Executarea silită pe durata stării de urgență

Situația excepțională ce a impus instituirea stării de urgență și mai apoi prelungirea acesteia afectează, în mod direct, activitatea de executare silită și, totodată, activitatea de judecată privind incidentele specifice executării silite. Circumscrierea și clarificarea sferei acestor măsuri, luate sau impuse pe durata stării de urgență, conduc la determinarea, în concret, a limitelor în care se desfășoară procedura execuțională (în ambele sale funcțiuni: administrativă și judiciară) în acest interval de timp. Mai mult, aceste clarificări, au vocația, de a contribui, ex post, la modul în care instanțele vor soluționa ulterior, după încetarea stării de urgență, incidentele procedural execuționale generate de însăși această stare.

Prin urmare, demersul va urmări (I) expunerea cadrului legal, (II) circumscrierea măsurilor de suspendare de drept a executărilor silite și a limitelor acestora, precum și a impedimentelor în declanșarea procedurilor execuționale, (III) chestiuni privind prescripțiile și decăderile cu incidență asupra procedurii execuționale, (IV) procedurile judiciare în fața instanțelor de judecată, respectiv problematicile legate de încuviințarea executării silite, contestațiile la executare și suspendarea judecătorească a executării, precum și alte cereri în legătură cu executarea silită (V) aspecte privind activitatea desfășurată de executorii judecătorești/executorii fiscali pe perioada stării de urgență, (VI) implicațiile stării de urgență asupra funcționării și statutului profesiei de executor judecătoresc și, în final, (VII) scurte considerații privind executarea creanțelor decurgând din împrumutul acordat Companiei Naţionale UNIFARM – S.A. de către Ministerul Finanțelor Publice.

I. Cadrul legal

– Prin Decretul nr. 195/16 martie 2020[1], Președintele României a decretat instituirea stării de urgență pe teritoriul țării pe o durată de 30 de zile, iar în Capitolul IV (art. 41-47) din Anexa nr. 1 – „Măsuri de primă urgență cu aplicabilitate directă”, au fost prevăzute măsuri privitoare la Domeniul justiției.

– Prin Decretul Președintelui României nr. 240/14 aprilie 2020[2], s-a dispus prelungirea cu 30 de zile a stării de urgență pe întreg teritoriul României.

– În cadrul acestor două decrete, cu incidență în materia analizată, se disting măsurile de suspendare a termenelor de prescripție și de decădere, continuarea activității de judecată doar în cauzele „de urgență deosebită” și respectiv suspendarea de drept a celorlalte cauze, precum și regula desfășurării activității de executare silită numai în cazurile în care este posibilă respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite de autoritățile cu atribuții în domeniu, inclusiv prin hotărârile Comitetului Național privind Situațiile Speciale de Urgență, în scopul ocrotirii drepturilor la viață și la integritate fizică ale participanților la executarea silită.

– O.U.G. nr. 29/21 martie 2020[3] reglementează, în articolul VII, situația obligațiilor fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, precum și suspendarea măsurilor de executare silită prin poprire a creanţelor bugetare.

– O.U.G. nr. 32/26 martie 2020[4] cuprinde, în art. XVII-XVIII, măsuri privind suspendarea procedurilor de recuperare a debitelor şi de executare silită, pentru toate drepturile de asistenţă socială.

– Prin O.U.G. nr. 37/30 martie 2020[5] se prevăd măsuri pentru acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori, garantarea de către Statul Romând prin Ministerul Finanțelor a plății dobânzii aferentă creditelor ipotecare contractate de debitori persoane fizice, precum și caracterul executoriu al titlului de creanță prin care se individualizează obligațiile de plată ale persoanelor fizice beneficiare ale facilității.

– Prin O.U.G. nr. 48/16 aprilie 2020 (publicată în Monitorul Oficial nr. 319/16 aprilie 2020) se reglementează măsuri de protecție pentru activitatea firmelor, inclusiv de natură execuțională.

– Prin O.U.G. nr. 53/21 aprilie 2020 (publicată în Monitorul Oficial nr. 325/21 aprilie 2020) se prevăd o serie de măsuri de protecţie socială determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu incidență inclusiv pe zona de executare silită.

– Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), prin Secția de judecători, a adoptat Hotărârea nr. 257/17 martie 2020[6] cuprinzând îndrumări date colegiilor de conducere ale curților de apel pentru stabilirea listei cauzelor ce se judecă pe perioada stării de urgență, Hotărârea nr. 417/24 martie 2020[7] pentru unificarea hotărârilor adoptate de colegiile de conducere ale curților de apel și respectiv Hotărârea nr. 479/31 martie 2020[8] privind îndrumări date colegiilor de conducere ale curților de apel pentru stabilirea listei cauzelor ce se judecă pe perioada stării de urgență în zonele carantinate sau aflate în zone de protecție.

– Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești (UNEJ) prin Decizia Biroului Executiv al Consiliului UNEJ nr. 4/23.03.2020[9] a decis suspendarea tuturor procedurile de executare silită directă (evacuări, predări de bunuri mobile sau imobile), precum și a oricărui act sau procedură execuțională a cărui îndeplinire contravine dispozițiilor Decretului nr. 195/2020.

Toate aceste acte – cu caracter normativ, de reglementare sau, după caz, doar de recomandare/îndrumare – se vor interpreta conjugat și cu suportul complementar al dispozițiilor legale de natură procedurală (e.g., Codul de procedură civilă sau fiscală) sau substanțială (e.g., Codul civil, Codul fiscal).

II. Suspendarea procedurilor de executare silită sau impedimentul în declanșarea acestora

a) Situația executării silite a creanțelor bugetare

– Potrivit art. VII alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 29/2020, obligațiile fiscale scadente începând cu data de 21.03.2020 nu au regimul unor obligații fiscale restante, astfel încât, pe durata stării de urgență (inclusiv pe durata unui termen adiționat de 30 de zile de la data încetării stării de urgență) neachitarea acestora nu atrage aplicarea de dobânzi și penalități de întârziere. Pentru aceste obligații nici nu pot fi declanșate proceduri pentru executarea lor silită, având în vedere că nu sunt considerate obligații restante.

– Se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanţelor bugetare [art. VII alin. (3) teza I din O.U.G. nr. 29/2020].

Prin creanță bugetară se are în vedere, potrivit art. 1 pct. 7 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală orice sumă care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând creanța bugetară principală și creanța bugetară accesorie, iar prin buget general consolidat se înțelege ansamblul bugetelor componente ale sistemului bugetar, incluzând bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul general centralizat al unităților administrativ-teritoriale, bugetul Trezoreriei Statului, bugetele instituțiilor publice autonome, bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat și din bugetele fondurilor speciale, după caz, bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat și ale căror rambursare, dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice, bugetul fondurilor externe nerambursabile, precum și al altor entități clasificate în administrația publică, agregate, consolidate și ajustate conform Regulamentului (UE) nr. 549/2013 pentru a forma un întreg [art. 5 pct. 2 din Legea nr. 69/2010 prind responsabilitatea fiscal-bugetară].

Suspendarea privește doar executarea creanțelor bugetare în modalitatea popririi, astfel că, în principiu, este posibilă continuarea executării silite în alte modalități, însă doar dacă prin aceasta sunt respectate exigențele impuse de prevederile art. 42 alin. (5) din Decretul Președintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, respectiv ale art. 63 alin. (9) din Decretul Președintelui României nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, în sensul că activitatea de executare silită continuă numai în cazurile în care este posibilă respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite de autoritățile cu atribuții în domeniu, inclusiv prin hotărârile Comitetului Naţional privind Situaţiile Speciale de Urgenţă, în scopul ocrotirii drepturilor la viaţă şi la integritate fizică ale participanţilor la executarea silită.

– De la măsura suspendării sunt exceptate executările silite pentru recuperarea creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală, astfel încât executarea silită pentru aceste sume, în principiu, poate începe și respectiv poate continua inclusiv pe perioada stării de ugență, însă doar dacă este posibilă respectarea regulilor de disciplină sanitară, astfel cum impune art. 42 alin. (5) din Decretul Președintelui României nr. 195/2020, respectiv art. 63 alin. (9) din Decretul Președintelui României nr. 240/2020.

– În ceea ce privește obligațiile fiscale cu scadență intervenită până la 20.03.2020 inclusiv [necuprinse în prevederile art. VII alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 29/2020], trebuie avut în vedere că art. VII alin. (3) din O.U.G. nr. 29/2020 instituie generic măsura suspendării ori neînceperii măsurilor de executare silită prin poprire a creanţelor bugetare, fără a distinge între data scadenței acestora. Se poate concluziona, astfel, că aceste obligații, deși au regimul unor obligații restante, totuși nu pot fi executate silit prin poprire, astfel că executarea silită în această modalitate nu poate începe, iar dacă a început până la data de 20.03.2020 inclusiv, se suspendă de drept.

– Măsurile de suspendare a executării silite prin poprire asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi băneşti se aplică prin efectul legii, de către instituţiile de credit sau terţii popriţi, fără alte formalităţi din partea organelor fiscale [art. VII alin. (3) teza a II-a din O.U.G. nr. 29/2020]. Aceasta înseamnă că organul de executare fiscal nu va mai întocmi niciun fel de act de constatare a intervenirii acestui incident procedural.

Așadar, suspendarea executării silite prin poprire a creanțelor bugetare operează de drept de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 29/2020 (și anume începând cu data de 21.03.2020), astfel încât terții popriți vor da efect măsurii suspendării fără a aștepta efectuarea vreunui demers din partea creditorului fiscal/organului de executare fiscală.

– Deși textul prevede că măsurile de suspendare se dispun în proceduri instrumentate de organul fiscal de executare, nu excludem nici ipoteza ca executorul judecătoresc să fie cel care intrumentează asemenea creanțe, pe temeiul conferit de art. 690 și urm. C. pr. civ., când, prin efectul formulării unei cereri de intervenție de către creditorul fiscal, executorul judecătoresc își prorogă competența de instrumentare și asupra procedurii de îndestulare a creanței bugetare. Tot astfel, pe temeiul art. 220 alin. (14) C. pr. fisc., în urma conexării[10], executorul judecătoresc poate deveni organul de executare competent în instrumentarea procedurii execuționale declanșate pentru realizarea titlurilor executorii fiscale.

Întrucât rațiunea textului constă în suspendarea de drept a procedurilor execuționale prin intermediul cărora se tinde la îndestularea unor creanțe bugetare, apreciem că și în cele două situații în care executorul judecătoresc este cel care își extinde competența de soluționare și asupra procedurilor fiscale, acesta va trebui să dea eficiență practică măsurilor de suspendare prevăzute de text.

– Cu privire la efectele suspendării popririi, trebuie avute în vedere prevederile art. 233 alin. (4) C. pr. fisc. care statuează că suspendarea executării silite prin poprire bancară are ca efect încetarea indisponibilizării sumelor viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei și în valută, începând cu data și ora comunicării către instituțiile de credit a adresei de suspendare a executării silite prin poprire. Iar, potrivit art. 233 alin. (6) C. pr. fisc., în cazul terților popriți, suspendarea executării silite are ca efect încetarea indisponibilizării sumelor datorate de aceștia debitorului, atât a celor prezente, cât și a celor viitoare, astfel încât atât sumele viitoare, cât și cele prezente (datorate debitorului poprit, dar aflate încă la dispoziția terțului poprit) în mod evident nu mai pot fi indisponibilizate odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 29/2020, trebuind eliberate debitorului poprit[11].

Se observă însă că legea nu distinge între, pe de o parte, sumele pe care terții popriți le-au reținut (indisponibilizat), dar nu le-au eliberat creditorului până la data de 21.03.2020 și, pe de altă parte, sumele nereținute (neindisponibilizate) până la momentul respectiv.

În acest context se ridică întrebarea cu privire la soarta sumelor indisponibilizate de terții popriți până la data de 21.03.2020 și neconsemnate/neeliberate la dispoziția creditorului fiscal poprit. Se eliberează aceste sume debitorului poprit ca efect al suspendării sau, dimpotrivă, aceste sume indisponibilizate se consemnează/eliberează creditorului fiscal?

În lipsa unei prevederi exprese în cuprinsul O.U.G. nr. 29/2020 (așa cum regăsim în cazul O.U.G. nr. 32/2020 la care vom face referire infra, pct. II lit. c)] devine aplicabilă regula de principiu potrivit căreia măsurile de indisponibilizare intervenite până la momentul suspendării rămân în ființă.

Astfel, potrivit at. 233 alin. (3) C. pr. fisc., pe perioada suspendării executării silite, actele de executare efectuate anterior, precum și orice alte măsuri de executare, inclusiv cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor ori sumelor din conturile bancare, rămân în ființă. În același sens sunt și dispozițiile art. 701 alin. (3) C. pr. civ. care prevăd că, pe perioada suspendării executării, măsurile de executare, inclusiv cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor şi conturilor bancare, rămân în fiinţă, în afară de cazul în care prin lege sau prin hotărâre judecătorească se dispune altfel.

Așadar, în lipsa unor prevederi derogatorii, apreciem că sumele indisponibilizate de terții popriți și neconsemnate creditorului fiscal până la data de 21.03.2020 rămân în ființă, neputând fi eliberate creditorului, dar nici achitate debitorului poprit.

Deși s-ar putea susține că, într-o rațiune extrem de generală, O.U.G. nr. 29/2020 a urmărit ca debitorul să aibă acces pe durata stării de urgență la disponibilitățile bănești necesare pentru continuarea activității – ceea ce ar însemna recunoașterea posibilității de eliberare a acestor sume debitorului poprit – în realitate, actul normativ nu poate produce efecte dincolo de chiar spiritul specific ce a determinat legiuitorul să îl adopte și anume de a permite contribuabililor să-și protejeze lichiditățile financiare pe care le dețin, în caz contrar existând riscul ca aceștia să-și închidă activitatea ori să solicite intrarea în procedura insolvenței, cu consecințe sociale grave prin pierderea locurilor de muncă a salariaților acestora. În același sens, Nota de fundamentare a O.U.G. nr. 29/2020 a menționat faptul că aceste măsuri sunt aplicate pe termen scurt și au în vedere protejarea și menținerea viabilității pe piață a contribuabililor, ceea ce va conduce la asigurarea veniturilor în perioada imediat următoare încetării stării de urgență[12].

Este adevărat că, prin măsurile dispuse, legiuitorul, așa cum a învederat prin Nota de fundamentare a O.U.G. nr. 29/2020, și-a propus să sprijine contribuabilii pentru a face față efectelor economice ce decurg ca urmare a instituirii stării de urgență, prin recalibrarea eforturilor de promovare a conformării voluntare pentru asigurarea veniturilor predicitibile pe termen mediu și lung, însă acest scop rămâne circumscris exclusiv disponibilităților bănești ale debitorului care ar fi putut fi indisponibilizate pe perioada stării de urgență, iar nu și anterior. De altfel, în privința sumelor indisponibilizate de terții popriți și neconsemnate/neeliberate la dispoziția creditorului fiscal poprit la momentul instituirii stării de urgență, acestea nici nu se mai aflau la dispoziția contribuabilului, debitor poprit, sens în care rațiunea legiuitorului nu avea cum să vizeze și sumele anterioare datei de 21 martie 2020, în lipsa unei derogări exprese de la regula de principiu.

De reținut sunt, însă, în acest context și dispozițiile art. 233 alin. (5) C. pr. fisc., potrivit cu care sumele existente în cont la data şi ora comunicării adresei de suspendare a executării silite prin poprire înfiinţată de organul fiscal rămân indisponibilizate, debitorul putând dispune de acestea numai pentru efectuarea de plăţi în scopul: a) achitării obligaţiilor fiscale administrate de organele fiscale competente; b) achitării drepturilor salariale.

Astfel, sub rezerva circumscrierii celor două ipoteze ale textului, în special celei de-a doua, care s-ar putea grefa mai facil pe consecințele stării de urgență, debitorul care se confruntă cu dificultățile generate de această situație ar putea să beneficieze totuși de excepția efectului indisponibilizării sumelor neeliberate creditorului fiscal până la data de 21.03.2020.

În concluzie, față de toate considerentele anterioare, sumele indisponibilizate de terții popriți și neconsemnate creditorului fiscal până la data de 21.03.2020 rămân în ființă neputând fi eliberate creditorului, dar nici achitate debitorului poprit, cu excepțiile anterior evocate când debitorul, sub condiția justificării situațiilor derogatorii reglementate de art. 233 alin. (5) C. pr. fisc., ar avea îndreptățirea să dispună de sumele de bani deja indisponibilizate.

– Măsura suspendării executării silite reglementată de art. VII alin. (3) teza I din O.U.G. nr. 29/2020 se circumscrie cazurilor de suspendare a executării silite reglementate de art. 233 alin. (1) C. pr. fisc., lit. e) a textului statuând că executarea silită se suspendă „în alte cazuri prevăzute de lege”.

– Măsurile fiscale prevăzute la alin. (1)-(3) încetează în termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgenţă [art. VII alin. (4) din O.U.G. nr. 29/2020].

Doar după expirarea unui termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgență, se vor putea relua executările silite prin poprire suspendate și, respectiv, vor putea fi declanșate executări silite în această modalitate pentru recuperarea creanțelor bugetare. Tot de la acest moment se vor calcula dobânzi și penalități pentru obligațiile fiscale devenite scadente începând cu data de 21.03.2020 și neachitate până la împlinirea termenului de 30 zile calculat de la data încetării stării de urgență.

Așadar, efectul suspensiv de executare ori de fine de neprimire a cererii de executare silită se extinde și pe o perioadă de 30 de zile calculată de la data încetării stării de urgență. Orice cerere de executare silită adresată organului fiscal în interiorul termenului prohibit de lege constituie o cerere prematur formulată.

Continuarea după suspendare a executării silite se va dispune de către organul de executare, în măsura în care actele de executare sau executarea silită însăși nu au fost desființate de instanța de judecată sau nu au încetat prin efectul legii.

– În ceea ce privește obligațiile fiscale scadente până la 20.03.2020 inclusiv, din interpretarea alin. (1) și (3) al art. VII, rezultă, aparent contradictoriu, că, pe de o parte, aceste obligații nu sunt exceptate de la calculul dobânzilor și penalităților pe durata stării de urgență, iar, pe de altă parte, nu pot fi supuse executării silite prin poprire. În realitate, nu există niciun dezacord între cele două norme, împrejurarea continuării curgerii accesoriilor aferente debitelor principale scadente până la data de 20.03.2020 și pe perioada stării de urgență neintrând în opoziție cu reglementarea neînceperii executării silite pentru aceste obligații, calculul în continuare al accesoriilor justificându-se pe considerentul neachitării obligațiilor principale până la data scadenței, dată situată anterior instituirii stării de urgență.

Termenul de 30 de zile se calculează potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. pr. civ., neintrând în calcul nici ziua în care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește.

– Potrivit art. 7 din Decretul nr. 240/2020, pe durata prevăzută la art. (1), se mențin măsurile dispuse prin actele emise pentru punerea în executare a Decretului nr. 195/2020, în măsura în care prin prezentul decret nu se dispune altfel.

Prin urmare, toate considerentele anterior expuse rămân valabile și pentru perioada de prelungire cu 30 de zile a stării de urgență pe teritoriul României dispusă prin acest decret subsecvent.

Notă: Până la data publicării prezentului studiu, prin Legea nr. 143/2020, Senatul României a aprobat O.U.G. nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare, actul normativ fiind transmis spre dezbatere Camerei Deputaților (cameră decizională).

Potrivit legii de aprobare a O.U.G. nr. 29/2020, se urmărește ajustarea câtorva prevederi legale cu incidență asupra executării silite, pe care le vom analiza sub rezerva relevanței unui asemenea studiu la momentul intrării acestora în fondul activ al normelor legale.

Astfel, se prevede că măsurile fiscale prevăzute la art. VII alin. (1)-(3) se extind până la data de 1 septembrie 2020, dar nu mai devreme de 60 de zile de la încetarea stării de urgenţă [art. VII alin. (4) din O.U.G. nr. 29/2020]. Aceasta înseamnă că executările silite prin poprire a creanțelor bugetare vor putea fi reluate, respectiv declanșate la data de 1 septembrie 2020 sau numai după expirarea unui termen de 60 de zile de la încetarea stării de urgență, dacă până la data de 1 septembrie 2020 vor fi mai puțin de 60 de zile. Se constată că legiuitorul a urmărit să lase la dispoziția debitorilor un termen minim de 60 de zile după încetarea stării de urgență pentru a da posibilitatea acestora să se redreseze din punct de vedere economic și financiar pentru a putea susține pe viitor obligațiile bugetare.

Prin urmare, toate considerentele expuse în cuprinsul analizei de față pe marginea textelor modificate rămân valabile, cu precizarea că, la momentul intrării în vigoare a noii forme a acestora, vor fi acomodate noilor termene instituite de legea de aprobare.

Tot astfel, prin legea de aprobare a O.U.G. nr. 29/2020, legiuitorul propune aplicarea unei bonificații în proporție de 10% din suma totală scadentă pentru obligațiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a ordonanței de urgență și achitate până la încetarea stării de urgență, stimulând, astfel, atât colectarea creanțelor bugetare scadente, cât și acordarea unui beneficiu contribuabililor debitori.

– Conform art. XII alin. (4) din O.U.G. nr. 48/2020, se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită, prin somaţie şi prin valorificarea bunurilor la licitaţie, a creanţelor bugetare, cu excepţia executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală, provenite din săvârşirea de infracţiuni. Se observă, așadar, că, prin acest act normativ, legiuitorul a completat sfera procedurilor execuționale afectate de măsurile de suspendare sau de neîncepere și cu modalitățile de urmărire mobiliară și imobiliară, iar durata în timp a acestor impedimente la executare va fi până la expirarea unui termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgență.

b) Situația executării silite pentru toate drepturile de asistenţă socială

– În condițiile art. XVII din O.U.G. nr. 32/2020, pe perioada instituirii stării de urgență prin Decretul nr. 195/2020, prin efectul legii, se suspendă sau nu încep procedurile de recuperare a debitelor și de executare silită, pentru toate drepturile de asistență socială. Măsurile de suspendare încetează în termen de 60 de zile de la data încetării situației de urgență.

– Din punct de vedere conceptual, apreciem că, în vederea unei corecte interpretări și aplicări ale textului legal, acesta necesită anumite clarificări.

Astfel, potrivit Legii nr. 292/2011 a asistenței sociale, beneficiile de asistenţă socială reprezintă o formă de suplimentare sau de substituire a veniturilor individuale/familiale obţinute din muncă, în vederea asigurării unui nivel de trai minimal, precum şi o formă de sprijin în scopul promovării incluziunii sociale şi creşterii calităţii vieţii anumitor categorii de persoane ale căror drepturi sociale sunt prevăzute expres de lege (art. 7).

Principalele tipuri de beneficii de asistență socială sunt:

– beneficii pentru prevenirea şi combaterea sărăciei şi riscului de excluziune socială: ajutorul social[13]; ajutorul pentru încălzirea locuinței[14]; alocaţia pentru susţinerea familiei[15]; ajutoare sociale comunitare susţinute din bugetul de stat, acordate pentru situații datorate calamităților naturale, incendiilor, accidentelor[16]; burse sociale şi ajutoare financiare pentru facilitarea accesului la educaţie; ajutoare în natură, alimentare şi materiale, inclusiv cele acordate în cadrul programelor de sprijin educaţional pentru copiii şi tinerii proveniţi din familii defavorizate; ajutorul acordat din bugetul de stat pentru refugiaţi, precum şi persoanelor care au obţinut protecţie subsidiară în România; facilităţi privind utilizarea mijloacelor de transport în comun, accesul la comunicare şi informare (art. 11);

– beneficii pentru susţinerea copilului şi a familiei: alocaţia de stat pentru copii[17]; alocaţia de plasament[18]; indemnizaţia pentru creşterea copilului[19]; stimulentul de inserţie[20]; indemnizația lunară aferentă concediului de acomodare[21] (art. 12);

– beneficii de asistenţă socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale: drepturi acordate persoanelor cu handicap în conformitate cu Legea nr. 448/2006; bugetele personale complementare acordate lunar persoanelor cu handicap; indemnizaţia lunară de hrană HIV/SIDA[22]; indemnizaţia lunară acordată persoanelor cu handicap grav şi accentuat; indemnizaţia lunară de însoţitor pentru persoanele cu handicap vizual; alocaţia lunară de hrană pentru copiii cu handicap de tip HIV/SIDA (art. 13).

– O altă observație cu caracter general pe care o impune textul art. XVII din O.U.G. nr. 32/2020 vizează tehnica legislativă utilizată, legiuitorul, în contextul măsurii privind suspendarea și împiedicarea începerii executării silite, folosind expresia „pentru toate drepturile de asistență socială”.

Astfel, din punct de vedere terminologic, apreciem că s-ar fi impus o mai mare rigoare în redactarea textului, nefiind uzual juridic a se discuta despre executări silite pentru toate drepturile de asistență socială, ci despre proceduri de executare silită ce poartă asupra drepturilor de asistență socială, din valorificarea cărora să poată fi ulterior îndestulate creanțele creditorilor. De altfel, chiar norma legală menționată aduce în discuție natura procedurilor de recuperare sau de executare silită, în privința cărora s-a dispus măsura suspendării sau a neînceperii, ca fiind derulate în scopul îndestulării unor debite, proceduri ce vizează depturile de asistență socială.

Dacă s-ar accepta opinia că prevederile art. XVII din O.U.G. nr. 32/2020 vizează procedurile de executare silită pentru recuperarea debitelor ce rezultă din acordarea ilegală a drepturilor de asistență socială ar însemna, pe de o parte, suprapunerea perfectă a acestei norme legale cu cea înscrisă în art. VII alin. (3) din O.U.G. nr. 29/2020 (act normativ anterior O.U.G. nr. 32/2020) care reglementase deja suspendarea ori neînceperea executărilor silite prin poprire a creanțelor bugetare. Și aceasta în condițiile în care, în ipoteza recuperării drepturilor de asistență socială acordate în mod nelegal, drepturile de asistență socială (ce trebuie restituite de către beneficiar) se circumscriu categoriei generice de „obligații/creanțe bugetare”, astfel încât, din punct de vedere al tehnicii legislative, legiuitorul trebuie să evite paralelismele în reglementare.

Pe de altă parte, Nota de fundamentare a O.U.G. nr. 32/2020[23] a urmărit clarificarea unor categorii de drepturi acordate persoanelor, pentru asigurarea unei acoperiri cât mai cuprinzătoare cu măsuri de protecție a populației pe perioada stării de urgență. Astfel, în Nota de fundamentare se reține că O.U.G. nr. 32/2020 a urmărit să reglementeze suspendarea procedurilor de executare silită în cazul drepturilor de asistență socială și asigurări sociale, pe perioada instituirii situației de urgență și reluarea acestora în 60 zile de la încetarea stării de urgență. Prin urmare, rațiunea explicită a legiuitorului a constat în protejarea anumitor categorii de venituri (de asistență socială, respectiv de asigurări sociale).

Așadar, legiuitorul a urmărit prin cele două acte normative succesive (O.U.G. nr. 29/2020 și O.U.G. nr. 32/2020) să reglementeze măsuri de protecție a debitorilor nu numai față de creditorul fiscal, ci si față de alte categorii de creditori. Astfel, dacă, prin art. VII din O.U.G. nr. 29/2020, s-a asigurat protejarea veniturilor de orice natură față de executările silite prin poprire pentru îndestularea creanțelor bugetare, prin art. XVII și art. XVIII din O.U.G. nr. 32/2020, s-a asigurat protejarea anumitor categorii speciale de venituri (drepturile de asistență socială și apoi drepturile de asigurări sociale) față de executările silite declanșate sau care ar fi putut fi declanșate pe perioada stării de urgență de către orice categorie de creditori, iar nu doar de către cei bugetari.

De altfel, analizate în ansamblu și coroborat, toate actele normative emise în perioada stării de urgență relevă intenția legiuitorului de a sprijini cu măsuri economico-financiare populația în perioada stării de urgență, astfel justificându-se intervenția statului și în raporturile de drept privat.

Un ultim argument adus în sensul că prin art. XVII din O.U.G. nr. 32/2020 sunt vizate și executările silite pornite la cererea oricăror creditori este și preocuparea statului pentru combaterea efectelor negative care influențează situația economică a unor categorii de debitori. Astfel, prin O.U.G. nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit, și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori[24] [a se vedea infra, pct. II, lit. e)] legiuitorul a dispus amânarea la plată din partea împrumutătorilor – instituțiilor bancare și nebancare – a creditelor oricărei persoane fizice afectate de pandemia COVID-19, fără aplicarea condițiilor prevăzute de Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 17/2012 privind unele condiții de creditare, cu modificările ulterioare, privind gradul de îndatorare, limitarea creditului în funcție de valoarea garanției și durata maximă a creditului de consum.

Întrucât art. XVII din O.U.G. nr. 32/2020 nu face niciun fel de distincție, urmează ca măsura suspendării sau neînceperii executării silte asupra drepturilor de asistență socială să vizeze toate procedurile execuționale indiferent de temeiul juridic al executării silite, adică titlul executoriu care a stat sau ar putea sta la baza declanșării procedurii. Așadar, indiferent de natura titlului executoriu, acesta putând să vizeze fie un raport juridic fiscal, fie un raport juridic de drept comun, procedurile de executare silită deja declanșate la data de 30 martie 2020, data intrării în vigoare a actului normativ evocat, vor fi suspendate de drept sau nu vor mai începe, în ipoteza în care bunurile care ar fi putut justifica la acel moment declanșarea executării s-ar fi circumscris uneia dintre categoriile de drepturi de asistență socială.

Prin urmare, măsurile vizate de art. XVII din O.U.G. nr. 32/2020 se raportează atât la procedurile execuționale instrumentate de executorul judecătoresc, cât și la procedurile instrumentate de executorul fiscal.

– Potrivit art. 9 alin. (2) și (5) din Legea nr. 292/2011, beneficiile de asistenţă socială se acordă în bani sau în natură şi cuprind alocaţii, indemnizaţii, ajutoare sociale şi facilităţi, iar aceste beneficii pot fi ajutoare materiale constând în bunuri de folosinţă personală sau îndelungată şi alimentare, acordate individual ori în cadrul unor programe destinate facilitării accesului la educaţie, sănătate şi ocupare.

Având în vedere calificarea acestor beneficii ca fiind sume de bani sau bunuri în natură, apreciem că procedurile execuționale vizate de textul art. XVII din O.U.G. nr. 32/2020 pot să constea în proceduri de urmărire silită mobiliară, inclusiv poprire, acestea fiind modalitățile specifice ce pot configura executări silite purtând asupra drepturilor de asistență socială.

– Problematica suspendării sau neînceperii executărilor silite asupra drepturilor de asistență socială ridică problema practică a incidenței dispoziției de facilitate introdusă de art. XVII din O.U.G. nr. 32/2020 prin raportare la limitele urmăririi veniturilor bănești ale debitorului constând în asemenea drepturi, astfel cum sunt ele reglementate de prevederile art. 729 C. pr. civ. sau la caracterul neurmăribil al unor asemenea bunuri, potrivit art. 727 și art. 781 alin. (5) C. pr. civ.

Din această perspectivă este de observat faptul că, în marea lor majoritate, drepturile de asistență socială au natura unor indemnizații cu destinație specială, ceea ce le conferă caracter neurmăribil, ceea ce înseamnă că procedurile de executare silită în curs nu ar fi putut viza asemenea venituri ale debitorului și nici nu s-ar fi putut declanșa proceduri execuționale care să poarte asupra drepturilor de asistență socială.

Prin urmare, față de condițiile impuse de dispozițiile evocate și sub rezerva derulării unor proceduri execuționale ce ar purta sau ar putea să poarte asupra unor drepturi de asistență socială urmăribile, acestea se vor suspenda sau nu vor începe pe perioada stării de urgență.

– Măsurile de suspendare a executărilor silite asupra drepturilor de asistență socială se aplică, prin efectul legii, fiind în prezența unei suspendări de drept care operează de la data de 30 martie 2020, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 32/2020.

Spre deosebire, însă, de prevederile art. VII alin. (3) din O.U.G. nr. 29/2020 sau de prevederile art. XVIII din O.U.G. nr. 32/2020 [la care vom face referire infra, pct. II lit. c)], nu se mai reglementează beneficiul neîntocmirii de către organul de executare a niciunui act de constatare a intervenirii suspendării, ceea ce înseamnă că, în acest caz, este necesar să se întocmească în dosarul de executare un proces-verbal de constatare a intervenirii suspendării. Nefiind în prezența unui act de dispoziție al organului de executare, care ar fi determinat emiterea unei încheieri de către executorul judecătoresc pe temeiul art. 657 C. pr. civ., se va emite un proces-verbal.

– De la măsura suspendării sunt exceptate executările silite pentru recuperarea creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală, în aplicarea dispozițiilor art. VII din O.U.G. nr. 29/2020, ca normă de drept comun pe acest aspect cu privire la creanțele bugetare, astfel încât executarea silită pentru aceste sume, în principiu, poate începe și respectiv poate continua inclusiv pe perioada stării de ugență, chiar și asupra drepturilor de asistență socială, însă doar dacă este posibilă respectarea regulilor de disciplină sanitară, astfel cum impune art. 42 alin. (5) din Decretul Președintelui României nr. 195/2020, respectiv art. 63 alin. (9) din Decretul Președintelui României nr. 240/2020.

Astfel, deși creanțele ce urmează a fi îndestulate prin procedurile de executare silită ce poartă asupra drepturilor de asistență socială pot avea atât natură bugetară, cât și civilă, de drept comun, apreciem că rațiunea normei înscrise în art. VII alin. (3) din O.U.G. nr. 29/2020 privitoare la exceptarea de la măsurile suspendării, respectiv neînceperii a executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanțelor stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală rămâne valabilă și în contextul O.U.G. nr. 32/2020. Din acest punct de vedere, este relevantă și interpretarea oficială dată O.U.G. nr. 32/2020 de către chiar inițiatorul acesteia, astfel cum rezultă din adresa nr. 683/DAS/08.04.2020 emisă de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, potrivit căreia, pe perioada situației de urgență, nu se suspendă popririle înființate în vederea recuperării debitelor din prestații constituite ca urmare a unei infracțiuni, opinia interpretativă nefăcând distincție între debite corespunzătoare unor creanțe fiscale și cele de natură civilă.

– Măsura suspendării executării silite reglementată de art. XVII alin. (1) din O.U.G. nr. 32/2020 se circumscrie cazurilor de suspendare a executării silite reglementate de art. 233 alin. (1) C. pr. fisc., lit. e) a textului statuând că executarea silită se suspendă „în alte cazuri prevăzute de lege”.

Tot astfel, art. 701 alin. (1) C. pr. civ. stabilește că executarea silită se suspendă în cazurile în carea aceasta este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanță, norma înscrisă în art. XVII alin. (1) din O.U.G. nr. 32/2020 fiind un astfel de caz reglementat de o lege specială.

– Măsurile de suspendare prevăzute la alin. (1) încetează în termen de 60 de zile de la încetarea situației de urgenţă [art. XVII alin. (2) din O.U.G. nr. 32/2020], ceea ce înseamnă că procedurile execuționale se vor relua la expirarea perioadei de 60 de zile de la încetarea stării de urgență.

Așadar, efectul suspensiv de executare asupra drepturilor de asistență socială instituit de acest act normativ se extinde și pe o perioadă de 60 de zile calculată de la data încetării stării de urgență.

Continuarea după suspendare a executării silite se va dispune de către organul de executare, în măsura în care actele de executare sau executarea silită însăși nu au fost desființate de instanța de judecată sau nu au încetat prin efectul legii.

Dispoziția de reluare a executării silite va îmbrăca forma unui proces-verbal, care se va comunica instituției de credit sau altor terți popriți de către organul de executare.

Termenul de 60 de zile se calculează potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. pr. civ., neintrând în calcul nici ziua în care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește.

– De reținut este faptul că prelungirea efectului suspndării pentru un termen de 60 de zile după încetarea stării de urgență este incidentă numai în privința executărilor silite care poartă asupra drepturilor de asistență socială, iar nu și în privința celor de neîncepere a executărilor silite.

Această constatare are drept consecință posibilitatea declanșării de îndată, ulterior încetării stării de urgență, a procedurilor execuționale care pot purta asupra drepturilor de asistență socială, fără ca aceste proceduri nedeclanșate la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 32/2020 să fie afectate de impedimentul celor 60 de zile de la data încetării stării de urgență.

Se observă, astfel, pe sfera de cuprindere a art. XVII alin. (2) din O.U.G. nr. 32/2020, că legiuitorul a reglementat durata efectului suspensiv de executare până la expirarea unui termen de 60 de zile de la încetarea stării de urgență în vreme ce cu privire la măsura încetării executării nu se mai regăsește aceeași abordare în cuprinsul textului normativ, deși rațiunea reglementării celor două impedimente la executare este aceeași în ambele situații și anume aceea de a proteja persoanele debitoare pe perioada instituirii stării de urgență.

Cu toate că, în demersul nostru interpretativ, am fi fost tentați să acordăm eficiență rațiunii legiuitorului și în cazul duratei măsurii neînceperii executărilor silite, luând în considerare și argumentul suplimentar dedus din modul de raportare a legiuitorului la întinderea în timp a celor două impedimente în cuprinsul prevederilor art. VII alin. (4) din O.U.G. nr. 29/2020, nu am putut oferi o atare soluție de aplicare a art. XVII alin. (2) din O.U.G. nr. 32/2020 din trei perspective:

– Nota de fundamentare a O.U.G. nr. 29/2020, ca suport în realizarea operațiunii de interpretare a normelor juridice conținute de acest act normativ, abordează exclusiv măsura de suspendare a procedurilor de executare silită în cazul drepturilor de asistență socială și asigurări sociale, pe perioada instituirii situației de urgență și reluarea acestora în 60 zile de la încetarea stării de urgență, nefăcând niciun fel de referire specifică la momentul la care va fi posibilă declanșarea procedurilor de executare;

– reglementarea înscrisă în art. XVII alin. (2) din O.U.G. nr. 32/2020 are caracter de normă specială, neputând fi extinsă, prin analogie, și la ipoteza neînceperii executărilor silite pentru toate drepturile de asistență socială;

– soluția legislativă prevăzută expres este, din punct de vedere al stilului adoptat, clară și precisă, neputând fi extinsă dincolo de cuprinderea sa literală explicită.

Conchidem, așadar, pe acest aspect, că soluția normativă din art. XVII alin. (2) din O.U.G. nr. 32/2020 nu este integrată organic în ansamblul legislației, nefiind corelată cu O.U.G. nr. 29/2020, iar, în procedeul de interpretare a normelor juridice, nu s-a putut oferi prevalență rațiunii legiuitorului în condițiile în care din modul de redactare a textului, este în mod neîndoielnic că au fost vizate doar măsurile de suspendare a executării silite în privința duratei acestora.

– De precizat în acest context este că toate aprecierile făcute cu prilejul analizei de la lit. a) pe componenta efectului suspendării executării silite asupra bunurilor indisponibilizate la data de 30 martie 2020 rămân valabile.

– Analizând coroborat și sistematic prevederile art. VII alin. (3) din O.U.G. nr. 29/2020 cu cele ale art. XVII din O.U.G. nr. 32/2020 se observă că între cele două texte există o suprapunere parțială pe componenta executărilor silite în forma popririi a creanțelor bugetare, executări ce poartă asupra drepturilor de asistență socială.

Sub acest aspect, se constată că norma înscrisă în art. VII alin. (3) din O.U.G. nr. 29/2020 absoarbe în conținutul său, parțial, obiectul de reglementare al art. XVII din O.U.G. nr. 32/2020 în ceea ce privește executarea creanțelor bugetare în forma popririi, primul text înglobând toate categoriile de venituri ale debitorului ce ar putea fi supuse măsurii popririi în vederea satisfacerii creanțelor bugetare, deci inclusiv și drepturile de asistență socială.

Având în vedere această suprapunere parțială de reglementare se ridică întrebarea momentului, modalității practice de aplicare a măsurilor instituite de cele două norme pe zona de dublare de reglementare, precum și a efectelor produse.

Într-o interpretare sistematică și logică, luând în considerare caracterul de normă specială și ulterioară a O.U.G. nr. 32/2020 pe componenta drepturilor de asigurări sociale, pentru a se da eficiență juridică tuturor normelor edictate, scopul fiind acela de aplicare a lor și urmărind cu precădere rațiunea instituirii acestor norme, de acoperire cât mai cuprinzătoare a măsurilor de protecție a populației, opinăm în sensul următor:

– momentul intervenirii suspendării executărilor silite prin poprire a creanțelor bugetare ce poartă asupra drepturilor de asistență socială, precum și al neînceperii acestor executări silite este cel al intrării în vigoare a O.U.G. nr. 29/2020;

– măsura de suspendare a executărilor silite prin poprire a creanțelor bugetare ce poartă asupra drepturilor de asistență socială se aplică prin efectul legii de către instituțiile de credit sau terții popriți, fără alte formalități din partea organelor fiscale, conform O.U.G. nr. 29/2020;

– reluarea executărilor silite prin poprire a creanțelor bugetare ce poartă asupra drepturilor de asistență socială ce au fost suspendate se va face în termen de 60 de zile de la data încetării situației de urgență, potrivit O.U.G. nr. 32/2020.

– începerea executărilor silite prin poprire a creanțelor bugetare ce poartă asupra drepturilor de asistență socială se va face în termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgență, potrivit O.U.G. nr. 29/2020.

Notă: Potrivit Legii de aprobare a O.U.G. nr. 29/2020 adoptată de Senatul României, reluarea și începerea executărilor silite prin poprire a creanțelor bugetare ce poartă asupra drepturilor de asistență socială se va face la data de 1 septembrie 2020, dar nu mai devreme de 60 de zile de la încetarea stării de urgenţă, ceea ce înseamnă, în logica analizei anterioare, că, în ipoteza intrării în vigoare a acestei legi, urmează a se aplica noile termene pe care le instituite, fiind mai favorabile debitorilor.

– Potrivit art. 7 din Decretul nr. 240/2020, pe durata prevăzută la art. (1), se mențin măsurile dispuse prin actele emise pentru punerea în executare a Decretului nr. 195/2020, în măsura în care prin prezentul decret nu se dispune altfel.

Prin urmare, toate considerentele anterior expuse rămân valabile și pentru perioada de prelungire cu 30 de zile a stării de urgență pe teritoriul României dispusă prin acest decret subsecvent.

c) Situația executării silite asupra drepturilor de asigurări sociale

– În condițiile art. XVIII din O.U.G. nr. 32/2020, (1) se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanţelor bugetare, fiscale şi comerciale care se aplică asupra drepturilor lunare plătite prin casele teritoriale de pensii. Măsurile de suspendare a executării silite prin poprire asupra sumelor plătite de casele teritoriale de pensii se aplică, prin efectul legii, de către aceste instituţii fără alte formalităţi din partea beneficiarilor acestor drepturi. (2) Măsurile de suspendare prevăzute la alin. (1) încetează în termen de 60 de zile de la data încetării stării de urgenţă. (3) Sumele reţinute în luna aprilie 2020 se restituie odată cu plata drepturilor aferente lunii mai 2020, urmând a fi recuperate după termenul prevăzut la alin. (2).

– Spre deosebire de norma înscrisă în art. XVII din același act normativ, acest text reglementează un caz de suspendare, respectiv de neîncepere a executărilor silite prin poprire a creanţelor bugetare, fiscale şi comerciale care se aplică asupra drepturilor lunare plătite prin casele teritoriale de pensii.

Diferențele semnificative față de prevederea art. XVII din O.U.G. nr. 32/2020 constau în natura bunurilor asupra cărora poartă procedurile execuționale, în modalitatea de urmărire silită grevată de măsura de suspendare ori de neîncepere a executării silite, precum și în tipul creanței ce se urmărește a fi îndestulată prin intermediul respectivei proceduri execuționale.

Cu privire la natura bunurilor urmărite, se constată că art. XVIII din O.U.G. nr. 32/2020 se raportează la drepturile de asigurări sociale și anume: pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată, pensia anticipată parțială, pensia de invaliditate, pensia de urmaș, conform art. 51 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum și alte prestații: tratament balnear, bilete de odihnă, ajutor de deces, în cazul decesului asiguratului, pensionarului sau unui membru al familiei unuia dintre aceștia (art. 121 din același act normativ) în vreme ce art. XVII din O.U.G. nr. 32/2020 vizează drepturile de asistență socială, descrise supra la lit. b).

Sub acest aspect, se observă că norma înscrisă în art. XVIII din O.U.G. nr. 32/2020 folosește expresia „drepturi lunare plătite prin casele teritoriale de pensii”, ceea ce semnifică intenția legiuitorului de a se raporta la acele drepturi de asigurări sociale care au caracter de periodicitate lunară, textul circumscriind, așadar, în această categorie, pensiile.

Din perspectiva celorlalte drepturi de asigurări sociale, reglementate de art. 121 din Legea nr. 263/2010, apreciem că acestea, neavând un asemenea caracter de plată lunară, pe de o parte, iar, pe de altă parte, având natura juridică fie a unor indemnizații cu destinație specială, fie a unor ajutoare de deces – fiind bunuri neurmăribile pentru orice fel de datorii, conform art. 729 alin. (7) C. pr. civ. – nu intră în sfera de reglementare a textului aici analizat, orice interpretare diferită generând o soluție legislativă inutilă.

Referitor la modalitatea de executare, măsurile ce fac obiect de reglementare a art. XVIII din art. XVII din O.U.G. nr. 32/2020 are în vedere orice modalitate de executare silită pretabilă la îndestularea creanțelor din valorificarea drepturilor de asistență socială (urmărire mobiliară, inclusiv poprire).

În al treilea rând, din punct de vedere al naturii creanței a cărei îndestulare se urmărește prin procedurile execuționale suspendate sau care nu pot începe pe durata stării de urgență, se observă că art. XVIII din O.U.G. nr. 32/2020 vizează creanțele bugetare, fiscale și comerciale, iar art. XVII din O.U.G. nr. 32/2020 nu face niciun fel de precizare sub acest aspect, ceea ce înseamnă că vizează orice fel de creanțe a căror realizare se urmărește, indiferent de izvorul lor.

– O analiză comparativă, însă, mai consistentă, urmează a fi realizată cu prevederile art. VII din O.U.G. nr. 29/2020, între cele două texte existând o suprapunere parțială pe componenta executărilor silite în forma popririi a creanțelor bugetare, executări ce poartă asupra drepturilor de asigurări sociale.

Întocmai ca și la analiza realizată supra la lit. b), se constată că norma înscrisă în art. VII alin. (3) din O.U.G. nr. 29/2020 absoarbe în conținutul său, parțial, obiectul de reglementare al art. XVIII din O.U.G. nr. 32/2020 în ceea ce privește executarea creanțelor bugetare în forma popririi, primul text înglobând toate categoriile de venituri ale debitorului ce ar putea fi supuse măsurii popririi în vederea satisfacerii creanțelor bugetare, deci inclusiv și drepturile de asigurări sociale lunare plătite prin casele teritoriale de pensii.

Toate considerentele legate de momentul, modalitatea practică de aplicare a măsurilor instituite de cele două norme pe zona de dublare de reglementare, precum și a efectelor produse prezentate deja la lit. b) rămân pe deplin valabile, motiv pentru care nu se mai impune reluarea analizei.

– O discuție aparte urmează a fi, totuși, făcută, pe aspectul naturii creanțelor a căror realizare se urmărește prin procedurile de executare silită suspendate sau care nu încep pe durata stării de urgență, ceea ce este de natură să configureze inclusiv sfera de reglementare a art. XVIII din O.U.G. nr. 32/2020 în urma decriptării semnificației și întinderii expresiei „creanțe bugetare, fiscale și comerciale”.

Astfel, se remarcă faptul că expresia utilizată de legiuitor este deficitară, terminologia utilizată generând confuzie prin prisma cuvintelor „bugetar”,„fiscal”, respectiv „comercial”.

Prin „creanță bugetară” se are în vedere, potrivit art. 1 pct. 7 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală orice sumă care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând creanța bugetară principală și creanța bugetară accesorie. Art. 5 alin. (1) pct. 14 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență prevede că prin „creanţe bugetare” în sensul acestei legi se înțeleg creanţele constând în impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte venituri bugetare, precum şi accesoriile acestora. Îşi păstrează această natură şi creanţele bugetare care nu sunt acoperite în totalitate de valoarea privilegiilor, ipotecilor sau a gajurilor deţinute, pentru partea de creanţă neacoperită. În plus, art. 5 alin. (1) coroborat cu art. 2 pct. 58 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale prevede că veniturile bugetare locale se constituie din: a) venituri proprii, formate din: impozite, taxe, contribuţii, alte vărsăminte, alte venituri şi cote defalcate din impozitul pe venit; b) sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat; c) subvenţii primite de la bugetul de stat şi de la alte bugete; d) donaţii şi sponsorizări; e) sume primite de la Uniunea Europeană și/sau alți donatori în contul plăților efectuate și prefinanțări.

Iar prin „creanță fiscală” se are în vedere, potrivit art. 1 pct. 10 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală orice sumă care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând creanţa fiscală principală şi creanţa fiscală accesorie, pentru ca art. 2 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal să prevadă că acestea sunt impozitele, taxele și contribuțiile sociale obligatorii (impozitul pe profit, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, impozitul pe venit, impozit pe veniturile obținute din România de nerezidenți, impozitul pe reprezentanțe, taxa pe valoarea adăugată, accizele, impozitele și taxele locale, impozitul pe construcții, contribuțiile de asigurări sociale, datorate bugetului asigurărilor sociale de stat, contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, datorate bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, contribuția asigurătorie pentru muncă, datorată bugetului general consolidat).

Așadar, analizând coroborat prevederile legale în materie, se constată că nu se poate pune semn de egalitate între creanțele bugetare și creanțele fiscale, prima categorie fiind mai largă și incluzând și cea de-a doua categorie. Astfel, nu orice creanţă bugetară este și fiscală, însă orice creanţă fiscală are natură bugetară. Creanța bugetară grupează toate creanţele statului, chiar dacă, din punct de vedere strict tehnic, creanţele fiscale au reguli proprii în sensul că izvorăsc din raporturi de drept material fiscal şi au trăsături aparte reglementate de Codul de procedură fiscală, în vreme ce creanţele bugetare izvorăsc adesea și din raporturi juridice civile.

Astfel, deși creanțele bugetare includ și creanțele fiscale, legiuitorul a urmărit ca, prin menționarea expresă a ambelor categorii de creanțe, să releve intenția acestuia de a asigura protecția unei cât mai largi și complete categorii de persoane pe perioada stării de urgență.

Cu referire la „creanțele comerciale” se impune a preciza faptul că această noțiune juridică nu mai este specifică dreptului civil românesc, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod civil și a unificării obligațiilor civile și comerciale. Cu toate acestea, însă, noțiunea de „creanțe comerciale” ar trebui să vizeze drepturile generate de activitățile unor societăți, industriale, de servicii sau de altă natură, desfășurate cu titlu de activitate profesională, precum: creanțe bancare, creanțe de leasing, creanțe decurgând din contracte de furnizări și livrări de bunuri, cranțe decurgând din contracte de prestări servicii, etc.

Caracterul impropriu al redactării textului va genera în activitatea practică interpretări neuniforme atât din partea executorilor judecătorești, cât și din partea instanțelor de judecată, ce vor fi chemate să soluționeze contestații la executare în care se va aprecia asupra existenței sau inexistenței caracterului „comercial” al creanței ce se urmărește a fi îndestulată. Sub acest aspect, este binecunoscută practica judiciară neunitară a instanțelor judecătorești în determinarea caracterului de litigiu civil ori litigiu între profesioniști, astfel încât o atare jurisprudență neuniformă grefată în plus și pe caracterul neclar al normei înscrise în art. XVIII din O.U.G. nr. 32/2020 va conduce la interpretări și soluții diferite pentru ipoteze similare.

Concluzionând cu privire la semnificația expresiei „creanțele bugetare, fiscale și comerciale”, având în vedere inclusiv litera, dar și spiritul actului normativ, apreciem că aceasta vizează toate temeiurile ce pot fundamenta o executare silită, ceea ce înseamnă că, măsurile vizate de art. XVIII din O.U.G. nr. 32/2020 se raportează atât la procedurile execuționale instrumentate de executorul judecătoresc, cât și la procedurile instrumentate de executorul fiscal.

Pentru ca expresia restrânsă „fiscale și comerciale” să constituie o formulare de explicitare a noțiunii de „creanțe bugetare” și să se circumscrie, astfel, în mod exclusiv acesteia, ar fi fost obligatoriu ca din punct de vedere al tehnicii de redactare a textului, expresia respectivă să fie încadrată între două virgule, pentru a putea semnifica conturarea speciilor (fiscală și comercială) a genului „creanțe bugetare”. În plus, mai este de observat și faptul că o astfel de interpretare ar conduce la o suprapunere perfectă a dispozițiilor art. XVIII din O.U.G. nr. 32/2020 peste prevederile art. VII din O.U.G. nr. 29/2020, acestea din urmă absorbindu-le pe cele dintâi, ceea ce ar ridica întrebarea firească a rațiunii emiterii de către legiuitor a unei noi dispoziții care să producă aceleași efecte.

Din acest punct de vedere, este relevantă interpretarea oficială dată O.U.G. nr. 32/2020 de către chiar inițiatorul acesteia, astfel cum rezultă din adresa nr. 683/DAS/08.04.2020 emisă de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, potrivit căreia, începând cu luna aprilie și până la expirarea termenului de 60 de zile de la data încetării stării de urgență, se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanțelor bugetare, fiscale și comerciale în baza titlurilor executorii emise/realizate de către:
– organul fiscal central, în vederea executării silite a creanțelor datorate bugetului general consolidat;
– organele fiscale locale, în vederea executării silite a creanțelor datorate bugetelor locale;
– casele teritoriale de pensii, în vederea recuperării creanțelor bugetare reprezentând debite provenite din prestații de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale pentru care s-a luat măsura recuperării prin reținere/compensare;
– executorii judecătorești, pentru recuperarea creanțelor comerciale, inclusiv cele aferente contractelor de credit bancar.

În concluzie, putem afirma cu convingere că rațiunea art. XVIII din O.U.G. nr. 32/2020 a fost una generoasă, legiuitorul urmărind adoptarea de măsuri de protecție cât mai cuprinzătoare pentru populația pensionară afectată de starea de urgență, astfel încât suspendările executărilor silite prin poprire ori neînceperea acestora vizează îndestularea creanțelor bugetare, fiscale și comerciale indiferent că organul de executare care instrumentează sau ar putea instrumenta procedurile este executorul fiscal ori executorul judecătoresc.

Prin O.U.G. nr. 53/2020 s-a completat categoria creanțelor a căror îndestulare se urmărește și cu creanțele financiare, care constituie drepturi ale unei entităţi juridice ce decurg din tranzacţii sau evenimente trecute şi din stingerea cărora se aşteaptă majorări de resurse care încorporează beneficii economice. Așadar, astfel de creanțe sunt legate de participații, împrumuturi acordate pe termen lung, depozite și garanții plătite, creanțele financiare având natura unor active imobilizate.

– Măsurile de suspendare a executării silite prin poprire asupra sumelor plătite de casele teritoriale de pensii se aplică, prin efectul legii, de către aceste instituţii, fără alte formalităţi din partea beneficiarilor acestor drepturi [art. XVIII alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 32/2020]. Aceasta înseamnă că persoanele pensionare nu trebuie să facă niciun demers pentru ca organul de executare să procedeze la aplicarea măsurii suspendării, care operează de drept.

De precizat este faptul că, prin O.U.G. nr. 53/2020, legiuitorul a adăugat și casele sectoriale de pensii în categoria instituțiilor care aplică măsurile de suspendare a executării silite, pentru asigurarea egalității de tratament între toate categoriile de pensionari. Casele sectoriale de pensii sunt înființate în subordinea M.Ap.N, M.A.I. și S.R.I.

– Cu privire la efectele suspendării popririi, trebuie avute în vedere, în primul rând, prevederile art. 233 alin. (4) și (6) C. pr. fisc., ale art. 701 alin. (3) C. pr. civ. și considerentele expuse la lit. a) care rămân valabile parțial în sensul concluziei că sumele indisponibilizate de terții popriți și neconsemnate creditorului fiscal până la data incidenței măsurii suspendării rămân în ființă neputând fi eliberate creditorului, dar nici achitate debitorului poprit.

Cu toate acestea, spre deosebire de reglementarea cuprinsă în O.U.G. nr. 29/2020, art. XVIII alin. (3) din O.U.G. nr. 32/2020 instituie o excepție în sensul că sumele reținute în luna aprilie 2020 se restituie odată cu plata drepturilor aferente lunii mai 2020, urmând a fi recuperate după termenul prevăzut la alin. (2).

Așadar, începând cu luna aprilie 2020 și până la expirarea termenului prevăzut de art. XVIII alin. (2) din O.U.G. nr. 32/2020, nu se fac rețineri de sume de către casele teritoriale de pensii, iar sumele reținute în luna aprilie 2020 se vor restitui debitorilor pensionari. Reglementarea se circumscrie excepției reglementate de prevederile art. 701 alin. (3) C. pr. civ., în sensul că măsurile de indisponibilizare a bunurilor rămân în ființă și pe perioada suspendării executării, în afară de cazul în care prin lege sau prin hotărâre judecătorească se dispune altfel.

În context se ridică întrebarea dacă sumele reținute în luna aprilie 2020 și eliberate creditorilor mai pot fi restituite?

Întrucât rațiunea actului normativ, astfel cum a fost aceasta explicitată prin adresa nr. 683/DAS/08.04.2020 emisă de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, constă în luarea unor măsuri urgente de protecție socială pe perioada stării de urgență, pentru a proteja anumite categorii de persoane de la producerea unor prejudicii grave cu efecte pe termen lung, apreciem că, indiferent de procedeul eliberării sau nu către creditori a sumelor reținute în luna aprilie 2020 de către casele teritoriale de pensii, aceste sume de bani trebuie restituite debitorilor, fie de casele de pensii, fie de creditorii înșiși.

Deși în terminologia utilizată de O.U.G. nr. 32/2020 se folosește expresia „sumele reținute”, ceea ce în acord cu legislația execuțională specifică ar părea să echivaleze cu termenul „indisponibilizate”, cu consecința limitării aplicabilității textului doar la sumele de bani care nu au fost încă achitate creditorilor, totuși, apreciem că, în rațiunea legiuitorului, acesta a urmărit ca drepturile lunare plătite prin casele teritoriale de pensii să nu fie grevate de niciun fel de măsuri de poprire, pentru ca, pe perioada stării de urgență, începând cu luna aprilie 2020, debitorii să poată beneficia de aceste sume de bani în cuantumul lor integral.

Astfel, opinăm că art. XVIII alin. (3) din O.U.G. nr. 32/2020 instituie un caz special de întoarcere a executării silite, de drept, cu aplicabilitate temporară și numai cu privire la sumele ce au fost deja reținute în luna aprilie 2020, fără a mai fi necesară efectuarea vreunei alte formalități de constatare a nulității actelor de executare ce au stat la baza reținerilor aferente lunii aprilie 2020.

– Măsura suspendării executării silite reglementată de art. XVIII alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 32/2020 se circumscrie cazurilor de suspendare a executării silite reglementate de art. 233 alin. (1) C. pr. fisc., lit. e) a textului statuând că executarea silită se suspendă în alte cazuri prevăzute de lege, dar și de art. 701 alin. (1) C. pr. civ. potrivit căruia executarea silită se suspendă în cazurile în care aceasta este prevăzută de lege.

– Măsurile de suspendare prevăzute la alin. (1) încetează în termen de 60 de zile de la încetarea situației de urgenţă [art. XVIII alin. (2) din O.U.G. nr. 32/2020], ceea ce înseamnă că procedurile execuționale se vor relua la expirarea perioadei de 60 de zile de la încetarea stării de urgență.

Continuarea după suspendare a executării silite se va dispune de către organul de executare, în măsura în care actele de executare sau executarea silită însăși nu au fost desființate de instanța de judecată sau nu au încetat prin efectul legii.

Dispoziția de reluare a executării silite va îmbrăca forma unui proces-verbal, care va comunicat casei teritoriale de pensii de către organul de executare.

Termenul de 60 de zile se calculează potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. pr. civ., neintrând în calcul nici ziua în care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește.

Și în acest caz este de reținut faptul că prelungirea efectului stării de urgență pentru un termen de 60 de zile după încetarea stării de urgență este incidentă numai în privința măsurii suspendării executărilor silite care poartă asupra drepturilor de asigurări sociale, iar nu și în privința celor de neîncepere a executărilor silite.

Această constatare are drept consecință posibilitatea declanșării de îndată, ulterior încetării stării de urgență, a procedurilor execuționale care pot purta asupra drepturilor de asigurări sociale, fără ca aceste proceduri nedeclanșate la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 32/2020 să fie grevate de impedimentul celor 60 de zile de la data încetării stării de urgență.

Considerentele expuse supra, la lit. b), referitoare la argumentele recurgerii la interpretarea literală a art. XVII alin. (2) din O.U.G. nr. 32/2020 în privința duratei măsurii neînceperii executării silite adoptate rămân valabile și în contextul prezentei analize.

Notă: Potrivit Legii de aprobare a O.U.G. nr. 29/2020 adoptată de Senatul României, reluarea și declanșarea executărilor silite prin poprire a creanțelor bugetare ce poartă asupra drepturilor de asigurări sociale se va face la data de 1 septembrie 2020, dar nu mai devreme de 60 de zile de la încetarea stării de urgenţă, ceea ce înseamnă că, în ipoteza intrării în vigoare a acestei forme a legi, urmează a se aplica noile termene pe care le instituite, fiind mai favorabile debitorilor.

– Potrivit art. 7 din Decretul nr. 240/2020, pe durata prevăzută la art. (1), se mențin măsurile dispuse prin actele emise pentru punerea în executare a Decretului nr. 195/2020, în măsura în care prin prezentul decret nu se dispune altfel.

Prin urmare, toate considerentele anterior expuse rămân valabile și pentru perioada de prelungire cu 30 de zile a stării de urgență pe teritoriul României dispusă prin acest decret subsecvent.

c¹) Situația executării silite asupra unor categorii de indemnizații

Prin art. IV din O.U.G. nr. 53/2020 se reglementează exceptarea indemnizațiilor acordate în baza O.U.G. nr. 30/2020 de la a fi executate silit, prin poprire, măsură care va înceta la 60 de zile după încetarea stării de urgență.

Categoriile de indemnizații exceptate de la procedurile de executare silită, prin poprire sunt cele de care beneficiază pe durata stării de urgență, ca urmare a efectelor produse de coronavirusul SARS-CoV-2:
– salariații, pentru perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă, din iniţiativa angajatorului;
– alți profesioniști, astfel cum sunt prevăzuți de art. 3 alin. (2) din Codul civil;
– avocații a căror activitate este redusă;
– persoanele prevăzute la art. 67¹ alin. (1) lit. a)-c) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, pentru perioada suspendării temporare a contractului de activitate sportivă, din iniţiativa structurii sportive;
– persoanele fizice care obţin venituri exclusiv din drepturile de autor şi drepturile conexe, conform Legii nr. 8/1996, care întrerup activitatea.

Toate considerentele expuse supra, la lit. c) rămân valabile în mod corespunzător, astfel încât nu le vom relua.

d) Suspendarea executărilor prin care nu se poate asigura respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite de autoritățile cu atribuții în domeniu, inclusiv prin hotărârile Comitetului Naţional privind Situaţiile Speciale de Urgenţă

Conform art. 42 alin. (5) din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și art. 63 alin. (9) din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, activitatea de executare silită continuă numai în cazurile în care este posibilă respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite de autoritățile cu atribuții în domeniu, inclusiv prin hotărârile Comitetului Național privind Situațiile Speciale de Urgență, în scopul ocrotirii drepturilor la viață și la integritate fizică ale participanților la executarea silită.

Iar, potrivit art. 6 din Decretul nr. 195/2020 coroborat cu art. 5 din Decretul nr. 240/2020, conducătorii autorităților publice, ai celorlalte persoane juridice, precum și persoanele fizice au obligația să respecte și să aplice toate măsurile stabilite prin decret și prin ordonanțele emise de ministrul afacerilor interne.

În plus, O.U.G. nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare statuează că membrii profesiei de executor judecătoresc sunt obligaţi ca, pe perioada instituirii stării de urgenţă, să ia, cu observarea regulilor de disciplină sanitară şi a celorlalte măsuri de protecţie şi prevenţie stabilite de autorităţile competente ca urmare a instituirii stării de urgenţă, măsurile necesare în vederea asigurării continuităţii activităţii. Nerespectarea acestei obligaţii constituie abatere disciplinară care se sancţionează cu excluderea din profesie, în condiţiile şi cu procedura stabilite de legislaţia în vigoare, aplicabile fiecărei profesii [art. X alin. (6)]. Organele de conducere ale profesiei de executor judecătoresc vor lua măsurile necesare în vederea coordonării activităţii membrilor profesiei pe perioada instituirii stării de urgenţă, vor verifica respectarea obligaţiilor prevăzute la alin. (6) şi vor dispune măsurile prevăzute de legislaţia în vigoare [art. X alin. (8)].

În condițiile dispozițiilor anterior evocate, conducerea Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, prin art. 2 din Decizia Biroului Executiv al Consiliului Uniunii nr. 4/23.03.2020, a decis ca executorii judecătorești să suspende toate procedurile de executare silită directă (evacuări, predarea bunurilor mobile și predarea bunurilor imobile, etc.) pe durata stării de urgență în România. Pe lângă suspendarea acestor proceduri, conducerea Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești a decis ca executorii judecătorești să suspende și alte acte sau proceduri execuționale a căror îndeplinire contravine dispozițiilor Decretului nr. 195/2020 al Președintelui României și ale Ordonanței militare nr. 2/2020.

Procedura evacuării este reglementată de dispozițiile art. 896-902 C. pr. civ., precum și art. 830 C. pr. civ., iar executarea silită directă este reglementată de art. 888-914 C. pr. civ.

Referitor la evacuarea dispusă pe temeiul art. 830 C. pr. civ., ca etapă în cadrul procedurii urmăririi silite imobiliare, se ridică întrebarea incidenței sau nu a măsurii suspendării stabilite de organul de conducere al profesiei de executor judecătoresc.

Apreciem că, față de explicitarea în concret în cuprinsul deciziei nr. 4/23.03.2020 emisă de Biroul Executiv al Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești a procedurilor vizate de măsura suspendării, acestea fiind exclusiv cele circumscrise procedurilor de executare silită directă, evacuarea întemeiată pe prevederile art. 830 C. pr. civ. excedează acestei dispoziții. Cu toate acestea, față de rațiunea avută în vedere de decizia menționată, pe temeiul aceluiași art. 2, executorul judecătoresc ar putea să dispună măsura suspendării și a evacuărilor pe temeiul art. 830 C. pr. civ., Consiliul UNEJ lăsând la aprecierea executorilor judecătorești posibilitatea de suspendare a oricărui act sau procedură execuțională a cărui îndeplinire contravine dispozițiilor Decretului nr. 195/2020 și ale Ordonanței militare nr. 2/2020.

Cu privire la formalitățile de constatare a intervenirii măsurii suspendării, executorul judecătoresc va întocmi o încheiere, în temeiul art. 657 C. pr. civ., iar, ulterior încetării situației de urgență, se vor relua procedurile de executare silită directă, inclusiv evacuările. În acest sens, se constată că prevederea cuprinsă în Decizia UNEJ plasează în responsabilitatea executorilor judecătorești adoptarea în concret a măsurii suspendării, deși aceștia din urmă nu mai au libertatea de apreciere asupra incidenței sau nu a unei atare măsuri.

Se poate conchide, astfel, că temeiul suspendării procedurilor de executare silită directă rămâne tot încheierea executorului judecătoresc însuși, iar nu decizia organului de conducere al profesiei, cu toate că executorul judecătoresc este limitat în adoptarea măsurii suspendării de decizia organului administrativ de conducere al profesiei.

Având în vedere această particularitate a deciziei de suspendare a executărilor silite directe în sensul partajării acesteia între organul de conducere al profesiei și executorul judecătoresc care instrumentează în concret procedura, vom analiza în ce măsură Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești are îndrituirea de a dispune măsuri în procedurile execuționale instrumentate de fiecare executor judecătoresc?

De principiu, o atare intervenție procedurală, cu consecințe directe asupra executărilor silite directe, inclusiv asupra evacuărilor în curs nu-și găsește corespondent în dispozițiile legale incidente în materia suspendării, Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești fiind organismul de conducere al profesiei ale cărui atribuții sunt circumscrise, în principal, organizării și funcționării activității profesiei de executor judecătoresc. Desfășurarea activității de executare silită este în competența exclusivă a executorului judecătoresc, care își îndeplinește atribuțiile cu respectarea legii, a Statutului profesiei, a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 188/2000, a Codului de procedură civilă și a altor legi aplicabile în materie (art. 52 și art. 54 din Legea nr. 188/2000).

Din această perspectivă, măsurile dispuse de Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești cu incidență imediată și nemijlocită în procedurile execuționale instrumentate de executorii judecătorești par a nu-și găsi fundament în normele prevăzute de lege, Codul de procedură civilă, Regulamentul de aplicare a legii și Statutul profesiei. Cu toate acestea, dată fiind situația excepțională decretată de Președintele României prin intermediul celor două Decrete succesive privind instituirea și prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, precum și dispozițiile suport cuprinse în acestea, dar și în actele normative ulterioare emise în aplicarea celor două Decrete, apreciem că intervenția Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești se justifică, pe de o parte, pe necesitatea de a face respectate și aplicabile prevederile Decretelor și, pe de altă parte, pe nevoia asigurării unei practici execuționale unitare la nivelul întregii țări pe aspectul circumscrierii dispoziției de principiu care statuează că „activitatea de executare silită continuă numai în cazurile în care este posibilă respectarea regulilor de disciplină sanitară…”. De altfel, Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, ca organ de conducere al profesiei de executor judecătoresc a fost abilitat de O.U.G. nr. 29/2020 să ia măsurile necesare în vederea coordonării activităţii membrilor profesiei pe perioada instituirii stării de urgenţă.

În plus, se remarcă, așa cum învederam și anterior, că decizia de suspendare a procedurilor execuționale directe aparține, în concret, tot executorilor judecătorești, cu precizarea că aceștia nu au libertatea de a nu-și adapta conduita deciziei organului administrativ de conducere al profesiei.

Lăsarea la aprecierea fiecărui organ de executare în parte a modului de interpretare și aplicare a regulii de respectare a normelor de disciplină sanitară ar fi fost de natură să genereze crearea de practici administrative neunitare la nivelul executorilor judecătorești, cu consecințe posibil negative asupra legalității cursului procedurilor execuționale directe.

Dezideratul de asigurare a unei practici unitare a fost consacrat în cele două Decrete emise de Președintele României în partea privitoare la judecata proceselor, astfel încât, aplicat prin analogie (situațiile justificându-se a fi abordate în mod asemănător atât din perspectiva rațiunii avute în vedere, cât și din cea a alcătuirii procesului civil cu cele două faze ale sale – judecata și executarea silită), și procedura execuțională trebuie să fie guvernată de reguli clare și precise, cu atât mai mult cu cât faza administrativă a executării silite este preponderent la îndemâna unor reprezentanți ai puterii executive, iar nu judiciare.

e) Posibile măsuri cu incidență asupra executărilor silite (de lege ferenda)

(i) Modificarea O.U.G. nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori

– Potrivit Legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori, astfel cum a fost adoptată de Senatul României[25] și aflată la data redactării prezentului studiu în cursul procedurii parlamentare la Camera Deputaților, orice proceduri de executare silită, inclusiv urmărirea silită a bunurilor mobile, urmărirea silită imobiliară sau popririle de orice fel, începute până la data intrării în vigoare a prezentei legi, intră sub incidența moratoriului și se suspendă până la 31 decembrie 2020 [art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 37/2020].

Pentru a circumscrie exact procedurile de executare silită a căror suspendare va opera în ipoteza intrării în vigoare a acestei legi, trebuie avut în vedere faptul că obligațiile de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane acordate debitorilor de către creditori până la data intrării în vigoare a legii sunt generate de contractele de credit pentru consumatori[26],contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile[27], contractele de leasing operațional sau financiar[28]. Așadar, textul mentionat va viza numai procedurile de executare silită fundamentate pe titlurile executorii derivate din raporturile juridice contractuale anterior menționate, art. 2 din O.U.G. nr. 37/2020 având un câmp restrâns și explicit de aplicabilitate sub acest aspect.

Mai trebuie menționat, cu titlu general, că prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 29/2020 instituie un moratoriu ce poate îmbrăca două forme:
– amânarea la plată a obligațiile de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor ulterioare datei intrării în vigoare a legii;
– suspendarea executărilor silite începute la data intrării în vigoare a legii fundamentate pe obligațiile de plată a ratelor scadente până la data intrării în vigoare a legii.

Măsura de suspendare a executării silite va opera asupra tuturor procedurilor execuționale începute până la data intrării în vigoare a legii. Se observă, așadar, că textul se referă numai la procedurile de executare declanșate până la data intrării în vigoare a legii, ceea ce ridică întrebarea legitimă dacă dispoziția urmează a se aplica în mod echivalent și procedurilor de executare declanșate după intrarea în vigoare a legii, știut fiind că cererile de încuviințare a executării silite continuă să se soluționeze pe durata stării de urgență.

Analizând coroborat și sistematic dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 37/2020, astfel cum se propune a fi modificat prin legea de aprobare, se reține că pentru perioada ulterioară intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2020, debitorii pot solicita suspendarea obligațiilor de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, ceea ce înseamnă că, în măsura în care debitorii au înțeles să activeze acest mecanism suport, în perioada ulterioară intrării în vigoare a legii și până la sfârșitul anului 2020 nu ar putea fi declanșate proceduri de executare silită care să aibă drept temei contracte ce fac obiectul facilităților recunoscute de art. 2 din O.U.G. nr. 37/2020.

Mai trebuie precizat în acest punct al analizei că, întrucât alin. (7) al art. 2 din O.U.G. nr. 37/2020, în forma ce se propune a fi aprobată cu modificări, stabilește că de prevederile prezentei ordonanțe beneficiază debitorii care au încheiat un contract pentru obținerea unui credit care nu a ajuns la maturitate și pentru care creditorul nu a declanșat scadența anticipată, anterior intrării în vigoare a ordonanței de urgență,înseamnă că procedurile execuționale suspendate până la data de 31 decembrie 2020 sunt cele declanșate anterior intrării în vigoare a legii pentru obligațiile de plată care au fost scadente până la acel moment decurgând din contractele care nu au ajuns la termenul final al duratei stabilite, care nu au fost declarate scadente anticipat și pentru care ratele anterioare nu au fost achitate. Așadar, suntem în prezența aceluiași raport contractual scindat de reglementare în două părți: prima care este vizată de obligațiile de plată scadente și grevate de procedurile execuționale începute până la data intrării în vigoare a legii și a doua vizată de obligațiile de plată scadente după intrarea în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2020.

Cu toate acestea, însă, întrucât acordarea moratoriului prevăzut de actul normativ se poate face numai la solicitarea debitorilor, nu excludem ca, în ipoteza în care aceștia nu au înțeles să activeze această facilitate și ulterior nu reușesc să achite ratele scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, să poată fi declanșate proceduri de executare silită pentru ratele scadente ulterior datei intrării în vigoare a legii.

Deși, astfel, se poate ajunge la incidența unor regimuri juridice diferite pentru ratele scadente rezultate din același contract, se observă că legiuitorul, în viziunea sa integrată, a urmărit asigurarea unei coerențe în gestionarea acestor tipuri de contracte în sensul că pentru obligațiile de plată scadente până la data intrării în vigoare a legii, procedurile execuționale să fie suspendate, iar pentru obligațiile de plată scadente după data intrării în vigoare a legii și până la 31 decembrie 2020, acestea să poată fi suspendate la cererea debitorului. Dacă, însă, s-ar recunoaște și pentru obligațiile de plată a ratelor scadente ulterior intrării în vigoare a legii și pentru care debitorii nu au solicitat suspendarea plății, dar nici nu le-au achitat conform scadențelor, posibilitatea suspendării eventualelor executări silite ce s-ar putea astfel declanșa, ar însemna practic lipsirea de eficacitate a dispoziției de favoare pentru debitori de a beneficia de moratoriul instituit până la data de 31 decembrie 2020 numai la solicitarea acestora, urmând ca debitorii să devină destinatarii unei norme dincolo de disponibilitatea pe care trebuiau să o manifeste încă înainte de a se putea activa mecanismul execuțional.

Executorul judecătoresc va lua act de incidența suspendării în cuprinsul unui proces-verbal, iar reluarea procedurilor execuționale se va face din oficiu la momentul încetării măsurii.

Se mai observă, așa cum am învederat deja, că suspendarea executărilor silite se va produce prin efectul legii, norma prevăzută în art. 2 alin. (4) având caracter imperativ în vreme ce beneficiul recunoscut de lege debitorilor de a obține o suspendare a ratelor de capital, dobânzilor și comisioanelor, prin prelungirea corespunzătoare a maturității creditelor, fără costuri suplimentare presupunând manifestarea de voință a debitorilor în acest sens, textul condiționând obținerea acestui beneficiu de solicitarea debitorilor. Textul își justifică rațiunea, pe de o parte, pe considerentul că debitorul trebuie să aibă posibilitatea de a solicita acordarea acestei facilități, fără a fi obligat să o ceară în măsura în care dispune de resurse financiare suficiente îndestulării acestor creanțe și pe perioada stării de urgență, iar, pe de altă parte, odată declanșată procedura execuțională, legea îi recunoaște un privilegiu debitorului, ajuns într-o situație oricum dificilă, de a beneficia de suspendarea executării silite o anumită perioadă de timp, estimată de legiuitor ca fiind afectată de starea de urgență.

Se observă, așadar, o preocupare aparte a legiuitorului pentru protecția persoanelor aflate în anumite situații de vulnerabilitate pe care perioada de stare de urgență ar putea să le agraveze.

– Art. 2 alin. (8) din O.U.G. nr. 37/2020, în forma în care se propune a fi aprobată prin lege, stabilește că sunt eligibili și debitorii care se află în procedură de executare silită, în procedură de dare în plată, de reorganizare judiciară sau în orice alte proceduri judiciare sau extrajudiciare care tind la suspendarea efectelor contractelor de credit.

Așadar, potrivit uneia dintre opțiunile legiuitorului, vor putea fi beneficiari ai moratoriului și debitorii care se află în procedură de executare silită, facilitatea ce ar putea fi aplicată acestora constând în suspendarea executării silite până la data de 31 decembrie 2020.

Chestiunea care se ridică în acest context vizează posibilitatea practică de aplicare a textului menționat de vreme ce existența unei proceduri execuționale în curs presupune o creanță exigibilă și un titlu executoriu.

Pentru a clarifica această problematică se impune ca, mai întâi, să clarificăm noțiunea de „debitori care se află în procedură de executare silită”, iar, pentru aceasta, să identificăm rațiunea și domeniul de aplicare ale reglementării cuprinse în alin. (8) al textului menționat.

Astfel, art. 2, interpretat logic și sistematic, conduce la concluzia că, fiind situat după alin. (7) care circumscrie subiecții moratoriului recunoscut la debitorii care au încheiat un contract pentru obținerea unui credit care nu a ajuns la maturitate și pentru care creditorul nu a declanșat scadența anticipată, anterior intrării în vigoare a ordonanței de urgență, alin. (8) care îi urmează și care folosește expresia „sunt de asemenea eligibili” semnifică adăugarea unei categorii distincte și suplimentare de debitori beneficiari ai facilităților recunoscute.

Astfel, dacă, în condițiile alin. (7) apreciem că suntem în prezența aceluiași raport contractual scindat de norma legală în două părți: prima, vizată de obligațiile de plată scadente și grevate de procedurile execuționale începute până la data intrării în vigoare a legii și a doua, vizată de obligațiile de plată scadente după intrarea în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2020, alin. (8) a urmărit să facă norma aplicabilă și debitorilor aflați în procedură de executare silită, dar alții decât cei menționați anteriori, o altă interpretare neputând fi acceptată întrucât s-ar suprapune cu reglementarea din alineatele precedente, care nu cer existența anumitor demersuri din partea debitorului care să tindă la suspendarea efectelor contractelor de credit, așa cum o face alin. (8).

Astfel, concluzionând că legiuitorul a lărgit sfera creanțelor potențial afectate de moratoriu, textul poate avea în vedere alte două categorii suplimentare de debitori, respectiv:
– debitorii vizați de proceduri execuționale declanșate în baza altor contracte ajunse la maturitate sau pentru care creditorul declarase scadența anticipată anterior intrării în vigoare a ordonanței de urgență;
– debitorii obligațiilor de plată a ratelor scadente ulterior intrării în vigoare a legii și pentru care nu au solicitat suspendarea plății, dar nici nu le-au achitat conform scadențelor, ceea ce a determinat declanșarea executării silite ulterior intrării în vigoare a legii.

În al doilea rând, se mai impune a fi făcută o clarificare a sintagmei „tind la suspendarea efectelor contractelor de credit” utilizată de alin. (8) al textului. Astfel, se observă că legiuitorul a avut în vedere anumite demersuri ale debitorului care ar putea să aibă drept consecință o suspendare a efectelor de drept substanțial ale contractelor, cum ar fi efectul executoriu (dobândit fie prin ajungerea la maturitate a contractului, fie prin declararea scadenței anticipate a acestuia) sau orice altă consecință a contractului, însă nu și efectele în planul dreptului procesual.

Din această perspectivă, pentru a face eficace alin. (8) al textului în sensul compatibilizării scopului normei cu procedura execuțională în curs și întrucât executarea silită declanșată presupune deja existența în patrimoniul creditorului a unei creanțe exigibile și a unui titlu executoriu, urmează să identificăm acele mecanisme specifice procedurii execuționale de care debitorul ar putea uza. Iar, astfel de mecanisme, nu pot viza decât slăbirea titlului executoriu cu consecința anulării executării silite.

Ca atare, asemenea instrumente care ar putea să conducă la aplicabilitatea normei legale în sensul obținerii moratoriului și suspendării executării silite constau în:

– invocarea, pe calea contestației la executare, de către debitorul aflat în procedură de executare silită a lipsei caracterului exigibil al creanței, apărare întemeiată fie pe neajungerea la maturitate a contractului, fie pe greșita declarare a scadenței anticipate a creditului, cu consecința lipsirii titlului de caracterul său executoriu. O asemenea contestației la executare ar putea fi însoțită și de o cerere de suspendare a executării silite formulate împreună, în condițiile art. 719 alin. alin. (1) C. pr. civ. sau chiar și de o cerere de suspendare provizorie a executării silite, în condițiile art. 719 alin. (7) C. pr. civ. De precizat că o asemenea contestație la executare poate fi formulată după intrarea în vigoare a legii numai cu condiția respectării termenului procedural de formulare a unei contestații la executarea propriu-zisă;

– solicitarea, prin intermediul unei acțiuni de fond, de către debitorul aflat în procedură de executare silită a suspendării efectelor titlului executoriu, acțiune însoțită de cererea de suspendare a executării titlului executoriu în condițiile art. 638 alin. (2) C. pr. civ. coroborat cu art. 719 C. pr. civ.;

– solicitarea, prin intermediul unei acțiuni de fond, de către debitorul aflat în procedură de executare silită a suspendării efectelor titlului executoriu, acțiune dublată și de o contestație la executare având ca obiect anularea actelor de executare efectuate cu nesocotirea eventualei soluții de suspendare a efectelor contractului. O asemenea contestației la executare ar putea fi însoțită și de o cerere de suspendare a executării silite formulate împreună, în condițiile art. 719 alin. alin. (1) C. pr. civ. sau chiar și de o cerere de suspendare provizorie a executării silite, în condițiile art. 719 alin. (7) C. pr. civ. De precizat și în acest context este că o asemenea contestație la executare poate fi formulată după intrarea în vigoare a legii numai cu condiția respectării termenului procedural de formulare a unei contestații la executarea propriu-zisă.

Dat fiind, așadar, specificul executării silite, care presupune existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, dar și a unui titlu executoriu, aceasta, odată declanșată, nu mai permite analizarea în mod distinct și cu implicații directe a unei eventuale suspendări a efectelor contractelor, ci mecanismul procedural care ar putea să dea eficiență normei propuse trebuie să fie unul care, prin efecte, să fie de natură să subrezească titlul executoriu, astfel încât executarea silită să fie lipsită de fundament, iar consecința să constea în desființarea executării silite.

Esențial este de reținut ca demersul debitorului, paralel cu procedura execuțională sau subsumat acesteia, trebuie să urmărească în finalitatea sa și în viziunea debitorului suspendarea efectelor contractelor de credit, adică să fie un instrument apt să conducă în principiu la acest scop, indiferent de rezultatul ce se va obține prin intermediul mecanismelor activate.

(ii) Completarea art. 729 C. pr. civ.

În conformitate cu prevederile art. XIV din Legea de aprobare a O.U.G. nr. 29/2020[29], la art. 729 C. pr. civ., alineatul (4) urmează a fi completat în sensul adăugării indemnizațiilor acordate salariaților în baza art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii în categoria veniturilor bănești urmăribile în mod limitat, doar pentru sume datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere şi despăgubiri pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau prin vătămări corporale, dacă legea nu dispune altfel.

Potrivit art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, „contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în cazul întreruperii sau reducerii temporare a activităţii, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare”.

În aplicarea acestui text, prin O.U.G. nr. 30/2020 astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 32/2020, s-a statuat că, pe perioada stării de urgenţă, pentru perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă, din iniţiativa angajatorului, potrivit art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a efectelor produse de coronavirusul SARS-CoV-2, indemnizaţiile de care beneficiază salariaţii se stabilesc la 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat şi se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020.

De aceste prevederi beneficiază:

– salariaţii angajatorilor care reduc sau întrerup temporar activitatea total sau parţial ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, conform unei declaraţii pe propria răspundere a angajatorului;

– alţi profesionişti, astfel cum sunt reglementaţi de art. 3 alin. (2) din Codul civil, precum şi persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, care întrerup activitatea ca urmare a efectelor coronavirusului SARS-CoV-2;

– persoanele prevăzute la art. 671 alin. (1) lit. a)-c) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, pentru perioada suspendării temporare a contractului de activitate sportivă, din iniţiativa structurii sportive, ca urmare a efectelor produse de coronavirusul SARS-CoV-2;

– persoanele fizice care obţin venituri exclusiv din drepturile de autor şi drepturile conexe, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, care întrerup activitatea ca urmare a efectelor coronavirusului SARS-CoV-2, pe perioada stării de urgenţă.

Așadar, în condițiile art. 729 alin. (4) C. pr. civ. (astfel cum se urmărește a fi completat), alături de ajutoarele pentru incapacitate temporară de muncă, compensaţia acordată salariaţilor în caz de desfacere a contractului individual de muncă pe baza oricăror dispoziţii legale şi sumele cuvenite şomerilor, potrivit legii, urmează ca indemnizațiile acordate salariaților în baza art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul muncii să nu poată fi urmărite decât pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere şi despăgubirile pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau prin vătămări corporale, dacă legea nu dispune altfel.

III. Aspecte referioare la suspendarea prescripțiilor și decăderilor

(i) Prescripția executării silite

Potrivit art. 41 din Decretul nr. 195/2020 și art. 62 din Decretul nr. 240/2020 prescripțiile (…) nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență instituite potrivit prezentului decret.

Ulterior, prin art. XII alin. (5) din O.U.G. nr. 48/2020, s-a stabilit că termenele de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili creanţe fiscale şi de a cere executarea silită, precum şi cel al contribuabilului/plătitorului de a cere restituirea creanţelor fiscale, prevăzute de Codul de procedură fiscală, se suspendă sau nu încep să curgă până la împlinirea termenului prevăzut la art. XIII alin. (1), adică până la expirarea unui termen de 30 de zile de la data încetării stării de urgenţă

– Prescripțiile care nu au început să curgă până la momentul instituirii stării de urgență (16.03.2020), potrivit art. 41 din Decretul nr. 195/2020 și respectiv art. 62 din Decretul nr. 240/2020, nu vor mai începe să curgă până la încetarea stării de urgență.

În acest sens, trebuie avut în vedere că potrivit art. 706 alin. (2) C. pr. civ., momentul de început al termenului de prescripție este reprezentat de data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită, iar în cazul hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, de data rămânerii lor definitive.

Astfel, de pildă, dacă potrivit unui contract care conform legii constituie titlu executoriu, scadența obligației se plasează în timp după data de 16.03.2020, termenul de prescripție a executării silite va începe să curgă doar la momentul încetării stării de urgență.

În materia procedurii execuționale fiscale, termenul de prescripție a executării silite a creanţelor fiscale, inclusiv a creanţelor provenind din amenzi contravenţionale, începe să curgă, potrivit art. 215 C. pr. fisc., la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul organului de executare de a cere executarea silită.

Așadar, întrucât aceste prescripții încep să curgă doar de la data de 1 ianuarie, iar instituirea stării de urgență a intervenit la 16.03.2020, rezultă că împiedicarea începerii curgerii prescripțiilor privind executarea creanțelor fiscale ar putea interveni doar în ipoteza în care care starea de urgență ar fi în vigoare la data de 1 ianuarie 2021.

Nu se confundă termenul de 5 ani al prescripției dreptului de a cere executarea silită a creanței fiscale– care, potrivit art. 215 C. pr. fisc., începe să curgă la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul organului de executare de a cere executarea silită –, cu termenul de 5 ani al prescripției dreptului de a stabili creanța fiscală, care, potrivit art. 110 C. pr. fisc., începe să curgă de la data de 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligaţia fiscală, dacă legea nu dispune altfel. Pentru ambele tipuri de prescripții intervine motivul impeditiv privind începerea curgerii acestora, în virtutea decretelor prezidențiale, doar dacă la momentul în care ar trebui să înceapă să curgă (1 ianuarie sau, după caz 1 iulie) este în vigoare starea de urgență.

– Termenele de prescripție în curs și neîmplinite la momentul instituirii stării de urgență

Prescripțiile care au început să curgă și nu s-au împlinit până la data de 15.03.2020, inclusiv, se suspendă pe toată durata stării de urgență, începând cu data de 16.03.2020.

Suspendarea prescripției operează indiferent de timpul care, la 16.03.2020, era rămas până la împlinirea termenului. În acest sens, art. 41 din Decretul nr. 195/2020 și art. 62 din Decretul nr. 240/2020 prevăd că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2.532 pct. 9 teza a II-a din Codul civil care suprimă caracterul suspensiv al forței majore dacă aceasta survine în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripţie.

Fiind suspendată și nu întreruptă, urmează ca, potrivit art. 708 alin. (2) C. pr. civ., după încetarea suspendării, prescripţia să îşi reia cursul, socotindu-se şi timpul scurs înainte de suspendare. Prin umare creditorul care urmărește declanșarea executării silite după încetarea stării de urgență va avea la dispoziție, în principiu, doar timpul rămas după scăderea din întregul termen de prescripție a perioadei scurse anterior, până la intervenirea Decretului nr. 195/2020.

Cu toate acestea, în condițiile în care art. 41 din Decretul nr. 195/2020 și art. 62 din Decretul nr. 240/2020 nu exclud, in terminis, aplicarea art. 2534 alin. (2) C. civ. urmează că acest din urmă text va trebui luat în considerare la calcul termenului de prescripție după încetarea stării de ugență.

Astfel, potrivit art. art. 2534 alin. (2) C. civ. prescripţia nu se va împlini mai înainte de expirarea unui termen de 6 luni de la data când suspendarea a încetat, cu excepţia prescripţiilor de 6 luni sau mai scurte, care nu se vor împlini decât după expirarea unui termen de o lună de la încetarea suspendării.

Așadar în condițiile în care termenele de prescripție a dreptului de a cere executarea silită sunt ca regulă de 3 ani și respectiv de 10 ani în materia drepturilor reale [art. 706 alin. (1) C. pr. civ.], rezultă că în temeiul art. 711 C. pr. civ. (care prevede că se aplică în completare dispoziţiile Codului civil privitoare la prescripţia extinctivă) și al art. 2534 alin. (2) C. civ., prescripţia executării silite nu se va împlini mai înainte de expirarea unui termen de 6 luni de la data când suspendarea [starea de urgență la care se adaugă în anumite ipoteze anumite termene, precum termenul de 30 de zile prevăzut de art. VII alin. (4) din O.U.G. nr. 29/2020 adiționat perioadei stării de urgență] a încetat, chiar dacă timpul rămas după scăderea perioadei scurse anterior ar fi fost mai scurt de 6 luni.

– Termenele de prescripție împlinite până la instituirea stării de urgență

Dacă prescripția executării era împlinită până la data de 15.03.2020, inclusiv, nu se mai pune problema suspendării prescripției dreptului de a cere executarea silită pe durata stării de urgență, astfel încât actele de executare efectuate pe durata stării de urgență într-o executare prescrisă anterior sesizării organului de executare, pot fi anulate la cererea debitorului, pe motivul prescripției.

Cu toate acestea, având în vedere că prescripția operează doar la cererea persoanei interesate [art. 707 alin. (1) C. pr. civ.], este posibil ca această prescripție să nu fie invocată și executarea silită să rămână una valabil începută. Însă, chiar dacă se împlinise termenul de prescripție anterior sesizării organului de executare și debitorul nu a criticat încheierea de încuviințare pe acest considerent, în executările silite care continuă pe durata stării de urgență, poate fi pusă problema curgerii termenului prescripției pe durata dintre momentele efectuării a două acte de executare succesive, așa cum vom arăta în continuare.

– Prescripția în cadrul executările silite care continuă pe durata stării de urgență

În condițiile în care, ca regulă, termenul de prescripție curge și în cursul executării silite, fiind întrerupt, sistematic, prin îndeplinirea fiecărui act de executare silită [art. 709 alin. (1) pct. 4 C. pr. civ. și art. 217 lit. c) C. pr. fisc.], se ridică întrebarea dacă în executările silite care continuă pe durata stării de urgență, curge sau nu termenul de prescripție în intervalul dintre două acte de executare silită.

Pe de o parte, art. 41 din Decretul nr. 195/2020 și art. 62 din Decretul nr. 240/2020 fac referire la suspendarea prescripțiilor, fără a distinge între executările silite suspendate și cele care continuă pe durata stării de urgență, iar, pe de altă parte, art. 42 alin. (5) din Decretul nr. 195/2020 și art. 63 alin. (9) din Decretul nr. 240/2020 prevăd că activitatea de executare silită continuă în cazurile în care este posibilă respectarea regulilor de disciplină sanitară.

În măsura în care o executare silită nu este afectată (suspendată) pe durata stării de urgență, rezultă că aceasta se desfășoară în acord cu regulile și principiile legale, fiind menținute obligațiile stabilite de lege în sarcina executorului judecătoresc și a creditorului, astfel încât și prescripția executării va curge și, respectiv, va putea interveni dacă de la ultimul act de executare (ce a întrerupt prescripția) a trecut o perioadă ce corespunde termenului de prescripție. De pildă, dacă ultimul act de executare a fost realizat de către executor (pentru creditor) la data de 1 aprilie 2017 – într-o procedură de executare care, în raport cu exigențele Decretului nr. 195/2020, poate și trebuie să continue – prescripția de 3 ani aplicabilă în cauză, se va împlini la 1 aprilie 2020, fără a se putea susține că instituirea stării de urgență a condus la suspendarea acestei prescripții întrucât procedura de executare a continuat.

De altfel, ar fi o contradicție în termeni a se susține, pe de o parte, faptul că o anumită procedură de executare poate/trebuie să continue (nefiind afectată de starea de urgență instituită și de exigențele regulilor de siguranță sanitară), iar, pe de altă parte, că, în cadrul aceleiași poceduri, nu ar fi incidente regulile privind diligența creditorului/a executorului prevăzute de lege sub sancțiunea intervenirii prescripției.

– Corelarea suspendării prescripției dreptului de a obține executarea silită cu suspendarea executării silite

În procedurile de executare silită care, potrivit legii, sunt suspendate de drept (a se vedea supra pct. II), operează și suspendarea prescripției executării silite, conform art. 708 alin. (1) pct. 2 C. pr. civ. și art. 216 C. pr. fisc. potrivit cărora cursul prescripţiei se suspendă pe timpul cât suspendarea executării silite este prevăzută de lege.

Astfel, prescripția care a început să curgă de la ultimul act de executare realizat anterior suspendării executării [act ce a avut efect întreruptiv de prescripție conform art. 709 alin. (1) pct. 4 C. pr. civ. și art. 217 lit. c) C. pr. fisc.], nu va curge pe perioada suspendării executării silite. Însă, odată cu încetarea suspendării executării, prescripția își va relua cursul, socotindu-se și timpul scurs anterior.

Cu relevanță în determinarea momentului suspendării prescripției în cursul executării silite, nu trebuie confundată perioada stării de urgență instituită prin Decretele prezidențiale nr. 195/2020 și nr. 240/2020, cu perioada suspendării executării silite la care se face referire în acest context, întrucât, așa cum am învederat anterior (supra, pct. II), circumscrierea sferei executărilor silite suspendate de drept s-a realizat prin anumite acte normative (e.g., O.U.G. nr. 29/2020 și O.U.G. nr. 32/2020) care au produs efecte de la alte momente decât cele două decrete prezidențiale.

Doar în măsura în care o executare silită a fost suspendată pe temeiul art. 42 alin. (5) din Decretul nr. 195/2020 – și anume pentru că nu se putea asigura respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite prin hotărârile Comitetului Național privind Situațiile Speciale de Urgență – perioada suspendării executării se suprapune cu perioada stării de urgență, dacă, în concret, executorul a apreciat că suspendarea a operat de la data emiterii Decretului nr. 195/2020.

În cazurile de suspendare de drept a executării silite intervenite pe temeiul O.U.G. nr. 29/2020 și O.U.G. nr. 32/2020, suspendarea executării se produce doar de la momentul intrării în vigoare a acestor acte normative, și, pe cale de consecință, până la momentul respectiv a curs și termenul de prescripție a executării, întrucât aceasta privea executări silite în curs, nesuspendate între momentul intrării în vigoare a Decretului nr. 195/2020 și cel al ordonanțelor de urgență respective.

În cazul suspendării judecătorești a executării silite – intervenite în executările silite nesuspendate de drept și care se pot desfășura cu respectarea regulilor de disciplină sanitară – cursul prescripției executării se va suspenda pe perioada suspendării executării silite, astfel cum prevede art. 708 alin. (1) pct. 2 C. pr. civ. și art. 216 C. pr. fisc. potrivit cărora cursul prescripţiei se suspendă pe timpul cât suspendarea executării silite a fost stabilită de instanţă sau de alt organ jurisdicţional competent.

Fiind în discuție o executare silită care nu este afectată de starea de urgență instituită, suspendarea judecătorească a executării și respectiv suspendarea termenului de prescripție operează de la momentul pronunțării încheierii de suspendare și până la soluționarea definitivă a contestației la executare silită sau altei cereri privind executarea silită (art. 719 C. pr. civ.), fără a avea relevanță, în mod direct, durata stării de urgență. Însă, indirect, în condițiile în care, ca regulă, judecarea contestațiilor la executare este suspendată pe durata stării de urgență (a se de vedea infra pct. III), se ajunge ca suspendarea executării și, implicit, suspendarea prescripției executării să dureze până la un moment ulterior stării de urgență de vreme ce soluționarea definitivă a contestației la executare se plasează în timp după încetarea stării de urgență.

În ipoteza suspendării executării dispusă de executor la cererea creditorului [art. 701 alin. (2) C. pr. civ.], apreciem că de la momentul intervenirii actului prin care se prevede suspendarea de drept va opera și suspendarea prescripției.

Împrejurarea că textul art. 708 alin. (3) C. pr. civ. prevede că prescripţia nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată la cererea creditorului urmăritor nu infirmă concluzia anterioară întrucât de la momentul intervenirii legii sau a actului care prevede suspendarea de drept a executării, se produce și suspendarea prescripției, ca efect al suspendării de drept.

Astfel, reținem, pe de o parte, că odată suspendat cursul executării silite la cererea creditorului, nu se mai poate pune în mod direct problema suspendării de drept a executării, întrucât cursul executării era grevat deja de o altă suspendare, generată de un alt temei, procedura execuțională nemaiaflându-se în mod concret pe rol la acel moment. Urmarea imediată și indirectă, însă, care se produce prin prevederea legală a suspendării de drept constă în producerea doar a efectului său subsecvent, respectiv suspendarea cursului prescripției dreptului de a obține executarea silită.

Pe de altă parte, dacă pe timpul cât e prevăzută de lege suspendarea de drept a executării și, implicit, a prescripției, creditorul, în virtutea disponibilității sale, solicită reluarea procedurii execuționale, executorul judecătoresc va lua act de cererea creditorului, însă, prin același act, va constata, totodată, și suspendată de drept executarea silită. Dacă, însă, suspendarea executării la cererea creditorului va dăinui și dincolo de încetarea suspendării de drept, la momentul încetării acestei suspendări legale termenul de prescripție își va relua cursul, socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendarea de drept.

Prin urmare, suspendarea de drept suprapusă peste suspendarea la cererea creditorului va profita acestuia prin raportare strict la efectul suspendării de drept și anume suspendarea prescripției dreptului de a obține executarea silită.

În concluzie, de la momentul intervenirii actului care prevede suspendarea de drept a executării silite, este suspendat și termenul de prescripție a executării silite până la încetarea stării de urgență sau a unui moment ulterior acesteia [e.g., la împlinirea unui termen de 60 de zile de la data încetării situaţiei de urgenţă, conform art. XVII alin. (2) și art. XVIII alin. (2) din O.U.G. nr. 32/2020 sau la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data încetării situației de urgență, conform art. VII alin. (4) din O.U.G. nr. 29/2020].

(ii) Termenele pentru exercitarea contestațiilor, a plângerilor, a căilor de atac și pentru îndeplinirea actelor de procedură

Chiar dacă prevederile decretelor prezidențiale fac referire la „termenele de decădere de orice fel”, circumscris temei prezente ne limităm analiza la termenele procedurale de decădere, fără a fi avute în vedere termenele de decădere de drept substanțial reglementate prin art. 2545-2550 C. civ.

Interesează în acest context al executării silite, termenele pentru exercitarea contestațiilor la executare, indiferent de obiectul acestora (art. 712 C. pr. civ.), a plângerilor privind activitatea de executare silită (e.g., plângerea prevăzută de art. 665 C. pr. civ.) sau, mai larg, activitatea executorului (e.g., plângerea formulată în condițiile art. 56 din Legea nr. 188/2000), a căilor de atac (e.g., apelul împotriva hotărârilor date de instanța de executare), dar și termenele pentru efectuarea actelor de procedură (e.g., pentru formularea întâmpinării, plata taxei judiciare de timbru, citarea părților, comunicarea actelor de procedură sau stabilirea termenelor de judecată în cauzele privitoare la executarea silită).

– Textele incidente

Decretul nr. 195/2020, prin art. 41 prevede că termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență. Privitor la căile de atac, art. 42 alin. (7) teza I din Decretul nr. 195/2020 prevede că termenele de exercitare a căilor de atac în cauzele prevăzute la alin. (6) [i.e., în cauzele suspendate de drept potrivit decretului], aflate în curs la data instituirii prezentei stări de urgență, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeași durată, de la data încetării stării de urgență.

Decretul nr. 240/2020, prin art. 62 prevede faptul că termenele de decădere de orice fel, altele decât cele prevăzute la art. 63 alin. (12), nu încep să curgă iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență.

Iar prin art. 63 alin. (12) din Decretul nr. 240/2020 se circumscrie sfera termenelor care nu sunt vizate prin art. 62 din același decret, în sensul că termenele prevăzute de lege pentru efectuarea actelor de procedură sau pentru exercitarea plângerilor, contestațiilor și căilor de atac de orice fel în cauzele prevăzute la alin. (11) [i.e., în cauzele suspendate de drept potrivit decretului], aflate în curs la data prelungirii stării de urgență, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeași durată, de la data încetării stării de urgență.

Precizăm că, în regulă generală, cazurile de întrerupere a termenelor procedurale sunt prevăzute de art. 184 alin. (3) și (4) C. pr. civ., iar termenele de apel și de recurs se pot întrerupe în condițiile art. 469 alin. (4) C. pr. civ. și art. 485 alin. (1) C. pr. civ., astfel încât prevederile cuprinse în cele două Decrete prezidențiale au natura juridică a unor termene speciale și derogatorii, cu incidență exclusiv pe durata stării de urgență.

– Regula suspendării termenelor și excepțiile privind întreruperea anumitor termene

Se observă că prin art. 41 din Decretul nr. 195/2020 și art. 62 din Decretul nr. 240/2020 se instituie regula suspendării termenelor de decădere de orice fel pe durata stării de urgență.

Prin art. 42 alin. (7) teza I din Decretul nr. 195/2020 și art. art. 63 alin. (12) din Decretul nr. 240/2020 se derogă de la regula suspendării și se circumscrie sfera termenelor în privința cărora operează întreruperea acestora, după cum vom arăta infra.

– Privitor la termenele pentru exercitarea căilor de atac se constată că există o reglementare unitară, în sensul că atât art. 42 alin. (7) teza I din Decretul nr. 195/2020, cât și art. 63 alin. (12) din Decretul nr. 240/2020 prevăd univoc faptul că termenele de exercitare a căilor de atac în cauzele suspendate potrivit decretelor respective, aflate în curs la data instituirii prezentei stări de urgență, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeași durată, de la data încetării stării de urgență.

Pentru circumscrierea sferei cauzelor în care intervine întreruperea termenelor pentru exercitarea căilor de atac, din corelarea alineatelor (6) și (7) ale art. 42 din Decretul nr. 195/2020 și respectiv din corelarea alineatelor (11) și (12) ale art. 63 din Decretul nr. 240/2020, rezultă că sunt vizate doar cauzele suspendate de drept potrivit decretelor respective.

În privința cauzelor care nu au caracter urgent și care erau deja înregistrate la instanță la momentul instituirii stării de urgență, în mod logic, nu se poate reține existența unui termen de exercitare a căii de atac în curs la data emiterii decretului. Tot astfel, și în raport cu momenul prelungirii stării de urgență prin Decretul nr. 240/2020, se constată că în aceste cauze – fiind procese pe care însuși Decretul inițial nr. 195/2020 le-a suspendat de drept și au rămas nesoluționate pe durata stării de urgență – nu se poate vorbi de existența unui termen de exercitare a căilor de atac care să fie în curs la data prelungirii stării de urgență.

În realitate, termenele pentru exercitarea căilor de atac aflate în curs la data instituirii/prelungirii stării de urgență la care se face referire în art. 42 alin. (7) din Decretul nr. 195/2020 și art. 63 alin. (12) din Decretul nr. 240/2020 vizează căile de atac în cauzele soluționate până la data emiterii Decretului nr. 195/2020 și în care hotărârile au fost comunicate până la același moment sau căile de atac începuseră să curgă în astfel de cauze, potrivit legii, de la momentul pronunțării. Doar în raport cu aceste cauze (care nu au un caracter urgent, potrivit decretelor) soluționate deja până la intervenirea stării de urgență, se poate vorbi de termene pentru exercitarea căilor de atac aflate în curs la data instituirii stării de urgență, termene care, așa cum s-a arătat anterior, se întrerup.

La o rigoare accentuată, se poate sesiza faptul că atât art. 42 alin. (7) din Decretul nr. 195/2020, cât și art. 63 alin. (12) din Decretul nr. 240/2020 reglementează doar întreruperea termenelor aflate în curs la data instituirii și respectiv la data prelungirii stării de urgență, lăsând nerezolvată in terminis soarta termenelor care ar începe să curgă ulterior pe durata stării de urgență.

De pildă, în ipoteza în care o anumită cauză a fost soluționată anterior emiterii Decretului nr. 195/2020, iar hotărârea a fost comunicată părții interesate doar după data prelungirii stării de urgență (15.04.2020), termenul pentru exercitarea căii de atac nu se încadrează în formularea textuală a decretului, nefiind un termen în curs la data prelungirii stării de urgență. Tot astfel, și în ipoteza în care o anumită cauză a fost soluționată anterior emiterii Decretului nr. 195/2020, iar hotărârea a fost comunicată părții interesate după data instituirii stării de urgență (16.03.2020) și până la data prelungirii stării de urgență (15.04.2020), termenul pentru exercitarea căii de atac nu se încadrează în formularea textuală a Decretului nr. 240/2020, nefiind un termen în curs la data prelungirii stării de urgență, deoarece acesta nu începuse să curgă, potrivit art. 41 din Decretul nr. 195/2020.

În concluzie, învederăm că nu poate exista un termen în curs la data prelungirii stării de urgență astfel cum prevede Decretul nr. 240/2020, motiv pentru care opinăm că formularea cuprinsă în art. 63 alin. (12) în partea privitoare la termenele prevăzute de lege pentru exercitarea căilor de atac prevăzute la art. (11), aflate în curs la data prelungirii stării de urgență, nu-și găsesc justificarea de a fi.

Însă, apreciem că, în rațiunea măsurilor dispuse prin decretele prezidențiale, termenele pentru exercitarea căilor de atac în cauzele care sunt suspendate de drept și care ar urma să înceapă să curgă pe durata stării de urgență nu mai încep să curgă decât la încetarea stării de urgență.

De observat este faptul că textele ambelor Decrete vizează doar termenele pentru exercitarea căilor de atac, iar nu și termenele pentru motivarea căilor de atac, care, în cazul în care termenul pentru exercitare curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea căii de atac se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii [art. 470 alin. (5) C. pr. civ. și art. 487 alin. (1) C. pr. civ.]. Așadar, dacă într-o cauză care nu are caracter urgent, termenul de exercitare a căii de atac ce curge de la pronunțare aflat în curs la data instituirii stării de urgență, se întrerupe, iar la sfârșitul stării de urgență va începe să curgă un nou termen, conform art. 42 alin. (7) din Decretul nr. 195/2020, iar termenul pentru motivarea aceleiași căi de atac va curge tot de la încetarea stării de urgență, însă de această dată pe considerentul că, hotărârea fiind comunicată pe timpul stării de urgență, acest termen de motivare nu va începe să curgă pe durata stării de urgență, conform art. 41 din Decretul nr. 195/2020.

– Privitor la termenele pentru exercitarea contestațiilor și a plângerilor de orice fel, se constată o vădită disonanță în reglementarea realizată prin cele două decrete prezidențiale.

Astfel, dacă prin art. 42 alin. (7) din Decretul nr. 195/2020 se prevede efectul întreruptiv care se produce doar cu privire la termenele pentru exercitarea căilor de atac, prin art. 63 alin. (12) din Decretul nr. 195/2020 se includ în sfera termenelor întrerupte atât termenele pentru exercitarea căile de atac, cât și termenele prevăzute de lege pentru efectuarea actelor de procedură sau pentru exercitarea plângerilor și contestațiilor de orice fel.

Prin urmare, termenele pentru exercitarea contestațiilor și a plângerilor de orice fel cu incidență în materia executării silite, aflate în curs la momentul intrării în vigoare a Decretului nr. 195/2020 se suspendă(potrivit regulii instituite prin art. 41 din Decretul nr. 195/2020).

Dimpotrivă, termenele pentru exercitarea contestațiilor și a plângerilor de orice fel cu incidență în materia executării silite, aflate în curs la momentul intrării în vigoare a Decretului nr. 240/2020, se întrerup[potrivit derogării instituite prin art. 63 alin. (12) din Decretul nr. 240/2020].

Nu s-ar putea susține sub nicio formă că derogarea (de la regula suspendării) realizată prin art. 42 alin. (7) din Decretul nr. 195/2020 subsumează în sfera termenelor pentru exercitarea căilor de atac și termenele pentru exercitarea contestațiilor și plângerilor de orice fel. Pe de o parte, contestațiile la executare silită, prin natura lor, nu pot fi considerate ca fiind „căi de atac”[30], iar, pe de altă parte, noțiunea de „căi de atac” cu care operează art. 42 alin. (7) din Decretul nr. 195/2020 este una clară și neechivocă, în sensul că privește termenele de exercitare a căilor de atac în cauzele prevăzute la alin. (6), și anume în cauzele (și nu în executările silite) suspendate de drept.

Mai mult, teza a II-a a alin. (7) al art. 42 din Decretul nr. 195/2020 accentuează în mod clar acest înțeles al noțiunii „căi de atac” prevăzând că în aceste cauze în care au fost declarate căi de atac până la data emiterii respectivului decret, dosarele se înaintează instanței competente după încetarea stării de urgență, fiind astfel, evident, că referirea vizează căile de atac formulate în cauzele aflate pe rolul instanțelor și nicidecum contestațiile la executare sau plângerile formulate împotriva actelor de executare silită.

Așadar, în cauzele suspendate de drept, termenele pentru exercitarea contestațiilor la executare și a plângerilor de orice fel cu incidență în materia executării silite – termene aflate în curs la data intrării în vigoare a Decretului nr. 195/2020 – suspendă, iar termenele pentru exercitarea contestațiilor la executare și a plângerilor de orice fel cu incidență în materia executării silite aflate în curs la data intrării în vigoare a Decretului nr. 240/2020 se întrerup.

Miza acestei distincției rezidă în modul în care instanțele de executare vor analiza cursul termenelor de decădere în contestațiile și plângerile formulate după încetarea stării de urgență, în sensul că dacă aceste termene sunt suspendate se va avea în vedere și termenul scurs anterior suspendării, și, respectiv, dacă aceste termene sunt întrerupte, vor curge noi termene de la momentul încetării stării de urgență.

Suspendarea/întreruperea termenelor pentru exercitarea contestațiilor și a plângerilor din materia exercitării silite privesc doar cele care ar putea sau ar trebui să fie formulate în „cauzele suspendate de drept” potrivit decretelor prezidențiale. Concluzia rezidă cu evidență din prevederea art. 63 alin. (12) din Decretul nr. 240/2020 care precizează clar că sunt vizate termenele pentru exercitarea contestațiilor, plângerilor și căilor de atac de orice fel în cauzele prevăzute la alin. (11), adică cele suspendate de drept.

Chiar dacă, tehnic și riguros, suspendarea unei cauze poate interveni doar dacă respectiva cauză este înregistrată pe rolul unei instanțe, totuși din economia întregii reglementări – și în special din coroborarea alin. (11) și (12) ale Decretului nr. 240/2020 – rezultă cu evidență că suspendarea de drept a cauzelor nonpenale care nu sunt de o urgență deosebită privește atât procesele care erau înregistrate pe rolul instanțelor la data instituirii/prelungirii stării de urgență, cât și a celor care se înregistrează la instanțe pe durata stării de urgență.

A considera că suspendarea de drept operată prin decretele prezidențiale privesc doar cauzele înregistrate la instanță la momentul instituirii/prelungirii stării de urgență ar conduce la concluzia, eronată, că, pe de o parte, fie cauzele înregistrate ulterior acestui moment nu ar fi suspendate fie, pe de altă parte, că nu ar exista temei pentru suspendarea de drept a acestor cauze înregistrate pe durata stării de urgență.

Prin urmare, sintagma „cauze suspendate de drept” subsumează atât cauzele care nu au caracter urgent, care erau deja înregistrate pe rolul instanțelor la data instituirii/prelungirii stării de urgență, cât și cauzele ce nu au caracter urgent care vor fi înregistrate pe toată durata stării de urgență.

Mai mult, doar într-o astfel de paradigmă interpretativă poate avea rațiune și efect prevederea art. 63 alin. (12) din Decretul nr. 240/2020 potrivit căreia se întrerup termenele (pentru exercitarea contestațiilor și plângerilor), „aflate în curs la data la data prelungirii stării de urgență”, fiind logic că nu sunt întrerupte termenele pentru contestațiile și plângerile care nu erau încă exercitate și înregistrate la instanță.

Bineînțeles, în măsura în care titularul nu dorește să valorifice măsura suspendării/întreruperii termenului de contestație sau plângere pe durata stării de urgență și sesizeză instanța cu o astfel de cerere, cauza înregistrată, astfel, la instanță va fi suspendată de drept în temeiul art. 42 alin. (6) din Decretul nr. 195/2020 și art. 63 alin. (11) din Decretul nr. 240/2020, corelat cu Hotărârile CSM și ale colegiilor de conducere ale curților de apel.

De asemenea, nu se pune această problemă a întreruperii pe temeiul stării de urgență a termenelor în cazul contestațiilor/plângerilor înregistrate pe rolul instanțelor până la momentul instituirii stării de urgență având în vedere că titularii contestațiilor/plângerilor și-au exercitat deja dreptul de sesizare a instanței.

Similar analizei referitoare la întreruperea termenelor pentru exercitarea căilor de atac, constatăm că art. 63 alin. (12) din Decretul nr. 240/2020 reglementează doar întreruperea termenelor pentru exercitarea contestațiilor și plângerilor aflate în curs la data prelungirii stării de urgență, lăsând nerezolvată in terminissoarta termenelor care ar începe să curgă ulterior pe durata stării de urgență. Trebuie avut în vedere în acest context că nu se confundă sfera cauzelor suspendate de drept cu sfera executărilor silite suspendate de drept, putând exista ipoteze în care executarea silită se desfășoară pe perioda stării de urgență astfel încât anumiți participanți la executare au dreptul legal de a sesiza instanța cu contestații, plângeri sau alte cereri privind executarea silită.

În aceeași cheie interpretativă, apreciem că, în rațiunea măsurilor dispuse prin decretele prezidențiale, termenele pentru exercitarea contestațiilor și plângerilor în cauzele care sunt suspendate de drept și care ar urma să înceapă să curgă pe durata stării de urgență nu mai încep să curgă decât la încetarea stării de urgență.

– Termenele pentru efectuarea actelor de procedură în cauzele suspendate de drept

În contextul Decretului nr. 195/2020 aceste termene se suspendă pe temeiul art. 41, fiind prevăzut acest efect cu privire la termenele de decădere de orice fel. Vor fi avute în vedere atât termenele prevăzute de lege, cât și cele stabilite de către instanță, întrucât, în condițile art. 185 C. pr. civ. referitor la sancțiunea decăderii, nu se face distincție între termenele legale și cele judecătorești (noul Cod de procedură civilă abandonând viziunea cuprinsă în art. 103 din Codul de procedură civilă de la 1865 care evoca decăderea doar în raport cu termenele de procedură legale).

În contextul Decretului nr. 240/2040, termenele prevăzute de lege pentru îndeplinirea actelor de procedură se întrerup, pe temeiul art. 63 alin. (12) urmând a curge noi termene, de aceeași durată, de la data încetării stării de urgență.

Se observă că art. 63 alin. (12) din Decretul nr. 240/2020 face referire doar la termenele prevăzute de lege pentru efectuarea actelor de procedură, cu toate că termenele procedurale de decădere pot fi și termene judecătorești, astfel cum rezultă din interpretarea art. 180 și 185 C. pr. civ. Ar urma, astfel, ca termenele de decădere legale, în curs la data emiterii Decretului nr. 240/2020 să fie întrerupte potrivit art. 63 alin. (12) din acest decret, iar termenele de decădere judecătorești să fie suspendate, potrivit art. 62 din același decret.

Facem precizarea că suspendarea și respectiv întreruperea termenelor procedurale de decădere pentru îndeplinirea actelor de procedură operează doar în cauzele suspendate de drept potrivit art. 42 alin. (6) din Decretul nr. 195/2020 și art. 63 alin. (11) din Decretul nr. 240/2020, și nicidecum în cauzele de urgență deosebită și care, potrivit art. 42 alin. (1) din Decretul nr. 195/2020 și art. 63 alin. (1) din Decretul nr. 240/2020, se judecă pe perioada stării de urgență [a se vedea în acest sens și prevederea expresă din art. 63 alin. (12) din Decretul nr. 240/2020].

Totodată, păstrând distincția dintre termenele de decădere din cursul judecății și temenele de decădere din cursul executării silite, trebuie considerat că, în condițiile în care art. 41 din Decretul nr. 195/2020 și art. 62 din Decretul nr. 240/2020 fac referire la suspendarea termenelor de decădere de orice fel, această suspendare privește și termenele de decădere (procedurale legale) din cadrul procedurilor de executare silită suspendate pe perioada stării de urgență.

O astfel de suspendare privește termenele procedurale doar din cadrul executărilor silite suspendate de drept pe perioada stării de urgență, întrucât chiar dacă art. 41 din Decretul nr. 195/2020 și art. 62 din Decretul nr. 240/2020 nu fac o astfel de precizare expresă (precum art. 63 alin. (12) din Decretul nr. 240/2020 care prevede expres că întreruperea privește doar termenele din cauzele suspendate de drept), nu se poate concepe suspendarea termenelor procedurale în executările silite care nu sunt suspendate pe perioada stării de urgență.

De pildă, dacă executarea silită a fost suspendată de drept la un moment la care curgea termenul de 30 de zile prevăzut de art. 850 alin. (1) C. pr. civ. pentru depunerea prețului imobilului de către adjudecatar, odată cu suspendarea executării silite se suspendă și termenul de plată a prețului, urmând ca acest termen să își reia cursul la încetarea suspendării executării (încetarea stării de urgență). Tot astfel, dacă termenul prevăzut de art. 864 alin. (4) C. pr. civ. pentru depunerea titlurilor de creanță era în curs la momentul suspendării de drept a executării silite, acest termen se suspendă până la încetarea stării de urgență.

O astfel de suspendare privește termenele procedurale doar din cadrul executărilor silite suspendate de drept pe perioada stării de urgență, întrucât chiar dacă art. 41 din Decretul nr. 195/2020 și art. 62 din Decretul nr. 240/2020 nu fac o astfel de precizare expresă [precum art. 63 alin. (12) din Decretul nr. 240/2020 care prevede expres că întreruperea privește doar termenele din cauzele suspendate de drept], nu poate opera suspendarea termenelor procedurale în executările silite care, nefind afectate de starea de urgență, trebuie să continue potrivit înseși prevederilor decretelor prezidențiale. Cu alte cuvinte, curgerea termenelor procedurale (altele decât cele pentru exercitarea contestațiilor și a plângerilor) în cadrul executărilor silite nesuspendate de drept rezidă în însăși necesitatea continuării acestora pe durata stării de urgență.

Ca o concluzie generală, se constată un stil de redactare neriguros a normelor cuprinse în cele două Decrete prezidențiale de instituire, respectiv prelungire a stării de urgență pe teritoriul României, în partea privitoare la ”Domeniul Justiție”, în contextul în care condițiile și regulile de procedură trebuie să se caracterizeze, chiar și în situații excepționale, prin precizie, claritate și consecvență.

Considerentele anterioare au reflectat o serie de vulnerabilități și anume:
– nereglementarea situației termenelor care ar începe să curgă pe durata stării de urgență, în cauzele care sunt suspendate de drept;
– reglementarea unui regim juridic diferit privind suspendarea și întreruperea termenelor pentru exercitarea contestațiilor și a plângerilor de orice fel;
– nereglementarea situației termenelor pentru exercitarea contestațiilor și plângerilor care ar începe să curgă pe durata stării de urgență, în cauzele care sunt suspendate de drept;
– instituirea unui regim juridic diferit pentru termenele de decădere legale, respectiv termenele de decădere judecătorească.

Însă prin prezenta analiză s-a urmărit să clarifice și să se identifice cea mai adecvată interpretare a normelor menționate, apelând, în principal, la rațiunea textelor, dar și la regulile de interpretare logică și sistematică a acestora, oferind cititorului modalitatea corectă de aplicare a celor două Decrete.

IV. Problematici referitoare la judecarea cauzelor privind executarea silită

1. Procedura de încuviințare a executării silite

– Cererile de încuviințare a executării silite se soluționează pe perioada stării de urgență având în vedere hotărârile colegiilor de conducere ale curților de apel care, în aplicarea prevederilor art. 42 alin. (1) teza a II-a din Decretul nr. 195/2020 și art. 63 alin. (1) teza a II-a din Decretul nr. 240/2020, au circumscris lista cauzelor de urgență deosebită, precum și Hotărârea C.S.M. nr. 417/24 martie 2020 referitoare la unificarea hotărârilor adoptate de colegiile de conducere ale curților de apel în cuprinsul căreia sunt incluseîn lista cauzelor care se judecă pe perioada stării de urgență și cererile privind încuviințarea executării silite.

Rațiunea soluționării acestor cereri rezidă în faptul că, potrivit art. 42 alin. (5) din Decretul nr. 195/2020 și art. 63 alin. (9) din Decretul nr. 240/2020, se poate desfășura activitatea de executare silită în cazurile în care este posibilă respectarea regulilor de disciplină sanitară, astfel încât se justifică și se impune soluționarea cererilor de încuviințare a executării silite pentru a permite aplicarea normei care vizează continuarea activității de executare silită pe durata stării de urgență.

În acest context, trebuie precizat că dacă, prin ipoteză, în perioada imediat următoare emiterii Decretului nr. 195/2020, în lipsa unei hotărâri a colegiului de conducere al curții de apel care să circumscrie lista cauzelor care se judecă au existat situații în care anumite instanțe (fie ca urmare a unor măsuri adoptate la nivelul instanței fie a aprecierii judecătorului cauzei) au considerat cauzele privind încuviințarea executării silite ca fiind suspendate de drept în temeiul Decretului nr. 195/2020, instanțele respective, având în vedere clarificarea ulterioară a acestui aspect, vor trebui să procedeze la punerea pe rol a acestor cereri de încuviințare și la soluționarea lor.

Cererea de încuviințare a executării silite se poate transmite, în condițiile art. 63 alin. (6) din Decretul nr. 240/2020, instanței de executare și prin mijloace electronice, atunci când este posibil.

Întrucât procedura de soluționare a cererilor de încuviințare de către judecătorii se realizează fără citarea părților [art. 666 alin. (2) teza I C. pr. civ.], rezultă că nu sunt necesare măsurile prevăzute prin decretele prezidențiale [art. 42 alin. (3) din Decretul nr. 195/2020 și art. 63 alin. (3) din Decretul nr. 240/2020] privitoare la desfășurarea ședinței de judecată prin videoconferință.

În schimb, sunt aplicabile prevederile potrivit cărora pentru soluționarea acestor cereri, instanțele judecătorești, ținând seama de împrejurări, pot fixa termene scurte, inclusiv de la o zi la alta sau chiar în aceeași zi [art. 42 alin. (2) din Decretul nr. 195/2020 și art. 63 alin. (2) din Decretul nr. 240/2020].

Făcând o distincție necesară între cauzele (ne)suspendate și executările silite (ne)suspendate pe durata stării de urgență, instanțele, în soluționarea cererilor de încuvințare a executării silite, vor trebui să aibă în vedere cazurile în care executarea silită nu poate începe sau, după caz, este suspendată de drept pe perioada stării de urgență, în acest din urmă caz raportându-ne la acele cereri de executare silită înregistrate la data instituirii stării de urgență sau ulterior pe rolul executorului judecătoresc și transmise spre încuviințare instanței de executare, fără ca instanța să le soluționeze încă.

Astfel, în executările silite suspendate pe perioada stării de urgență nu va putea fi dispusă încuviințarea executării silite, cererile urmând a fi respinse. Totodată, în cazurile în care legea sistează pe perioada stării de ugență executarea silită doar în anumite modalități sau doar cu privire la anumite bunuri/venituri ale debitorilor, cererea de încuviințare nu va putea fi admisă pentru aceste modalități sau bunuri.

În acest sens nu va fi încuviințată executarea silită cu privire la:
– urmărirea creanțelor bugetare prin poprire asupra veniturilor și disponibilităților bănești [art. VII alin. (3) din O.U.G. nr. 29/2020, supra pct. II lit. a)];– urmărirea veniturilor reprezentând orice drepturi de asistenţă socială [art. XVII din O.U.G. nr. 37/2020, supra pct. II lit. b)];
– urmărirea prin poprire a creanţelor care se aplică asupra drepturilor lunare plătite prin casele teritoriale de pensii [art. XVII din O.U.G. nr. 37/2020, supra pct. II lit. c)];
– procedurile de executare silită directă [Decizia Biroului Executiv al Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești nr. 4/23.03.2020, art. 2, supra pct. 2 lit. d)].

În ceea ce privește orice alte proceduri sau modalități de executare în acele situații în care există elemente că prin activitatea de executare s-ar încălca regulile de disciplină sanitară stabilite de autoritățile cu atribuții în domeniu, inclusiv prin hotărârile Comitetului National privind Situațiile Speciale de Urgență, în scopul ocrotirii drepturilor la viață și la integritate fizică ale participanților la executarea silită [art. 42 alin. (5) din Decretul nr. 195/2020 și art. 63 alin. (9) din Decretul nr. 240/2020], apreciem că incidența unor asemenea împrejurări nu va fi evaluată de instanța de executare, la momentul încuviințării executării silite, ci aptitudinea în acest sens aparține exclusiv executorului judecătoresc care, pe parcursul derulării procedurilor execuționale, va analiza circumstanțiat la fiecare specific al cauzelor în parte, cele două Decrete prezidențiale, dar și măsurile/recomandările dispuse la nivelul conducerii UNEJ cu privire la activitatea de executare desfășurată de executorii judecătorești, toate aceste reglementări lăsând în responsabilitatea executorilor judecătorești evaluarea necesității activării sau nu a unor astfel de norme.

De pildă, printre executările silite care, în mod evident, prin înseși particularităților lor ar putea releva o încălcare a regulilor de siguranță sanitară, poate fi avută în vedere evacuarea din imobile care, în funcție și de numărul persoanelor evacuate, poate implica în mod necesar contactul fizic dintre mai multe persoane (persoanele evacuate, executorul judecătoresc, agenții forței publice, creditorul, etc). Astfel de proceduri fac, însă, obiectul unor măsuri de suspendare stabilite de Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești și dispuse apoi de executorii judecătorești, în conformitate cu decizia Biroului Executiv al Consiliului UNEJ nr. 4/23.03.2020.

Pot exista proceduri de executare silită care, doar secvențial și în raport cu anumite momente/etape ale sale, ar ridica problema (ne)respectării regulilor de disciplină sanitară, cum ar fi de pildă, urmărirea imobiliară în cadrul căreia desfășurarea licitației publice implică, prin caracterul public al acesteia, posibilitatea participării unui număr nelimitat de terțe persoane, alături de ceilalți participanți la procedură (executor, creditori urmăritori și interveninenți, debitor, ofertanți, etc.).

Însă, întrucât între momentul încuviințării urmăririi silite imobiliare și momentul concret al desfășurării licitației există o paletă largă de acte de procedură ce trebuie îndeplinite de către executor (e.g., înștiințarea debitorului/a terțului dobânditor și altor persoane, somarea debiorului de a face plata, publicitatea urmăririi, întocmirea procesului-verbal de situație, idenificarea imobilului, deschiderea cărţii funciare dacă imobilul nu este înscris în cartea funciară, procedura de evaluare a acestuia, etc.), instanța va încuviința executarea silită în modalitatea urmăririi imobiliare, umând ca, în funcție de cursul executării și de situația măsurilor privind siguranța sanitară, executorul să aprecieze ulterior dacă este posibilă sau nu organizarea efectivă a licitației imobilului și, astfel, să continue sau să suspende efectuarea anumitor acte de procedură.

Notă: Se va avea în vedere și forma finală a Legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de creditori (proiect aflat la momentul publicării prezentului studiu în proces legislativ la Camera Deputaților), existând propunerea de modificare a acestei ordonanțe în sensul că „orice proceduri de executare silită, inclusiv urmărirea silită a bunurilor mobile, urmărirea silită imobiliară sau popririle de orice fel, începute până la data intrării în vigoare a prezentei legi, intră sub incidența moratoriului și se suspendă până la 31 decembrie 2020”. Prin urmare, în măsura în care legea de aprobare va cuprinde prevederi care împiedică efectuarea de executări silite, se poate ridica, în funcție de conținutul concret al acestor prevederi, problema respingerii cererii de încuviințare a executării silite privind aceste categorii de debitori și creditori [a se vedea supra, pct. II lit. e)]

Așadar, instanțele de executare vor respinge cererile de încuviințare în executările silite suspendate de drept potrivit legii, putând dispune însă încuviințarea în celelalte cazuri, fie în integralitate, fie, după caz, doar în anumite modalități sau cu privire la anumite tipuri de venituri sau bunuri.

Încheierea prin care se soluționează cererea de încuviințare se comunică executorului și creditorului [art. 666 alin. (2) teza ultim. C. pr. civ.], recurgându-se prioritar, în măsura în care este posibilă (i.e., dacă există disponibile datele necesare) la comunicarea prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia [art. 42 alin. (3) din Decretul nr. 195/2020 și art. 63 alin. (3) din Decretul nr. 240/2020].

Apelurile împotriva încheierilor de respingere sau de admitere în parte a cererilor de încuviințare a executării silite vor fi soluționate de către tribunal pe perioada stării de urgență, aceste cauze aflându-se pe lista cauzelor stabilită prin Hotărârea C.S.M. nr. 417/24 martie 2020 referitoare la unificarea hotărârilor adoptate de colegiile de conducere ale curților de apel.

Cererea de apel formulată împotriva încheierii de încuviințare a executării silite se poate transmite, în condițiile art. 63 alin. (6) din Decretul nr. 240/2020, instanței de apel și prin mijloace electronice, atunci când este posibil.

Întrucât, ca regulă, aceste apeluri se judecă cu citarea creditorului, tribunalele, în măsura în care se impune și este posibil, vor lua măsurile necesare pentru desfășurarea ședinței de judecată prin videoconferință [art. 42 alin. (3) din Decretul nr. 195/2020 și art. 63 alin. (3) din Decretul nr. 240/2020]. Tot astfel, în condițiile art. 63 alin. (4) din Decretul nr. 240/2020, se poate apela de către instanța de apel la sprijinul instanței în a cărei circumscripție este situată localitatea în care se află creditorul sau reprezentantul său, care va asigura, dacă este posibil, echipamentele audio-video necesară participării acestora la ședința de judecată prin videoconferință și va proceda la identificarea persoanelor menționate, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale, printr-un judecător desemnat de președintele instanței, fără a se mai întocmi încheierile de ședință specifice comisiei rogatorii.

În temeiul acelorași prevederi [art. 42 alin. (3) din Decretul nr. 195/2020 și art. 63 alin. (3) din Decretul nr. 240/2020], comunicarea actelor de procedură se va realiza prioritar prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. În cadrul acestor proceduri de comunicare, se poate recurge, dacă există datele necesare, la întocmirea de note telefonice de către grefierul de ședință, prin care creditorul (personal sau, după caz, prin reprezentantul acestuia) este înștiințat despre termenul stabilit și cooptarea acestuia în îndeplinirea procedurii de citare (e.g., retranmiterea de către creditor, prin e-mail/fax a dovezii de citare, completate cu datele și semnătura de primire).

Mai trebuie precizat că, potrivit art. 63 alin. (7) din Decretul nr. 240/2020, în condițiile în care creditorul apelant se află în izolare la domiciliu, în carantină sau spitalizată în contextul pandemiei de COVID-19, amânarea judecării apelului poate fi dispusă la cerere. Iar, când instanța respinge cererea de amânare a judecății în considerarea necesității de a soluționa cauza în contextul stării de urgență, va amâna, la cererea părții sau din oficiu, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise.

Cu referire la incidentele procedurale ale îndreptării, lămuririi și completării încheierii de încuviințare a executării silite ori deciziei date în apel, acestea se vor judeca pe durata stării de urgență, astfel cum stabilește Hotărârea C.S.M. nr. 417/24 martie 2020.

În fine, în ipoteza în care, din cauza unor împrejurări excepționale, instanța competentă este împiedicată un timp mai îndelungat să funcționeze (din motive generate de starea de pandemie de COVID-19), Înalta Curte de Casație și Justiție, la cererea părții interesate, va desemna o altă instanță de același grad care să judece procesul [art. 63 alin. (8) teza I din Decretul nr. 240/2020 coroborat cu art. 147 C. pr. civ.]. În aceste situații, atunci când este posibil, dosarul cauzei se trimite instanței delegate în format electronic [art. 63 alin. (8) teza a II-a din Decretul nr. 240/2020].

2. Contestațiile la executare silită și cererile de suspendare a executării silite

Cu toate că, spre deosebire de cererile de suspendare a executării silite, contestațiile la executare, în principiu, nu se judecă pe perioada stării de urgență, se impune analiza conjugată a acestora având în vedere relația de dependență și condiționalitatea ce caracterizează modul în care, de regulă, titularii sesizează instanța cu acest tip de cereri.

a) Regula privind suspendarea de drept a contestațiilor la executare

Rportat la hotărârile colegiilor de conducere ale curților de apel care, în aplicarea prevederilor art. 42 alin. (1) teza a II-a din Decretul nr. 195/2020 și art. 63 alin. (1) teza a II-a din Decretul nr. 240/2020, au circumscris lista cauzelor de urgență deosebită, precum și Hotărârea C.S.M. nr. 417/24 martie 2020 referitoare la unificarea hotărârilor adoptate de colegiile de conducere ale curților de apel, contestațiile la executare, în principu, nu se judecă pe perioada stării de urgență, astfel încât sunt considerate cauze suspendate de drept.

Această regulă a suspendării de drept se aplică și contestațiilor la executare referitoare la procedura de executare fiscală care sunt de competența instanței de executare și prin care se critică fie actele prin care se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii fiscale, fie actele de executare silită fie chiar titlul executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea silită fiscală, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege [art. 213 alin. (4) C. pr. fisc. și art. 260-261 C. pr. fisc.].

Suspendarea de plin drept a cauzelor privind contestațiile la executare operează în virtutea art. 42 alin. (6) din Decretul nr. 195/2020 și art. 63 alin. (11) din Decretul nr. 240/2020, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop.

b) Cazurile de excepție privind privind judecarea contestațiilor

Pot exista situații în care contestațiile la executare, având în vedere obiectul lor și situația concretă a procedurii de executare silită, urmează a fi soluționate pe perioada stării de urgență. În aceste ipoteze, contestația la executare se subsumează sferei circumscrise prin Hotărârea C.S.M. nr. 417/24 martie 2020 ca privind „orice alte cereri care vizează situații excepționale care pot fi considerate de urgență deosebită”.

În aceste cazuri derogatorii de la regula suspendării de drept, judecarea contestațiilor la executare se impune tocmai în considerarea necesității aplicării prevederilor care reglementează soarta executărilor silite pe durata stării de urgență, contestația la executare fiind singurul remediu al persoanei interesate de a înlătura greșita aplicare de către executor a acestor prevederi.

De pildă, în cazul în care executorul judecătoresc apreciază, în mod eronat, că o anumită executare silită este suspendată de drept pe durata stării de urgență, creditorul va putea sesiza instanța de executare cu o contestație împotriva încheierii/actului prin care executorul a constatat eronat suspendarea de drept a executării silite. A refuza creditorului judecarea contestației sale ar echivala cu a suprima dreptul acestuia de a se verifica, în timp util, modul de aplicare a normelor care reglementează activitatea de executare pe perioada stării de urgență. Se poate obseva că în acest caz creditorul nu are la îndemână alt mijloc procesual pentru a cenzura actul executorului și de a beneficia pe perioada stării de urgență de dreptul său la realizarea executării silite.

Atâta vreme cât prin decretele prezidențiale se prevede univoc faptul că executările silite vor continua în măsura în care sunt respectate regulile de siguranță sanitară [art. 42 alin. (5) din Decretul nr. 195/2020 și art. 63 alin. (9) din Decretul nr. 240/2020] și, în condițiile în care, prin ipoteză, alte acte normative nu prevăd suspendarea de drept a respectivei executări silite solicitate de către creditor, în mod justificat, acesta este îndreptățit să obțină din partea instanței verificarea legalității modului în care executorul a sistat procedura de executare silită. Protecția urmărită prin măsurile cuprinse în decretele prezidențiale și în celelalte acte normative emise în legătură cu procedurile de executare silită pe durata stării de urgență nu poate fi considerată ca vizând exclusiv debitorii, ci, dimpotrivă, prin însăși circumscrierea limitelor acestor măsuri, au fost avute în vedere și interesele creditorilor.

c) Regula privind judecarea cererilor de suspendare a executării silite

Aceste cereri – indiferent că privesc suspendarea propriu-zisă [art. 719 alin. (6) C. pr. civ.] sau suspendarea provizorie a executării silite – nu sunt suspendate de drept, urmând a fi soluționate, astfel cum rezultă din hotărârile colegiilor de conducere ale curților de apel adoptate în temeiul decretelor prezidențiale și din Hotărârea C.S.M. nr. 417/24 martie 2020, astfel cum a fost explicitată prin circulara nr. 7050/22.04.2020 în sensul că cererile având ca obiect ”suspendare executării silite” se subsumează și listei prevăzute la art. 1 lit. a) de competența judecătoriilor.

Mai mult, suspendarea executării silite (sau împiedicarea declanșării acesteia) poate fi obținută indirect și pe calea cererilor de suspendare (provizorie) a executării provizorii adresate instanței de apel (art. 450 C. pr. civ.)[31] sau de suspendare a executării hotărârii de către instanța de recurs (art. 484 C. pr. civ.) ori de instanța învestită cu contestația în anulare (art. 507 C. pr. civ.), cu cererea de revizuire (art. 512 C. pr. civ.) sau cu cererea în anulare [art. 1024 alin. (4) C. pr. civ.]. Obținând suspendarea temporară a executorialității hotarârii judecătorești puse în executare, debitorul apelant/recurent/contestator/revizuient va beneficia indirect de suspendarea executării silite care a devenit, astfel, temporar, lipsită de temeiul constând în titlul executoriu (art. 632 C. pr. civ.).

Se constată că aceste cereri privind suspendarea executării provizorii și suspendarea executării hotărârii se află pe lista stabilită de Hotărârea C.S.M. nr. 417/24 martie 2020 privind cauzele care, fiind considerate ca având urgență deosebită, urmează să fie judecate de către instanțele sesizate.

În aceeași categorie a cererilor care se judecă pe perioada stării de urgență, va fi avută în vedere, potrivit Hotărârea C.S.M. nr. 417/24 martie 2020, și cererea de competența judecătorului sindic privind suspendarea provizorie a oricăror proceduri de executare silită a bunurilor debitorului până la pronunțarea hotărârii asupra cererii de deschidere a procedurii insolvenței, prevăzută de art. 66 alin. (11) din Legea nr. 85/2014.

d) Corelarea circumstanțelor executării silite cu regulile privind formularea și judecarea contestațiilor la executare și a cererilor de suspendare a executării silite

– În executările silite suspendate de drept (sfera acestora fiind circusmscrisă, supra la pct. II), este suspendat (art. 41 din Decretul nr. 195/2020) sau, după caz, întrerupt [art. 63 alin. (12) din Decretul nr. 240/2020] termenul de exercitare a contestației la executare aflat în curs la momentul suspendării executării, urmând ca după încetarea stării de urgență (sau alt eventual moment prevăzut de lege) să se reia/să înceapă să curgă un (nou) termen de contestație.

În măsura în care, totuși, persoana interesată formulează contestație la executare după suspendarea de drept a executării, criticând un act de executare intervenit anterior suspendării, instanța va constata intervenită suspendarea drept a contestației pe temeiul art. 42 alin. (6) din Decretul nr. 195/2020 și art. 63 alin. (11) din Decretul nr. 240/2020, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop.

– În cazul în care creditorul apreciază că executarea silită nu se subsumează sferei procedurilor de executare suspendate de drept, va putea formula, așa cum am arătat anterior, contestație împotriva încheierii/actului (e.g. proces-verbal) a/al executorului prin care a constatat executarea ca fiind suspendată de drept.

În acest caz, apreciem că instanța va trebui să soluționeze contestația verificând modul de aplicare a regulilor și prevederilor referitoare la soarta executărilor silite pe durata stării de urgență. Concluzia se impune având în vedere că impedimentul reținut de către executor în desfășurarea executării (constând în suspendarea de drept) rezidă în înseși regulile privitoare la starea de urgență și este în unul în legătură directă cu aceasta.

În măsura în care instanța constată că procedura de executare nu se încadrează în sfera celor suspendate de drept, va anula încheierea/actul executorului cu consecința continuării executării silite. Este posibil ca instanța să constate că executarea silită este suspendată de drept doar în parte, cu privire la anumite modalități de executare sau anumite venituri/bunuri ale debitorului, caz în care va dispune anularea încheierii/actului doar în parte, corespunzător limitelor în care executarea poate continua.

În același context, nu este exclus ca executorul să nu fi emis o încheiere sau un anumit act de procedură (e.g. proces-verbal) de constatare a suspendării de drept, caz în care creditorul va putea ataca actul prin care executorul a refuzat continuarea executării silite la cererea creditorului.

– În cazul în care executorul apreciază că – în aplicarea prevederilor art. 42 alin. (5) din Decretul nr. 195/2020 și art. 63 alin. (9) din Decretul nr. 240/2020, corelat și cu măsurile/recomandările conducerii U.N.E.J. – executarea silită nu poate continua având în vedere regulile de siguranță sanitară, creditorul, asemănător ipotezei executărilor silite suspendate de drept prin anumite prevederi exprese ale legii, va putea critica încheierea sau actul executorului prin care acesta a constatat suspendarea executării sau, prin care, a refuzat continuarea executării silite la solicitarea creditorului.

Instanța învestită cu această constestație la executare va proceda la judecarea acesteia, statuând asupra modului în care executorul a făcut aplicarea normelor cu incidență asupra executării silite pe durata stării de urgență, repunând creditorul în dreptul său la obținerea executării în perioada stării de urgență.

– În executările silite suspendate de drept, potrivit legii, dacă executorul efectuează totuși acte de executare, debitorul va putea formula contestație la executare împotriva acestora și, fiind deschis contextul existenței unei contestații la executare [art. 719 alin. (1) C. pr. civ.], va trebui să solicite suspendarea executării silite care, în caz de admitere, va dăinui până la soluționarea definitivă a contestației la executare.

Instanța va soluționa doar cererea de suspendare a executării, constatând, însă, că judecata contestației la executare este suspendată de drept pe durata stării de urgență, conform prevederilor decretelor și ale hotărârilor colegiilor de conducere ale curții de apel și, respectiv, ale Hotărârii C.S.M. nr. 417/24 martie 2020.

În acest caz, se constată că prin soluționarea cererii de suspendare a executării silite și eventuala admitere a acesteia se dă efect, indirect, prevederilor privitoare la suspendarea executării silite pe durata stării de urgență.

Considerăm însă că, în această ipoteză, suspendarea executării dispusă de instanță este una judecătorească și nu una de drept, având în vedere că suspendarea de drept prevăzută de decret/lege constituie un veritabil motiv de contestație, în sensul că debitorul critică nelegalitatea actelor de executare efectuate tocmai pe considerentul intervenirii anterioare a suspendării de drept. Iar, așa cum este cunoscut, în soluționarea cererii de suspendare instanța de executare nu tranșează temenicia motivelor de contestație, ci doar face o verificare formală a motivelor de suspendare. Chiar dacă în acest caz supendarea de drept a executării constituie atât un motiv de contestație, cât și un motiv (argument) pentru suspendarea cerută instanței, aceasta din urmă face doar o verificare formală, aperentă, fără a putea dezlega însuși motivul de contestație. Așadar, existența sau inexistența suspendării de drept a executării va rămâne un motiv de contestație în funcție de dezlegarea căruia instanța, prin soluționarea contestației, va constata nulitatea sau, dimpotrivă, valabilitatea actelor de executare criticate de creditor pe acest considerent.

Se poate constata că aceste executări silite care, pe de o parte, sunt suspendate de drept ope legis,dar care, pe de altă parte, sunt continuate (în fapt) de către executor, pot fi privite din dubla perspectivă de „executări suspendate de drept”, respectiv „executări care continuă” pe durata stării de urgență.

Până la proba contrară, executarea silită desfășurată în fapt de executor trebuie considerată ca excedând sferei executărilor silite suspendate de drept, urmând ca în cadrul contestației la executare să fie tranșată (ne)legalitatea actelor de executare desfășurate pe perioada stării de urgență, prin raportare la împrejurarea dacă acestea au fost sau nu efectuate cu încălcarea regulii suspendării de drept a unor executări silite.

Debitorul însă, așa cum am arătat, are posibilitatea de a cere și obține sistarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației, moment care, având în vedere prevederile art. art. 42 alin. (8) din Decretul nr. 195/2020 și art. 63 alin. (13) din Decretul nr. 240/2020, se va plasa în timp după încetarea stării de urgență.

Însă, nimic nu împiedică debitorul să nu formuleze contestație la executare pe durata stării de urgență și să lase executarea să își urmeze cursul, urmând ca după încetarea stării de urgență să beneficieze de termenul de 15 zile pentru formularea contestației împotriva tuturor actelor de executare efectuate pe durata stării de urgență. În acest sens, fiind vorba de acte de executare efecuate pe durata stării de urgență, termenul de contestație nu începe să curgă pe întreaga durată a stării de urgență. Concluzia curgerii unui nou termen de contestație la finalul stării de urgență rezultă din prevederile art. 41 din Decretul nr. 195/2020 și ale 63 alin. (12) din Decretul nr. 240/2020 în sensul că pe perioda stării de urgență nu încep să curgă termenele de decădere pentru formularea contestațiilor de orice fel (a se vedea, supra, explicațiile de la pct. III).

– În executările silite care continuă pe durata stării de urgență, așa cum am antamat anterior, debitorii și alte persoane interesate beneficiază de suspendarea/împiedicarea curgerii/întreruperea termenului pentru formularea contestației la executare, prevederile decretelor [art. 41 din Decretul nr. 195/2020 și și 63 alin. (12) din Decretul nr. 240/2020] nefăcând distincție între executările silite suspendate și respectiv cele care continuă pe durata stării de urgență.

În acest sens, persoanele interesate vor putea opta între a formula contestație la executare pe durata stării de urgență sau, respectiv, de a-și exercita acest drept după încetarea stării de urgență. Pentru contestarea actelor de executare efectuate pe durata stării de urgență, neputând începe să curgă termenul de contestație, debitorul va beneficia de un termen întreg de 15 zile calculat de la data încetării stării de urgență.

În acest context, contestațiile la executare sau alte plângeri privitoare la executarea silită formulate pe durata stării de urgență, în principiu, vor fi constatate ca suspendate de plin drept, însă, dacă s-au formulat și cereri de suspendare a executării silite, acestea din urmă vor fi soluționate.

e) Specificități privind procedura de judecată (decurgând din prevederile art. 42 din Decretul nr. 195/2020 și art. 63 din Decretul nr. 240/2020)

– Judecata cererilor de suspendare (provizorie) a executării silite, a celor privind suspendarea executării provizorii sau a executării hotărârii, a cererilor de suspendare a executării silite de către judecătorul/sindic, dar și a contestațiilor la executare (în ipotezele de excepție în care acestea se judecă pe durata stării de urgență) reclamă o urgență aparte.

Dincolo de caracterul urgent al acestor cereri, evocat de prevederile Codului de procedură civilă [art. 719 alin. (6) și (7), art. 717 alin. (3), art. 450, art. 484, etc.] trebuie avut în vedere că, în raport cu prevederile decretelor prezidențiale, aceste cauze sunt considerate ca fiind de „urgență deosebită”, ceea ce impune accentuarea semnificativă a celerității în soluționarea lor.

– Când este posibil, cererile de suspendare a executării și cele privind contestațiile la executare, dar și căile de atac exercitate în aceste cauze, precum și orice alte acte de procedură adresate instanței, pentru care legea prevede condiția formei scrise și care nu se depun direct în ședință, se transmit prin mijloace electronice.

– Ținând seama de împrejurări, se pot fixa termene scurte, inclusiv de la o zi la alta sau chiar în aceeași zi.

– În cazurile în care aceste cereri se soluționează cu citarea părților, atunci când este posibil, instanțele judecătorești dispun măsurile necesare pentru desfășurarea ședinței de judecată prin videoconferință.

Tot astfel, în condițiile art. 63 alin. (4) din Decretul nr. 240/2020, se poate apela de către instanța de executare la sprijinul instanței în a cărei circumscripție este situată localitatea în care se află părțile sau reprezentanții lor, care va asigura, dacă este posibil, echipamentele audio-video necesară participării acestora la ședința de judecată prin videoconferință și va proceda la identificarea persoanelor menționate, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale, printr-un judecător desemnat de președintele instanței, fără a se mai întocmi încheierile de ședință specifice comisiei rogatorii.

– Amânarea judecării cauzelor poate fi dispusă la cerere, în situația în care partea interesată se află în izolare la domiciliu, în carantină sau spitalizată în contextul pandemiei de COVID-19, însă dacă instanța respinge cererea de amânare a judecății în considerarea necesității de a soluționa cauza în contextul stării de urgență, va amâna pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise.

– Comunicarea actelor de procedură se va realiza prioritar și preferențial prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia.

– Cu referire la incidentele procedurale ale îndreptării, lămuririi și completării încheierilor de suspendare, respectiv hotărârilor date în contestațiile la executare care se judecă ori a deciziilor date în apel, acestea se vor judeca pe durata stării de urgență, astfel cum stabilește Hotărârea C.S.M. nr. 417/24 martie 2020.

– În ipoteza în care, din cauza unor împrejurări excepționale, instanța competentă este împiedicată un timp mai îndelungat să funcționeze (din motive generate de starea de pandemie de COVID-19), Înalta Curte de Casație și Justiție, la cererea părții interesate, va desemna o altă instanță de același grad care să judece procesul. În aceste situații, atunci când este posibil, dosarul cauzei se trimite instanței delegate în format electronic.

f) Raportul dintre suspendarea contestației la executare și perimarea judecății

Analiza de față deschide și contextul evocării raportului dintre suspendarea contestației la executare și sancțiunea perimării judecății.

Astfel, fără a reitera toate dispozițiile legale incidente și considerentele deja expuse, avem în vedere concluzia deja degajată în sensul că contestațiile la executare nu sunt incluse în categoria cauzelor care se judecă pe durata stării de urgență, cu excepția acelor situații în care necesitatea soluționării acestui tip de cauze se impune față de izvorul generator al problematicii supuse cenzurii instanței care derivă tocmai din starea de urgență.

Potrivit art. 418 alin. (2) C. pr. civ., în cazurile prevăzute la art. 412, cursul perimării este suspendat timp de o lună de la data când s-au petrecut faptele care au determinat suspendarea judecății, dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din urmă 3 luni ale termenului de perimare. Iar, conform art. 412 alin. (1) pct. 8 C. pr. civ., judecarea cauzelor se suspendă de drept în alte cazuri prevăzute de lege, ceea ce circumscrie și cazurile de suspendare a proceselor civile, altele decât cele de urgență desebită, prevăzute de art. 42 alin. (6) din Decretul nr. 195/2020 și art. 63 alin. (11) din decretul nr. 240/2020.

Așadar, în cazul în care termenul de perimare al unei contestații la executare începuse să curgă anterior instituirii stării de urgență și în ultimele 3 luni ale acestui termen a intervenit suspendarea de drept a respectivei contestații în temeiul Decretului nr. 195/2020, se va suspenda termenul de perimare timp de o lună de zile de la data când s-au petrecut faptele care au determinat suspendarea judecății, adică de la data încetării stării de urgență. Expresia „de la data când s-au petrecut faptele care au determinat suspendarea” trebuie înțeleasă în acest caz în sensul momentului epuizării stării de urgență, dat fiind caracterul continuu al acestei împrejurări pe o perioadă mai îndelungată de timp.

În ipoteza în care suspendarea de drept a judecății contestației a intervenit în primele 3 luni ale termenului de perimare, efectul suspensiv de perimare nu se mai produce, art. 41 din Decretul nr. 195/2020 și art. 62 din Decretul nr. 240/2020 reglementând numai termenele de prescripție și decădere de orice fel, iar nu și termenele procedurale de perimare, caz în care contestatorul trebuie să fie diligent și să formuleze o cerere de repunere a cauzei pe rol în interiorul termenului de perimare până la împlinirea acestuia, chiar dacă în interiorul acestui termen se plasează și starea de urgență. Dar cum în interiorul termenului de perimare se situează și starea de urgență ce împiedică instanța să soluționeze o atare cerere, opinăm că actul întrerupător de perimare nu poate primi un efect concret pe durata stării de urgență, cauza fiind suspendată de drept. Aceasta înseamnă că, abia la încetarea stării de urgență, instanța va da eficiență cererii de repunere a cauzei pe rol și va analiza existența/inexistența efectului întreruptiv de perimare al acesteia, urmând a constata intervenită sau nu perimarea contestației în funcție de durata termenului de perimare calculată la acel moment.

În cazul în care, partea interesată nu a formulat cererea de repunere a cauzei pe rol, la încetarea stării de urgență instanța nu va proceda la repunerea cauzei pe rol din oficiu ca efect al încetării măsurii suspendării de drept, ci pricina va continua să rămână suspendată pe temeiul care a generat inițial rămânerea în nelucrare a cauzei.

Referitor la efectul suspensiv de perimare al suspendării de drept reglementată de Decretul nr. 240/2020, apreciem că acesta se va produce în ipoteza în care ultimele 3 luni ale termenului de perimare a unei contestații la executare (cu relevanță asupra suspendării termenului de perimare) se calculează începând cu data de 16.04.2020.

g) Raportul dintre suspendarea executării silite și perimarea executării silite

Întrucât problematica raportului dintre suspendarea executării silite și perimarea executării silite va prezenta relevanță în cadrul eventualelor contestații la executare generate de modul de aplicare a dispozițiilor incidente pe durata stării de urgență, o vom analiza subsumat acestei secțiuni.

Astfel, în condițiile art. 697 alin. (2) C. pr. civ., în caz de suspendare a executării, termenul de perimare curge de la încetarea suspendării. Termenul de perimare nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată la cererea creditorului.

În acest context, trebuie precizat că, în cazul în care creditorul, din culpa sa, a lăsat să treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, ce i-a fost solicitat, în scris, de către executorul judecătoresc, executarea se perimă de drept. Așadar, sancțiunea perimării executării silite intervine numai în condițiile restrictive în care creditorul nu se conformează solicitărilor scrise ale executorului judecătoresc, în interiorul termenului de 6 luni, altfel, rolul activ al executorului judecătoresc trebuind a se manifesta independent de atitudinea creditorului mai mult sau mai puțin activă și implicată în procedura execuțională.

În privința creanțelor fiscale, învederăm că executarea silită a acestora nu se perimă, astfel cum prevede ar. 227 alin. (6) C. pr. fisc., astfel încât analiza corelației dintre suspendarea executării silite și perimarea executării silite rămâne circumscrisă doar executărilor silite de drept comun, instrumentate de executorul judecătoresc.

Așadar, în cazurile în care, pe durata stării de urgență, executarea silită este suspendată de drept, prin efectul legii [art. VII alin. (3) din O.U.G. nr. 29/2020, art. XVII alin (1) din O.U.G. nr. 32/2020, art. XVIII alin. (1) din O.U.G. nr. 32/2020], perimarea, în curs la data instituirii stării de urgență, se suspendă la rândul ei, urmând ca aceasta să-și reia cursul la încetarea stării de urgență sau a unui moment ulterior acesteia [e.g., la împlinirea unui termen de 60 de zile de la data încetării situaţiei de urgenţă, conform art. XVII alin. (2) și art. XVIII alin. (2) din O.U.G. nr. 32/2020 sau la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data încetării situației de urgență, conform art. VII alin. (4) din O.U.G. nr. 29/2020]. Același efect se va produce și în ipoteza în care executarea silită este suspendată de către executorul judecătoresc, fie în baza deciziei UNEJ, fie în baza propriilor aprecieri legate de necesitatea asigurării regulilor de disciplină sanitară ori de către instanța de judecată, ca urmare a cenzurii exercitate de aceasta împotriva modului în care executorul judecătoresc a gestionat procedurile execuționale din perspectiva aplicării regulilor de disciplină sanitară stabilite de autorități.

Beneficiul de care se bucură creditorul în asemenea cazuri constă în aceea că, perioada de timp în care operează suspendarea de drept a executării (starea de urgență plus termenele de grație ulterioare recunoscute de O.U.G. nr. 29/2020, respectiv O.U.G. nr. 32/2020) va genera ”prelungirea” implicită a termenului de perimare cu aceeași durată (a suspendării executării), astfel încât, sub condiția nedepășirii duratei totale a termenului de perimare, va continua să se producă efectul întreruptiv de prescripție prevăzut de art. 709 C. pr. civ.

O situație particulară este reprezentată de ipoteza suspendării executării silite la cererea creditorului, situație în care, pe temeiul tezei a II-a a art. 697 alin. (2), termenul de perimare nu se suspendă. Împrejurarea că acest text prevede că perimarea executării silite nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată la cererea creditorului urmăritor nu înseamnă, însă, că de la momentul intervenirii legii sau a actului care prevede suspendarea de drept a executării, nu se produce și efectul suspendării perimării, ca efect al suspendării de drept.

Astfel, reținem, pe de o parte, că odată suspendat cursul executării silite la cererea creditorului, nu se mai poate pune în mod direct problema suspendării de drept a executării, întrucât cursul executării era grevat deja de o altă suspendare, generată de un alt temei, procedura execuțională nemaiaflându-se în mod concret pe rol la acel moment. Urmarea imediată și indirectă, însă, care se produce prin prevederea legală a suspendării de drept constă în producerea doar a efectului său subsecvent, respectiv suspendarea cursului perimării executării silite.

Pe de altă parte, dacă pe timpul cât e prevăzută de lege suspendarea de drept a executării și, implicit, a perimării, creditorul, în virtutea disponibilității sale, solicită reluarea procedurii execuționale, executorul judecătoresc va lua act de cererea creditorului, însă, prin același act, va constata, totodată, și suspendată de drept executarea silită. Dacă, însă, suspendarea executării la cererea creditorului va dăinui și dincolo de încetarea suspendării de drept, la momentul încetării acestei suspendări legale termenul de perimare își va relua cursul, socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendarea de drept.

Prin urmare, suspendarea de drept suprapusă peste suspendarea la cererea creditorului va profita acestuia prin raportare strict la efectul suspendării de drept și anume suspendarea perimării executării silite.

În concluzie, de la momentul intervenirii actului care prevede suspendarea de drept a executării silite, este suspendat și termenul de perimare a executării silite până la încetarea stării de urgență sau a unui moment ulterior acesteia [e.g., la împlinirea unui termen de 60 de zile de la data încetării situaţiei de urgenţă, conform art. XVII alin. (2) și art. XVIII alin. (2) din O.U.G. nr. 32/2020 sau la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data încetării situației de urgență, conform art. VII alin. (4) din O.U.G. nr. 29/2020].

3. Alte cereri privind executarea silită

Ca regulă, orice alte cereri privind executarea silită vor fi considerate ca suspendate de drept, în măsura în care nu se regăsesc pe lista întocmită prin hotărârile colegiilor de conducere ale curților de apel și respectiv prin Hotărârea C.S.M. nr. 417/24 martie 2020, cu excepția cazului în care ar putea fi susbsumate sferei privind „orice alte cereri care vizează situații excepționale care pot fi considerate de urgență deosebită” ori regulii prevăzute de art. 1 alin. (2) din Hotărârea C.S.M. nr. 417/24 martie 2020 care prevede că în materie nonpenală ar putea fi judecate și alte cauze care, potrivit legii, se judecă fără citarea părților. Exempli gratia:

– Plângerea împotriva încheierii executorului prin care acesta refuză deschiderea procedurii de executare [art. 665 alin. (2) C. pr. civ.], ca regulă, nu va fi judecată pe durata stării de urgență, având în vedere că nu este cuprinsă în lista cauzelor de urgență deosebită.

Însă, în măsura în care executorul refuză deschiderea dosarului de executare pe motivul suspendării de drept a executării decurgând din starea de urgență, plângerea creditorului va trebui soluționată de către instanțe, aceasta subsumându-se altor „cereri care vizează situații excepționale care pot fi considerate de urgență deosebită”.

În acest caz se constată că se pune în discuție însuși modul de aplicare de către executor a regulilor privind gestionarea activității de executare silită pe durata stării de urgență. Cu alte cuvinte, impedimentul evocat de executor decurge din însăși starea de urgență și din regulile aplicabile pe durata acesteia, ceea ce impune cu necesitate verificări de către instanță, în timp util, a incidenței sau nu a regulii privind suspendarea/împiedicarea desfășurării executării silite.

– Cererea de intervenție a terților creditori în procedura de executare (art. 692 C. pr. civ.), poate fi judecată pe durata stării de urgență având în vedere că este similară și urmează procedura unei încuviințări a executării silite, sens în care art. 692 alin. (3) și (4) C. pr. civ. prevăd că dispoziţiile art. 665 şi 666 se aplică în mod corespunzător.

Un argument suplimentar rezidă în faptul că, întrucât soluționarea cererii de intervenție se face făcă citarea părților, devin aplicabile prevederile art. 1 alin. (2) din Hotărârea C.S.M. nr. 417/24 martie 2020 referitoare la posibilitatea de a fi judecate și alte cauze care, potrivit legii, se judecă fără citarea părților.

– Cererea privind autorizarea intrării în încăperi [art. 680 alin. (2) C. pr. civ.] nu va fi judecată pe durata stării de urgență, aceasta nefiind cuprinsă în lista cauzelor de urgență deosebită și neputând fi subsumată altor „cereri care vizează situații excepționale care pot fi considerate de urgență deosebită”. De asemenea, întrucât soluționarea cererii se face cu citarea terțului care deține bunul, cererea nu ar putea fi judecată pe temeiul art. 1 alin. (2) din Hotarârea C.S.M. nr. 417/24 martie 2020 care prevede că în materie nonpenală ar putea fi judecate și alte cauze care, potrivit legii, se judecă fără citarea părților.

Trebuie observat că, în această ipoteză, impedimentul în continuarea executării produs prin suspendarea de drept a judecării cererii nu privește împrejurări legate de starea de urgență și vizează doar îndeplinirea unei proceduri de autorizare pentru îndeplinirea unui act de executare. Oricum, impedimentul se produce doar sub aspectul accesului executorului la anumite bunuri mobile ale debitorului aflate în încăperile unor terțe persoane, urmând ca executarea silită să continue cu privire la alte bunuri ale debitorului.

– Ordonanța președințială pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări art. 997 alin. (1) C. pr. civ.], urmează a fi judecată pe durata stării de urgență, întrucât ordonanța președințială, indiferent de obiectul acesteia și materia în care este formulată, este inclusă în lista cauzelor de urgență deosebită.

– Plângerea împotriva refuzului executorului judecătoresc de a îndeplini atribuţiile prevăzute la art. 7 lit. b) – i) din Legea nr. 188/2000

Această plângere adresată instanței nu va fi soluționată pe durata stării de urgență, având în vedere lista stabilită prin hotarârile colegiilor de conducere ale de apel și Hotărârea C.S.M. nr. 417/24 martie 2020 de unificare a acestor hotărâri.

Mai mult, se observă că atribuțiile prevăzute la art. 7 lit. b)- i) din Legea nr. 188/2000 privesc alte aspecte decât punerea în executare a titlurilor executorii, prevăzută de art. 7 lit. a) din aceeași lege, și care, în caz de refuz, poate face obiect al contestației la executare prevăzute de art. 712 C. pr. civ.

– Tot astfel, vor fi considerate suspendate de drept cererea privind întoarcerea executării [art. 724 alin. (3) C. pr. civ.], cererea de constatare a perimării (formulată pe cale principală – art. 698 C. pr. civ.), cererea de conexare a executărilor (art. 654 C. pr. civ.), cererea privind înlocuirea sau recuzarea executorului (art. 653), cererea de numire a unui curator special al succesiunii sau până la numirea unui reprezentant sau ocrotitor legal al minorului [art. 688 alin. (1) și (3)] C. pr. civ., cerererea de restrângere a executării (art. 702 C. pr. civ.). Însă, dacă potrivit art. 653 alin. (2) C. pr. civ., se solicită suspendarea executării silite până la soluționarea cererii de recuzare, cererea de suspendare a executării va trebui soluționată, întrucât în lista cauzelor de urgență deosebită este prevăzută suspendarea executării, fără a se distinge contextul în care este solicitată.

V. Activitatea desfășurată de executorii judecătorești/executorii fiscali pe durata stării de urgență

1. Regula

Impactul stării de urgență asupra activității desfășurate de executorii judecătorești și executorii fiscali comportă anumite discuții pornind de la clarificarea sensului textelor legale incidente, astfel cum au fost ele expuse anterior.

Astfel, regula instituită de art. 42 alin. (5) din Decretul nr. 195/2020 și art. 63 alin. (9) din Decretul nr. 240/2020 constă în aceea că activitatea de executare silită continuă numai în cazurile în care este posibilă respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite de autoritățile cu atribuții în domeniu, inclusiv prin hotărârile Comitetului Național pentru Situațiile Speciale de Urgență, în scopul ocrotirii drepturilor la viață și la integritate fizică ale participanților la executarea silită. Așadar, executorii judecătorești și cei fiscali trebuie, pe de o parte, să continue procedurile execuționale începute la data instituirii stării de urgență și, pe de altă parte, să declanșeze noi proceduri, ambele ipoteze trebuind să rămână, însă, circumscrise obligativității asigurării protecției persoanelor implicate în aceste demersuri execuționale, iar, în măsura în care nu este posibil acest lucru, executarea neputând continua.

Împrejurarea că anumite cauze aflate pe rolul instanțelor judecătorești ori care sunt înregistrate pe perioada stării de urgență sunt suspendate de drept, potrivit art. 42 alin. (6) din Decretul nr. 195/2020, respectiv art. 63 alin. (11) din Decretul nr. 240/2020 [printre acestea regăsindu-se și cauze specifice controlului realizat de instanța de executare asupra procedurilor execuționale în curs, astfel cum am arătat supra pct. IV, lit. b)] nu presupune implicit și suspendarea procedurilor execuționale desfășurate de către executorii judecătorești/executorii fiscali, ci dimpotrivă acestea vor continua, în privința lor exigențele pentru continuarea activității fiind cele presupuse de respectarea regulilor de disciplină sanitară.

2. Incidente ce pot greva procedurile execuționale în curs pe perioada stării de urgență

Instituirea stării de urgență pe teritoriul României prin Decretul nr. 195/2020 și condiționarea continuării activității de executare silită de respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite prin hotărârile Comitetului Național pentru Situațiile Speciale de Urgență au determinat intervenirea unor incidente procedurale în executările silite în curs la data de 16.03.2020. Ulterior, prin Decretul nr. 240/2020 prin care s-a prelungit starea de urgență, au fost menținute aceste condiționalități, fiind adăugate Comitetului Național pentru Situațiile Speciale de Urgență și alte autorități cu atribuții în domeniu. Astfel, este vorba despre măsuri de suspendare a procedurilor execuționale dispuse prin actele normative subsecvente și date în aplicarea acestor Decrete, dar și prin acte ale organului de conducere al profesiei de executor judecătoresc. Tot astfel, sunt și posibile măsuri de suspendare a procedurilor execuționale dispuse de către executorii judecătorești/executorii fiscali sau chiar de către instanță, în urma cenzurii refuzului executorului judecătoresc/fiscal de a suspenda procedura ori continuării executării silite cu ignorarea prevederilor legale, a regulilor de disciplină sanitară ori a deciziei organului de conducere al profesiei.

– Suspendarea de drept a executărilor silite

Cazurile de suspendare de drept a executărilor silite dispuse prin lege pe perioada stării de urgență sunt:

(i) suspendarea executărilor silite prin poprire a creanțelor bugetare (cu excepția executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală), asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești, potrivit art. VII alin. (3) din O.U.G. nr. 29/2020.

– Procedurile execuționale vizate de acest caz de suspendare sunt, în principal, cele fiscale, putând fi întâlnită, însă, și ipoteza subsidiară în care executorul judecătoresc este cel care intrumentează asemenea creanțe, pe temeiul conferit de art. 690 și urm. C. pr. civ., când, prin efectul formulării unei cereri de intervenție de către creditorul fiscal, executorul judecătoresc își prorogă competența de instrumentare și asupra procedurii de îndestulare a creanței bugetare. Tot astfel, pe temeiul art. 220 alin. (14) C. pr. fisc., în urma conexării, executorul judecătoresc poate deveni organul de executare competent în instrumentarea procedurii execuționale declanșate pentru realizarea titlurilor executorii fiscale;

– Organele fiscale (executorul judecătoresc în ipotezele evocate) sunt scutite de obligativitatea efectuării vreunei formalități de constatare a intervenirii suspendării, ceea ce înseamnă că nu se va emite niciun fel de act constatator în acest sens;

– Aplicarea măsurilor de suspendare se realizează de către instituțiile de credit sau terții popriți. Aceasta înseamnă că, în lipsa unor prevederi derogatorii, sumele indisponibilizate de terții popriți și neconsemnate creditorului fiscal până la data de 21.03.2020, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 29/2020, rămân în ființă neputând fi eliberate creditorului, dar nici achitate debitorului poprit. În acest context sunt, însă, de reținut și dispozițiile art. 233 alin. (5) C. pr. fisc., potrivit cu care sumele existente în cont la data şi ora comunicării adresei de suspendare a executării silite prin poprire înfiinţată de organul fiscal rămân indisponibilizate, debitorul putând dispune de acestea numai pentru efectuarea de plăţi în scopul: a) achitării obligaţiilor fiscale administrate de organele fiscale competente; b) achitării drepturilor salariale. Astfel, sub rezerva circumscrierii celor două ipoteze ale textului, în special celei de-a doua, care s-ar putea grefa mai facil pe consecințele stării de urgență, debitorul care se confruntă cu dificultățile generate de această situație ar putea să beneficieze totuși de excepția efectului indisponibilizării sumelor neeliberate creditorului fiscal până la data de 21.03.2020;

– În ceea ce privește organul de executare, dacă acesta are în intrumentare în cadrul procedurii atât modalitatea de executare prin poprire, cât și alte modalități de executare, ca efect al intervenirii măsurii suspendării executării silite prin poprire a creanțelor bugetare, va putea continua procedura în celelalte modalități de urmărire, textul, prin circumscrierea clară a obiectului său de reglementare, urmărind să protejeze acele categorii de venituri ale debitorilor ce sunt frecvent și ca regulă supuse măsurilor de poprire.

De asemenea, ulterior intervenirii măsurii suspendării prin efectul legii a executării silite prin poprire a creanțelor bugetare, organul de executare va putea iniția alte modalități de executare, în cadrul aceluiași dosar. Dacă, însă, pentru acestea, în cazul procedurii instrumentate de executorul judecătoresc, nu se solicitase inițial o încuviințare a lor, nimic nu-l împiedică pe executorul judecătoresc să solicite instanței de executare încuviințarea executării silite[32] pentru îndestularea creanțelor bugetare în alte modalități decât poprirea, în temeiul art. 692 alin. (3)-(6) C. pr. civ., pentru a putea continua procedura;

– Reluarea procedurilor de executare se va face numai după expirarea unui termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgență.

Notă: A se vedea Legea de aprobare a O.U.G. nr. 29/2020 adoptată de Senat și care la data publicării prezentului studiu se afla în dezbatere la Camera Deputaților care prevede că reluarea procedurilor de executare se va face la data de 1 septembrie 2020, dar nu mai devreme de 60 de zile de la încetarea stării de urgență;

(ii) suspendarea procedurilor de executare silită pentru toate drepturile de asistență socială, potrivit art. XVII din O.U.G. nr. 32/2020.

– Întrucât textul nu face niciun fel de distincție, urmează ca măsura suspendării executării silte asupra drepturilor de asistență socială să vizeze toate procedurile execuționale indiferent de temeiul juridic al executării silite, ceea ce înseamnă că legiuitorul s-a raportat atât la procedurile execuționale instrumentate de executorul judecătoresc, cât și la procedurile instrumentate de executorul fiscal;

– Potrivit art. 9 alin. (2) și (5) din Legea nr. 292/2011, beneficiile de asistenţă socială se acordă în bani sau în natură şi cuprind alocaţii, indemnizaţii, ajutoare sociale şi facilităţi, iar aceste beneficii pot fi ajutoare materiale constând în bunuri de folosinţă personală sau îndelungată şi alimentare, acordate individual ori în cadrul unor programe destinate facilitării accesului la educaţie, sănătate şi ocupare. Având în vedere calificarea acestor beneficii ca fiind sume de bani sau bunuri în natură, apreciem că procedurile execuționale vizate de textul art. XVII din O.U.G. nr. 32/2020 pot să constea în proceduri de urmărire silită mobiliară, inclusiv poprire, acestea fiind modalitățile specifice ce pot configura executări silite purtând asupra drepturilor de asistență socială;

– Cu privire la efectul suspendării, învederăm că sumele indisponibilizate de terții popriți și neconsemnate creditorului fiscal până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 32/2020, rămân în ființă neputând fi eliberate creditorului, dar nici achitate debitorului poprit, cu excepțiile prevăzute de dispozițiile art. 233 alin. (5) C. pr. fisc.;

– Dacă procedurile execuționale pe care organul de executare le are în instrumentare poartă asupra și a altor categorii de bunuri și venituri ale debitorului, altele decât drepturile de asistență socială, atunci acestea pot continua, nefiind vizate de norma suspensivă de executare reglementată de textul evocat, prin aceasta legiuitorul urmărind să protejeze doar o anumită categorie de venituri ale debitorilor.

De asemenea, ulterior intervenirii măsurii suspendării executării silite pentru toate drepturile de asigurări sociale, organul de executare va putea iniția alte modalități de executare în cadrul aceluiași dosar care să poarte asupra altor categorii de bunuri ori venituri ale debitorului. Iar, dacă pentru acestea, în cazul procedurii instrumentate de executorul judecătoresc, nu se solicitase inițial o încuviințare a lor, nimic nu-l împiedică pe executorul judecătoresc să solicite instanței de executare o încuviințare suplimentară a executării silite fie pentru îndestularea creanțelor asupra altor categorii de bunuri (de ex. o încuviințare imobiliară asupra unui anumit bun imobil) ori în alte modalități decât cele care îngăduiau doar executarea drepturilor de asistență socială;

– Măsurile de suspendare a executărilor silite asupra drepturilor de asistență socială se aplică, prin efectul legii, fiind în prezența unei suspendări de drept care operează de la data de 30 martie 2020, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 32/2020. Spre deosebire, însă, de prevederile art. VII alin. (3) din O.U.G. nr. 29/2020, în acest caz, este necesar să se întocmească în dosarul de executare un proces-verbal de constatare a intervenirii suspendării. Nefiind în prezența unui act de dispoziție al organului de executare, care în cazul executorului judecătoresc, ar fi determinat emiterea unei încheieri pe temeiul art. 657 C. pr. civ., se va emite un proces-verbal;

– Măsurile de suspendare încetează în termen de 60 de zile de la încetarea situației de urgenţă [art. XVII alin. (2) din O.U.G. nr. 32/2020], iar continuarea după suspendare a executării silite se va dispune de către organul de executare, în măsura în care actele de executare sau executarea silită însăși nu au fost desființate de instanța de judecată sau nu au încetat prin efectul legii. Dispoziția de reluare a executării silite va îmbrăca forma unui proces-verbal, care se va comunica instituției de credit sau altor terți popriți de către organul de executare.

(iii) suspendarea procedurilor de executare silită prin poprire a creanțelor bugetare, fiscale și comerciale care se aplică asupra drepturilor lunare plătite prin casele teritoriale de pensii, potrivit art. XVIII din O.U.G. nr. 32/2020

– Spre deosebire de norma înscrisă în art. XVII din același act normativ, acest text reglementează un caz de suspendare a executărilor silite a creanţelor bugetare, fiscale şi comerciale care se aplică asupra drepturilor lunare plătite prin casele teritoriale de pensii;

– Măsurile ce fac obiect de reglementare a textului urmează a se aplica în mod exclusiv asupra executărilor silite prin poprire;

– Cu privire la natura creanțelor a căror realizare se urmărește prin procedurile de executare silită suspendate, sunt valabile considerentele prezentate supra la pct. II, lit. c), astfel încât se reține că măsurile vizate de art. XVIII din O.U.G. nr. 32/2020 se raportează atât la procedurile execuționale instrumentate de executorul judecătoresc, cât și la procedurile instrumentate de executorul fiscal;

– Dacă procedurile execuționale pe care organul de executare le are în instrumentare poartă asupra și a altor categorii de bunuri și venituri ale debitorului, altele decât drepturile lunare plătite prin casele teritoriale de pensii, atunci acestea pot continua, nefiind vizate de norma suspensivă de executare reglementată de textul evocat, prin aceasta legiuitorul urmărind să protejeze doar o anumită categorie de venituri ale debitorilor.

De asemenea, ulterior intervenirii măsurii suspendării executării silite pentru toate drepturile lunare plătite prin casele teritoriale de pensii, organul de executare va putea iniția alte modalități de executare în cadrul aceluiași dosar care să poarte asupra altor categorii de bunuri ori venituri ale debitorului decât drepturile lunare plătite prin casele teritoriale de pensii. Iar, dacă pentru acestea, în cazul procedurii instrumentate de executorul judecătoresc, nu se solicitase inițial o încuviințare a lor, nimic nu-l împiedică pe executorul judecătoresc să solicite instanței de executare o încuviințare suplimentară a executării silite fie pentru îndestularea creanțelor asupra altor categorii de bunuri (de ex. o încuviințare imobiliară asupra unui anumit bun imobil) ori în alte modalități decât cele care îngăduiau doar executarea drepturilor lunare plătite prin casele teritoriale de pensii;

– Măsurile de suspendare a executării silite prin poprire asupra sumelor plătite de casele teritoriale de pensii se aplică, prin efectul legii, de către aceste instituţii, fără alte formalităţi din partea beneficiarilor acestor drepturi [art. XVIII alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 32/2020].

Aceasta înseamnă că persoanele pensionare nu trebuie să facă niciun demers pentru ca organul de executare să procedeze la aplicarea măsurii suspendării;

În ceea ce privește organul de executare, este necesar ca acesta să întocmească în dosarul de executare un proces-verbal de constatare a intervenirii suspendării. Nefiind în prezența unui act de dispoziție al organului de executare, care în cazul executorului judecătoresc, ar fi determinat emiterea unei încheieri pe temeiul art. 657 C. pr. civ., se va emite un proces-verbal;

– Cu privire la efectele suspendării popririi, sumele indisponibilizate de terții popriți și neconsemnate creditorului fiscal până la data incidenței măsurii suspendării rămân în ființă neputând fi eliberate creditorului, dar nici achitate debitorului poprit. Cu toate acestea, spre deosebire de reglementarea cuprinsă în art. VII alin. (3) din O.U.G. nr. 29/2020, art. XVIII alin. (3) din O.U.G. nr. 32/2020 instituie o excepție în sensul că sumele reținute în luna aprilie 2020 se restituie odată cu plata drepturilor aferente lunii mai 2020, urmând a fi recuperate după termenul prevăzut la alin. (2).

Așadar, începând cu luna aprilie 2020 și până la expirarea termenului prevăzut de art. XVIII alin. (2) din O.U.G. nr. 32/2020, nu se fac rețineri de sume de către casele teritoriale de pensii, iar sumele reținute în luna aprilie 2020 se vor restitui debitorilor pensionari;

– Măsurile de suspendare încetează în termen de 60 de zile de la încetarea situației de urgenţă [art. XVIII alin. (2) din O.U.G. nr. 32/2020], iar continuarea după suspendare a executării silite se va dispune de către organul de executare, în măsura în care actele de executare sau executarea silită însăși nu au fost desființate de instanța de judecată sau nu au încetat prin efectul legii.

Dispoziția de reluare a executării silite va îmbrăca forma unui proces-verbal, care se va comunica casei teritoriale de pensii de către organul de executare.

Suspendarea dispusă de către executorul judecătoresc/executorul fiscal

O altă modalitate de suspendare a procedurilor execuționale în curs la data instituirii stării de urgență este cea dispusă de executorul judecătoresc/executorul fiscal. La rândul ei această măsură de suspendare cunoaște două temeiuri: decizia organului de conducere al profesiei (Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești) ori decizia executorului judecătoresc/executorului fiscal însuși.

Cu referire la decizia de suspendare a procedurilor execuționale adoptată de Biroul Executiv al Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești prin Decizia nr. 4/23.03.2020, la art. 2, s-a stabilit că ”în considerarea regulilor de disciplină sanitară și a celorlalte măsuri de protecție și prevenție, executorii judecătorești vor dispune suspendarea procedurilor de executare silită directă (prin aceasta înțelegându-se în mod exemplificativ, evacuări, predări de bunuri mobile sau imobile, etc.), precum și a oricărui act sau procedură execuțională a cărui îndeplinire contravine dispozițiilor Decretului nr. 195/2020 al Președintelui României și ale Ordonanței militare nr. 2/2020”.

– Întrucât prevederea are caracter imperativ, însă plasează în responsabilitatea executorilor judecătorești adoptarea în concret a măsurii, înseamnă că aceștia vor emite, pe temeiul art. 657 C. pr. civ., o încheiere de suspendare a executărilor silite vizate de decizia UNEJ.

Se poate spune, astfel, riguros vorbind, că temeiul suspendării procedurilor de executare silită directă este încheierea executorului judecătoresc însuși, iar nu decizia organului de conducere al profesiei. Cu toate acestea, procesul deliberativ al executorului judecătoresc în adoptarea măsurii suspendării este limitat de decizia organului administrativ de conducere al profesiei, lipsindu-i elementul volitiv.

Având în vedere, însă, partajarea deciziei de suspendare a executărilor silite directe între organul de conducere al profesiei și executorul judecătoresc care instrumentează în concret procedura, am ales varianta analizării acestei forme de suspendare în subsecțiunea vizată de decizia UNEJ.

– Având în vedere că cazul executărilor directe, pentru îndestularea creanței, nu este posibilă continuarea procedurilor decât în modalitățile a căror suspendare s-a dispus, dat fiind obiectul creanței, înseamnă că executările vor rămâne suspendate până la încetarea stării de urgență, în lipsa vreunei mențiuni exprese sub acest aspect.

– În ipoteza în care, totuși, procedura execuțională suspendată viza și derularea unor modalități de executare indirectă pentru valorificarea creanțelor constând, spre exemplu, în cheltuielile de executare generate de chiar procedura suspendată, apreciem că acestea pot continua, întrucât în privința cheltuielilor de executare există un titlu executoriu distinct, a cărui realizare se impune întocmai ca și titlul primar, în condițiile în care acesta este definitiv.

În ceea ce privește decizia executorului judecătoresc/fiscal însuși de suspendare a procedurilor execuționale, prin art. 42 alin. (5) din Decretul nr. 195/2020 și art. 63 alin. (9) din Decretul nr. 195/2020 s-au stabilit condițiile de continuare a activității de executare silită, acestea constând în respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite de autoritățile cu atribuții în domeniu, inclusiv prin hotărârile Comitetului Național pentru Situațiile Speciale de Urgență.

Ulterior, prin Decizia nr. 3/17.03.2020 emisă de Biroul Executiv al Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești s-a statuat asupra posibilității executorilor judecătorești de a dispune suspendarea executării silite în situația în care, pe parcursul actelor de executare silită, se constată că nu este posibilă respectarea hotărârilor Comitetului Național pentru Situațiile Speciale de Urgență privind ocrotirea drepturilor la viață și la integritate fizică ale participanților la executarea silită, până la dispariția motivelor care au impus-o, iar, prin Decizia nr. 4/23.03.2020 emisă de Biroul Executiv al Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești s-a prevăzut la art. 2 că ”în considerarea regulilor de disciplină sanitară și a celorlalte măsuri de protecție și prevenție, executorii judecătorești vor dispune suspendarea… și a oricărui act sau procedură execuțională a cărui îndeplinire contravine dispozițiilor Decretului nr. 195/2020 al Președintelui României și ale Ordonanței militare nr. 2/2020”.

Așadar, executorilor judecătorești/fiscali li s-a stabilit în sarcină responsabilitatea de a aprecia asupra posibilității de continuare a activității de executare silită în raport de respectarea regulilor de disciplină sanitară, cele două decrete prezidențiale folosind expresia ”…numai în cazurile…”, iar în plus, organul de conducere al profesiei a lăsat ulterior în căderea executorilor judecătorești luarea măsurilor de suspendare a oricăror acte sau proceduri execuționale;

– Decizia de suspendare a actelor ori procedurilor execuționale de către executorul judecătoresc va fi materializată într-o încheiere emisă în condițiile art. 657 C. pr. civ., iar de către organul fiscal într-un proces-verbal.

– Referitor, însă, la evacuarea dispusă pe temeiul art. 830 C. pr. civ., ca și etapă în cadrul procedurii urmăririi silite imobiliare, apreciem că excedează deciziei nr. 4/23.03.2020 emisă de Biroul Executiv al Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, față de explicitarea în concret în cuprinsul art. 2 al acestei decizii a procedurilor vizate de măsura suspendării, acestea fiind exclusiv cele circumscrise procedurilor de executare silită directă.

Cu toate acestea, față de rațiunea avută în vedere de decizia menționată, pe temeiul aceluiași art. 2, executorul judecătoresc ar putea să dispună măsura suspendării și a evacuărilor pe temeiul art. 830 C. pr. civ., Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești lăsând la aprecierea executorilor judecătorești posibilitatea de suspendare a oricărui act sau procedură execuțională a cărui îndeplinire contravine dispozițiilor Decretului nr. 195/2020 al Președintelui României și ale Ordonanței militare nr. 2/2020.

Fiind vorba, așadar, despre o libertate de apreciere lăsată executorilor judecătorești și întrucât rațiunile sunt identice, executorul judecătoresc va putea aprecia în concret, circumstanțiat la fiecare situație în parte asupra necesității luării măsurii suspendării.

– Mai trebuie menționat că măsura suspendării poate viza numai un anumit act sau anumite acte de procedură, numai o modalitate sau anumite modalități de executare ori întreaga procedură execuțională. În cazul în care suspendarea grevează numai un anumit act de executare ce nu ar putea fi realizat cu respectarea deplină și strictă a regulilor de disciplină sanitară, este posibil ca și următoarele acte care îi succedau în mod firesc să nu mai poată fi îndeplinite, din cauza dependenței procedurale dintre actele execuționale, operând indirect o suspendare și a altor acte, deși acestea, privite individual, nu ar fi presupus incidența măsurii suspendării.

Suspendarea dispusă de către instanță

Referitor la posibilitatea dispunerii măsurii suspendării executării silite de către instanța de executare pe timpul stării de urgență, învederăm că astfel de cereri pot fi soluționate, deși pe durata stării de urgență, activitatea de judecată continuă numai în cazurile de urgență deosebită, astfel cum prevede art. 42 alin. (1) din Decretul nr. 195/2020 și art. 63 alin. (1) din Decretul nr. 240/2020.

În acest sens, învederăm, în primul rând, că o asemenea solicitare ar putea avea ca obiect:

– contestarea măsurilor dispuse de organul de executare în sensul continuării activității de executare cu nesocotirea prevederilor O.U.G. nr. 29/2020 ori ale O.U.G. nr. 32/2020;

– contestarea măsurilor dispuse de organul de executare în sensul continuării activității de executare cu nesocotirea regulilor de disciplină sanitară;

– contestarea măsurilor dispuse de către executorul judecătoresc în sensul continuării executărilor silite directe cu nesocotirea deciziei organului de conducere al profesiei privind suspendarea unor atare proceduri;

– refuzul explicit al executorului judecătoresc de suspendare a procedurii execuționale, consemnat într-un proces-verbal.

În al doilea rând, astfel de litigii pot și trebuie să fie soluționate de instanțele de executare pe durata stării de urgență întrucât decurg din neaplicarea unor măsuri generate de însăși starea de urgență și au caracter de urgență deosebită în înțelesul celor două Decrete, întrucât continuarea unor proceduri execuționale, deși acestea ar fi trebuit suspendate, este de natură să afecteze legalitatea unor asemenea proceduri, pe de o parte, dar și nesocotirea altor dispoziții cuprinse în cele două Decrete prezidențiale, potrivit cu care continuarea activității de executare silită trebuie să se facă circumscris numai regulilor de disciplină sanitară, pe de altă parte.

În ipoteza în care asemenea demersuri procedurale vor fi soluționate favorabil, urmează ca instanța de executare să dispună suspendarea respectivelor acte, modalități ori proceduri execuționale, în funcție de obiectul cererilor, nemaiputând fi lăsată la dispoziția executorilor judecătorești de vreme ce tocmai atitudinea acestuia de continuare a activității de executare silită a fost criticată și cenzurată apoi de instanță.

3. Incidente ce pot greva procedurile execuționale ce ar fi putut fi declanșate pe perioada stării de urgență

Instituirea stării de urgență pe teritoriul României are efect și asupra procedurilor execuționale noi în sensul fie al imposibilității de începere al unor asemenea proceduri fie al posibilității parțiale de declanșare.

Cum în privința prescripției dreptului de a cere și obține executarea silită, termenele nu încep să curgă sau dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență, potrivit art. 41 din Decretul nr. 195/2020, respectiv art. 62 din Decretul nr. 240/2020, înseamnă că legiuitorul acestei perioade excepționale a identificat măsuri pentru ca drepturile creditorilor să nu fie afectate.

Măsurile care au incidență asupra executărilor silite ce ar fi putut fi declanșate pe perioada stării de urgență sunt:

– neinceperea executărilor silite prin poprire a creanțelor bugetare (cu excepția executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală), asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești, potrivit art. VII alin. (3) din O.U.G. nr. 29/2020.

Această măsură încetează în termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgență;

– neînceperea executărilor silite asupra drepturilor de asistență socială, în condițiile art. XVII alin. (1) din O.U.G. nr. 32/2020.

Această măsură urmează să înceteze la data încetării stării de urgență, alin. (2) al art. XVII acordând un termen de grație numai pentru ipoteza măsurii suspendării;

– neînceperea executărilor silite prin poprire a creanţelor bugetare, fiscale şi comerciale care se aplică asupra drepturilor lunare plătite prin casele teritoriale de pensii, potrivit art. XVIII alin. (1) din O.U.G. nr. 32/2020.

Și această măsură urmează să înceteze la data încetării stării de urgență, alin. (2) al art. XVIII acordând un termen de grație numai pentru ipoteza măsurii suspendării.

Trebuie precizat că aceste fine de neprimire a procedurilor de executare noi pe durata stării de urgență pot fi totale sau parțiale, în sensul că ele pot viza numai anumite modalități de executare silită, astfel încât, în privința altor modalități neafectate de măsurile de protecție dispuse de autorități, executările silite pot fi declanșate.

Cu referire la măsurile de ordin procedural prin intermediul cărora pot fi aplicate dispozițiile legale evocate, învederăm că acestea sunt următoarele:

– în privința executorului judecătoresc, acesta va refuza deschiderea procedurii de executare, pe temeiul art. 665 C. pr. civ. ori va deschide procedura numai parțial, în privința anumitor modalități de executare ce ar putea fi derulate;

– dacă totuși executorul judecătoresc a deschis procedura de executare, instanța de executare va respinge cererea de încuviințare a executării silite pe temeiul art. 666 alin. (5) pct. 7 C. pr. civ., constatând existența unui impediment prevăzut de lege;

– dacă totuși executarea silită a fost încuviințată, la cererea debitorului, instanța de executare va putea anula executarea silită, pe calea contestației la executarea propriu-zisă, în temeiul art. 712 alin. (3) C. pr. civ., contestație ce poate și trebuie să fie soluționată pe perioada stării de urgență, fiind generată de însăși starea de urgență;

– în privința executorului fiscal, acesta nu va declanșa procedura de executare silită;

– dacă totuși executorul fiscal a declanșat procedura de executare silită, instanța de executare va putea anula executarea silită, pe calea contestației la executarea propriu-zisă, în temeiul art. 260 C. pr. fisc., contestație ce poate și trebuie să fie soluționată pe perioada stării de urgență, fiind generată de însăși starea de urgență.

4. Utilizarea de către executorii judecătorești a mijloacelor electronice de comunicare

În condițiile art. 63 alin. (10) din Decretul nr. 240/2020, ”în cursul executării silite, când este posibil, executorii judecătorești procedează la comunicarea actelor de procedură în format electronic, potrivit legii”.

De menționat este faptul că, potrivit prevederilor art. 672 C. pr. civ., ”comunicarea actelor de procedură în cazul executării silite se poate face de către executorul judecătoresc, fie personal, fie prin intermediul agentului său procedural, iar, dacă aceasta nu este posibilă, potrivit dispozițiilor legale privind citarea și comunicarea actelor de procedură, care se aplică în mod corespunzător”.

Aplicând în mod corespunzător art. 154 alin. (6) C. pr. civ., rezultă că executorii judecătorești pot proceda la comunicarea diferitelor acte de procedură în format electronic, prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia, dacă partea a indicat în cererea de executare silită datele corespunzătoare în acest scop, conform art. 664 alin. (3) coroborat cu art. 148 alin. (1) C. pr. civ. De asemenea, teza a doua a alin. (6) al art. 154 C. pr. civ. pretinde cerința însoțirii comunicării actului de procedură de semnătura electronică extinsă a executorului judecătoresc.

Totodată, potrivit art. 154 alin. (6¹) C. pr. civ., ”citațiile și celelalte acte de procedură menționate la alin. (6) se consideră comunicate la momentul la care au primit mesaj din partea sistemului folosit că au ajuns la destinatar potrivit datelor furnizate de acesta”.

Iar, în condițiile art. 165 pct. 3 C. pr. civ., ”procedura se socotește îndeplinită în cazul citării sau comunicării altui act de procedură efectuate potrivit art. 154 alin. (6) la data arătată pe copia imprimată a expedierii, certificată de grefierul care a făcut transmisiunea”.

Având în vedere toate aceste dispoziții legale și întrucât Decretul nr. 240/2020 face precizarea ”…când este posibil…”, înseamnă că numai în măsura deținerii și utilizării de către executorii judecătorești a instrumentelor tehnice necesare anterior evocate și a asigurării certitudinii transmiterii actului de procedură va putea opera, în condiții de legalitate deplină, facilitatea instituită de text.

VI. Implicațiile stării de urgență asupra funcționării și statutului profesiei de executor judecătoresc

Instituirea stării de urgență pe teritoriul României a generat anumite consecințe și pe planul funcționării și statutului profesiei de executor judecătoresc, O.U.G. nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare recunoscând, pe de o parte, anumite facilități formelor de organizare a acestei profesii, iar, pe de altă parte, completând regimul juridic al răspunderii disciplinare a executorului judecătoresc. Astfel:

(i) Referitor la modul de funcționare a profesiei de executor judecătoresc pe perioada stării de urgență decretate, art. X alin. (5) din O.U.G. nr. 29/2020 prevede că dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile, în mod corespunzător, şi pentru următoarele profesii care îndeplinesc servicii de interes public: formele de exercitare a profesiei de notar public, formele de exercitare a profesiei de avocat şi formele de organizare a activităţii profesiei de executor judecătoresc, a căror activitate este afectată direct prin măsurile dispuse de autorităţile publice, pentru prevenirea şi combaterea pandemiei determinate de infecţia cu coronavirusul COVID-19. Criteriile pe baza cărora sunt stabiliţi beneficiarii acestei măsuri se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Facilitățile la care se referă alin. (1) vizează:
– amânarea la plată pentru serviciile de utilităţi – electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice şi de internet;
– amânarea la plată a chiriei pentru imobilul cu destinaţie de sediu social şi de sedii secundare.

Pentru a fi destinatarele acestor beneficii, formele de organizare a profesiei de executor judecătoresc trebuie să-și fi întrerupt total sau parțial activitatea în baza deciziilor emise de autoritățile publice competente, potrivit legii, pe durata stării de urgență decretate și să dețină certificatul de situație de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri

Dispoziția legală își găsește rațiunea de a fi prin aceea că, de principiu, activitatea de executare silită continuă, însă numai în cazurile în care este posibilă respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite de autoritățile cu atribuții în domeniu, inclusiv prin hotărârile Comitetului Național privind Situațiile Speciale de Urgență, în scopul ocrotirii drepturilor la viață și la integritate fizică ale participanților la executarea silită. Prin urmare, astfel cum s-a învederat anterior în cuprinsul prezentului studiu, activitatea executorilor judecătorești a fost restrânsă semnificativ pe durata stării de urgență decretate, ceea ce este de natură să circumscrie incidența dispoziției de favoare menționate.

În condițiile alin. (7) al art. X din O.U.G. nr. 29/2020, salariaţii formelor de exercitare a profesiilor menţionate la alin. (5) care refuză îndeplinirea sarcinilor de serviciu asumate prin contractul individual de muncă şi din acest motiv nu se poate asigura desfăşurarea în condiţii optime a activităţii, respectiv continuarea activităţii în cadrul formelor de exercitare a profesiilor menţionate nu vor avea acces la beneficiile de asistenţă socială sau la alte facilităţi ce vor fi acordate pe durata stării de urgenţă. Textul reglementează ipoteza în care motivul desfășurării în condiții neadecvate a activității specifice ori chiar întreruperea activității executorilor judecătorești este determinată de refuzul salariaților formelor de exercitare a profesiei de îndeplinire a sarcinilor de serviciu asumate prin contractul individual de muncă.

În asemenea situații, salariații culpabili nu vor avea acces la beneficiile de asistenţă socială sau la alte facilităţi ce vor fi acordate pe durata stării de urgenţă. În ceea ce privește, însă, posibilitatea ca formele de organizare a activităţii profesiei de executor judecătoresc să beneficieze de facilitățile prevăzute de alin. (1) al art. X în aceste împrejurări, apreciem că acestea trebuie să facă dovada că activitatea lor este afectată direct prin măsurile dispuse de autorităţile publice, pentru prevenirea şi combaterea pandemiei determinate de infecţia cu coronavirusul COVID-19.

În acest context, O.U.G. nr. 29/2020 instituie în alin. (8) al art. X obligația organelor de conducere ale profesiilor prevăzute la alin. (5):
– de a lua măsurile necesare în vederea coordonării activităţii membrilor profesiei pe perioada instituirii stării de urgenţă;
– de a verifica respectarea obligaţiilor prevăzute la alin. (6);
– de a dispune măsurile prevăzute de legislaţia în vigoare.

Sub acest aspect, sunt de relevat deciziile succesive emise de Biroul Executiv al Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și anume:

– Decizia nr. 2/11.03.2020 privind măsurile de disciplină sanitară, de protecție și de prevenție pe care executorii judecătorești sunt obligați să le ia;

– Decizia nr. 3/17.03.2020 privind posibilitatea executorilor judecătorești de a dispune suspendarea executării silite în situația în care, pe parcursul efectuării actelor de executare silită, se constată că nu este posibilă respectarea hotărârilor Comitetului Național pentru Situațiile Speciale de Urgență privind ocrotirea drepturilor la viață și la integritate fizică ale participanților la executarea silită, până la dispariția motivelor care au impus-o;

– Decizia nr. 4/23.03.2020 privind alte măsuri de protecție a salariaților, prin flexibilizarea raporturilor de muncă, stabilirea unor programe individualizate, modificarea temporară a locului muncii, prioritizarea serviciilor esențiale, limitarea contactului cu participanții la executarea silită, utilizarea mijloacelor electronice, precum și suspendarea procedurilor de executare silită directă, precum și a oricărui act sau procedură execuțională a cărui îndeplinire contravine dispozițiilor Decretului nr. 195/2020 al Președintelui României și ale ordonanței militare nr. 2/2020.

Această analiză deschide contextul evocării instituției delegării prevăzută de art. 28 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, care, la lit. b), stabilește că Colegiul director al Camerei executorilor judecătoreşti deleagă, în cazuri excepţionale, pentru o perioadă determinată de cel mult 6 luni, un executor judecătoresc pentru a asigura funcţionarea unui alt birou de executor judecătoresc, cu încunoştinţarea preşedintelui Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi a preşedintelui curţii de apel în a cărei circumscripţie urmează să îşi exercite atribuţiile; delegarea nu poate fi repetată decât după un an, în afara cazului în care executorul judecătoresc delegat îşi dă acordul. Așadar, în ipoteza întreruperii totale a activității unui birou de executor judecătoresc, se poate activa remediul procedural menționat pentru a putea asigura continuarea activității de executare silită și, astfel, garantarea scopului avut în vedere de Decretele de instituire, respectiv prelungire a stării de urgență, acela de continuare a prestării serviciului de interes public chiar și pe durata stării de urgență.

(ii) În privința regimului răspunderii juridice disciplinare a executorului judecătoresc, art. X alin. (6) din O.U.G. nr. 29/2020 prevede că membrii profesiilor prevăzute la alin. (5) sunt obligaţi ca, pe perioada instituirii stării de urgenţă, să ia, cu observarea regulilor de disciplină sanitară şi a celorlalte măsuri de protecţie şi prevenţie stabilite de autorităţile competente ca urmare a instituirii stării de urgenţă, măsurile necesare în vederea asigurării continuităţii activităţii. Nerespectarea acestei obligaţii constituie abatere disciplinară care se sancţionează cu excluderea din profesie, în condiţiile şi cu procedura stabilite de legislaţia în vigoare, aplicabile fiecărei profesii.

Așadar, se constată că legiuitorul a reglementat:
1. o abatere disciplinară suplimentară celor prevăzute de Legea nr. 188/2000 ce grevează statutul profesiei de executor judecătoresc, respectiv nerespectarea obligației de a lua măsurile necesare în vederea asigurării continuității activității (cu observarea regulilor de disciplină sanitară şi a celorlalte măsuri de protecţie şi prevenţie stabilite de autorităţile competente ca urmare a instituirii stării de urgenţă);
2. sancțiunea specifică ce poate fi aplicată în cazul nerespectării noii abateri disciplinare, sancțiune ce poate să constea exclusiv în excluderea din profesie, în condiţiile şi cu procedura stabilite de legislaţia în vigoare aplicabilă profesiei.

1. În privința abaterii disciplinare reglementate de O.U.G. nr. 29/2020, aceasta se adaugă celor deja reglementate de art. 47 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, iar elementul obiectiv al acesteia constă în neluarea tuturor măsurilor necesare în vederea asigurării continuității activității, specificul acesteia constând în furnizarea unui serviciu public.

De precizat că singura excepție îngăduită de textul legal de la neasigurarea în continuare a serviciului public este aceea de a respecta regulile de disciplină sanitară şi celelalte măsuri de protecţie şi prevenţie stabilite de autorităţile competente ca urmare a instituirii stării de urgenţă, incidența acestei derogări urmând a fi apreciată de la caz la caz, în ipoteza vreunei situații de angajare a răspunderii disciplinare a executorului judecătoresc pentru săvârșirea acestei abateri.

Condițiile și procedura aplicabile pentru constatarea săvârșirii acestei abateri disciplinare de către executorul judecătoresc sunt cele prevăzute de Legea nr. 188/2000.

Sintagma ”neluarea măsurilor necesare în vederea asigurării continuității activității” este destul de largă și oarecum echivocă în aprecierea incidenței abaterii menționate, ceea ce, din punctul nostru de vedere poate fi susceptibilă de critici pe aspectul clarității normei. În condițiile în care modalitatea de continuare a activității de executare silită este guvernată de un nivel consistent de liberă apreciere a executorului judecătoresc, fiind circumscrisă regulilor de disciplină sanitară și a celorlalte măsuri de protecție și prevenție stabilite de autoritățile cu atribuții în domeniu, inclusiv prin hotărârile Comitetului Naţional privind Situaţiile Speciale de Urgenţă, reguli dublate apoi de o serie de acte administrative emise de organul de conducere al profesiei, conținând la rândul lor măsuri ce ar trebui adoptate de executorii judecătorești, se constată o categorie extrem de largă de măsuri stabilite a căror neîndeplinire ar fi de natură să circumscrie latura obiectivă a abaterii disciplinare. Or, este bine cunoscut faptul că împrejurările care pot constitui abateri disciplinare, cu posibile consecințe asupra statutului unei profesii trebuie să fie clar definite, bine circumstanțiate, previzibile, să fie proporționale cu situația care a determinat reglementarea și să fie instituite numai prin acte normative cu putere de lege.

În plus, sub acest aspect, mai învederăm rațiunea urmărită prin Decretul nr. 195/2020, respectiv Decretul nr. 240/2020 în sensul de a se continua activitatea de executare silită și pe perioada stării de urgență subordonată, însă, în mod necesar obligativității protejării tuturor persoanelor implicate în procedurile execuționale, astfel încât să nu existe niciun risc asupra sănătății populației. Mai mult decât atât, trebuie relevat faptul că prin art. 42 alin. (5) din Decretul nr. 195/2020 și art. 63 alin. (9) din Decretul nr. 195/2020 s-au stabilit condițiile de continuare a activității de executare silită, fiind folosită sintagma ”…numai în cazurile…”, ceea ce semnifică obligativitatea respectării cu prioritate a regulilor de disciplină sanitară stabilite de autoritățile cu atribuții în domeniu, inclusiv prin hotărârile Comitetului Național pentru Situațiile Speciale de Urgență.

Așadar, regula stabilită de cele două Decrete prezidențiale a constat, în rațiunea lor, în asigurarea respectării regulilor de disciplină sanitară, care trebuie garantate cu precădere, și abia apoi în continuarea activității de executare silită.

Deci, în aplicarea acestor reguli de principiu, legiuitorul trebuia să fie preocupat, ca la edictarea actelor normative subsecvente, să găsească acel just echilibru între interesul serviciului public, care trebuie să continue a fi asigurat de stat și interesul garantării sănătății participanților la executarea silită. Luând în considerare, astfel, cele două interese publice majore, executorul judecătoresc având aptitudinea și finalmente responsabilitatea cu privire la modalitatea concretă de aplicare a regulilor de disciplină sanitară şi a celorlalte măsuri de protecţie şi prevenţie a participanților la executarea silită, astfel cum rezultă și din actele administrative emise de către organul de conducere al profesiei, opinăm că norma ce instituie o abatere disciplinară suplimentară grevează statutul profesional al executorului judecătoresc cu o sarcină excesivă și nepredictibilă, planând asupra acestuia temerea angajării viitoare a unei raspunderi disciplinare pentru modul în care a apreciat, în mod subiectiv și circumstanțiat particularităților cauzei, necesitatea aplicării cu prioritate a regulilor de disciplină sanitară și de protecție a populației în detrimentul interesului asigurării serviciului public al justiției.

Pe de altă parte, de vreme ce regula instituită de prevederile de principiu ale art. 42 alin. (5) din Decretul nr. 195/2020 și ale art. 63 alin. (9) din Decretul nr. 240/2020 constă în aceea că activitatea de executare silită continuă numai în cazurile în care este posibilă respectarea regulilor de disciplină sanitară, în scopul ocrotirii drepturilor la viață și la integritate fizică ale participanților la executarea silită, înseamnă că norma ulterioară conținută de O.U.G. nr. 29/2020 a nesocotit rațiunea avută în vedere de Decretul nr. 195/2020 și reluată apoi și de Decretul nr. 240/2020 în condițiile în care se împovărează statutul profesional al executorului judecătoresc cu o nouă abatere disciplinară prin care se pune accent pe obligația desfășurării activității de executare silită în detrimentul asigurării posibilității realizării de către organul de executare a unei aprecieri libere și riguroase asupra incidenței măsurilor de protecție sanitară a participanților la executarea silită.

În plus, nu trebuie omis din vedere nici argumentul că măsurile dispuse de executorul judecătoresc în contextul Decretelor de instituire/prelungire a stării de urgență și a actelor subsecvente rămân supuse cenzurii instanței de executare, astfel încât în măsura în care acestea au fost supuse analizei instanței și confirmate de aceasta ori nu au fost deduse spre cenzură instanței de către niciuna dintre părțile interesate, se ridică chiar problema unei eventuale opuneri cu putere de lucru judecat pe componenta întrunirii elementului material al abaterii disciplinare[33].

Opinăm, așadar, pe această chestiune, susceptibilitatea ca norma care completează abaterile disciplinare posibil a fi săvârșite de executorii judecătorești să nu reziste unei analize de constituționalitate, nerăspunzând exigențelor de a fi clară și predicitibilă, astfel încât, din cauza impreciziei sale și viciului de redactare, să fie scoasă din fondul legislației active fie pe calea mecanismul aprobării prin lege a O.U.G. nr. 29/2020, fie pe calea controlului de constituționalitate.

Notă: În contextul acestei analize, se impune să facem câteva precizări de lege ferenda.

Astfel:

– prin Legea de aprobare a O.U.G. nr. 29/2020 aflată la data publicării prezentului studiu în curs de dezbatere la Camera Deputaților, se precizează că activitatea a cărei continuitate trebuie să o asigure executorul judecătoresc este aceea de furnizare a unui serviciu public, accentuându-se, astfel, caracterul esențial al activității prestate de executorii judecătorești;

– de asemenea, în Legea de aprobare se completează alin. (6) al art. X cu teza a treia potrivit cu care ”întreruperea parțială fortuită a activității, generată de măsurile instituite de autorități sau de efectele coronavirusului SARS-CoV-2 nu constituie abatere disciplinară în condițiile respectării obligațiilor ce derivă din asigurarea serviciului public”. Așadar, textul propus instituie o a doua excepție de la cerințele elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, statuând că nu constituie element obiectiv al abaterii neîndeplinirea anumitor activități determinată de întreruperea parțială a activității specifice ca efect al măsurilor dispuse de autorități, dacă se respectă în continuare obligațiile ce derivă din asigurarea serviciului public, o atare împrejurare excedând unei atitudini subiective culpabile a executorului judecătoresc.

Cu referire la semnificația termenului ”fortuit”, considerăm că acesta este impropriu rațiunii textului, legiuitorul urmărind în realitate să reglementeze situația întreruperii parțiale a activității ca efect al măsurilor dispuse de autorități.

Deși norma nu prevede, apreciem că și în cazul unei întreruperi totale de activitate, rațiunea textului este cu atât mai mult incidentă, cu toate că, într-o asemenea ipoteză, nu s-ar mai putea asigura serviciul public;

– tot astfel, prin Legea de aprobare a O.U.G. nr. 29/2020, astfel cum a fost adoptată de Senat, la art. X se introduce alin. (6¹) care reglementează faptul că întreruperea totală sau parțială a activității semnifică imposibilitatea obiectivă de desfășurare a activității în exact aceleași condiții ca cele anterioare adoptării deciziilor autorităților publice.

Așadar, dacă măsurile adoptate de autorități determină întreruperea totală sau parțială a activității executorului judecătoresc, intervenirea acestui incident este calificată de legiuitor drept imposibilitate obiectivă de desfășurare a activității, ceea ce, transpus în plan procedural, poate constitui fie un impediment prevăzut de lege pentru încuviințarea executării silite, fie o suspendare a executării silite în curs.

2. Privitor la sancțiunea specifică ce poate fi aplicată în cazul săvârșirii noii abateri disciplinare, se observă că legiuitorul a prevăzut că aceasta poate să constea exclusiv în excluderea din profesie a executorului judecătoresc.

Deși art. 49 din Legea nr. 188/2000 stabilește că sancțiunile disciplinare se aplică executorilor judecătorești în raport cu gravitatea faptelor, ceea ce presupune o analiză de individualizare a sancțiunii aplicate, în ipoteza reglementată de alin. (6) al art. X din O.U.G. nr. 29/2020, nu mai este îngăduit examenul de individualizare a sancțiunii ce va fi aplicată, aceasta fiind circumstanțiată de actul normativ la ”excluderea din profesie”. Astfel, abaterea sancționată în condițiile acestui act normativ special este calificată de legiuitor drept extrem de gravă de vreme ce excluderea din profesie este cea mai aspră sancțiune. Prin urmare, organul în măsură să aplice sancțiunea nu are la îndemână mecanismul propriei aprecieri asupra gravității faptei și sancțiunii posibil de aplicat.

În concluzie, procedeul angajării răspunderii disciplinare a executorului judecătoresc cunoaște o înăsprire de regim juridic pentru eventuala abatere disciplinară specifică executorilor judecătorești în perioada stării de urgență.

În ceea ce privește condiţiile şi procedura aplicabile, acestea sunt cele stabilite de legislaţia în vigoare aplicabilă profesiei.

Și sub acest aspect, învederăm tehnica legislativă discutabilă a normei, întrucât textul ar fi putut să facă trimitere la sancțiunea prevăzută de art. 49 lit. e) din Legea nr. 188/2000, fără să mai reia în cuprinsul actului normativ special sancțiunea incidentă. Cu toate acestea, credem că referirea expresă la sancțiunea excluderii din profesie în cazul săvârșirii de către executorii judecătorești a noii abateri disciplinare are semnificația unei conștientizări a acestora cu privire la consecințele potențialelor lor fapte disciplinare.

Opinăm, însă, că prin limitarea dreptului de apreciere al organului care aplică sancțiunea disciplinară asupra intensității și gravității faptei constituie o reglementare ce ar putea fi cenzurată fie de către însuși legiuitor, prin mecanismul aprobării O.U.G. nr. 29/2020, fie pe calea controlului de constituționalitate.

VII. Executarea creanțelor decurgând din împrumutul acordat Companiei Naţionale UNIFARM – S.A. de către Ministerul Finanțelor Publice

O situație particulară, generată, de starea de urgență și de necesitatea stringentă de achiziție de material și echipament sanitar în contextul epidemiei cu coronavirus în România, prin O.U.G. nr. 29/2020, s-a reglementat, în art. IV, faptul că Ministerul Finanţelor Publice poate acorda, la solicitarea Companiei Naţionale UNIFARM – S.A., un împrumut, în limita sumei de 1.150.000 mii lei, pe o perioadă de 6 luni de la momentul acordării acestuia, respectiv data creditării contului prevăzut la alin. (5).

Suma va fi utilizată pentru rambursarea primei tranşe din împrumutul acordat de Eximbank în numele şi contul statului, iar diferenţa se va utiliza pentru achiziţia de urgenţă de material şi echipament sanitar în contextul epidemiei cu coronavirus în România. Responsabilitatea privind utilizarea sumelor din împrumut revine Companiei Naţionale UNIFARM – S.A.

Drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi termenii şi condiţiile de acordare şi derulare a împrumutului sunt prevăzute într-o convenție încheiată de Ministerul Finanţelor Publice cu Compania Naţională UNIFARM – S.A.

Potrivit alin. (6), împrumutul se acordă cu o rată de dobândă, care rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului, respectiv ROBOR la 3 luni, comunicată de Banca Naţională a României, în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare acordării împrumutului, respectiv semnării convenţiei de împrumut, plus o marjă de 1,9% pe an, şi se rambursează integral la termenul prevăzut la alin. (1), cu posibilitatea rambursării anticipate, pe măsura constituirii veniturilor.

Pentru neplata la termen a împrumutului şi a dobânzilor aferente se calculează o dobândă de întârziere, la nivelul dobânzii prevăzute la art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, pe zi de întârziere, până la data stingerii obligaţiei. Dobânda de întârziere reprezintă venit al bugetului Trezoreriei Statului [alin. (8)].

Ceea ce este, însă, relevant în contextul prezentei analize, este faptul că alin. (10) al art. IV din O.U.G. nr. 29/2020 instituie un nou titlu executoriu, prevăzând că acele ”creanţe rezultate din gestionarea împrumutului se urmăresc şi se execută în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale privind executarea creanţelor fiscale şi se recuperează conform legislaţiei în vigoare privind colectarea creanţelor fiscale de către organul fiscal central competent în administrarea creanţelor fiscale ale împrumutatului, pe baza înscrisurilor întocmite de direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, prin care se individualizează la data scadenţei sumele de recuperat şi care constituie titluri executorii. În cazul în care instanţele judecătoreşti s-au pronunţat asupra acestor sume, executarea silită se efectuează în temeiul hotărârii judecătoreşti definitive care, potrivit legii, constituie titlu executoriu”.

Așadar, condițiile pentru activarea aplicării acestui titlulu executoriu creat de O.U.G. nr. 29/2020 sunt cele rezultate din modul de gestionare a împrumutului și anume:

– nerestituirea integrală a împrumutului acordat în termenul de 6 luni de la momentul acordării acestuia, respectiv data creditării contului prevăzut la alin. (5), chiar dacă până la împlinirea termenului au mai fost efectuate rambursări parțiale anticipate;

– nerestituirea integrală și a dobânzii aferente (rată de dobândă fixă pe toată durata de derulare a împrumutului, respectiv ROBOR la 3 luni, comunicată de Banca Naţională a României, în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare acordării împrumutului, respectiv semnării convenţiei de împrumut, plus o marjă de 1,9% pe an);

– întocmirea înscrisurilor aferente de către direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice prin care se individualizează la data scadenţei sumele de recuperat.

---

[1] Decretul nr. 195/16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212 din 16 martie 2020.
[2] Decretul nr. 240/14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 311 din 14 aprilie 2020.
[3] O.U.G. nr. 29/21 martie 2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 230 din 21 martie 2020.
[4] O.U.G. nr. 32/26 martie 2020 privind modificarea şi completarea O.U.G. nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARSCoV-2 şi pentru stabilirea unor măsuri suplimentare de protecţie socială a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 260 din 30 martie 2020.
[5] O.U.G. nr. 37/30 martie 2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori publicată în Monitorul Oficial al României nr. 261 din 30 martie 2020.
[6] Disponibilă pe http://old.csm1909.ro/csm/linkuri/18_03_2020__98177_ro.pdf
[7] Disponibilă pe http://old.csm1909.ro/csm/linkuri/24_03_2020__98207_ro.pdf
[8] Disponibilă pe http://old.csm1909.ro/csm/linkuri/01_04_2020__98226_ro.pdf
[9] Potrivit comunicatului din 23.03.2020, disponibil pe https://www.executori.ro/
[10] Art. 220 alin. (14) din Lega nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală statuează următoarele: ”Prevederile alin. (13) nu se aplică în următoarele situaţii:a) dacă valoarea bunurilor debitorului acoperă doar creanţele altor creditori care deţin garanţii cu un rang prioritar faţă de creditorul fiscal;b) dacă executarea silită pornită de executorul judecătoresc se află într-o etapă avansată şi din valorificarea bunurilor supuse executării silite se asigură recuperarea integrală a creanţelor fiscale”.
Iar alin. (13) prevede că ”în cazul în care asupra aceloraşi venituri ori bunuri ale debitorului a fost pornită executarea, atât pentru realizarea titlurilor executorii privind creanţe fiscale, cât şi pentru titluri ce se execută în condiţiile prevăzute de alte dispoziţii legale, executarea silită se conexează şi se efectuează, potrivit dispoziţiilor prezentului cod, de către organul de executare silită prevăzut de acesta. În acest caz competenţa aparţine organului fiscal care deţine creanţa fiscală mai mare. În cazul existenţei unui conflict între organele fiscale de executare silită având ca obiect conexarea executării sunt aplicabile prevederile art. 41-43”.
[11] Pentru o expunere a mecanismul suspendării executării popririi de drept comun, a se vedea V. Bozeșan, Accesul debitorului poprit la sumele care alimentează contul său pe perioada suspendării executării silite, în E. Oprina, V. Bozeșan (coord.), Executarea silită. Dificultăți și soluții practice, Vol. I, Ed. Universul juridic, București, 2016, pp. 595-603. În același sens, a se vedea Decizia nr. 11/2018 (M.Of. nr. 430 din 21 mai 2018) prin care Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 784 alin. (1) teza a II-a C. pr. civ., suspendarea urmăririi silite prin poprire bancară înlătură obligația terțului poprit de a indisponibiliza și încasările, în contul debitorului poprit, ulterioare suspendării.
[12] Disponibilă aici.
[13] Reglementat de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.
[14] Reglementat de O.U.G. nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece.
[15] Reglementată de Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, cu modificările și completările ulterioare.
[16] Reglementat de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.
[17] Reglementată prin Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, cu modificările și completările ulterioare.
[18] Reglementată prin Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, cu modificările și completările ulterioare.
[19] Reglementat prin O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare.
[20] Reglementat prin O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare.
[21] Reglementat de Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției.
[22] Reglementată de Legea nr. 584/2002 privind măsurile d eprevenire a răspândirii maladiei SIDA în România și de protecție a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, cu modificările și completările ulterioare.
[23] Disponibilă aici.
[24] O.U.G. nr. 37/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 261 din 30 martie 2020.
[25] Disponibilă aici.
[26] Potrivit O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.
[27] Potrivit O.U.G. nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum și pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.
[28] Potrivit O.G. nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing.
[29] Disponibilă aici.
[30] Despre natura juridică a contestațiilor la executare, a se vedea E. Oprina, I. Gârbuleț, Tratat teoretic și practic de executare silită. Vol. I. Teoria generală și procedurile execuționale, Ed. Universul Juridic, București, 2013, pp. 574-577, precum și autorii acolo citați.
[31] A se vedea în acest sens și Decizia nr. 8/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 539 din 20 iulie 2015, potrivit cu care ”obiectul reglementării din art. 450 din Codul de procedură civilă reprezintă o formă de suspendare a executării silite, care nu diferă ca finalitate de suspendarea aceleiași executări în baza altor titluri executorii decât hotărârile judecătorești cu executare provizorie, finalitate constând în oprirea activității formelor de executare sau, după caz, preîntâmpinarea executării silite”.
[32] Despre necesitatea încuviințării executării silite a creanțelor bugetare la solicitarea executorului judecătoresc, a se vedea E. Oprina, Posibilitatea de intervenție a creditorilor titulari ai unor creanțe fiscale în procedura execuțională de drept comun în E. Oprina, V. Bozeșan (coord.), Executarea silită. Dificultăți și soluții practice, Vol. 1, Ed. Universul Juridic, București, 2016, pp. 310-316.
[33] A se vedea E. Oprina, ”Limitele controlului profesional asupra activității executorului judecătoresc în raport de verificările instanței de executare” în E. Oprina, V. Bozeșan (coord.), Executarea silită. Dificultăți și soluții practice, Vol. 2, Ed. Universul Juridic, București, 2017, pp. 235-245.

---

Sursa: https://www.juridice.ro/680798/executarea-silita-pe-durata-starii-de-urgenta.html