Arbitru judiciar - Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere

Arbitru judiciar - Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere din Iași




Gabriela Pădurariu

Gabriela Pădurariu
Sediul profesional:

Iaşi, str: Sărăriei nr. 58
Tel: 0746 669594
e-mail: gabriela_padurariu@yahoo.com


Sunt Gabriela Padurariu din Iasi iar acesta este locul meu virtual in care imi expun opinia despre diverse aspecte juridice. Accept orice comentariu facut cu bun simt doar pe marginea a ceea ce am scris pe acest blog. In privinta sfaturilor juridice va rog sa nu uitati ca ele nu se pot acorda profesional decat față în față si nu virtual .
Informatiile de pe acest blog nu reprezinta consultanta juridica. Ele nu vor fi folosite decat in scop de informare generala, nu pentru luarea unor decizii. Pentru luarea unor decizii trebuie sa ma contactati personal sau sa apelati la alti profesionisti.
Aceste precizari au semnificatia unei declinari de obligatie.


ACTIVITATE PUBLICISTICĂ: PUBLICAŢIILE MELE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE ŞI PAGINI WEB

ACTIVITATE PUBLICISTICĂ: PUBLICAŢIILE MELE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE ŞI PAGINI WEB

DESPRE GABRIELA PĂDURARIU:

Recunoscută pentru atenţia sa la detalii, Gabriela Pădurariu reprezintă în instanţa de judecată cât şi în faţa altor autorităţi, persoane juridice – societăţi comerciale, ONG-uri, etc. – în diverse cauze civile, comerciale, penale, în special în executarea silită.

Funcţie de interesul celui pe care îl reprezintă ştie să urgenteze sau să temporizeze soluţionarea unei cauze – în special executări silite, cauze comerciale sau procedura insolvenţei -, caută şi găseşte întotdeauna cele mai bune soluţii tehnice din punct de vedere juridic şi al strategiei soluţionării corecte a cauzei de către instanţa de judecată, în sensul că-i oferă toate informaţiile necesare atât în fapt cât şi în drept pentru ca aceasta să poată pronunţa o hotărâre legală şi temeinică.

Din experienţa acumulată în practica dreptului execuţional civil, poate spune că stăpăneşte în amănunt toate subtilităţile şi tertipurile de care se folosesc atât părţile din executarea silită – creditor şi debitor – cât şi executorul judecătoresc şi chiar instanţa de executare, pentru tergiversarea urmăririi silite.

De asemenea, cunoaşte foarte bine cum îşi ascund debitorii bunurile şi veniturile de la urmărire şi cum pot fi acestea descoperite sau readuse în patrimoniul debitorului pentru a putea fi executat silit.

În cazul în care în legătură cu soluţionarea unei cauze s-au ivit probleme legate de ineditul situaţiei fie anterior sesizării autorităţii corespunzătoare, fie în derularea unui proces civil, comercial, penal, fie în faza de urmărire silită, a apelat la grupul de profesionişti în drept – grupul său de colaboratori - care s-a format în timp şi în care dezbat foarte serios probleme de drept material, obiectiv, substanțial, cât şi de procedură, căutând cele mai eficiente soluţii de rezolvare.



DOMENII DE COMPETENŢĂ:


*Servicii juridice în regim de outsourcing (externalizare);

* Consiliere si redactare de opinii juridice;

*Reprezentare in fata instantelor judecatoresti in procese variate (civile, comerciale, drept al muncii, drept penal, etc.);

*Reprezentare in fata altor autoritati (OPC, OSIM, BEJ, OCPI, etc.);

*Specializată in drept executional civil, consiliere in materie de executare silita/ contestatii la executare , contestatii la titlu, orice act juridic care are legatura cu executarea silita;

*Litigii civile (consultanta si redactari de acte, reprezentare, anulari de acte si contracte, executari silite, evacuari, iesiri din indiviziune, alte cereri );

*Litigii comerciale (consultanta referitoare la contracte comerciale , dizolvari voluntare, procedura insolventei, recuperari de debite prin procedura somatiei de plata, ordonantei de plata, etc);

*Plangeri contraventionale (amenzi O.P.C., amenzi D.R. Antifraudă, amenzi de circulatie, amenzi ITM, etc.);

*Litigii de munca: consultanta la incheierea contractelor de munca, negocierea conflictelor de munca, reprezentare, etc.





SEDIUL PROFESIONAL:

Iaşi, str: Sărăriei nr. 58
Tel: 0746 669594
e-mail: gabriela_padurariu@yahoo.com

Adresa:

Adresa:
Clic pe foto

Lista arbitri judiciari - Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iasi

Lista arbitri judiciari - Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iasi
Click pe fotografie

Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iasi

Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iasi
Clic pe fotografie

Despre Biroul de Mediator Gabriela Pădurariu:

Biroul de mediator Gabriela Pădurariu oferă servicii mediere în Iași în toate tipurile de conflicte, cu expertiză de abordare fie individual, fie ca echipă.


Dacă vă doriți o rezolvare rapidă pentru disputele dumneavoastră prin servicii de mediere,Biroul de mediator Gabriela Pădurariu cu sediul în Iași, vă pune la dispoziție servicii de mediere ce asigură rezolvarea rapidă a oricărui litigiu de la cele de drept civil precum : grănițuire, revendicare, evacuare, partaj, divorț, încredințare minori, vizitare minori, executarea contractelor, litigii între asociați, la cele de drept penal – plângeri prealabile de lovire, tulburare de posesie, distrugere, precum și de dreptul muncii – drepturi salariale, concedieri.


Medierea reprezintă o alternativă în raport cu justiția de soluționare a conflictelor dintre părți, prin care o terță persoană neutră, imparțială și fără putere de decizie – mediatorul – ajuta părțile să găsească împreuna o soluție care să rezolve neînțelegerile dintre ele.


Medierea face parte din marea familie a metodelor alternative de soluționare a litigiilor – ADR ( Alternative Dispute Resolution).

Numărul din ce în ce mai mare al proceselor din instanțe este semnificativ pentru lipsa de dorință, dar și de informare a justițiabililor de a folosi cu eficiență dialogul pentru rezolvarea disputelor.

Pentru ca mediul juridic actual descurajează soluționarea rapidă a disputelor, pentru unele conflicte, societatea are nevoie de o modalitate mai eficientă de rezolvare a acestora. Această modalitate este medierea.

Procedura medierii costă și durează relativ mai puțin, aceasta se desfășoară în condiții de confidențialitate maximă, mediatorul având obligația de a păstra secretul dezbaterilor, atât față de persoanele cu care intră în contact în cadrul procedurii de mediere, cât și față de experții pe care părțile îi angajează în diferite cauze.

NOUTĂȚI LEGISLATIVE ȘI OPINII JURIDICE

NOUTĂȚI LEGISLATIVE ȘI OPINII JURIDICE

16 februarie 2009

Cauza Dorneanu împotriva României (Cererea nr. 1818/02)

Traducere din limba franceză Curtea Europeană a Drepturilor Omului Secţia a III-a

HOTĂRÂREA din 26 iulie 2007 în Cauza Dorneanu împotriva României (Cererea nr. 1818/02)

