Mai poate executorul judecătoresc să îndeplinească acte de executare în măsura admiterii contestației la executare, până la rămânerea definitivă a hotărârii?

Raspunsul este categoric NU, executorul judecatoresc avand obligatia legala de a dispune suspendarea procedurii executionale, de indata ce a luat cunostinta de hotararea instantei de executare, privind admiterea contestatiei indreptate impotriva actelor executionale intreprinse, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti.

In sprijinul acestei opinii, sunt imperative dispozitiile Codului de procedura civila care dispun: art. 720 alin. 5 Cod proc. civ.: “Daca contestatia este admisa, executorul judecatoresc este obligat sa se conformeze masurilor luate sau dispuse de instanta”; art. 657 alin. 1 Cod proc. civ.: “… suspendarea… executarii silite, … precum si alte masuri anume prevazute de lege se dispun de executorul judecatoresc prin incheiere; art. 651 alin. 4 Cod proc. civ.: “ …instanta de executare se pronunta prin incheiere executorie, care poate fi atacata numai cu apel, in termen de 10 zile de la comunicare”.
Astfel, in primul rand, legiuitorul a utilizat sintagma “daca contestatia este admisa”, prin urmare nu face referire expresa la o eventuala admitere definitiva a contestatiei.
In plus, incheierea pronuntata de instanta in cadrul contestatiei la executare este executorie, potrivit textului sus-citat, ceea ce presupune ca o data pronuntata, isi produce pe deplin efectele specifice si obligatorii, imediat si fara intarziere, neprezentand relevanta daca respectiva hotarare poate sau nu sa fie atacata (in cazul de fata, calea de atac este apelul).
In atare conditii, in masura in care i se aduce la cunostinta de catre partea interesata solutia dispusa de prima instanta privitoare la admiterea contestatiei la executare, executorul judecatoresc nu poate invoca un eventual caracter nedefinitiv al hotararii de admitere a contestatiei la executare, drept motivare pentru un eventual refuz.
In opinia noastra, ar trebui ca aceasta masura sa fie luata de catre executor inclusiv din oficiu, in ipoteza in care ia cunostinta, pe orice cale, de hotararea de admitere in fond a contestatiei la executare, avand in vedere ca potrivit legii doar hotararea definitiva ii este comunicata, din oficiu si de indata, potrivit art. 720 Cod proc. civ, de catre instanta.
Solutia legala pe care executorul judecatoresc este tinut sa o adopte este aceea de a stopa temporar executarea silita, prin emiterea unei incheieri/proces verbal de suspendare a acesteia, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de admitere a contestatiei la executare.
La fel, executorul judecatoresc nu s-ar putea prevala nici de imprejurarea ca in cadrul contestatiei la executare nu a fost formulata o eventuala cerere de suspendare a executarii silite, care sa fi fost admisa de instanta.
In primul rand, introducerea unei astfel de cereri, cu ocazia formularii contestatiei la executare, ramane strict la latitudinea debitorului contestator care, din varii motive, este posibil sa nu formuleze aceasta solicitare (de cele mai multe ori, contestatorii debitori nu risca achitarea cautiunii obligatorii potrivit legii, neavand garantia admiterii contestatiei formulate).
Apoi, natura cererii de suspendare a executarii silite in cadrul contestatiei la executare este fundamental diferita de natura cererii de suspendare a procedurii executionale, dispusa de executorul judecatoresc, prima, in masura admiterii de catre instanta de judecata, producandu-si efectele pana la pronuntarea pe fond a cererii. iar cea de-a doua avand drept finalitate temporizarea executarii silite pana la ramanerea definitiva a hotararii de admitere a contestatiei la executare, hotarare executorie, potrivit legii (si formulata exclusiv ulterior momentului procesual al pronuntarii asupra fondului contestatiei de catre prima instanta – instanta de executare).
La fel, masura suspendarii celei dintai este dispusa de instanta prin analizarea sumara a fondului pricinii si pentru anumite motive intemeiate, masura suspendarii celei de-a doua reprezentand, insa, o consecinta fireasca a anularii actelor executionale printr-o hotarare cu forta executorie, chiar daca pronuntata in prima instanta.
Prin urmare, chiar daca efectele suspendarii executarii silite sunt aceleasi, indiferent de cine adopta aceasta masura (instanta de judecata sau executorul judecatoresc), cele doua cereri devin admisibile la momente diferite, putand fi analizate numai in raport de respectivele repere temporale (prima concomitent sau ulterior depunerii la instanta a contestatiei la executare, a doua exclusiv ulterior pronuntarii in prima instanta a solutiei de anulare a executarii silite).
In fine, chiar daca efectele suspendarii executarii silite sunt aceleasi, fundamentul este total diferit: suspendarea executarii silite, incuviintata de catre instanta, are la baza motive justificate, actele executionale fiind, insa, valabile; suspendarea executarii silite, dispuse de executor, in conditiile analizate, are, insa, la baza, tocmai lipsirea de efecte a actelor intreprinse pana in respectivul moment si care, sunt lovite de nulitate, valabilitatea lor incetand dat fiind caracterul executoriu al hotararii pronuntate (chiar daca in prima instanta).
Cu alte cuvinte, in aceasta ipoteza, avem de-a face cu o nulitate a actelor executionale conditionata de ramanerea definitiva a hotararii de anulare a lor, prin admiterea contestatiei la executare, solutia admiterii fiind, insa, executorie potrivit legii, din momentul pronuntarii.
Apoi, legea nu prevede ipoteza solicitarii in instanta a suspendarii executarii silite in masura admiterii contestatiei la executare, in fond, deci ulterior dezinvestirii instantei de executare de solutionarea pricinii, un astfel de demers fiind total ajuridic, dar si lipsita de logica. Astfel, normele in materie nici nu puteau sa cuprinda prevederi similare, ratiunea suspendarii de catre instanta a procedurii executionale fiind aceea de a preintampina anumite pagube care s-ar fi putut produce debitorului prin continuarea executarii silite, in lipsa analizei judiciare a actelor executionale contestate. Evident, o data constatata nulitatea actelor de executare, efectele pagubitoare nu se mai pot produce (intrucat actele pagubitoare nu mai produc efecte), iar pentru consecintele negative trecute – produse in temeiul actelor anulate – exista remediul intoarcerii executarii silite si, eventual, al actiunilor in despagubiri.
Cel mult, data fiind jurisprudenta nationala neunitara la momentul actual, debitorul ar putea uza de prerogativa solicitarii in instanta a suspendarii executarii silite, in lipsa unei astfel de solicitari pana la pronuntarea in fond asupra contestatiei formulate, in masura in care contestatia la executare i-a fost respinsa, intelegand astfel sa investeasca instanta competenta, ulterior acestui moment, cu o cerere de suspendare a executarii silite pana la solutionarea definitiva a caii de atac (declarate de catre debitor), mergand pe rationamentul ca legea confera dreptul de a solicita suspendarea executarii silite pana la solutionarea contestatiei la executare, nefacand nicio referire expresa la “solutionarea definitiva” a contestatiei la executare.
Sub acest aspect, practica judiciara este impartita, asa cum am aratat, iar Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin hotararea pronuntata in dosarul nr. 582/1/2019 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a respins ca inadmisibila sesizarea privind pronuntarea unei hotarari prealabile formulata de Tribunalul Timis – Sectia a II-a civila, in Dosarul nr. 24.477/325/2017, cu privire la urmatoarea problema de drept: “Cum se interpreteaza si/sau se aplica prevederile art. 719 alin. (1) din Codul de procedura civila in ceea ce priveste momentul pana la care se dispune suspendarea executarii silite, respectiv care este intelesul sintagmei „pana la solutionarea contestatiei la executare” din acest text de lege?”, aspect care ar putea face exclusiv obiectul unui recurs in interesul legii, problema de drept neprezentand noutate ci vizand practica diferita a instantelor. Prin urmare nu exista, cel putin la acest moment, o pozitie convergenta din partea instantelor cu privire la momentul pana la care se poate dispune suspendarea executarii silite in cadrul contestatiei la executare. Evident, aceasta imprejurare prezinta, insa, relevanta exclusiv in ipoteza formularii unei astfel de cereri de suspendare a executarii in cadrul unei contestatii la executare respinsa in prima instanta intrucat admisa daca ar fi, aplicabil este rationamentul dezvoltat in prezentul articol.
Hotararea I.C.C.J. – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prezinta insa relevanta si in problematica supusa aici analizei, intrucat, cercetand practica neunitara a instantelor, se observa opinia judecatorilor din cadrul sectiilor civile ale Tribunalului Bucuresti si judecatoriilor arondate care au opinat ca prin sintagma „pana la solutionarea contestatiei la executare”, prevazuta de art. 719 alin. (1) din Codul de procedura civila, se intelege pana la solutionarea fondului contestatiei la executare in prima instanta.
In cuprinsul aceleiasi hotarari se mai mentioneaza: “In lipsa unei mentiuni exprese a legiuitorului in sensul necesitatii existentei unei solutii definitive, sintagma „pana la solutionarea contestatiei la executare” nu poate privi decat momentul dezlegarii in prima instanta a contestatiei la executare, hotararea data de instanta de executare avand, in mod incontestabil, natura juridica a unei „solutionari a contestatiei”. De altfel, ori de cate ori legiuitorul a stabilit, drept moment- limita al unei masuri, data ramanerii definitive a unei hotarari, a folosit o exprimare explicita in acest sens [spre exemplu, art. 721 alin. (4) din Codul de procedura civila]. Aceasta modalitate de interpretare este corelata logic si cu efectele produse de hotararea pronuntata, in prima instanta, asupra contestatiei la executare. Astfel, in masura admiterii contestatiei la executare, aceasta hotarare este executorie, potrivit dispozitiilor art. 651 alin. (4) din Codul de procedura civila, astfel ca nici nu mai este necesar efectul suspensiv de executare al incheierii pronuntate in temeiul art. 719 alin. (1) din Codul de procedura civila, actele de executare fiind lovite de o sanctiune mult mai energica, si anume sanctiunea anularii.”
Drept urmare, chiar depusa o cerere de suspendare a executarii silite, admisa de instanta, o data cu pronuntarea asupra fondului contestatiei, masura suspendarii devine fara efecte: fie o data respinsa contestatia la executare in fond, deci dupa administrarea probatoriului, masura suspendarii nu se mai mentine, avand caracter de exceptie si temporar, fie o data admisa contestatia la executare, nu mai prezinta interes pentru debitor mentinerea masurii suspendarii intrucat hotararea fiind executorie (chiar daca nu definitiva), nu mai pot fi intreprinse (decamdata, si anume pana la ramanerea definitiva a hotararii) acte executionale in contra sa, conform hotararii pronuntate acestea fiind lipsite de efecte.
Apoi, masura suspendarii executarii silite poate fi solicitata instantei in cadrul contestatiei la executare formulate de catre debitor (concomitent sau ulterior, dar pana la solutionarea cauzei in fond, in masura in care avem de-a face cu o hotarare de admitere a cererii sau ulterior, pana la solutionarea definitiva a caii de atac, in conditiile invocate anterior si in ipoteza in care ar fi adoptat punctul de vedere impartasit de o anumita parte a instantelor de judecata), iar intr-o eventuala cale de atac a apelului, o astfel de cerere ar fi inadmisibila.
In fine, pe calea apelului ar putea fi solicitata exclusiv suspendarea executarii hotararii primei instante, si anume a incheierii pronuntate in solutionarea contestatiei, pana la pronuntarea instantei de apel asupra caii de atac declarate, insa in ipoteza data cel caruia i s-a admis contestatia (debitorul) nu justifica niciun interes in declararea caii de atac, atata vreme cat i-a fost admisa cererea, prin urmare o eventuala cerere de suspendare ar fi inadmisibila, fiind formulata in cadrul unui demers judiciar la randul sau inadmisibil, atata vreme cat eventuala hotarare apelata ii este favorabila.
In plus, pe calea apelului se suspenda efectele hotararii primei instante si nu efectele procedurii care a facut obiectul analizei judiciare de catre prima instanta (desi, potrivit hotararii I.C.C.J. sus-citate, exista instante care opineaza in sens contrar si anume: “Pentru suspendarea executarii in procedura caii de atac, contestatorul, respectiv persoana interesata pot formula o alta cerere in fata instantei de control judiciar” – Judecatoria Calarasi).
Prin urmare, apreciem ca numai executorul judecatoresc este cel abilitat, potrivit legii, sa dispuna suspendarea procedurii de executare, ulterior admiterii contestatiei la executare in prima instanta, pana la ramanerea definitiva a hotararii pronuntate in fond.
Evident, actul emis de acesta poate fi cenzurat de instanta, deci va fi supus controlului judecatoresc, la solicitarea partii interesate (fie la solicitarea creditorului, in masura in care apreciaza caracterul nelegal al masurii, sens in care se va adresa instantei competente cu o contestatie la executare proprie, fie la solicitarea debitorului, in masura in care executorul judecatoresc refuza sa dispuna suspendarea executarii silite, refuzul urmand a fi atacat, de catre debitor, pe calea unei noi contestatii la executare).
Pornind insa de la premisa ca executorul judecatoresc se va supune legii, dispunand, in conditiile aratate, suspendarea procedurii executionale, ulterior, in functie de circumstante, in masura ramanerii definitive a hotararii de admitere a contestatiei la executare, executorul judecatoresc va intocmi un proces verbal de inchidere a procedurii executionale ori, in ipoteza admiterii apelului si schimbarii hotararii din fond, va continua executarea silita de la ultimul act infaptuit anterior suspendarii acesteia.
Precizam ca S.C.P.A. “Barbulescu, Buga si Asociatii” a transmis o solicitare atat catre Uniunea Nationala a Executorilor Judecatoresti, cat si catre Camera Executorilor Judecatoresti de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, in vederea exprimarii unui punct de vedere precum si in vederea furnizarii de informatii referitoare la practica birourilor de executori judecatoresti, in astfel de cazuri.

Sursa:

https://www.juridice.ro/659458/mai-poate-executorul-judecatoresc-sa-indeplineasca-acte-de-executare-in-masura-admiterii-contestatiei-la-executare-pana-la-ramanerea-definitiva-a-hotararii.html?fbclid=IwAR2FVW86V7kCp76eKETkY-Dlf-R4fw4r24uKU43xn73eXEVsO5Mf_r7wOYg

Mai poate executorul judecătoresc să îndeplinească acte de executare în măsura admiterii contestației la executare, până la rămânerea definitivă a hotărârii?

Raspunsul este categoric NU, executorul judecatoresc avand obligatia legala de a dispune suspendarea procedurii executionale, de indata ce a luat cunostinta de hotararea instantei de executare, privind admiterea contestatiei indreptate impotriva actelor executionale intreprinse, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti.

In sprijinul acestei opinii, sunt imperative dispozitiile Codului de procedura civila care dispun: art. 720 alin. 5 Cod proc. civ.: “Daca contestatia este admisa, executorul judecatoresc este obligat sa se conformeze masurilor luate sau dispuse de instanta”; art. 657 alin. 1 Cod proc. civ.: “… suspendarea… executarii silite, … precum si alte masuri anume prevazute de lege se dispun de executorul judecatoresc prin incheiere; art. 651 alin. 4 Cod proc. civ.: “ …instanta de executare se pronunta prin incheiere executorie, care poate fi atacata numai cu apel, in termen de 10 zile de la comunicare”.

Astfel, in primul rand, legiuitorul a utilizat sintagma “daca contestatia este admisa”, prin urmare nu face referire expresa la o eventuala admitere definitiva a contestatiei.

In plus, incheierea pronuntata de instanta in cadrul contestatiei la executare este executorie, potrivit textului sus-citat, ceea ce presupune ca o data pronuntata, isi produce pe deplin efectele specifice si obligatorii, imediat si fara intarziere, neprezentand relevanta daca respectiva hotarare poate sau nu sa fie atacata (in cazul de fata, calea de atac este apelul).

In atare conditii, in masura in care i se aduce la cunostinta de catre partea interesata solutia dispusa de prima instanta privitoare la admiterea contestatiei la executare, executorul judecatoresc nu poate invoca un eventual caracter nedefinitiv al hotararii de admitere a contestatiei la executare, drept motivare pentru un eventual refuz.

In opinia noastra, ar trebui ca aceasta masura sa fie luata de catre executor inclusiv din oficiu, in ipoteza in care ia cunostinta, pe orice cale, de hotararea de admitere in fond a contestatiei la executare, avand in vedere ca potrivit legii doar hotararea definitiva ii este comunicata, din oficiu si de indata, potrivit art. 720 Cod proc. civ, de catre instanta.

Solutia legala pe care executorul judecatoresc este tinut sa o adopte este aceea de a stopa temporar executarea silita, prin emiterea unei incheieri/proces verbal de suspendare a acesteia, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de admitere a contestatiei la executare.

La fel, executorul judecatoresc nu s-ar putea prevala nici de imprejurarea ca in cadrul contestatiei la executare nu a fost formulata o eventuala cerere de suspendare a executarii silite, care sa fi fost admisa de instanta.

In primul rand, introducerea unei astfel de cereri, cu ocazia formularii contestatiei la executare, ramane strict la latitudinea debitorului contestator care, din varii motive, este posibil sa nu formuleze aceasta solicitare (de cele mai multe ori, contestatorii debitori nu risca achitarea cautiunii obligatorii potrivit legii, neavand garantia admiterii contestatiei formulate).

Apoi, natura cererii de suspendare a executarii silite in cadrul contestatiei la executare este fundamental diferita de natura cererii de suspendare a procedurii executionale, dispusa de executorul judecatoresc, prima, in masura admiterii de catre instanta de judecata, producandu-si efectele pana la pronuntarea pe fond a cererii. iar cea de-a doua avand drept finalitate temporizarea executarii silite pana la ramanerea definitiva a hotararii de admitere a contestatiei la executare, hotarare executorie, potrivit legii (si formulata exclusiv ulterior momentului procesual al pronuntarii asupra fondului contestatiei de catre prima instanta – instanta de executare).

La fel, masura suspendarii celei dintai este dispusa de instanta prin analizarea sumara a fondului pricinii si pentru anumite motive intemeiate, masura suspendarii celei de-a doua reprezentand, insa, o consecinta fireasca a anularii actelor executionale printr-o hotarare cu forta executorie, chiar daca pronuntata in prima instanta.

Prin urmare, chiar daca efectele suspendarii executarii silite sunt aceleasi, indiferent de cine adopta aceasta masura (instanta de judecata sau executorul judecatoresc), cele doua cereri devin admisibile la momente diferite, putand fi analizate numai in raport de respectivele repere temporale (prima concomitent sau ulterior depunerii la instanta a contestatiei la executare, a doua exclusiv ulterior pronuntarii in prima instanta a solutiei de anulare a executarii silite).

In fine, chiar daca efectele suspendarii executarii silite sunt aceleasi, fundamentul este total diferit: suspendarea executarii silite, incuviintata de catre instanta, are la baza motive justificate, actele executionale fiind, insa, valabile; suspendarea executarii silite, dispuse de executor, in conditiile analizate, are, insa, la baza, tocmai lipsirea de efecte a actelor intreprinse pana in respectivul moment si care, sunt lovite de nulitate, valabilitatea lor incetand dat fiind caracterul executoriu al hotararii pronuntate (chiar daca in prima instanta).

Cu alte cuvinte, in aceasta ipoteza, avem de-a face cu o nulitate a actelor executionale conditionata de ramanerea definitiva a hotararii de anulare a lor, prin admiterea contestatiei la executare, solutia admiterii fiind, insa, executorie potrivit legii, din momentul pronuntarii.

Apoi, legea nu prevede ipoteza solicitarii in instanta a suspendarii executarii silite in masura admiterii contestatiei la executare, in fond, deci ulterior dezinvestirii instantei de executare de solutionarea pricinii, un astfel de demers fiind total ajuridic, dar si lipsita de logica. Astfel, normele in materie nici nu puteau sa cuprinda prevederi similare, ratiunea suspendarii de catre instanta a procedurii executionale fiind aceea de a preintampina anumite pagube care s-ar fi putut produce debitorului prin continuarea executarii silite, in lipsa analizei judiciare a actelor executionale contestate. Evident, o data constatata nulitatea actelor de executare, efectele pagubitoare nu se mai pot produce (intrucat actele pagubitoare nu mai produc efecte), iar pentru consecintele negative trecute – produse in temeiul actelor anulate – exista remediul intoarcerii executarii silite si, eventual, al actiunilor in despagubiri.

Cel mult, data fiind jurisprudenta nationala neunitara la momentul actual, debitorul ar putea uza de prerogativa solicitarii in instanta a suspendarii executarii silite, in lipsa unei astfel de solicitari pana la pronuntarea in fond asupra contestatiei formulate, in masura in care contestatia la executare i-a fost respinsa, intelegand astfel sa investeasca instanta competenta, ulterior acestui moment, cu o cerere de suspendare a executarii silite pana la solutionarea definitiva a caii de atac (declarate de catre debitor), mergand pe rationamentul ca legea confera dreptul de a solicita suspendarea executarii silite pana la solutionarea contestatiei la executare, nefacand nicio referire expresa la “solutionarea definitiva” a contestatiei la executare.

Sub acest aspect, practica judiciara este impartita, asa cum am aratat, iar Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin hotararea pronuntata in dosarul nr. 582/1/2019 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a respins ca inadmisibila sesizarea privind pronuntarea unei hotarari prealabile formulata de Tribunalul Timis – Sectia a II-a civila, in Dosarul nr. 24.477/325/2017, cu privire la urmatoarea problema de drept: “Cum se interpreteaza si/sau se aplica prevederile art. 719 alin. (1) din Codul de procedura civila in ceea ce priveste momentul pana la care se dispune suspendarea executarii silite, respectiv care este intelesul sintagmei „pana la solutionarea contestatiei la executare” din acest text de lege?”, aspect care ar putea face exclusiv obiectul unui recurs in interesul legii, problema de drept neprezentand noutate ci vizand practica diferita a instantelor. Prin urmare nu exista, cel putin la acest moment, o pozitie convergenta din partea instantelor cu privire la momentul pana la care se poate dispune suspendarea executarii silite in cadrul contestatiei la executare. Evident, aceasta imprejurare prezinta, insa, relevanta exclusiv in ipoteza formularii unei astfel de cereri de suspendare a executarii in cadrul unei contestatii la executare respinsa in prima instanta intrucat admisa daca ar fi, aplicabil este rationamentul dezvoltat in prezentul articol.

Hotararea I.C.C.J. – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prezinta insa relevanta si in problematica supusa aici analizei, intrucat, cercetand practica neunitara a instantelor, se observa opinia judecatorilor din cadrul sectiilor civile ale Tribunalului Bucuresti si judecatoriilor arondate care au opinat ca prin sintagma „pana la solutionarea contestatiei la executare”, prevazuta de art. 719 alin. (1) din Codul de procedura civila, se intelege pana la solutionarea fondului contestatiei la executare in prima instanta.

In cuprinsul aceleiasi hotarari se mai mentioneaza: “In lipsa unei mentiuni exprese a legiuitorului in sensul necesitatii existentei unei solutii definitive, sintagma „pana la solutionarea contestatiei la executare” nu poate privi decat momentul dezlegarii in prima instanta a contestatiei la executare, hotararea data de instanta de executare avand, in mod incontestabil, natura juridica a unei „solutionari a contestatiei”. De altfel, ori de cate ori legiuitorul a stabilit, drept moment- limita al unei masuri, data ramanerii definitive a unei hotarari, a folosit o exprimare explicita in acest sens [spre exemplu, art. 721 alin. (4) din Codul de procedura civila]. Aceasta modalitate de interpretare este corelata logic si cu efectele produse de hotararea pronuntata, in prima instanta, asupra contestatiei la executare. Astfel, in masura admiterii contestatiei la executare, aceasta hotarare este executorie, potrivit dispozitiilor art. 651 alin. (4) din Codul de procedura civila, astfel ca nici nu mai este necesar efectul suspensiv de executare al incheierii pronuntate in temeiul art. 719 alin. (1) din Codul de procedura civila, actele de executare fiind lovite de o sanctiune mult mai energica, si anume sanctiunea anularii.”

Drept urmare, chiar depusa o cerere de suspendare a executarii silite, admisa de instanta, o data cu pronuntarea asupra fondului contestatiei, masura suspendarii devine fara efecte: fie o data respinsa contestatia la executare in fond, deci dupa administrarea probatoriului, masura suspendarii nu se mai mentine, avand caracter de exceptie si temporar, fie o data admisa contestatia la executare, nu mai prezinta interes pentru debitor mentinerea masurii suspendarii intrucat hotararea fiind executorie (chiar daca nu definitiva), nu mai pot fi intreprinse (decamdata, si anume pana la ramanerea definitiva a hotararii) acte executionale in contra sa, conform hotararii pronuntate acestea fiind lipsite de efecte.

Apoi, masura suspendarii executarii silite poate fi solicitata instantei in cadrul contestatiei la executare formulate de catre debitor (concomitent sau ulterior, dar pana la solutionarea cauzei in fond, in masura in care avem de-a face cu o hotarare de admitere a cererii sau ulterior, pana la solutionarea definitiva a caii de atac, in conditiile invocate anterior si in ipoteza in care ar fi adoptat punctul de vedere impartasit de o anumita parte a instantelor de judecata), iar intr-o eventuala cale de atac a apelului, o astfel de cerere ar fi inadmisibila.

In fine, pe calea apelului ar putea fi solicitata exclusiv suspendarea executarii hotararii primei instante, si anume a incheierii pronuntate in solutionarea contestatiei, pana la pronuntarea instantei de apel asupra caii de atac declarate, insa in ipoteza data cel caruia i s-a admis contestatia (debitorul) nu justifica niciun interes in declararea caii de atac, atata vreme cat i-a fost admisa cererea, prin urmare o eventuala cerere de suspendare ar fi inadmisibila, fiind formulata in cadrul unui demers judiciar la randul sau inadmisibil, atata vreme cat eventuala hotarare apelata ii este favorabila.

In plus, pe calea apelului se suspenda efectele hotararii primei instante si nu efectele procedurii care a facut obiectul analizei judiciare de catre prima instanta (desi, potrivit hotararii I.C.C.J. sus-citate, exista instante care opineaza in sens contrar si anume: “Pentru suspendarea executarii in procedura caii de atac, contestatorul, respectiv persoana interesata pot formula o alta cerere in fata instantei de control judiciar” – Judecatoria Calarasi).

Prin urmare, apreciem ca numai executorul judecatoresc este cel abilitat, potrivit legii, sa dispuna suspendarea procedurii de executare, ulterior admiterii contestatiei la executare in prima instanta, pana la ramanerea definitiva a hotararii pronuntate in fond.

Evident, actul emis de acesta poate fi cenzurat de instanta, deci va fi supus controlului judecatoresc, la solicitarea partii interesate (fie la solicitarea creditorului, in masura in care apreciaza caracterul nelegal al masurii, sens in care se va adresa instantei competente cu o contestatie la executare proprie, fie la solicitarea debitorului, in masura in care executorul judecatoresc refuza sa dispuna suspendarea executarii silite, refuzul urmand a fi atacat, de catre debitor, pe calea unei noi contestatii la executare).

Pornind insa de la premisa ca executorul judecatoresc se va supune legii, dispunand, in conditiile aratate, suspendarea procedurii executionale, ulterior, in functie de circumstante, in masura ramanerii definitive a hotararii de admitere a contestatiei la executare, executorul judecatoresc va intocmi un proces verbal de inchidere a procedurii executionale ori, in ipoteza admiterii apelului si schimbarii hotararii din fond, va continua executarea silita de la ultimul act infaptuit anterior suspendarii acesteia.

......................................................

Sursa:

https://www.juridice.ro/659458/mai-poate-executorul-judecatoresc-sa-indeplineasca-acte-de-executare-in-masura-admiterii-contestatiei-la-executare-pana-la-ramanerea-definitiva-a-hotararii.html

Decizie civilă - constatare caracter abuziv al prevederilor din art.4.2 (ii) din contractul de leasing încheiat cu OTP LEASING ROMÂNIA IFN SA

Cu precizarea că,  opinia separata a Dl. Președinte,  jud. Petrică Ghergeșanu,  a fost ”motivată”  DOAR în sensul respingerii. Și atât.

Limitele controlului judecătoresc cu privire la hotărârea arbitrală - Decizie Î.C.C.J. - 2019

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în conformitate cu art. 364 lit. i) C. proc. civ. (art. 608 alin. 1 lit. h NCPC), hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată prin acţiune în anulare când aceasta încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii. Înalta Curte a subliniat că ipoteza reglementată de acest text de lege nu permite examinarea temeiniciei hotărârii arbitrale, întrucât competenţa arbitrajului exclude, pentru litigiul ce face obiectul convenţiei arbitrale, competenţa instanţelor judecătoreşti, iar acţiunea în anulare nu are efectul devolutiv al apelului, controlul efectuat de instanţele judecătoreşti fiind unul de legalitate, nu de temeinicie a hotărârii arbitrale. Prin urmare, referirile recurentei la o pretinsă excepţie a lipsei de interes, precum şi cele care vizează inexistenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile a părţii adverse sunt aspecte de fond, care exced controlului de legalitate ce poate fi făcut în acţiunea în anulare şi, desigur, în recursul îndreptat împotriva sentinţei pronunţate într-o asemenea acţiune. (Decizia nr. 90 din 17 ianuarie 2014 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect acţiune în anulare hotărâre arbitrală)

Sursa:

https://www.juridice.ro/328544/iccj-limitele-controlului-judecatoresc-cu-privire-la-hotararea-arbitrala.html?fbclid=IwAR05_2sSaidlEEuaXKwUOC_ko8FEffybgms4A456JGbx7JWcw80yws7fHS8

Despre prescripția dreptului de a solicita executarea silită în materia declarării scadenței anticipate a contractelor de credit

In materia recuperarilor de creante se intalnesc tot mai des in practica situatii in care cesionarul creantelor (entitati care au preluat creante derivand din contracte de credit, de la unitatile bancare) demareaza in contra debitorilor executarea silita a contravalorii intregului credit, prevalandu-se de faptul ca o data notificata cesiunea de creanta catre debitor a fost declarata, concomitent, inclusiv scadenta anticipata a creditului.

Ca atare, in opinia creditorilor recuperatori de creanta (cesionari ai unitatilor bancare) la data depunerii cererii de executare silita, dreptul de a solicita demararea procedurii executionale in contra debitorului nu este prescris, nefiind scurs un interval mai mare de 3 ani, calculat de la data declararii scadentei anticipate, concomitent cu notificarea cesiunii de creanta.

Mentionam ca in majoritatea contractelor de credit, sunt inserate clauze potrivit carora unitatea bancara are dreptul de a declara scadenta anticipata pentru intreg creditul daca a trecut un anumit interval de timp (de regula, 30, 60 sau 90 de zile) de la momentul ultimei plati realizate de catre debitor.

In aceste conditii, se ridica intrebarea: “de cand incepe sa curga termenul de prescriptie a dreptului de a obtine executarea silita: de la data declararii scadentei anticipate a creditului sau de la data de la care creditorul, oricare ar fi acesta, avea/are posibilitatea sa uzeze de procedura executionala intrucat obligatia a devenit exigibila?”

Pentru a oferi un raspuns acestei intrebari, ne raportam, evident, la norma generala, incidenta in materia prescriptiei extinctive, referitoare la inceputul acesteia, potrivit careia “Termenul de prescriptie incepe sa curga de la data cand se naste dreptul de a obtine executarea silita, termenul de prescriptie fiind de 3 ani.”

Pentru a cunoaste efectiv momentul in care se naste dreptul de a pretinde executarea silita este necesar a decela corespunzator inclusiv data la care titlul executoriu poate fi pus in executare.

Cunoasterea acestei date depinde, in mod esential, atat de natura titlului executoriu (in cazul de fata, nepunandu-se problema unei hotarari judecatoresti, ci de un contract de credit, titlu executoriu prin efectul legii), cat si de natura creantei care devine exigibila, respectiv de prevederea (contractuala, in cazul de fata) care o prevede/reglementeaza.

Data nasterii dreptului de a obtine executarea silita reprezinta momentul obiectiv, reperul temporal cert si efectiv, in raport cu care creditorul poate pretinde debitorului executarea obligatiei, intrucat aceasta a devenit exigibila.

Fireste, nicio norma nu obliga creditorul sa uzeze de respectiva procedura, valorificarea dreptului ramanand la latitudinea sa, fiind o optiune strict personala, imprejurare care nu poate infrange, insa, niciodata, principiul potrivit caruia, valorificarea unui drept nu poate fi realizata decat in masura in care exista si posibilitatea legala a valorificarii, atata vreme cat nu este suficient ca dreptul sa fie nascut, fiind absolut necesar ca ulterior nasterii sale, creditorul sa il valorifice in termenul defipt de lege.

In cazul de fata, cu certitudine, creditorul nu ar fi putut solicita punerea in executare a creantei (valoarea totala a creditului declarat scadent anticipat) mai devreme de termenul mentionat in contract, calculat de la data ultimei rate platite de catre debitor.

Ulterior epuizarii acestui termen, dreptul la actiune al creditorului (dreptul subiectiv de a solicita executarea silita reprezentand, in esenta, o varietate a dreptului la actiune – in sensul ca cel care se pretinde creditor actioneaza pentru valorificarea creantei sale, in ipoteza data pe cale extrajudiciara, in fata executorului judecatoresc) poate fi valorificat prin punerea in executare a debitului integral dar, evident, nu mai tarziu de 3 ani de la data epuizarii termenului mentionat in contract.

In acest sens, in contractele de credit sunt inserate clauze conform carora “In cazul inregistrarii unei restante cu o vechime mai mare de … zile, banca are dreptul sa declare creditul exigibil anticipat, sa considere creditul integral la restanta si sa declanseze procedura de executare silita …/ banca va declara creditul exigibil anticipat…”.

Imprejurarea ca economia contractuala a mentionat doar o posibilitate pentru creditor de a declara scadent anticipat intregul credit, si nu o obligatie, nu prezinta relevanta, atata vreme cat ceea ce intereseaza este momentul de la care intreaga creanta poate fi valorificata prin punerea in executare a titlului.

Avem de-a face, prin urmare, cu un titlu executoriu care indica un termen la care creanta devine exigibila, acordandu-se, indirect, un termen de gratie, respectiv un termen de executare a obligatiei.

Evident, ramane la latitudinea creditorului la ce moment va uza de facultatea declararii scadentei anticipate, in masura in care demersul sau, inclusiv manifestarea de vointa in scopul initierii procedurii executionale, se incadreaza in termenul de prescriptie generala de 3 ani.

A da o alta interpretare clauzei in discutie ar lipsi de obiect si substanta institutia prescriptiei, edictata de legiuitor in scopul sanctionarii pasivitatii si lipsei de diligenta a creditorului, in vederea administrarii si protejarii propriei creante.

Sintagma folosita deseori in contracte, in sensul ca unitatea bancara creditoare “are dreptul”/”poate” sa declare scadenta anticipata a creditului, este menita a conferi creditorului o posibilitate de care poate uza sau nu, conform propriei optiuni si vointe, insa nu poate infrange definitia legala a nasterii dreptului, cu toate consecintele sale specifice, in conditiile in care exigibilitatea obligatiei rezulta fara dubiu si neindoielnic, chiar din contract, prin raportare la respectivul moment.

O obligatie nu poate deveni exigibila strict in raport de vointa exclusiva a creditorului, posibilitatea punerii in executare urmand a reprezenta un criteriu clar, definit si previzibil pentru toate partile angrenate in mecanismul contractual care a generat, deopotriva, drepturi si obligatii, deci inclusiv pentru debitor.

Niciuna dintre partile contractante, cu atat mai putin debitorul consumator al creditorului profesionist, nu poate depinde exclusiv de vointa cocontractantului, intrucat intr-o atare ipoteza, s-ar infrange principiul fundamental al echilibrului contractual, care presupune ca partile angrenate in acest mecanism sa aiba in mod clar si inteligibil prefigurate obligatiile si consecinta nerespectarii lor, cu alte cuvinte, clauza contractuala este necesar a fi previzibila, in sensul ca in mod concret partea trebuie sa aiba posibilitatea efectiva sa prefigureze si sa anticipeze efectele integrale ale conventiei.

In plus, daca s-ar nesocoti acest principiu, printr-o interpretare contrara, in sensul ca termenul de prescriptie curge de la data declararii scadentei anticipate, indiferent la ce moment a intervenit aceasta operatiune, ar echivala cu o prelungire sine die a termenului, cu depasirea limitei legale de 3 ani, debitorul fiind supus incertitudinii si imprevizibilitatii, care ar depinde exclusiv de vointa discretionara a creditorului.

In cazul supus analizei, termenul de prescriptie a inceput sa curga de la data epuizarii termenului din contract (30, 60, 90, etc. zile), calculat de la ultima plata, neprezentand relevanta actul cesiunii de creanta, cesionarul preluand creanta in starea in care se afla, cu accesoriile sale, subrogandu-se in toate drepturile si obligatiile creditorului initial, cedent.

Cesiunea creantei nici nu a intrerupt si nici nu a suspendat termenul prescriptiei, astfel de cauze fiind strict si limitativ prevazute de lege.

Un astfel de act nu este intrerupator de prescriptie, iar cel care a preluat creanta (cesionarul) fie isi asuma riscul preluarii unei creante prescrise, fie este dator sa isi valorifice dreptul in intervalul de timp ramas pana sa se implineasca termenul de prescriptie, atata vreme cat cesionarul nu face altceva decat sa se subroge in drepturile (si obligatiile) celui care i-a transmis acea creanta.

Cu alte cuvinte, creanta este preluata de cesionar in forma in care se gaseste in patrimoniul creditorului initial, la data cesiunii, neputand dobandi, ulterior cesiunii, alte caracteristici.

In concluzie, data nasterii dreptului de a obtine executarea silita este reprezentata de momentul la care creanta devine exigibila, momentul exigibilitatii obligatiei fiind reprezentat de data la care intervalul de timp mentionat ca si termen de gratie (intervalul convenit prin contract ca fiind ulterior ultimei plati realizate de catre debitor) expira si, prin urmare, din acel moment, in orice moment, creditorul isi poate valorifica creanta dar nu mai tarziu de 3 ani de zile.

Orice demers ulterior acestui moment nu poate produce niciun efect in contra debitorului, dreptul de a obtine executarea silita fiind prescris, titlul executoriu pierzandu-si in acest fel forta executorie.

Avocat Virgil Barbulescu 
BARBULESCU, BUGA & ASOCIATII

Sursa:

https://www.juridice.ro/657919/despre-prescriptia-dreptului-de-a-solicita-executarea-silita-in-materia-declararii-scadentei-anticipate-a-contractelor-de-credit.html