Arbitru judiciar - Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere

Arbitru judiciar - Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere din Iași




Gabriela Pădurariu

Gabriela Pădurariu
Sediul profesional:

Iaşi, str: Sărăriei nr. 58
Tel: 0746 669594
e-mail: gabriela_padurariu@yahoo.com


Sunt Gabriela Padurariu din Iasi iar acesta este locul meu virtual in care imi expun opinia despre diverse aspecte juridice. Accept orice comentariu facut cu bun simt doar pe marginea a ceea ce am scris pe acest blog. In privinta sfaturilor juridice va rog sa nu uitati ca ele nu se pot acorda profesional decat față în față si nu virtual .
Informatiile de pe acest blog nu reprezinta consultanta juridica. Ele nu vor fi folosite decat in scop de informare generala, nu pentru luarea unor decizii. Pentru luarea unor decizii trebuie sa ma contactati personal sau sa apelati la alti profesionisti.
Aceste precizari au semnificatia unei declinari de obligatie.


ACTIVITATE PUBLICISTICĂ: PUBLICAŢIILE MELE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE ŞI PAGINI WEB

ACTIVITATE PUBLICISTICĂ: PUBLICAŢIILE MELE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE ŞI PAGINI WEB

DESPRE GABRIELA PĂDURARIU:

Recunoscută pentru atenţia sa la detalii, Gabriela Pădurariu reprezintă în instanţa de judecată cât şi în faţa altor autorităţi, persoane juridice – societăţi comerciale, ONG-uri, etc. – în diverse cauze civile, comerciale, penale, în special în executarea silită.

Funcţie de interesul celui pe care îl reprezintă ştie să urgenteze sau să temporizeze soluţionarea unei cauze – în special executări silite, cauze comerciale sau procedura insolvenţei -, caută şi găseşte întotdeauna cele mai bune soluţii tehnice din punct de vedere juridic şi al strategiei soluţionării corecte a cauzei de către instanţa de judecată, în sensul că-i oferă toate informaţiile necesare atât în fapt cât şi în drept pentru ca aceasta să poată pronunţa o hotărâre legală şi temeinică.

Din experienţa acumulată în practica dreptului execuţional civil, poate spune că stăpăneşte în amănunt toate subtilităţile şi tertipurile de care se folosesc atât părţile din executarea silită – creditor şi debitor – cât şi executorul judecătoresc şi chiar instanţa de executare, pentru tergiversarea urmăririi silite.

De asemenea, cunoaşte foarte bine cum îşi ascund debitorii bunurile şi veniturile de la urmărire şi cum pot fi acestea descoperite sau readuse în patrimoniul debitorului pentru a putea fi executat silit.

În cazul în care în legătură cu soluţionarea unei cauze s-au ivit probleme legate de ineditul situaţiei fie anterior sesizării autorităţii corespunzătoare, fie în derularea unui proces civil, comercial, penal, fie în faza de urmărire silită, a apelat la grupul de profesionişti în drept – grupul său de colaboratori - care s-a format în timp şi în care dezbat foarte serios probleme de drept material, obiectiv, substanțial, cât şi de procedură, căutând cele mai eficiente soluţii de rezolvare.



DOMENII DE COMPETENŢĂ:


*Servicii juridice în regim de outsourcing (externalizare);

* Consiliere si redactare de opinii juridice;

*Reprezentare in fata instantelor judecatoresti in procese variate (civile, comerciale, drept al muncii, drept penal, etc.);

*Reprezentare in fata altor autoritati (OPC, OSIM, BEJ, OCPI, etc.);

*Specializată in drept executional civil, consiliere in materie de executare silita/ contestatii la executare , contestatii la titlu, orice act juridic care are legatura cu executarea silita;

*Litigii civile (consultanta si redactari de acte, reprezentare, anulari de acte si contracte, executari silite, evacuari, iesiri din indiviziune, alte cereri );

*Litigii comerciale (consultanta referitoare la contracte comerciale , dizolvari voluntare, procedura insolventei, recuperari de debite prin procedura somatiei de plata, ordonantei de plata, etc);

*Plangeri contraventionale (amenzi O.P.C., amenzi D.R. Antifraudă, amenzi de circulatie, amenzi ITM, etc.);

*Litigii de munca: consultanta la incheierea contractelor de munca, negocierea conflictelor de munca, reprezentare, etc.





SEDIUL PROFESIONAL:

Iaşi, str: Sărăriei nr. 58
Tel: 0746 669594
e-mail: gabriela_padurariu@yahoo.com

Adresa:

Adresa:
Clic pe foto

Lista arbitri judiciari - Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iasi

Lista arbitri judiciari - Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iasi
Click pe fotografie

Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iasi

Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iasi
Clic pe fotografie

Despre Biroul de Mediator Gabriela Pădurariu:

Biroul de mediator Gabriela Pădurariu oferă servicii mediere în Iași în toate tipurile de conflicte, cu expertiză de abordare fie individual, fie ca echipă.


Dacă vă doriți o rezolvare rapidă pentru disputele dumneavoastră prin servicii de mediere,Biroul de mediator Gabriela Pădurariu cu sediul în Iași, vă pune la dispoziție servicii de mediere ce asigură rezolvarea rapidă a oricărui litigiu de la cele de drept civil precum : grănițuire, revendicare, evacuare, partaj, divorț, încredințare minori, vizitare minori, executarea contractelor, litigii între asociați, la cele de drept penal – plângeri prealabile de lovire, tulburare de posesie, distrugere, precum și de dreptul muncii – drepturi salariale, concedieri.


Medierea reprezintă o alternativă în raport cu justiția de soluționare a conflictelor dintre părți, prin care o terță persoană neutră, imparțială și fără putere de decizie – mediatorul – ajuta părțile să găsească împreuna o soluție care să rezolve neînțelegerile dintre ele.


Medierea face parte din marea familie a metodelor alternative de soluționare a litigiilor – ADR ( Alternative Dispute Resolution).

Numărul din ce în ce mai mare al proceselor din instanțe este semnificativ pentru lipsa de dorință, dar și de informare a justițiabililor de a folosi cu eficiență dialogul pentru rezolvarea disputelor.

Pentru ca mediul juridic actual descurajează soluționarea rapidă a disputelor, pentru unele conflicte, societatea are nevoie de o modalitate mai eficientă de rezolvare a acestora. Această modalitate este medierea.

Procedura medierii costă și durează relativ mai puțin, aceasta se desfășoară în condiții de confidențialitate maximă, mediatorul având obligația de a păstra secretul dezbaterilor, atât față de persoanele cu care intră în contact în cadrul procedurii de mediere, cât și față de experții pe care părțile îi angajează în diferite cauze.

NOUTĂȚI LEGISLATIVE ȘI OPINII JURIDICE

NOUTĂȚI LEGISLATIVE ȘI OPINII JURIDICE

20 octombrie 2017

Considerații și corelații în legătură cu infracțiunea de cesiune fictivă a unei societăți

Autori: Nicolae-Alexandru MOICEANU
Procuror – Parchetul de pe lângă Judecătoria Găeşti

Mihai-Costin TOADER   
Ofiţer de poliţie judiciară – IPJ Dâmboviţa – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice

Sursa:
https://www.juridice.ro/541932/consideratii-si-corelatii-in-legatura-cu-infractiunea-de-cesiune-fictiva-a-unei-societati.html

    
Prezentul studiu își propune să trateze una dintre cele mai întâlnite infracțiuni din sfera criminalității afacerilor, respectiv infracțiunea prev. de art. 2801 din Legea nr. 31/1990 care reglementează transmiterea fictivă a părților sociale sau a acțiunilor în scopul săvârșirii unei infracțiuni, sustragerii de la răspundere penală sau îngreunării acesteia. Autorii și-au propus să treacă în revistă principalele elemente constitutive ale infracțiunii încercând să stabilească situațiile în care această infracțiune ar trebui reținută și să analizeze corelațiile acesteia cu alte texte legale asemănătoare, cum ar fi infracțiunea de evaziune fiscală ținând cont și de practica judiciară din domeniu.

I. Considerații introductive

Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale[1], reprezintă un act normativ special care cuprinde în conținutul său și dispoziții legale cu caracter penal, respectiv un set de incriminări ale unor infracțiuni specifice. În practica judiciară aferentă acestui gen de criminalitate, una dintre cele mai frecvente infracțiuni cu care se confruntă organele de urmărire penală este infracțiunea de transmitere fictivă a părților sociale sau a acțiunilor deținute într-o societate în scopul săvârșirii unei infracțiuni sau al sustragerii de la urmărire penală ori în scopul îngreunării acesteia, prevăzută de art. 2801  din Legea nr. 31/1990. În acest articol vom realiza o analiză succintă a acestei infracțiuni, dar și raportul dintre aceasta și alte incriminări specifice, precum și implicațiile acestei infracțiuni în sfera criminalității economico-financiare.

II. Elemente de specificitate ale infracțiunii supuse analizei
În ceea ce privește subiectul activ al acestei infracțiuni, deși legiuitorul nu indică în mod expres, așa cum se reține și în doctrina de specialitate[2], acesta este un subiect activ calificat prin calitatea de acționar sau asociat, doar o asemenea persoană putând realiza cesiunea unei societăți. Latura obiectivă a infracțiunii este circumscrisă acțiunii de transmitere fictivă a părților sociale, în cazul societăților cu răspundere limitată, sau a acțiunilor în cazul societăților pe acțiuni sau în cazul societăților în comandită pe acțiuni. Prin transmitere fictivă se înțelege cesiunea unui fond de comerț în mod scriptic, pur formal, în absența unor efecte practice. Această conduită prohibită de legea penală trebuie realizată cu un scop specific, respectiv acela de săvârșire a unei infracțiuni sau de sustragere de la urmărire penală sau îngreunarea acesteia. Se observă faptul că legiuitorul nu prevede că scopul acestei infracțiuni poate fi și sustragerea de la judecată, ceea ce presupune că dacă cesiunea fictivă s-a realizat în momentul când cauza penală se afla pe rolul instanței, această conduită nu intră sub incidența legii penale. Acest scop circumstanțiază factorul intelectiv și determină forma de vinovăție cu care se săvârșește această infracțiune, care poate fi atât intenția directă cât și intenția indirectă. Apreciem că cesiunea se poate realiza atât în cursul procesului penal, dar și înainte de declanșarea urmăririi penale, făptuitorul adoptând o astfel de conduită, după ce a prefigurat urmarea socialmente periculoasă a conduitei sale. În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care a statuat într-o decizie de speță[3]nu prezintă importanţă dacă urmărirea penală a fost începută sau nu, sau dacă s-a pus sau nu în mişcare acţiunea penală împotriva acestei persoane, ci, sub aspectul elementului material al laturii obiective, este relevant să existe o transmitere fictivă a părţilor sau a acţiunilor şi persoana care a efectuat cesionarea părţilor sociale sau a acţiunilor să fi săvârşit anterior o infracţiune în legătură cu activitatea societăţii. În speţă, din probatoriul administrat a rezultat că inculpatul a efectuat cesionarea părţilor sociale ale societăţii după ce a acumulat datorii la bugetul consolidat al statului, prin nevărsarea la buget a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă (TVA, impozit pe salarii, impozit pe profit etc.)(s.n.infracțiunea prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 a fost dezincrimată în mod tacit în urma Deciziei Curții Constituționale nr. 363/2015), în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, fiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2801 din Legea nr. 31/1990.

Este de remarcat faptul că această infracțiune poate fi o  infracțiune cu caracter subsecvent, fiind condiționată de  comiterea unei alte fapte prevăzute de legea penală, în prealabil, sustragerea de la urmărire penală referindu-se la o faptă prevăzută de legea penală anterioară sau concomitentă cu săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2801 din Legea nr. 31/1990 sau determină săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală subsecventă în cazul în care prin transmiterea fictivă se urmărește săvârșirea unei infracțiuni. În practica judiciară, cesiunea fictivă a părților sociale/acțiunilor urmărește în mod real derobarea de răspundere penală/fiscală prin transmiterea pasivului către o terță persoană căreia ar trebui să-i fie transferată și răspunderea juridică și mai ales disimularea ,,amprentei infracționale”, printr-o justificare aparent legală cu scopul de a ascunde documentele de evidență contabilă și fiscală ale societății și uneori chiar activul acesteia. În cvasimajoritatea cazurilor, simultan sau anterior cesiunii, se întocmesc înscrisuri care atestă în mod nereal că cesionarul a preluat întreaga evidență contabilă și fiscală a societății precum și patrimoniul acesteia (atât activul cât și pasivul), tocmai pentru a zădărnici urmărirea penală. De asemenea este de precizat că în Legea nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale[4] există o infracțiune asemănătoare (art. 12, litera a), respectiv sustragerea de la plata obligațiilor fiscale prin cesionarea părților sociale deținute într-o societate cu răspundere limitată, efectuată în acest scop. Ceea ce se interzicea prin acea infracțiune era cesionarea părților sociale într-o societate cu răspundere limitată și în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale fiind excluse alte tipuri de societăți[5]. În această sferă juridică, este de precizat și faptul că Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, reglementează o incriminare distinctă: constituie infracțiune de evaziune fiscală următoarea faptă săvârșită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor. Din cauza acestor incriminări multiple, în practica judiciară s-a pus problema raportului dintre infracțiunea prev. de 2801  din Legea nr. 31/1990 și infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9, litera d din Legea nr. 241/2005, în situația în care se săvârșește o infracțiune de evaziune fiscală, iar concomitent sau ulterior se realizează și o cesiune fictivă a societății pentru a se eluda mecanismul răspunderii penale. Într-o primă opinie se poate susține că deoarece cesionarea fictivă a societății este însoțită și de ascunderea actelor contabile, iar fapta este săvârșită pentru a evita tragerea la răspundere penală a făptuitorului pentru o infracțiune de evaziune fiscală, atunci dezlegarea de principiu a dilemei ar fi că organele judiciare ar trebui să rețină doar săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9, litera d din Legea nr. 241/2005. Un alt argument în sprijinul acestei teze este și faptul că în măsura în care există un concurs de legi penale, ar trebui aplicată legea ,,mai specială”, adică cea care normativizează un set mai restrâns de valori sociale, Legea nr. 241/2005 fiind în raport cu Legea nr. 31/1990, lege specială. Încă un argument care susține această soluție este și faptul că prin cesionarea fictivă a societății se urmărește ca scop imediat ascunderea evidenței contabile și fiscale a societății și ca scop mediat sustragerea de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat, ori infracțiunea de evaziune fiscală se săvârșește tocmai în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale. Cu toate acestea apreciem că soluția judicioasă pentru dezlegarea problemei de drept este ca organele judiciare să rețină în concurs ideal cele 2 infracțiuni, atunci când se realizează o acțiune de cesionare fictivă prin ascunderea evidenței contabile și fiscale în scopul derobării de răspundere penală. Astfel, este de sesizat faptul că, în genere, o astfel de vânzare simulată a fondului de comerț urmărește îngreunarea urmăririi penale și preconstituirea unui impediment pentru tragerea la răspundere penală, în condițiile în care evidențele contabile și fiscale ale unei societăți reprezintă un suport probatoriu esențial în dovedirea infracțiunilor de evaziune fiscală. Așadar, făptuitorul urmărește să se sustragă de la urmărire penală sau să îngreuneze o urmărire penală în curs sau viitoare prin cesionarea fictivă a părților sociale sau a acțiunilor urmată de disimularea evidenței contabile și fiscale a societății, faptă ce se circumscrie obiectiv și subiectiv elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 2801  din Legea nr. 31/1990. Totodată, printr-o astfel de conduită făptuitorul își manifestă intenția neechivocă de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat prin ascunderea actelor contabile, situație de fapt care intră sub incidența infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9, litera d din Legea nr. 241/2005. Așadar când o acțiune săvârșită de o persoană din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs realizează conținutul mai multor infracțiuni, organele judiciare vor trebui să dea efect concursului formal de infracțiuni și nu să aprecieze doar asupra unei singure incriminări.

O altă formă de manifestare, rar întâlnită în practica judiciară, a acestei infracțiuni este și cesionarea fictivă în scopul săvârșirii unei infracțiunii. În această situație, considerăm că rezoluția infracțională pentru săvârșirea infracțiunii scop trebuie să fie anterioară sau concomitentă cu săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2801  din Legea nr. 31/1990, iar cesionarea fictivă nu trebuie urmată de săvârșirea unei infracțiuni ci este suficient doar să se urmărească săvârșirea unei astfel de fapte prevăzute de legea penală. În situația în care totuși se săvârșește și o infracțiune subsecventă, organele judiciare vor da curs instituției concursului real de infracțiuni.

III. Concluzii

Pentru a conchide, considerăm că infracțiunea de transmitere fictivă a părților sociale sau a acțiunilor deținute într-o societate în scopul săvârșirii unei infracțiuni sau al sustragerii de la urmărire penală ori în scopul îngreunării acesteia, prevăzută de art. 2801  din Legea nr. 31/1990 reprezintă o incriminare autonomă și distinctă care trebuie corelată și cu o altă incriminare specifică, respectiv cu infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9, litera d din Legea nr. 241/2005 și trebuie raportată și la alte variante normative care au produs consecințe juridice în sfera dreptului penal, așa cum este infracțiunea prev. de art. 12, litera a din vechea Lege a evaziunii fiscale (Legea nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale, în prezent abrogată). Aceasta poate fi o  infracțiune cu caracter subsecvent, fiind condiționată de  comiterea unei alte fapte prevăzute de legea penală, în prealabil, sustragerea de la urmărire penală referindu-se la o faptă prevăzută de legea penală anterioară sau concomitentă cu săvârșirea acesteia sau determină săvârșirea unei infracțiuni subsecvente în cazul în care prin transmiterea fictivă se urmărește săvârșirea unei infracțiuni.

[1] Republicată în Monitorul Oficial nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare.
[2] Mihai Adrian Hotca, Mirela Gorunescu, Norel Neagu, Maxim Dobrinoiu, Radu-Florin Geamănu, ,,Infracțiuni prevăzute în legi speciale, Comentarii și explicații, Ediția 3, Editura C.H. Beck, București, 2013, pag. 374.
[3] Decizia nr. 938 din 18 martie 2013 pronunţată în recurs de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
[4] Abrogată prin Legea nr.241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 672 din 27.07.2005.
[5] Alexandru Boroi, Mirela Gorunescu, Ionuț Andrei Barbu, Dreptul penal al afacerilor, Ediția 5, Editura C.H.Beck, București,2011, pag.107.



Nicolae-Alexandru Moiceanu
Procuror – Parchetul de pe lângă Judecătoria Găeşti
Mihai-Costin Toader
Ofiţer de poliţie judiciară – IPJ Dâmboviţa – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice
* Prezentul articol a fost publicat în Revista Curierul Judiciar nr. 6/2017 disponibilă online pe beckshop.



2 octombrie 2017

Decizia nr. 66.02.10.2017 a ICCJ : Dezlegare chestiune de drept: Competența de executare a titlurilor executorii - hotărâri judecătorești privind creanțe bugetare

Dezlegare chestiune de drept: Competența de executare a titlurilor executorii - hotărâri judecătorești privind creanțe bugetare

Decizia nr. 66.02.10.2017 a ICCJ:
Executarea silită a titlurilor executorii - hotărâri judecătorești privind creanțe bugetare, datorate în temeiul unor raporturi juridice contractuale care se fac venit la bugetul consolidat al satului, se realizează prin executorii fiscali, ca organe de executare silită ale statului.

Sursa:

1 octombrie 2017

Instanța de judecată demontează principiul nominalismului și aplică impreviziunea

HOTĂRÂRE: Instanța de judecată demontează principiul nominalismului și aplică impreviziunea (într-un dosar pe înghețare curs) înainte de „legiferarea” acesteia de către CCR, adaptând contractul de credit în CHF pentru viitor:


Judecătoria Rm. Vâlcea, în dosarul nr. 11101/288/2015, având ca obiect inclusiv „înghețarea” cursului leu-chf la valoarea de la momentul acordării împrumutului, constată aplicabilă impreviziunea și dispune adaptarea contractului de credit, pentru viitor, părțile urmând să suporte în mod egal diferențele de curs valutar.
Hotărârea a fost pronunțată de către instanță pe data de 09.06.2016, moment la care nu exista Decizia Curții Constituționale nr. 623/25.10.2016 prin care s-a recunoscut, în mod expres, aplicarea impreviziunii și pentru contractele de credit încheiate anterior intrării în vigoare a Noului cod civil (01.10.2011).
Nu soluția în sine este cea care ar trebui să ne atragă atenția, ci considerentele instanței de judecată, care apreciază că echilibrul contractual este rupt în situația în care moneda națională se devalorizează cu 20% în raport cu moneda străină. 
De asemenea, clauzele din contractul de credit care conduc la aplicarea principiului nominalismului monetar (conform acestui principiu debitorul ar avea obligația de a restitui împrumutul în aceeași monedă în care a fost acordat creditul, indiferent de valoarea acesteia) sunt considerate a fi clauze abuzive din perspectiva instanței de judecată, pentru că nu există o altă clauză contractuală care să permită adaptarea contractului în cazul survenirii unui risc valutar. 
Totodată, spre deosebire de alte teorii eronate întâlnite în cadrul hotărârilor judecătoresti (de tipul „doar boala intempestivă poate conduce la aplicarea impreviziunii”), instanța de la Rm. Vâlcea constată că simpla devalorizare a leului în raport cu francul elvețian este suficientă pentru a constata aplicabilă impreviziunea și pentru a dispune adaptarea contractului de credit. Desigur, instanța de judecată nu putea invoca din oficiu aplicarea impreviziunii, fiind învestită în acest sens de către reclamantă, prin cererea de chemare în judecată. 



Sursa: 

8 septembrie 2017

Dreptul de a obtine executarea silita se prescrie in termen de trei ani, de la data ultimei plati efectuată de debitor

Sursa:

http://www.legal-land.ro/dreptul-de-a-obtine-executarea-silita-se-prescrie-in-termenul-de-3-ani-de-la-data-ultimei-plati-efectuate-de-debitor/#.WazmgFGbwH8.facebook

Perimarea executării silite. Constatare

Autori: Evelina Oprina și Ioan Gârbuleț

Constatarea perimării executării silite:

Deși art. 696 alin. 1 C. pr. civ. prevede că perimarea operează de drept, din formularea art. 697 alin. 1 C. pr. civ. rezultă că „perimarea se constată de către instanța de executare, la cererea executorului judecătoresc sau a părții interesate, prin încheiere dată cu citarea în termen scurt a părților”.
Prin urmare, simpla împlinire a termenului de 6 luni de la data primirii de către creditor a cererii adresate de executorul judecătoresc nu are ca efect perimarea executării silite, aceasta trebuind a fi constatată de instanța de executare.
Legitimare procesuală activă în a invoca sancțiunea perimării executării are, potrivit art. 697 alin. 1 C. pr. civ., executorul judecătoresc sau oricare parte interesată, neputând fi invocată din oficiu de către instanța de judecată. Această interpretare rezultă și din prevederile art. 711 alin. 1 C. pr. civ. care arată că împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, ceea ce înseamnă că în faza executării silite au dreptul de a acționa pe calea contestației la executare numai persoanele care justifică un interes.
Prin expresia „parte interesată” trebuie să se înțeleagă orice persoană implicată în raportul juridic execuțional, dar și terța persoană ale cărei bunuri sunt supuse urmăririi silite, deși nu are calitatea de debitor. În general, partea interesată în a invoca perimarea executării silite este debitorul, această sancțiune fiind edictată în interesul acestuia și în defavoarea creditorului.
............................................

Sursa:


Legea nr. 77/2016: efectul suspensiv al notificării și reluarea procedurilor după suspendare


1. Efectul suspensiv al notificării adresate creditorului

1.1. Efectul suspensiv față de codebitorii solidari
În ceea ce privește categoria codebitorilor, sediul materiei, în vechiul Cod civil, îl constituie art. 1039-1056, iar în Noul Cod, art. 1.447-1.460, ca texte care reglementează obligațiile solidare între debitori. În ciuda formulării legii speciale, și anume a evocării codebitorilor fără indicarea speciei de pluralitate pasivă, este evident că, în cazul contractelor de credit la care se referă legea specială, nu se întâlnesc cazuri de codebitori obligați în regim de divizibilitate.

Elementele principale ale acestei reglementări și, în același timp, relevante în contextul legii speciale sunt următoarele:
– creditorul – instituția de credit ipotecar – îl poate urmări pe fiecare dintre codebitorii solidari, fără ca vreunul dintre codebitorii solidari să poată opune beneficiul de diviziune [art. 1042 C. civ. 1865, respectiv art. 1.447 alin. (1) NCC];
– în consecință, acțiunea intentată împotriva unuia dintre codebitorii solidari nu îl împiedică pe creditor să exercite acțiunea și împotriva celorlalți codebitori solidari [art. 1043 C. civ. 1865, respectiv art. 1.447 alin. (2) NCC], ceea ce, pentru identitate de rațiune, explică și posibilitatea urmăririi silite îndreptate, concomitent, împotriva tuturor codebitorilor solidari până la limita acoperirii integrale a sumei datorate;
– codebitorul solidar poate opune creditorului toate excepțiile personale, precum și pe cele comune tuturor codebitorilor [art. 1047 alin. 1 C. civ. 1865, respectiv art. 1.448 alin. (1) teza întâi NCC];
– codebitorul solidar care a plătit în totalitate datoria nu poate să se regreseze împotriva celorlalți codebitori solidari decât pentru partea ce revine fiecăruia dintre ei [art. 1053 alin. 1 C. civ. 1865, respectiv art. 1.456 alin. (1) NCC].
Există o excepție de la această ultimă regulă, regulă întemeiată pe divizarea de drept a obligației în raporturile dintre codebitori, ca urmare a plății făcute de către unul dintre codebitori, și anume cazul în care se asumă în regim de solidaritate pasivă, dar în interesul unuia dintre codebitorii solidari, adevăratul și unicul beneficiar al creditării; în acest din urmă caz, regresul codebitorului plătitor, dacă acesta este cel care, practic, s-a angajat alături de codebitorul solidar interesat, fără a fi, și el, un beneficiar (parțial) al creditării, este un regres pentru totalitatea a ceea ce a plătit (art. 1055 C. civ. 1865, respectiv art. 1.459 NCC).
Cum legea specială pune la îndemâna debitorului principal – consumator, prin ipoteză – o modalitate specială de stingere a datoriei prin darea în plată a imobilului ipotecat, soluția în sensul de a permite codebitorilor solidari să beneficieze de efectul suspensiv al procedurilor inițiate (și) împotriva lor de către instituția de credit ipotecar apare ca fiind logică și legitimă. În lipsa art. 6 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, s-ar fi ajuns la situația în care sumele obținute prin plăți, voluntare ori silite, de la codebitorii solidari să fie imputate debitorului principal pe calea regresului împotriva debitorului principal, golind de conținut, în asemenea cazuri, efectul suspensiv explicit recunoscut de lege în favoarea debitorului principal însuși (art. 5 din Lege).
Într-adevăr, efectul suspensiv recunoscut în favoarea debitorului principal ar fi nul dacă, în lipsa art. 6 alin. (1) din Lege, s-ar fi permis creditorului ipotecar să obțină sume de bani de la codebitorul solidar, prin plăți voluntare ori pe cale de executare silită, în intervalul dintre data comunicării notificării și data încheierii convenției privind darea în plată a imobilului ipotecat, interval în care, în temeiul art. 5 alin. (3), asemenea sume nu puteau fi pretinse debitorului principal. Sumele astfel plătite de codebitorul solidar în intervalul anterior menționat, neîntrunind condițiile unei plăți nedatorate, ar deveni susceptibile de recuperare pe calea regresului formulat de codebitorul solidar împotriva debitorului principal, care, confruntat cu acest regres, și-ar simți pierdut ori infirmat beneficiul legal al suspendării.
.....................................................
Sursa:

26 august 2017

Considerații și corelații în legătură cu infracțiunea de cesiune fictivă a unei societăți

Autori:  Nicolae-Alexandru MOICEANU Pro curor – Parchetul de pe lângă Judecătoria Găeşti Mihai-Costin TOADER    Ofiţer de poliţie jud...