CJUE. C-75/23 – Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov. Ordonanță privind prescripția răspunderii penale. Jud. dr. Octavia Spineanu-Matei, președintă de cameră - Jud. dr. Octavia Spineanu-Matei, judecătorul român la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, a fost președintă de cameră
„𝑇𝑟𝑖𝑚𝑖𝑡𝑒𝑟𝑒 𝑝𝑟𝑒𝑙𝑖𝑚𝑖𝑛𝑎𝑟𝑎̆ – 𝐼̂𝑛𝑡𝑟𝑒𝑏𝑎̆𝑟𝑖 𝑖𝑑𝑒𝑛𝑡𝑖𝑐𝑒 – 𝑂𝑏𝑙𝑖𝑔𝑎𝑡̗𝑖𝑎 𝑑𝑒 𝑎 𝑐𝑜𝑚𝑏𝑎𝑡𝑒 𝑓𝑟𝑎𝑢𝑑𝑎 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑑𝑢𝑐𝑒 𝑎𝑡𝑖𝑛𝑔𝑒𝑟𝑒 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑒𝑠𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑓𝑖𝑛𝑎𝑛𝑐𝑖𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑙𝑒 𝑈𝑛𝑖𝑢𝑛𝑖𝑖 – 𝑇𝑒𝑟𝑚𝑒𝑛 𝑑𝑒 𝑝𝑟𝑒𝑠𝑐𝑟𝑖𝑝𝑡̗𝑖𝑒 𝑎 𝑟𝑎̆𝑠𝑝𝑢𝑛𝑑𝑒𝑟𝑖𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑎𝑙𝑒 – 𝑃𝑟𝑖𝑛𝑐𝑖𝑝𝑖𝑢𝑙 𝑎𝑝𝑙𝑖𝑐𝑎̆𝑟𝑖𝑖 𝑟𝑒𝑡𝑟𝑜𝑎𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒 𝑎 𝑙𝑒𝑔𝑖𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑎𝑙𝑒 𝑚𝑎𝑖 𝑓𝑎𝑣𝑜𝑟𝑎𝑏𝑖𝑙𝑒 (𝑙𝑒𝑥 𝑚𝑖𝑡𝑖𝑜𝑟) – 𝑂𝑏𝑙𝑖𝑔𝑎𝑡̗𝑖𝑎 𝑖𝑛𝑠𝑡𝑎𝑛𝑡̗𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑢𝑛𝑢𝑖 𝑠𝑡𝑎𝑡 𝑚𝑒𝑚𝑏𝑟𝑢 𝑑𝑒 𝑎 𝑙𝑎̆𝑠𝑎 𝑛𝑒𝑎𝑝𝑙𝑖𝑐𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑒𝑐𝑖𝑧𝑖𝑖𝑙𝑒 𝑐𝑢𝑟𝑡̗𝑖𝑖 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡𝑖𝑡𝑢𝑡̗𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑒 𝑠̗𝑖/𝑠𝑎𝑢 𝑎𝑙𝑒 𝑖𝑛𝑠𝑡𝑎𝑛𝑡̗𝑒𝑖 𝑠𝑢𝑝𝑟𝑒𝑚𝑒 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑧 𝑑𝑒 𝑛𝑒𝑐𝑜𝑛𝑓𝑜𝑟𝑚𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑐𝑢 𝑑𝑟𝑒𝑝𝑡𝑢𝑙 𝑈𝑛𝑖𝑢𝑛𝑖𝑖”.
Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 2, a articolului 4 alineatul (3) și a articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, a articolului 325 alineatul (1) TFUE, a articolului 49 alineatul (1) ultima teză din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, a articolului 2 alineatul (1) din Convenția PIF[1], a articolelor 2 și 12 din Directiva PIF[2], a Directivei 2006/112/CE[3], a Deciziei 2006/928/CE[4], precum și a principiului supremației dreptului Uniunii.
Această cerere a fost formulată în cadrul unei proceduri penale inițiate împotriva lui M.A.sr, a lui S.A.C.S. și a lui S.A.S. pentru infracțiuni de evaziune fiscală și de spălare a banilor.
Inculpații din litigiul principal au fost trimiși în judecată în fața Tribunalului Brașov, România, pentru săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală, printre altele privind taxa pe valoarea adăugată (TVA), de complicitate la evaziune fiscală, precum și de spălare a banilor, săvârșite în perioada cuprinsă între luna septembrie 2008 și luna februarie 2009.
Prin sentința din 15 septembrie 2022, această instanță a constatat intervenirea prescripției răspunderii penale a inculpaților din litigiul principal și a dispus încetarea urmăririi penale. Instanța menționată a considerat astfel că, deși inculpații din litigiul principal săvârșiseră efectiv infracțiunile care le erau imputate, din efectul conjugat al Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale și al Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022 a acesteia, reieșea că fondul activ al legislației nu mai conținea cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale. În ceea ce privește acțiunea civilă exercitată în procesul penal, Tribunalul Brașov i‑a obligat în solidar pe inculpații M.A.sr. și S.A.S. la plata către stat a sumei de 11 554 347 de lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel la Curtea de Apel Brașov, care este instanța de trimitere, inculpații din litigiul principal și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov. În susținerea apelului, inculpații invocă, în temeiul principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), intervenirea prescripției răspunderii lor penale ca urmare a Deciziilor nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale.
În acest context, instanța de trimitere ridică problema compatibilității cu dreptul Uniunii a interpretării susținute de inculpații din litigiul principal, în condițiile în care ea ar avea ca efect exonerarea lor de răspunderea penală pentru infracțiuni de evaziune fiscală susceptibile să afecteze bugetul Uniunii Europene, precum și protecția intereselor financiare ale acesteia.
Cu titlu prealabil, potrivit articolului 267 TFUE, Curtea poate refuza să se pronunțe asupra unei întrebări preliminare adresate de o instanță națională numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică sau atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i‑au fost adresate.
În acest sens, Curtea a respins ca inadmisibile întrebările preliminare în măsura în care privesc interpretarea Directivei PIF și a Deciziei 2006/928. Pe de o parte, faptele aflate la originea litigiului principal au fost săvârșite în perioada cuprinsă între luna septembrie 2008 și luna februarie 2009, motiv pentru care Directiva PIF, care înlocuiește Convenția PIF începând cu 6 iulie 2019, nu este aplicabilă acestui litigiu. Pe de altă parte, în măsura în care faptele în discuție în litigiul principal nu constituie fapte de corupție, este evident că nici interpretarea Deciziei 2006/928 nu este relevantă.
Referitor la interpretarea solicitată a celorlalte dispoziții de dreptul Uniunii, Curtea a amintit că, în temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură, Curtea, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, poate oricând să decidă să se pronunțe prin ordonanță motivată atunci când răspunsul la o întrebare formulată cu titlu preliminar poate fi în mod clar dedus din jurisprudență.
În speță, Curtea a apreciat că interpretarea dreptului Uniunii solicitată de instanța de trimitere poate fi dedusă în mod clar din Hotărârea din 24 iulie 2023, Lin (C‑107/23 PPU, EU:C:2023:606), în pofida împrejurării că, spre deosebire de situația în discuție în cauza în care s‑a pronunțat acea hotărâre, în cauzele principale nu a fost pronunțată încă nicio condamnare definitivă. În această privință, din hotărârea menționată reiese că Curtea a făcut referire la procedurile privind fraude grave care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii și s‑a pronunțat cu privire la obligațiile care revin instanțelor naționale fără a distinge între procedurile pe fond și căile de atac extraordinare. Este necesar, așadar, să se aplice articolul 99 din Regulamentul de procedură în prezenta cauză.
Prin urmare, prin ordonanța pronunțată la data de 9 ianuarie 2024[5], Curtea a răspuns că articolul 325 alineatul (1) TFUE și articolul 2 alineatul (1) din Convenția PIF trebuie interpretate în sensul că instanțele unui stat membru nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile curții constituționale a acestui stat membru prin care este invalidată dispoziția legislativă națională care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripție în materie penală din cauza încălcării principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul național, sub aspectul cerințelor acestuia referitoare la previzibilitatea și la precizia legii penale, chiar dacă aceste decizii au drept consecință încetarea, ca urmare a prescripției răspunderii penale, a unui număr considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la infracțiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.
𝐈̂𝐧 𝐬𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛, 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭̗𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐦𝐞𝐧𝐭̗𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭𝐞 𝐚𝐥𝐞 𝐝𝐫𝐞𝐩𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐔𝐧𝐢𝐮𝐧𝐢𝐢 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐩𝐫𝐞𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐢̂𝐧 𝐬𝐞𝐧𝐬𝐮𝐥 𝐜𝐚̆ 𝐢𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭̗𝐞𝐥𝐞 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐮𝐢 𝐬𝐭𝐚𝐭 𝐦𝐞𝐦𝐛𝐫𝐮 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐨𝐛𝐥𝐢𝐠𝐚𝐭𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐥𝐚𝐬𝐞 𝐧𝐞𝐚𝐩𝐥𝐢𝐜𝐚𝐭 𝐮𝐧 𝐬𝐭𝐚𝐧𝐝𝐚𝐫𝐝 𝐧𝐚𝐭̗𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐭𝐞𝐜𝐭̗𝐢𝐞 𝐫𝐞𝐟𝐞𝐫𝐢𝐭𝐨𝐫 𝐥𝐚 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐜𝐢𝐩𝐢𝐮𝐥 𝐚𝐩𝐥𝐢𝐜𝐚̆𝐫𝐢𝐢 𝐫𝐞𝐭𝐫𝐨𝐚𝐜𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐚 𝐥𝐞𝐠𝐢𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐚𝐥𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐟𝐚𝐯𝐨𝐫𝐚𝐛𝐢𝐥𝐞 (𝐥𝐞𝐱 𝐦𝐢𝐭𝐢𝐨𝐫) 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐫𝐞𝐩𝐮𝐧𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐢̂𝐧 𝐝𝐢𝐬𝐜𝐮𝐭̗𝐢𝐞 𝐚 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞𝐫𝐮𝐩𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐭𝐞𝐫𝐦𝐞𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐬𝐜𝐫𝐢𝐩𝐭̗𝐢𝐞 𝐚 𝐫𝐚̆𝐬𝐩𝐮𝐧𝐝𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐚𝐥𝐞 𝐢̂𝐧 𝐚𝐬𝐭𝐟𝐞𝐥 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐜𝐞𝐬𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐚𝐜𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐜𝐞𝐝𝐮𝐫𝐚̆ 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐯𝐞𝐧𝐢𝐭𝐞 𝐢̂𝐧𝐚𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐨 𝐚𝐬𝐞𝐦𝐞𝐧𝐞𝐚 𝐢𝐧𝐯𝐚𝐥𝐢𝐝𝐚𝐫𝐞.
De asemenea, principiul supremației dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări sau unei practici naționale potrivit căreia instanțele naționale de drept comun ale unui stat membru sunt ținute de deciziile curții constituționale, precum și de cele ale instanței supreme ale acestui stat membru și nu pot, din acest motiv și cu riscul angajării răspunderii disciplinare a judecătorilor în cauză, să lase neaplicată din oficiu jurisprudența rezultată din deciziile menționate, chiar dacă ele consideră, în lumina unei hotărâri a Curții, că această jurisprudență este contrară unor dispoziții ale dreptului Uniunii care au efect direct.
