Emiterea unui ordin de protecție pentru violențe verbale și psihologice

Decizia civilă nr. 11 A/2022 - Tribunalul Bacău, soluție de respingere a apelului:

Tribunalul a apreciat că argumentele apelantului sunt neîntemeiate pentru că din cuprinsul mesajelor dintre părți rezultă fără dubiu amenințările și jignirile care îi sunt aduse în mod constant reclamantei, iar ceea ce este mai grav este faptul că agresorul consideră că un astfel de comportament este justificat și nu conștientizează caracterul ilicit al unei astfel de conduite. Mai mult, chiar după soluționarea cauzei în primă instanță, neînțelegând gravitatea faptelor sale, întrucât deși hotărârea primei instanțe era executorie, a încercat să o contacteze telefonic pe reclamantă, în disprețul interdicției impuse.

Existența unor neînțelegeri nu pot justifica sub nicio formă abuzul, imixtiunea și controlul vieții reclamantei. În atare condiții, obligațiile stabilite în sarcina apelantului și limitarea libertății de circulație în preajma victime sunt măsuri necesare în scopul protejării victimei.

Prima instanță a admis solicitarea reclamantei F.C. și a dispus emiterea unui ordin de protecție și restricție și a apreciat că, față de conduita agresivă a pârâtului D.L., se impune interdicția de a se apropia la o distanță mai mică de 50 m față de victimă, de locul de muncă al acesteia, precum și interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, cu dumneaei.

Prin Decizia nr. 13/06.06.2022 , ÎCCJ a stabilit care este termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită a unui contract de ipotecă imobiliară, încheiat sub regimul Codului civil de la 1864

Decizia nr. 13/06.06.2022 a ÎCCJ: ”Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de apel Galaţi şi, în consecinţă, în interpretarea art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, prin raportare la art. 405 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 1865, art. 706 alin. (l) din Codul de procedură civilă, art. 201 din Legea nr. 71/2011 şi art. 6 alin. (1), (4) şi (5) din Codul civil, coroborat cu art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 şi art. 2504 alin. (1) din Codul civil, stabileşte că:

1. Regimul juridic aplicabil prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită a ipotecii este guvernat de normele de drept substanţial în vigoare la momentul naşterii dreptului creditorului ipotecar de a obţine executarea creanţei garantate, fiind lipsită de relevanţă norma procesuală aplicabilă procedurii de executare silită.

2. Dreptul de a obţine executarea silită în temeiul contractului de ipotecă se stinge, pe cale accesorie, prin efectul prescripţiei executării silite a creanţei întemeiate pe contractul de credit, dacă aceasta din urmă începe să curgă anterior datei de 1 octombrie 2011.

3. În cazul în care prescripţia dreptului de a obţine executarea silită a creanţei garantate începe să curgă după 1 octombrie 2011 (inclusiv), executarea silită a ipotecii nu se stinge, pe cale accesorie, chiar dacă dreptul de a obţine executarea silită a creanţei principale este prescris, situaţie în care termenul de prescripţie aplicabil este de: - 3 ani, potrivit art. 405 alin.(1) teza I din Codul de procedură civilă din 1865, dacă prescripţia dreptului creditorului ipotecar de a obţine executarea silită în temeiul contractului de credit a început să curgă în intervalul 01 octombrie 2011-14 februarie 2013. - 10 ani, potrivit art. 706 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă, dacă prescripţia dreptului creditorului ipotecar de a obţine executarea silită în temeiul contractului de credit a început să curgă după 15 februarie 2013 (inclusiv).

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 iunie 2022.”

Sursa: https://www.iccj.ro/2022/06/06/minuta-deciziei-nr-13-din-6-iunie-2022/

Potrivit legii, contractele de credit nu reprezintă titluri executorii în cazul în care cesionarul este o entitate ce desfășoară activități de recuperare creanțe

Dacă ești pus în executare silită de firma de recuperări creanțe în baza contractului de credit încheiat cu creditorul inițial și în baza contractului de cesiune, fără ca înainte să fi fost chemat în judecată și fără o hotărâre definitivă în acest sens, executarea silită este nelegală.
Potrivit art. 58 alin. (5) din OUG nr. 52/2016, contractele de credit nu reprezintă titluri executorii în cazul în care cesionarul este o entitate ce desfășoară activități de recuperare creanțe.
”(5) Contractele de credit, contractele de ipotecă, precum și orice alte înscrisuri care au caracter de instrumente de garantare a respectivelor credite, încheiate la solicitarea creditorilor, nu reprezintă titluri executorii în cazul în care cesionarul este o entitate ce desfășoară activități de recuperare creanțe.”
Cu alte cuvinte, potrivit acestor prev.legale, firma de recuperări creanțe nu te poate executa silit decât dacă obține o hotărâre judecătorească definitivă prin care să fii obligat la plata debitului. 
Astfel, dacă după ce își îndeplinește toate obligațiile prevăzute de lege (notificarea declarării scadenței anticipate, declararea scadenței anticipate de către creditor, informarea debitorului,  cu 30 de zile înainte, că va cesiona creanța ta către o firmă de recuperări creanțe, notificarea debitorului în termen de 10 zile de la încheierea cesiunii, de către cedent, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, oferirea de soluții de către recuperatorul de creanțe în vederea achitării ratelor restante, prin elaborarea unui plan comun) tu nu achiți debitul, firma te cheamă în judecată și, dacă reușește, obține o hotărâre judecătorească în baza căreia te poate executa silit.

În contextul în care natura executorie a unui înscris este conferită sine die de lege (precum convențiile de credit bancar sau actele notariale, cărora le-a fost atribuită forță executorie de către dispozițiile O.U.G. nr. 99/2006 și respectiv de normele procedural civile), un simplu contract de cesiune nu poate constitui titlu executoriu în vederea executării silite a debitorului cedat.

În sprijinul acestui raționament, unele instanțe de judecată sesizate cu acțiuni având ca obiect contestații la executare au apreciat că „cesiunea de creanță reprezintă un contract care poate comporta transformări în planul întinderii dreptului de creanță și care trebuie să fie supus analizei judecătorului în ceea ce privește întinderea creanței pretinse, pe calea unei acțiuni de drept comun, debitorul cedat având, la rândul său, posibilitatea invocării unor apărări, precum inopozabilitatea cesiunii de creanță, aspecte care privesc fondul dreptului, abia ulterior obținerii unui titlu executoriu, cesionarul creditor putându-se adresa executorului judecătoresc în vederea executării silite” (1*).

De cele mai multe ori, firmele de recuperări pun în executare contractul de credit fără să te mai cheme în judecată, rezultând o executare silită nelegală, dar care nu este contestată de mulți dintre debitori datorită faptului că nu își cunosc drepturile.
Este important să reții faptul că, urmare a cesiunii de creanță nu se transmite caracterul executoriu al contractului de credit, și, deci, nu poți fi pus în executare silită de către firma de recuperări înainte de a fi chemat în judecată de aceasta, după cum spuneam anterior.

(1*)Decizia nr. 146/19.01.2016, pronunțată de Tribunalul Argeș în soluționarea unei contestații la executare – apel.

Care este termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită a unui contract de ipotecă imobiliară, încheiat sub regimul Codului civil de la 1864 ?

Astept această sesizare de ani de zile....Chiar sunt foarte curioasă ce va pronunța ICCJ și cum va motiva soluția!

Care este termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită a unui contract de ipotecă imobiliară, încheiat sub regimul Codului civil de la 1864 și al OUG nr. 99/2006, pentru garantarea unei creanțe ce izvorăște dintr-un contract de credit cu privire la care s-a constatat că a intervenit prescripția executării creanței, de 3 ani sau de 10 ani?

Înalta Curte de Casație și Justiție este chemată să se pronunțe, în cadrul dosarului nr. 471/1/2022, pe calea recursului în interesul legii, asupra interpretării art. 120 din OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, prin raportare la dispozițiile art. 405 alin. (1) C.proc. civ. 1865, respectiv art. 706 alin. (1) C.proc.civ., în sensul în care i se solicită să stabilească care este termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită a unui contract de ipotecă imobiliară, încheiat sub regimul Codului civil de la 1864 și al OUG nr. 99/2006, pentru garantarea unei creanțe ce izvorăște dintr-un contract de credit cu privire la care s-a constatat că a intervenit prescripția executării creanței.

Problema de drept  conține trei aspecte asupra cărora există divergențe de opinie:

A. Un prim aspect privește legea procesuală aplicabilă în cazul în care dreptul creditorului de a cere executorea silită s-a născut anterior intrării în vigoare a Codului de procedură civilă din 2010, dar executarea silită a început ulterior.

Intr-o opinie se apreciază că dispozițiile Codului de procedură civilă din 2010 se aplică tuturor chestiunilor privitoare la acea executare silită, inclusiv prescripției dreptului de a cere executarea silită. În a doua opinie se consideră că  instituția prescripției dreptului de a cere executarea silită rămâne sub incidența Codului de procedură civilă din 1865.

B.  Al doilea aspect privește durata termenului de prescripție a dreptului de o cere executarea silită, respectiv dacă acesta este de 3 ani sau de 10 ani.

O primă opinie este in sensul că termenul aplicabil este de 3 ani, având in vedere natura creanței principale și intinderea aceluiași termen inclusiv asupra garanției imobiliare, potrivit art. I alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, care stabilește că,,Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii”.

Cea de-a doua opinie este in sensul că termenul de prescripție este de 10 ani, intrucât este vorba despre un drept real – dreptul de ipotecă -, ceea ce atrage aplicarea dispoziției corespunzătoare din Codul de procedură civilă  [art. 405 alin. (l) din Codul de procedură civilă din 1865, respectiv art. 706 alin. (l) din Codul de procedură civilă din 2010].

C. Al treilea aspect privește caracterul executoriu independent al dreptului accesoriu de ipotecă în raport cu dreptul de creanță principal pe care îl garantează. Din această perspectivă, o opinie este in sensul că, odată cu constatarea prescripției dreptului de a cere executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit (creanța principală), se prescrie și dreptul creditorului de a cere executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de ipotecă imobiliară, care a garantat imprumutul, având in vedere caracterul accesoriu al acestuia, reglementat de art. I alin. (2) din Decretul nr.167/1958. În opinia contrară, se recunoaște posibilitatea de valorificare in continuare a dreptului la acfiunea ipotecară, reținându-se caracterul independent de titlu executoriu al contractului de ipotecă in raport cu contractul de imprumut, caracter independent conferit, inclusiv sub imperiul Codului civil din 1864, de dispozițiile art. 120 din O.U.G. nr.99/2006.

https://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=100000000337965

Update:

Prin Decizia nr. 13/06.06.2022 , ÎCCJ a stabilit care este termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită a unui contract de ipotecă imobiliară, încheiat sub regimul Codului civil de la 1864

Decizia nr. 13/06.06.2022 a ÎCCJ: ”Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de apel Galaţi şi, în consecinţă, în interpretarea art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, prin raportare la art. 405 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 1865, art. 706 alin. (l) din Codul de procedură civilă, art. 201 din Legea nr. 71/2011 şi art. 6 alin. (1), (4) şi (5) din Codul civil, coroborat cu art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 şi art. 2504 alin. (1) din Codul civil, stabileşte că:

1. Regimul juridic aplicabil prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită a ipotecii este guvernat de normele de drept substanţial în vigoare la momentul naşterii dreptului creditorului ipotecar de a obţine executarea creanţei garantate, fiind lipsită de relevanţă norma procesuală aplicabilă procedurii de executare silită.

2. Dreptul de a obţine executarea silită în temeiul contractului de ipotecă se stinge, pe cale accesorie, prin efectul prescripţiei executării silite a creanţei întemeiate pe contractul de credit, dacă aceasta din urmă începe să curgă anterior datei de 1 octombrie 2011.

3. În cazul în care prescripţia dreptului de a obţine executarea silită a creanţei garantate începe să curgă după 1 octombrie 2011 (inclusiv), executarea silită a ipotecii nu se stinge, pe cale accesorie, chiar dacă dreptul de a obţine executarea silită a creanţei principale este prescris, situaţie în care termenul de prescripţie aplicabil este de: - 3 ani, potrivit art. 405 alin.(1) teza I din Codul de procedură civilă din 1865, dacă prescripţia dreptului creditorului ipotecar de a obţine executarea silită în temeiul contractului de credit a început să curgă în intervalul 01 octombrie 2011-14 februarie 2013. - 10 ani, potrivit art. 706 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă, dacă prescripţia dreptului creditorului ipotecar de a obţine executarea silită în temeiul contractului de credit a început să curgă după 15 februarie 2013 (inclusiv).

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 iunie 2022.”

Contract de mandat încheiat cu o societate de colectare debite. Nulitate absolută

Prin Decizia civilă nr. 328/28.04.2022, definitivă, Tribunalul Galați, admițând un apel incident declarat în cauză, a respins cererea de chemare în judecată prin care, o societate specializată în colectare debite, urmărea obligarea la plata remunerației cuvenite pentru mandatul cu titlu oneros, respectiv a penalității contractuale pentru neexecutare.

În urma unei temeinice argumentări, instanța a stabilit că respectivul contract de mandat nu poate fi valorificat juridicește fiind lovit de nulitate absolută reținându-se, în esență, următoarele:

Potrivit art. 2009 C.civil, mandatul este contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părţi, numită mandant.

În speță, mandatarul, societate de colectare debite, s-a obligat prin contractul de mandat să efectueze activități de recuperare a unei creanțe.

În exercitarea mandatului, societatea de colectare debite a transmis Tribunalului Brașov, o cerere de înscriere la masa credală, cerere întocmită de consilierul juridic, angajat al acesteia.

Pornind de la statuările cuprinse în Decizia XXII/2006 pronunțată de ÎCCJ – Secțiile Unite în soluționarea unui recurs în interesul legii, respectiv în Decizia nr.9/2016 pronunțată de ÎCCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dar și de la conținutul art. 2016 alin. (3) C.civ.,[1] respectiv art. 2018 alin. (1) teza I C.civ.,[2] instanța de control judiciar a stabilit că, societatea de colectare debite trebuia să aibă abilitatea proprie de a efectua în mod concret activitatea de recuperare a creanțelor în numele mandatarului.

Cu alte cuvinte, la încheierea contractului de mandat, mandatarul trebuia să aibă competența legală de a efectua actele de recuperare a creanței în numele mandantului.

Acest fapt, implică în mod indubitabil din partea mandatarului, reprezentarea mandantului în relația acestuia cu debitorul său.

În aceeași măsură, tribunalul a reținut că o activitate de recuperare a creanțelor în numele altei persoane implică, în plan judiciar, întocmirea cererilor de chemare în judecată (în baza dispozițiilor referitoare la cererea de valoare redusă, ordonanța de plată ori cererea chemare în judecată întemeiată pe dreptul comun) și a cererilor de luare a măsurilor asigurătorii, iar în plan extrajudiciar, necesită, printre altele, întocmirea somațiilor sau notificărilor de plată ori verificarea debitorului și bunurilor sale.

Despre toate aceste activități s-a arătat că  se circumscriu sferei activităților juridice.

Prin urmare, pentru executarea în concret a mandatului conferit (recuperarea creanței), societatea de colectare debite trebuia să aibă capacitatea de a desfășura activități juridice în acest sens.

Aceeași instanță a mai statuat că societatea de colectare debite nu poate avea ca obiect de activitate desfășurarea de activități juridice – Cod CAEN 6910, în acord cu decizia nr. XXII/2006 pronunțată de ÎCCJ – Secțiile Unite, menționată anterior întrucât astfel de activități sunt specifice profesiei de avocat, reglementate în art. 3 din Legea nr. 51/1995 sau, în anumite condiții, proprii consilierilor juridici (în condiţiile reglementate prin art. 1 – 4 din Legea nr. 514/2003).

Chiar dacă societatea de colectare debite și-a rezervat, prin contractul de mandat, posibilitatea de a substitui în vederea îndeplinirii mandatului orice persoană fizică și/sau juridică despre care consideră că are aptitudinile și calitățile necesare în vederea îndeplinirii obiectului acestui mandat, inclusiv încheierea de contracte de asistență juridică conform Legii nr.51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat și Legii nr. 514/2003 privind exercitarea profesiei de consilier juridic, totuși, tribunalul reține că posibilitatea de substituire implică, în sensul dispozițiilor art. 2016 alin.3 și art. 2018 alin.1 teza I C.civil, faptul că persoana care este substituită (societatea de colectare debite) ar putea, ea însăși, din punct de vedere legal, să efectueze actul, dar a atribuit această activitate către altă persoană, cu acordul mandantului.

Or, în speță, ab initio mandatarul nu avea capacitatea legală de a realiza actul juridic și, prin urmare, nici nu putea să-și substituie o altă persoană ce avea această abilitate legală (avocat sau consilier juridic), întrucât, astfel cum s-a menționat mai sus, de esența contractului de mandat este faptul că mandatarul trebuia să aibă aptitudinea proprie de a efectua, în mod concret, activitatea de recuperare a creanțelor în numele mandatarului și abia ulterior, eventual, să-și substituie îndeplinirea acestei obligații contractuale către altă persoană.

În concluzie, sub deghizarea unui contract de mandat și fără a dispune de competența legală, practic, societatea de colectare debite a desfășurat activități specifice profesiei de avocat ori consilier juridic și a efectuat acte de reprezentare juridică a mandantului în vederea recuperării creanței acesteia de la debitoare, cum ar fi, de exemplu, depunerea cererii de înscriere la masa credală în dosarul de insolvență.

Având în vedere aceste aspecte, tribunalul a statuat că, în speță, contractul de mandate are caracter ilicit, contrar dispozițiilor art. 1225 alin.(2) C.civ., fiind lovit de nulitate absolută.

Soluția Tribunalului Galați este una importantă în contextul în care, prin contractul de mandat a fost stabilită o penalitate de 1%/zi de întârziere din valoarea contractului pentru neîndeplinirea obligației de plată a onorariului, clauză care, într-un dosar similar, a determinat Tribunalul Buzău să formuleze o sesizare prealabilă pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă valoarea obiectului unui contract de mandat remunerat este reprezentată de valoarea creanţei în vederea recuperării căreia s-a încheiat contractul de mandat sau de valoarea remuneraţiei mandatarului.[3]

În logica clară și fundamentată a Tribunalului Galați, analiza caracterului illicit al contractului de mandat dedus judecății face de prisos stabilirea valorii la care ar trebui să se raporteze penalitatea de 1%/zi de întârziere.

---

[1] Mandatul se întinde şi asupra tuturor actelor necesare executării lui, chiar dacă nu sunt precizate în mod expres.

[2] Dacă mandatul este cu titlu oneros, mandatarul este ţinut să execute mandatul cu diligenţa unui bun proprietar.

[3] Dosarul se află pe rolul Î.C.C.J – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, termenul de soluționare fiind 27.06.2022 – disponibil aici – consultat la 11.05.2022.

Sursa: https://www.juridice.ro/782838/contract-de-mandat-incheiat-cu-o-societate-de-colectare-debite-nulitate-absoluta.html

Nu constituie ”deturnare de clientelă” fapta de a contacta rețeaua de clienți a fostului angajator, obținută în cadrul raporturilor de muncă.

Tribunalul Timiș, Decizia nr. 456 din 6 iulie 2021, disponibilă pe rolii.ro :

Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale interzice prin art. 2 alin. (2) lit. b) “deturnarea clientelei unei întreprinderi de către un fost sau actual salariat/reprezentant al său ori de către orice altă persoană prin folosirea unor secrete comerciale, pentru care respectiva întreprindere a luat măsuri rezonabile de asigurare a protecţiei acestora şi a căror dezvăluire poate dăuna intereselor acelei întreprinderi”

Tribunalul Timiș, prin Decizia nr. 456/2021, a statuat că nu constituie deturnare de clientelă fapta de a contacta rețeaua de clienți a fostului angajator, obținută în cadrul raporturilor de muncă. Analizând noțiunea de secret comercial, astfel cum a fost definită de art. 1 ind. 1 pct. 4 din Lege, instanța a concluzionat că datele de contact ale clienților reclamantei nu se circumscriu noțiunii de secret comercial, neavând ele însele valoare comercială în contextul obiectului de activitate al acesteia, astfel că fapta așa cum a fost descrisă prin cererea de chemare în judecată nu se circumscrie acțiunii de concurență neloială prevăzute de art. 2 din Legea nr. 11/1991.

Noile măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale

După o așteptare de aproape 2 ani, Parlamentul României a adoptat Legea de modificare a Codului Civil în privința măsurilor de ocrotire a persoanelor cu dizabilități intelectuale și psihosociale. Legea, care privește inclusiv modificarea și completarea unor acte normative aflate în strânsă legătură cu măsurile de ocrotire, a fost trimisă spre promulgare la data de 29 aprilie 2022 și se află în prezent pe masa Președintelui României, etapă obligatorie înainte de publicarea în Monitorul Oficial.[1]

Reamintim că, prin Decizia nr. 601/2020 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 27 ianuarie 2021), Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 164 alin. (1) din Codul civil, care stabileau că persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienației ori debilității mintale, urma a fi pusă sub interdicție judecătorească.

În tot răstimpul scurs de la constatarea neconstituționalității art. 164 alin. 1 Cod Civil (cu consecința abrogării textului din dreptul intern) și până în prezent, vidul de reglementare s-a resimțit puternic în rândul persoanelor cu dizabilități fizice și incapacități mentale și, în special, al aparținătorilor care nu aveau abilitarea legală să îi interneze pe cei lipsiți de ocrotire într-un spital, într-un sanatoriu, într-un centru de îngrijire a persoanelor vârstnice sau nu puteau să îi apere pe incapabili de propriile decizii păguboase luate sub influența unor persoane rău intenționate.

Instanțele de tutelă sesizate cu cereri de punere sub interdicție au încercat recurs la măsuri provizorii sau la portițe procedurale, încercând să găsească soluții pentru deblocarea acestei situații de dereglementare ale cărei victime erau chiar cei pe are legea îi prezumă a fi lipsiți de ocrotire.

Sursa: https://www.juridice.ro/781827/asteptarea-a-luat-sfarsit-noile-masuri-de-ocrotire-pentru-persoanele-cu-dizabilitati-intelectuale-si-psihosociale.html

ANAF. Ghid privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală

 

https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/AsistentaContribuabili_r/Ghid_infrumusetare_2022.pdf

Din seria articolelor scrise de av. Andrei Pap, despre ”justiția Tribunalului Caraș-Severin. Rețeta succesului privind acțiunile în răspundere civilă delictuală.”

Îmi place curajul avocaților/juriștilor care aleg să facă asemenea dezvăluiri despre sistemul judiciar din România, mai precis despre unele aspecte observate în cadrul procedurilor judiciare/administrative în care sunt implicați diverși magistrați.

Voi urmări cu atenție ce impact vor avea aceste dezvăluiri asupra autorului articolelor, a magistraților în discuție sau/și asupra comunității juridice.

Sunt ferm convinsă că se poate schimba ceva doar dacă luăm atitudine și vorbim deschis, în mod public, despre ”jocurile de culise” din sistemul judiciar din România.

Mai jos, seria articolelor scrise de av. Andrei Pap, despre ”justiția Tribunalului Caraș-Severin. Rețeta succesului privind acțiunile în răspundere civilă delictuală.”

https://www.juridice.ro/780070/justitia-tribunalului-caras-severin-iv-reteta-succesului-in-cadrul-actiunilor-in-raspundere-civila-delictuala.html?fbclid=IwAR2U3FDzdprb9QcrtYXeABP25_ka0H7EOKCNf6YY6q-8sNRqB2uoc7rkBP4

Excepție de neconstituţionalitate admisă ref. persoanele care au dreptul de a refuza să dea declaraţii în calitate de martor

Joi, 24 martie 2022, Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu majoritate  de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că este neconstituțională soluția legislativă cuprinsă în art. 117 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, care exclude de la dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc cu suspectul sau inculpatul, potrivit unui comunicat.

Dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală au următorul cuprins: „ (1) Au dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor următoarele persoane: a) soțul, ascendenții și descendenții în linie directă, precum și frații și surorile suspectului sau inculpatului”.

Daune morale pentru concediere nelegală - Decizia civilă nr. 125 din 15 ianuarie 2021 - Curtea de Apel București

Curtea de Apel București a hotărât acordarea de daune morale in valoare de 10.000 RON, ca urmare a concedierii nelegale. În speță, Curtea a reținut că ”practic, de la reangajare, reclamantul-apelant a fost ignorat, i s-a dat un birou gol, fără calculator, fără calorifer, fără geam, nu i s-a răspuns la niciun email, nu i s au trasat sarcini sau i s-au trasat sarcini nefirești și cu toate că a făcut absolut tot ceea ce ținea de el spre a avea relații normale la locul de muncă, a fost tratat permanent cu ostilitate.

Chiar dacă un rezultat negativ de o gravitate considerabilă nu s-a produs, vârsta, experiența de viață și profesională fiind indicatori ai capacității de a rezista într-un mod mai detașat tratamentului arbitrar sau ostil suferit la serviciu, acesta, în felul în care s-a produs : prin marginalizare, izolare, ignorare, sfidare, plasarea în situații inferioare și umilitoare din punct de vedere profesional, al facilităților materiale și tehnice de lucru, are aptitudinea vătămării în modalități inadmisibile, care puteau și trebuia să fie evitate, a valorilor personal-nepatrimoniale care țin de sănătatea, securitatea (inclusiv emoționale) în muncă, respectul, demnitatea și dreptul la propria imagine. Climatul de muncă creat pentru acest salariat după reintegrare – la limita echivocului cât privește atribuțiile încredințate, spațiul atribuit pentru efectuarea muncii și dotările acestuia, liftul de marfă repartizat discriminatoriu pentru deplasare -, nu a fost propriu-zis contestat, de facto, nici de depozițiile martorilor, nici de apărările angajatorului, orientate fiind în direcția semnificării diferite, a normalității desfășurării în acest fel a relației de muncă.

