REABILITAREA DE DREPT ŞI REABILITAREA JUDECĂTOREASCĂ - Referat master, Sesiunea I, 2009 - fragmente -

INTRODUCERE:


....................................................................
CAPITOLUL I

Consideraţii generale:

Secţiunea 1:

Necesitatea instituţiei reabilitării:




Secţiunea a 2-a:


Natura juridică a reabilitării - trăsăturile sale :

CAPITOLUL II

REABILITAREA DE DREPT:




Secţiunea 1:

Condiţii:



Secţiunea a 2-a:

Formele speciale ale reabilitării de drept:

CAPITOLUL III


REABILITAREA JUDECĂTOREASCĂ





Secţiunea 1:

Termenele de reabilitare:

Secţiunea a 2-a

Condiţiile reabilitării judecătoreşti:

Secţiunea a 3-a


Reînnoirea cererii de reabilitare:


Secţiunea a 4-a

Efectele reabilitării de drept şi a celei judecătoreşti:


Secţiunea a 5-a

Limitele efectelor reabilitării:


Secţiunea a 6-a

Anularea reabilitării judecătoreşti:


Secţiunea a 7-a

Procedura reabilitării :


CAPITOLUL IV

Reabilitarea persoanei juridice:


























SPEŢE :


2. REABILITAREA JUDECATOREASCA


3. SOLUTIONARE CERERE DE REABILITARE PENTRU MAI MULTE CONDAMNĂRI :

4. REABILITAREA DE DREPT. CONSTATAREA PE CALE JUDECĂTOREASCĂ. ADMISIBILITATE.

Bibliografie:

EXECUTARE SILITA: Consideratii privind cadrul procesual pentru constatarea prescriptiei dreptului de a cere executarea silita

Consideratii privind cadrul procesual pentru constatarea prescriptiei dreptului de a cere executarea silita

- articol publicat de autoare şi în "Revista română de executare silită" nr.2/2010 , Editura Universul Juridic -

O hotarare judecatoreasca sau un alt titlu executoriu pot fi executate silit numai intr-un termen stabilit de lege. Dupa trecerea acestui termen, debitorul nu mai poate fi constrans la plata obligatiei stabilita prin titlu, prescriptia extinctiva stingand dreptul creditorului de a mai apela la forta coercitiva a statului.

Potrivit art. 6 din Decretul nr. 167/1958 privitor la presciptia extinctiva, dreptul de a cere executarea silita in temeiul oricarui titlu executor se prescrie prin implinirea termenului de 3 ani, acest articol constituind dreptul comun in ce priveste durata prescriptiei dreptului de a cere executarea silita, el gasindu-si aplicarea ori de cate ori, prin dispozitii speciale nu sunt prevazute alte termene [1].

Prin Ordonanta de urgenta nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedura civila [2] a fost introdusa in Cartea a V-a (Despre executarea silita), Capitolul I (Dispozitii generale) a Codului de procedura civila, o noua sectiune – Sectiunea a VI-a2 –, intitulata ”Prescriptia dreptului de a cere executarea silita”, prin care s-au clarificat multe din problemele asupra carora, in trecut, au existat nenumarate controverse.Potrivit art. 405 C. pr. civ.: ”(1) Dreptul de a cere executarea silita se prescrie in termen de 3 ani, daca legea nu prevede altfel.
(2) Termenul de prescriptie incepe sa curga de la data cand se naste dreptul de a cere executarea silita.
(3) Prin implinirea termenului de prescriptie orice titlu executoriu isi pierde puterea executorie.”Din momentul in care instanta de judecata a pronuntat o hotarare nu se mai poate vorbi despre prescriptia dreptului la actiune, ci doar despre prescriptia dreptului de a cere executarea silita. In timp ce prescriptia dreptului la actiune limiteaza in timp posibilitatea celui interesat de a obtine concursul organelor de jurisdictie in scopul pronuntarii unei hotarari favorabile, prescriptia dreptului de a cere executarea silita vizeaza insasi posibilitatea de realizare efectiva a urmaririi silite prin masuri de constrangere patrimoniala.

1. Procedura necontencioasa si invocarea de catre instanta, din oficiu, a prescriptiei dreptului de a cere executarea silitaDupa ce creditorul urmaritor a investit cu formula executorie titlul pe care doreste sa-l execute, acesta se va adresa cu o cerere executorului judecatoresc din circumscriptia judecatoriei in care urmeaza sa se efectueze executarea ori, in cazul urmaririi bunurilor, executorului judecatoresc din circumscriptia judecatoriei in care se afla acestea, cerere la care va anexa originalul titlului executoriu. Dupa incheierea contractului cu creditorul, executorul judecatoresc va depune la judecatorie o cerere de incuviintare a executarii silite, la care va anexa in copie titlul executoriu si cererea de executare a creditorului.

Cererea de incuviintare a executarii silite se judeca deci in procedura necontencioasa, potrivit prevederilor art. 331 si urm. C. pr. civ. Procedura de judecata propriu-zisa este diferita fundamental de cea prevazuta de lege pentru solutionarea cererilor contencioase. Astfel, procedura de judecata in materie necontencioasa se caracterizeaza prin lipsa contradictorialitatii, fapt pentru care rezolvarea cererii se poate face si fara citarea partilor.

Trebuie mentionat faptul ca instanta investita cu cererea privind incuviintarea executarii silite este tinuta sa verifice doar daca s-a realizat timbrajul, daca exista o cerere formulata si semnata de catre executorul judecatoresc, cererea de executare facuta de catre creditor si daca hotararea care se executa este investita cu formula executorie.

Este gresita practica unor instante de judecata care, investite fiind cu o cerere de incuviintare a executarii silite invoca din oficiu prescriptia dreptului de a cere executarea silita.

O atare judecata este nelegala, facuta cu incalcarea principiului fundamental al contradictorialitatii procesului civil, in procedura prevazuta de art. 3731 C. pr. civ., instanta putand verifica, astfel cum am precizat, doar existenta titlului executoriu [3], cererea executorului si a creditorului [4].

Activitatea desfasurata de judecator in cadrul procedurii gratioase nu poate fi calificata ca o activitate strict jurisdictionala, deoarece aceasta nu este destinata sa solutioneze cu putere de lucru judecat, un litigiu pendinte intre parti cu interese contrare.

Se considera ca ”numai jurisdictia numita contencioasa este jurisdictie in timp ce jurisdictia numita voluntara (gratioasa/necontencioasa) nu este jurisdictie, ci administratie exercitata de organele judiciare.” [5].

De asemenea, se considera ca ”decizia pronuntata in procedura necontencioasa constituie atat un act administrativ prin natura sa, cat si un act jurisdictional prin forma si procedura care guverneaza emiterea ei” [6].

Consideram ca daca procedura necontencioasa nu este jurisdictie, ci administratie exercitata de organele judiciare, nu putem vorbi in aceasta procedura despre principiul contradictorialitatii, intrucat acest principiu este specific procesului civil, acesta guvernand doar activitatea judiciara.

Ca sa avem contradictorialitate trebuie sa avem un litigiu si doua parti, dar in procedura necontencioasa nu avem litigiu, nu avem parti cu interese contrare, ci doar o cerere prin care nu se urmareste stabilirea unui drept potrivnic fata de o alta persoana, si o singura parte.

Consideram ca orice exceptii, aparari ori vicii ale titlului pot fi invocate doar pe calea contestatiei la executare, astfel cum este aceasta reglementata de art. 399 alin. (1) C. pr. civ. In procedura necontencioasa nu se pot administra probe pentru o eventuala constatare a intreruperii cursului prescriptiei executarii silite.

Prescriptia dreptului de a cere executarea silita poate fi invocata de debitor doar ulterior, pe calea contestatiei la executare sau a unei actiuni in constatare – art. 111 C. pr. civ. – in cadrul carora creditorul poate face probe in sensul intreruperii sau suspendarii cursului prescriptiei.

2. Constatarea prescriptiei dreptului de a cere executarea silita in cazul in care executarea silita a fost declansata

Contestatia la executare reprezinta mijlocul procedural prin intermediul careia oricare dintre partile interesate – debitor, creditor sau tert vatamat –, poate cere si obtine desfiintarea masurilor ilegale de urmarire silita.

Una dintre neregularitatile procedurale savarsite cu prilejul activitatii de urmarire silita si care poate face obiectul unei contestatii la executare propriu-zise este si neobservarea intervenirii prescriptiei dreptului de a cere executarea silita.

Se intampla ca, din motive diverse, creditorul sa uite sau sa nu poata porni executarea silita in termenul cerut de lege. Motivele pentru care un creditor nu a obtinut executarea obligatiei constatate prin titlul executoriu sunt intotdeauna diferite pentru acesta (obiective sau subiective) si il vor determina sa incerce chiar si dupa implinirea termenului de prescriptie sa execute silit pe debitorul obligatiei, sperand ca va obtine de la instanta de executare o repunere in termen [7] sau invocand diverse cauze de suspendare sau intrerupere a cursului prescriptiei dreptului de a cere executarea silita.

Am aratat mai sus ca instanta investita cu cererea de incuviintare a executarii silite nu poate analiza daca titlul care se cere a fi executat este sau nu prescris, aceasta presupunand o dezbatere contradictorie nespecifica procedurii necontencioase in care se solicita incuviintarea.

Dar se mai intampla ca executorul judecatoresc sa primeasca spre executare un titlu prescris si sa constituie imediat un dosar de executare ca apoi sa refuze efectuare diverselor acte de executare, invocand prescriptia executarii silite intocmind in acest sens un proces-verbal.

In aceasta situatie, singura in masura sa analizeze daca un titlu executoriu este prescris sau nu, si sa pronunte o hotarare in acest sens, este doar instanta de executare care va fi sesizata de catre creditor prin introducerea unei contestatii la executare prevazuta de art. 399 alin. (1) C. pr. civ.

In privinta plangerii impotriva refuzului executorului judecatoresc de a efectua o executare silita, oferita de legiuitor prin art. 53 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti [8], – cadrul procesual preferat de multi creditori (in locul unei contestatii la executare) datorita valorii mici a taxei de timbru [9] -, consideram ca prin hotararea pe care o va pronunta, instanta de executare, daca constata ca titlul executoriu care se cere a fi executat este prescris, poate doar sa respinga plangerea ca neintemeiata, aratand in motivare ca refuzul executorului judecatoresc este justificat. Daca instanta, analizand titlul executoriu constata ca acesta nu este prescris, va pronunta o hotarare prin care va obliga executorul judecatoresc sa treaca la executarea silita.

Pe de alta parte, in situatia in care executorul judecatoresc observa (sau nu) ca titlul care il pune in executare silita este prescris, dar continua sa faca diverse acte de executare, debitorul are la randul sau deschisa calea contestatiei la executare, prin care va invoca exceptia prescriptiei dreptului de a cere executarea silita si va solicita instantei de executare sa dispuna anularea tuturor actelor de executare si desfiintarea executarii silite.

De asemenea, in cursul judecarii unei contestatii la executare prin care orice parte interesata reclama nelegalitatea anumitor acte de executare, instanta de executare poate verifica si invoca din oficiu exceptia prescriptiei dreptului de a cere executarea silita, daca considera ca titlul care face obiectul dosarului de executare este prescris.

Totodata, daca a fost declansata executarea silita, dar din diverse motive aceasta a ramas timp indelungat in nelucrare si nici nu s-a constat perimarea executarii, (executarea nefiind desfiintata), iar daca debitorul doreste sa obtina o hotarare prin care sa se constate ca dreptul de a cere executarea silita s-a prescris, consideram ca acesta nu poate folosi calea actiunii in constatare deoarece aceasta are un caracter subsidiar, in sensul ca nu poate fi folosita in cazul cand partea interesata este in masura sa ceara realizarea dreptului pe alta cale.

Astfel, prevederile art. 111 C. pr. civ. sunt foarte clare: ”Partea care are interes poate sa faca cerere pentru constatarea existentei sau neexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului.”.

Aceasta prevedere legala conditioneaza admisibilitatea unei asemenea cereri – actiunea in constatare –, de existenta unui interes personal si actual, precum si de lipsa altei cai pentru realizarea dreptului.

Concluzionand, consideram ca in cadrul urmaririi silite debitorul are posibilitatea sa se apere invocand prescriptia executarii doar pe calea contestatiei la executare – deci actiune in realizare –, care constituie din acest punct de vedere o cale de stabilire a lipsei de drept a creditorului, actiunea in constatare fiind inadmisibila [10].

3. Constatarea prescriptiei executarii silite in cazul in care executarea silita nu a fost declansata

In situatia in care din diverse motive creditorul unei obligatii nu a declansat executarea silita in termenul legal sau a inceput executarea silita care ulterior a fost desfiintata (de ex: cererea de executare a fost respinsa, anulata sau s-a perimat), implinindu-se intre timp termenul de prescriptie a executarii, debitorul (sau mostenitorii acestuia) impotriva caruia nu se exercita nici un fel de act pentru executarea obligatiilor, avand interesul stabilirii unei situatii juridice clare, poate introduce o actiune in constatare avand ca temei de drept dispozitiile art. 111 C. pr. civ., actiune prin care acesta va cere instantei de judecata sa pronunte o hotarare pentru a se consfinti cu putere de lucru judecat, inexistenta dreptului.

Consideram in aceasta situatie ca debitorul nu poate cere constatarea prescriptiei executarii silite formuland o contestatie la executare, intrucat in cauza de fata nu este indeplinita o conditie pentru execitarea acestei cai procesuale in vederea valorificarii dreptului pretins, si anume conditia existentei unei executari aflata in curs de desfasurare.

De asemenea, nu se poate sustine ca numai inceperea executarii silite este menita sa justifice interesul nascut, actual si legitim al debitorilor de a se constata prescris dreptul la executare, intrucat acestia nu pot fi tinuti sa astepte un interval de timp nedeterminat o eventuala cerere de executare din partea creditorilor in baza unei hotarari judecatoresti a carei putere executorie este limitata in timp.

Numai in ipoteza in care creditorul ar fi formulat o cerere de executare silita si s-ar fi declansat executarea silita, se poate pune problema admisibilitatii actiunii in constatare, deoarece contestatia la executare are caracterul unei actiuni in realizare.

In concluzie, consideram ca acestea sunt vehiculele procesuale civile adecvate prin care, in situatiile aratate mai sus, se poate cere si constata ca a intervenit prescriptia dreptului de a cere executarea silita.


--------------------------------------------------------------------------------
[1] Art. 6 din Decretul nr. 167/1958: ”Dreptul de a cere executarea silita in temeiul oricarui titlu executoriu se prescrie prin implinirea unui termen de 3 ani (…).”

[2] Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 219/2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005.

[3] Art. 374 alin. (1) C. pr. civ.: ”Hotararea judecatoreasca sau alt titlu executoriu se executa numai daca este investit cu formula executorie prevazuta de art. 269 alin.1 (…).”

[4] Art. 3731 alin. (1) C. pr. civ.: ”Cererea de executare silita se depune la executorul judecatoresc, daca legea nu dispune altfel. Executorul judecatoresc va solicita incuviintarea executarii de catre instanta de executare, careia ii va inainta, in copie, cererea creditorului urmaritor si titlul executoriu.”
[5] Opinia apartine reputatului procedurist italian Piero Calamandrei, citat in I. Les, Tratat de drept procesual civil, ed. a II-a, Editura All Beck, Bucuresti, 2002, p. 679

[6] I. Les, op. cit., p. 680

[7] In practica s-a considerat ca un motiv temeinic pentru o repunere in termenul de prescriptie a dreptului la executare il constituie si executarea unei pedepse privative de libertate de catre debitor.

[8] Potrivit art. 53 din Legea nr.188/2000 , publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 559 din 10 noiembrie 1999:
(1) Refuzul executorului judecatoresc de a indeplini un act sau de a efectua o executare silita se motiveaza, daca partile staruie in cererea de indeplinire a actului, in termen de cel mult 5 zile de la data refuzului.
(2) In cazul refuzului nejustificat de intocmire a unui act partea interesata poate introduce plangere in termen de 5 zile de la data la care a luat cunostinta de acest refuz la judecatoria in a carei raza teritoriala isi are sediul biroul executorului judecatoresc.
(3) Judecarea plangerii se face cu citarea partilor. In cazul admiterii plangerii instanta indica in hotarare modul in care trebuie intocmit actul.
(4) Hotararea judecatoriei este supusa recursului.
(5) Executorul judecatoresc este obligat sa se conformeze hotararii judecatoresti ramase irevocabile.
(6) Nerespectarea, cu rea-credinta, de catre executorul judecatoresc a obligatiei stabilite in alin. (5) constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la unu la 3 ani, iar daca fapta a fost savarsita din culpa, cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.”



[9] Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997): ”In cazul contestatiei la executarea silita, taxa se calculeaza la valoarea bunurilor a caror urmarire se contesta sau la valoarea debitului urmarit, cand acest debit este mai mic decat valoarea bunurilor urmarite. Taxa aferenta acestei contestatii nu poate depasi suma de 194 lei, indiferent de valoarea contestata.” Iar potrivit art. 82 din aceeasi lege: ”Cererile formulate potrivit Legii nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti, cu modificarile si completarile ulterioare, se taxeaza dupa cum urmeaza: (…) b) plangeri impotriva refuzului executorului judecatoresc de a indeplini un act sau de a efectua o executare silita – 8 lei (…).”
[10] A se vedea Decizia Colegiului civil nr. 1629/07.10.1967 a Tribunalul Suprem in Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1967, p. 280-282

Traficul intern de droguri - Referat master, Sesiunea I, 2009 - fragmente -

INTRODUCERE

Actualitatea temei abordate în prezenta lucrare / referat este determinată de faptul că, în ultimii ani, flagelul drogurilor reprezintă fenomenul cel mai complex, profund şi tragic al lumii contemporane, în condiţiile în care, anual, miliarde de dolari şi sute de mii de oameni sunt antrenaţi în acest mariaj al morţii, numit „Traficul şi consumul ilicit de droguri”.

xxxxxxxxx....

Răspunderea penală a persoanei juridice - Lucrare disertatie - fragmente

CAPITOLUL I

Istoricul răspunderii penale a persoanei juridice în dreptul românesc

......................................................................................

În prezent, persoana juridică poate răspunde din punct de vedere penal în România, în condiţiile prevăzute de Codul penal în vigoare, prevederile referitoare la răspunderea penală a persoanei juridice fiind introduse în Codul penal prin Legea nr.278/2006 şi sunt asemănătoare cu cele prevăzute în Legea nr.301/2004.



CAPITOLUL II

Răspunderea penală a persoanelor juridice în Dreptul european:

CAPITOLUL III:

Categorii de persoane juridice care răspund din punct de vedere penal în RomâniaSecţiunea 1:



CAPITOLUL IV:


Infracţiunile pentru care se poate angaja răspunderea penală a persoanei juridice în România:

CAPITOLUL V:

Condiţii speciale în cazul angajării răspunderii penale a persoanei juridice:Secţiunea 1:
Elementele generale:




CAPITOLUL VI:

Sancţiunile aplicate persoanei juridice:
Secţiunea 1:

CAPITOLUL VII:

Drept penal comparat : Legislaţia franceză



BIBLIOGRAFIE:

Legislaţie:



1Doctrină românească:

JUDECATA EXCEPTIILOR PROCESUALE IN CONFORMITATE CU ART.137 COD PROCEDURA CIVILA

Articolul 137 Codul de procedură civilă reglementează procedura de soluţionare a excepţiilor procesuale, stabilind o regulă şi o excepţie. Regula este că „excepţiile procesuale se rezolvă înainte de cercetarea fondului, instanţa va soluţiona mai întâi excepţia procesuală”.[1]

Din redactarea alineatului întâi se poate observa că, „în privinţa procedurii de soluţionare legiuitorul pune pe acelaşi plan excepţiile de procedură cu excepţiile de fond.”[2] Excepţiile invocate trebuie să facă inutilă, în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii pentru a opera regula. Prin rezolvarea în prealabil a excepţiilor de procedură şi a celor de fond se pune capăt unui proces care presupune cheltuieli atât pentru părţile implicate, cât şi pentru stat, ca administrator al actului de justiţie.

Juecata propriu-zisă a excepţiilor procesuale trebuie realizată cu respectarea deplină a prevederilot art. 137 Codul de procedură civilă. Sunt de amintit regula de la alin. 1, excepţia de la alin. 2 şi punctul de vedere al Curţii Constituţionale asupra articolului în cauză.

Regula este aceea a soluţionării cu prioritate a excepţiilor procesuale, înainte de judecata pe fondul litigiului. Raţiunea ţine de respectarea principiului celerităţii proceselor civile în acord cu celelalte garanţii impuse de sistemul de drept. Procesului aflat în desfăşurare i se dă un final, o finalizare permanentă sau doar de moment fără ca fondul litigiului să fie analizat şi tranşat. Un nou demers, după îndreptarea neajunsurilor sesizate de instanţă în virtutea unei excepţii va avea şansele să ducă la realizarea scopului dorit.

Excepţia constă în judecarea concomitentă a excepţiilor şi a fondului. Ea este consacrată de cel de-al doilea alineat al art. 137 Codul de procedură civilă. Ca orice excepţie, soluţia este de strictă interpretare şi aplicare. Prin urmare, nu orice excepţie procesuală poate fi unită cu fondul.” Numai în cazul în care probele necesare rezolvării excepţiei sunt comune cu probele (ori numai cu o parte dintre acestea) necesare rezolvării fondului, instanţa poate dispune unirea excepţiei cu fondul. Chiar şi în ipostaza unor probe comune, unirea excepţiei cu fondul nu este obligatorie pentru intsnaţă. Dacă însă instanţa, rezolvând mai întâi excepţia, o respinge, probele în baza cărora a fost rezolvată excepţia (probe care sunt în legătură cu soluţionarea în fond a pricinii) rămân câştigate cauzei, urmând a se administra numi dovezile necedâsare soluţionării fondului pretenţiei (probe care nu su fost necesare şi pentru rezolvarea excepţiei).”[3]

Pentru a înţelege cum va rezolva instanţa de judecată problema art. 137 alin. 2 Codul de procedură civilă este util să considerăm următorul exemplu. Reclamantul A introduce o acţiune reală imobiliară în revendicare împotriva pârâtului B. Ultimul ridică prin întâmpinare excepţia procesuală de fond a lipsei calităţii procesuale active, susţinând că titlul invocat de A în susţinerea cererii sale este nul absolut – contractul prin care a cumpărat imobilul ce face obiectul litigiului este afectat de „fraus omnio corrumpit”. Pentru a şti dacă A a cumpărat în mod valabil imobilu, cu alte cuvinte, pentru a şri dacă A este titularul dreptului şi real şi, deci respectiva cerere este întemeiată se impune cercetarea aceleaşi probe: contractul de vânzare-cumpărare. Mijlocul de probă este comun atât pentru fond, cât şi pentru excepţia procesuală invocată. În aceste condiţii, instanţa investită va dispune unirea excepţiei cu fondul, făcând o singură verificare, un singur examen al contractului indicat. Dacă rezultă că excepţia este întemeiată, cererea va fi respinsă ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală, iar nu ca nefondată. Însă respingerea excepţiei (deci reclamantul şi-a justificat calitatea procesuală) nu duce automat la admiterea cererii de chemare în judecată, soluţia fiind în funcţie şi de celelalte apărări.[4]

În considerarea aceluiaşi caracter de strictă interpretare şi aplicare a art. 137 alin. 2 Codul de procedură civilă trebuie să reţinem că după unirea excepţiei cu fondul şi administrarea probelor comune se revine la regula din alin. 1 astfel incât, după închiderea dezbaterilor, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiei.[5]

„Excepţiile nu vor ăutea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze deâovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.” Acesta este textul integral al alin. 2 ce reprezintă excepţia de la alin. 1. considerăm că administrarea de dovezi „în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii” trebuie înţeleasă în sensul administrării unor ptobe comune, aptă să rezolve atât excepţia cât şi fondul. Totuşi o parte a doctrinei consideră să se impune unirea excepţiei cu fondul şi atunci când dovezile sunt strânsă legătură cu fondul pricinii.[6] Şi în practica anumitor instanţe de judecată există tendinţa de a se uni excepţia cu fondul şi atunci când probele nu sunt comune. „Această practică încalcă prevederile art. 137 Coduld e procedură civilă şi duce la o prelungire nejustificată a judecăţii în acele cazuri în care excepţia se admite. De altfel, unele excepţii ar trebui soluţionate, întotdeauna, înaintea fondului (excepţiile de litropendenţă, conexitae, competenţă), având în vedere scopul urmărit prin invocarea lor.”[7]

Cât priveşte poziţia doctrinală referitoare la dovezile ce sunt în strânsă legătură cu fondul se cuvine să subliniem că apinia majoritară respinge posibilitatea unirii lor cu fondul, deoarece unirea excepţiei cu fondul cauzii are un caracter excepţional, fapt pentru care instanţele de judecată trebuie să manifeste deosebita precauţie în adoptarea acestei soluţii, căci altminteri se ajunge cu uşurinţă la tergiversări inutile ale judecăţii.[8] Pe de altă parte, soluţia minoritară nu poate fi primită pentru că nu este clar ce se înţelege prin „excepţie” strâns legată de fondul pricinii, având în vedere că pot fi considerate în legătură cu fondul toate excepţiile de fond, iar aceasta nu înseamnă că ele ar trebui rezolvate odată cu fondul.[9]

Punctul de vedere al Curţii Constituţionale asupra art. 137 Coduld e procedură civilă reiese din Decizia nr. 64 din 20 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 249 din 2 iunie 1999. Curtea Constituţională a respins excepţia deneconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 137 Codul de procedură civilă, stabilind că prevederile celor 2 alineate nu contravon art. 21 din Constituţie şi nici altor dispoziţii constituţionale.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate a motivat excepţia ridicată prin susţinerea că dispoziţiile art. 137 Codul de procedurpă civilă, care dau posibilitatea instanţei de judecată să respingă ca iandmisibilă, fără să judece fondul, o cauză în care este vorba despre drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale presoanei intereste, sunt contrare provederilor art. 21 alin. 1 din Constituţie.[10]

În răspunsul dat, Curtea a considerat că excepţia nu este întemeiată întrucât accesul liber la justiţie nu trebuie confundat cu procedurile judecătoreşti stabilite de lege în temeiul art. 125 alin. 3 din Constituţie.[11] În cadrul „procedutii de judecată” sunt incluse şi rezolvările date excepţiilor invocate în cursul procesului, excepţii care pot di de procedură sau de fond.[12] Articolul 137 Codul de procedură civilă reglementează clar ordinea în cadrul judecăţii, iar nu întreaga problematică a excepţiilor. Textul asigură o legală administrare a justiţiei, referindu-se la situaţii ulterioare sesizării instanţei judecătoreşti şi se înscrie în spiritul principiilor constituţionaoe de dreptate şi justiţie.



--------------------------------------------------------------------------------
[1] V. M. Ciobanu, G. Boroi, “Drept procedural civil. Curs selective.Teste grilă.”, ed. a 3-a, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 240;

[2] M. Tăbârcă, “Drept procedural civil.”, vol. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 20005, p. 496;

[3] V. M. Ciobanu, G. Boroi, “Drept procesual civil. Curs selective”, op. cit., p. 240;

[4] V. M. Ciobanu, G. Boroi, “Drept procesual civil. Curs selective”, op. cit., p. 240;

[5] M. Tăbârcă, “Drept procedural civil.”, vol. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 20005, p. 437, CSJ. sic. civ., dec. nr. 1332/2000, Pandectele române nr. 1/2001, p. 128;

[6] a se vedea D. Radu, G. Popoescu, op. cit. în R.R.D. nr. 9/1987, p. 52;

[7] idem 256, p. 241;

[8] I. Leş, Codul de procedură civilă. Comentariu pe articole, op. cit., p. 428, V.M. Ciobanu, “Tratat …” op. cit., vol. II, p. 124-125. A se vedea Al. Bacaci, Excepţiile de procedură în procesul civil, op. cit. p. 44;

[9] V.M. Ciobanu, G. Boroi, op. cit., p. 241;

[10] art. 21 alin. 1 din Constituţie: “Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.”

[11] Art. 125 ali. 3: “Instanţele judecătoreşti”: Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege.”

[12] I. Leş, “Codul de procedură civilă. Comentariu pe articole.” Ed. a 2-a, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 429;

CONTESTAREA AMENZII DE CIRCULATIE

Dintre toate sancţiunile contravenţionale, cea mai întâlnită este, fără dubii, amenda de circulaţie. În anul 2009, poliţiştii de la Politia Rutieră au constatat contravenţii diverse, începând cu depăşirea vitezei regulamentare, nepurtarea centurii de siguranţă şi consumul de băuturi alcoolice la volan. Este drept că de cele mai multe ori şoferi chiar calcă pe bec, însă există şi cazuri în care cei sancţionaţi nu au făcut nimic ilegal. Aceştia din urmă contestă în instanţă sancţiunea, care finalmente este anulată în mod fericit, în foarte multe dintre cazuri. Ce se întâmplă, însă, atunci când o persoană care într-adevăr a încălcat legea dă în judecată Poliţia Rutieră şi, mai mult decât atât, câştigă? Vina nu este a magistraţilor şi nici a conducătorului, ci aparţine exclusiv agentului de circulaţie care, din exces de zel sau din grabă nu procedează regulamentar la măsurătoarea cu aparatul radar, însă insistă pe sancţiune bazându-se pe naivitatea şoferilor. Cei care vor să conteste amenda primită trebuie să ştie că măsurătorile cu aparatul radar nu pot fi folosite ca probe în instanţă dacă fotografiile au fost făcute pe timp de ceaţă iar culoarea, numărul maşinii şi chipul şoferului nu pot fi determinate cu exactitate. De asemenea, în cazul în care aparatul radar este unul de tip staţionar, iar înregistrarea se face în mişcare, sau atunci când sunt mai multe maşini, culoarea, numărul sau şoferul nu pot fi evidenţiaţi în fotografia probă. Mai mult, pe poză trebuie să apară numaidecât data şi ora la care a fost făcută măsurarea vitezei, sensul de deplasare al autoturismului şi faptul că a fost făcută autotestarea radarului. Aceasta din urmă se face automat la fiecare pornire a aparatului, timp în care în colţul din dreapta jos a înregistrării video sau foto apare litera “T”. Dacă fotografia în care aţi fost surprins circulând cu o viteză mai mare decât cea permisă conţine acest simbol, atunci nu poate fi acceptată ca probă în instanţă pentru că radarul nu era regolat în momentul folosirii. O altă hibă a aparatelor de radar staţionare este aceea că ele nu pot fi amplasate în apropierea surselor de radiaţii electromagnetice, cum ar fi stâlpii de înaltă tensiune, de radio, televiziune sau telefonie mobilă. Este drept că atunci când este prins de radar conducătorul nu are dreptul să solicite fotografia pentru a putea observa toate cele menţionate mai sus, însă el poate solicita agentului certificatul de omologare al radarului, buletinul de verificare metrologică şi autorizaţia de operator radar. În cazul în care acesta nu le are, şi acest lucru se va menţiona în procesul verbal la rubrica “Alte menţiuni”.

Cum contestăm procesul verbal?
În cazul în care credeţi că aparatul radar nu îndeplinea una dintre condiţiile menţionate mai sus atunci când aţi fost sancţionat şi vreţi să sesizaţi instanţa de judecată, acest demers nu necesită numaidecât prezenţa dumneavoastră acolo. Puteţi trimite petiţia prin poştă şi să solicitaţi confirmare de primire. Plângerea se adresează Judecătoriei de le lângă locul în care s-a produs evenimentul. Termenul limită de contestare a amenzii este de maximum 15 zile de la data la care a fost întocmit procesul verbal. La contestaţie trebuie anexat copie după actul de identitate şi după amendă, plângere împotriva procesului verbal şi, opţional, memoriu împotriva poliţistului. Toate aceste documente trebuie prezentate în două exemplare. Cele mai frecvente motive folosite în instanţă impotriva procesului verbal de contraventie sunt: neprezentarea probei radar, nemenţionarea distanţei faţă de indicatorul care interzice oprirea sau staţionarea, nemenţionarea numărului imobilului în faţa căruia a fost oprit autoturismul, nemenţionarea motivelor pentru care s-a întocmit procesul verbal sau a obiecţiilor contravenientului, lipsa semnăturii agentului constatator sau a menţiunilor legate de gradul şi funcţia acestuia sau stabilirea sancţiunii fără a defini contravenţia. În general, cei care contestă sancţiunea primită sunt şoferii care, pe lângă amendă, primesc măsura complementară de suspendare a permisului de conducere

Ce trebuie să facă agentul?
Sancţiunile contravenţionale se aplică numai de către agenţii constatatori. În cazul în care sunteţi oprit în trafic de un poliţist, acesta trebuie să vină în dreptul portierei şoferului, să salute, să se prezinte şi să solicite actele pe un ton respectuos. Dacă şoferul nu are asupra sa documetele care i se cer (actul de identitate, permisul de conducere, atestatul profesional - talonul maşinii şi asigurarea RCA), poliţistul va face verificarea datelor prin staţia radio. De asemenea, poliţistul trebuie să-i comunice conducătorului auto motivul pentru care a fost oprit şi abaterea comisă, precum şi faptul că trebuie să rămână în maşină până la completarea actelor de constatare. Odată terminat controlul, poliţistul va înapoia şoferului toate actele, în cazul în care contravenţia nu presupune reţinerea vreunuia dintre ele. Pentru ca procesul verbal să fie valabil, obligatoriu pe el trebuiesc înscrise numele, prenumele, gradul, funcţia şi instituţia în cadrul căreia lucrează agentul constatator, numele şi prenumele dumneavoastră, vârsta, adresa, ocupaţia precum şi descrierea detaliată a abaterii comise. Aceste date trebuie completate numaidecât de agentul constatator. Dacă refuzaţi să semnaţi procesul verbal, poliţistul trebuie numaidecât să caute un martor.
La Iaşi, gradul de câştigare al sancţiunilor atacate de şoferi în instanţă este de peste 50%.

Contestatia la executare

Contestatia la executare:

(acest text a fost preluat de pe internet)

Contestatia la executare este reglementata prin disp. cu caracter general cuprinse in codul de procedura civila, art. 399-404 C. proc. civ. Actele de executare silita trebuie sa fie indeplinite cu stricta respectare a prevederilor legale, spre a nu se prejudicia drepturile partilor sau ale altor persoane. Pentru a se asigura desfasurarea legala a procedurii de executare silita s-a creat contestatia la executare, mijlocul procedural prin care partile sau tertele persoane vatamate prin executare, se pot plânge instantei competente, in scopul de a obtine desfiintarea actelor ilegale de executare. Astfel, in art. 399 alin. (1) teza 1 C. proc. civ. se prevede principiul general ca impotriva executarii silite, precum si impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare, iar teza a II-a a aceluiasi alineat precizeaza ca se poate face contestatie, daca nu s-a utilizat procedura prevazuta la art. 2811, si in cazul in care sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum si in cazul in care organul de executare refuza sa indeplineasca un act de executare in conditiile prevazute de lege, textul precizând in alin. (2) ca "nerespectarea dispozitiilor privitoare la executarea silita insasi sau la efectuarea oricarui act de executare atrage sanctiunea anularii actului nelegal".
Contestatia la executare este, asadar, in principal, un mijloc procedural special creat pentru procedura de executare silita, o "plângere" specifica acestei proceduri, prin care se obtine anularea sau indepartarea unor acte de executare ori uneori chiar si anihilarea efectului executoriu al unui titlu executoriu. Ea nu trebuie confundata cu contestatia in anulare, reglementata de art. 317 si urm. C. proc. civ., cale de atac extraordinara, prin care se poate obtine, in conditiile legii, anularea unei hotarâri irevocabile.

Cu privire la subiectele contestatiei la executare, trebuie sa precizam ca ea poate fi exercitata, in primul rând, de partile direct interesate, in procedura de executare ¬ debitorul urmarit si creditorul urmaritor, iar in cadrul executarii prin poprire si de catre tertul poprit, devenit parte in procedura de executare.

Dar, contestatia poate fi folosita si de persoanele straine de raportul juridic dintre parti - tertii vatamati printr-o masura gresita sau ilegala de executare - ca, de pilda, sotul caruia i se urmaresc bunurile proprii pentru o datorie a celuilalt sot sau persoana careia, locuind in acelasi apartament cu debitorul, i se urmareste mobila, crezându-se ca apartine debitorului.
Pe când partile au la dispozitie numai contestatia la executare, tertii vatamati isi pot apara dreptul lor, dupa caz, si pe calea unei actiuni principale in revendicare sau pe calea unei actiuni posesorii.

Pozitia speciala a tertilor contestatori a determinat pe unii autori sa imparta contestatiile in contestatii incidente, daca ele privesc partile care au luat parte la procesul principal, si contestatii principale, facute de persoane care nu au luat parte la proces sau la incheierea actului ce se executa, cu alte cuvinte contestatiile tertilorl. Socotim insa ca art. 399 C. proc. civ. trebuie interpretat mai degraba in sensul ca este contestatie principala orice plângere prin care partea interesata sau tertul sesizeaza direct instanta si declanseaza, ca obiect nemijlocit, controlul ei.
Dupa cum am mai aratat, atât partea cât si tertul trebuie sa justifice un interes propriu, pentru a putea folosi calea contestatiei, precum si calitatea procesuala, iar principiul transmisiunii calitatii procesuale se aplica si in cazul contestatiei la executare.
Contestatia la executarea poate fi introdusa si de procuror, in cadrul drepturilor ce-i sunt conferite prin art. 45 C. proc. civ. Contestatia exercitata de procuror va primi o calificare sau alta, in ce priveste natura sa juridica dupa cum vizeaza neregularitati privind executarea sau scoaterea de sub urmarire a unui bun ce nu apartine debitorului, ci tertului in favoarea caruia a introdus contestatia. Instanta sesizata cu contestatia procurorului este obligata sa introduca in proces toate partile direct interesate, care au participat sau trebuiau sa participe la procedura de executare.
Din textul art. 399 C. proc. civ. rezulta in ce poate consta obiectul contestatiei.
In cadrul primei categorii, denumita in practica contestatia la executare propriu-zisa, se poate contesta executarea silita insasi precum si orice act de executare, cerându-se chiar anularea intregii executari. In principiu insa, pe cale de contestatie la executare, nu se poate cere anularea insasi a titlului executoriu.
Astfel, contestatiile la executarea propriu-zisa pot avea ca temei: anularea incheierii prin care s-a incuviintat executarea, alegerea procedurii executionale; prescriptia dreptului de a cere executarea silital sau perimarea unor acte de executare; vicii de forma ale titlului executoriu sau ale altor acte de executare, ca de pilda ale somatiei de plata si publicatiilor de vânzare; nerespectarea termenelor; incalcarea oricaror forme in cadrul executarii silite; ordinea de urmarire a bunurilor sau urmarirea unor bunuri care, potrivit legii nu pot fi urmarite; depasirea limitei in care vor fi urmarite veniturile; modul in care se desfasoara activitatea executionala; neopozabilitatea titlului executoriu fata de o terta persoana, cu drepturi proprii asupra obiectului urmarit); urmarirea unor bunuri apartinând altor persoane decât debitorului; invocarea compensatiei legale; eventuale alte motive de nulitate a executarii silite. In sfârsit s-a admis si atac are a pe calea contestatiei la executare a unor acte frauduloase sau intocmite in dispretul drepturilor legitime ale persoanelor interesate. Astfel, a putut fi anulat pe calea contestatiei la executare un act de vânzare care, desi transcris mai intâi, s-a dovedit a fi fost intocmit fraudulos, pentru a vatama drepturile dobânditorului, care si-a transcris actul mai târziu5. Tot astfel, s-a hotarât ca moste¬ nitorul care nu a fost chemat la partajul succesoral are posibilitatea sa ceara contes¬ tarea partajului, pe calea contestatiei la executare, pentru inopozabilitatea titlului, când ceilalti mostenitori vor sa-I urmareasca pentru predarea unor bunuri ce le-au fost atribuite prin hotarârea de partal
De asemenea, contestatia se poate face si in cazul in care sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea si aplicarea titlului executoriu, dar numai daca nu s-a utilizat in prealabil procedura prevazuta de art. 2811 C. proc. civ.7, fiind denumita in practica contestatia la titlu.
In cadrul acestei a doua categorii se contesta insusi titlu executoriu, dar nu in ce priveste validitatea sa in fond, ci numai intelesul, intinderea si aplicarea sa. Titlul nefiind suficient de clar, este necesara lamurirea sa, in vederea executarii corecte, partile - de obicei debitorul - nefiind de acord cu modul in care s-ar putea face executarea in temeiul acelui titlu. De pilda, terenul ce trebuie predat nu este suficient de bine identificat ori bunurile ce trebuie predate nu sunt specificate. Prin urmare, contestatia la titlu poate viza numai masurile luate de instanta si cuprinse in dispozitivul hotarârii , iar nu si solutionarea unor capete de cereri, formulate de parti si ramase nerezolvate ori rejudecarea cauzei si schimbarea hotarârii3.
Contestatia la titlu era mai rara in practica. Dar chiar daca in prezent se intâlneste mai frecvent, de obicei prin intermediul ei se invoca motive care urmaresc modificarea titlului executoriu.
In sfârsit, dupa modificarea art. 399 prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, se mai poate retine un al treilea fel de contestatie la executare si anume contestatia impotriva refuzului organului de executare de a indeplini un act de executare in conditiile prevazute de lege. Pentru a da posibilitatea exercitarii acestei contestatii, art. 53 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 stabileste ca in cazul refuzului executorului de a indeplini un act sau de a indeplini o executare silita, daca partile staruie in cererea de indeplinire a actului, executorul judecatoresc este obligat sa motiveze refuzul in termen de cel mult 5 zile de la data refuzului.
Indiferent de felul contestatiei, in mod constant s-a decis ca, pe aceasta cale nu se poate modifica sau anula hotarârea pusa in executare6. Instanta care rezolva contestatia se limiteaza sa cerceteze daca actele de executare se realizeaza cu respectarea dispozitiilor legale privind executarea silita, sau, când este cazul, stabileste intinderea si intelesul dispozitivului ce se executa!. Singurele aparari de fond care pot fi invocate sunt cele care vizeaza cauze de stingere a obligatiei intervenite dupa ramânerea definitiva a hotarârii. Astfel, daca se invoca stingerea datoriei prin plata pot fi luate In considerare numai platile intervenite dupa eliberarea titlului executoriu.
Platile anterioare, daca nu au fost invocate cu ocazia procesului, ar putea justifica eventual introducerea unei cai extraordinare de atac contra hotarârii, nu Insa o contestatie la executare!. La fel, nu s-ar putea invoca pe calea contestatiei la executare, stingerea prin lege a creantei intervenite Inainte de a se pronunta hotarâre a de fond; o asemenea stingere ar putea deschide dreptul la contestatie numai daca ar fi intervenit dupa pronuntarea hotarârii, operând ca o plata primita de creditor dupa obtinerea titlului executoriu.
Sunt desigur situatii In care contestatorul, In apararea drepturilor sale, poate pune In discutie validitatea titlului, cerând stabilirea nevalabilitatii titlului ce se executa Impotriva sa, dar nu este vorba de repunerea in discutie a fondului dreptului. Sa presupunem ca s-a pus In executare o hotarâre care nu a fost Investita cu formula executorie. Instanta nu poate anula hotarârea ca atare, ci poate constata numai neva¬ labilitatea titlului sub raportul executarii silite si, admitând contestatia, sa anuleze actele de executare. Ea nu poate Insa sa pronunte anularea Insasi a titlului, fiindca instanta de judecata a contestatiei la executare nu are aceasta cadere.

Daca aceasta solutie este ferma in cazul hotarârilor care emana de la organele cu activitate jurisdictionala si deci in fata carora au avut loc dezbateri contradictorii, ea trebuie nuantata in cazul altor titluri executorii. S-a decis astfel ca, in cazul titlurilor care nu provin de la organe de jurisdictie, debitorul are dreptul sa invoce, pe calea contestatiei, toate apararile de fond referitoare la existenta, intinderea si valabilitatea creanteil• In literatura2 s-a subliniat insa, pe buna dreptate, ca aceasta posibilitate exista numai in masura in care legea nu deschide celui interesat o cale speciala, cum ar fi, de exemplu, actiunea in anulare impotriva actului autentificat de notaml public si care in conditiile art. 66 din Legea nr. 36/1995, constituie titlu executoriu. Aceasta solutie a doctrinei si practicii judiciare a fost consacrata printr-o dispozitie expresa, in art. 399 alin. (3) C. proc. civ., dupa recenta modificare a codului prin Ordonanta de urgenta nr. 138/20003. Intr-adevar, potrivit acestei dispozitii legale: "In cazul in care executarea silita se face in temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanta judecatoreasca, se pot invoca in contestatia la executare aparari de fond impotriva titlului executori, daca legea nu prevede, In acest scop, o alta cale de atac.
Formula "instanta judecatoreasca" folosita de art. 399 alin. (3) ar putea duce la concluzia ca textul nu are In vedere si hotarârile altor organe de jurisdictie, dar fun¬ damentul solutiei legislative ne obliga sa apreciem ca prin "instanta judecatoreasca" in acest caz trebuie sa Intelegem nu numai instantele prevazute de Legea nr. 304/2004, ci orice organ cu activitate jurisdictionala, care pronunta hotarâri in urma unor dezbateri contradictorii. Mai potrivit ar fi fost sa se foloseasca notiunea de instanta.


Natura juridica a contestatiei la executare

Pornind de la textul art. 399 C. proc. civ., potrivit caruia "Impotriva executarii silite si impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare" se pare, la prima vedere, ca ar fi vorba despre o cale generala de atac impotriva actelor de executare silita, care poate fi folosita pentru valorificarea oricarei nemultumiri vizând executarea silita si de catre orice parte interesata.

Caracterizarea contestatiei ca o cale de atac este intemeiata, daca este vorba despre contestatia uneia din parti. Debitorul se poate plânge de luarea unor masuri asiguratorii, de nerespectarea unor anumite termene prohibitive, de urmarirea unor bunuri exceptate de la urmarire, iar creditorul se poate plânge ca organul de execu¬ tare nu a extins urmarirea asupra unor bunuri ale debitorului mai usor valorificabile decât cele urmarite etc.
Când insa contestatia este introdusa de o terta persoana, care pretinde scoaterea de sub urmarire a bunurilor sale, urmarite gresit, ca fiind ale debitorului, ne aflam in fata unei adevarate actiuni de scoatere de sub urmarire, o actiune de "escindare", care nu are caracterul unei simple plângeri. Tertul cere sa se constate ca bunul este al sau, ca deci urmarirea este gresit indreptata sau, daca bunul nu se afla in posesia sa, tertul il revendica cu ocazia executarii silite de la cel care a ajuns pe nedrept in posesia bunului. Tertul proprietar al bunului urmarit angajeaza astfel un adevarat litigiu petitoriu cu privire la proprietatea bunului, in cadrul caruia se pune in discutie si trebuie sa faca dovada dreptului de proprietatel.
Desi alin. (1) al art. 402 C. proc. civ., prin trimiterea pe care o face la procedura prevazuta pentru judecata in prima instanta, care se aplica in mod corespunzator, realizeaza o larga asimilare a contestatiei la executare cu actiunea, in practica noastra judiciara, aceasta problema nu a primit insa solutie unitara, cu toate ca, judecând dupa evolutia practicii instantei supreme, caracterul de actiune al contestatiei tertului apare din ce in ce mai evident. Problema naturii juridice a contestatiei s-a pus indeosebi in legatura cu admisibilitatea actiunii in constatare. Daca contestatia la executare este socotita cale de atac, atunci poate fi admisa actiunea in constatare, in lipsa unei actiuni in realizare. Daca insa contestatia este privita ca o actiune in revendicare, adica in realizarea dreptului insusi, partea indreptatita a folosi contestatia nu mai are acces la actiunea in constatare. De multi ani aceasta este interpretarea instantei supreme.


Competenta pentru solutionarea contestatiei la executareSub raportul competentei pentru solutionarea contestatiei la executare sunt necesare anumite distinctii dupa obiectul contestatiei, dupa caracterul titlurilor executorii si, dupa cum, in cazul hotarârilor judecatoresti, ele au fost pronuntate in tara sau in strainatate.

A. Hotarâri ale instantelor judecatoresti pronuntate in tara:Reglementarea de baza privind competenta instantelor de a solutiona contestatiile la executare, atât competenta materiala, cât si cea teritoriala, este cuprinsa In alin. (1) si (2) al art. 400 C. proc. civ., In care se prevede ca: ,,(1) Contestati a se introduce la instanta de executare!. (2) Contestatia privind lamurirea intelesului, intinderii sau aplicarii titlului executoriu se introduce la instanta care a pronuntat hotarârea ce se executa2• Daca o asemenea contestatie vizeaza un titlu executoriu ce nu emana de la un organ de jurisdictie, competenta de solutionare apartine instantei de executare".
Toate incidentele sau contestatiile ce s-ar ridica asupra urmaririi insasi, precum si contestati a impotriva refuzului organului de executare de a indeplini un act de executare, se vor indrepta la instanta care executa hotarârea.
Contestatia la titlu se indreapta, asadar, la instanta care l-a emis, deci practic este posibil ca o asemenea contestatie sa fie rezolvata de judecatorie, tribunal, curte de apel sau Inalta Curte de Casatie si Justitie, iar contestatiile la executarea propriu-zisa, la instanta in circumscriptia careia se executa titlul executoriu.
Intr-adevar, contestatia la titlu purtând asupra intelesului, intinderii si aplicarii dispozitivului, cea mai In masura sa dea aceasta lamurire este desigur instanta care a pronuntat hotarârea. Daca din motive de operativitate, investirea cu formula executorie a fost data pentru toate hotarârile - atât cele ramase definitive in prima instanta, cât si cele ramase definitive in instanta de apel ori irevocabile in instanta de recurs - In competenta primei instante, reglementarea nu poate schimba cu nimic Imprejurarea ca atunci când hotarârea definitiva a fost data de instanta de apel si hotarârea irevocabila de instanta de recurs, acestea din urma sunt competente a solutiona contestatia la titlu, in sensul legii, si nu ar fi cu putinta ca instanta inferioara sa fie chemata sa lamureasca hotarârea de fond definitiva sau irevocabila a instantei superioare.
Cât priveste masurile de executare, instanta In circumscriptia careia se face executarea, de cele mai multe ori de catre organul de executare din circumscriptia sa, este cea mai In masura pentru a rezolva asemenea cereri.

Sub aspectul competentei teritoriale se pune problema de a sti care dintre judecatorii va fi competenta sa solutioneze contestatia la executare. In conformitate cu art. 373 C. proc. civ., instanta de executare este judecatoria in circumscriptia careia se face executarea (in afara cazurilor in care legea ar dispune altfel). Iar potrivit art. 373 alin. (1), hotarârile judecatoresti si celelalte titluri executorii se executa de catre executorul judecatoresc din circumscriptia judecatoriei in care urmeaza sa se efectueze executarea ori in cazul urmaririi bunurilor, de catre executorul judecatoresc, din circumscriptia judecatoriei in care se afla acestea. Daca bunurile urmaribile se afla in circumscriptiile mai multor judecatorii, este competent oricare dintre executorii judecatoresti care functioneaza pe lânga acestea.
De multe ori, aceeasi judecatorie are competenta pentru ambele contestatii, propriu-zisa si la titlu. De obicei debitorul pârât in procesul de fond are bunurile sale la domiciliul sau, primeste venitul din munca in localitatea unde domiciliaza, ori are anumite bunuri in circumscriptia teritoriala a judecatoriei de la domiciliu. Sunt insa si cazuri când executarea trebuie sa se faca prin comisie rogatorie, in circumscriptia unei alte instante. De pilda, hotarârea pronuntata la instanta domiciliului debitorului trebuie sa se execute la locul unde se afla imobilul acestuia. In acest caz executarea efectuându-se prin executorul unei alte instante decât aceea de la care emana titlul executoriu, contestatia la executare propriu-zisa trebuie adresata instantei in circumscriptia careia se savârseste executarea, iar contestatia la titlu, instantei de la care emana hotarârea. Pe de alta parte, exista si popriri, a caror Infiintare se dispune de instanta de fond având si un regim special in privinta contestatiei la executare. Astfel, In poprirea pe salariu, pentru pensii de intretinere, reglementata de art. 453 alin. (2) C. proc. civ., orice contestatie, indiferent daca ea poarta asupra titlului sau asupra masurilor de executare, trebuie adresata instantei de fond, care a dispus, din oficiu, infiintarea popririi, adica numai instantei care a judecat fondul procesului si a stabilit pensia de intretinere 1.

B. Hotarâri ale instantelor judecatoresti pronuntate in strainatate:
Am aratat anterior ca se pot pune in executare pe teritoriul tarii noastre si hotarâri pronuntate In alte tari, dupa cum s-a Incuviintat, in prealabil, de catre un tribunal român, executarea lor printr-o hotarâre de executor. Competenta de a solutiona contestatia la executare propriu-zisa apartine tot judecatoriei, ca instanta de executare. Dar, in situatia in care este vorba de intelesul, intinderea sau aplicarea dispozitivului unei hotarâri straine, interpretarea acesteia, in lipsa unei prevederi contrare intr-un acord cu tara de origine, poate fi facuta numai de instanta straina care a pronuntat-o. Instanta de exequatur româna este competenta sa lamureasca numai propria hotarâre prin care a solutionat cererea de incuviintare a executarii hotarârii straine.

C. Titluri executorii altele decât hotarârile judecatoresti:

Problema competentei de judecare a contestatiei se ridica si in legatura cu asemenea titluri si este necesar sa se faca mai multe distinctii.
Când titlurile emana tot de la organele jurisdictionale, trebuie sa se aplice, in general aceleasi principii ca pentru hotarârile judecatoresti. Interpretarea si lamurirea dispozitivului trebuie lasata pe seama organului jurisdictional de la care emana hotarârea, in forma admisa de legea speciala, care ii reglementeaza activitatea, sau in aplicarea, prin analogie, a normei generale din art. 400 alin. (2) C. proc. civ. Contestatiile la executarea propriu-zisa se vor adresa insa numai instantei de executare.
In cazul tuturor celorlalte titluri care nu emana de la organe jurisdictionale, con¬ testatia la executare se va introduce Intotdeauna la instanta de executare, iar daca s-ar ivi dificultati cu privire la intelesul titlului, nimic nu se opune ca, presupunând ca instanta nu le poate Inlatura, sa se ceara lamuriri organului de la care emana titlul.

Termenul de exercitare a contestati ei la executare
Reglementarea generala a termenului inauntrul caruia poate fi introdusa contestatia la executare o gasim In art. 401 C. proc. civ., care prevede:
,,(1) Contestatia se poate face in termen de 15 zile de la data când:
a. contestatorul a luat cunostinta de actul de executare pe care-l contesta sau de refuzul de a indeplini un act de executare;
b. cel interesat a primit, dupa caz, comunicarea ori Instiintarea privind infiintarea popririi. Daca poprirea este Infiintata asupra unor venituri periodice, termenul de contestatie pentru debitor Incepe cel mai târziu la data efectuarii primei retineri din aceste venituri de catre tertul poprit;
c. debitorul care contesta executarea Insasi a primit somatia ori de la data când a luat cunostinta de primul act de executare, In cazurile In care nu a primit somatia sau executarea se face fara somatie;
(1) Contestatia privind lamurirea intelesului, Intinderii sau aplicarii titlului executoriu se poate face oricând Inauntrul termenului de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita.
(2) Contestatia prin care o terta persoana pretinde ca are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmarit, poate fi introdusa In termen de 15 zile de la efectuarea vânzarii ori de la data predarii silite a bunului.
(3) Neintroducerea contestatiei in termenul prevazut de alin. (2) nu-l impiedica pe cel de al treilea sa-si realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, in conditiile legii”.
Textul pe care l-am reprodus, dupa ce fixeaza un termen unic pentru toate con:es¬ tatiile la executare2, acopera, prin dispozitiile sale, toate ipotezele in care executarea silita poate forma obiectul unei contestatii, fie la initiativa oricareia dintre parti - creditorul urmaritor sau debitorul urmarit -, fie la initiativa unui tert, in toate cazurile. persoane vatamate prin insasi executarea pornita sau printr-un act de executare.
Astfel, art. 401 alin. (1) lit. a) are in vedere o contestatie pe care ar putea-o introduce fie creditorul urmaritor, fie debitorul urmarit, când sunt prejudiciati, printr-un act savârsit in cursul executarii, de catre executorul judecatoresc sau prin refuzul nejustificat al acestuia de a savârsi un act de executare.
Din moment ce partea interesata a luat cunostinta despre actul de executare prejudiciabil sau refuzul executorului judecatoresc de a savârsi actul, potrivit legii, poate sesiza instanta de executare cu contestatia sa.
In materia popririi, textul art. 401 alin. (1) lit. b) stabileste ca moment incipient al curgerii termenului de 15 zile, pentru a contesta infiintarea popririi executarii, data primirii, dupa caz, a comunicarii ori instiintarii despre infiintarea popririi. Când este vorba insa despre poprirea asupra unor venituri periodice - in aplicarea art. 453 alin. (2) C. proc. civ. - termenul de contestatie pentru debitor incepe sa curga cel mai târziu de la data efectuarii primei retineri, din acele venituri, de catre tertul poprit.
Pentru ipoteza in care debitorul contesta executarea silita insasi, termenul se socoteste de la data când a luat cunostinta de primul act de executare, in cazurile in care nu a primit somatia sau executarea se face fara somatie. In sfârsit, contestatia la titlu se poate introduce oricând, atâta vreme cât nu a intervenit prescriptia dreptului de a cere (obtine) executarea silita. Altfel spus, atâta vreme cât titlul nu si-a pierdut puterea executorie.
Pentru tertul care pretinde ca are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmarit, termenul de 15 zile curge de la data efectuarii vânzarii ori de la data predarii silite a bunului. Sunt avute in vedere urmarirea silita mobiliara, cea imobiliara sau predarea silita a bunurilor mobile ori imobile. Am mentionat mai sus, dispozitia speciala a art. 401 alin. final C. proc. civ. care stabileste ca neintroducerea contestatiei in termenul prevazut de alin. (2) nu-l impiedica pe tert sa-si realizeze dreptul pe calea unei actiuni separate.
In alte texte din cod sunt prevazute unele termene speciale pentru exercitarea contestatiei. Astfel, art. 492 stabileste ca dobânditorul imobilului ipotecat, care nu este personal obligat pentru creanta ipotecara se poate opune la scoaterea la vânzare a imobilului, cerând instantei de executare urmarirea altor imobile ipotecate pentru aceeasi obligatie, aflata in posesia debitorului principal, in termen de 10 zile de la comunicarea incheierii biroului de carte funciara prin care s-a dispus notarea in cartea funciara a somatiei de incepere a urmaririi silite imobiliare. Un termen de 3 zile este prevazut de art. 570 alin. (2) C. proc. civ., care are in vedere pe cel nemultumit de modul In care executorul judecatoresc a procedat la eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare. Termenul curge de la intocmirea procesului-verbal privind eliberarea sau distribuirea sumei.
In cadrul expunerii asupra termenului pentru introducerea contestatiei la executare, trebuie subliniat ca art. 103 C. proc. civ. fiind de generala aplicatie in materie de termene, instanta suprema a stabilit ca el se aplica si in cazul contestatiei la executare, astfel ca atunci când executarea silita s-a efectuat fara respectarea prevederilor legale, cei vatamati - debitorul urmarit sau tertul fiind In imposibilitate de a lua cunostinta de executare si de face contestatia in termenele prevazute de lege -, ei vor avea dreptul sa se prevaleze de dispozitiile art. 103 C. proc. civ. si sa introduca contestatia In termen de 15 zile, de la data când au fost in masura sa ia cunostinta de executare 1. Contestatorul trebuie sa dovedeasca imposibilitatea de a introduce contes¬ tatia In termen "din motive mai presus de vointa sa", In sensul ca nu este suficient ca neregularitatea procedurala sa afecteze numai unul dintre actele procedurale, in cazul in care contestatorul ar fi putut lua cunostinta despre executare din alte acte, anterioare sau subsecvente. Viciul producerii trebuie sa fie atât de grav, incât contes¬ tatorul sa fi fost Intr-adevar impiedicat de a cunoaste executarea, care este in curs asupra bunurilor salez.
Bineinteles ca tertul vatamat poate folosi, potrivit art. 401 alin. (3), actiunea de revendicare, daca pierde termenul de contestatie, actiune care nu este legata de termenul scurt al contestati ei, ea fiind, In principiu, imprescriptibila. Tertul se bucura de o ocrotire mai mare, debitorul neputând folosi decât contestatia la executare. Dar si pentru tert contestatia este mai avantajoasa decât actiunea In revendicare, deoarece In materie mobiliara, datorita prevederilor din art. 1909 C. civ., revendicarea din mâna tertului dobânditor este extrem de grea. Chiar si In materie imobiliara, revendi¬ carea este mai anevoioasa, In primul rând fiind supusa unei taxe de timbru la intreaga valoare a imobilului, spre deosebire de contestatie unde taxa are un plafon maxim, iar, in al doilea rând, din cauza procedurii mai greoaie a actiunii in revendicare, fata de contestatia la executare.

Procedura de judecata a contestati ei la executareFiind reglementata de art. 402-404 C. proc. civ., ceea ce trebuie subliniat in primul rând este ca orice contestatie la executare se judeca cu procedura prevazuta pentru judecata in prima instanta, procedura care se aplica in mod corespunzator.
Textul art. 402 alin. (1) prevede ca partile vor fi citate in termen scurt, iar jude¬ carea contestatiei se face de urgenta si cu precadere.
Facând trimitere la procedura de judecata, in prima instanta, isi vor gasi aplicarea dispozitiile art. 112 C. proc. civ., care reglementeaza cuprinsul si modul de pre¬ zentare a cererii de chemare in judecata, contestatorul fiind obligat sa depuna odata cu cererea si inscris urile doveditoare de care intelege sa se serveasca. In literatura s-a aratat, pe buna dreptate, ca, contestatia va trebui sa cuprinda elementele intâlnite in orice cerere de chemare in judecata, respectiv numele si domiciliul partilor (denumirea ori sediul lor), obiectul, motivarea in fapt si in drept, aratarea dovezilor pe care se sprijina, semnatura .
Taxa de timbru pentru contestatie se calculeaza la valoarea bunurilor a caror urmarire se constata, sau la valoarea debitului urmarit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmarite. Taxa insa nu poate depasi suma prevazuta de lege, indiferent de valoarea contestata, iar in caz de admitere a contestatiei, taxa se restituie de catre organele financiare, la cererea partii interesate (in termen de un an de la nasterea dreptului de a solicita restituirea), integral sau proportional (dupa cum s-a admis in intregime sau numai in parte), in temeiul hotarârii de admitere, ramasa irevocabila.
Spre deosebire insa de actiunile obisnuite, contestatia de judeca, dupa cum am aratat, de urgenta, fixându-se in acest scop un termen scurt si acordându-se contestatiilor precaderea necesara asupra celorlalte pricini, pentru ca ele sa poata fi examinate la inceputul sedintei de judecata.
In al doilea rând, trebuie subliniat ca, in temeiul contestatiei la executare, instanta poate, pâna la solutionare, sa suspende executarea, daca se depune o cautiunea fixata de instanta, In afara de cazul in care legea ar dispune altfel Cart. 403 C. proc. civ.). De acest aspect, ne-am ocupat insa si nu mai revenim.
La judecata contestatiei trebuie sa participe, in primul rând partile direct interesate: creditorul si debitorul, si celelalte parti, dupa caz, tertul poprit care pretinde ca i s-a urmarit pe nedrept un bun al sau si care, de obicei, a si introdus contestatia. Intâmpinarea este obligatorie.
La judecarea contestatiei la executare, asa cum rezulta din art. 402 C. proc. civ., este admisibila administrarea tuturor probelor ce se pot folosi si la judecarea oricarei actiuni In justitie, cu conditia sa fi fost propuse, dupa caz, potrivit dispozitiilor art. 112 si art. 115 C. proc. civ. S-a ridicat In practica instantelor Intrebarea de a sti daca, In principiu, pot fi administrate probe noi, peste cele ale dosarului de fond, In cadrul unei contestatii pentru lamurirea titlului, când de pilda, este necesara identificarea bunurilor prevazute In dispozitivul neclar al unei hotarâri definitive. Instanta suprema a decis ca daca, In principiu, pe cale de contestatie la executare, nu se pot repune In discutie si administra probe, pentru a se combate situatia de fapt, solutionata cu ocazia procesului de fond, totusi, când probele sunt necesare pentru lamurirea dispozitivului neclar, ele trebuie sa fie administrate de instanta daca, fara aceste probe, ea nu ar putea solutiona In mod corespunzator contestatia.
O problema care este deosebit de importanta, prin frecventa cu care se pune In fata instantelor, este aceea a proprietatii bunurilor urmarite. Intr-adevar, cele mai numeroase contestatii sunt bazate pe urmarirea unor bunuri ce se pretind a apartine contestatorului, si nu debitorului urmarit. Tertul, in contestatia ce o face - care, dupa cum am mai aratat, are caracterul unei actiuni In "escindere" - trebuie sa dovedeasca proprietatea sa asupra bunurilor a caror scoatere de sub urmarire o cere, dovada pe care trebuie sa o faca In conditiile stabilite de lege. Dovada proprietatii imobiliare se poate face, In principiu, numai prin Inscrisuri, Intocmite potrivit prevederilor legale ca: acte de vânzare-cumparare, acte de donatie, testamente, hotarâri judecatoresti, extrase de carte funciara etc. Pentru bunurile mobile dovada proprietatii se face In general prin posesiunea lor Cart. 1909 C. civ.), care, fiind o chestiune de fapt, poate fi dovedita si cu martori, urmând ca instanta sa aprecieze sinceritatea si veracitatea depozitiilor de martori. Astfel, daca se costata ca bunul urmarit se afla la data sechestrarii sale In posesiunea tertului contestator, aceasta constituie o prezumtie In favoarea sa, In sensul ca este si proprietarul bunului, prezumtie care poate Insa sa fie rasturnata prin proba contrara, facuta de intimat. Acest principiu, admis in general, in practica noastra judiciara a fost consacrat de instanta suprema printr-o decizie referitoare la conditiile in care tertul contestator poate dovedi cu martori ca bunul mobil supus executarii silite este proprietatea sa. Precizarile sunt de actualitate si in prezent.
Pentru a lamuri principalele chestiuni legate de aceasta problema, instanta su¬ prema a mai precizat, in aceeasi decizie, ca tertul contestator poate dovedi cu martori posesiunea sa exclusiva asupra bunului mobil, indiferent de valoarea lui, si poate sa dovedeasca, tot astfel, cu martori si posesiunea sa, in comun, cu debitorul urmarit sau cu o alta persoana, asupra bunului a carei urmarire o contesta. Aceasta din urma precizare este deosebit de importanta, lamurind situatia frecventa a posesiunii echivoce, când tertul locuieste in acelasi apartament cu debitorul urmarit si bunurile sale sunt supuse urmaririi, socotindu-se ca sunt ale debitorului. Daca insa bunul se afla in posesiunea exclusiva a debitorului urmarit, tertul - precizeaza decizia - trebuie sa-si dovedeasca dreptul sau de proprietate, dupa normele generale aplicabile in materia probelor potrivit carora proba cu martori nu este, in principiu, admisibila pentru acte juridice a caror valoare trece de 250 lei (art. 1191 C. civ.). Astfel creditorul fiind tert in raport cu debitorul si contestatorul, acesta din urma va trebui sa dovedeasca cu inscris, având data certa, ca este proprietarul bunului aflat la debitor, inca inainte de sechestrarea acelui bun. Dar simpla dovada a acelei proprietati nu este suficienta deoarece este posibil ca ulterior debitorul sa fi dobândit bunul de la contestator. Pentru acest motiv se cere ca, pe lânga dovada proprietatii sale asupra bunului, con¬ testatorul sa faca proba ca debitorul, la care se afla bunul, are fata de el o obligatie de restituire (imprumut, comodat etc.) dovedita cu inscris, cu data certa, anterioara sechestrarii acelui bun. In cazul in care tertul contestator pretinde ca nu are posesiunea bunului, ca urmare a pierderii lui sau pentru i-a fost furat, el trebuie sa dovedeasca ca a posedat acel bun, precum si faptul pierderii sau furtului, situatii de fapt ce se pot dovedi prin mijloace de proba, deci si prin martori.
Decizia de indrumare nu precizeaza insa daca si in cazul contestatiei isi gasesc aplicarea exceptiile de la regula art. 1191, prevazute de Codul civil, când anumite situatii speciale, chiar daca valoarea actului juridic depaseste 250 lei, proba cu martori este totusi admisibila, si anume când exisa un inceput de proba scrisa (art. 1197 C. civ.) sau in situatiile prevazut de art. 1198 C. civ., când preconstituirea inscrisului nu a fost posibila datorita unor impedimente materiale sau morale, ori inscrisul preconstituit s-a pierdut ori a fost furat. Problema este importanta mai ales sub aspectul imposibilitatii de preconstituire a probei scrise intre rude apropiate, când in practica noastra judiciara s-a socotit, intotdeauna, ca este greu sa se pretinda un inscris doveditor daca relatiile de rudenie sunt normale1• Dat fiind ca in alin. (3) din dispozitivul deciziei de indrumare se precizeaza ca, atunci când contestatorul nu are posesiunea bunului, ci acestea se afla in posesia exclusiva a celui urmarit, el trebuie sa-si dovedeasca dreptul sau de proprietate, potrivit normelor generale aplicabile in materia probelor, credem ca, prin aceasta, urmeaza sa se inteleaga ca, impreuna cu regula generala din art. 1191 C. civ., trebuie sa-si gaseasca aplicarea si dispozitiile de exceptie sus-amintite, bineinteles cu respectarea stricta a conditiilor prevazute de lege pentru aplicarea lor.
In sfârsit, sa precizam ca potrivit art. 4001 C. proc. civ. in cadrul judecarii contestatiei la executare, instanta poate hotari, la cererea partii interesate, asupra impartirii bunurilor proprietate comuna, pentru a nu se urmari si partea se ce cuvine proprietarului care nu este debitor. O dispozitie asemanatoare gasim si in art. 171 alin. (2) C. proc. fiscala.
In privinta cailor de atac, art. 402 alin. (2) C. proc. civ. stabileste ca regula generala, ca hotarârea pronuntata cu privire la contestatia la executare se da fara drept de apel, ea fiind supusa numai recursului. Prin derogare de la aceasta regula, textul suscitat prevede doua exceptii si anume: o prima exceptie se refera la hotarârile prin care instanta de contestatie se pronunta asupra impartirii bunurilor proprietate comuna (art. 4001 C. proc. civ.) si care este supusa atât apelului cât si recursului, iar a doua exceptie vizeaza hotarâri le date in contestatiile introduse de tertii care pretind ca au asupra bunului urmarit un drept de proprietate sau un alt drept real [art. 401 alin. (2)], stabilindu-se astfel o identitate de tratament juridic intre aceste din urma contestatii si actiunile principale, prin care se valorifica aceste drepturi.
Când insa este vorba despre hotarâre a prin care s-a solutionat contestatia privind intelesul, intinderea sau aplicarea titlului executoriu, ea este supusa acelorasi cai de atac ca si hotarârea ce se executa [art. 402 alin. (3)].
Avantajele noii reglementari, prin inlaturarea caii de atac a apelului, asigura o accelerare a executarii silite, in faza finala, care intereseaza realizarea drepturilor recunoscute partilor prin titlu executoriu.
Trebuie insa sa subliniem ca hotarârile asupra contestatiilor la executare pot fi atacate si pe caile extraordinare de atac de retractare prevazute de lege si anume: contestatia in anulare (in conditiile art. 371-321 C. proc. civ.) si cererea de revizuire (in conditiile art. 322-328 C. proc. civ.).
Cât priveste efectele hotarârii pronuntate asupra contestatiei la executare, trebuie sa deosebim dupa cum contestatia a fost respinsa sau admisa. In caz de respingere se reia urmarirea, daca a fost suspendata, si o noua contestatie nu este posibil pentru aceleasi motive. Consacrând expres principiul sanctionarii abuzului de drept proce¬ sual, legiuitorul a prevazut in art. 404 alin. (2) C. proc. civ. ca in cazul respingerii contestatiei, contestatorul poate fi obligat, la cerere, sa plateasca despagubiri pentru pagubele cauzate prin intârziere a executarii, iar când contestatia a fost exercitata cu rea-credinta, contestatorul va fi obligat atât la plata de despagubiri, daca prin impidicarea executarii a pricinuit pagube, cât si la plata unei amenzi de la 500.000 la 7000.000 lei. Atât amenda cât si despagubirea pot fi stabilite prin hotarârea prin care se respinge contestatia, pentru a se crea astfel titlul executoriu contra contestatorului de rea-credinta .
In situatia in care contestatia a fost admisa, efectele difera dupa scopul urmarit. Astfel, dupa caz, instanta anuleaza actul de executare contestat sau dispune indreptarea acestuia (de exemplu, scotându-se de sub urmarire bunurile exceptate de lege si care au fost totusi sechestrate ori bunurile ce apartin tertului contestator), dispune anularea ori incetarea executarii insasi, anularea ori lamurirea titlului executoriu si se procedeaza la executare, potrivit interpretarii date de instanta care a emis titlul execu¬ toriu sau decide efectuarea actului de executare a carui indeplinire a fost refuzata.