Sursa:
Simona Popescu:
Decizia de la Paris se constituite într-un precedent serios. Va avea vreo
influență această sentință asupra unei alte probleme pe care o are România,
respectiv neplata redevențelor către statul român de alte zeci de companii care
exploatează resursele naturale ale României?
Cosmin Vasile: Problematica
speței în discuție și chestiunea redevențelor nu au nimic în comun. Fiind vorba
de probleme distincte, hotărârea arbitrală nu a presupus nicio analiză privind
redevențele.
Simona Popescu: Cum v-ați
construit argumentația care a determinat tribunalul internațional să dea
dreptate României? Cât efort a fost din partea avocaților pentru găsirea
argumentelor care să convingă și să nu lase loc de interpretări? Cât de greu
sau ușor v-a fost să convingeți că România are dreptate?
Cosmin Vasile: Este, probabil, imposibil să încerci să
descrii în câteva cuvinte cum se construiește apărarea într-un caz atât de
complex. Ce pot să spun este că o asemenea speță implică un volum de muncă din
partea echipei de avocați de ordinul a câteva mii de ore de muncă.
Simona Popescu: Vă așteptați
ca tribunalul să decidă o astfel de sumă enormă pentru rezilierea celor
trei acorduri petroliere de concesiune, fără respectarea obligațiilor
financiare prevăzute de Legea petrolului?
Cosmin Vasile: Dacă raportat la un contract obișnuit o
asemenea sumă poate părea spectaculoasă, în contextul existenței a trei
acorduri petroliere de concesiune (disputa s-a născut din trei asemenea
contracte), suma respectivă nu este una enormă. Prevederile exprese ale
contractelor conțineau aceste sume, ceea ce a condus la soluția pronunțată de
tribunalul arbitral.
Simona Popescu: Este această decizie,
din câte știți, una dintre cele mai „spectaculoase“ emise de Curtea
Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la
Paris?
Cosmin Vasile: Ar trebui definit în prealabil termenul
„spectaculos“. Indiferent care ar fi criteriile ce pot fi luate în considerare,
trebuie spus că arbitrajul comercial internațional este cadrul unor dispute cu
mult mai „spectaculoase“ decât prezenta: valori de miliarde sau sute de
milioane de euro, probleme de drept internațional care își găsesc în premieră
răspunsuri, etc. Dincolo de astfel de aprecieri subiective, este o hotărâre cu
efecte importante pentru partea română, și asta este ceea ce contează.
Simona Popescu: Este o sentință
definitivă sau urmează calea de recurs?
Cosmin Vasile: Teoretic, există posibilitatea de a
contesta sentința arbitrală în față instanțelor franceze competente.
Simona Popescu: În cât timp ar
trebui ca Chevron să plătească suma către ANRM? Ce alte posibilități are
această companie dacă nu va dori sau va refuza să achite suma?
Cosmin Vasile: Obligația de plata este imediată și orice
întârziere duce la acumularea unor alte sume, reprezentând dobânda legală.
Simona Popescu: Compania
dumneavoastră mai are în diferite instanțe și alte astfel de procese în care
reprezintă România? Sau a mai avut? Care sunt acestea?
Cosmin Vasile: Zamfirescu Racoți and Partners (ZRP) este
cunoscută atât în România, cât și în plan internațional, pentru practica solidă
în materie de arbitraj comercial internațional. În condițiile în care
arbitrajul internațional este caracterizat de confidențialitate, nu putem
divulga informații privind proiectele în derulare. Pot însă să amintesc două
proiecte recente, încheiate cu soluții favorabile spectaculoase în favoarea
părții române reprezentate de noi: cea mai mare sentința arbitrală obținută
vreodată de o parte română și obținerea de despăgubiri pentru încălcarea
obligațiilor acționarului majoritar privind distribuirea de dividende.
Simona Popescu: Cea mai mare
sentință arbitrală s-a referit la o sumă de peste 400 de milioane de euro.
Cosmin Vasile: Exact. Între Societatea de Administrare a
Participațiilor în Energie („SAPE“), pe de o parte, și Enel Investment Holding
B.V. și Enel S.p.A („Enel“), pe de altă parte, a avut loc, începând cu anul
2014, o dispută contractuală privind exercitarea opțiunii de vânzare (Opțiunea
Put) aferentă unui pachet de acțiuni de 13,57% deținut de SAPE la fosta
Electrica Muntenia Sud, respectiv stabilirea prețului datorat de Enel potrivit
mecanismului contractual agreat prin Contractul de privatizare al Electrica
Muntenia Sud. Potrivit clauzelor contractuale, disputa a fost dedusă spre
soluționare Curții Internaționale de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională
de Comerț (ICC Paris). Hotărârea arbitrală finală pronunțată de Tribunalul
Arbitral în februarie 2017 a consfințit transferul pachetului de acțiuni în
discuție către Enel și a dispus obligarea sa la plata sumei de 401.209.541,29
euro către Societatea de Administrare a Participațiilor din Energie.
Simona Popescu: Iar prin a doua
sentință la care faceți referire, Compania E.ON România a fost obligată să
plătească o sumă de aproximativ patru milioane de lei.
Cosmin Vasile: Da, International Chamber of Commerce Paris
(ICC Paris) a admis în parte cererea reconvenţională formulată de Societatea de
Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE) împotriva E.ON România (E.ON),
prin care aceasta din urmă a fost obligat să plătească 4.070.948 lei plus
dobândă, către SAPE, drept compensație pentru încălcarea drepturilor acţionarului
minoritar privind distribuirea de dividende. Disputa născută în legătură cu
contractul de privatizare a Electrica Moldova a privit, pe de o parte, acţiunea
formulată pe cale principală de către E.ON, având drept obiect lămurirea
efectelor derivate din exercitarea opţiunii de vânzare (Opţiunea Call) de către
E.ON şi, pe de altă parte, cererea reconvenţională prin care SAPE a solicitat
angajarea răspunderii contractuale a acţionarului majoritar, urmare a
nedistribuirii de dividende în toată perioada cât SAPE a fost acţionar, deşi
rezultatele financiare ale societăţii privatizate permiteau acest lucru.
*Mulțumim cotidianul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu