mulțumiri pe care le adresează un autor important din Statele Unite colegilor care i-au citit manuscrisul și care i-au comunicat observațiile lor. Acest lucru nu se întîmplă în comunitățile noastre epistemice, deoarece corpul profesoral dintr-o facultate reprezintă un ansamblu de funcționari didactici, fără îndoială competenți și dedicați, însă cu foarte puțin timp la dispoziție pentru a observa eforturile colegilor și foarte puțin dispuși să riște cîte ceva din timpul lor atît de prețios pentru a-i citi pe ceilalți.
Am fost învăţăţi să ne rugăm lui Moş Crăciun să ne aducă ceea ce ne dorim. O dată pe an. La rândul nostru, spunem copiilor să-l roage pe Moş Crăciun. Dacă rugămintea se duce către cineva necunoscut, cum rămâne cu apropiații și cunoscuţii?
Statele nu se ocupă cu te rog. Însă statele, la fel și constituţiile, codurile civile, reglementările internaţionale apără şi ocrotesc demnitatea omului. Andrei Săvescu, la fiecare curs de protecția datelor cu caracter personal, insistă că prima valoare ocrotită de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene este demnitatea umană. Nu văd de ce în structura demnităţii umane nu ar intra, alături de dreptul de a fi uitat, şi dreptul de a fi rugat. Nu este exclus să fie practică judiciară în care să fie consemnate aspecte de genul: ”nu mă bătea, domnule Preşedinte, dar nici te rog nu am auzit vreodată de la el”.
Nu de puţine ori am văzut avocaţi care, în loc de eternul ”vă solicităm să admiteţi acţiunea” sau ”vă solicităm să aveţi în vedere că inculpaţii….” au folosit vă rugăm. Fireşte că te rog nu trebuie absolutizat. De partea cealaltă, judecătorul nu poate spune în minută: ”îl rog pe debitor să plătească creditorului suma de…” sau ”îl rog pe inculpat să execute 5 ani de puşcărie”. Judecătorul este gardianul lui te rog.
Şi zeii între ei, despre care unii spun că i-au gândit, iar alţii i-au întâlnit, în mod sigur folosesc formulările de salut, de politeţe. Efectul garantat spre progres.
Aş inventa – după modelul citit într-o carte minunată care se referea la ”da” ca fiind codul disperatelor la întrebarea dacă vor să se mărite – codul lui te rog între iubiţi ca însemnând te iubesc, iar între cunoscuți ca însemnând sunt civilizat.
Av. Alina Matei, Senior Editor JURIDICE.ro

19 decembrie 2018

Suma pe care recuperatorii de creanțe o pot cere debitorilor, plafonată - proiect de lege pentru modificarea OUG nr.50/2010


Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat miercuri, 19 decembrie 2018, un proiect de lege pentru modificarea OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, potrivit căruia cesionarul nu va putea pretinde de la debitorul care are calitatea de consumator mai mult decât dublul sumei plătite de acesta pentru a cumpăra creanța de la cedent.
Aceste dispoziții se vor aplica indiferent de instrumentul juridic utilizat pentru transferul creanței, inclusiv în cazurile cesiunii de contract, al cesiunii de portofoliu de creanță și al subrogației.
Debitorul cedat care are calitate de consumator se va putea elibera de datorie plătind cesionarului dublul prețului pe care acesta l-a plătit pentru a dobândi creanța, fără costuri suplimentare.
Pentru echilibrarea riscurilor contractului, dispozițiile documentului se vor aplica și contractelor de credit aflate în derulare la data intrării sale în vigoare.

8 mai 2018

Executarea silită în practică (ed. 3) - 8 iunie 2018 - Iași

Facultatea de Drept a Universității Alexandru Ioan Cuza și INPPA – Centrul Teritorial Iași în parteneriat cu Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Iași, Baroul Iași și Editura Hamangiu organizează conferința
Executarea silită în practică (ed. 3)

Iași, Facultatea de Drept, Amfiteatrul Paul Demetrescu
                                               8 iunie 2018

Vă invităm să participați la o conferință interactivă, adresată tuturor celor preocupați de problemele pe care le ridică în practică procedura executării silite.
Vor fi abordate subiecte si probleme propuse de intervenienți și de participanți.
Speakerii conferinței sunt practicieni recunoscuți, precum și profesori și autori de lucrări în materia executării silite.
Moderator
Lector univ. dr. Nicolae Horia ȚIȚ, Facultatea de Drept a Universității Alexandru Ioan Cuza, directorul INPPA – Centrul Teritorial Iași
Experți invitați (ordine alfabetică)
Lector univ. dr. Sergiu GOLUB, prodecan, Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – Executarea silită fast food sau despre executarea silită in temeiul copiei de pe minuta titlului executoriu (în colaborare cu Șerban MIRCIOIU)
Avocat dr. Șerban MIRCIOIU, Baroul Cluj, Conf. univ. dr. Mirela STANCU, Facultatea de Drept a Universității din București, Judecător la Tribunalul București, secția a III-a civilă – Impedimente la executarea silită
Judecător Roxana STANCIU, Tribunalul București, secția a IV-a civilă – Încetarea executării silite – efecte. Ce urmează?
Lector univ. dr. Andra-Roxana TRANDAFIR, Prodecan, Facultatea de Drept a Universității din București, avocat în Baroul București – Incredibila și trista poveste a executării silite privind sumele de bani sechestrate în procesele penale și transferate în contul ANABI.
Lector univ. dr. Gheorghe-Liviu ZIDARU, Facultatea de Drept a Universității din București, judecător la Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă – Caracterul eficace al remediilor disponibile pentru debitorul consumator, atunci când contestă executarea silită întemeiată pe clauze pretins abuzive


* mai multe detalii la adresa de e-mail: conferinte@hamangiu.ro sau nr. de telefon: 021-336.04.43; 031-805.80.20

Sursa:
https://evenimente.juridice.ro/2018/05/executarea-silita-in-practica-ed-3-8-iunie-2018-iasi.html

26 martie 2018

Reechilibrarea contractelor în instanță: Impreviziunea se aplică tuturor creditelor

Mecanismul impreviziunii, altfel spus, ideea de a cere reechilibrarea unui contract în care o parte ajunge în ruină, în timp ce cealaltă parte prosperă pe ruinarea sa, este aplicabil tuturor tipurilor de contracte de credit, indiferent de moneda în care s-a făcut împrumutul, indiferent de valoarea acestuia ș.a.m.d. Impreviziunea se aplică inclusiv celor care au făcut credite prin programul "Prima casă", chiar dacă aceștia s-au văzut discriminați prin Legea dării în plată, care i-a exclus din start.
În contextul Legii nr. 77/2016 privind darea în plată și al proiectului de lege pentru conversia creditelor în franci elvețieni, numeroși români s-au plâns că sunt discriminați de prevederile acestora. Legea dării în plată se aplică numai celor care au făcut credite imobiliare și s-au împrumutat de maxim 250.000 de euro (echivalentul în lei al acestei sume), iar legea conversiei creditelor, dacă ar fi intrat în vigoare în forma votată, așa cum se aștepta, se adresa doar celor împrumutați în franci elvețieni.

Practic, la momentul dezbaterilor pe aceste legi, românii împrumutați în programul "Prima Casă", ori cei cu credite în alte monede și care depășesc anumite praguri sau care sunt garantate cu alte tipuri de bunuri s-au văzut excluși prin aceste inițiative. Mai ales că Legea nr. 77/2016 prevede expres faptul că nu se aplică celor cu "Prima Casă", iar numărul celor împrumutați prin acest program devine de la un an la altul tot mai mare.

Prin Decizia Curții Constituționale a României (CCR) nr. 623/2016, Curtea nu numai că s-a pronunțat cu privire la unele aspecte de constituționalitate ale Legii privind darea în plată, dar a pus în lumină un mecanism juridic ca un colac de salvare pentru toți cei împrumutați: impreviziunea, altfel spus ideea de reechilibrare a unui contract în care o parte a ajuns să se ruineze, în timp ce cealaltă parte face profit pe ruina sa (dacă ar fi să definim acest mecanism juridic în cuvinte puține și cât se poate de clare).

Impreviziunea se aplică tuturor tipurilor de contracte care presupun prestații eșalonate în timp, așadar tuturor tipurilor de contracte de credit. În mecanismul ei de funcționare nu există praguri de la care se aplică soluții și praguri până la care nici nu se deschid discuțiile. În impreviziune există doar ideea de echitate și de bună-credință, în mod tradițional.

Ca exemple concrete, putem spune că reechilibrarea contractelor poate fi cerută de cei care au încheiat:


  • contracte de credit în programul "Prima Casă";

  • contracte de credit imobiliar, indiferent că le-au încheiat în lei, în euro, în dolari, în franci elvețieni, așadar, indiferent de monedă.;

  • contracte de credit garantate cu bunuri mobile;

  • leasinguri;

  • credite de nevoie personale etc.


De asemenea, nu se face nicăieri nicio distincție cu privire la cine poate și cine nu poate să aibă calitatea de creditor, ceea ce înseamnă că nu contează dacă respectivul credit este făcut la o bancă sau o instituție financiară de alt tip, ori la un dezvoltator.

"În esenţă, impreviziunea intervine când în executarea contractului a survenit un eveniment excepţional şi exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privinţa amplorii şi efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligaţiilor prevăzute de acesta. Drept urmare, clauzele contractului cu executare succesivă în timp trebuie adaptate în mod adecvat la noua realitate în măsura survenirii unui risc care se circumscrie ideii de impreviziune.", extragem din cuprinsul deciziei Curții.

Și cei care au încheiat contracte înainte de 2011?


Desigur, impreviziunea, așa cum o regăsim actualmente în Codul civil, nu se poate aplica decât contractelor care s-au încheiat după 1 octombrie 2011. Însă pentru contractele încheiate înainte de această dată, când era în vigoare vechiul Cod civil, avem de asemenea un mecanism de reechilibrare a contractelor, chiar dacă nu exista expres reglementată impreviziunea, așa cum e acum, în actul normativ, ea era recunoscută de practicieni, după cum a subliniat și Curtea în decizia sa cu privire la Legea dării în plată. Așadar, reechilibrarea contractelor poate fi cerută și de cei care au încheiat contracte înainte de 1 octombrie 2011.

"În acest sens, Curtea reţine că sub imperiul Codului civil din 1864 atât doctrina, cât şi practica au recunoscut posibilitatea aplicării teoriei impreviziunii în cazul în care un eveniment excepţional şi exterior voinţei părţilor ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de acestea la data încheierii contractului ar face excesiv de oneroasă executarea obligaţiei debitorului. Această instituţie şi-a găsit aplicarea în sistemul de drept românesc încă din prima parte a secolului XX, după Primul Război Mondial", a mai precizat instanța.

Important! În materia contractelor de credit, se prezumă că există un dezechilibru contractual între consumator (adică datornicul, pe scurt) și profesionist (creditorul), ceea ce înseamnă că acesta din urmă trebuie să vină și să dovedească contrariul.

Avem, de asemenea, un exemplu recent și foarte bun cu privire la succesul pe care l-am putea avea în instanță, cerând reechilibrarea contractului: Judecătoria Sectorului 2 al Capitalei a dat o decizie prin care dispune adaptarea unui contract de credit cu Bancpost, prin înghețarea cursului valutar al contractului în franci elvețieni și prin eliminarea comisionului de acordarea și a celui de administrare. Mai multe detalii puteți afla de aici.

Așadar, dacă creditorul nostru nu este dispus să accepte și realitatea noastră, atunci intanța de judecată este singura soluție. Putem obține, prin aceeași acțiune în instanță, atât reechilibrarea contractului, cât și eliminarea unor eventuale clauze abuzive.

Dacă într-un contract de credit ar exista clauze care să blocheze accesul la o instanță de judecată pe ideea de impreviziune, ori care să excludă din start ideea de reechilibrare necesară a contractului, atunci acestea ar putea fi cu ușurință eliminate de judecător din contract, pentru că se opun unor principii de ordine publică.

Sursa: