Care este termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită a unui contract de ipotecă imobiliară, încheiat sub regimul Codului civil de la 1864 ?

Astept această sesizare de ani de zile....Chiar sunt foarte curioasă ce va pronunța ICCJ și cum va motiva soluția!

Care este termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită a unui contract de ipotecă imobiliară, încheiat sub regimul Codului civil de la 1864 și al OUG nr. 99/2006, pentru garantarea unei creanțe ce izvorăște dintr-un contract de credit cu privire la care s-a constatat că a intervenit prescripția executării creanței, de 3 ani sau de 10 ani?

Înalta Curte de Casație și Justiție este chemată să se pronunțe, în cadrul dosarului nr. 471/1/2022, pe calea recursului în interesul legii, asupra interpretării art. 120 din OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, prin raportare la dispozițiile art. 405 alin. (1) C.proc. civ. 1865, respectiv art. 706 alin. (1) C.proc.civ., în sensul în care i se solicită să stabilească care este termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită a unui contract de ipotecă imobiliară, încheiat sub regimul Codului civil de la 1864 și al OUG nr. 99/2006, pentru garantarea unei creanțe ce izvorăște dintr-un contract de credit cu privire la care s-a constatat că a intervenit prescripția executării creanței.

Problema de drept  conține trei aspecte asupra cărora există divergențe de opinie:

A. Un prim aspect privește legea procesuală aplicabilă în cazul în care dreptul creditorului de a cere executorea silită s-a născut anterior intrării în vigoare a Codului de procedură civilă din 2010, dar executarea silită a început ulterior.

Intr-o opinie se apreciază că dispozițiile Codului de procedură civilă din 2010 se aplică tuturor chestiunilor privitoare la acea executare silită, inclusiv prescripției dreptului de a cere executarea silită. În a doua opinie se consideră că  instituția prescripției dreptului de a cere executarea silită rămâne sub incidența Codului de procedură civilă din 1865.

B.  Al doilea aspect privește durata termenului de prescripție a dreptului de o cere executarea silită, respectiv dacă acesta este de 3 ani sau de 10 ani.

O primă opinie este in sensul că termenul aplicabil este de 3 ani, având in vedere natura creanței principale și intinderea aceluiași termen inclusiv asupra garanției imobiliare, potrivit art. I alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, care stabilește că,,Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii”.

Cea de-a doua opinie este in sensul că termenul de prescripție este de 10 ani, intrucât este vorba despre un drept real – dreptul de ipotecă -, ceea ce atrage aplicarea dispoziției corespunzătoare din Codul de procedură civilă  [art. 405 alin. (l) din Codul de procedură civilă din 1865, respectiv art. 706 alin. (l) din Codul de procedură civilă din 2010].

C. Al treilea aspect privește caracterul executoriu independent al dreptului accesoriu de ipotecă în raport cu dreptul de creanță principal pe care îl garantează. Din această perspectivă, o opinie este in sensul că, odată cu constatarea prescripției dreptului de a cere executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit (creanța principală), se prescrie și dreptul creditorului de a cere executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de ipotecă imobiliară, care a garantat imprumutul, având in vedere caracterul accesoriu al acestuia, reglementat de art. I alin. (2) din Decretul nr.167/1958. În opinia contrară, se recunoaște posibilitatea de valorificare in continuare a dreptului la acfiunea ipotecară, reținându-se caracterul independent de titlu executoriu al contractului de ipotecă in raport cu contractul de imprumut, caracter independent conferit, inclusiv sub imperiul Codului civil din 1864, de dispozițiile art. 120 din O.U.G. nr.99/2006.

https://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=100000000337965

Update:

Prin Decizia nr. 13/06.06.2022 , ÎCCJ a stabilit care este termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită a unui contract de ipotecă imobiliară, încheiat sub regimul Codului civil de la 1864

Decizia nr. 13/06.06.2022 a ÎCCJ: ”Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de apel Galaţi şi, în consecinţă, în interpretarea art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, prin raportare la art. 405 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 1865, art. 706 alin. (l) din Codul de procedură civilă, art. 201 din Legea nr. 71/2011 şi art. 6 alin. (1), (4) şi (5) din Codul civil, coroborat cu art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 şi art. 2504 alin. (1) din Codul civil, stabileşte că:

1. Regimul juridic aplicabil prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită a ipotecii este guvernat de normele de drept substanţial în vigoare la momentul naşterii dreptului creditorului ipotecar de a obţine executarea creanţei garantate, fiind lipsită de relevanţă norma procesuală aplicabilă procedurii de executare silită.

2. Dreptul de a obţine executarea silită în temeiul contractului de ipotecă se stinge, pe cale accesorie, prin efectul prescripţiei executării silite a creanţei întemeiate pe contractul de credit, dacă aceasta din urmă începe să curgă anterior datei de 1 octombrie 2011.

3. În cazul în care prescripţia dreptului de a obţine executarea silită a creanţei garantate începe să curgă după 1 octombrie 2011 (inclusiv), executarea silită a ipotecii nu se stinge, pe cale accesorie, chiar dacă dreptul de a obţine executarea silită a creanţei principale este prescris, situaţie în care termenul de prescripţie aplicabil este de: - 3 ani, potrivit art. 405 alin.(1) teza I din Codul de procedură civilă din 1865, dacă prescripţia dreptului creditorului ipotecar de a obţine executarea silită în temeiul contractului de credit a început să curgă în intervalul 01 octombrie 2011-14 februarie 2013. - 10 ani, potrivit art. 706 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă, dacă prescripţia dreptului creditorului ipotecar de a obţine executarea silită în temeiul contractului de credit a început să curgă după 15 februarie 2013 (inclusiv).

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 iunie 2022.”

Contract de mandat încheiat cu o societate de colectare debite. Nulitate absolută

Prin Decizia civilă nr. 328/28.04.2022, definitivă, Tribunalul Galați, admițând un apel incident declarat în cauză, a respins cererea de chemare în judecată prin care, o societate specializată în colectare debite, urmărea obligarea la plata remunerației cuvenite pentru mandatul cu titlu oneros, respectiv a penalității contractuale pentru neexecutare.

În urma unei temeinice argumentări, instanța a stabilit că respectivul contract de mandat nu poate fi valorificat juridicește fiind lovit de nulitate absolută reținându-se, în esență, următoarele:

Potrivit art. 2009 C.civil, mandatul este contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părţi, numită mandant.

În speță, mandatarul, societate de colectare debite, s-a obligat prin contractul de mandat să efectueze activități de recuperare a unei creanțe.

În exercitarea mandatului, societatea de colectare debite a transmis Tribunalului Brașov, o cerere de înscriere la masa credală, cerere întocmită de consilierul juridic, angajat al acesteia.

Pornind de la statuările cuprinse în Decizia XXII/2006 pronunțată de ÎCCJ – Secțiile Unite în soluționarea unui recurs în interesul legii, respectiv în Decizia nr.9/2016 pronunțată de ÎCCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dar și de la conținutul art. 2016 alin. (3) C.civ.,[1] respectiv art. 2018 alin. (1) teza I C.civ.,[2] instanța de control judiciar a stabilit că, societatea de colectare debite trebuia să aibă abilitatea proprie de a efectua în mod concret activitatea de recuperare a creanțelor în numele mandatarului.

Cu alte cuvinte, la încheierea contractului de mandat, mandatarul trebuia să aibă competența legală de a efectua actele de recuperare a creanței în numele mandantului.

Acest fapt, implică în mod indubitabil din partea mandatarului, reprezentarea mandantului în relația acestuia cu debitorul său.

În aceeași măsură, tribunalul a reținut că o activitate de recuperare a creanțelor în numele altei persoane implică, în plan judiciar, întocmirea cererilor de chemare în judecată (în baza dispozițiilor referitoare la cererea de valoare redusă, ordonanța de plată ori cererea chemare în judecată întemeiată pe dreptul comun) și a cererilor de luare a măsurilor asigurătorii, iar în plan extrajudiciar, necesită, printre altele, întocmirea somațiilor sau notificărilor de plată ori verificarea debitorului și bunurilor sale.

Despre toate aceste activități s-a arătat că  se circumscriu sferei activităților juridice.

Prin urmare, pentru executarea în concret a mandatului conferit (recuperarea creanței), societatea de colectare debite trebuia să aibă capacitatea de a desfășura activități juridice în acest sens.

Aceeași instanță a mai statuat că societatea de colectare debite nu poate avea ca obiect de activitate desfășurarea de activități juridice – Cod CAEN 6910, în acord cu decizia nr. XXII/2006 pronunțată de ÎCCJ – Secțiile Unite, menționată anterior întrucât astfel de activități sunt specifice profesiei de avocat, reglementate în art. 3 din Legea nr. 51/1995 sau, în anumite condiții, proprii consilierilor juridici (în condiţiile reglementate prin art. 1 – 4 din Legea nr. 514/2003).

Chiar dacă societatea de colectare debite și-a rezervat, prin contractul de mandat, posibilitatea de a substitui în vederea îndeplinirii mandatului orice persoană fizică și/sau juridică despre care consideră că are aptitudinile și calitățile necesare în vederea îndeplinirii obiectului acestui mandat, inclusiv încheierea de contracte de asistență juridică conform Legii nr.51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat și Legii nr. 514/2003 privind exercitarea profesiei de consilier juridic, totuși, tribunalul reține că posibilitatea de substituire implică, în sensul dispozițiilor art. 2016 alin.3 și art. 2018 alin.1 teza I C.civil, faptul că persoana care este substituită (societatea de colectare debite) ar putea, ea însăși, din punct de vedere legal, să efectueze actul, dar a atribuit această activitate către altă persoană, cu acordul mandantului.

Or, în speță, ab initio mandatarul nu avea capacitatea legală de a realiza actul juridic și, prin urmare, nici nu putea să-și substituie o altă persoană ce avea această abilitate legală (avocat sau consilier juridic), întrucât, astfel cum s-a menționat mai sus, de esența contractului de mandat este faptul că mandatarul trebuia să aibă aptitudinea proprie de a efectua, în mod concret, activitatea de recuperare a creanțelor în numele mandatarului și abia ulterior, eventual, să-și substituie îndeplinirea acestei obligații contractuale către altă persoană.

În concluzie, sub deghizarea unui contract de mandat și fără a dispune de competența legală, practic, societatea de colectare debite a desfășurat activități specifice profesiei de avocat ori consilier juridic și a efectuat acte de reprezentare juridică a mandantului în vederea recuperării creanței acesteia de la debitoare, cum ar fi, de exemplu, depunerea cererii de înscriere la masa credală în dosarul de insolvență.

Având în vedere aceste aspecte, tribunalul a statuat că, în speță, contractul de mandate are caracter ilicit, contrar dispozițiilor art. 1225 alin.(2) C.civ., fiind lovit de nulitate absolută.

Soluția Tribunalului Galați este una importantă în contextul în care, prin contractul de mandat a fost stabilită o penalitate de 1%/zi de întârziere din valoarea contractului pentru neîndeplinirea obligației de plată a onorariului, clauză care, într-un dosar similar, a determinat Tribunalul Buzău să formuleze o sesizare prealabilă pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă valoarea obiectului unui contract de mandat remunerat este reprezentată de valoarea creanţei în vederea recuperării căreia s-a încheiat contractul de mandat sau de valoarea remuneraţiei mandatarului.[3]

În logica clară și fundamentată a Tribunalului Galați, analiza caracterului illicit al contractului de mandat dedus judecății face de prisos stabilirea valorii la care ar trebui să se raporteze penalitatea de 1%/zi de întârziere.

---

[1] Mandatul se întinde şi asupra tuturor actelor necesare executării lui, chiar dacă nu sunt precizate în mod expres.

[2] Dacă mandatul este cu titlu oneros, mandatarul este ţinut să execute mandatul cu diligenţa unui bun proprietar.

[3] Dosarul se află pe rolul Î.C.C.J – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, termenul de soluționare fiind 27.06.2022 – disponibil aici – consultat la 11.05.2022.

Sursa: https://www.juridice.ro/782838/contract-de-mandat-incheiat-cu-o-societate-de-colectare-debite-nulitate-absoluta.html

Nu constituie ”deturnare de clientelă” fapta de a contacta rețeaua de clienți a fostului angajator, obținută în cadrul raporturilor de muncă.

Tribunalul Timiș, Decizia nr. 456 din 6 iulie 2021, disponibilă pe rolii.ro :

Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale interzice prin art. 2 alin. (2) lit. b) “deturnarea clientelei unei întreprinderi de către un fost sau actual salariat/reprezentant al său ori de către orice altă persoană prin folosirea unor secrete comerciale, pentru care respectiva întreprindere a luat măsuri rezonabile de asigurare a protecţiei acestora şi a căror dezvăluire poate dăuna intereselor acelei întreprinderi”

Tribunalul Timiș, prin Decizia nr. 456/2021, a statuat că nu constituie deturnare de clientelă fapta de a contacta rețeaua de clienți a fostului angajator, obținută în cadrul raporturilor de muncă. Analizând noțiunea de secret comercial, astfel cum a fost definită de art. 1 ind. 1 pct. 4 din Lege, instanța a concluzionat că datele de contact ale clienților reclamantei nu se circumscriu noțiunii de secret comercial, neavând ele însele valoare comercială în contextul obiectului de activitate al acesteia, astfel că fapta așa cum a fost descrisă prin cererea de chemare în judecată nu se circumscrie acțiunii de concurență neloială prevăzute de art. 2 din Legea nr. 11/1991.

Noile măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale

După o așteptare de aproape 2 ani, Parlamentul României a adoptat Legea de modificare a Codului Civil în privința măsurilor de ocrotire a persoanelor cu dizabilități intelectuale și psihosociale. Legea, care privește inclusiv modificarea și completarea unor acte normative aflate în strânsă legătură cu măsurile de ocrotire, a fost trimisă spre promulgare la data de 29 aprilie 2022 și se află în prezent pe masa Președintelui României, etapă obligatorie înainte de publicarea în Monitorul Oficial.[1]

Reamintim că, prin Decizia nr. 601/2020 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 27 ianuarie 2021), Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 164 alin. (1) din Codul civil, care stabileau că persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienației ori debilității mintale, urma a fi pusă sub interdicție judecătorească.

În tot răstimpul scurs de la constatarea neconstituționalității art. 164 alin. 1 Cod Civil (cu consecința abrogării textului din dreptul intern) și până în prezent, vidul de reglementare s-a resimțit puternic în rândul persoanelor cu dizabilități fizice și incapacități mentale și, în special, al aparținătorilor care nu aveau abilitarea legală să îi interneze pe cei lipsiți de ocrotire într-un spital, într-un sanatoriu, într-un centru de îngrijire a persoanelor vârstnice sau nu puteau să îi apere pe incapabili de propriile decizii păguboase luate sub influența unor persoane rău intenționate.

Instanțele de tutelă sesizate cu cereri de punere sub interdicție au încercat recurs la măsuri provizorii sau la portițe procedurale, încercând să găsească soluții pentru deblocarea acestei situații de dereglementare ale cărei victime erau chiar cei pe are legea îi prezumă a fi lipsiți de ocrotire.

Sursa: https://www.juridice.ro/781827/asteptarea-a-luat-sfarsit-noile-masuri-de-ocrotire-pentru-persoanele-cu-dizabilitati-intelectuale-si-psihosociale.html