Încuviințarea executării silite este, în toate cazurile, de competența instanței de executare, potrivit art. 666 alin. (1) și art. 651 alin. (3) C. pr. civ. Determinarea competenței instanței de executare se realizează după regulile prevăzute de art. 651 alin. (1) și (2) C. pr. civ., care stabilesc instanța competentă atât din punct de vedere material, cât și din punct de vedere teritorial(1).
Potrivit art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor(2), cererea de încuviințare a executării silite poate fi soluționată de un judecător stagiar.
În ceea ce privește competența materială, aceasta
revine întotdeauna judecătoriilor, indiferent de valoarea creanței sau
de natura titlului executoriu a cărei executare se solicită a fi
încuviințată. Cererea de încuviințare a executării silite, întemeiată pe
dispozițiile art. 666 C. pr. civ., se soluționează, în toate situațiile, de judecătorie, raportat la dispozițiile art. 651 alin. (1) și (3) C. pr. civ.
Nu constituie o excepție de la această regulă dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ț)
din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care stabilește
că instanța de executare este instanța care a soluționat fondul
litigiului de contencios administrativ (care, potrivit art. 10
din Legea nr. 554/2004, poate fi tribunalul sau curtea de apel),
deoarece aceste dispoziții legale se aplică numai în cazul în care se
recurge la procedura de executare prevăzută de art. 24 și 25
din Legea nr. 554/2004. Această procedură execuțională, diferită de cea
reglementată de Codul de procedură civilă, se desfășoară fără concursul
executorului judecătoresc și se aplică numai în vederea aducerii la
îndeplinire a dispozițiilor cuprinse în hotărârea definitivă a instanței
de contencios administrativ prin care o autoritate publică este
obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ,
să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni
administrative. În cazul în care dispozițiile instanței de executare
urmează a fi aduse la îndeplinire pe calea procedurii execuționale de
drept comun, adică prin formularea unei cereri de executare la un
executor judecătoresc, acesta va solicita încuviințarea executării de la
instanța de executare stabilită potrivit art. 651 alin. (1) C. pr. civ., nu de la cea indicată de art. 2 alin. (1) lit. ț) din Legea nr. 554/2004. De asemenea, în cazul în care, în urma parcurgerii procedurii prevăzute de art. 24-25
din Legea nr. 554/2004, instanța de executare de contencios
administrativ pronunță o hotărâre care trebuie pusă în executare prin
intermediul unui executor judecătoresc [spre exemplu, hotărârea prin
care, în temeiul art. 24 alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, instanța de executare de contencios administrativ stabilește, în condițiile art. 892
C. pr. civ., despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului
pentru neexecutarea în natură a obligației], acesta va efectua actele de
executare numai după obținerea încuviințării executării silite de la
instanța de executare de drept comun, stabilită potrivit art. 651 alin. (1) C. pr. civ.(3).
De asemenea, nu constituie o situație derogatorie de la regula conform
căreia cererea de încuviințare a executării silite, formulată de către
executorul judecătoresc, se soluționează de judecătorie nici cea
reglementată de art. 1.103 C. pr. civ., referitoare la încuviințarea executării hotărârilor străine. Procedura reglementată de art. 1.103-1.110
C. pr. civ., deși poartă o denumire asemănătoare ("încuviințarea
executării"), are un obiect diferit de încuviințarea executării silite,
reglementată de art. 666
C. pr. civ. Încuviințarea executării hotărârilor străine presupune
verificarea condițiilor de recunoaștere a acestora, prevăzute de art. 1.096
C. pr. civ., precum și a caracterului executoriu al hotărârii, potrivit
legii statului de sediu al instanței care a pronunțat-o [art. 1.104 alin. (2) C. pr. civ.], finalizându-se cu emiterea titlului executoriu (art. 1.107
C. pr. civ.). Altfel spus, creditorul trebuie să parcurgă această
procedură pentru a obține recunoașterea caracterului executoriu al
hotărârii străine, urmând ca, ulterior, pe baza acestei recunoașteri, să
formuleze cererea de executare silită în condițiile art. 664 C. pr. civ. Competența tribunalului, prevăzută de art. 1.103 alin. (1)
teza finală C. pr. civ., este limitată la această recunoaștere a
executorialității hotărârii străine și nu se extinde și la soluționarea
cererii de încuviințare a executării silite pe care executorul
judecătoresc sesizat de creditor ulterior obținerii titlului executoriu
în condițiile art. 1.107 C. pr. civ. o va formula. Din contră, după parcurgerea procedurii prevăzute de art. 1.103-1.110
C. pr. civ., executarea silită se va desfășura după regulile de drept
comun, instanța de executare fiind judecătoria, potrivit art. 651 alin. (1) C. pr. civ.
Aceleași considerații sunt valabile și pentru ipoteza în care tribunalul
este competent să soluționeze cererile de încuviințare a executării
hotărârilor străine în temeiul O.U.G. nr. 119/2006 privind unele măsuri
necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data
aderării României la Uniunea Europeană (spre exemplu, în cazul în care
se solicită încuviințarea executării hotărârilor care intră sub
incidența Regulamentului nr. 44/2001 privind competența judiciară,
recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și
comercială).
Sub aspectul competenței teritoriale, instanța de
executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data
sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul
debitorului, în afară de cazurile în care legea dispune altfel [art. 651
alin. (1) C. pr. civ.](4).
Dacă, după începerea executării silite, domiciliul sau sediul
debitorului se modifică, aceasta nu atrage schimbarea competenței
instanței de executare [art. 651 alin. (2) C. pr. civ.].
În cazul în care debitorul este o persoană fizică, competența instanței
de executare care va soluționa cererea de încuviințare a executării
silite se determină prin raportare la domiciliul acestuia. Domiciliul
persoanei fizice(5) este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală art. 87 C. civ. și art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români(6).
În cazul în care debitorul persoană fizică este minor care nu a dobândit
capacitate deplină de exercițiu, instanța de executare se va determina
prin raportare la domiciliul legal al minorului, care, potrivit art. 92 alin. (1) C. civ. și art. 27 alin. (2)
din O.U.G. nr. 97/2005, este la părinții săi sau la acela dintre
părinți la care el locuiește în mod statornic. În cazul în care părinții
au domicilii separate și nu se înțeleg la care dintre ei va avea
domiciliul copilul, instanța de tutelă, ascultându-i pe părinți, precum
și pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide ținând
seama de interesele copilului. Până la rămânerea definitivă a hotărârii
judecătorești, minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la
care locuiește în mod statornic [art. 92 alin. (2)
C. civ.]. Prin excepție, în situațiile prevăzute de lege, domiciliul
minorului poate fi la bunici, la alte rude ori persoane de încredere, cu
consimțământul acestora. De asemenea, domiciliul minorului poate fi și
la o instituție de ocrotire [art. 92 alin. (3)
C. civ.]. Domiciliul minorului, în cazul în care numai unul dintre
părinții săi îl reprezintă ori în cazul în care se află sub tutelă,
precum și domiciliul persoanei puse sub interdicție judecătorească este
la reprezentantul legal [art. 92 alin. (4)
C. civ.]. Domiciliul copilului lipsit, temporar sau definitiv, de
ocrotirea părinților săi și supus unor măsuri de protecție specială, în
cazurile prevăzute de lege, se află la instituția, la familia sau la
persoanele cărora le-a fost dat în plasament [art. 93 C. civ., art. 27 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 97/2005].
În cazul în care s-a instituit o curatelă asupra bunurilor celui care a
dispărut, acesta are domiciliul la curator, în măsura în care curatorul
este îndreptățit să îl reprezinte (art. 94
C. civ.). În cazul executării contra moștenitorilor, dacă a fost numit
un curator special pentru administrarea bunurilor succesorale, cei
chemați la moștenire au domiciliul la curator, în măsura în care acesta
este îndreptățit să îi reprezinte (art. 95 C. civ.).
În cazul în care executarea silită se declanșează cu privire la bunurile
unui debitor care are calitatea de profesionist (exploatează o
întreprindere), instanța de executare se determină și în raport cu
domiciliul profesional (locul acelei întreprinderi), dacă titlul
executoriu privește obligații patrimoniale ce s-au născut sau urmează să
fie executate în acel loc (art. 96
C. civ.). Legea instituie, așadar, în acest caz, o competență
teritorială alternativă între instanța domiciliului de drept comun și
instanța domiciliului profesional. Această concluzie rezultă și din
aplicarea, mutatis mutandis, a regulii de competență teritorială alternativă prevăzute de art. 113 alin. (2) C. pr. civ.
În cazul în care debitorul este o persoană juridică,
competența teritorială a instanței de executare se va determina prin
raportare la sediul acesteia la momentul sesizării organului de
executare de către creditor. Potrivit art. 227 alin. (1)
C. civ., sediul persoanei juridice este acela stabilit potrivit actului
de constituire sau statutului. Dovada sediului persoanei juridice se
face, în raporturile cu terții, cu mențiunile înscrise în registrele de
publicitate sau de evidență prevăzute de lege pentru persoana juridică
respectivă [art. 229 alin. (1) C. civ.].
Potrivit art. 227 alin. (2)
C. civ., în funcție de obiectul său de activitate, persoana juridică
poate avea mai multe sedii cu caracter secundar pentru sucursalele,
reprezentanțele sale teritoriale și punctele de lucru. În acest caz,
devin aplicabile, sub aspectul determinării competenței teritoriale a
instanței de executare, raportat la dispozițiile art. 536 alin. (1) C. pr. civ., prevederile art. 109
C. pr. civ., respectiv cererea de încuviințare a executării silite va
putea fi introdusă și la judecătoria în circumscripția căreia se află
dezmembrământul fără personalitate juridică, dacă obligațiile prevăzute
de titlul executoriu cu privire la care se solicită încuviințarea
urmează a fi executate în acel loc sau izvorăsc din acte încheiate prin
reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta.
Legea prevede posibilitatea ca, în vederea exercitării drepturilor sau a executării obligațiilor născute dintr-un act juridic, părțile să aleagă un domiciliu sau un sediu, altul decât cel de drept comun [art. 97 alin. (1) C. civ.]. Alegerea domiciliului nu se prezumă, ci trebuie făcută în scris [art. 97 alin. (2)
C. civ.]. Se pune problema dacă această alegere de domiciliu
influențează și stabilirea competenței instanței de executare, prin
raportare la dispozițiile art. 651 alin. (1)
C. pr. civ. Având în vedere formularea textului de lege, care prevede
în mod expres că instanța de executare se determină prin raportare la
domiciliul sau sediul debitorului la data sesizării organului de
executare, apreciem că se are în vedere exclusiv domiciliul sau sediul
legal, nu și cel convențional sau ales. Alegerea de domiciliu prevăzută
de art. 97
C. civ. se referă exclusiv la exercitarea drepturilor sau executarea
obligațiilor, neputând servi drept criteriu pentru determinarea
instanței de executare competente.
În cazul în care domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară,
competența va reveni instanței în a cărei circumscripție se află, la
data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul
creditorului, iar dacă nici acesta nu se află în țară, judecătoriei în a
cărei circumscripție se află biroul executorului judecătoresc învestit
de creditor [art. 651 alin. (1) teza a II-a C. pr. civ.].
* Este extras din lucrarea Încuviințarea executării silite, Vasile Bozeșan (coord.), Ed. Universul Juridic, București, 2018.
(1) E. Oprina, Comentariu la art. 651 C. pr. civ., în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat. Vol. II - art. 527-1.134, Ed. Universul Juridic, București, 2016, pp. 407-411; M. Dinu, R. Stanciu, Executarea silită în Codul de procedură civilă, comentariu pe articole, Ed. Hamangiu, București, 2017, pp. 85-92; D.M. Gavriș, Comentariu la art. 651 C. pr. civ., în G. Boroi (coord.), Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole. Vol. II - art. 456-1134, ed. a 2-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2016, pp. 393-397.
(2) Republicată în M. Of. nr. 826 din 13 septembrie 2005.
(3) N.H. Țiț, Executarea silită. Partea generală, Ed. Hamangiu, București, 2016, p. 111.
Sursa;
https://lege5.ro/Gratuit/gi4dqnrxha3a/instanta-competenta-sa-solutioneze-cererea-de-incuviintare-a-executarii-silite-verificarea-competentei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu