Practica judiciară în materia modificării Titlurilor de Proprietate generată de rectificarea erorilor materiale fără modificarea suprafeţei totale

”Dată fiind această multitudine de soluţii întâlnite în practica judiciară în materia modificării titlurilor de proprietate în privinţa numărului de tarla/parcelă, a numelui autorului dreptului, a vecinătăților fără afectarea amplasamentului, a suprafețelor parcelelor fără modificarea suprafeței totale, este de o importanţă deosebită unificarea practicii instanțelor de judecată sub aspectul competenței generale a acestora, a stabilirii cadrului procesual sub aspectul părţilor, precum şi a conturării unor linii directoare sub aspectul probatoriului necesar a fi administrat, pentru evitarea conturării unor soluții divergente în cauze cu obiect similar, precum şi pentru asigurarea principiului celerităţii judecăţii, cu respectarea dreptului la un proces echitabil consacrat de art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu referire şi la termenul rezonabil de soluţionare a unei cauze civile.”

Rectificarea erorilor materiale din cuprinsul Titlurilor de proprietate, respectiv modificarea acestora este o problemă de actualitate, chiar dacă acestea au fost emise în urmă cu aproape 30 de ani.

În contextul numeroaselor cereri de înscriere a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în Cartea funciară, au fost sesizate numeroase necorelaţii între menţiunile din actele emise după 1991 de către Comisiile judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi datele ce reies în urma măsurătorilor cadastrale, cum ar fi, de exemplu erori privind: numărul de tarla/parcelă, numele autorului dreptului, vecinătățile fără afectarea amplasamentului, suprafaţa parcelelor fără modificarea suprafeței totale.

Deși există o dorinţă generalizată de a reglementa situaţia juridică a terenurilor, prin înscrierea lor în Cartea Funciară, deziderat propus încă de la intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, acest demers nu este tocmai facil când, din cauza erorilor materiale existente în cuprinsul Titlurilor de proprietate, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară respinge cererile de intabulare până la rectificarea respectivelor erori.

Din analiza practicii judiciare relevante în domeniu, se constată că s-au formulat mai multe opinii cu privire la această problematică, a modificării titlurilor de proprietate sub aspectul competenţei de soluţionare a cererilor, a cadrului procesual sub aspectul părţilor, precum şi sub aspectul probatoriului necesar a fi administrat, în special ca urmare a interpretării diferite a art. 59¹ din Legea fondului funciar nr. 18/1991[1].

Această problematică a fost dezvoltată într-un articol amplu redactat în anul 2015[2], în care se analiza practica neunitară existentă la nivelul Tribunalului Iaşi, precum şi necesitatea existenţei unei practici unitare sub aspectul competenţei generale a instanţelor de judecată.

De atunci până în prezent însă, practica judiciară nu s-a unificat, chiar dacă au existat întruniri de practică neunitară la nivelul unor Curţi de Apel, art. 59¹ alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 făcând şi obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate, excepţie care a fost respinsă ca inadmisibilă prin Decizia nr. 59 din 12 februarie 2020 a Curţii Constituţionale[3], reţinându-se în esenţă următoarele:

„22. Având în vedere legislația menționată, Curtea reține că eroarea materială înscrisă în titlul de proprietate constă în transcrierea eronată în cuprinsul acestuia a numelui și prenumelui față de procesul-verbal de punere în posesie și anexe, erori cu privire la numărul de tarla/parcelă, numărul unității amenajistice (UA)/unității de producție (UP), erori cu privire la vecinătăți, erori ale suprafețelor parcelelor, fără modificarea suprafeței total atribuite, și alte erori cu privire la identificare cadastrală a parcelei, fără afectarea amplasamentului și a suprafeței. De asemenea, rectificarea/ modificarea titlului de proprietate se referă la modificări ale numărului tarlalei/parcelei, modificarea numelui autorului dreptului de proprietate, în conformitate cu actele de stare civilă, modificarea vecinătăților, fără afectarea amplasamentului, și modificarea suprafețelor parcelelor, fără modificarea suprafeței totale.

23. Din înscrisurile aflate la dosar, Curtea observă că autorul a parcurs procedura administrativă, în sensul că, după identificarea cadastrală corectă a terenurilor în litigiu, întocmirea planurilor de amplasament și delimitare și după recepționarea acestora de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, a depus la Comisia locală de fond funciar cerere pentru modificarea titlului de proprietate, cerere care a fost înaintată Comisiei județene, iar ulterior Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Însă Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a restituit documentația Comisiei locale cu motivarea că, potrivit unei proceduri operaționale incidente, documentația pentru modificarea titlului de proprietate trebuie să conțină și copia planului parcelar al tarlalei, plan parcelar pe care Comisia locală de fond funciar nu l-a întocmit. În acest context, autorul excepției, considerând că nu este posibilă rectificarea titlului pe cale administrativă, a formulat cererea de chemare în judecată, în contradictoriu cu Comisia Orașului Salcea pentru aplicarea legii fondului funciar și Comisia Județeană Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, și a solicitat rectificarea titlului de proprietate în ceea ce privește identificarea solelor și parcelelor în care sunt amplasate suprafețele extravilane reconstituite.

24. Prin Sentința civilă nr. 4.396 din 18 noiembrie 2016, pronunțată în cauză, Judecătoria Suceava a invocat din oficiu și a admis excepția necompetenței generale a instanțelor de judecată, cu consecința respingerii acțiunii ca inadmisibilă, reținând că, întrucât reclamantul nu pretinde că prin modificările solelor și parcelelor în care sunt amplasate suprafețele extravilane reconstituite s-ar modifica în fapt amplasamentul suprafețelor de teren, competența de soluționare a cererii aparține oficiului de cadastru și publicitate imobiliară, ca organ fără activitate jurisdicțională, pe baza hotărârii comisiei județene, iar nu instanțelor judecătorești.

25. Or, având în vedere toate aceste aspecte, Curtea constată că susținerile autorului nu reprezintă o problemă de constituționalitate a textului de lege criticat, ci o chestiune de interpretare și aplicare a legii la cazul dedus judecății, ceea ce intră în competența instanțelor judecătorești.”

Astfel, opiniile divergente au generat soluţii nuanţate ori diamentral opuse, având drept efect menţinerea justiţiabililor într-o stare de incertitudine cu privire la soluţionarea cauzelor acestora.

Într-o primă orientare[4], se consideră că instanțele de judecată nu sunt competente general să soluționeze astfel de cereri, competența în această materie aparținând Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

S-au reţinut prevederile coroborate ale art. 59¹ din Legea nr. 18/1991 cu cele ale art. 235 alin. 3 din Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară[5], conchizându-se că, având în vedere aceste dispoziţii legale precum şi pretenţiile concrete deduse judecăţii, respectiv de modificare a titlului de proprietate în ce priveşte numărul de tarla (solă) şi cel de parcelă ale suprafeţelor de teren înscrise în Titlul de proprietate, fără a determina o modificare a amplasamentului, competenţa de soluţionare a cererii aparţine Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, ca organ fără activitate jurisdicţională, pe baza hotărârii comisiei județene, iar nu instanţei de judecată. Întrucât competenţa generală de soluţionare revine Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, nefiind în prezenţa unei competenţe alternative, prin raportare la prevederile art. 58 din Legea nr. 18/1991, ce nu sunt incidente, s-a apreciat ca întemeiată excepţia necompetenţei generale a instanţelor de judecată, care, fiind admisă, a avut drept consecinţă respingerea ca inadmisibilă a cererii introductive de instanţă.

În Minuta întâlnirii trimestriale a judecătorilor de la Curtea de Apel Iaşi şi instanţele arondate, privind problemele de practică judiciară neunitară în materie civilă, în trimestrul al II-lea/2017 din 16 iunie 2017[6] s-a reţinut o oarecare stabilizare a practicii în anii 2014 şi 2015, în sensul respingerii acestor cereri ca inadmisibile, urmate de îndreptarea acestora preponderent către comisii şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,  însă ca urmare a adoptării în anul 2016 a două Hotărâri de către Comisia Judeţeană de Fond Funciar (prin care s-a stabilit că trebuie urmată calea instanţei pentru titlurile de proprietate ce au intrat în circuitul civil) s-au făcut o serie de distincţii, reţinându-se că opinia majoritară a participanţilor este în sensul că:

„Competenţa de soluţionare a cererilor privind modificarea titlurilor de proprietate cu privire la numărul de parcelă sau de tarla, aparţine Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. (…) Problema, astfel cum a fost formulată, se referă explicit la o modificare a titlurilor de proprietate în privinţa numărului parcelei, respectiv a rectificării numărului tarlalei. Or, printre speciile de modificare a titlurilor de proprietate emise în baza Legii nr. 18/1991, art. 235 alin. (3) din Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 700/2014, menţionează, alături de modificarea vecinătăţilor fără afectarea amplasamentului şi modificarea suprafeţelor parcelelor fără modificarea suprafeţei totale, şi modificările numărului tarlalei/parcelei.

Dimpotrivă, modificarea suprafeţei totale, în plus sau în minus, faţă de cea care figurează în titlul de proprietate nu poate fi soluţionată, conform art. 235 alin. (4) din acelaşi Ordin, decât prin hotărâre judecătorească definitivă.

Prin urmare, atât în raport cu dispoziţiile art. 59¹ din Legea nr. 18/1991, cât şi cu cele ale art. 235 din Ordinul nr. 700/2014, rezultă cu claritate intenţia de a face o distincţie între modificările care urmează a fi aduse titlurilor de proprietate într-o manieră care nu afectează drepturile terţilor şi cele care sunt de natură să producă o asemenea consecinţă. În primul caz, procedura poate rămâne una necontencioasă, petentul având, desigur, posibilitatea de a se plânge în faţa instanţelor judecătoreşti de un eventual refuz din partea oficiului teritorial căruia i s-a solicitat modificarea (numărului parcelei/tarlalei), în timp ce în cea de- a doua ipoteză natura contencioasă a procedurii obligă pe beneficiarul titlului de proprietate, dacă nu ajunge la o soluţionare amiabilă cu terţii (proprietarii fondurilor învecinate afectate de modificări care ar antrena reduceri/măriri de suprafeţe), să aleagă, de la bun început, procedura contencioasă, în contradictoriu cu aceştia din urmă, în faţa instanţelor judecătoreşti.(…)”

În acelaşi sens este şi opinia Institutului Naţional al Magistraturii şi a participanţilor la Întâlnirea reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor civile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel, desfăşurată la Bucureşti, în intervalul 11-12 mai 2017.

Într-o altă orientare[7] se apreciază că instanţele de judecată sunt competente să soluţioneze astfel de cereri, însă este obligatorie întocmirea de către Comisiile locale de fond funciar a unui plan parcelar recepţionat de O.C.P.I. şi anexarea acestuia propunerii înaintate Comisiei Judeţene de fond funciar, plan parcelar fără de care nu poate fi emisă o hotărâre de îndreptare a erorii cu privire la numărul de tarla/parcelă, strecurată în titlul de proprietate, astfel emis.

Se reţine de către o parte a instanţelor de judecată că „acest plan parcelar este un document obligatoriu în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, conform art. 32-35 din Hotărârea nr. 1172/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de reconstituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor.

Astfel, conform dispoziţiilor legale în vigoare la data emiterii titlului de proprietate, Comisia Comunală de fond funciar avea atribuţii privind îndatorirea de a face în teren delimitările necesare pentru măsurători, privind stabilirea vecinătăţilor pe temeiul schiţei, amplasamentul stabilit şi întocmirea documentelor constatatoare prealabile privind delimitarea şi parcelarea terenurilor reconstituite.

Potrivit art. 4 lit. c, g şi h, din actul normativ sus arătat sunt enumerate printre atribuţiile principale ale comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale următoarele: stabilesc mărimea şi amplasamentul suprafeţei de teren pentru care se reconstituie dreptul de proprietate, înaintează şi prezintă Comisie Judeţene situaţia definitivă, împreună cu documentaţia necesară şi pun în posesie persoanele îndreptăţite a primi terenul, după validare de către comisia judeţeană a propunerilor făcute.

De asemenea, conform art. 34 alin. 1 „pe baza documentaţiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele verbale de punere în posesie şi schiţele terenurilor, comisia judeţeană emite titlurile de proprietate conform modului prezentat în anexa nr. 27”.

Astfel, pentru rectificarea menţiunile eronate privind numărul de parcelă şi tarla din cuprinsul unui titlul de proprietate, întrucât nu au fost îndeplinite corespunzător atribuţiile privind punerea în posesie, se impune a se lua măsuri privind rectificarea acestuia, întocmirea planului parcelar fiind absolut necesară în vederea soluţionării unei astfel de cereri.

Într-o a treia orientare[8] se apreciază că instanţele de judecată sunt competente să soluţioneze astfel de cereri, fără necesitatea întocmirii vreunui plan parcelar, însă cu obligativitatea efectuării unei expertize topo-cadastrale, reţinându-se dispoziţiile coroborate ale articolelor 27 şi art. 51 din Legea 18/1991 cu cele a art. 2 şi art. 6 din H.G. nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, ce conduc la următoarea interpretare:

„Este real că pentru terenul din titlul de proprietate în cauză nu au fost întocmite, cu ocazia emiterii titlului sau ulterior planurile parcelare, însă blocarea de autoritatea administrativă a demersului proprietarului de a corecta titlul de proprietate pretins greşit emis cu motivarea că „nu se prezentă planul parcelar al tarlalei” nu poate justifica soluţia (…) de constatare a legalităţii Hotărârea Comisiei Judeţene de Fond Funciar (…).

Prin urmare, conform textelor legale suscitate comisia locală avea şi are obligaţia întocmirii planurilor parcelare, iar comisia judeţeană avea şi are obligaţia de a îndruma şi controla comisiile locale, ambele trebuind să ia măsurile necesare pentru respectarea şi aplicarea întocmai a prevederilor legilor 18/1991, 169/1997 şi 1/2000.

Astfel că (…) se constată că prin Hotărârea (…) Comisia judeţeană a invalidat propunerea comisiei locale, argumentat exclusiv de lipsa planurilor parcelare, lipsă care a fost şi este consecinţa directă a neîndeplinirii obligaţiilor legale mai sus precizate chiar de către autorităţile abilitate de lege, respectiv chiar de către comisia locală şi comisia judeţeană. 

În concret, cererea reclamantului a fost respinsă de autoritatea administrativă cu motivarea că autoritatea administrativă nu a întocmit planul parcelar.

Or, potrivit principiului Nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nimeni nu poate invoca în susţinerea intereselor sale propria culpă, cu atât mai mult cu cât lipsa planurilor parcelare, neimputabilă reclamantului ci imputabilă exclusiv pârâtelor îl privează pe reclamant de posibilitatea de a se bucura nestingherit de atributele dreptului său de proprietate.

În consecinţă, soluţia de respingere a plângerii cu consecinţa reţinerii legalităţii hotărârii Comisiei judeţene argumentat de constatarea lipsei planului parcelar este greşită, în condiţiile în care, aşa cum mai sus s-a arătat, apelantul nu are vreo obligaţie de întocmire a acestuia, ci pârâtele-intimate.

Pornind de la premisa actuală a lipsei planului parcelar, singura modalitate prin care apelantul poate să îşi probeze cererea (în ipoteza omisiunii viitoare a autorităţii de a proceda la întocmirea planului parcelar) este aceea a administrării unei expertize topo-cadastrale (…).”

Într-o a patra orientare[9] se apreciază că instanţele de judecată sunt competente să soluţioneze astfel de cereri, fără obligativitatea întocmirii vreunui plan parcelar, însă cu obligativitatea introducerii în cauză a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Se consideră astfel că, luându-se în considerare dispoziţiile art. 59¹ din Legea nr. 18/1991, republicată , cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 235 alin. (1) – (3) din Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară[10], „rezultă că Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară deţine atribuţii legale semnificative, în materia îndreptării erorilor materiale din cuprinsul titlurilor de proprietate, şi întrucât nu a fost chemat în judecată, este clar că a fost conturat greşit cadrul procesual sub aspectul părţilor, în sensul prevederilor art. 36 din noul Cod de procedură civilă.”

În acest caz, devin incidente dispoziţiile art. 78 Cod de procedură civilă[11] şi art. 79 Cod de procedură civilă[12], urmând a fi introdusă în cauză şi această instituţie cu atribuţii în materia îndreptării erorilor materiale din cuprinsul titlurilor de proprietate.

Într-o a cincea opinie[13] se apreciază că instanţele de judecată sunt competente să soluţioneze astfel de cereri, fără obligativitatea întocmirii vreunui plan parcelar ori a vreunei expertize topo-cadastrale, precum şi fără introducerea în cauză a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, fiind suficiente pentru soluţionarea cauzei în temeiul art. 27 alin.1 şi alin. 2 din Legea nr.18/1991, existenţa documentaţiei care a stat la baza emiterii titlului de proprietate, a unui plan de amplasament şi delimitare a imobilului întocmit de o persoană autorizată în lucrări de cadastru, geodezie şi cartografie, coroborată cu poziţia exprimată de Comisia locală de fond funciar în baza atribuţiilor stabilite prin art.5 din Regulamentul de punere în aplicare a Legilor fondului funciar aprobat prin H.G. nr. nr.890/2005.

Dată fiind această multitudine de soluţii întâlnite în practica judiciară în materia modificării titlurilor de proprietate în privinţa numărului de tarla/parcelă, a numelui autorului dreptului, a vecinătăților fără afectarea amplasamentului, a suprafețelor parcelelor fără modificarea suprafeței totale, este de o importanţă deosebită unificarea practicii instanțelor de judecată sub aspectul competenței generale a acestora, a stabilirii cadrului procesual sub aspectul părţilor, precum şi a conturării unor linii directoare sub aspectul probatoriului necesar a fi administrat, pentru evitarea conturării unor soluții divergente în cauze cu obiect similar, precum şi pentru asigurarea principiului celerităţii judecăţii, cu respectarea dreptului la un proces echitabil consacrat de art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu referire şi la termenul rezonabil de soluţionare a unei cauze civile.

---

[1] Art. 59¹ din Legea nr. 18/1991: „(1) Îndreptarea erorilor materiale înscrise în titlurile de proprietate care sunt produse din cauza erorilor de scriere se efectuează de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară. (2) Rectificarea titlurilor de proprietate se poate face de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară, în temeiul hotărârii comisiei judeţene.(3) Procedura de îndreptare a erorilor materiale şi de rectificare a titlurilor de proprietate va fi aprobată prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.”

[2] Disponibil aici.

[3] Decizia nr. 59 din 12 februarie 2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 59^1 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 publicată în  Monitorul Oficial nr. 416 din 19 mai 2020.

[4] Decizia civilă nr. 59 din 27 ianuarie 2020 pronunţată în dosarul nr. 5720/285/2018 al Tribunalului Suceava, Decizia nr. 5 din 11 ianuarie 2019 pronunţată în dosarul nr. 5720/285/2018 al Tribunalului Suceava.

[5] Art. 235 alin. 3 din Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară: (3) Titlurile de proprietate se pot modifica de oficiul teritorial, în temeiul hotărârii comisiei judeţene, conform art. 59¹ alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi se referă la:

a) modificări ale numărului tarlalei/parcelei;

b) modificarea numelui autorului dreptului de proprietate, în conformitate cu actele de stare civilă;

c) modificarea vecinătăţilor fără afectarea amplasamentului;

d) modificarea suprafeţelor parcelelor fără modificarea suprafeţei totale.”

[6] Disponibil aici.

[7] Decizia civilă nr. 406 din 9 aprilie 2019 pronunţată în dosarul nr. 4651/285/2018 al Tribunalului Suceava.

[8] Decizia civilă nr. 1415 din 20 noiembrie 2018 pronunţată în dosarul nr. 1416/285/2018 al Tribunalului Suceava.

[9] Sentinţa civilă nr. 2005 din 7 septembrie 2020 pronunţată în dosarul nr. 3494/285/2020 al Judecătoriei Rădăuţi, Decizia civilă nr. 1314 din 3 decembrie 2019 pronunţată în dosarul nr. 1198/285/2019 al Tribunalului Suceava.

[10] Art. 235 alin. (1) – (3) din Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară: „(1) Oficiile teritoriale pot soluţiona cereri de îndreptare a erorilor din titlurile de proprietate dacă, în urma verificărilor se constată că acestea sunt datorate transcrierii eronate pe titlul de proprietate a unora dintre informaţiile de pe procesul verbal de punere în posesie sau din documentele care au stat la baza punerii în posesie şi se referă la:

a) erori de scriere a numelui şi prenumelui faţă de procesul verbal şi anexe;

b) erori cu privire la numărul de tarla/parcelă, număr unitate amenajistică (UA)/unitate de producţie (UP);

c) erori cu privire la vecinătăţi;

d) erori ale suprafeţelor parcelelor, fără modificarea suprafeţei total atribuite;

e) alte erori cu privire la identificare cadastrală a parcelei, fără afectarea amplasamentului şi a suprafeţei.

(2) În cazul în care eroarea materială se identifică cu una dintre cele descrise mai sus, cererile de îndreptare a erorilor se pot soluţiona în baza următoarelor documente:

a) cererea solicitantului, care trebuie să indice obligatoriu numărul şi data emiterii titlului de proprietate supus corectării;

b) referatul de îndreptare eroare materială întocmit de inginerul şef şi aprobat de director, care trebuie să conţină numărul şi data hotărârii comisiei judeţene în baza căreia a fost emis titlul de proprietate supus corectării, eroarea materială şi conţinutul corectării;

c) titlul de proprietate în original.

(3) Titlurile de proprietate se pot modifica de oficiul teritorial, în temeiul hotărârii comisiei judeţene, conform art. 59¹ alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi se referă la:

a) modificări ale numărului tarlalei/parcelei;

b) modificarea numelui autorului dreptului de proprietate, în conformitate cu actele de stare civilă;

c) modificarea vecinătăţilor fără afectarea amplasamentului;

d) modificarea suprafeţelor parcelelor fără modificarea suprafeţei totale.”

[11] Art. 78 Cod procedură civilă: „(1) În cazurile expres prevăzute de lege, precum şi în procedura necontencioasă, judecătorul va dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părţile se împotrivesc. (2) În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond. (3) Introducerea în cauză va fi dispusă, prin încheiere, până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanţe. (4) Când necesitatea introducerii în cauză a altor persoane este constatată cu ocazia deliberării, instanţa va repune cauza pe rol, dispunând citarea părţilor. (5) Hotărârea prin care cererea a fost respinsă în condiţiile alin. (2) este supusă numai apelului.”

[12] Art. 79 Cod procedură civilă: „(1) Cel introdus în proces va fi citat, odată cu citaţia comunicându-i-se, în copie, şi încheierea prevăzută la art. 78 alin. (3), cererea de chemare în judecată, întâmpinarea, precum şi înscrisurile anexate acestora. Prin citaţie i se va comunica şi termenul până la care va putea să arate excepţiile, dovezile şi celelalte mijloace de apărare de care înţelege să se folosească; termenul nu va putea fi mai lung decât termenul de judecată acordat în cauză. (2) El va lua procedura în starea în care se află în momentul introducerii în proces. Instanţa, la cererea celui introdus în proces, va putea dispune readministrarea probelor sau administrarea de noi probe. Actele de procedură ulterioare vor fi îndeplinite şi faţă de acesta”.

[13] Sentinţa civilă nr. 3557 din 11 decembrie 2019 pronunţată în dosarul nr. 5530/285/2019 al Judecătoriei Rădăuţi.

Sursa: https://www.juridice.ro/697214/practica-judiciara-in-materia-modificarii-titlurilor-de-proprietate-generata-de-rectificarea-erorilor-materiale-fara-modificarea-suprafetei-totale.html

Înregistrarea titlurilor executorii în Registrul Național de Publicitate Mobiliară

Vineri, 11 septembrie 2020, a intrat in vigoare Legea nr. 196/2020 (“Legea 196/2020”) pentru modificarea și completarea Legii nr. 297/2018 privind Registrul Național de Publicitate Mobiliară și pentru abrogarea Ordonanței Guvernului nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor și efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare (“Legea RNPM”).

Legea 196/2020 aduce schimbări substanțiale Legii RNPM, care se refera printre altele, la organizarea și atribuțiile Autorității de Supraveghere a Registrului Național de Publicitate Mobiliară (“RNPM”), la atribuțiile, organizarea și conflictul de interese în rândul operatorilor autorizați să realizeze înregistrări în RNPM, actualizarea taxelor colectate de stat din activitatea de publicitate mobiliară.

Noua lege cuprinde și anumite prevederi legate de rolul RNPM în privința titlurilor executorii, care ne-au atras atenția în mod deosebit și asupra cărora vom insista în cele de urmează.

Înscrierea titlurilor executorii în RNPM

Una dintre cele mai importante modificări aduse Legii RNPM se referă la inserarea unei noi condiții pentru punerea în executare a titlurilor executorii valabil încheiate, și anume, înregistrarea acestora în RNPM.

Potrivit textului de lege proaspăt intrat în vigoare, forma modificată a art. 4 alin. (3) prevede că:

“Înscrisurile sub semnătură privată care, potrivit legii, sunt valabil încheiate și au caracter de titlu executoriu, pot fi puse în executare numai sub condiția înscrierii în Registru.”

Această nouă condiție privind executorialitatea titlurilor executorii are un potențial disruptiv mare în practică având în vedere lipsa corelării cu normele similare din codul de procedură civilă, precum și lista actelor normative potențial impactate de această prevedere.

O interpretare restrictivă, ad literam, a textului mai sus menționat ar cere înregistrarea în RNPM a tuturor titlurilor executorii, indiferent dacă în cadrul legii speciale de reglementare a respectivului act, este sau nu prevăzută această obligație de publicitate și de executorialitate.

Lista titlurilor executorii potențial supuse unei astfel de înregistrări începând cu 11 septembrie 2020 este foarte lungă putând include: contractele de credit și de garanție personală, titlurile de credit precum biletele la ordin, cambia și cecul, contractele de leasing, contractele de închiriere, depozit și arendă, și nu în ultimul rând contractele de asistență juridică cărora legea specială le atribuie caracterul de titlu executoriu însă al căror conținut este esențialmente confidențial și incompatibil cu publicitatea oferită de RNPM.

Reglementarea este cu atât mai surprinzătoare cu cât RNPM a fost gândit și a servit până în prezent ca un sistem de evidență a priorității ipotecilor mobiliare și de publicitate și nu ca un registru de evidență pentru titlurile executorii.

Contextul legislativ

Discuțiile privind titlurile executorii și înregistrarea acestora în RNPM nu sunt o noutate în spațiul juridic și în piața din România. Astfel, o privire asupra istoricului reglementărilor poate fi utilă pentru a înțelege cadrul mai larg al acestei discuții.

În anul 2017, art. 641 din codul de procedură civilă a fost modificat în sensul în care înscrisurile sub semnătură privată nu mai pot fi titluri executorii decât dacă sunt înregistrate în registrele publice, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.

La momentul respectiv, această modificare a făcut obiectul unor îndelungi discuții în practică, concluzionate la nivelul practicienilor în materia dreptului dar și la nivelul majorității instanțelor, că această prevedere din codul de procedură civilă se referă la înscrisurile reprezentând titluri executorii pentru care legea de reglementare prevede în mod expres necesitatea înscrierii într-un registru public.

Ulterior, această interpretare a primit și o confirmare legislativă prin intrarea în vigoare a Legii RNPM în versiunea inițială, care prevedea la art. 4 alin. (3) faptul că titlurile executorii pentru care legea solicită realizarea formalităților de publicitate îndeplinesc această condiție prin înscrierea în RNPM.

Astfel, Legea RNPM a venit spre a clarifica că prevederile privind publicitatea titlurilor executorii se referă doar la acele acte cărora legea de reglementare le cere în mod expres înregistrarea, RNPM fiind doar registrul public adecvat unei asemenea forme de publicitate.

La începutul anului 2020, din dorința de reformare a anumitor aspecte privind organizarea și funcționarea RNPM, Parlamentul României a adoptat un proiect de lege care urma să modifice textul art. 4 alin. (3) din Legea RNPM într-o formulare mai puțin fericită care avea de asemenea capacitatea de a stârni numeroase discuții în practică: “Contractul de ipotecă mobiliară și înscrisurile sub semnătură privată pentru care legea solicită realizarea formalităților de publicitate sunt titluri executorii sub condiția înscrierii în Registru.”

Proiectul acesta de lege a fost supus controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională concluzionând că redactarea propusă textului nu respectă rigorile de constituționalitate, respectiv “este inexactă și induce o insecuritate juridică vădită tocmai prin contradicțiile pe care le naște cu reglementările codului civil și ale codului de procedură civilă”. Curtea a reținut faptul că noua formulare legislativă atribuie caracterul de titlu executoriu oricărui înscris sub semnătură privată, ceea ce este în dezacord cu ordinea juridică și principiile constituționale.

Ulterior deciziei Curții Constituționale, Parlamentul a modificat conținutul art. 4 alin. (3) ajungând la forma actuală, intrată în vigoare pe 11 septembrie 2020.

Această modificare pare să nu aibă în vedere următorul argument al Curții Constituționale folosit în cadrul deciziei mai sus menționate: “legea criticată leagă caracterul executoriu al contractului de ipotecă mobiliară de publicitatea sa, or, forța executorie derivă din forța obligatorie a contractului, iar nu din opozabilitatea acestuia. Dacă s-ar fi dorit ca numai contractul de ipotecă valabil încheiat și față de care s-au realizat formalitățile de publicitate […] să reprezinte titlu executoriu, s-ar fi stabilit expres acest lucru în art. 2431 din Codul civil.”

Astfel, deși această critică de neconstituționalitate se referă la contractele de ipotecă mobiliară, considerăm ca ea este relevantă cu privire la toate titlurile executorii reglementate prin legi speciale, pentru care executorialitatea nu este legată de îndeplinirea vreunei condiții de opozabilitate. În susținerea acestei interpretări, Curtea Constituțională menționează și că “executorialitatea nu poate fi conferită decât prin legea specială ce instituie regimul unui anumit tip de înscris sub semnătură privată”. Astfel, nu ar trebui ca o lege generala, așa cum este cazul Legii RNPM, să poată reglementa cu privire la executorialitatea actelor care fac obiectul unor alte legi speciale.

Astfel, deși legiuitorul a dorit rectificarea unei inconsecvențe legislative, formularea la care a ajuns este una nefericită, cu potențial de a genera o serie de dificultăți practice, astfel încât o rescriere a articolului relevant este indicată, în acord cu principiile enunțate mai sus.

Potențiale dificultăți practice

Dincolo de contextul în care a fost scris și aprobat noul text legislativ, în lipsa unor prevederi subsecvente de clarificare a acestuia, anticipăm posibila apariție a unor situații problematice în executarea silită a titlurilor executorii.

Unul dintre aspectele de urmărit în practică este legat de posibila aplicare în timp a acestui articol și dacă va fi considerat aplicabil actelor juridice în vigoare la 11 septembrie 2020 sau dacă se va aplica și titlurilor executorii care se află în acest moment în cursul procedurilor de executare silită. În plus, având în vedere discrepanțele dintre prevederile Legii RNPM și ale art. 641 din codul de procedură civilă, va fi important de urmărit în perioada următoare cărui text de lege vor alege instanțele să dea prioritate în dosarele de executare silită.

Din perspectivă practică ne punem întrebări și cu privire la modul în care aceste formalități de publicitate vor putea fi realizate în RNPM, având în vedere că la acest moment avizele de publicitate privesc fie publicitatea ipotecilor mobiliare, fie publicitatea anumitor aspecte juridice specifice, nelăsând loc pentru înregistrarea oricăror alte acte având caracter de titlu executoriu. În lipsa unei reglementări mai specifice de punere în aplicare, nu avem indicii nici cu privire la conținutul minim al unei astfel de înregistrări pentru ca ea să fie considerată suficientă pentru scopul prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea RNPM.

Față de efectul potențial extins de aplicare a noii prevederi din Legea RNPM, o modificare a acesteia nu este doar bine venită dar chiar necesară pentru a clarifica intenția avută în vedere de legiuitor si pentru a restrânge aplicabilitatea textului de lege. Însă până la acel moment înregistrarea în RNPM va putea fi avută în vedere în contextul executării silite de cei interesați și va putea fi realizată oricând până la deschiderea dosarului de executare silită.

Concluzionând, considerăm că această formulare nefericită din Legea RNPM va continua să facă obiectul dezbaterilor și interpretărilor în perioada următoare, iar diversitatea situațiilor practice și lipsa unor clarificări vor continua să ridice noi întrebări pentru instanțe și practicienii dreptului deopotrivă.

Sursa:

https://www.capital.ro/inregistrarea-titlurilor-executorii-in-registrul-national-de-publicitate-mobiliara.html?fbclid=IwAR2C34wu0ILh_GpQsLMpoI95zYBUtUrUiWeT7V3o-Btn4LpZ7Wz9tXEHGlo