De la data la care debitorul notifică organului fiscal intenția de mediere, se suspendă procedura de executare silită pentru obligațiile fiscale, amenzile de orice fel, precum și alte creanțe bugetare, individualizate în somația pentru care a fost depusă notificarea

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 549 din 4 iulie 2019 a fost publicat Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1757/2019 pentru aprobarea Procedurii de mediere, precum și a documentelor pe care debitorii le prezintă în vederea susținerii situației economice și financiare.

Noua reglementare este de maximă importanță pentru agenții economici. În esență, de la data la care debitorul notifică organului fiscal intenția de mediere, se suspendă procedura de executare silită pentru obligațiile fiscale, amenzile de orice fel, precum și alte creanțe bugetare, individualizate în somația pentru care a fost depusă notificarea.

TEXTUL INTEGRAL

PROCEDURA DE MEDIERE și documentele pe care debitorii le prezintă în vederea susținerii situației economice și financiare

ARTICOLUL 1 Dispoziții generale
(1) Prezenta procedură se aplică debitorilor pentru care a fost demarată procedura de executare silită prin comunicarea somației și care, în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia, depun la organele fiscale competente o notificare privind intenția de mediere, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2 la ordin.
(2) Pentru debitorii, persoane juridice, care au înființate sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, notificarea prevăzută la alin. (1) se depune de către debitorul care le-a înființat la organul fiscal competent pentru administrarea obligațiilor fiscale datorate de acesta.
(3) Fac obiectul procedurii de mediere între organul fiscal și debitor obligațiile fiscale, amenzile de orice fel, precum și alte creanțe bugetare, individualizate în somația pentru care a fost depusă notificarea.
(4) De la data la care debitorul notifică organului fiscal intenția de mediere, se suspendă procedura de executare silită pentru obligațiile prevăzute la alin. (3).
(5) Procedura de mediere constă în:
a) clarificarea situației obligațiilor prevăzute la alin. (3), înscrise în somație, dacă respectivul debitor are obiecții cu privire la acestea;
b) analiza de către organul fiscal împreună cu debitorul a situației economice și financiare a debitorului în scopul identificării unor soluții optime de stingere a obligațiilor, inclusiv posibilitatea de a beneficia de înlesnirile la plată prevăzute de lege.

ARTICOLUL 2 Documente justificative anexate notificării privind intenția de mediere
(1) În cazul în care debitorii notifică organului fiscal intenția de mediere în condițiile prevăzute la art. 1 alin. (5) lit. a), aceștia se pot prezenta la întâlnirea organizată de organul fiscal cu orice documente și informații relevante pentru clarificarea obligațiilor fiscale înscrise în somație.
(2) În cazul în care debitorii notifică organului fiscal intenția de mediere în scopul identificării unor soluții optime de stingere a obligațiilor, inclusiv posibilitatea de a beneficia de înlesnirile la plată prevăzute de lege, în notificare aceștia menționează orice informații relevante privind situația economică și financiară, cum ar fi justificarea stării de dificultate generată de lipsa temporară de disponibilități bănești și argumentarea posibilității plăților într-o anumită perioadă de timp.

ARTICOLUL 3 Procedura de mediere derulată la nivelul organelor fiscale
(1) În termen de maximum două zile de la primirea notificării privind intenția de mediere, organul fiscal înștiințează debitorul cu privire la organizarea întâlnirii în vederea realizării procedurii de mediere. Data organizării întâlnirii nu trebuie să depășească termenul de 10 zile de la primirea notificării intenției de mediere. În cazul în care debitorul este înrolat în spațiul privat virtual, înștiințarea privind organizarea întâlnirii în vederea realizării procedurii de mediere se comunică prin această modalitate.
(2) Debitorul are obligația de a se prezenta la locul, data și ora stabilite prin Înștiințarea privind organizarea medierii, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3 la ordin, în vederea desfășurării procedurii de mediere.
(3) În situația în care debitorul nu se poate prezenta, din motive temeinic justificate, la data și ora stabilite în înștiințare, acesta, împreună cu organul fiscal, poate fixa de comun acord o altă dată și oră de organizare a întâlnirii în vederea realizării procedurii de mediere, cu respectarea termenului de 10 zile de la primirea notificării intenției de mediere.
(4) Procedura de mediere se organizează de către organul fiscal, prin asigurarea participării a doi reprezentanți, respectiv unul din cadrul compartimentului cu atribuții în evidența analitică pe plătitori, iar celălalt din cadrul compartimentului cu atribuții în executare silită. Ori de câte ori este necesar, la întâlnirea de mediere pot participa și șefii ierarhic superiori ai celor doi reprezentanți.
(5) În cadrul întâlnirii se au în vedere cel puțin următoarele:
a) punerea de acord între debitor și organul fiscal în legătură cu obligațiile fiscale înscrise în somație;
b) analiza situației economice și financiare pe baza justificării puse la dispoziție de către debitor, precum și a oricăror altor documente sau informații existente la nivelul organului fiscal;
c) identificarea soluțiilor optime de stingere a obligațiilor, inclusiv posibilitatea de a solicita înlesnirile la plată în condițiile prevăzute de lege.
(6) Pentru clarificarea situației fiscale, organul fiscal are în vedere următoarele:
a) fișa pe plătitori sau, după caz, situația analitică debite, plăți, solduri;
b) existența sumelor de restituit/rambursat pentru care există cereri în curs de soluționare;
c) situația depunerii declarațiilor fiscale, potrivit vectorului fiscal;
d) situația obligațiilor bugetare individualizate în titluri executorii emise de alte instituții publice și transmise spre recuperare organului fiscal, după caz;
e) orice alte documente relevante pentru clarificarea situației fiscale.
(7) În cadrul medierii, organul fiscal îi prezintă debitorului situația fiscală și îi aduce la cunoștință posibilitatea de a solicita înlesnirile la plată prevăzute de lege, precum și, după caz, prevederile legale referitoare la stingerea obligațiilor fiscale.
(8) În situația în care debitorul nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru acordarea de înlesniri la plată, acestuia i se aduce la cunoștință obligativitatea de a efectua plata în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal privind rezultatul medierii.
(9) În situația în care, în cadrul medierii, se constată că debitorul nu poate plăti obligațiile înscrise în somație în termen de 15 zile de la finalizarea medierii, se analizează dacă acesta îndeplinește condițiile pentru acordarea înlesnirilor la plată prevăzute de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, sau de alte legi speciale.
(10) În situația în care se constată că este suspendată executarea silită potrivit prevederilor legale, acest fapt se consemnează în procesul-verbal privind rezultatul medierii.
(11) Rezultatul medierii, precum și soluțiile optime de stingere a obligațiilor se consemnează într-un proces-verbal privind rezultatul medierii, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 4 la ordin. Procesul-verbal se întocmește în două exemplare, dintre care un exemplar se înmânează debitorului, iar un alt exemplar se arhivează la organul fiscal.
(12) În cazul în care debitorul nu se prezintă la data și ora stabilite sau nu solicită un alt termen pentru organizarea medierii, organul fiscal consemnează acest fapt în procesul- verbal prevăzut la alin. (10), care se comunică debitorului. În acest caz executarea silită se continuă, de îndată, după întocmirea procesului-verbal.
(13) În situația în care nu este suspendată executarea silită, potrivit legii, iar ca urmare a organizării medierii nu se sting obligațiile înscrise în somație sau nu se solicită înlesnire la plată potrivit legii, măsurile de executare silită se continuă, de îndată, după expirarea termenului de 15 zile de la data întocmirii procesului-verbal privind rezultatul medierii.
(14) În cazul în care, după primirea notificării privind intenția de mediere, organul fiscal constată că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, acesta poate dispune instituirea măsurilor asigurătorii, cu respectarea condițiilor și procedurilor legale în materie.

Sursa:

https://www.juridice.ro/645607/de-la-data-la-care-debitorul-notifica-organului-fiscal-intentia-de-mediere-se-suspenda-procedura-de-executare-silita-pentru-obligatiile-fiscale-amenzile-de-orice-fel-precum-si-alte-creante-bugetare.html

RIL admis. Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru despăgubiri reglementat de art. 19 din Legea nr. 554/2004

În ședința din 24 iunie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr.22 în dosarul nr.852/1/2019, a admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, a stabilit că:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 11 alin. (2) din acelaşi act normativ, data la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru introducerea acţiunii în despăgubire reprezintă momentul la care persoana vătămată printr-un act administrativ nelegal a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei, nefiind legat în mod direct şi aprioric nici de comunicarea actului administrativ nelegal şi nici de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestuia.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite

În ședința de miercuri, 26 iunie 2019, Camera Deputaților, în calitate de camera decizională, a adoptat proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 77/2016 (pe mai departe, Legea 77) privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite (pe mai departe, Legea pentru modificarea Legii 77).

Legea pentru modificarea Legii 77 urmează a fi trimisă Președintelui României în vederea promulgării.

1. MODIFICĂRILE ADUSE LEGII 77

1.1. Impreviziunea – condiție explicită pentru darea în plată

Se instituie o nouă condiție pentru stingerea creanței izvorâtă dintr-un contract de credit și accesoriile sale prin dare în plată, respectiv condiția privind impreviziunea. Condițiile enumerate la art. 4 din Legea 77 sunt completate cu condiția existenței impreviziunii, în acord cu orientările practicii judecătorești dictate de deciziile Curții Constituționale. 

1.2. Situații-exemplu obligatorii pentru aplicarea impreviziunii

Se exemplifică 4 situații în care este incidentă impreviziunea, respectiv:
(i) atunci când cursul de schimb al monedei creditului a depăşit cu cel puțin 20% nivelul cursului din data contractării creditului;
(ii) atunci când gradul de îndatorare al debitorului a depăşit cu cel puţin 20% nivelul maxim al gradului de îndatorare stabilit de BNR;
(iii) atunci când debitorul a fost executat silit prin vânzarea imobilului cu destinația de locuință;
(iv) atunci când sunt incidente alte cazuri care relevă un dezechilibru contractual, în sensul art. 4 alin. (3).

Exemplificarea unor împrejurări abstracte pentru care este obligatorie reținerea existenței impreviziunii pare a înlătura, pe viitor, problematica înțelegerii și aplicării neunitare a condițiilor impreviziunii explicit sau implicit reținute de doctrină și jurisprudență (posterioritatea schimbării împrejurărilor economice în care a fost încheiat contractul, imprevizibilitatea schimbării împrejurărilor și neasumarea producerii riscului supra-adăugat). Totuși, remarcăm că ultima situație enumerată mai sus atribuie unui dezechilibru contractual semnificația unei impreviziuni, motiv pentru care anticipăm că discuțiile dintre creditori și debitori vor fi retrogradate din zona teoriilor rigide privind impreviziunea în zona înțelegerii subiective și neunitare a dezechilibrului contractual.

1.3. Inversarea sarcinii probei condițiilor pentru darea în plată și prezumțiile de impreviziune

Legea pentru modificarea Legii 77 stabilește obligația creditorului de a dovedi în fața instanțelor de judecată faptul că debitorul care a făcut o notificare de dare în plată nu îndeplineşte condițiile de admisibilitate. Printre condițiile de admisibilitate este inclusă și condiția privind impreviziunea, deci creditorul urmează a fi obligat la dovada inexistenței impreviziunii. În același registru, legiuitorul prezumă o stare de dezechilibru contractual întrucât impune instanțelor judecătorești care verifică existența impreviziunii să dea “prevalență stării de criză a contractului”.

Atât în procedura contestației creditorului împotriva notificării de dare în plată (art. 7 din Legea 77), cât și în acțiunea debitorului privind pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar, debitorul care a formulat notificarea de dare în plată se va bucura de:
(i) o prezumție legală și relativă de impreviziune, în alte situații decât cele 4 situații-exemplu obligatorii pentru aplicarea impreviziunii;
(ii) o prezumție legală și absolută de impreviziune, pentru cele 4 situații-exemplu obligatorii pentru aplicarea impreviziunii;
(iii) o prezumție legală, absolută și irefragabilă de impreviziune, în cazul debitorului împotriva căruia s‐a derulat şi finalizat o procedură de executare silită, prin vânzarea imobilului cu destinație de locuință şi împotriva căruia se continuă executarea.

1.4. Proceduri prealabile formulării de către creditor a contestației de la art. 7 din Legea 77

Legea pentru modificarea Legii nr. 77 instituie parcurgerea unei proceduri prealabile formulării, de către creditor, a contestației la notificarea de dare în plată. Se impune formularea către debitor a unei propuneri de restabilire a utilității sociale a contractului de credit, în interiorul termenului de 10 zile stabilit de art. 7 alin. (1) din Legea 77.

Apreciem că legiuitorul a impus parcurgerea unei proceduri prealabile în sensul art. 193 C. proc. civ. În acest caz, în lipsa dovezii formulării către debitor a unei propuneri de restabilire a contractului de credit, contestația formulată de către creditor împotriva notificării de dare în plată va fi respinsă de instanța de judecată ca inadmisibilă, numai dacă debitorul intimat va invoca excepția corespondentă prin întâmpinare.

1.5. Clarificarea regimului ratelor, dobânzilor și penalităților scurse în perioada cât a produse efecte notificarea de dare în plată

Creditorul este obligat a proba reaua-credință a debitorului, atunci când dorește să își recupereze atât ratele, cât și dobânzile și penalitățile scurse în perioada cât a produse efecte notificarea de dare în plată. Simpla admitere a contestației formulate de creditor în temeiul art. 7 din Legea 77 nu va permite acestuia recuperarea de la debitor a sumelor de bani scurse între momentul formulării notificării de dare în plată și momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești asupra contestației.

În consecință, regula repunerii părților în situația anterioară notificării de dare în plată prevăzută de art. 7 alin. (5) din Legea 77 este ameliorată de Legea care modifică Legea 77. În aceste condiții, reflexul creditorilor va fi acela de a solicita, fie pe calea contestației prevăzute de art. 7 din Legea 77, fie ulterior, în cadrul unei acțiuni distincte, constatarea relei-credințe a debitorului la formularea notificării de dare în plată.

1.6. Noi interdicții

Se interzice înscrierea în Biroul de credit sau în alte baze de date negative cu privire la debitorii riscanți sau rău‐platnici, pe perioada notificării de dare în plată, precum și pe perioada soluționării contestațiilor la notificarea de dare în plată și soluționării cererii privind pronunțarea unei hotărâri care să constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar, a debitorilor care au formulat o notificare în sensul art. 5 alin. (1) din Legea 77. Aceiași interdicție este instituită și în favoarea debitorilor care intră sub incidența dispozițiilor art. 6 și art. 8 alin. (5) din Legea pentru modificarea Legii 77.

2. TABELUL COMPARATIV. LEGEA 77

Avocat Paul Lospa
Founder LOSPA LAWYERS

Avocat Alexandra Iliescu
Associate LOSPA LAWYERS

Sursa:

https://www.juridice.ro/644973/sinteza-modificarilor-legii-darii-in-plata-stari-de-criza-si-dezechilibre-contractuale-prezumate.html

Impreviziunea vs. caracterul abuziv al unei clauze dintr-un contract de credit - Dceizie ÎCCJ

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că instanţa de judecată nu poate aplica teoria impreviziunii în cazul în care se solicită stabilizarea/îngheţarea cursului de schimb CHF – LEU la momentul semnării contractului de credit, care să fie valabil pe toată perioada derulării acestuia. Instanţa poate analiza caracterul abuziv al unei clauze contractuale pentru motive concomitente încheierii convenţiei, în vreme ce impreviziunea priveşte un contract valabil încheiat care, ca urmare a unor împrejurări independente de acţiunea/inacţiunea părţilor, produce alte efecte decât cele avute în vedere la momentul încheierii sale valabile. (Decizia nr. 167 din 31 ianuarie 2019, pronunţată de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie)

Competența cererii de încuviințare a executării silite. Debitor, cu sediul în străinătate.Recuperare cheltuieli de judecată.

Decizia nr. 1337 din 19 aprilie 2018, pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că cererea de încuviințare a executării silite în cazul în care debitoarea nu are sediul social în România, aceasta nefiind constituită în conformitate cu formele de organizare a societăţilor, reglementate de legislaţia românească, competența de soluționare revine, conf0rm art. 651 alin. 1 C. proc. civ., instanţei în a cărei circumscripţie se găseşte domiciliul creditoarei, la data sesizării organului de executare. În speță, obiectul cererii de executare îl constituie o creanță (în valoare de 1000 RON), reprezentând cheltuieli de judecată și cheltuieli de executare silită, neavând nici o relevanță în stabilirea competenţei sediul social al reprezentantului debitoarei, indicat atât în cererea de executare silită, cât şi în titlul executoriu, în condiţiile în care sediul debitoarei nu se află în România. (Decizia nr. 1337 din 19 aprilie 2018, pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție)

ÎCCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Posibilitatea instanţei de judecată de a verifica, în faza executării silite, dacă sunt îndeplinite condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii

Decizia nr. 7/2019 din 11 februarie 2019 a Î.C.C.J. :

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 5 martie 2019 a fost publicată Decizia nr. 7/2019 din 11 februarie 2019 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 13.952/271/2016, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.

I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 16 octombrie 2018, dată în Dosarul nr. 13.952/271/2016, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 alin. (1) și (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite (Legea nr. 77/2016), respectiv dacă aceste dispoziții se interpretează în sensul că pot solicita stingerea obligațiilor izvorâte din contractele de credit și debitorii care sunt supuși în continuare unei executări silite, deși executarea silită a imobilului ipotecat a fost finalizată prin adjudecare.

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]

38. Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, „În situația în care creditorul nu se conformează dispozițiilor prevăzute de prezenta lege, debitorul poate cere instanței să pronunțe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar și să se transmită dreptul de proprietate către creditor.”

39. Iar în conformitate cu alin. (5) al aceluiași articol, „Dreptul de a cere instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparține și consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanței, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului”.

40. Expunerea de motive a Legii nr. 77/2016 relevă că adoptarea sa a fost determinată de ideea de echitate și împărțire a riscurilor contractuale în executarea contractului de credit, în urma situațiilor apărute în timpul crizei economice, când debitorii nu au mai fost în măsură să își îndeplinească obligațiile asumate.

41. Divergențele la nivel jurisprudențial au fost declanșate de considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 639 din 27 octombrie 2016, prin care s-a reținut că „Legea nr. 77/2016 condiționează stingerea tuturor datoriilor consumatorilor de transmiterea voluntară a dreptului de proprietate asupra bunului ipotecat din patrimoniul consumatorilor în cel al profesioniștilor”. Folosindu-se de aceste argumente, instanțele de judecată au tras concluzia că cererile întemeiate pe dispozițiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 nu mai pot fi primite atât timp cât, în urma adjudecării, consumatorii nu mai dețin în proprietate imobilul, pentru a-l putea da în plată profesionistului.

42. Așadar, în prima etapă, Decizia Curții Constituționale nr. 639 din 27 octombrie 2016 a determinat, în sensul expus mai sus, orientarea jurisprudențială a celor mai multe instanțe.

43. Ulterior, după publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 95 din 28 februarie 2017, punctul de vedere s-a deplasat spre sensul opus; în prezent, o atare opinie este împărtășită de majoritatea instanțelor.

44. În Decizia Curții Constituționale nr. 95 din 28 februarie 2017, instanța de contencios constituțional a reținut că legiuitorul a recurs la o ficțiune juridică, în sensul că „datoriile rezultate din contractul de credit sunt considerate stinse, chiar dacă bunul imobil aferent garanției a fost vândut la un preț mai mic decât valoarea datoriei debitorului către instituția de credit.” Mai departe, Curtea a mai considerat că legea a apreciat, în contextul impreviziunii, că „sumele de bani plătite în mod voluntar în executarea contractului, cele obținute din adjudecarea bunului, indiferent de data la care aceasta a avut loc, precum și, după caz, de sumele rezultate din urmărirea silită a altor bunuri ale debitorului până la data formulării notificării acoperă valoarea datoriilor aferente contractului de credit”, dar și că „o asemenea ficțiune juridică, departe de a fi arbitrară, valorifică un element accesoriu al contractului de credit, ipoteca, definită, în cazul de față, ca fiind un drept real asupra unui bun imobil afectat restituirii sumei de bani împrumutate, și este de natură să asigure echilibrul contractual dintre părți în limitele riscului inerent unui contract de credit, eliminând din sfera raporturilor dintre debitor și creditor riscul supraadăugat.”

45. În continuarea acestor argumente, trăgând concluzia care a fundamentat respingerea excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a subliniat, la paragraful 48 din aceeași decizie, că „stingerea datoriei prin darea în plată a imobilului ipotecat reprezintă o ficțiune juridică aplicabilă tuturor procedurilor de executare silită începute anterior sau ulterior intrării în vigoare a legii, indiferent că bunul aferent garanției a fost vândut în cadrul acestei proceduri”.

46. Trebuie remarcat că prin dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 este prevăzut cadrul general al cererii pe care o poate formula debitorul pentru a se constata de către instanță stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar și a se dispune transmiterea dreptului de proprietate către creditor, prin darea în plată, pe când chestiunea de drept ce face obiectul analizei în prezenta cauză vizează numai ipoteza reglementată la alin. (5) al aceluiași articol, care se referă la situația consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat și care are dreptul de a cere instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit. Din această perspectivă, dezlegarea care urmează a fi dată va viza doar textul cuprins în art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016.

47. În sprijinul admisibilității cererilor întemeiate pe dispozițiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, promovate de cei ale căror imobile ipotecate fuseseră deja adjudecate, se cuvine a fi avută în vedere și metoda sistematică de interpretare a normelor juridice, care presupune lămurirea înțelesului normei, ținând cont de legăturile sale cu altele, din același act normativ sau dintr-un altul. Or, dacă legiuitorul ar fi înțeles ca dispozițiile legii să se aplice numai debitorilor care mai dețin încă imobilul, această situație ar fi fost oricum acoperită de prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, fără a fi necesară introducerea alin. (5). În acest context este util a se avea în vedere și interpretarea istorico-teleologică, în cadrul căreia poate prezenta relevanță faptul că, în forma inițială, proiectul legii nu cuprindea și alin. (5) în cadrul art. 8, acesta fiind introdus pe parcursul procesului legislativ, prin amendament aprobat.

48. Nu în ultimul rând, interpretarea gramaticală permite lămurirea conținutului unei norme pe baza regulilor gramaticii, ceea ce presupune folosirea procedeelor de analiză morfologică și sintactică a textului legal, ținându-se cont de înțelesul termenilor utilizați în textul respectiv, de legătura dintre acești termeni, de construcția propoziției și a frazei, de particulele întrebuințate, precum și de semnele de punctuație.

49. Din această perspectivă, între alineatele (1) și (5) ale art. 8 din Legea nr. 77/2016 există o diferență: dacă în primul alineat se recunoaște debitorului dreptul de a cere pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar și să se transmită dreptul de proprietate către creditor, în alin. (5) dreptul recunoscut consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat este limitat la a cere instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contract.

50. În aceste condiții, în cele două alineate în discuție, legiuitorul pare să configureze două acțiuni distincte.

51. De aceea, o deplină respectare a normelor de tehnică legislativă trasate de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ar fi impus ca autoritatea legiuitoare să plaseze acțiunea la care se referă art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 într-un articol separat, deoarece articolul cuprinde, ca regulă, o singură dispoziție normativă aplicabilă unei situații date, pe când alineatele, ca subdiviziuni ale articolului, reglementează ipoteze juridice specifice ansamblului.

52. Procedând însă la interpretarea art. 8 din Legea nr. 77/2016, în forma adoptată de către Parlamentul României, instanța de contencios constituțional a arătat, în paragrafele 196-199 din Decizia nr. 806 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 15 mai 2018 (reluate și în Decizia Curții Constituționale nr. 329 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 16 august 2018), că prevederile art. 8 alin. (5) trebuie înțelese în contextul mai larg al art. 8 și, astfel, a subliniat că dacă art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 îl indică pe titularul dreptului de a recurge la remediul juridic reglementat de textul art. 8, respectiv debitorul, dispozițiile art. 8 alin. (5) clarifică sfera titularului dreptului, prin referirea la o categorie specifică, adică la consumatorul care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat.

53. Așadar, dreptul de a cere să se constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparține și consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat și nu este condiționat de stadiul în care se află executarea ori de forma executării silite care se continuă contra sa.

54. Este evident că, după încuviințarea executării silite, creditorul poate porni executarea în toate formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv. Cum însă executarea silită prin poprire sau asupra bunurilor mobile, fructelor și veniturilor imobilelor nu conferă realizarea imediată și de substanță a creanței, executarea silită imobiliară rămâne prima formă de executare în opțiunile creditorului. Dar chiar și dacă o asemenea formă a executării este deja epuizată și o altă formă de executare continuă, considerentele expuse mai sus relevă că debitorului îi este deschisă calea prevăzută de art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016.

55. Cu ocazia examinării unor asemenea cereri, instanțele naționale se vor conforma celor statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 623 din 25 octombrie 2016 și Decizia Curții Constituționale nr. 329 din 10 mai 2018, urmând să verifice măsura în care sunt îndeplinite condițiile impreviziunii.

Pentru considerentele expuse, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunţând următoarea soluţie:

„Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 13.952/271/2016, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite pot solicita stingerea obligațiilor izvorâte din contractele de credit debitorii care sunt supuși în continuare unei executări silite, deși executarea silită a imobilului ipotecat a fost finalizată prin adjudecare, instanța de judecată astfel învestită urmând să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile referitoare la existența impreviziunii.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 februarie 2019.”