Or, astfel cum s-a argumentat, Curtea nu-și însușește o astfel de relevanță a tratamentului aplicat, caracterul prejudiciabil și susceptibil de dezdăunare morală a acestuia fiind întemeiat nu atât pe gravitatea abuzului și consecințelor, cât pe gratuitatea actelor îndreptate împotriva salariatului care și-a justificat și valorificat drepturile în modalități exclusiv legale, frustrarea care rezultă pentru angajator din succesul lor fiind susceptibilă de tolerare și integrare, și defectivă de manifestare în forme direct sau subtil persecutorii, care să creeze sentimente de inadecvare, lipsă de valoare, inutilitate și vinovăție, fără temei.” (Decizia civilă nr. 125 din 15 ianuarie 2021, pronunțată de Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a Curții de Apel București)

Sursa: http://www.rolii.ro/hotarari/60307b1fe49009201300003a

Efectele suspendării obligatorii a executării silite se produc până la data soluţionării în primă instanţă a contestaţiei la executare, iar o cerere având acest obiect nu poate fi reiterată în calea de atac exercitată împotriva hotărârii instanţei de executare

ÎCCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept - Decizia nr. 81/2021 ÎCCJ - privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a civilă :

„Admite sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a civilă în Dosarul nr. 10.415/300/2019/a1 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea art. 719 alin. (4) pct. 1 din Codul de procedură civilă, efectele suspendării obligatorii a executării silite se produc până la data soluţionării în primă instanţă a contestaţiei la executare, iar o cerere având acest obiect nu poate fi reiterată în calea de atac exercitată împotriva hotărârii instanţei de executare.

Respinge ca inadmisibilă cererea de pronunţare a unei hotărâri prealabile pentru interpretarea dispoziţiilor art. 719 alin. (4) pct. 1 din Codul de procedură civilă sub aspectul indicării limitelor analizei instanţei de judecată, în verificarea incidenţei cazului de suspendare obligatorie a executării silite.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 decembrie 2021.”

Începând cu luna martie 2022, reținerea și neplata impozitului pe venit, a contribuțiilor la pensii și sănătate în termen de 60 de zile de la data scadentă, constituie infracțiunea de evaziune fiscală

Potrivit O.U.G. nr. 130/2021, administratorii și contabilii agenților economici vor putea fi trași la răspundere penală pentru reținerea și neplata impozitului pe venit, a contribuțiilor la pensii și sănătate.

Ordonanţa de urgenţă nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1202 din 18 decembrie 2021 și prin aceasta, Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. După articolul 6 se introduce un nou articol, articolul 6¹, cu următorul cuprins:

Art. 6¹. –

(1) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 1 an la 5 ani sau cu amendă reţinerea şi neplata, încasarea şi neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi/sau contribuţiilor prevăzute în anexa la prezenta lege.

(2) Prevederea de la alin. (1) intră în vigoare la data de 1 martie 2022.

Având în vedere obligaţia Guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent pentru a gestiona resursele şi obligaţiile bugetare, precum şi riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziţiei fiscale pe termen mediu şi lung, precum şi predictibilitatea politicii fiscal-bugetare pe termen mediu, în scopul menţinerii stabilităţii macroeconomice;

– ţinând seama de faptul că la fundamentarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 este necesar ca măsurile fiscal-bugetare să fie aprobate prin acte normative,

– luând în considerare Recomandarea Consiliului din 3 aprilie 2020 în vederea încetării situaţiei de deficit public excesiv din România, potrivit căreia România trebuie să pună în aplicare în mod riguros măsurile necesare pentru corectarea deficitului excesiv;

– având în vedere necesitatea creării unui spaţiu bugetar pentru alocarea de sume pentru susţinerea investiţiilor publice şi implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, într-o manieră eficientă, profesionistă şi transparentă, cu efect multiplicator şi aport direct la formarea brută de capital fix;

– ţinând cont de faptul că pentru perioada 2022-2024 se impune o construcţie bugetară responsabilă şi credibilă, crearea de spaţiu fiscal, vital în economii emergente în condiţiile unui cadru internaţional şi intern dificil;

– având în vedere necesitatea adoptării, în cel mai scurt timp, a Strategiei fiscal-bugetare pe perioada 2022-2024, a legii bugetului de stat şi a legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022;

– având în vedere necesitatea păstrării echilibrelor bugetare prin adoptarea de măsuri menite să limiteze creşterea cheltuielilor bugetare permanente;

– ţinând cont că neadoptarea măsurilor de limitare a cheltuielilor bugetare ar genera un necesar de finanţare suplimentar în anul 2022, cu impact asupra deficitului bugetului general consolidat de 6,2% din produsul intern brut, afectând sustenabilitatea finanţelor publice,

– luând în considerare că neadoptarea măsurilor fiscale ar determina o reducere a veniturilor bugetare în anul 2022 de 6,0 miliarde lei, reprezentând 0,5% din produsul intern brut în anul 2022, se arată printre altele în preambulul actului normativ privind obiectivul, scopul şi necesitatea adoptării O.U.G. nr. 130/2021 prin care s-a procedat și la modificarea Legii nr. 241/2005, în sensul incriminării reținerii și neplății dărilor la stat, în condițiile în care aceasta a fost eliminată în anul 2015 ca urma a admiterii excepției de necostituționalitate, întrucât noțiunea de ”impozite sau contribuții cu reținere la sursă” nu era definită în mod concret.

Prezenta modificare se aplică începând cu 1 martie 2022.

Anularea apelului ca netimbrat după mai mult de o jumătate de an de la primul termen de judecată

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că anularea apelului ca netimbrat se poate dispune de instanță la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată (conform art. 470 alin. 3 teza finală C. proc. civ.) sau, cel mai târziu, la termenul la care a dispus prima amânare a pronunţării în vederea depunerii dovezii achitării taxei de către parte. În speță, instanța supremă a constatat că instanța de apel – la primul termen de judecată, cu părţile legal citate, respectiv la 14 noiembrie 2019 – pronunţându-se şi asupra cererilor de probatorii formulate, a amânat pronunţarea, atât pe excepţia netimbrării cât şi asupra fondului apelului. ”Or, cât timp aceasta nu a dispus măsura anulării apelului, ca netimbrat, la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată (aşa cum o prevede expres norma cuprinsă la art. 470 alin. 3 teza finală C. proc. civ.) sau, cel mai târziu, la termenul la care a dispus prima amânare a pronunţării în vederea depunerii dovezii achitării taxei de către parte, instanţa de apel nu mai putea lua respectiva măsură după mai mult de o jumătate de an de la data ultimului termen şi după dispunerea repetată, sub diverse alte motive, a amânării pronunţării/judecăţii în cauză, în condiţiile în care, în tot acest interval de timp, prelungit peste limitele legale permise de art. 470 alin. 3 C. proc. civ., partea a şi depus la dosar taxa judiciară de timbru stabilită de instanţă.” Concluzia: prin admiterea excepţiei netimbrării, curtea de apel a pronunţat o soluţie eronată, în raport de dispoziţiile art. 496 alin. 2  C. proc. civ., soluția fiind de admitere a recursului, de casare a deciziei și de trimitere a cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel. 

(Decizia nr. 1094 din 19 mai 2021, pronunțată de Secţia I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție)

Cheltuieli de judecată când „pierzi procesul” dar culpa aparține celeilalte părți. Necesitatea solicitării cheltuielilor DOAR pe cale separată. Imposibilitate de acordare cheltuieli direct în temeiul art. 453 Cod. proc. civ. Autoritate de lucru judecat

Prin Decizia definitivă nr. 420 din 08.12.2021, Curtea de Apel Cluj a stabilit că partea care pierde un proces, chiar dacă din culpa procesuală a adversarului, nu poate solicita cheltuieli de judecată în acel proces, ci ar putea doar pe cale separată, față de sintagma specifică din art. 453 Cod proc. civ. care prevede că doar „partea care pierde procesul” poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Mai mult, Curtea a stabilit că dacă s-au cerut cheltuieli de judecată în acel proces, acestea trebuie respinse și o atare împrejurare va constitui autoritate de lucru judecat pentru a mai fi cerute pe cale separată.

În concluzie, s-a stabilit că dacă pierzi procesul din culpa adversarului (apel împotriva sechestru judiciar unde ulterior reclamantul nu plătește cauțiunea), atunci pentru recuperarea cheltuielilor de judecată trebuie: (i) să nu le soliciți în acel proces, ci (ii) doar ulterior pe cale separată.

I. Primul dosar

Reclamantul inițial a obținut un sechestru judiciar. Ulterior, pârâtul a formulat apel în termenul de 5 zile de la comunicare, dar reclamantul a beneficiat de un termen de 20 de zile pentru a plăti cauțiunea. Reclamantul însă, nu a mai achitat cauțiunea.

Prin Decizia definitivă nr. 458 din 17.09.2019, Curtea de Apel Cluj a respins apelul ca rămas fără obiect, și a respins cererea apelantului de acordare a cheltuielilor de judecată. Curtea a arătat însă că respingerea e cauzată doar de o problemă de formă, anume că art. 453 Cod proc. civ. prevede că doar „partea care pierde procesul” poate fi obligată la cheltuieli și că nu poate analiza în continuare celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale. Totuși, Curtea a precizat obiter dictum că, într-o atare situație, apelanta ar putea cere cheltuielile de judecată pe cale separată.

II. Al doilea dosar

Apelanta a formulat ulterior cerere separată pentru recuperarea cheltuielilor. Deși cererea a fost admisă la fond, tribunalul ulterior a schimbat hotărârea, iar Curtea de Apel Cluj prin Decizia nr. 420 din 08.12.2021 a menținut hotărârea din apel, reținând autoritatea de lucru judecat. Considerentele decizorii au fost următoarele:

„ Pentru a fi reţinută autoritatea de lucru judecat nu este necesar ca obiectul celor două dosare să fie identic ci este necesar ca în procesul anterior să fi fost tranşată o chestiune care este din nou invocată în noul proces, chiar şi pe cale incidentală sau de excepţie în procesul anterior, cum este cazul cheltuielilor de judecată, care sunt un aspect incidental, iar obiectul principal este diferit în fiecare cauză.

Art. 430 alin. 1 Cod procedură civilă prevede că „Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.“

Faţă de prevederea expresă că hotărârea judecătorească poate statua asupra unui incident, şi să aibă autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată, Curtea reţine că acel aspect soluţionat, chiar şi pe cale incidentală, cum sunt cheltuielile de judecată, are autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată, astfel că nu poate fi repus din nou în discuţie într-un nou proces, nici pe cale principală nici pe cale incidentală, dat fiind că autoritatea de lucru judecat împiedică repunerea în discuţie în orice mod a unei chestiuni deja tranşate, iar această finalitate nu poate fi atinsă decât în cazul unei imposibilităţi absolute, indiferent de mijloacele folosite de parte în noul dosar.

(…)

Prin decizia civilă nr. 458/17.09.2019 (…), Curtea de Apel Cluj s-a pronunţat în ce priveşte cheltuielile de judecată asupra unui aspect de formă – partea care a pierdut procesul, iar în acest fel a analizat şi existenţa sau inexistenţa culpei procesuale, pentru că pe acest temei se acordă sau nu cheltuieli de judecată.

(…)

Distincţia între cine a câştigat sau a pierdut procesul în dosarul anterior, cum a pierdut procesul sau a fost respins apelul sau cererea pe fond, că nu s-a plătit cauţiunea, că procesul a rămas fără interes, nu poate fi repusă în discuţie, iar instanţa de apel în prezenta cauză a expus argumentele pentru care a reţinut autoritatea de lucru judecat.

(…)

Faptul că art. 453 C.pr.civ. ar institui o condiţie suplimentară atragerii răspunderii, aceea a câştigării procesului, nu înseamnă că se poate rediscuta în prezenta cauză aceaşi chestiune de fond, fără condiţia suplimentară, cât timp chestiune de fond, cu sau fără condiţia suplimentară, a fost deja tranşată. ”

Așadar, deși în primul proces analiza Curții asupra condițiilor răspunderii delictuale s-a limitat la art. 453 Cod proc. civ. dar acordarea cheltuielilor a fost respinsă, în al doilea proces Curtea a considerat că ce este relevant este dispozitivul de respingere, nu și motivele care au stat la bază.

Drept urmare, în situații similare, când de exemplu pârâtul achită pe parcursul procesului datoria și cererea rămâne fără obiect, reclamantul trebuie să nu ceară cheltuieli în acel proces, deoarece formal i se vor respinge, iar o astfel de hotărâre va avea autoritate de lucru judecat într-un eventual nou proces, de solicitare a cheltuielilor pe cale separată.

Av. Cătălin I. Radbâță – RN LEX Litigation & Insolvency – Baroul Brașov

Practician în insolvență – RN LEX IPURL – UNPIR București

Text preluat de pe site-ul: https://www.juridice.ro/769023/curtea-de-apel-cluj-cheltuieli-de-judecata-cand-pierzi-procesul-dar-culpa-apartine-celeilalte-parti-necesitatea-solicitarii-cheltuielilor-doar-pe-cale-separata-imposibilitate-de-a.html

Reţinerea şi nevărsarea impozitelor şi/sau contribuţiilor cu reţinere la sursă, DIN NOU INFRACTIUNE

Noutatea legislativă se regăseşte în art. XXIX din OUG nr. 130/2021, prin care s-a introdus art. 61 în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Prin acestă nouă dispoziţie legală, Guvernul a reincriminat infracţiunea de reţinere şi nevărsare a impozitelor şi/sau contribuţiilor cu reţinere la sursă, dispoziţia urmând să intre în vigoare din 1 martie 2022.

Reamintim că infracţiunea a fost iniţial prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, însă Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea normei, apreciind că aceasta nu întruneşte condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate. Mai exact, Curtea a apreciat că nu se poate determina sensul noţiunii de „impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă”, astfel că destinatarul normei nu poate să îşi ordoneze conduita. Ca urmare a Deciziei nr. 363/2015 a CCR, infracţiunea în discuţie a fost dezincriminată.

Parlamentul nu a considerat o prioritate reincriminarea conduitei în discuţie, astfel că timp de mai bine de 6 ani, fapta a rămas în afara sferei dreptului penal. Însă Guvernul a sărit în ajutor şi a incriminat el însuşi, printr-o ordonanţă de urgenţă, fapta de a reţine şi nu vărsa impozitele, respectiv contribuţiile cu reţinere la sursă.

Această abordare a Guvernului este discutabilă nu doar din pricina faptului că nu a existat o urgenţă timp de peste 6 ani, aceasta brusc concretizându-se acum, ci şi din pricina faptului că reincriminarea a avut loc printr-o ordonanţă de urgenţă, în dezacord cu referendumul pe tema justiţiei din 26 mai 2019.

În orice caz, începând cu data de 1 martie 2022, va constitui infracţiune „reţinerea şi neplata, încasarea şi neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi/sau contribuţiilor prevăzute în anexa la prezenta lege”.

După cum se poate observa, Guvernul a fost atent la criticile Curţii Constituţionale şi a stabilit expres impozitele şi contribuţiile în privinţa cărora poate fi reţinută infracţiunea, făcând trimitere inclusiv la prevederile aferente din Legea nr. 277/2015 privind Codul fiscal.

Concret, infracţiunea se va putea reţine raportat la următoarele categorii de impozite şi contribuţii:

impozitul pe dividendele plătite de o persoană juridică română către o persoană juridică română;

impozitul pentru veniturile din activităţi independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă;

impozitul pe veniturile din drepturile de proprietate intelectuală;

impozit pe venitul din salarii şi asimilate salariilor;

impozitul pe veniturile din arendă;

impozitul pe veniturile sub formă de dobânzi;

impozitul pe veniturile impozabile obţinute din lichidarea unei persoane juridice sau din reducerea capitalului social, potrivit legii;

impozit pe veniturile sub formă de dividende;

impozitul pe veniturile din pensii;

impozitul pe veniturile din premii şi din jocuri de noroc;

impozitul pe veniturile din alte surse;

impozitul pe veniturile obţinute de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului II din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare;

impozitul pe veniturile obţinute de o persoană fizică sau entitate – asociere fără personalitate juridică dintr-o asociere cu o persoană juridică, contribuabil potrivit Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific, cu modificările şi completările ulterioare;

impozitul pe veniturile obţinute de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului III din Legea nr. 227/2015 cu modificările şi completările ulterioare;

contribuţia de asigurări sociale;

contribuţia de asigurări sociale de sănătate;

impozitul cu reţinere la sursă pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi;

impozitul datorat pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal;

contribuţia la Fondul pentru mediu.

Pedeapsa pentru ”noua” infracţiune va fi închisoarea de la 1 an la 5 ani sau amenda.

Cu privire la acest aspect, prezintă importanţă inclusiv modificarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005, în sensul că respectivele cauze de nepedepsire şi de reducere a pedepsei se vor aplica şi în cazul acestei infracţiuni. Prin urmare, dacă prejudiciul este acoperit integral, iar valoarea lui nu depăşeşte 50.000 euro, judecătorul va fi obligat să aplice pedeapsa amenzii. Dacă prejudiciul este de până în 100.000 euro şi este acoperit integral, judecătorul poate opta pentru aplicarea pedepsei amenzii, nefiind însă obligat. Iar dacă prejudiciul este de până în 100.000 euro, şi acesta, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte.

Concluzionând, o ”nouă” infracţiune a fost reglementată, fiind însă vorba doar de o veche infracţiune, dezincriminată printr-o decizie a Curţii Constituţionale şi reincriminată, teoretic, în acord cu prevederile Constituţiei.

ANAF a emis oficial reguli pentru cei care dau apartamente în chirie

Recent, ANAF (Agenția Națională de Administrare Fiscală) a emis un ghid cu reguli pentru impozitarea veniturilor obținute din închirerea unor locuințe sau spații deschise. 

Regulile trebuie respectate de toată lumea în 2022.

https://www.capital.ro/anaf-a-trimis-oficial-regulile-pentru-cei-care-dau-apartamente-in-chirie-nu-este-de-gluma-in-2022.html?fbclid=IwAR20GZYC-sZJcOEhaqZqHP3G3WJMAf9fkZ8RMLd5dn7dsJx_4uCTD00yeFQ

Când drepturile colective sunt impuse prin constrângere, cele individuale deja au murit - by Renate Weber, Avocatul Poporului

”Au mai fost, în ultimii 75 de ani, și alte epidemii care au avut nevoie de abordări complexe, inclusiv de campanii de vaccinare, de exemplu contra poliomielitei, contra tuberculozei, contra rujeolei, dar niciodată până acum nu a fost folosită agresivitatea colectivă pentru impunerea lor. ”

Sursa: https://www.juridice.ro/essentials/5165/cand-drepturile-colective-sunt-impuse-prin-constrangere-cele-individuale-deja-au-murit?fbclid=IwAR11BQccnypRgmEPy0krG2mX_6BEInBnKLSu_5o0Q0b0pPEV4v7GVwwg1qU

Întoarcerea executării. Acțiune în constatarea nulității absolute a certificatului de adjudecare acțiuni

ÎCCJ - Decizia nr. 593 din 11 martie 2021, pronunțată de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că art. 777 C. proc. civ. nu vizează procedura de executare silită, ci actul juridic de vânzare încheiat ca urmare a finalizării procedurii de executare silită şi, în acest context, fiind depășită etapa executării silite, legiuitorul a reglementat posibilitatea desființării actului de vânzare pe calea dreptului comun.

Așadar, în cazul formulării unei acțiuni în constatarea nulității absolute a certificatului de adjudecare acțiuni, în raport de art. 777 C. proc. civ., fiind o acţiune de drept comun, în care se invocă un motiv de nulitate absolută, cererea se analizează în raport cu normele care conturează regimul acestei nulităţi, iar nu potrivit normelor din materia contestaţiei la executare.

Potrivit unui proiect al Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, plângerile contravenționale se vor judeca online, la cererea contravenientului, cu încuviințarea instanței:

Comisia juridică a Camerei Deputaților a adus mai multe amendamente proiectului de completare a OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Proiectul mai trebuie votat în ședința Camerei Deputaților, aceasta fiind camera decizională.

Raport asupra Proiectului de Lege pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor:

”După articolul 36 se introduce un nou articolul, art.36 1 cu următorul cuprins:

„Art. 36¹. – (1) La cererea contravenientului care a formulat plângerea contravențională, cu încuviințarea instanței de judecată, ședințele de judecată din fond și din căile de atac se desfășoară exclusiv prin sisteme de telecomunicații audiovizuale care permit verificarea identității părților și garantează securitatea, integritatea, confidențialitatea și calitatea transmisiunii, instanțele de judecată dispunând măsurile necesare în acest scop.

(2) Contravenientul va solicita desfășurarea ședințelor de judecată prin sisteme de telecomunicații audiovizuale prin intermediul plângerii contravenționale.

(3) Dacă prin plângerea contravențională a fost formulată cererea de desfășurare a ședințelor de judecată prin sisteme de telecomunicații audiovizuale, contravenientul nu mai poate ulterior renunța la această solicitare și ședințele de judecată se vor desfășura în conformitate cu prevederile alin.(1).

(4) Dacă contravenientului care a formulat plângerea contravențională a solicitat judecarea prin sisteme de mijloace de telecomunicații audiovizuale, toate actele procedurale din cauza respectivă vor fi comunicate exclusiv prin intermediul poștei electronice.

5) Audierea celorlalte persoane, martori sau experți, are loc prin aceleași sisteme de telecomunicații audiovizuale. Partea care a propus administrarea probei cu martori sau contravenientul, în cazul administrării din oficiu a probei cu martori sau în cazul audierii martorilor sau experților, va asigura posibilitatea martorilor și a experților de a participa la audiere prin videoconferință în locația stabilită de către instanță. Înregistrarea audierii este obligatorie.

(6) Dispozițiile prezentei legi intră în vigoare la data de 01.01.2022.”

Încetarea postării pe rețelele de socializare a mesajelor cu caracter jignitor de către o persoană publică/formator de opinie - Ordonață președințială - Decizia civilă nr. 594 din 12 martie 2021, pronunțată de Secția a IV-a civilă a Tribunalul București, disponibilă pe rolii.ro

Tribunalul București a hotărât că în exercitarea dreptului la liberă exprimare trebuie să existe un echilibru între acesta și dreptul la imagine al persoanei vizate.

Astfel, se justifică luarea unor măsuri provizorii, pe cale de ordonanță președințială, pentru a opri defăimarea persoanei, lezarea onoarei și reputației acesteia.

În speță, instanța nu contestă dreptul fiecărei persoane de a se exprima în mod liber în spațiul public, în această noțiune fiind inclus și mediul online, atâta timp cât subiectul discuției este într-adevăr unul de interes public și obiectivul este aducerea la cunoștința publicului a unui fapt de interes general. Când însă acestea tind să prejudicieze imaginea persoanei, onoarea și reputația acesteia, prin limbajul folosit și comentarea unor chestiuni legate de aspectul fizic sau nivelul de inteligență, intervenția instanței pentru a opri propagarea acestora este pe deplin justificată.

http://rolii.ro/hotarari/60a4838be490090408000232

Pierderea șansei de a obține un câștig - Decizia nr. 1628 din 23 iunie 2021, pronunțată de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție)

 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că ”în cazul în care prin acțiunea în pretenții formulată se solicită acoperirea prejudiciului cauzat prin neexecutarea obligației contractuale a băncii de a ridica ipoteca asupra imobilului – bun în legătură cu care reclamanta a pierdut oportunitatea de a vinde la un preț determinat printr-un antecontract încheiat în anul 2010 -, prejudiciul suferit fiind determinat de diferența dintre prețul la care ar fi putut vinde potrivit antecontractului și cel efectiv obținut în anul 2017 din vânzarea imobilului, concretizată ca pierdere a şansei de a câştiga prin vânzare preţul mai cel mai bun, existenţa daunei a devenit neîndoielnică la data vânzării, dată la care s-a născut şi dreptul material la acţiune pentru repararea acestuia. Anterior, în lipsa dreptului la acţiune, nu exista prescripţie (actioni non natae, non praescribitur), potrivit art. 2523 C. civ., pentru a se considera prescris dreptul material la acțiune”.

https://www.scj.ro/

Expertiza psihologică – Natura juridică, admisibilitate și valoare probatorie

Un articol juridic foarte bine scris si documentat:

Sursa: https://www.juridice.ro/.../expertiza-psihologica-natura...

Condiția înscrierii în RNPM a actelor sub semnătură privată pentru a fi titluri executorii , contrară legii fundamentale

https://www.clujust.ro/ccr-a-decis-ca-e-neconstitutionala-conditionarea-executarii-inscrisurilor-sub-semnatura-privata-de-inscrierea-in-rnpm/?fbclid=IwAR1g4e2yq5_08C7y61jCOvTDj_Gtu3mZp5tHWFryJ7J6bi7U0iXOxX4bTHM