Despre prescripția dreptului de a solicita executarea silită în materia declarării scadenței anticipate a contractelor de credit

In materia recuperarilor de creante se intalnesc tot mai des in practica situatii in care cesionarul creantelor (entitati care au preluat creante derivand din contracte de credit, de la unitatile bancare) demareaza in contra debitorilor executarea silita a contravalorii intregului credit, prevalandu-se de faptul ca o data notificata cesiunea de creanta catre debitor a fost declarata, concomitent, inclusiv scadenta anticipata a creditului.

Ca atare, in opinia creditorilor recuperatori de creanta (cesionari ai unitatilor bancare) la data depunerii cererii de executare silita, dreptul de a solicita demararea procedurii executionale in contra debitorului nu este prescris, nefiind scurs un interval mai mare de 3 ani, calculat de la data declararii scadentei anticipate, concomitent cu notificarea cesiunii de creanta.

Mentionam ca in majoritatea contractelor de credit, sunt inserate clauze potrivit carora unitatea bancara are dreptul de a declara scadenta anticipata pentru intreg creditul daca a trecut un anumit interval de timp (de regula, 30, 60 sau 90 de zile) de la momentul ultimei plati realizate de catre debitor.

In aceste conditii, se ridica intrebarea: “de cand incepe sa curga termenul de prescriptie a dreptului de a obtine executarea silita: de la data declararii scadentei anticipate a creditului sau de la data de la care creditorul, oricare ar fi acesta, avea/are posibilitatea sa uzeze de procedura executionala intrucat obligatia a devenit exigibila?”

Pentru a oferi un raspuns acestei intrebari, ne raportam, evident, la norma generala, incidenta in materia prescriptiei extinctive, referitoare la inceputul acesteia, potrivit careia “Termenul de prescriptie incepe sa curga de la data cand se naste dreptul de a obtine executarea silita, termenul de prescriptie fiind de 3 ani.”

Pentru a cunoaste efectiv momentul in care se naste dreptul de a pretinde executarea silita este necesar a decela corespunzator inclusiv data la care titlul executoriu poate fi pus in executare.

Cunoasterea acestei date depinde, in mod esential, atat de natura titlului executoriu (in cazul de fata, nepunandu-se problema unei hotarari judecatoresti, ci de un contract de credit, titlu executoriu prin efectul legii), cat si de natura creantei care devine exigibila, respectiv de prevederea (contractuala, in cazul de fata) care o prevede/reglementeaza.

Data nasterii dreptului de a obtine executarea silita reprezinta momentul obiectiv, reperul temporal cert si efectiv, in raport cu care creditorul poate pretinde debitorului executarea obligatiei, intrucat aceasta a devenit exigibila.

Fireste, nicio norma nu obliga creditorul sa uzeze de respectiva procedura, valorificarea dreptului ramanand la latitudinea sa, fiind o optiune strict personala, imprejurare care nu poate infrange, insa, niciodata, principiul potrivit caruia, valorificarea unui drept nu poate fi realizata decat in masura in care exista si posibilitatea legala a valorificarii, atata vreme cat nu este suficient ca dreptul sa fie nascut, fiind absolut necesar ca ulterior nasterii sale, creditorul sa il valorifice in termenul defipt de lege.

In cazul de fata, cu certitudine, creditorul nu ar fi putut solicita punerea in executare a creantei (valoarea totala a creditului declarat scadent anticipat) mai devreme de termenul mentionat in contract, calculat de la data ultimei rate platite de catre debitor.

Ulterior epuizarii acestui termen, dreptul la actiune al creditorului (dreptul subiectiv de a solicita executarea silita reprezentand, in esenta, o varietate a dreptului la actiune – in sensul ca cel care se pretinde creditor actioneaza pentru valorificarea creantei sale, in ipoteza data pe cale extrajudiciara, in fata executorului judecatoresc) poate fi valorificat prin punerea in executare a debitului integral dar, evident, nu mai tarziu de 3 ani de la data epuizarii termenului mentionat in contract.

In acest sens, in contractele de credit sunt inserate clauze conform carora “In cazul inregistrarii unei restante cu o vechime mai mare de … zile, banca are dreptul sa declare creditul exigibil anticipat, sa considere creditul integral la restanta si sa declanseze procedura de executare silita …/ banca va declara creditul exigibil anticipat…”.

Imprejurarea ca economia contractuala a mentionat doar o posibilitate pentru creditor de a declara scadent anticipat intregul credit, si nu o obligatie, nu prezinta relevanta, atata vreme cat ceea ce intereseaza este momentul de la care intreaga creanta poate fi valorificata prin punerea in executare a titlului.

Avem de-a face, prin urmare, cu un titlu executoriu care indica un termen la care creanta devine exigibila, acordandu-se, indirect, un termen de gratie, respectiv un termen de executare a obligatiei.

Evident, ramane la latitudinea creditorului la ce moment va uza de facultatea declararii scadentei anticipate, in masura in care demersul sau, inclusiv manifestarea de vointa in scopul initierii procedurii executionale, se incadreaza in termenul de prescriptie generala de 3 ani.

A da o alta interpretare clauzei in discutie ar lipsi de obiect si substanta institutia prescriptiei, edictata de legiuitor in scopul sanctionarii pasivitatii si lipsei de diligenta a creditorului, in vederea administrarii si protejarii propriei creante.

Sintagma folosita deseori in contracte, in sensul ca unitatea bancara creditoare “are dreptul”/”poate” sa declare scadenta anticipata a creditului, este menita a conferi creditorului o posibilitate de care poate uza sau nu, conform propriei optiuni si vointe, insa nu poate infrange definitia legala a nasterii dreptului, cu toate consecintele sale specifice, in conditiile in care exigibilitatea obligatiei rezulta fara dubiu si neindoielnic, chiar din contract, prin raportare la respectivul moment.

O obligatie nu poate deveni exigibila strict in raport de vointa exclusiva a creditorului, posibilitatea punerii in executare urmand a reprezenta un criteriu clar, definit si previzibil pentru toate partile angrenate in mecanismul contractual care a generat, deopotriva, drepturi si obligatii, deci inclusiv pentru debitor.

Niciuna dintre partile contractante, cu atat mai putin debitorul consumator al creditorului profesionist, nu poate depinde exclusiv de vointa cocontractantului, intrucat intr-o atare ipoteza, s-ar infrange principiul fundamental al echilibrului contractual, care presupune ca partile angrenate in acest mecanism sa aiba in mod clar si inteligibil prefigurate obligatiile si consecinta nerespectarii lor, cu alte cuvinte, clauza contractuala este necesar a fi previzibila, in sensul ca in mod concret partea trebuie sa aiba posibilitatea efectiva sa prefigureze si sa anticipeze efectele integrale ale conventiei.

In plus, daca s-ar nesocoti acest principiu, printr-o interpretare contrara, in sensul ca termenul de prescriptie curge de la data declararii scadentei anticipate, indiferent la ce moment a intervenit aceasta operatiune, ar echivala cu o prelungire sine die a termenului, cu depasirea limitei legale de 3 ani, debitorul fiind supus incertitudinii si imprevizibilitatii, care ar depinde exclusiv de vointa discretionara a creditorului.

In cazul supus analizei, termenul de prescriptie a inceput sa curga de la data epuizarii termenului din contract (30, 60, 90, etc. zile), calculat de la ultima plata, neprezentand relevanta actul cesiunii de creanta, cesionarul preluand creanta in starea in care se afla, cu accesoriile sale, subrogandu-se in toate drepturile si obligatiile creditorului initial, cedent.

Cesiunea creantei nici nu a intrerupt si nici nu a suspendat termenul prescriptiei, astfel de cauze fiind strict si limitativ prevazute de lege.

Un astfel de act nu este intrerupator de prescriptie, iar cel care a preluat creanta (cesionarul) fie isi asuma riscul preluarii unei creante prescrise, fie este dator sa isi valorifice dreptul in intervalul de timp ramas pana sa se implineasca termenul de prescriptie, atata vreme cat cesionarul nu face altceva decat sa se subroge in drepturile (si obligatiile) celui care i-a transmis acea creanta.

Cu alte cuvinte, creanta este preluata de cesionar in forma in care se gaseste in patrimoniul creditorului initial, la data cesiunii, neputand dobandi, ulterior cesiunii, alte caracteristici.

In concluzie, data nasterii dreptului de a obtine executarea silita este reprezentata de momentul la care creanta devine exigibila, momentul exigibilitatii obligatiei fiind reprezentat de data la care intervalul de timp mentionat ca si termen de gratie (intervalul convenit prin contract ca fiind ulterior ultimei plati realizate de catre debitor) expira si, prin urmare, din acel moment, in orice moment, creditorul isi poate valorifica creanta dar nu mai tarziu de 3 ani de zile.

Orice demers ulterior acestui moment nu poate produce niciun efect in contra debitorului, dreptul de a obtine executarea silita fiind prescris, titlul executoriu pierzandu-si in acest fel forta executorie.

Avocat Virgil Barbulescu 
BARBULESCU, BUGA & ASOCIATII

Sursa:

https://www.juridice.ro/657919/despre-prescriptia-dreptului-de-a-solicita-executarea-silita-in-materia-declararii-scadentei-anticipate-a-contractelor-de-credit.html

Constituirea tribunalului arbitral (ediția 292) / 16 sept 2019

5 lucruri care trebuie avute în vedere când este numit un arbitru
20.09.2019 | Cosmin VASILE

Cele cinci lucruri care trebuie avute în vedere când este numit un arbitru sunt:

1. Experiență juridică generală, care înseamnă ca arbitrul cunoaște dreptul internațional și sistemul de drept relevant pentru disputa în cauză.

2. Experiență tehnică pentru acel tip de contract, pentru ramura din care s-a născut disputa.

3. Experiența lingvistică, e de neimaginat ca arbitrul să nu fie perfect fluent în limba arbitrajului.

4. Patru și cinci – disponibilitate, și încă o dată disponibilitate. De două ori, adică mai importantă ca oricare alta, pentru că oferta de arbitri nu este atât de restrânsă cum se crede, dacă nu te cramponezi la un oraș sau la o jurisdicție. Găsești mai mulți din cei care sunt calificați, cărora nu le lipsește nimic din ce e obligatoriu ca să fie un bun arbitru într-un dosar. Iar dintre aceia care au calitățile acestea, experiența arată, într-un mod dezamăgitor, dacă nu ești atent la acest patru și cinci care se repetă, că nu înseamnă că au și disponibilitatea de timp, de implicare în cauza respectivă. Și degeaba îl numești pe cel care are toate aceste calități dacă nu e disponibil, căci s-ar putea să ofere mai puțin decât cineva care poate nu are atâta experiență, sau nu e atât de familiar cu domeniul tehnic respectiv, dar își dorește cu adevărat și se implică în dosar.

Av. dr. Cosmin Vasile
Managing partner ZAMFIRESCU RACOȚI VASILE & PARTNERS

* Opinie susținută în cadrul dezbaterii „Constituirea tribunalului arbitral„, ediția 292, organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ)

Sursa:

https://www.juridice.ro/655724/5-lucruri-care-trebuie-avute-in-vedere-cand-este-numit-un-arbitru.html

De la data la care debitorul notifică organului fiscal intenția de mediere, se suspendă procedura de executare silită pentru obligațiile fiscale, amenzile de orice fel, precum și alte creanțe bugetare, individualizate în somația pentru care a fost depusă notificarea

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 549 din 4 iulie 2019 a fost publicat Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1757/2019 pentru aprobarea Procedurii de mediere, precum și a documentelor pe care debitorii le prezintă în vederea susținerii situației economice și financiare.

Noua reglementare este de maximă importanță pentru agenții economici. În esență, de la data la care debitorul notifică organului fiscal intenția de mediere, se suspendă procedura de executare silită pentru obligațiile fiscale, amenzile de orice fel, precum și alte creanțe bugetare, individualizate în somația pentru care a fost depusă notificarea.

TEXTUL INTEGRAL

PROCEDURA DE MEDIERE și documentele pe care debitorii le prezintă în vederea susținerii situației economice și financiare

ARTICOLUL 1 Dispoziții generale
(1) Prezenta procedură se aplică debitorilor pentru care a fost demarată procedura de executare silită prin comunicarea somației și care, în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia, depun la organele fiscale competente o notificare privind intenția de mediere, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2 la ordin.
(2) Pentru debitorii, persoane juridice, care au înființate sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, notificarea prevăzută la alin. (1) se depune de către debitorul care le-a înființat la organul fiscal competent pentru administrarea obligațiilor fiscale datorate de acesta.
(3) Fac obiectul procedurii de mediere între organul fiscal și debitor obligațiile fiscale, amenzile de orice fel, precum și alte creanțe bugetare, individualizate în somația pentru care a fost depusă notificarea.
(4) De la data la care debitorul notifică organului fiscal intenția de mediere, se suspendă procedura de executare silită pentru obligațiile prevăzute la alin. (3).
(5) Procedura de mediere constă în:
a) clarificarea situației obligațiilor prevăzute la alin. (3), înscrise în somație, dacă respectivul debitor are obiecții cu privire la acestea;
b) analiza de către organul fiscal împreună cu debitorul a situației economice și financiare a debitorului în scopul identificării unor soluții optime de stingere a obligațiilor, inclusiv posibilitatea de a beneficia de înlesnirile la plată prevăzute de lege.

ARTICOLUL 2 Documente justificative anexate notificării privind intenția de mediere
(1) În cazul în care debitorii notifică organului fiscal intenția de mediere în condițiile prevăzute la art. 1 alin. (5) lit. a), aceștia se pot prezenta la întâlnirea organizată de organul fiscal cu orice documente și informații relevante pentru clarificarea obligațiilor fiscale înscrise în somație.
(2) În cazul în care debitorii notifică organului fiscal intenția de mediere în scopul identificării unor soluții optime de stingere a obligațiilor, inclusiv posibilitatea de a beneficia de înlesnirile la plată prevăzute de lege, în notificare aceștia menționează orice informații relevante privind situația economică și financiară, cum ar fi justificarea stării de dificultate generată de lipsa temporară de disponibilități bănești și argumentarea posibilității plăților într-o anumită perioadă de timp.

ARTICOLUL 3 Procedura de mediere derulată la nivelul organelor fiscale
(1) În termen de maximum două zile de la primirea notificării privind intenția de mediere, organul fiscal înștiințează debitorul cu privire la organizarea întâlnirii în vederea realizării procedurii de mediere. Data organizării întâlnirii nu trebuie să depășească termenul de 10 zile de la primirea notificării intenției de mediere. În cazul în care debitorul este înrolat în spațiul privat virtual, înștiințarea privind organizarea întâlnirii în vederea realizării procedurii de mediere se comunică prin această modalitate.
(2) Debitorul are obligația de a se prezenta la locul, data și ora stabilite prin Înștiințarea privind organizarea medierii, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3 la ordin, în vederea desfășurării procedurii de mediere.
(3) În situația în care debitorul nu se poate prezenta, din motive temeinic justificate, la data și ora stabilite în înștiințare, acesta, împreună cu organul fiscal, poate fixa de comun acord o altă dată și oră de organizare a întâlnirii în vederea realizării procedurii de mediere, cu respectarea termenului de 10 zile de la primirea notificării intenției de mediere.
(4) Procedura de mediere se organizează de către organul fiscal, prin asigurarea participării a doi reprezentanți, respectiv unul din cadrul compartimentului cu atribuții în evidența analitică pe plătitori, iar celălalt din cadrul compartimentului cu atribuții în executare silită. Ori de câte ori este necesar, la întâlnirea de mediere pot participa și șefii ierarhic superiori ai celor doi reprezentanți.
(5) În cadrul întâlnirii se au în vedere cel puțin următoarele:
a) punerea de acord între debitor și organul fiscal în legătură cu obligațiile fiscale înscrise în somație;
b) analiza situației economice și financiare pe baza justificării puse la dispoziție de către debitor, precum și a oricăror altor documente sau informații existente la nivelul organului fiscal;
c) identificarea soluțiilor optime de stingere a obligațiilor, inclusiv posibilitatea de a solicita înlesnirile la plată în condițiile prevăzute de lege.
(6) Pentru clarificarea situației fiscale, organul fiscal are în vedere următoarele:
a) fișa pe plătitori sau, după caz, situația analitică debite, plăți, solduri;
b) existența sumelor de restituit/rambursat pentru care există cereri în curs de soluționare;
c) situația depunerii declarațiilor fiscale, potrivit vectorului fiscal;
d) situația obligațiilor bugetare individualizate în titluri executorii emise de alte instituții publice și transmise spre recuperare organului fiscal, după caz;
e) orice alte documente relevante pentru clarificarea situației fiscale.
(7) În cadrul medierii, organul fiscal îi prezintă debitorului situația fiscală și îi aduce la cunoștință posibilitatea de a solicita înlesnirile la plată prevăzute de lege, precum și, după caz, prevederile legale referitoare la stingerea obligațiilor fiscale.
(8) În situația în care debitorul nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru acordarea de înlesniri la plată, acestuia i se aduce la cunoștință obligativitatea de a efectua plata în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal privind rezultatul medierii.
(9) În situația în care, în cadrul medierii, se constată că debitorul nu poate plăti obligațiile înscrise în somație în termen de 15 zile de la finalizarea medierii, se analizează dacă acesta îndeplinește condițiile pentru acordarea înlesnirilor la plată prevăzute de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, sau de alte legi speciale.
(10) În situația în care se constată că este suspendată executarea silită potrivit prevederilor legale, acest fapt se consemnează în procesul-verbal privind rezultatul medierii.
(11) Rezultatul medierii, precum și soluțiile optime de stingere a obligațiilor se consemnează într-un proces-verbal privind rezultatul medierii, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 4 la ordin. Procesul-verbal se întocmește în două exemplare, dintre care un exemplar se înmânează debitorului, iar un alt exemplar se arhivează la organul fiscal.
(12) În cazul în care debitorul nu se prezintă la data și ora stabilite sau nu solicită un alt termen pentru organizarea medierii, organul fiscal consemnează acest fapt în procesul- verbal prevăzut la alin. (10), care se comunică debitorului. În acest caz executarea silită se continuă, de îndată, după întocmirea procesului-verbal.
(13) În situația în care nu este suspendată executarea silită, potrivit legii, iar ca urmare a organizării medierii nu se sting obligațiile înscrise în somație sau nu se solicită înlesnire la plată potrivit legii, măsurile de executare silită se continuă, de îndată, după expirarea termenului de 15 zile de la data întocmirii procesului-verbal privind rezultatul medierii.
(14) În cazul în care, după primirea notificării privind intenția de mediere, organul fiscal constată că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, acesta poate dispune instituirea măsurilor asigurătorii, cu respectarea condițiilor și procedurilor legale în materie.

Sursa:

https://www.juridice.ro/645607/de-la-data-la-care-debitorul-notifica-organului-fiscal-intentia-de-mediere-se-suspenda-procedura-de-executare-silita-pentru-obligatiile-fiscale-amenzile-de-orice-fel-precum-si-alte-creante-bugetare.html

RIL admis. Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru despăgubiri reglementat de art. 19 din Legea nr. 554/2004

În ședința din 24 iunie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr.22 în dosarul nr.852/1/2019, a admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, a stabilit că:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 11 alin. (2) din acelaşi act normativ, data la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru introducerea acţiunii în despăgubire reprezintă momentul la care persoana vătămată printr-un act administrativ nelegal a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei, nefiind legat în mod direct şi aprioric nici de comunicarea actului administrativ nelegal şi nici de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestuia.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite

În ședința de miercuri, 26 iunie 2019, Camera Deputaților, în calitate de camera decizională, a adoptat proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 77/2016 (pe mai departe, Legea 77) privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite (pe mai departe, Legea pentru modificarea Legii 77).

Legea pentru modificarea Legii 77 urmează a fi trimisă Președintelui României în vederea promulgării.

1. MODIFICĂRILE ADUSE LEGII 77

1.1. Impreviziunea – condiție explicită pentru darea în plată

Se instituie o nouă condiție pentru stingerea creanței izvorâtă dintr-un contract de credit și accesoriile sale prin dare în plată, respectiv condiția privind impreviziunea. Condițiile enumerate la art. 4 din Legea 77 sunt completate cu condiția existenței impreviziunii, în acord cu orientările practicii judecătorești dictate de deciziile Curții Constituționale. 

1.2. Situații-exemplu obligatorii pentru aplicarea impreviziunii

Se exemplifică 4 situații în care este incidentă impreviziunea, respectiv:
(i) atunci când cursul de schimb al monedei creditului a depăşit cu cel puțin 20% nivelul cursului din data contractării creditului;
(ii) atunci când gradul de îndatorare al debitorului a depăşit cu cel puţin 20% nivelul maxim al gradului de îndatorare stabilit de BNR;
(iii) atunci când debitorul a fost executat silit prin vânzarea imobilului cu destinația de locuință;
(iv) atunci când sunt incidente alte cazuri care relevă un dezechilibru contractual, în sensul art. 4 alin. (3).

Exemplificarea unor împrejurări abstracte pentru care este obligatorie reținerea existenței impreviziunii pare a înlătura, pe viitor, problematica înțelegerii și aplicării neunitare a condițiilor impreviziunii explicit sau implicit reținute de doctrină și jurisprudență (posterioritatea schimbării împrejurărilor economice în care a fost încheiat contractul, imprevizibilitatea schimbării împrejurărilor și neasumarea producerii riscului supra-adăugat). Totuși, remarcăm că ultima situație enumerată mai sus atribuie unui dezechilibru contractual semnificația unei impreviziuni, motiv pentru care anticipăm că discuțiile dintre creditori și debitori vor fi retrogradate din zona teoriilor rigide privind impreviziunea în zona înțelegerii subiective și neunitare a dezechilibrului contractual.

1.3. Inversarea sarcinii probei condițiilor pentru darea în plată și prezumțiile de impreviziune

Legea pentru modificarea Legii 77 stabilește obligația creditorului de a dovedi în fața instanțelor de judecată faptul că debitorul care a făcut o notificare de dare în plată nu îndeplineşte condițiile de admisibilitate. Printre condițiile de admisibilitate este inclusă și condiția privind impreviziunea, deci creditorul urmează a fi obligat la dovada inexistenței impreviziunii. În același registru, legiuitorul prezumă o stare de dezechilibru contractual întrucât impune instanțelor judecătorești care verifică existența impreviziunii să dea “prevalență stării de criză a contractului”.

Atât în procedura contestației creditorului împotriva notificării de dare în plată (art. 7 din Legea 77), cât și în acțiunea debitorului privind pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar, debitorul care a formulat notificarea de dare în plată se va bucura de:
(i) o prezumție legală și relativă de impreviziune, în alte situații decât cele 4 situații-exemplu obligatorii pentru aplicarea impreviziunii;
(ii) o prezumție legală și absolută de impreviziune, pentru cele 4 situații-exemplu obligatorii pentru aplicarea impreviziunii;
(iii) o prezumție legală, absolută și irefragabilă de impreviziune, în cazul debitorului împotriva căruia s‐a derulat şi finalizat o procedură de executare silită, prin vânzarea imobilului cu destinație de locuință şi împotriva căruia se continuă executarea.

1.4. Proceduri prealabile formulării de către creditor a contestației de la art. 7 din Legea 77

Legea pentru modificarea Legii nr. 77 instituie parcurgerea unei proceduri prealabile formulării, de către creditor, a contestației la notificarea de dare în plată. Se impune formularea către debitor a unei propuneri de restabilire a utilității sociale a contractului de credit, în interiorul termenului de 10 zile stabilit de art. 7 alin. (1) din Legea 77.

Apreciem că legiuitorul a impus parcurgerea unei proceduri prealabile în sensul art. 193 C. proc. civ. În acest caz, în lipsa dovezii formulării către debitor a unei propuneri de restabilire a contractului de credit, contestația formulată de către creditor împotriva notificării de dare în plată va fi respinsă de instanța de judecată ca inadmisibilă, numai dacă debitorul intimat va invoca excepția corespondentă prin întâmpinare.

1.5. Clarificarea regimului ratelor, dobânzilor și penalităților scurse în perioada cât a produse efecte notificarea de dare în plată

Creditorul este obligat a proba reaua-credință a debitorului, atunci când dorește să își recupereze atât ratele, cât și dobânzile și penalitățile scurse în perioada cât a produse efecte notificarea de dare în plată. Simpla admitere a contestației formulate de creditor în temeiul art. 7 din Legea 77 nu va permite acestuia recuperarea de la debitor a sumelor de bani scurse între momentul formulării notificării de dare în plată și momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești asupra contestației.

În consecință, regula repunerii părților în situația anterioară notificării de dare în plată prevăzută de art. 7 alin. (5) din Legea 77 este ameliorată de Legea care modifică Legea 77. În aceste condiții, reflexul creditorilor va fi acela de a solicita, fie pe calea contestației prevăzute de art. 7 din Legea 77, fie ulterior, în cadrul unei acțiuni distincte, constatarea relei-credințe a debitorului la formularea notificării de dare în plată.

1.6. Noi interdicții

Se interzice înscrierea în Biroul de credit sau în alte baze de date negative cu privire la debitorii riscanți sau rău‐platnici, pe perioada notificării de dare în plată, precum și pe perioada soluționării contestațiilor la notificarea de dare în plată și soluționării cererii privind pronunțarea unei hotărâri care să constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar, a debitorilor care au formulat o notificare în sensul art. 5 alin. (1) din Legea 77. Aceiași interdicție este instituită și în favoarea debitorilor care intră sub incidența dispozițiilor art. 6 și art. 8 alin. (5) din Legea pentru modificarea Legii 77.

2. TABELUL COMPARATIV. LEGEA 77

Avocat Paul Lospa
Founder LOSPA LAWYERS

Avocat Alexandra Iliescu
Associate LOSPA LAWYERS

Sursa:

https://www.juridice.ro/644973/sinteza-modificarilor-legii-darii-in-plata-stari-de-criza-si-dezechilibre-contractuale-prezumate.html

Impreviziunea vs. caracterul abuziv al unei clauze dintr-un contract de credit - Dceizie ÎCCJ

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că instanţa de judecată nu poate aplica teoria impreviziunii în cazul în care se solicită stabilizarea/îngheţarea cursului de schimb CHF – LEU la momentul semnării contractului de credit, care să fie valabil pe toată perioada derulării acestuia. Instanţa poate analiza caracterul abuziv al unei clauze contractuale pentru motive concomitente încheierii convenţiei, în vreme ce impreviziunea priveşte un contract valabil încheiat care, ca urmare a unor împrejurări independente de acţiunea/inacţiunea părţilor, produce alte efecte decât cele avute în vedere la momentul încheierii sale valabile. (Decizia nr. 167 din 31 ianuarie 2019, pronunţată de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie)