Viitorul aparţine celor care cred în frumuseţea propriilor vise.” (Eleanor Roosevelt)

Sunt Gabriela Padurariu din Iași iar acesta este locul meu virtual in care îmi expun opinia despre diverse aspecte juridice. Accept orice comentariu făcut cu bun simt doar pe marginea a ceea ce am scris pe acest blog. În privinta sfaturilor juridice vă rog să nu uitați că ele nu se pot acorda profesional decât față în față și nu virtual .
Informatiile de pe acest blog nu reprezintă consultanță juridică. Ele vor fi folosite doar în scop de informare generală, nu pentru luarea unor decizii. Pentru luarea unor decizii trebuie să mă contactați personal sau să apelați la alți profesioniști.
Aceste precizări au semnificația unei declinări de obligație.


DESPRE GABRIELA PĂDURARIU:

DESPRE GABRIELA PĂDURARIU: Recunoscută pentru atenţia sa la detalii, Gabriela Pădurariu reprezintă în instanţa de judecată cât şi în faţa altor autorităţi, persoane juridice – societăţi, ONG-uri, etc. – în diverse cauze civile, comerciale, penale, în special în executarea silită. Funcţie de interesul celui pe care îl reprezintă ştie să urgenteze sau să temporizeze soluţionarea unei cauze – în special executări silite, cauze comerciale sau procedura insolvenţei -, caută şi găseşte întotdeauna cele mai bune soluţii tehnice din punct de vedere juridic şi al strategiei soluţionării corecte a cauzei de către instanţa de judecată, în sensul că-i oferă toate informaţiile necesare atât în fapt cât şi în drept pentru ca aceasta să poată pronunţa o hotărâre legală şi temeinică. Din experienţa acumulată în practica dreptului execuţional civil, poate spune că stăpăneşte în amănunt toate subtilităţile şi tertipurile de care se folosesc atât părţile din executarea silită – creditor şi debitor – cât şi executorul judecătoresc şi chiar instanţa de executare, pentru tergiversarea urmăririi silite. De asemenea, cunoaşte foarte bine cum îşi ascund debitorii bunurile şi veniturile de la urmărire şi cum pot fi acestea găsite/descoperite sau/și readuse în patrimoniul debitorului pentru a putea fi executat silit. În cazul în care în legătură cu soluţionarea unei cauze s-au ivit probleme legate de ineditul situaţiei fie anterior sesizării autorităţii corespunzătoare, fie în derularea unui proces civil, comercial, penal, fie în faza de urmărire silită, a apelat la grupul de profesionişti în drept – grupul său de colaboratori - care s-a format în timp şi în care dezbat foarte serios probleme de drept material, obiectiv, substanțial, cât şi de procedură, căutând cele mai eficiente soluţii de rezolvare. Apără și argumentează exclusiv ce i se potrivește persoanei și ce poate duce speța respectivă atât din punct de vedere uman cât și juridic. De foarte multe ori a consiliat partea să renunțe la anumite pretenții pentru că nu puteau fi dovedite, pentru că erau doar ambiții și dorințe neîntemeiate și pentru că totodată nu poate munci, nu poate crea intelectual un lucru, o cerință care nu este validă, care nu e parte din povestea acelei persoane, a acelui dosar.

Arbitru judiciar - Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere

Arbitru judiciar - Secretar general - Curtea de Arbitraj Comercial, Maritim și Fluvial;

Arbitru judiciar - Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere din Iași;

Reprezentant al Consiliului de Mediere în relația cu, Curtea de Apel Iași




ACTIVITATE PUBLICISTICĂ: PUBLICAŢIILE MELE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE ŞI PAGINI WEB

ACTIVITATE PUBLICISTICĂ: PUBLICAŢIILE MELE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE ŞI PAGINI WEB
SEDIUL PROFESIONAL:

Iaşi, str: Sărăriei nr. 58
Tel: 0746 669594
e-mail: gabriela_padurariu@yahoo.com

Adresa:

Adresa:
Clic pe foto

Lista arbitri judiciari - Curtea de Arbitraj Comercial, Maritim și Fluvial

Lista arbitri judiciari - Curtea de Arbitraj Comercial, Maritim și Fluvial
Click pe fotografie

Curtea de Arbitraj Comercial, Maritim și Fluvial

Curtea de Arbitraj Comercial, Maritim și Fluvial
Clic pe fotografie

Arbitraj și Mediere

Corpul Profesional al Mediatorilor din Județul Iași

Despre Biroul de Mediator Gabriela Pădurariu:

Biroul de mediator Gabriela Pădurariu oferă servicii mediere în Iași în toate tipurile de conflicte, cu expertiză de abordare fie individual, fie ca echipă.


Dacă vă doriți o rezolvare rapidă pentru disputele dumneavoastră prin servicii de mediere,Biroul de mediator Gabriela Pădurariu cu sediul în Iași, vă pune la dispoziție servicii de mediere ce asigură rezolvarea rapidă a oricărui litigiu de la cele de drept civil precum : grănițuire, revendicare, evacuare, partaj, divorț, încredințare minori, vizitare minori, executarea contractelor, litigii între asociați, la cele de drept penal – plângeri prealabile de lovire, tulburare de posesie, distrugere, precum și de dreptul muncii – drepturi salariale, concedieri.


Medierea reprezintă o alternativă în raport cu justiția de soluționare a conflictelor dintre părți, prin care o terță persoană neutră, imparțială și fără putere de decizie – mediatorul – ajuta părțile să găsească împreuna o soluție care să rezolve neînțelegerile dintre ele.


Medierea face parte din marea familie a metodelor alternative de soluționare a litigiilor – ADR ( Alternative Dispute Resolution).

Numărul din ce în ce mai mare al proceselor din instanțe este semnificativ pentru lipsa de dorință, dar și de informare a justițiabililor de a folosi cu eficiență dialogul pentru rezolvarea disputelor.

Pentru ca mediul juridic actual descurajează soluționarea rapidă a disputelor, pentru unele conflicte, societatea are nevoie de o modalitate mai eficientă de rezolvare a acestora. Această modalitate este medierea.

Procedura medierii costă și durează relativ mai puțin, aceasta se desfășoară în condiții de confidențialitate maximă, mediatorul având obligația de a păstra secretul dezbaterilor, atât față de persoanele cu care intră în contact în cadrul procedurii de mediere, cât și față de experții pe care părțile îi angajează în diferite cauze.

Protected by Copyscape Duplicate Content Penalty Protection

NOUTĂȚI LEGISLATIVE, EVENIMENTE JURIDICE ȘI OPINII JURIDICE

NOUTĂȚI LEGISLATIVE, EVENIMENTE JURIDICE ȘI OPINII JURIDICE

15 octombrie 2019

Despre prescripția dreptului de a solicita executarea silită în materia declarării scadenței anticipate a contractelor de credit

In materia recuperarilor de creante se intalnesc tot mai des in practica situatii in care cesionarul creantelor (entitati care au preluat creante derivand din contracte de credit, de la unitatile bancare) demareaza in contra debitorilor executarea silita a contravalorii intregului credit, prevalandu-se de faptul ca o data notificata cesiunea de creanta catre debitor a fost declarata, concomitent, inclusiv scadenta anticipata a creditului.
Ca atare, in opinia creditorilor recuperatori de creanta (cesionari ai unitatilor bancare) la data depunerii cererii de executare silita, dreptul de a solicita demararea procedurii executionale in contra debitorului nu este prescris, nefiind scurs un interval mai mare de 3 ani, calculat de la data declararii scadentei anticipate, concomitent cu notificarea cesiunii de creanta.
Mentionam ca in majoritatea contractelor de credit, sunt inserate clauze potrivit carora unitatea bancara are dreptul de a declara scadenta anticipata pentru intreg creditul daca a trecut un anumit interval de timp (de regula, 30, 60 sau 90 de zile) de la momentul ultimei plati realizate de catre debitor.
In aceste conditii, se ridica intrebarea: “de cand incepe sa curga termenul de prescriptie a dreptului de a obtine executarea silita: de la data declararii scadentei anticipate a creditului sau de la data de la care creditorul, oricare ar fi acesta, avea/are posibilitatea sa uzeze de procedura executionala intrucat obligatia a devenit exigibila?
Pentru a oferi un raspuns acestei intrebari, ne raportam, evident, la norma generala, incidenta in materia prescriptiei extinctive, referitoare la inceputul acesteia, potrivit careia “Termenul de prescriptie incepe sa curga de la data cand se naste dreptul de a obtine executarea silita, termenul de prescriptie fiind de 3 ani.”
Pentru a cunoaste efectiv momentul in care se naste dreptul de a pretinde executarea silita este necesar a decela corespunzator inclusiv data la care titlul executoriu poate fi pus in executare.
Cunoasterea acestei date depinde, in mod esential, atat de natura titlului executoriu (in cazul de fata, nepunandu-se problema unei hotarari judecatoresti, ci de un contract de credit, titlu executoriu prin efectul legii), cat si de natura creantei care devine exigibila, respectiv de prevederea (contractuala, in cazul de fata) care o prevede/reglementeaza.
Data nasterii dreptului de a obtine executarea silita reprezinta momentul obiectiv, reperul temporal cert si efectiv, in raport cu care creditorul poate pretinde debitorului executarea obligatiei, intrucat aceasta a devenit exigibila.
Fireste, nicio norma nu obliga creditorul sa uzeze de respectiva procedura, valorificarea dreptului ramanand la latitudinea sa, fiind o optiune strict personala, imprejurare care nu poate infrange, insa, niciodata, principiul potrivit caruia, valorificarea unui drept nu poate fi realizata decat in masura in care exista si posibilitatea legala a valorificarii, atata vreme cat nu este suficient ca dreptul sa fie nascut, fiind absolut necesar ca ulterior nasterii sale, creditorul sa il valorifice in termenul defipt de lege.
In cazul de fata, cu certitudine, creditorul nu ar fi putut solicita punerea in executare a creantei (valoarea totala a creditului declarat scadent anticipat) mai devreme de termenul mentionat in contract, calculat de la data ultimei rate platite de catre debitor.
Ulterior epuizarii acestui termen, dreptul la actiune al creditorului (dreptul subiectiv de a solicita executarea silita reprezentand, in esenta, o varietate a dreptului la actiune – in sensul ca cel care se pretinde creditor actioneaza pentru valorificarea creantei sale, in ipoteza data pe cale extrajudiciara, in fata executorului judecatoresc) poate fi valorificat prin punerea in executare a debitului integral dar, evident, nu mai tarziu de 3 ani de la data epuizarii termenului mentionat in contract.
In acest sens, in contractele de credit sunt inserate clauze conform carora “In cazul inregistrarii unei restante cu o vechime mai mare de … zile, banca are dreptul sa declare creditul exigibil anticipat, sa considere creditul integral la restanta si sa declanseze procedura de executare silita …/ banca va declara creditul exigibil anticipat…”.
Imprejurarea ca economia contractuala a mentionat doar o posibilitate pentru creditor de a declara scadent anticipat intregul credit, si nu o obligatie, nu prezinta relevanta, atata vreme cat ceea ce intereseaza este momentul de la care intreaga creanta poate fi valorificata prin punerea in executare a titlului.
Avem de-a face, prin urmare, cu un titlu executoriu care indica un termen la care creanta devine exigibila, acordandu-se, indirect, un termen de gratie, respectiv un termen de executare a obligatiei.
Evident, ramane la latitudinea creditorului la ce moment va uza de facultatea declararii scadentei anticipate, in masura in care demersul sau, inclusiv manifestarea de vointa in scopul initierii procedurii executionale, se incadreaza in termenul de prescriptie generala de 3 ani.
A da o alta interpretare clauzei in discutie ar lipsi de obiect si substanta institutia prescriptiei, edictata de legiuitor in scopul sanctionarii pasivitatii si lipsei de diligenta a creditorului, in vederea administrarii si protejarii propriei creante.
Sintagma folosita deseori in contracte, in sensul ca unitatea bancara creditoare “are dreptul”/”poate” sa declare scadenta anticipata a creditului, este menita a conferi creditorului o posibilitate de care poate uza sau nu, conform propriei optiuni si vointe, insa nu poate infrange definitia legala a nasterii dreptului, cu toate consecintele sale specifice, in conditiile in care exigibilitatea obligatiei rezulta fara dubiu si neindoielnic, chiar din contract, prin raportare la respectivul moment.
O obligatie nu poate deveni exigibila strict in raport de vointa exclusiva a creditorului, posibilitatea punerii in executare urmand a reprezenta un criteriu clar, definit si previzibil pentru toate partile angrenate in mecanismul contractual care a generat, deopotriva, drepturi si obligatii, deci inclusiv pentru debitor.
Niciuna dintre partile contractante, cu atat mai putin debitorul consumator al creditorului profesionist, nu poate depinde exclusiv de vointa cocontractantului, intrucat intr-o atare ipoteza, s-ar infrange principiul fundamental al echilibrului contractual, care presupune ca partile angrenate in acest mecanism sa aiba in mod clar si inteligibil prefigurate obligatiile si consecinta nerespectarii lor, cu alte cuvinte, clauza contractuala este necesar a fi previzibila, in sensul ca in mod concret partea trebuie sa aiba posibilitatea efectiva sa prefigureze si sa anticipeze efectele integrale ale conventiei.
In plus, daca s-ar nesocoti acest principiu, printr-o interpretare contrara, in sensul ca termenul de prescriptie curge de la data declararii scadentei anticipate, indiferent la ce moment a intervenit aceasta operatiune, ar echivala cu o prelungire sine die a termenului, cu depasirea limitei legale de 3 ani, debitorul fiind supus incertitudinii si imprevizibilitatii, care ar depinde exclusiv de vointa discretionara a creditorului.
In cazul supus analizei, termenul de prescriptie a inceput sa curga de la data epuizarii termenului din contract (30, 60, 90, etc. zile), calculat de la ultima plata, neprezentand relevanta actul cesiunii de creanta, cesionarul preluand creanta in starea in care se afla, cu accesoriile sale, subrogandu-se in toate drepturile si obligatiile creditorului initial, cedent.
Cesiunea creantei nici nu a intrerupt si nici nu a suspendat termenul prescriptiei, astfel de cauze fiind strict si limitativ prevazute de lege.
Un astfel de act nu este intrerupator de prescriptie, iar cel care a preluat creanta (cesionarul) fie isi asuma riscul preluarii unei creante prescrise, fie este dator sa isi valorifice dreptul in intervalul de timp ramas pana sa se implineasca termenul de prescriptie, atata vreme cat cesionarul nu face altceva decat sa se subroge in drepturile (si obligatiile) celui care i-a transmis acea creanta.
Cu alte cuvinte, creanta este preluata de cesionar in forma in care se gaseste in patrimoniul creditorului initial, la data cesiunii, neputand dobandi, ulterior cesiunii, alte caracteristici.
In concluzie, data nasterii dreptului de a obtine executarea silita este reprezentata de momentul la care creanta devine exigibila, momentul exigibilitatii obligatiei fiind reprezentat de data la care intervalul de timp mentionat ca si termen de gratie (intervalul convenit prin contract ca fiind ulterior ultimei plati realizate de catre debitor) expira si, prin urmare, din acel moment, in orice moment, creditorul isi poate valorifica creanta dar nu mai tarziu de 3 ani de zile.
Orice demers ulterior acestui moment nu poate produce niciun efect in contra debitorului, dreptul de a obtine executarea silita fiind prescris, titlul executoriu pierzandu-si in acest fel forta executorie.

Avocat Virgil Barbulescu 
BARBULESCU, BUGA & ASOCIATII

Sursa:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu