ICCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept ref. reprezentarea convenţională a persoanei juridice prin mandatar persoană juridică

Decizia nr.19  în dosarul nr. 3251/1/2017

Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis, în şedinţa din 19 martie 2018, că admite sesizarea formulată de Tribunalul Sibiu – Secţia I civilă în dosarul nr.8860/306/2015 şi, în consecinţă, stabileşte că:

Admite sesizarea formulată de Tribunalul Sibiu - Secţia I civilă în dosarul nr.8860/306/2015 şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea art. 664 alin. (2) din Codul de procedură civilă, reprezentarea convenţională a persoanei juridice nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă, potrivit art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum acesta a fost interpretat prin decizia nr. 9/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2018.    

Concursul între ipotecă și sechestrul asigurător

Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat recent prin Decizia nr. 2 din 2018 în ședința din 19 februarie 2018, fiind admise recursurile în interesul legii formulate de colegiile de conducere ale unor Curți de Apel, Bacău, Brașov și București, stabilind: „cu referire la dispozițiile art. 249 din Codul de procedură penală și ale art. 2345 din Codul civil, existența unui sechestru penal asigurător asupra imobilelor unei persoane fizice sau persoane juridice nu suspendă executarea silită începută de un creditor ipotecar al cărui drept de ipotecă a devenit opozabil terților anterior înființării măsurii asigurătorii din procesul penal și nu determină nulitatea actelor de executare ulterioare înființării măsurii asigurătorii din procesul penal asupra acelorași bunuri”.

Această soluție a Înaltei Curți de Casație și Justiție este utilă, dincolo de aspectul pe care îl semnalează referitor la executarea silită. Dacă mergem la soluția de drept substanțial, nu neapărat pe planul executării silite, rezolvă problema, de principiu, a concursului între sechestrul asigurător și ipotecă, indiferent de cadrul procesual în care s-ar mai pune o asemenea problemă a sechestrului imobiliar. Într-adevăr, este vorba de sechestrul imobiliar, este vorba de ipoteca imobiliară, dar mai există și ipoteci mobiliare instituite asupra bunurilor mobile corporale. Mult mai sensibilă și mult mai delicată este problema legată de ipoteca instituită asupra conturilor bancare.

Dacă suntem în prezența unui drept de ipotecă cred că lucrurile ar trebui să fie mai simple, pentru că într-adevăr, în lumina dispozițiilor art. 2345 din Codul Civil, creditorul ipotecar beneficiază de dreptul de urmărire și dreptul preferință. Preferința este cea care ne interesează, și atunci, de ce să aștepte, pentru că oricum, el având această preferință din valorificarea bunului, fie acum, fie ulterior după ce se pronunță hotărârea definitivă, se va îndestula cu prioritate. Aceasta ar fi și rațiunea pentru care, nu numai atunci când este vorba de o ipotecă imobiliară, ci și atunci când este vorba de o ipotecă mobiliară, mai exact o ipotecă asupra soldului creanței, ar trebui să existe această preferință.

Este adevărat, Decizia nr. 2/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție are în vedere executarea silită începută de un creditor ipotecar. În cazul ipotecii instituite asupra contului nu avem o executare silită, de regulă, în practică, un creditor ipotecar are control asupra contului și operează pur și simplu asupra lui.

Av. prof. univ. dr. Marieta Avram, AVRAM LAW

* Opinie susținută în cadrul dezbaterii Ipoteca și sechestrul penal așteptându-l pe Godot…, ediția 175 organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ)

Sursa:

https://www.juridice.ro/568805/concursul-intre-sechestrul-asigurator-si-ipoteca.html

CCR pendinte: curgerea termenului privind formularea contestației la executarea silită propriu-zisă

În data de 26.02.2018 s-a constituit un nou dosar (275D/2018) pe rolul Curţii Constituţionale, urmând a fi analizate dispoziţiile art. 715 alin. (1) pct. (3) teza II din Codul de procedură civilă (cauza Savin Vergil).

Conform motorului de căutare de pe pagina Curții Constituționale, acesta este primul dosar în care această dispoziție formează obiectul unui control de constituționalitate.

Instanţa de trimitere este Tribunalul Vaslui, care odată cu sesizarea Curții constituționale, a hotărât să nu suspende judecarea cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, acordând termen ulterior la trei săptămâni distanță.

Nici pe portalul instanţei de trimitere, şi nici pe portalul Curţii Constituţionale nu se precizează în raport de ce dispoziţii din Constituţie se va realiza controlul de constituţionalitate.

Dispoziţiile criticate au următorul conţinut normativ:

Art. 715 (extras)
(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestaţia privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când:
3. debitorul care contestă executarea însăşi a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviinţare a executării şi nici somaţia sau executarea se face fără somaţie.

Sursa:

https://www.juridice.ro/568244/ccr-pendinte-curgerea-termenului-privind-formularea-contestatiei-la-executarea-silita-propriu-zisa.html

Noutăți în arbitraj: despre noile reguli arbitrale și aplicarea noului Cod civil

Proiectul de lege pentru plafonarea dobânzilor, adoptat de Senat

Săptămâna trecută, comisiile de specialitate au dat aviz favorabil proiectului, dar au adoptat și câteva amendamente. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar a fost argumentată de inițiator cu date privind situațiile similare din alte state europene: 

“Am luat aici ca referință dobânda maximă pe care statul român o percepe. Ca să eliminăm orice fel de discuție care a existat și care va mai exista că ar exista o limitare a dreptului agenților economici într-o piață liberă, este o practică europeană. Sunt foarte multe țări din Europa care practică o limitare a dobânzilor. Am stabilit foarte clar ca DAE să nu depășească respectivele plafoane. Am decis să introducem acest amendament și să plafonăm DAE pentru că, de cele mai multe ori, chiar dacă am fi plafonat dobânda remuneratorie sau pe cea penalizatoare, ar fi existat diverse mecanisme de introducere a spețelor bancare, comisioane, etc, care să fi ridicat DAE. Pe noi ne interesează ca cetățenii români să știe foarte clar cât vor plăti dobânda. Ori, limitând DAE, știm foarte clar, de la bun început, cât va fi dobânda pe contract”, a susținut senatorul Daniel Zamfir.

Senatorul PNL a mai spus, în cadrul dezbaterii din Senat, că limitarea de 18% vizează atât produsele bancare, cât și ale IFN: ”De obicei, IFN-urile dau credite de consum. Acolo am impus o dobânda maximă de 18%, iar la creditele ipotecare dobânda maximă este de 2,5 ori dobânda de referință a BNR”, a explicat inițiatorul, subliniind că măsura se va aplica noilor contracte.

O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, după art. 5 se introduc două articole noi, 5^1 și 5^2, cu următorul cuprins:

Art. 5^1

(1) În raporturile juridice dintre consumatori și profesioniști, inclusiv comercianți, dobânzile penalizatoare se pot capitaliza și produce dobânzi doar în baza unei convenții speciale și numai pentru depășirea scadenței cu mai mult de un an.

(2) Dobânda convențională, atât cea remuneratorie, cât și cea penalizatoare, plătibilă conform contractului de către consumator, nu poate depăși cu mai mult de 50% pe an dobânda legală.

(3) Dispozițiile alineatelor de mai sus se aplică și în cazul în care, conform contractului, consumatorul datorează penalități de întârziere, majorări sau alte costuri care desemnează daunele-interese moratorii.

(4) Dispoziţiile art. 5 alin. 2-3 rămân aplicabile.

Art. 5^2

Pentru echilibrarea riscurilor contractuale, prezenta lege se aplică şi contractelor aflate în derulare la data intrării sale în vigoare. Prezenta lege intră în vigoare în termen de 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României.

Sursa:
https://legestart.ro/proiectul-de-lege-pentru-plafonarea-dobanzilor-adoptat-de-senat/

Arbitrajul comercial internațional este cadrul unor dispute cu mult mai „spectaculoase“

Sursa:

https://www.juridice.ro/561072/cosmin-vasile-arbitrajul-comercial-international-este-cadrul-unor-dispute-cu-mult-mai-spectaculoase.html

Simona Popescu: Decizia de la Paris se constituite într-un precedent serios. Va avea vreo influență această sentință asupra unei alte probleme pe care o are România, respectiv neplata redevențelor către statul român de alte zeci de companii care exploatează resursele naturale ale României?

Cosmin Vasile: Problematica speței în discuție și chestiunea redevențelor nu au nimic în comun. Fiind vorba de probleme distincte, hotărârea arbitrală nu a presupus nicio analiză privind redevențele.

Simona Popescu: Cum v-ați construit argumentația care a determinat tribunalul internațional să dea dreptate României? Cât efort a fost din partea avocaților pentru găsirea argumentelor care să convingă și să nu lase loc de interpretări? Cât de greu sau ușor v-a fost să convingeți că România are dreptate?

Cosmin Vasile: Este, probabil, imposibil să încerci să descrii în câteva cuvinte cum se construiește apărarea într-un caz atât de complex. Ce pot să spun este că o asemenea speță implică un volum de muncă din partea echipei de avocați de ordinul a câteva mii de ore de muncă.

Simona Popescu: Vă așteptați ca tribunalul să decidă o astfel de sumă enormă pentru rezilierea celor trei acorduri petroliere de concesiune, fără respectarea obligațiilor financiare prevăzute de Legea petrolului?

Cosmin Vasile: Dacă raportat la un contract obișnuit o asemenea sumă poate părea spectaculoasă, în contextul existenței a trei acorduri petroliere de concesiune (disputa s-a născut din trei asemenea contracte), suma respectivă nu este una enormă. Prevederile exprese ale contractelor conțineau aceste sume, ceea ce a condus la soluția pronunțată de tribunalul arbitral.

Simona Popescu: Este această decizie, din câte știți, una dintre cele mai „spectaculoase“ emise de Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris?

Cosmin Vasile: Ar trebui definit în prealabil termenul „spectaculos“. Indiferent care ar fi criteriile ce pot fi luate în considerare, trebuie spus că arbitrajul comercial internațional este cadrul unor dispute cu mult mai „spectaculoase“ decât prezenta: valori de miliarde sau sute de milioane de euro, probleme de drept internațional care își găsesc în premieră răspunsuri, etc. Dincolo de astfel de aprecieri subiective, este o hotărâre cu efecte importante pentru partea română, și asta este ceea ce contează.

Simona Popescu: Este o sentință definitivă sau urmează calea de recurs?

Cosmin Vasile: Teoretic, există posibilitatea de a contesta sentința arbitrală în față instanțelor franceze competente.

Simona Popescu: În cât timp ar trebui ca Chevron să plătească suma către ANRM? Ce alte posibilități are această companie dacă nu va dori sau va refuza să achite suma?

Cosmin Vasile: Obligația de plata este imediată și orice întârziere duce la acumularea unor alte sume, reprezentând dobânda legală.

Simona Popescu: Compania dumneavoastră mai are în diferite instanțe și alte astfel de procese în care reprezintă România? Sau a mai avut? Care sunt acestea?

Cosmin Vasile: Zamfirescu Racoți and Partners (ZRP) este cunoscută atât în România, cât și în plan internațional, pentru practica solidă în materie de arbitraj comercial internațional. În condițiile în care arbitrajul internațional este caracterizat de confidențialitate, nu putem divulga informații privind proiectele în derulare. Pot însă să amintesc două proiecte recente, încheiate cu soluții favorabile spectaculoase în favoarea părții române reprezentate de noi: cea mai mare sentința arbitrală obținută vreodată de o parte română și obținerea de despăgubiri pentru încălcarea obligațiilor acționarului majoritar privind distribuirea de dividende.

Simona Popescu: Cea mai mare sentință arbitrală s-a referit la o sumă de peste 400 de milioane de euro.

Cosmin Vasile: Exact. Între Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie („SAPE“), pe de o parte, și Enel Investment Holding B.V. și Enel S.p.A („Enel“), pe de altă parte, a avut loc, începând cu anul 2014, o dispută contractuală privind exercitarea opțiunii de vânzare (Opțiunea Put) aferentă unui pachet de acțiuni de 13,57% deținut de SAPE la fosta Electrica Muntenia Sud, respectiv stabilirea prețului datorat de Enel potrivit mecanismului contractual agreat prin Contractul de privatizare al Electrica Muntenia Sud. Potrivit clauzelor contractuale, disputa a fost dedusă spre soluționare Curții Internaționale de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț (ICC Paris). Hotărârea arbitrală finală pronunțată de Tribunalul Arbitral în februarie 2017 a consfințit transferul pachetului de acțiuni în discuție către Enel și a dispus obligarea sa la plata sumei de 401.209.541,29 euro către Societatea de Administrare a Participațiilor din Energie.

Simona Popescu: Iar prin a doua sentință la care faceți referire, Compania E.ON România a fost obligată să plătească o sumă de aproximativ patru milioane de lei.

Cosmin Vasile: Da, International Chamber of Commerce Paris (ICC Paris) a admis în parte cererea reconvenţională formulată de Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE) împotriva E.ON România (E.ON), prin care aceasta din urmă a fost obligat să plătească 4.070.948 lei plus dobândă, către SAPE, drept compensație pentru încălcarea drepturilor acţionarului minoritar privind distribuirea de dividende. Disputa născută în legătură cu contractul de privatizare a Electrica Moldova a privit, pe de o parte, acţiunea formulată pe cale principală de către E.ON, având drept obiect lămurirea efectelor derivate din exercitarea opţiunii de vânzare (Opţiunea Call) de către E.ON şi, pe de altă parte, cererea reconvenţională prin care SAPE a solicitat angajarea răspunderii contractuale a acţionarului majoritar, urmare a nedistribuirii de dividende în toată perioada cât SAPE a fost acţionar, deşi rezultatele financiare ale societăţii privatizate permiteau acest lucru.

*Mulțumim cotidianul.ro

Medierea devine o procedură încurajată și, în unele cazuri, chiar obligatorie pentru anumite categorii de contracte de achiziții publice

Potrivit unui comunicat din data de 31 ianuarie 2018, Consiliul de Mediere a făcut public faptul că, prin Hotărârea de Guvern nr. 1/2018 pentru aprobarea condițiilor generale și specifice pentru anumite categorii de contracte de achiziție aferente obiectivelor de investiții finanțate din fonduri publice, medierea este recunoscută ca fiind principala modalitate de soluționare a disputelor apărute în domeniul menționat anterior, mediatorii devenind, astfel, principalii actori în ceea ce privește procedura de soluționare a disputelor din domeniul negocierii, încheierii și executării contractelor de achiziții din fonduri publice.

Pentru mai multe detalii, redăm în continuare textul articolului de lege relevant pentru profesia de mediator:

Clauza 70. Dispute și arbitraj

70.1. Dispute

Se consideră că a intervenit o dispută între Părți de la data la care o Parte transmite către cealaltă Parte o notificare de dezacord potrivit prevederilor subclauzei 69c.5 [Notificarea de dezacord] sau, în cazul oricăror altor dispute pentru care Condițiile Contractuale nu prevăd emiterea unei notificări de dezacord, de la data la care o Parte notifică cealaltă Parte cu privire la o dispută.

70.2. Soluționare amiabilă

În cazul oricărei dispute, ambele Părți vor încerca să soluționeze disputa pe cale amiabilă, înainte de începerea arbitrajului. Părțile pot agrea să recurgă la soluționarea disputei în mod direct sau prin intermediul unui mediator.

În cazul în care oricare dintre Părți refuză soluționarea disputei pe cale amiabilă prin intermediul unui mediator și Părțile nu ajung la o soluționare amiabilă a disputei în mod direct, oricare dintre Părți poate recurge la soluționarea disputei prin intermediul arbitrajului, dar nu mai devreme de 90 de zile de la data Deciziei Supervizorului.

În cazul în care Părțile recurg la soluționarea disputei pe cale amiabilă prin intermediul unui mediator, oricare dintre Părți poate recurge la soluționarea disputei prin intermediul arbitrajului în termen de 30 de zile de la transmiterea de către oricare dintre Părți a unei notificări către cealaltă Parte prin care renunță la soluționarea disputei pe cale amiabilă prin intermediul unui mediator, dar nu mai devreme de 90 de zile de la data Deciziei Supervizorului.

În cazul în care nu a fost emisă o Decizie a Supervizorului, Părțile au obligația de a soluționa disputa apărută pe cale amiabilă în mod direct sau prin intermediul unui mediator înainte de începerea arbitrajului. Arbitrajul poate începe în termen de 90 de zile de la încheierea procedurii de mediere sau negociere directă.”

Sursa:

http://cmediere.ro/page/2023/medierea-devine-o-procedura-incurajata-si-in-unele-cazuri-chiar-obligatorie-pentru-anumite-categorii-de-contracte-de-achizitii-publice