Decizia civilă nr. 11 A/2022 - Tribunalul Bacău, soluție de respingere a apelului:
Tribunalul a apreciat că argumentele apelantului sunt neîntemeiate pentru că din cuprinsul mesajelor dintre părți rezultă fără dubiu amenințările și jignirile care îi sunt aduse în mod constant reclamantei, iar ceea ce este mai grav este faptul că agresorul consideră că un astfel de comportament este justificat și nu conștientizează caracterul ilicit al unei astfel de conduite. Mai mult, chiar după soluționarea cauzei în primă instanță, neînțelegând gravitatea faptelor sale, întrucât deși hotărârea primei instanțe era executorie, a încercat să o contacteze telefonic pe reclamantă, în disprețul interdicției impuse.
Existența unor neînțelegeri nu pot justifica sub nicio formă abuzul, imixtiunea și controlul vieții reclamantei. În atare condiții, obligațiile stabilite în sarcina apelantului și limitarea libertății de circulație în preajma victime sunt măsuri necesare în scopul protejării victimei.
Prima instanță a admis solicitarea reclamantei F.C. și a dispus emiterea unui ordin de protecție și restricție și a apreciat că, față de conduita agresivă a pârâtului D.L., se impune interdicția de a se apropia la o distanță mai mică de 50 m față de victimă, de locul de muncă al acesteia, precum și interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, cu dumneaei.
