Prin Decizia civilă nr. 328/28.04.2022, definitivă, Tribunalul Galați, admițând un apel incident declarat în cauză, a respins cererea de chemare în judecată prin care, o societate specializată în colectare debite, urmărea obligarea la plata remunerației cuvenite pentru mandatul cu titlu oneros, respectiv a penalității contractuale pentru neexecutare.
În urma unei temeinice argumentări, instanța a stabilit că respectivul contract de mandat nu poate fi valorificat juridicește fiind lovit de nulitate absolută reținându-se, în esență, următoarele:
Potrivit art. 2009 C.civil, mandatul este contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părţi, numită mandant.
În speță, mandatarul, societate de colectare debite, s-a obligat prin contractul de mandat să efectueze activități de recuperare a unei creanțe.
În exercitarea mandatului, societatea de colectare debite a transmis Tribunalului Brașov, o cerere de înscriere la masa credală, cerere întocmită de consilierul juridic, angajat al acesteia.
Pornind de la statuările cuprinse în Decizia XXII/2006 pronunțată de ÎCCJ – Secțiile Unite în soluționarea unui recurs în interesul legii, respectiv în Decizia nr.9/2016 pronunțată de ÎCCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dar și de la conținutul art. 2016 alin. (3) C.civ.,[1] respectiv art. 2018 alin. (1) teza I C.civ.,[2] instanța de control judiciar a stabilit că, societatea de colectare debite trebuia să aibă abilitatea proprie de a efectua în mod concret activitatea de recuperare a creanțelor în numele mandatarului.
Cu alte cuvinte, la încheierea contractului de mandat, mandatarul trebuia să aibă competența legală de a efectua actele de recuperare a creanței în numele mandantului.
Acest fapt, implică în mod indubitabil din partea mandatarului, reprezentarea mandantului în relația acestuia cu debitorul său.
În aceeași măsură, tribunalul a reținut că o activitate de recuperare a creanțelor în numele altei persoane implică, în plan judiciar, întocmirea cererilor de chemare în judecată (în baza dispozițiilor referitoare la cererea de valoare redusă, ordonanța de plată ori cererea chemare în judecată întemeiată pe dreptul comun) și a cererilor de luare a măsurilor asigurătorii, iar în plan extrajudiciar, necesită, printre altele, întocmirea somațiilor sau notificărilor de plată ori verificarea debitorului și bunurilor sale.
Despre toate aceste activități s-a arătat că se circumscriu sferei activităților juridice.
Prin urmare, pentru executarea în concret a mandatului conferit (recuperarea creanței), societatea de colectare debite trebuia să aibă capacitatea de a desfășura activități juridice în acest sens.
Aceeași instanță a mai statuat că societatea de colectare debite nu poate avea ca obiect de activitate desfășurarea de activități juridice – Cod CAEN 6910, în acord cu decizia nr. XXII/2006 pronunțată de ÎCCJ – Secțiile Unite, menționată anterior întrucât astfel de activități sunt specifice profesiei de avocat, reglementate în art. 3 din Legea nr. 51/1995 sau, în anumite condiții, proprii consilierilor juridici (în condiţiile reglementate prin art. 1 – 4 din Legea nr. 514/2003).
Chiar dacă societatea de colectare debite și-a rezervat, prin contractul de mandat, posibilitatea de a substitui în vederea îndeplinirii mandatului orice persoană fizică și/sau juridică despre care consideră că are aptitudinile și calitățile necesare în vederea îndeplinirii obiectului acestui mandat, inclusiv încheierea de contracte de asistență juridică conform Legii nr.51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat și Legii nr. 514/2003 privind exercitarea profesiei de consilier juridic, totuși, tribunalul reține că posibilitatea de substituire implică, în sensul dispozițiilor art. 2016 alin.3 și art. 2018 alin.1 teza I C.civil, faptul că persoana care este substituită (societatea de colectare debite) ar putea, ea însăși, din punct de vedere legal, să efectueze actul, dar a atribuit această activitate către altă persoană, cu acordul mandantului.
Or, în speță, ab initio mandatarul nu avea capacitatea legală de a realiza actul juridic și, prin urmare, nici nu putea să-și substituie o altă persoană ce avea această abilitate legală (avocat sau consilier juridic), întrucât, astfel cum s-a menționat mai sus, de esența contractului de mandat este faptul că mandatarul trebuia să aibă aptitudinea proprie de a efectua, în mod concret, activitatea de recuperare a creanțelor în numele mandatarului și abia ulterior, eventual, să-și substituie îndeplinirea acestei obligații contractuale către altă persoană.
În concluzie, sub deghizarea unui contract de mandat și fără a dispune de competența legală, practic, societatea de colectare debite a desfășurat activități specifice profesiei de avocat ori consilier juridic și a efectuat acte de reprezentare juridică a mandantului în vederea recuperării creanței acesteia de la debitoare, cum ar fi, de exemplu, depunerea cererii de înscriere la masa credală în dosarul de insolvență.
Având în vedere aceste aspecte, tribunalul a statuat că, în speță, contractul de mandate are caracter ilicit, contrar dispozițiilor art. 1225 alin.(2) C.civ., fiind lovit de nulitate absolută.
Soluția Tribunalului Galați este una importantă în contextul în care, prin contractul de mandat a fost stabilită o penalitate de 1%/zi de întârziere din valoarea contractului pentru neîndeplinirea obligației de plată a onorariului, clauză care, într-un dosar similar, a determinat Tribunalul Buzău să formuleze o sesizare prealabilă pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă valoarea obiectului unui contract de mandat remunerat este reprezentată de valoarea creanţei în vederea recuperării căreia s-a încheiat contractul de mandat sau de valoarea remuneraţiei mandatarului.[3]
În logica clară și fundamentată a Tribunalului Galați, analiza caracterului illicit al contractului de mandat dedus judecății face de prisos stabilirea valorii la care ar trebui să se raporteze penalitatea de 1%/zi de întârziere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu