Conferinta Internațională ”Procesul civil și executarea silita - teorie și practică” - Tîrgu Mureș - 27 - 29 august 2015

 

 

 

 

 

EXECUTAREA  HOTĂRÂRILOR ARBITRALE

                                           - REZUMAT -

 Gabriela Pădurariu - Arbitru judiciar – Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași 

 

     Fiind pronunţată după o procedură cu mult asemănătoare hotărârii judecătoreşti, hotărârea arbitrală - care este pronunțată într-o jurisdicție aleasă de părți, într-un litigiu patrimonial susceptibil de tranzacție iar soluția ei poate fi rezultatul aplicării uzanțelor sau al aprecierilor personale ale arbitrilor, fiind definitivă și obligatorie - se încadrează și ea în rândul titlurilor executorii. Despre această asemănare face trimitere expresă chiar art. 615 (1) C. pr. civ. care prevede că hotărârea arbitrală constituie titlu executoriu şi se execută silit întocmai ca şi o hotărâre judecătorească după învestită cu formulă executorie.

 

     Hotărârea arbitrală este pronunțată ca urmare a desfășurării unei jurisdicții private, puternic bazată pe atitudinea convențională a părților de a-și asuma această jurisdicție specială în care predomină autonomia de voință, însă într-un cadru procesual care să respecte ordinea publică, bunele moravuri și dispozițiile imperative ale legii. Sub acest din urmă aspect hotărârea arbitrată este supusă controlului judecătoresc prin calea de atac a acţiunii în anulare, care la art. 608 (1) lit.h  C. pr. civ., prevede în acest sens un motiv expres de desfiinţare.

 

     Textul art. 606 C. pr. civ. prevede că hotărârea arbitrală comunicată părților este definitivă și obligatorie. Hotărârea arbitrală se redactează şi se comunică integral părţilor în termen de cel mult o lună de la data când aceasta se pronunţă (art.605 alin. 1 C. pr. civ.). Este foarte important momentul comunicării hotărârii către părţi pentru că numai de la data când ea este comunicată părţilor devine definitivă şi poate fi pusă în executare, cu alte cuvinte având efectele unei hotărâri judecătoreşti definitive, care se pronunţă de instanţele statale de fond, apel sau  recurs așa cum este reglementat în art. 634 C.pr.civ.

     Ca şi în cazul hotărârilor judecătoreşti, atunci când debitorul nu îşi execută de bunăvoie obligaţiile din dispozitivul hotărârii arbitrale, aşa cum i se adresează legiuitorul în art. 614 C. pr. civ., urmează ca la cererea creditorului, hotărârea arbitrală să fie învestită cu formulă executorie în vederea executării silite.

 

     Revenind la momentul în care poate fi valorificată hotărârea arbitrală prin executare silită pentru care se cere ca aceasta să fie comunicată părţilor având efectele unei hotărâri judecătoreşti definitive se pun două probleme, şi anume: prima problemă, dacă  hotărârea arbitrală poate fi executată înainte de comunicare, respectiv cea de-a doua problemă  dacă hotărârea arbitrală trebuie comunicată  către toate părţile, pentru a dobândi caracterul definitiv urmat de efectul executoriu.

    1. Cu referire la prima problemă: în ceea ce priveşte executare  hotărârii arbitrale înainte de a deveni definitivă și obligatorie conform art. 605 - 606 din Cod, nimic nu opreşte părţile ca în baza principiului disponibilităţii drepturilor procesuale să tranzacţioneze sau să execute de bunăvoie dispoziţiile luate prin hotărârea arbitrală, ca de altfel prin orice titlu executoriu, sau chiar în afara lui prin recunoaşterea unei creanţe care a generat îndeplinirea acesteia.

     O astfel de hotărâre arbitrală, deşi există ca act juridic, nu are însă forţa de a fi executată silit prin mijlocirea executorului judecătoresc, pentru că nu poate fi învestită cu formulă executorie şi nu poate fi dispusă încuviinţarea executării silite, câtă vreme comunicarea nu s-a făcut şi în consecinţă, caracterul definitiv nu a fost dobândit.

     Văzând prev. Codului de pr.civ. acest aspect este de discutat dacă ţinem seama că arbitrajul este o jurisdicţie privată şi părţile au latitudinea de a simplifica procedurile prin derogare de la dreptul comun. O atare posibilitate este oferită de noua reglementare a arbitrajului prevăzută de art. 544 C.pr.civ. care prevede, atât pentru părţile litigante cât şi pentru Tribunalul arbitral competent, ca părţile să stabilească reguli de procedură derogatorii de la dreptul comun, cu condiţia ca regulile respective să nu fie contrare ordinii publice şi dispoziţiilor imperative ale legii.

     Considerăm că prin convenţia arbitrală, în virtutea autonomiei lor de voinţă şi de dispoziţie, părţile NU pot conveni ca hotărârea arbitrală să fie pusă în executare din chiar momentul pronunţării acesteia, prin derogare de la dreptul comun existent în materia hotărârilor judecătoreşti, deoarece numai legea este cea care poate conferi caracter executoriu unui înscris, devenind, astfel, un act apt de urmărire silită. Părțile contractante nu pot deroga prin convenția lor de la prevederile imperative ale legii în materie, neputând conferi caracter de titlu executoriu unei convenții.

     În legătură cu acest aspect au fost exprimate și opinii contrare[1], afirmându-se că părțile contractante își pot crea singure prin voința lor, legea care să le guverneze raporturile juridice, singura limită impusă voinței libere constituind-o interdicția instituită prin art. 11 Cod civil respectiv că, citez: ” Nu se poate deroga prin convenții sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publică sau bunele moravuri”.

     Este adevărat că executarea silită este guvernată și ea de disponibilitate însă  realizarea practică se face numai cu concursul forței coercitive a statului, așadar prin punerea în funcțiune a unui ansamblu de mijloace legale de natură a restabili ordinea de drept încălcată.

 

     2. Cu referire la a doua problemă, aceea a comunicării hotărârii arbitrale pentru ca aceasta să dobândească efectele unei hotărâri judecătoreşti definitive și obligatorie, şi în consecinţă să devină executorie, apreciem că este necesară să se facă dovada comunicării efective atât către parte,  cât și instanţei judecătoreşti cu ocazia învestirii cu formulă executorie. În acest sens, tribunalul arbitral, sau arbitrul ad-hoc, este obligat să producă şi să predea părţii câştigătoare dovezile de comunicare, sau la solicitarea instanţei.

 

 

---

[1] GH.Dobrican, I.Popa, Discuții în legătură cu admisibilitatea convenirii de către părți cu privire la caracterul executoriu al contractului de credit bancar. Revista Dreptul nr. 4/1994, p.29 și urm. V.Pătulea, Posibilitatea constituirii titlurilor executorii prin voința părților, Revista Dreptul nr.7/1996,p.96-97;Cas.s.civ.prop.int.dec.nr.4506/30.05.2005.

 

CONTRACTELE CESIONATE NU SUNT TITLURI EXECUTORII – Tribunalul Specializat Cluj

Judecătorii Tribunalului Specializat au analizat dacă „acel caracter de titlu executoriu al contractului de credit se apreciază exclusiv în persoana instituţiei bancare şi a debitorului împrumutat sau se aplică şi cesionarului în cazul cesiunii de creanţă a contractului de credit”. „Asupra acestei probleme de drept, în opinia acestei instanțe, atunci când creditorul care solicită executarea silită a unui contract de credit este creditorul cesionar în urma încheierii unei cesiuni de creanţă cu instituţia de credit, executarea silită este lipsită de un titlu executoriu”, au explicat magistrații.

Instanța de judecată a Tribunalului Specializat Cluj arată că „valoarea de titlu executoriu al unui înscris, altul decât o hotărâre judecătorească, trebuie expres statuată de legiuitor”, lucru valabil în cazul contractelor de credit, dar nu și în cazul celor de cesiune. „Nu se poate extrapola caracterul de titlu executoriu prevăzut de art. 120 din OUG 99/2006 în privinţa contractului de cesiune de creanţă”, mai argumentează judecătorii.

„Noţiunea de creanţă, de garanţii, de accesorii priveşte materialitatea, substanţa dreptului dedus judecăţii, iar nu atributul executorialităţii sale, aspect de drept procesual”, au mai arătat magistrații, care au explicat că „este greşit a interpreta că transferul creanţei implică şi transmiterea valorii sale de titlu executoriu, întrucât caracterul de titlu executoriu al creanţei nu este un accesoriu al dreptului cedat, ci un atribut pe care legiuitorul l-a prevăzut expres sau nu pentru acest contract. În cazul contractelor de garanţie reală şi personală aferente contractului de credit a fost reglementat în mod expres caracterul de titlu executoriu. În cazul cesiunii de creanţă nu a fost prevăzut în mod expres acest caracter”.

„În acelaşi sens, tribunalul reţine că legiuitorul a înţeles să confere caracter de titlu executoriu contractului de credit în considerarea persoanei creditorului, respectiv a instituţiei de credit care acordă împrumutul bancar, titlul executoriu fiind raportat strict cu privire la obiectul său: debitul principal şi accesoriile, precum şi la subiectele sale: instituţia bancară şi debitorul”, au mai explicat judecătorii Tribunalului Specializat Cluj.

Aceștia au mai arătat că cesiunea de creanţă reprezintă un contract de sine stătător, care poate comporta transformări în planul întinderii dreptului de creanţă şi care poate fi şi trebuie să fie, la rândul său, supus analizei judecătorului în ceea ce priveşte întinderea creanţei pretinse pe calea unei acţiuni de drept comun, debitorul cedat având, la rândul său, posibilitatea invocării unor apărări, precum inopozabilitatea cesiunii de creanţă, aspecte care privesc fondul dreptului, iar ulterior obţinerii unui titlu executoriu, cesionarul creditor se poate adresa executorului judecătoresc în vederea executării silite.

Pe speța dedusă judecății, Tribunalul a decis că executarea silită în dosarul execuţional s-a realizat în lipsa unui titlu executoriu, fiind în consecință anulată.

 

Cititi articolul integral aici http://www.clujust.ro/creantele-cesionate-de-banci-la-recuperatori-nu-pot-fi-puse-in-executare-decizie-definitiva-de-la-cluj/

 

 

Conferința Naționala (ed.5) ” Executarea silită de la teorie la practică ” - Iași - 17.10.2015

 

 

 

Conferința se va desfășura conform urmatorului program:


9.00 – 9.15 – Deschiderea conferinței.
9.15 – 9.45 – Avocat dr. Nicolae-Horia Țiț, asist. univ. dr. la Facultatea de Drept a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași
• Investirea cu formulă executorie a Antecontractului de vânzare-cumpărare.

 9.45 – 10.15 –  Gabriela Pădurariu, Arbitru judiciar – Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași, Mediator – Corpul profesional al mediatorilor din județul Iași
• Executarea (benevolă și silită) a sultei. Termen de prescripție. Radiere din CF.

 10.15 – 11.15 – Jud. dr. Ioan Gârbuleț – Inspector, Inspecția Judiciară din cadrul CSM
• Preluarea bunurilor mobile si imobile in contul creantei. Aspecte teoretice si practice.
11.15 – 11.30 – Pauză de cafea.

 11.30 – 12.00 – Executor judecătoresc Bogdan Dumitrache, membru al Comisiilor de elaborare a noului Cod civil, precum și a legilor de punere în aplicare a noului Cod civil și a noului Cod de procedură civilă.
• Urmărirea imobilelor grevate de (alte) drepturi reale.

 12.00 – 12.30 – Executor judecătoresc Bogdan Dumitrache, membru al Comisiilor de elaborare a noului Cod civil, precum și a legilor de punere în aplicare a noului Cod civil și a noului Cod de procedură civilă.

– Jud. Andreea Tabacu, conf. univ. dr. la Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea din Pitești.
• Vânzarea pe calea executării silite a autorizației de funcționare a unei farmacii.
12.30 – 13.30 – Jud. Andreea Tabacu, conf. univ. dr. la Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea din Pitești.
• Efectele deschiderii procedurii insolvenței prevăzute de Legea nr. 85/2014 asupra actelor de executare întocmite sau, după caz, efectuate la data deschiderii procedurii sau cel târziu la data opozabilității acestei proceduri, caz de încetare a executării silite pe cale de excepție.
• Comunicarea actelor de procedură persoanelor cu dizabilități.
13.30 – 14.30 – Pauză de masă

14.30 – 15.30 – Jud. dr. Ioan Gârbuleț – Inspector, Inspecția Judiciară din cadrul CSM
• Punerea in posesie a imobilului în baza actului de adjudecare.
15.30 – 16.30 – Executor judecătoresc conf. univ. dr. Eugen Hurubă, Director Revista Română de Executare Silită.


• Urmărirea bunului mobil înscris în AEGRM. Radierea sarcinilor.
• Adjudecarea unui imobil, în situația în care după ce „falsul adjudecatar” nu a depus prețul imobilului în termenul de 30 de zile, însă se prezintă la noul termen de licitație, pentru a plăti prețul oferit inițial și pentru a fi declarat adjutecatar. Va fi declarat adjudecatar al imobilului „falsul adjudecatar”, fără a se mai ține termenul de licitație sau se va organiza noul termen de licitație și în urma acestuia va fi declarat adjutecatarul?
• Concursul dintre creditori (creditorul urmăritor vs. creditorul intervenient (ipotecar)) în cazul urmării imobiliare : creditorul urmăritor dorește vânzarea imobilului, iar creditorul intervenient (ipotecar) dorește suspendarea sau să nu se realizeze vânzarea sub un anumit preț, iar în caz contrar suspendarea executării (ex: pentru a evita scăderea prețului la 50%). Care dintre cei doi creditori primează ?
• În cazul ofertei reală urmată de consemnațiune, actul ce trebuie emis de executorul judecătoresc având în vedere dispozițiile art. 174 lit. b) din OG 700/2014 (care prevede emiterea unei încheieri definitive) vs. dispozițiile art. 1010 Cod Procedură Civilă (care prevede emiterea unei încheieri ce poate fi anulată în termen de 15 zile)? În practică OCPI respinge cererea de radiere a sultei ce are la baza încheierea emisă în conformitate cu art. 1010 Cod Procedura Civilă, solicitând încheierea definitivă emisa de executorul judecătoresc, pentru care însă nu exista temei legal de a fi emisă. • Care este procedura de urmărire silită a bunurilor imobile întabulate în Cartea Funciară, însă pe care se află construcții fără autorizație, neîntabulate în Cartea Funciară (ex: teren întabulat în Cartea Funciară pe care se află amplasată o construcție fără autorizație de construcție sau Teren +casa de locuit întabulate în Cartea Funciară și construcție-anexă – fără autorizație de construcție și neîntabulată în Cartea Funciară). Este necesară întabularea și acestor construcții pentru a putea fi urmărite?