Strasbourg Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute în art. 44 alin. (2) din Convenţie. Poate suferi modificări de formă.
În Cauza Dorneanu împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a III-a), statuând în cadrul unei camere formate din: Doamna E. Fura-Sandström, preşedinte, Domnul C. Bîrsan, Doamna A. Gyulumyan, Domnii E. Myjer, David Thor Björgvinsson Doamnele I. Ziemele, I. Berro-Lefevre, judecători, şi domnul S. Quesada, grefier de secţie, după ce a deliberat în camera de consiliu, la data de 5 iulie 2007, a pronunţat următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 1818/02, introdusă împotriva României de un cetăţean al acestui stat, doamna Claudia Dorneanu (reclamanta), care a sesizat Curtea la data de 21 august 2001 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamanta este reprezentată de doamna G. Oprişan, membră a unei asociaţii de apărare a drepturilor omului. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul 2 său, doamna Roxana Rizoiu, apoi de doamna Ruxandra Paşoi, co-agent, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. Reclamanta s-a plâns în temeiul art. 6 alin. 1 din Convenţie şi 1 din Protocolul nr. 1, de neexecutarea de către administraţie a unei sentinţe definitive care ordona eliberarea unui titlu de proprietate asupra mai multor terenuri.
4. La 24 martie 2005, Curtea a hotărât să comunice Guvernului român cererea. Prevalându-se de dispoziţiile art. 29 alin. 3 al Convenţiei, ea a decis că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună. ÎN FAPT I. Circumstanţele cauzei
5. Reclamanta s-a născut în 1992 şi locuieşte la Bacău.
6. În 1991, în baza Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, reclamanta a cerut comisiilor locale şi judeţene de aplicare a acestei legi (în continuare denumite « comisia locală » şi « comisia judeţeană ») reconstituirea dreptului său de proprietate asupra unui teren de 4,5 hectare, din care o livadă de 1,89 hectare, ce a aparţinut până la naţionalizare părinţilor săi. Cererea sa nu a fost admisă decât în parte.
7. În urma contestaţiei reclamantei, printr-o sentinţă definitivă din 20 martie 1992, Judecătoria Botoşani a condamnat comisia judeţeană să reconstituie dreptul de proprietate al reclamantei asupra unui teren de 4,5 hectare, situat în perimetrul localităţii Roman. La o dată neprecizată în 1992 reclamanta afirmă că a intrat în posesia terenului în conformitate cu sentinţa menţionată anterior.
8. Printr-un proces-verbal din 22 iunie 1995, pe care reclamanta a refuzat să-l semneze, autorităţile locale au încercat să o pună în posesia mai multor terenuri totalizând 4,51 hectare. Refuzul reclamantei s-a bazat pe faptul că prin acest proces-verbal autorităţile locale doreau să-i atribuie alte terenuri decât cele pe care le poseda deja.
9. La 11 august 1997, comisia judeţeană a atribuit mai multor terţi un titlu de proprietate asupra unei livezi de 0,7 hectare situată în locul denumit Zamca.
10. Printr-o acţiune înaintată împotriva comisiilor judeţeană şi locală şi a terţilor menţionaţi anterior, reclamanta a cerut anularea titlului de proprietate a terţilor, atribuirea unui titlu de proprietate asupra terenurilor pe care pretindea că le deţine în baza sentinţei din 20 martie 1992, precum şi o nouă punere în posesie a acestor terenuri.
3 11. Printr-o sentinţă din 29 ianuarie 1999, Judecătoria Botoşani, considerând că terţilor li se atribuise pe nedrept parcela de 0,7 hectare, a anulat titlul contestat. El a condamnat cele două comisii să elibereze reclamantei un titlu de proprietate asupra mai multor terenuri situate în locurile denumire: Joian (2,43 hectare), Zamca (1,89 hectare) şi Vatra Satului (0,18 hectare). Instanţa a ordonat punerea în posesia acestor terenuri a reclamantei, precizând amplasamentul şi delimitarea lor.
12. Această sentinţă a devenit definitivă în urma respingerii, prin două hotărâri din 2 martie 2000 şi 23 februarie 2001 ale Tribunalului judeţean şi ale Curţii de Apel Suceava, a apelului şi recursului formulate de comisia locală şi de terţi.
13. La 25 iulie 2001, reclamanta a fost pusă în posesia a 4,5 hectare, din care 2,5 hectare la Joian, 1,89 hectare la Zamca şi 0,1 hectare la Vatra Satului. Cu toate acestea, amplasamentul lor nu respecta decât parţial dispozitivul sentinţei din 29 ianuarie 1999. Reclamanta a semnat un document care indica amplasamentul acestor terenuri, dar în decembrie 2001 l-a contestat, invocând că fusese indusă în eroare de autorităţile locale. În ianuarie 2002 biroul judeţean al cărţii funciare a înapoiat procesul-verbal Primăriei din Roman pe motiv că era greşit.
14. La 5 noiembrie 2002, după ce a studiat mai multe propuneri ale comisiei locale, comisia judeţeană a eliberat reclamantei un titlu de proprietate asupra unor terenuri totalizând 4,5 hectare. La 16 decembrie 2002, comisia judeţeană a modificat titlul deoarece nu respecta amplasamentele menţionate prin dispozitivul sentinţei din 29 ianuarie 1999.
15. O nouă modificare a intervenit la 19 noiembrie 2003. În această ultimă versiune figurau trei parcele având suprafaţa totală de 2,44 hectare în locul denumit Joian, două parcele grupând 1,88 hectare în locul denumit Zamca şi două parcele totalizând 0,18 hectare în locul denumit Vatra-Satului. În privinţa terenului situat în acest ultim loc, contrar dispozitivului din 29 ianuarie 1999, care indica faptul că terenul reclamantei se învecina la est cu terenul unui terţ, M.V., în titlul de proprietate terenul atribuit reclamantei se învecina cu o şosea comunală.
16. Printr-o acţiune civilă introdusă la 20 mai 2002 în faţa Judecătoriei Botoşani, reclamanta a cerut condamnarea la plata unei amenzi a primarului pentru refuzul de a întreprinde demersurile legale pentru ca un titlu de proprietate să-i fie eliberat asupra terenurilor pe care le deţinea în baza sentinţei din 29 ianuarie 1999.
17. La 20 ianuarie 2003, instanţa a condamnat primarul la plata către stat până la data executării sentinţei a unei amenzi de 100.000 lei româneşti (echivalentul a circa 3 4 euro) pe zi de întârziere. Instanţa a considerat că primarul omisese cu bună ştinţă să completeze corect procesul-verbal de punere în posesie şi să transmită acest document autorităţilor competente să elibereze reclamantei titlul de proprietate.
18. În urma apelului primarului, această sentinţă a fost confirmată printr-o hotărâre a Tribunalului judeţean Botoşani din 31 octombrie 2003.
19. Printr-o hotărâre din 17 februarie 2005, Curtea de apel Suceava a admis recursul primarului şi a respins acţiunea reclamantei. Curtea de Apel a reţinut că titlul de proprietate respecta dispozitivul sentinţei din 29 ianuarie 1999, cu excepţia delimitării în partea de est a terenului situat în locul denumit Vatra Satului şi unei parcele de 100 m2din terenul situat în locul denumit Zamca. Cu toate acestea, a considerat că aceste diferenţe nu erau de natură să implice răspunderea primarului. În privinţa terenului situat la Zamca, Curtea de apel a constatat că primarul indicase faptul că diferenţa era rezultatul extinderii unei şosele comunale şi că un teren echivalent fusese atribuit reclamantei în schimb. În ceea ce priveşte terenul care se află la Vatra satului, Curtea de apel a considerat, pe baza actelor aflate la dosar şi în special a expertizelor prezentate, că sentinţa din 29 ianuarie 1999 delimitase incorect acest teren. Ea a constatat că în realitate era imposibil să se repartizeze reclamantei un teren învecinat la est cu terenul lui M.V. 20. Între timp, la 14 iunie 2001, reclamanta a depus o plângere împotriva primarului pentru neexecutarea sentinţei din 29 ianuarie 1999. Ordonanţa de neîncepere a urmăririi pronunţată de parchet în favoarea primarului la 20 septembrie 2001 a fost anulată, în urma contestaţiei reclamantei, de Tribunalul judeţean Botoşani. Printr-o ordonanţă din 30 martie 2004 parchetul a pus din nou capăt urmăririi. În urma contestaţiei reclamantei, printr-o sentinţa din 14 ianuarie 2005, Judecătoria Botoşani a trimis dosarul la Parchet pentru o anchetă suplimentară. Parchetul a înaintat apel împotriva acestei sentinţe. Părţile nu au oferit informaţii decât la sfârşitul acestei proceduri.
21. Reclamanta a înaintat de asemenea o plângere penală şi o acţiune civilă împotriva terţilor cărora li s-a atribuit în 1997 titlul de proprietate asupra terenului situat în locul denumit Zamca. Ea i-a acuzat de furt, distrugere şi încălcare a dreptului de proprietate. Părţile nu au oferit precizări decât la încheierea acestei proceduri.
22. Printr-un antecontract din 22 octombrie 2003, reclamanta s-a angajat să vândă unui terţ o parcelă de 2,43 hectare din terenul situat în locul denumit Joian. La 16 februaie 2007 terţul cumpărător a încheiat cu un alt terţ un contract de luare în arendă pentru 49 de ani.
5 II. DREPTUL INTERN PERTINENT
23. Legea nr. 18/1991 a fondului funciar Articolul 8 Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie se face în condiţiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept. De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pămant în cooperativa agricolă de producţie sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum şi, moştenitorii acestora (...) Articolul 11 “(1) În scopul stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia, (...), în fiecare comună, oraş sau municipiu, se constituie o comisie condusă de primar.(2) Comisiile locale vor funcţiona sub îndrumarea unei comisii judeţene, numită prin decizia prefecturii şi condusă de prefect. (3) Comisia judeţeană este competentă să soluţioneze contestaţiile şi să valideze sau să invalideze măsurile stabilite de comisiile locale. (5) Împotriva hotărârii comisiei judeţene, cel nemulţumit poate face plângere la instanţa (...) în termen de 30 de zile de la data la care a luat cunoştinţă de soluţia dată de comisia judeţeană (...). (8) Controlul judecătoresc se limitează exclusiv la aplicarea corectă a dispoziţiilor imperative din prezenta lege cu privire la dreptul de a obţine titlul de proprietate, la întinderea suprafeţei de teren ce se cuvine şi, dacă este cazul, la exactitatea reducerii acestei suprafeţe, potrivit legii. (10) Hotărârea judecătoriei este definitivă. În baza hotărârii judecătoreşti, comisia judeţeană care a emis titlul îl va modifica, înlocui sau desfiinţa, după caz.”
ÎN DREPT 24. Reclamanta se plânge de neexecutarea sentinţei definitive din 29 ianuarie 1999. Ea invocă articolele 6 alin. 1 din Convenţie şi 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, care prevăd următoarele în părţile lor pertinente: Articolul 6 alin. 1 6 "Orice persoană are dreptul la judecarea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanţă independentă şi imparţială (...) care va hotărî (...) asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)" Articolul 1 din Protocolul nr. 1 "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
25. Curtea constată că plângerea nu este în mod manifest neîntemeiată în sensul art. 35 alin. 3 din Convenţie. De asemenea, ea constată că aceasta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate şi o declară deci admisibilă. I. Asupra pretinsei încălcări a art. 6 alin. 1 din Convenţie
26. În opinia Guvernului, autorităţile administrative nu sunt răspunzătoare nici de neexecutarea şi nici de întârzierea în executarea sentinţei din 29 ianuarie 1999. Din contră, el menţionează că la data de 5 noiembrie 2002 reclamantei i s-a eliberat un titlu de proprietate pentru terenurile totalizând 4,5 hectare şi că acest titlu a fost modificat de două ori pentru a-l face să corespundă pe cât posibil dispozitivului sentinţei menţionate anterior.
27. În privinţa amplasamentului terenurilor, Guvernul admite că unele parcele nu respectau în totalitate amplasamentul stabilit prin sentinţa din 29 ianuarie 1999.
28. Cu toate acestea, el consideră că neexecutarea ad literam a acestei sentinţe nu poate fi atribuită autorităţilor, ci reiese dintr-o imposibilitate obiectivă de execuţie, şi anume greşelile Judecătoriei privind amplasamentul terenurilor. În ceea ce priveşte terenul situat la Zamca, Guvernul expune faptul că, conform informaţiilor oferite de cartea funciară, acesta nu măsura decât 1,88 hectare şi că, prin urmare, reclamanta a primit în compensaţie un alt teren de 100 m2 pe un alt amplasament, dar având o valoare echivalentă. În privinţa terenului situat la Vatra satului, Guvernul indică faptul că era imposibil să respecte delimitarea laturii este din moment ce terenul lui M.V. se afla întraltă parte a satului.
7 29. Guvernul a concluzionat că autorităţile interne au depus toate eforturile pentru a executa cât mai bine posibil sentinţa din 29 ianuarie 1999 şi că în orice caz au oferit o justificare valabilă pentru nexecutarea sa ad literam.
30. Reclamanta neagă teza Guvernului. Ea contestă exactitatea titlului de proprietate ce i-a fost eliberat la 5 noiembrie 2002, invocând că terenurile situate la Zamca şi Joian sunt în realitate mult mai mici. În fine, ea susţine că terenul situat la Vatra satului, precum şi o parcelă de 600 m2situată la Joian, nu există.
31. În orice caz, ea spune că continuă să se afle în posesia terenurilor, aşa cum au fost identificate prin sentinţa din 29 ianuarie 1999, dar că primarul se opune acordării unui titlu de proprietate în conformitate cu această sentinţă. 32. Curtea aminteşte că, conform jurisprudenţei constante, executarea unei sentinţe sau unei hotărâri, indiferent care ar fi instanţa care a pronunţat-o, trebuie să fie considerată ca făcând parte integrantă din « proces » în sensul articolulul 6 din Convenţie. Dreptul de a apela la o instanţă ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi obligatorie să fie ineficientă în detrimentul unei părţi (Imobiliara Saffi împotriva Italiei [GC], nr. 22774/93, paragraful 63, CEDO 1999-V).
33. Curtea admite, la fel ca Guvernul, că dreptul de acces la instanţă nu poate obliga un stat să dispună executarea fiecărei sentinţe cu caracter civil, indiferent care ar fi acesta şi indiferent care ar fi împrejurările (Sanglier împotriva Franţei, nr. 50342/99, paragraful 39, 27 mai 2003). Cu toate acestea, ea constată că dacă administraţia refuză sau omite să se supună sau întârzie să o facă, garanţiile articolului 6 de care a beneficiat justiţiabilul în timpul fazei judiciare a procedurii îşi pierd orice raţiune de a fi (Hornsby împotriva Greciei, Hotărârea din 19 martie 1997, Colecţie de hotărâri şi decizii 1997-II, pag. 508, paragraful 41).
34. Curtea reiterează de asemenea principiile fundamentale ce se degajă din jurisprudenţa sa referitoare la interpretarea şi aplicarea dreptului intern, şi anume că nu este de datoria sa să cunoască erorile de fapt şi de drept pretins comise de o instanţă internă, doar dacă şi în măsura în care ar fi putut să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor protejate de Convenţie. Rolul Curţii se limitează la a verifica compatibilitatea cu Convenţia a efectelor unei asemenea interpretări (Prinţul Hans Adam II de Liechtenstein împotriva Germaniei, [GC], nr. 42527/98, paragraful 50, CEDO 2001-VIII ; Streletz, Kesslet şi Krenz 8 împotriva Germaniei [GC], nr. 34044/96, 35532/97, 44801/98, paragraful 49, CEDO 2001- II).
35. Curtea remarcă faptul că în cazul în speţă nu se contestă faptul că sentinţa din 29 ianuarie 1999 de condamnare a autorităţilor locale la acordarea către reclamantă a unui titlu de proprietate asupra mai multor terenuri al căror amplasament a fost precizat în dispozitiv nu a fost nici executată ca atare nici anulată sau modificată ulterior. Prin urmare, Curtea consideră că reclamanta a suferit o restrângere a dreptului său la executarea unei hotărâri judecătoreşti. Pentru a şti dacă această restrângere este compatibilă cu articolul 6 din Convenţie, trebuie analizate motivele care au obligat autorităţile să nu respecte în întregime respectiva hotărâre judecătorească.
36. În această privinţă, Curtea constată că în urma modificării la 19 noiembrie 2003 a titlului de proprietate redactat la 5 noiembrie 2002 pe numele reclamantei, delimitarea terenurilor care îi fuseseră atribuite respecta amplasamentele indicate în dispozitivul sentinţei din 29 ianuarie 1999, cu excepţia unei parcele de 100 m2 situată la Zamca şi delimitării pe latura estică a terenului situat în Vatra satului.
37. Curtea constată apoi că, fiind sesizată cu acţiunea îndreptată împotriva primăriei Roman, Curtea de Apel din Suceava, bazându-se pe actele aflate la dosar precum şi pe examinarea expertizelor efectuate în cursul litigiilor dintre reclamantă şi autorităţile locale şi terţii, a confirmat explicaţiile primarului pentru a justifica abaterea de la executarea acestei sentinţe faţă de termenii dispozitivului său.
38. Ţinând cont de faptul că autorităţile naţionale şi în special curţile şi tribunalele au sarcina în primul rând de a aprecia faptele unei cauze, Curtea nu consideră necesar să se îndepărteze de la concluziile hotărârii din 17 februarie 2005 a Curţii de apel din Suceava. Din aceleaşi motive, Curtea nu consideră de asemenea necesar să se pronunţe asupra afirmaţiei reclamantei conform căreia ea continua să se afle în posesia terenurilor, aşa cum sunt identificate prin sentinţa din 29 ianuarie 1999, această invocare făcând obiectul examinării instanţelor interne.
39. În plus, Curtea constată că justificările pentru neexecutarea ad literam a sentinţei din 29 ianuarie 1999 au fost prezentate reclamantei în cursul litigiului împotriva primarului, în cadrul unei procedurii în contradictoriu care i-a permis să-şi susţină cauza în condiţii care nu au dezavantajat-o în raport cu partea adversă (a se vedea, a contrario, Sabin Popescu împotriva României, nr. 48102/99, paragraful 76, 2 martie 2004).
9 40. În consecinţă, Curtea consideră că după ultima modificare a titlului de proprietate, la 19 noiembrie 2003, autoritatea administrativă competentă s-a conformat obligaţiei ce i-a fost impusă prin sentinţa menţionată anterior.
41. Cu toate acestea, Curtea aminteşte că a considerat deja că omisiunea autorităţilor de a executa într-un termen rezonabil o hotărâre definitivă poate antrena o încălcare a art. 6 alin. 1 din Convenţie, mai ales când obligaţia de a dispune executarea deciziei respective revine unei autorităţi administrative (a se vedea Acatrinei împotriva României, nr. 7114/02, paragraful 40, 26 octombrie 2006).
42. În cazul în speţă, Curtea constată că ultima modificare a titlului de proprietate al reclamantei datează din 19 noiembrie 2003, în condiţiile în care sentinţa din 29 ianuarie 1999 a devenit definitivă la 23 februarie 2001. Curtea consideră că această întârziere este datorată autorităţilor locale şi nu reclamantei.
43. În această privinţă, Curtea constată că a trebuit să aştepte peste doi ani pentru ca autorităţile competente să elaboreze diferitele propuneri de restituire şi să elibereze trei versiuni ale aceluiaşi titlu de proprietate, în condiţiile în care, pe baza explicaţiilor oferite Curţii de apel din Suceava de către autorităţile locale, cauza nu prezenta o complexitate deosebită.
44. Chiar dacă Curtea nu se află în situaţia de a analiza calitatea activităţii desfăşurate de autorităţile interne, ea relevă că greşelile, cum ar fi de exemplu punerea în posesie incorectă din 25 iulie 2001, precum şi înmulţirea dispoziţiilor de restituire şi a modificărilor titlului de proprietate, demonstrează o anumită slăbiciune a sistemului pus la punct pentru reconstituirea dreptului de proprietate (a se vedea, mutatis mutandis, Wierciszewska împotriva Poloniei, nr. 41431/98, paragraful 46, 25 noiembrie 2003 şi Acatrinei citată anterior, paragraful 41).
45. Aceste elemente sunt suficiente Curţii pentru a concluziona că statul, prin intermediul organelor specializate, nu a depus toate eforturile necesare pentru a executa cu rapiditate hotărârea judecătorească favorabilă reclamantei.
46. Prin urmare s-a încălcat art. 6 alin 1 din Convenţie. II. Asupra pretinsei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie
47. Guvernul susţine că reclamanta nu mai poate invoca o atingere adusă dreptului său la respectarea bunurilor ţinând cont de faptul că a primit un titlu de proprietate pentru 10 terenurile în suprafaţă totală de 4,5 hectare pe amplasamente care le respectă în linii mari pe cele indicate în sentinţa din 29 ianuarie 1999.
48. În plus, Guvernul subliniază că hotărârea din 17 februarie 2005 a Curţii de apel din Suceava a indicat reclamantei împrejurările obiective care au împiedicat autoritatea competentă să-i elibereze un titlu de proprietate pe toate terenurile revendicate (a se vedea, a contrario, Sabin Popescu citat anterior, paragraful 76).
49. Reclamanta contestă poziţia Guvernului şi subliniază că repartizarea de alte terenuri decât cele ce fac obiectul sentinţei definitive pronunţate în favoarea sa nu ar putea repara încălcarea dreptului său la respectarea bunurilor sale. Ea invocă faptul că Judecătoria Botoşani a stabilit corect amplasamentul terenurilor litigioase, dar că autoritatea competentă a refuzat să-i acorde un titlu de proprietate deoarece primarul şi autorităţile locale favorizează anumiţi terţi.
50. Curtea notează cu uşurinţă că sentinţa din 29 ianuarie 1999 a creat în beneficiul reclamantei « speranţa legitimă » de a fi efectiv pusă în posesia terenurilor litigioase şi de a obţine titlul de proprietate asupra lor (a se vedea, mutatis mutandis, Abăluţă împotriva României, nr. 77195/01, paragraful 55, 15 iunie 2006 şi Tacea împotriva României, nr. 746/02, paragraful 37, 29 septembrie 2005). În aceste condiţii, creanţa sa este suficient stabilită pentru a constitui o « valoare patrimonială » care implică aplicarea garanţiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1.
51. Curtea aminteşte că sentinţa de condamnare a autorităţii competente de a elibera reclamantei titlul de proprietate asupra anumitor terenuri nu a fost executată în termene rezonabile, fapt datorat autorităţilor administrative competente. Reiese că imposibilitatea pentru reclamantă de a obţine executarea într-un termen rezonabil a sentinţei în cauză reprezintă o ingerinţă în dreptul său la respectarea bunurilor sale, care este prevăzută de prima frază a primului alineat al articolului 1 din Protocolul nr. 1 (Acatrinei, citat anterior, paragraful 51).
52. Dacă este drept că în prezent reclamanta se află în posesia unui titlu de proprietate, Curtea consideră că din cauza întârzierii în executare, ea a suferit un prejudiciu ce decurge din faptul că timp de peste doi ani ea nu a putut beneficia pe deplin de toate atributele dreptului de proprietate (a se vedea, mutatis mutandis, Sabin Popescu citat anterior, paragrafele 80-81).
53. În această privinţă, Curtea reiterează constatarea sa făcută cu prilejul examinării plângerii întemeiate pe articolul 6 alin. 1 din Convenţie, şi anume că Guvernul nu a oferit o 11 justificare valabilă în această privinţă; aceasta era deci arbitrară şi implica încălcarea principiului legalităţii. O asemenea concluzie scuteşte Curtea de a descoperi dacă s-a menţinut un echilibru just între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor individuale ale reclamantei (a se vedea, mutatis mutandis, Dragne şi alţii împotriva României, nr. 78047/01, paragraful 41, 7 aprilie 2005; Tacea citat anterior, paragraful 39; Georgi împotriva României, nr. 59318/00, paragraful 71, 24 mai 2006 şi Acatrinei, citat anterior, paragraful 53).
54. Prin urmare, Curtea consideră că s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1.
III. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie
55. În conformitate cu art. 41 din Convenţie, "În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă."
A. Prejudiciu
56. Cu titlu de prejudiciu material, reclamanta solicită, fără a prezenta acte doveditoare, plata a 282.000 euro reprezentând valoarea terenurilor. Ulterior, reclamanta şi-a majorat pretenţiile cu titlu de prejudiciu material la 514.000 euro din cauza creşterii preţurilor pe piaţa imobiliară.
57. Pentru prejudiciul moral ea cere repararea suferinţelor şi neplăcerilor rezultate din presiunea psihică pe care susţine că a suferit-o ţinând cont de toate demersurile pe care le-a avut de întreprins la vârsta sa înaintată pentru a obţine restituirea terenurilor sale. Ea indică faptul că nu a putut estima suma reală a prejudiciului său moral, pe care o lasă la aprecierea Curţii.
58. Guvernul, bazându-se pe informaţiile oferite de Camera notarilor din judeţul Suceava, indică faptul că preţul pe metru pătrat pentru diferitele terenuri litigioase variază între 0,03 şi 0,5 euro, ceea ce scade valoarea de piaţă a tuturor acestor terenuri la 6.375 euro. În plus, el consideră că o constatare a încălcării drepturilor invocate de reclamantă ar putea constitui în sine o reparaţie mulţumitoare a prejudiciului moral suferit.
59. Curtea relevă că singura bază de reţinut pentru acordarea unei satisfacţii echitabile constă în executarea tardivă a sentinţei din 29 ianuarie 1999. 12
60. În privinţa prejudiciului material, Curtea consideră că reclamanta nu mai poate invoca un prejudiciu oarecare în acest capăt de cerere, în măsura în care a primit titlul de proprietate asupra terenurilor în cauză (a se vedea, mutatis mutandis, Sabin Popescu, citat anterior, paragraful 91).
61. Curtea consideră totuşi că reclamanta a suferit un prejudiciu moral, în special datorită frustrării provocate de întârzierea în executarea sentinţei pronunţate în favoarea sa şi că acest prejudiciu nu este suficient compensat printr-o constatare a încălcării.
62. În aceste împrejurări, pe baza ansamblului de elemente aflate la dispoziţia sa şi statuând în echitate, aşa cum o cere articolul 41 din Convenţie, Curtea acordă reclamantei 3.000 de euro pentru prejudiciul moral. B. Costuri şi cheltuieli
63. Reclamanta cere, prezentând acte doveditoare, 2031,60 lei noi româneşti (RON), adică echivalentul a 580 euro, pentru costurile şi cheltuielile suportate în faţa Curţii, în special pentru cheltuielile de copiere, traducere şi corespondenţă. În privinţa costurilor şi cheltuielilor suportate în faţa instanţelor interne, reclamanta indică faptul că nu a păstrat decontul şi nici actele doveditoare.
64. Guvernul nu se opune ca reclamantei să-i fie alocată o sumă corespunzătoare cu costurile şi cheltuielile legate de procedura în faţa Curţii, cu condiţia să fie dovedite, necesare şi să aibă legătură cu cauza. Cu toate acestea, el contestă în parte suma cerută, menţionând că unele acte doveditoare nu precizează faptul că cheltuielile au fost efectuate în legătură directă cu obiectul anchetei.
65. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea costurilor şi cheltuielilor decât în măsura în care se stabileşte realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al cuantumului lor. În cazul în speţă, ţinând cont de elementele aflate în posesia sa şi pe baza naturii cheltuielilor, Curtea nu pune la îndoială faptul că acestea au avut o legătură directă cu încălcările constatate.
66. În aceste condiţii, Curtea consideră rezonabilă suma de 580 euro pentru procedura demarată în faţa Curţii şi o acordă reclamantei. C. Majorări de întârziere
67. Curtea hotărăşte să aplice majorările de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte marginale.
13 PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE:
1. declară cererea admisibilă; 2. hotărăşte că a fost încălcat art. 6 alin. 1 din Convenţie; 3. hotărăşte că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie; 4. hotărăşte: a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 alin. 2 din Convenţie, 3.000 euro (trei mii euro) pentru prejudiciul moral şi 580 euro (cinci sute opt zeci euro) pentru costuri şi cheltuieli ; b) că sumele respective vor fi convertite în moneda statului pârât la rata de schimb din ziua plăţii la care se va adăuga orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit; c) că, începând de la data expirării termenului amintit şi până la momentul efectuării plăţii, suma va fi majorată cu o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale; 5. Respinge cererea de acordare a unei satisfacţii echitabile pentru rest.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la data de 26 iulie 2007, în aplicarea art. 77 alin. 2 şi 3 din Regulament. Elisabet Fura-Sandström, preşedinte Santiago Quesada, grefier

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

CONCEDIUL DE MATERNITATE (PRE ȘI POST NATAL) PENTRU MAMELE-AVOCAT

Autor: Av. Diana Grama -  http://avocatdivortgalatidianagrama.blo      Am decis să scriu acest articol, deși nu este unul de larg intere...