DECIZIE Nr. 162 din 22 aprilie 2003
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 din Codul de procedură civilă, a Legii nr. 295/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată şi a dispoziţiilor art. 3 lit. o^1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 314 din 9 mai 2003
Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Aurelia Popa - procuror
Mădălina Ştefania Diaconu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 din Codul de procedură civilă, a Legii nr. 295/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată şi a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobată prin Legea nr. 742/2001, excepţie ridicată de reprezentantul Societăţii Comerciale "Dupress" - S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 5.094/COM/2002 al Tribunalului Bihor - Secţia comercială şi de contencios administrativ într-o cauză având ca obiect o contestaţie la executare.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind inadmisibilă, în ceea ce priveşte art. 399 din Codul de procedură civilă, şi ca fiind neîntemeiată, în privinţa Legii nr. 295/2002 şi a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2001, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 14 ianuarie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 5.094/COM/2002, Tribunalul Bihor - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 din Codul de procedură civilă, a Legii nr. 295/2002 şi a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2001, excepţie ridicată de reprezentantul Societăţii Comerciale "Dupress" - S.R.L. din Oradea într-o cauză având ca obiect o contestaţie la executare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 399 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale prin omisiune, întrucât nu se prevede obligativitatea citării, ca parte în cadrul procesului de contestaţie la executare, a executorului judecătoresc, acesta situându-se astfel mai presus de lege, ceea ce contravine prevederilor art. 16 alin. (2) din Constituţie. Legea nr. 295/2002 este considerată neconstituţională în ansamblu, deoarece creează privilegii pentru creditor şi îngrădeşte exerciţiul dreptului la apărare al debitorului, încălcând prevederile art. 16 alin. (1) şi ale art. 24 alin. (1) din Constituţie. Dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2001 încalcă, în opinia autorului excepţiei, principiul egalităţii în drepturi, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie, prin faptul că în cazul cererilor pentru emiterea somaţiei de plată prevede taxa judiciară de timbru în suma fixă de 300.000 lei, deşi pentru celelalte litigii cu obiect evaluabil în bani se stabileşte plata taxelor judiciare de timbru în raport cu valoarea obiectului cauzei.
Tribunalul Bihor - Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 295/2002 este neîntemeiată. Pe de o parte, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 252/2002 s-a stabilit că Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată nu încalcă prevederile art. 16 alin. (1) şi ale art. 24 alin. (1) din Constituţie, iar pe de altă parte, "prin această procedură a somaţiei de plată s-a urmărit rezolvarea cu celeritate a unor litigii comerciale în situaţia în care obiectul litigiului nu comportă discuţii, creanţa creditorului fiind certă, lichidă şi exigibilă." Instanţa consideră că excepţia este neîntemeiată şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2001, întrucât acestea nu-l favorizează pe creditor într-un mod care ar încălca principiul egalităţii în drepturi, deoarece prin instituirea taxei fixe legiuitorul urmăreşte, de asemenea, rezolvarea cu celeritate a acestui tip de litigii.
În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată nu este întemeiată. Asupra constituţionalităţii Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 317 din 19 noiembrie 2002, stabilind că dispoziţiile acestei ordonanţe nu creează discriminări între cetăţeni pe criteriile prevăzute de art. 4 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, nici dispoziţiile art. I pct. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2001 nu creează privilegii sau discriminări. Prin instituirea acestei taxe fixe legiuitorul a urmărit să pună la îndemâna creditorilor o procedură accesibilă.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei îl constituie următoarele dispoziţii legale:
- Art. 399 din Codul de procedură civilă, care reglementează dreptul persoanelor interesate de a face contestaţie împotriva executării silite însăşi, precum şi împotriva oricărui act de executare ori pentru lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu;
- Legea nr. 295/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002;
- cu privire la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2001, cu toate că atât autorul excepţiei, cât şi instanţa judecătorească menţionează acest text drept obiect al excepţiei, în realitate critica de neconstituţionalitate vizează art. 3 lit. o^1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, text introdus prin art. I pct. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 28 august 2001. Acest text are următorul conţinut: "Acţiunile şi cererile neevaluabile în bani se taxează astfel: [...]
o^1) cereri pentru emiterea somaţiei de plată 300.000 lei;".
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) şi ale art. 24, care au următorul conţinut:
- Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată următoarele:
I. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 399 din Codul de procedură civilă, nu se poate reţine neconstituţionalitatea prin omisiune, deoarece Curtea Constituţională are competenţa să se pronunţe numai asupra constituţionalităţii unui text de lege existent. Astfel, potrivit art. 2 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992, republicată, "În exercitarea controlului, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului."
Pe de altă parte, critica de neconstituţionalitate cu privire la art. 399 din Codul de procedură civilă nu poate fi primită, deoarece în cadrul executării silite, ca şi în cazul contestaţiei la executare, organul de executare nu are interese proprii şi, în consecinţă, nu are calitatea de parte în proces şi nu este necesar să fie citat ca atare, iar problema unei asemenea calităţi a organului de executare s-ar putea pune numai în ipoteza din art. 399 alin. 1 ultima teză din Codul de procedură civilă, atunci când se face contestaţie la executare pentru motivul că "organul de executare refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege."
II. Referitor la critica de neconstituţionalitate a Legii nr. 295/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, Curtea reţine că, deşi prin această lege s-au adus unele modificări şi completări ordonanţei, esenţa prevederilor care sunt criticate de autorul excepţiei se regăseşte în actul normativ de bază, care este Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001. Atât această ordonanţă în ansamblul său, cât şi diferite dispoziţii ale sale au fost supuse controlului de constituţionalitate în numeroase cazuri, Curtea Constituţională reţinând de fiecare dată că dispoziţiile ordonanţei nu încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi nu îngrădeşte nici exerciţiul dreptului la apărare pentru vreuna dintre părţile implicate în litigiu. În acest sens Curtea a statuat, spre exemplu, prin Decizia nr. 72 din 5 martie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 22 aprilie 2002, sau prin Decizia nr. 317 din 19 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 19 decembrie 2002.
III. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 lit. o^1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cuantumul acestor taxe este stabilit în mod diferit, în raport cu obiectul acţiunilor sau al cererilor, prin sume fixe în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani şi prin cote procentuale aplicate la valoarea obiectului cererii, când acesta este evaluabil în bani. Stabilirea şi dimensionarea taxelor judiciare de timbru reprezintă atribuţia exclusivă a legiuitorului, potrivit dispoziţiilor art. 138 alin. (1) din Constituţie, care prevăd că "Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege." Totodată Curtea constată că dispoziţiile Legii nr. 146/1997 nu instituie nici privilegii şi nici discriminări, toate persoanele care promovează un anumit tip de acţiune sau cerere fiind obligate să plătească taxele judiciare de timbru în valoare şi în condiţii identice.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de reprezentantul Societăţii Comerciale "Dupress" - S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 5.094/COM/2002 al Tribunalului Bihor - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 295/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată şi a dispoziţiilor art. 3 lit. o^1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 aprilie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mădălina Ştefania Diaconu
---------------
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 din Codul de procedură civilă, a Legii nr. 295/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată şi a dispoziţiilor art. 3 lit. o^1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 314 din 9 mai 2003
Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Aurelia Popa - procuror
Mădălina Ştefania Diaconu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 din Codul de procedură civilă, a Legii nr. 295/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată şi a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobată prin Legea nr. 742/2001, excepţie ridicată de reprezentantul Societăţii Comerciale "Dupress" - S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 5.094/COM/2002 al Tribunalului Bihor - Secţia comercială şi de contencios administrativ într-o cauză având ca obiect o contestaţie la executare.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind inadmisibilă, în ceea ce priveşte art. 399 din Codul de procedură civilă, şi ca fiind neîntemeiată, în privinţa Legii nr. 295/2002 şi a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2001, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 14 ianuarie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 5.094/COM/2002, Tribunalul Bihor - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 din Codul de procedură civilă, a Legii nr. 295/2002 şi a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2001, excepţie ridicată de reprezentantul Societăţii Comerciale "Dupress" - S.R.L. din Oradea într-o cauză având ca obiect o contestaţie la executare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 399 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale prin omisiune, întrucât nu se prevede obligativitatea citării, ca parte în cadrul procesului de contestaţie la executare, a executorului judecătoresc, acesta situându-se astfel mai presus de lege, ceea ce contravine prevederilor art. 16 alin. (2) din Constituţie. Legea nr. 295/2002 este considerată neconstituţională în ansamblu, deoarece creează privilegii pentru creditor şi îngrădeşte exerciţiul dreptului la apărare al debitorului, încălcând prevederile art. 16 alin. (1) şi ale art. 24 alin. (1) din Constituţie. Dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2001 încalcă, în opinia autorului excepţiei, principiul egalităţii în drepturi, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie, prin faptul că în cazul cererilor pentru emiterea somaţiei de plată prevede taxa judiciară de timbru în suma fixă de 300.000 lei, deşi pentru celelalte litigii cu obiect evaluabil în bani se stabileşte plata taxelor judiciare de timbru în raport cu valoarea obiectului cauzei.
Tribunalul Bihor - Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 295/2002 este neîntemeiată. Pe de o parte, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 252/2002 s-a stabilit că Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată nu încalcă prevederile art. 16 alin. (1) şi ale art. 24 alin. (1) din Constituţie, iar pe de altă parte, "prin această procedură a somaţiei de plată s-a urmărit rezolvarea cu celeritate a unor litigii comerciale în situaţia în care obiectul litigiului nu comportă discuţii, creanţa creditorului fiind certă, lichidă şi exigibilă." Instanţa consideră că excepţia este neîntemeiată şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2001, întrucât acestea nu-l favorizează pe creditor într-un mod care ar încălca principiul egalităţii în drepturi, deoarece prin instituirea taxei fixe legiuitorul urmăreşte, de asemenea, rezolvarea cu celeritate a acestui tip de litigii.
În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată nu este întemeiată. Asupra constituţionalităţii Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 317 din 19 noiembrie 2002, stabilind că dispoziţiile acestei ordonanţe nu creează discriminări între cetăţeni pe criteriile prevăzute de art. 4 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, nici dispoziţiile art. I pct. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2001 nu creează privilegii sau discriminări. Prin instituirea acestei taxe fixe legiuitorul a urmărit să pună la îndemâna creditorilor o procedură accesibilă.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei îl constituie următoarele dispoziţii legale:
- Art. 399 din Codul de procedură civilă, care reglementează dreptul persoanelor interesate de a face contestaţie împotriva executării silite însăşi, precum şi împotriva oricărui act de executare ori pentru lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu;
- Legea nr. 295/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002;
- cu privire la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2001, cu toate că atât autorul excepţiei, cât şi instanţa judecătorească menţionează acest text drept obiect al excepţiei, în realitate critica de neconstituţionalitate vizează art. 3 lit. o^1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, text introdus prin art. I pct. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 28 august 2001. Acest text are următorul conţinut: "Acţiunile şi cererile neevaluabile în bani se taxează astfel: [...]
o^1) cereri pentru emiterea somaţiei de plată 300.000 lei;".
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) şi ale art. 24, care au următorul conţinut:
- Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată următoarele:
I. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 399 din Codul de procedură civilă, nu se poate reţine neconstituţionalitatea prin omisiune, deoarece Curtea Constituţională are competenţa să se pronunţe numai asupra constituţionalităţii unui text de lege existent. Astfel, potrivit art. 2 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992, republicată, "În exercitarea controlului, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului."
Pe de altă parte, critica de neconstituţionalitate cu privire la art. 399 din Codul de procedură civilă nu poate fi primită, deoarece în cadrul executării silite, ca şi în cazul contestaţiei la executare, organul de executare nu are interese proprii şi, în consecinţă, nu are calitatea de parte în proces şi nu este necesar să fie citat ca atare, iar problema unei asemenea calităţi a organului de executare s-ar putea pune numai în ipoteza din art. 399 alin. 1 ultima teză din Codul de procedură civilă, atunci când se face contestaţie la executare pentru motivul că "organul de executare refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege."
II. Referitor la critica de neconstituţionalitate a Legii nr. 295/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, Curtea reţine că, deşi prin această lege s-au adus unele modificări şi completări ordonanţei, esenţa prevederilor care sunt criticate de autorul excepţiei se regăseşte în actul normativ de bază, care este Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001. Atât această ordonanţă în ansamblul său, cât şi diferite dispoziţii ale sale au fost supuse controlului de constituţionalitate în numeroase cazuri, Curtea Constituţională reţinând de fiecare dată că dispoziţiile ordonanţei nu încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi nu îngrădeşte nici exerciţiul dreptului la apărare pentru vreuna dintre părţile implicate în litigiu. În acest sens Curtea a statuat, spre exemplu, prin Decizia nr. 72 din 5 martie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 22 aprilie 2002, sau prin Decizia nr. 317 din 19 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 19 decembrie 2002.
III. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 lit. o^1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cuantumul acestor taxe este stabilit în mod diferit, în raport cu obiectul acţiunilor sau al cererilor, prin sume fixe în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani şi prin cote procentuale aplicate la valoarea obiectului cererii, când acesta este evaluabil în bani. Stabilirea şi dimensionarea taxelor judiciare de timbru reprezintă atribuţia exclusivă a legiuitorului, potrivit dispoziţiilor art. 138 alin. (1) din Constituţie, care prevăd că "Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege." Totodată Curtea constată că dispoziţiile Legii nr. 146/1997 nu instituie nici privilegii şi nici discriminări, toate persoanele care promovează un anumit tip de acţiune sau cerere fiind obligate să plătească taxele judiciare de timbru în valoare şi în condiţii identice.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de reprezentantul Societăţii Comerciale "Dupress" - S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 5.094/COM/2002 al Tribunalului Bihor - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 295/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată şi a dispoziţiilor art. 3 lit. o^1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 aprilie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mădălina Ştefania Diaconu
---------------
