Arbitru judiciar - Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere

Arbitru judiciar - Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere din Iași




Gabriela Pădurariu

Gabriela Pădurariu
Sediul profesional:

Iaşi, str: Sărăriei nr. 58
Tel: 0746 669594
e-mail: gabriela_padurariu@yahoo.com


Sunt Gabriela Padurariu din Iasi iar acesta este locul meu virtual in care imi expun opinia despre diverse aspecte juridice. Accept orice comentariu facut cu bun simt doar pe marginea a ceea ce am scris pe acest blog. In privinta sfaturilor juridice va rog sa nu uitati ca ele nu se pot acorda profesional decat față în față si nu virtual .
Informatiile de pe acest blog nu reprezinta consultanta juridica. Ele nu vor fi folosite decat in scop de informare generala, nu pentru luarea unor decizii. Pentru luarea unor decizii trebuie sa ma contactati personal sau sa apelati la alti profesionisti.
Aceste precizari au semnificatia unei declinari de obligatie.


ACTIVITATE PUBLICISTICĂ: PUBLICAŢIILE MELE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE ŞI PAGINI WEB

ACTIVITATE PUBLICISTICĂ: PUBLICAŢIILE MELE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE ŞI PAGINI WEB

DESPRE GABRIELA PĂDURARIU:

Recunoscută pentru atenţia sa la detalii, Gabriela Pădurariu reprezintă în instanţa de judecată cât şi în faţa altor autorităţi, persoane juridice – societăţi comerciale, ONG-uri, etc. – în diverse cauze civile, comerciale, penale, în special în executarea silită.

Funcţie de interesul celui pe care îl reprezintă ştie să urgenteze sau să temporizeze soluţionarea unei cauze – în special executări silite, cauze comerciale sau procedura insolvenţei -, caută şi găseşte întotdeauna cele mai bune soluţii tehnice din punct de vedere juridic şi al strategiei soluţionării corecte a cauzei de către instanţa de judecată, în sensul că-i oferă toate informaţiile necesare atât în fapt cât şi în drept pentru ca aceasta să poată pronunţa o hotărâre legală şi temeinică.

Din experienţa acumulată în practica dreptului execuţional civil, poate spune că stăpăneşte în amănunt toate subtilităţile şi tertipurile de care se folosesc atât părţile din executarea silită – creditor şi debitor – cât şi executorul judecătoresc şi chiar instanţa de executare, pentru tergiversarea urmăririi silite.

De asemenea, cunoaşte foarte bine cum îşi ascund debitorii bunurile şi veniturile de la urmărire şi cum pot fi acestea descoperite sau readuse în patrimoniul debitorului pentru a putea fi executat silit.

În cazul în care în legătură cu soluţionarea unei cauze s-au ivit probleme legate de ineditul situaţiei fie anterior sesizării autorităţii corespunzătoare, fie în derularea unui proces civil, comercial, penal, fie în faza de urmărire silită, a apelat la grupul de profesionişti în drept – grupul său de colaboratori - care s-a format în timp şi în care dezbat foarte serios probleme de drept material, obiectiv, substanțial, cât şi de procedură, căutând cele mai eficiente soluţii de rezolvare.



DOMENII DE COMPETENŢĂ:


*Servicii juridice în regim de outsourcing (externalizare);

* Consiliere si redactare de opinii juridice;

*Reprezentare in fata instantelor judecatoresti in procese variate (civile, comerciale, drept al muncii, drept penal, etc.);

*Reprezentare in fata altor autoritati (OPC, OSIM, BEJ, OCPI, etc.);

*Specializată in drept executional civil, consiliere in materie de executare silita/ contestatii la executare , contestatii la titlu, orice act juridic care are legatura cu executarea silita;

*Litigii civile (consultanta si redactari de acte, reprezentare, anulari de acte si contracte, executari silite, evacuari, iesiri din indiviziune, alte cereri );

*Litigii comerciale (consultanta referitoare la contracte comerciale , dizolvari voluntare, procedura insolventei, recuperari de debite prin procedura somatiei de plata, ordonantei de plata, etc);

*Plangeri contraventionale (amenzi O.P.C., amenzi D.R. Antifraudă, amenzi de circulatie, amenzi ITM, etc.);

*Litigii de munca: consultanta la incheierea contractelor de munca, negocierea conflictelor de munca, reprezentare, etc.





SEDIUL PROFESIONAL:

Iaşi, str: Sărăriei nr. 58
Tel: 0746 669594
e-mail: gabriela_padurariu@yahoo.com

Adresa:

Adresa:
Clic pe foto

Lista arbitri judiciari - Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iasi

Lista arbitri judiciari - Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iasi
Click pe fotografie

Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iasi

Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iasi
Clic pe fotografie

Despre Biroul de Mediator Gabriela Pădurariu:

Biroul de mediator Gabriela Pădurariu oferă servicii mediere în Iași în toate tipurile de conflicte, cu expertiză de abordare fie individual, fie ca echipă.


Dacă vă doriți o rezolvare rapidă pentru disputele dumneavoastră prin servicii de mediere,Biroul de mediator Gabriela Pădurariu cu sediul în Iași, vă pune la dispoziție servicii de mediere ce asigură rezolvarea rapidă a oricărui litigiu de la cele de drept civil precum : grănițuire, revendicare, evacuare, partaj, divorț, încredințare minori, vizitare minori, executarea contractelor, litigii între asociați, la cele de drept penal – plângeri prealabile de lovire, tulburare de posesie, distrugere, precum și de dreptul muncii – drepturi salariale, concedieri.


Medierea reprezintă o alternativă în raport cu justiția de soluționare a conflictelor dintre părți, prin care o terță persoană neutră, imparțială și fără putere de decizie – mediatorul – ajuta părțile să găsească împreuna o soluție care să rezolve neînțelegerile dintre ele.


Medierea face parte din marea familie a metodelor alternative de soluționare a litigiilor – ADR ( Alternative Dispute Resolution).

Numărul din ce în ce mai mare al proceselor din instanțe este semnificativ pentru lipsa de dorință, dar și de informare a justițiabililor de a folosi cu eficiență dialogul pentru rezolvarea disputelor.

Pentru ca mediul juridic actual descurajează soluționarea rapidă a disputelor, pentru unele conflicte, societatea are nevoie de o modalitate mai eficientă de rezolvare a acestora. Această modalitate este medierea.

Procedura medierii costă și durează relativ mai puțin, aceasta se desfășoară în condiții de confidențialitate maximă, mediatorul având obligația de a păstra secretul dezbaterilor, atât față de persoanele cu care intră în contact în cadrul procedurii de mediere, cât și față de experții pe care părțile îi angajează în diferite cauze.

NOUTĂȚI LEGISLATIVE ȘI OPINII JURIDICE

NOUTĂȚI LEGISLATIVE ȘI OPINII JURIDICE

23 septembrie 2014

Convertirea în RON a creditul la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului - Decizie civila Tribunal Galati iulie 2014


ROMÂNIA

TRIBUNALUL GALAŢI

 

Pentru astăzi fiind amânată soluţionarea recursului ce are ca obiect „obligaţia de a face” declarat de recurenta C N, cu domiciliul procesual ales în Brăila, împotriva sentinţei civile nr. 11971/17.12.2013, pronunţată de Judecătoria Galaţi, în dosarul civil nr. 7843/233/2012, în contradictoriu cu intimata SC V R SA, cu sediul în .......

            Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 12.06.2014, când instanţa având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat soluţionarea cauzei la data de 27.06.2014 şi a pronunţat următoarea decizie:

 

T R I B U N A L U L

 

Deliberând, în condiţiile art. 256 Cod procedură civilă asupra recursului de faţă, a reţinut următoarele:

1.      Hotărârea instanţei de fond, Judecătoria Galaţi pronunţată în dosarul nr. 7843/233/2012.

1.1.   Soluţia

Prin sentinţa civilă nr. 11971 din 17.12.2013 pronunţată de Judecătoria Galaţi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta CN în contradictoriu cu S.C. VR  S.A- Bucureşti,  ca neîntemeiată.

1.2.   Considerentele

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut  că, în data de 11.08.2008, între pârâta SC VR SA, în calitate de împrumutător, şi reclamantă, în calitate de împrumutat, a fost încheiată convenţia de credit nr. 0159766, prin care reclamanta a fost împrumutată cu suma de 163.495 franci elveţieni (CHF) pe o perioadă de 300 luni (filele 8-19 dosar fond).

Reclamanta a solicitat punerea în aplicare a dispozițiilor art.4.2 din convenția de credit. Potrivit acestui articol, banca are dreptul, dar nu şi obligația ca, în mod unilateral, să convertească în RON creditul  acordat. Ca urmare, instanţa de fond a reţinut că cererea de obligare a băncii să procedeze la această convertire apare ca fiind nefondată.

În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, instanţa de fond a constatat că practic reclamanta nu a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de risc, ci a caracterului abuziv al instituirii unei asemenea clauze prin pct.B lit. f din adresa nr.8387/20100903 (fila 20 dosar fond). Astfel, așa cum rezultă din precizările formulate, precum şi din concluziile scrise, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la desființarea cu efect retroactiv a clauzei instituite în mod unilateral şi abuziv prin pct.B lit.f, apreciind că repararea prejudiciului cauzat se poate realiza doar prin constatarea nulităţii clauzei adiționale abuzive. Or, prin lit.f din adresa menționată, potrivit căruia se elimina din cuprinsul contractului comisionul de penalizare, comisionul de rambursare anticipată precum şi orice alte comisioane, comisionul de risc urmând a fi redenumit, nu se instituie nicio clauză, a cărei natură abuzivă ori nu, să poată face obiectul analizei.

2.      Recursul declarat de reclamanta C N a fost exercitat în termen legal, la data de 18.03.2014, cerere prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei recurate şi în rejudecare să se dispună admiterea acţiunii astfel cum aceasta a fost precizată la filele 72-77 dosar fond, respectiv:

         1. să fie obligată pârâta S.C. VR S.A. să pună în aplicare dispoziţiile art. 4.2 din Convenţia de credit nr. 0159766/11.08.2008, în sensul de a converti în RON creditul acordat recurentei/împrumutatului în baza convenţiei, utilizând în acest scop cursul de schimb CHF/RON practicat de către aceasta la data efectuării conversiei, începând de la data de 02.10.2008, moment în care cursul de schimb pentru moneda creditului (franc elveţian) a fluctuat, în sens crescător, cu mai mult de 10% faţă de valoarea acestuia de la data semnării convenţiei.

            2. să fie obligată pârâta S.C. VR S.A. la desfiinţarea cu efect retroactiv, începând cu a 91-a zi de la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, a clauzei instituite în mod unilateral şi abuziv prin pct. B lit. f) din adresa nr. 8387/20100903, prin care comisionul de risc a fost redenumit de pârâtă „comision de administrare credit", comision calculat şi perceput ilegal de către pârâta până la data formulării acţiunii introductive, în cuantum de 32.017,77 lei (conform anexei nr. 1 ). În consecinţă, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor încasate fără drept, respectiv la plata contravalorii cumulate a comisionului de risc, redenumit comision de administrare credit, începând cu data de 09.06.2010, până la momentul rămânerii definitive a hotărârii de desfiinţare cu efect retroactiv a clauzei instituite în mod unilateral şi abuziv de pârâta prin pct. B lit. f) din adresa nr. 8387/20100903, suma ce solicită a fi actualizată la data plaţii efective.

         De asemenea, a solicitat recurenta şi obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs.

2.1.   În drept:

            Recurenta a invocat dispoziţiile disp.art.304 pct.9 , 304 indice 1, art. 312 Cod procedură civilă de la 1865, dispoziţiile Directivei nr. 93/13/CEE, O.U.G. nr. 21/1992, Legea nr. 193/2000, Legea nr. 296/2004, O.U.G. nr. 50/2010, art. 969, 978, 1077-1079 din Codul civil.

2.2.   Motive:

Un prim motiv invocat de recurenta-reclamantă C N este acela că instanţa de fond a dat o interpretare eronată clauzelor contractuale al căror conţinut a fost instituit în mod unilateral de bancă, criticile reclamantei vizând atât conţinutul neclar, îndoielnic al acestuia, cât şi sub aspectul abuziv al clauzelor inserate în contract, semnarea contractului – Convenţia de credit nr. 0159766/11-08.2008 fiind semnată în forma impusă de Bancă, fără a se acorda de către aceasta, posibilitatea de a negocia sau modifica vreuna dintre clauze, până la apariția OUG nr. 50/2010, în sistemul bancar contractele de credit fiind impuse de bănci.

Astfel, a susţinut recurenta că cererea de obligare a Băncii să procedeze la convertirea creditului din CHF în RON, respinsă de instanţa de fond ca nefondată, este urmare interpretării eronate a acestei clauze şi neaplicării prevederilor art. 978 Cod civil în sensul în care, dacă o clauză este susceptibilă de a primi două înţelesuri, ea se interpretează în sensul în care produce efecte, iar nu în sensul în care nu ar produce un efect, în temeiul acestui principiu, prevederile art. 4.2 din Convenţie, interpretându-se în sensul de a produce efecte, respectiv, ca Banca  să procedeze la conversia monedei creditului din CHF în RON, în situaţia în care, pe parcursul duratei creditului, cursul de schimb pentru Moneda Creditului fluctuează, în sens crescător, cu mai mult de 10% faţă de valoarea acestuia de la data semnării Convenţiei, în vederea evitării continuării/majorării expunerii la Riscul Valutar.

În opinia recurentei, instanţa de fond a ignorat la luarea soluţiei şi prevederile art. 983 Cod civil, în sensul că, atunci când există o îndoială cu privire la înţelesul clauzelor contractuale, acestea se interpretează în favoarea celui care se obligă, făcând şi dovada notificării intimatei-pârâte cu adresele nr. 2753/09.08.2011, 2767/19.08.2011, adresa din 14.09.2011, în sensul de a-i solicita să execute clauza contractuală despre care a făcut vorbire mai sus.

În dezvoltarea aceluiaşi argument juridic, recurenta a invocat şi dispoziţiile speciale ale art. 1 alin 2, art. 1 alin. 3 şi art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.

O altă critică ce vizează soluţia instanţei asupra primului capăt de cerere din acţiune, în opinia recurentei, este aceea că prima instanţă la luarea soluţiei a încălcat şi principiul rolului activ conferit de lege. În virtutea acestui rol judecătorul putea constata caracterul abuziv al conţinutului clauzei prevăzuta prin art.4.2 din Secţiunea 4) „Plăţi" pct.l lit.a) din Convenţie, însă, instanţa de fond nu numai că a ales să nu o facă, dar a ignorat şi faptul că a solicitat în nenumărate rânduri intimatei-pârâte să procedeze la aplicarea acestei clauze şi să convertească creditul din CHF în RON. Acestor solicitări intimata-pârâtă, dând dovadă de o evidentă rea-credință, nu le-a dat curs.

Astfel, instanţa de fond a apreciat în final că solicitarea recurentei de a obliga pârâta la convertirea creditului din CHF în RON apare ca fiind nefondată. Recurenta consideră că instanţa trebuia în mod corect şi legal să dispună obligarea pârâtei în sensul de a pune în aplicare dispoziţiile art. 4.2 din Convenţia de credit nr. 0159766/11.08.2008 şi de a converti în RON creditul acordat recurentei în baza convenţiei, utilizând în acest scop cursul de schimb CHF/RON practicat de către aceasta la data efectuării conversiei, începând de la data de 02.10.2008, moment în care cursul de schimb pentru moneda creditului (franc elveţian) a fluctuat, în sens crescător, cu mai mult de 10% faţă de valoarea acestuia de la data semnării convenţiei.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere din acţiune, criticile aduse soluţiei primei instanţe vizează faptul că la pronunţarea hotărârii de respingere a acţiunii nu s-au avut în vedere proba cu înscrisuri şi interogatoriu administrate în cauză, reţinând eronat instanţa că, prin redenumirea comisionului de risc nu se instituie nicio clauză a cărei natură abuzivă sau nu, să poată face obiectul analizei.

Intimata-pârâtă prin adresa nr. 8387/20100903, adresă necomunicată la domiciliul de corespondenţă al reclamantei, o informa pe aceasta că a procedat în mod unilateral la modificarea Convenţiei de credit nr. 0159766, invocând în motivarea acţiunii sale faptul că astfel se conformează rigorilor OUG. nr 50/2010. Susţine recurenta că, necomunicarea adresei nr. 8387/20100903, a pus-o în imposibilitatea exprimării punctului de vedere cu privire la inserarea clauzei, ce face referire la „comisionul de administrare credit”, încălcându-se astfel principiul bunei-credinţe, reluat din art. 3 pct. 1 din Directiva nr. 93/13/CEE şi procedând la inserarea unei clauze abuzive, soluţia primei instanţe fiind astfel nefondată.

Mai precizează recurenta că a solicitat în mod constant comunicarea la adresa de corespondenţă respectiv aceea din............ – pe numele de C şi nu aceea din ..............pe numele de D (numele din timpul căsătoriei), reaua-credinţă a Băncii fiind sancţionată cu avertisment de Autoritatea naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

Precizează recurenta că, raționamentul instanţei de fond este greşit în aprecierea sa în sensul că, prin pct.B litera f) din adresa nr. 8387/20100903 nu se instituie nicio clauză a cărei natură abuzivă care să poată face obiectul analizei instanţei. În opinia recurentei, după apariţia O.U.G. nr. 50/2010 în convenţia părţilor nu mai trebuia să apară comisionul de risc şi obligaţia de plată a acestuia din partea recurentei, iar banca în mod abuziv a menţinut acest comision redenumindu-l „comision de administrare credit” instituind practic obligaţia plăţii unui comision intitulat în alt mod. Acest dă dreptul Băncii pârâte ca în mod „paradoxal” să perceapă un comision pe toată durata convenţiei, în aceeaşi valoare procentuală, practic în acelaşi cuantum de 0,22%, fără a fi explicate în mod clar şi fără echivoc, care sunt riscurile asumate de bancă prin punerea la dispoziţie a împrumutului, în condiţiile în care comisionul de administrare credit astfel cum a fost redenumit comisionul de risc, reprezintă costul pentru administrarea de către VBR a creditului din perspectiva riscurilor expuse.

De asemenea recurenta a apreciat că, repararea prejudiciului injust cauzat prin redenumirea comisionului de risc în comision de administrare şi, menţinerea, contrar legii, a comisionului de risc, se poate realiza doar prin constatarea nulităţii clauzei adiţionale abuzive şi obligarea pârâtei la plata sumei percepute în mod ilegal începând cu a 91-a zi de la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, suma ce solicită a fi actualizată la data plaţii efective.  


 

2.4.   Analiza făcută de Tribunalul Galaţi – Secţia a II-a Civilă

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Galaţi la data de 8 mai 2012 sub nr. 7843/233/2012, reclamanta C N a chemat în judecată pe pârâta SC VR SA  solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa:

            1. să fie obligată pârâta S.C. VR  S.A. să pună în aplicare dispoziţiile art. 4.2 din Convenţia de credit nr. 0159766/11.08.2008, în sensul de a converti în RON creditul acordat împrumutatului în baza convenţiei, utilizând în acest scop cursul de schimb CHF/RON practicat de către aceasta la data efectuării conversiei, începând de la data de 02.10.2008, moment în care cursul de schimb pentru moneda creditului (franc elveţian) a fluctuat, în sens crescător, cu mai mult de 10% faţă de valoarea acestuia, de la data semnării convenţiei şi, în consecinţă a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor încasate fără drept.

         2. În temeiul art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010, reclamanta a solicitat să fie obligată pârâta S.C. VR  S.A. la desfiinţarea cu efect retroactiv, începând cu a 91-a zi de la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, a clauzei instituite în mod unilateral şi abuziv prin pct. B lit. f) din adresa nr. 8387/20100903, prin care comisionul de risc a fost redenumit de pârâtă „comision de administrare credit” şi a fost calculat şi perceput ilegal de către pârâta până la data formulării acţiunii şi în consecinţă, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor încasate fără drept.

             În fapt, instanţa reţine că la data de 11.08.2008 părţile au încheiat convenţia de credit nr. 0159766/2008 prin care la art. 5.1. lit. a se prevedea un comision de risc de 0,22%, iar la art. 5 .1. lit.d se prevedea un comision de administrare de 700RON. Totodată la secţiunea 4 pct. 1 din condiţiile speciale  se prevede dreptul băncii de a opera o modificare a contractului din CHF în RON, dacă cursul valutar creştea cu mai mult de 10% faţă de momentul semnării convenţiei pentru valuta în care se acorda creditul.

            Prin adresa nr.8387/03.09.2010 (f.20 dosar fond) banca (intimata) aducea la cunoştinţa recurentei că în baza prevederilor OUG 50/2010 condiţiile contractuale se modifică în sensul că „ fostul comision de risc este redenumit comision de administrare şi se păstrează valoarea procentuală a acestuia”.

            La data de 09.08.2011 recurenta a trimis o adresă intimatei prin care a solicitat acesteia să dea curs aplicării clauzei prevăzute la art. 4.2 în sensul modificării monedei în care se acordat creditul, prin schimbarea acesteia din CHF în RON, dat fiind faptul că a crescut cursul valutar cu mai mult de 10% faţă de cel din momentul acordării creditului. Totodată la acel moment s-a solicitat înlăturarea comisionului de risc de 0,22% din valoarea creditului, comision ce a fost redenumit comision de administrare.

            În continuare între părţi s-a purtat o vie corespondenţă, fiecare parte susţinându-şi punctul de vedere, situaţie în care litigiul părţilor a ajuns pe rolul instanţei de judecată.

În drept, în cauză sunt incidente dispozițiile OG 99/2006, Directiva 93/13/CCE, OG 50/2010, art.969 Cod civil.

 

Recursul promovat de reclamanta C N este fondat pentru următoarele motive:

Hotărârea primei instanţe se bazează pe o analiză trunchiată a capetelor de cerere cu care a fost învestită precum şi a apărărilor făcute în cauză de intimata-pârâtă şi deşi au fost administrate probe cu înscrisuri, interogatorii, acestea nu au fost analizate. Totodată au fost ignorate, atât reglementările în dreptul intern invocate de părţi, cât şi directivele europene la care a făcut referire reclamanta respectiv, Directiva nr. 93/13/CEE, precum şi jurisprudenţa în materie. Astfel, au fost ignorate interpretările date dreptului comunitar prin cauza C-26/13 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în aplicarea Directivei nr. 93/13/CEE privind admisibilitatea clauzelor abuzive referitoare la contractele de credit de consum încheiate în monedă străină – clauzele referitoare la cursurile de schimb.

De asemenea, instanţa de fond a interpretat clauzele contractuale în sensul în care acestea nu produc efecte juridice, dând o interpretare pur formală clauzelor contractuale, fără a realiza o interpretare teleologică a acestora.

Astfel, instanţa ţinând cont de dispoziţiile art. 304 ind 1 C.p.civ. şi 304 pct. 9 C.p.civ. vechi, constată că recursul este admisibil şi va realiza o reanalizare a capetelor de cerere pe fond prin prispa prevederilor legale şi a celor comunitare în vigoare până la acest moment:

2.4.1. Referitor la capătul de cerere prin care recurenta a solicitat instanţei de fond obligarea pârâtei să pună în aplicare dispoziţiile art. 4.2 din Convenţia de credit nr. 0159766/11.08.2008 instanţa de recurs reţine următoarele:

Potrivit art. 4.2. din convenţia de credit, părţile au convenit că este dreptul, nu şi obligaţia băncii de a realiza o convertire a creditului din CHF în RON în situaţia în care cursul valutar se majora cu mai mult de 10 % faţă de cursul valutar existent la momentul acordării creditului.

Potrivit art. 970C.civ. vechi (aplicabil în cauză având în vedere momentul semnării convenţiei) convenţiile trebuie executate de părţi cu bună credinţă. În cauză banca avea dreptul, nu şi obligaţia de a modifica contractul din valuta CHF în RON. O astfel de clauză a fost introdusă pentru protecţia drepturilor băncii de supunere a acesteia la riscul valutar. Cât timp partea contractantă nu solicita şi ea modificarea monezii în care s-a acordat creditul, în condiţiile de creştere a cursului valutar, banca se manifesta în relaţia contractuală ca fiind de bună credinţă.

Din momentul în care împrumutatul (reclamanta) a solicitat în repetate rânduri de a beneficia şi ea de protecţia prevăzută de art. 4.2 în favoarea băncii, echilibrul contractual a fost deteriorat, iar banca s-a manifestat cu rea-credinţă în executarea prevederilor contractuale, urmărind practic îndatorarea excesivă a debitorului prin suportarea creşterii efectului cursului de schimb şi per total a costului creditului şi aducea sa în stare de insolvenţă.

Instanţa reţine că potrivit Articolul 4 din Directiva 93/13:

„(1) Fără să aducă atingere articolului 7, caracterul abuziv al unei clauze contractuale se apreciază luând în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a încheiat contractul și raportându-se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului și la toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde.

(2) Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului [principal al] contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.”

Potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii, sistemul de protecţie pus în aplicare de Directiva 93/13 are la bază ideea că, în fapt, consumatorul se află într-o situaţie de inferioritate  faţă de vânzător-furnizor, atât raportat la puterea de negociere, cât şi la nivelul de informare, aderarea la condiţiile redactate în prealabil de furnizor, fiind făcută de cumpărător fără a putea exercita o influenţă asupra conținutului acestora, articolul 4 alin. 2 din Directiva 93/13 prevăzând în fapt o excepţie de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevăzut în sistemul de protecţie a consumatorilor, dispoziţia fiind de strictă interpretare.

Mai mult, potrivit interpretării date de Curtea Europeană de justiţie în cauza C-26/13 Arpad Kasler împotriva OTP Jelzalogbank Zrt., pct. 59 ”o clauză, în măsura în care cuprinde o obligație pecuniară a consumatorului de a plăti, în cadrul ratelor împrumutului, sumele care rezultă din diferența dintre cursul de schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare ale monedei străine, nu poate fi considerată ca cuprinzând o „remunerație” al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestații efectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.”

De asemenea, la punctul 73 al aceleiaşi hotărâri, s-a reţinut că: „clauza contractuală care permite unui vânzător sau unui furnizor să calculeze nivelul ratelor lunare datorate de consumator în funcție de cursul de schimb la vânzare al monedei străine aplicat de acest vânzător sau furnizor, clauză care are ca efect creșterea costurilor serviciului financiar în sarcina consumatorului, aparent fără o limită maximă, rezultă din articolele 3 și 5 din Directiva 93/13, precum și din cuprinsul punctului 1 literele (j) și (l) și din cuprinsul punctului 2 literele (b) și (d) din anexa la această directivă, că prezintă o importanță esențială pentru respectarea cerinței privind transparența aspectul dacă în contractul de împrumut se indică în mod transparent motivul și particularitățile mecanismului de schimb al monedei străine, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât consumatorul să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește (a se vedea prin analogie Hotărârea RWE Vertrieb, EU:C:2013:180, punctul 49).”

În continuare, la pct. 74 se prevede că „îi revine instanţei de trimitere sarcina a stabili dacă, având în vedere ansamblul elementelor de fapt pertinente, printre care se numără publicitatea şi informaţiile furnizate de împrumutător .., un consumator mediu, normal informat,…, putea nu numai să cunoască diferenţa dintre cursul de schimb la vânzare şi cursul de schimb la cumpărare ale unei monede străine, ci şi să evalueze consecinţele economice, potenţial semnificative, pentru acesta ale aplicării cursului de schimb la vânzare pentru calcularea ratelor la care va fi în definitiv obligat şi, prin urmare, costul total al împrumutului său”. Totodată Curtea Europeană a apreciat că diferenţa de curs valutar nu poate să nu fie supusă aprecierii instanţei cu privire la caracterul său abuziv.

Faţă de aceste interpretări ale dreptului Uniunii Europene privind directiva 93/13, instanţa apreciază că în anul 2008 şi anterior momentului semnării contractului, cursul valutar al francului elveţian era de mult timp unul stabil, acest aspect determinând de altfel împrumutătorul să încheie un contract de împrumut în această monedă. Stabilitatea cursului de schimb se reflecta şi în valoarea relativ mică a dobânzii pentru acest tip de împrumut, ceea ce făcea şi mai atractiv împrumutul pentru recurentă.

Reclamanta, ca şi un consumator mediu şi normal informat, nu avea cum să prevadă o modificare dramatică a cursului de schimb valutar pentru francul elveţian. Banca, având informaţii mult mai multe de pe piaţa interbancară, a inserat ca şi mod de protecţie a sa clauza în litigiu de la art. 4.2 din contract privind conversia creditului din CHF în RON.

Astfel, acordând numai băncii dreptul de a opera o astfel de modificare, fără a permite şi împrumutatului să beneficieze de o astfel de protecţie şi fără a stabili criterii transparente care să fie cunoscute de ambele părţi şi pe baza cărora banca să ia hotărârea de a converti creditul din CHF în RON, în contract s-a inserat o clauză abuzivă. Astfel, s-a îngreunat voit situaţia debitorului, în timp ce banca nu avea nimic de pierdut dintr-o astfel de transformare, pe care şi-a asumat-o ca pe un beneficiu.

Prin urmare, instanţa constată că în contractul de împrumut nu se indică în mod transparent motivul şi particularităţile mecanismului de schimb al monedei străine precum şi relaţia dintre acest mecanism şi cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât consumatorul să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește, neputând să prevadă, prin urmare, costul total al împrumutului său.

În schimb, părţile au prevăzut un prag minim de la care se activează o astfel de clauză, respectiv atunci când cursul de schimb valutar creşte cu peste 10% faţă de cel avut în vedere la momentul semnării contractului. O astfel de creştere a cursului de schimb CHF/RON a avut loc la data de 02.10.2008. Ca urmare, de la această dată se putea modifica contractul din monedă CHF în RON.

Reclamanta a solicitat o astfel de transformare, dar banca a refuzat constant a da curs clauzei contractuale, fără să se precizeze vreun argument plauzibil. În aceste condiţii, acţiunea reclamantei este întemeiată, iar instanţa va obliga intimata-pârâtă să convertească creditul acordat reclamantei din CHF în RON, la un curs de schimb majorat cu 10% faţă de cel avut în vedere de părţi la data acordării creditului. Această modificare operează cu data de 02.10.2008, adică după momentul la care a fost îndeplinită condiţia premisă prevăzută de art. 4.2 din contract, respectiv creşterea cursului de schimb cu peste 10% faţă de cel avut în vedere la momentul semnării contractului de către părţi.

 

2.4.2. Referitor la capătul de cerere prin care recurenta a solicitat instanţei obligarea pârâtei să desfiinţeze cu efect retroactiv, începând cu a 91-a zi de la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, a clauzei prin care comisionul de risc a fost redenumit de pârâtă „comision de administrare credit” şi obligarea pârâtei la plata sumelor încasate fără drept, instanţa de recurs reţine următoarele:

 Instanţa de fond a respins acest capăt de cerere pe motiv că nu s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei, ci instituirea caracterului abuziv al clauzei. Instanţa de fond a dat o interpretare strict literară solicitărilor reclamantei, fără a vedea motivele de fapt invocate de reclamantă, care nu a fost asistată de avocat la momentul redactării şi depunerii acţiunii. În mod clar din motivele acţiunii rezultă faptul că reclamanta a solicitat constatarea nulităţii clauzei, respectiv a comisionului de administrare care a fost introdus de bancă prin fraudă la lege.

Astfel, reclamanta nu a solicitat să se constate caracterul abuziv a comisionului de risc, până la momentul apariţiei OUG 50/2010, ci doar a arătat că plata unui astfel de comision, indiferent de denumirea dată de bancă în continuare, este contrară dispoziţiilor legale impuse tocmai de această normă.

Ca urmare, instanţa este chemată să analizeze legalitatea clauzei privind perceperii comisionului de risc de către bancă, redenumit comision de administrare, după intrarea în vigoare a OUG 50/2010, respectiv din a 91 zi de la intrarea în vigoare a legii.

Prin OUG 50/2010 legiuitorul a venit în sprijinul consumatorului, în sensul că a limitat comisioanele pe care băncile puteau să le perceapă. Printre aceste comisioane permise de legea (art. 36 din OUG 50/2010) nu se număra şi comisionul de risc, pe care părţile l-au inserat în contractul de credit la punctul 5.1. lit.a  din condiţiile speciale şi 3.5. din condiţiile generale ale contractului. În aceste condiţii, banca-pârâtă trebuia să înlăture acest comision.

Potrivit art. 95 din OUG 50/2010 în forma iniţială a legii:

    „(1) Pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligaţia ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, să asigure conformitatea contractului cu dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

    (2) Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiţionale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

    (3) Creditorul trebuie să poată face dovada că a depus toate diligenţele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiţionale. (…)

    (5) Nesemnarea de către consumator a actelor adiţionale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacită.”

            Faţă de dispoziţiile legale mai sus arătate, instanţa reţine că pentru a opera modificarea clauzelor contractuale, în cazul de faţă pentru ca un comision de risc să se transforme în comision de administrare, era necesar ca banca să facă dovada că a depus diligenţe pentru a informa consumatorul. Reclamanta a depus la dosar adresa nr.8387/03.09.2010 trimisă de bancă, dar nu s-a depus dovada comunicării acesteia, pentru a şti dacă curge termenul de răspuns din partea reclamantei. Reclamanta a susţinut că nu i-a fost comunicată la adresa de corespondenţă pe care a lăsat-o băncii, dar în cauză nu există nici o dovadă a comunicării acestei adrese la nici un domiciliu sau adresă de corespondenţă a părţii.

            În aceste condiţii nici prevederea introdusă de art. II din legea 288/2010 nu se aplică, prevedere prin acre se stipulează că : ” (2) Actele adiţionale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, îşi vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepţia cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi."

            Astfel, cât timp reclamanta nu a avut cunoştinţă despre modificările propuse de bancă, nu putea opera modificarea clauzelor contractuale şi nici nu avea cum să notifice banca în 60 zile de la intrarea în vigoare a legii, cât timp nu cunoştea aceste modificări. În aceste condiţii, perceperea unui comision de administrare în locul comisionului de risc, contravine prevederilor legale mai sus arătate. Totodată nici comisionul de risc nu se mai putea percepe de către bancă, deoarece era un comision nepermis de lege.

Instanţa de recurs reţine că pentru a opera modificarea comisionului din risc în cel de administrare trebuia să se realizeze voinţa juridică de a contracta. Nefiind realizată această voinţă juridică comună a părţilor, modificarea contractuală nu poate opera, mai ales că reclamanta, când a aflat de modificarea operată de bancă, s-a opus acestei modificări. Din interpretarea art. 35 din OUG nr. 50/2010, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 288/2010, rezultă că modificarea unilaterală a contractului de credit dintre părţi, operată de intimată, cu privire la comisionul de risc şi de administrare reprezintă o încălcare gravă a principiului consensualismului prevăzută în legea civilă română şi consacrată expres în art. 969 Cod civil şi în special în materia contractelor de credit, cu privire la comisioanele bancare.

Ca urmare, perceperea comisionului de administrare în locul comisionului de risc, începând cu a 91 zi de la intrarea în vigoare a OUG 50/2010  este contrară acestui act normativ, cât şi dispoziţiilor legale privind încheierea unei convenţii valabil făcute aşa cum prevăd dispoziţiile art. 948 şi următoarele din vechiul C.civ. (lipseşte voinţa juridică comună în sensul modificării prevederilor contractuale).

 Faţă de toate considerentele mai sus arătate instanţa va admite cererea reclamantei şi cu privire la cel de al doilea capăt de cerere, va constata nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de risc, redenumit comision de administrare credit. În consecinţă va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 32.017,77lei, reprezentând comisionul de risc, redenumit comision de administrare calculat până la data de 10.12.2012, aşa cum a indicat reclamanta în precizările de la fond (f. 72 şi 75 dosar fond).

În concluzie, în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 în referire la art. 3041 Cod procedură civilă, va admite recursul, va modifica în tot sentinţa recurată şi în rejudecare, va admite acţiunea cu menţiunile mai sus arătate pentru fiecare capăt de cerere analizat.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

 

Admite recursul ce are ca obiect „obligaţia de a face” declarat de recurenta C.N., cu domiciliul procesual ales în ... Judeţ Brăila, împotriva sentinţei civile nr. 11971/17.12.2013, pronunţată de Judecătoria Galaţi, în dosarul civil nr. 7843/233/2012, în contradictoriu cu intimata SC VR SA, cu sediul...............
Modifică în tot sentinţa recurată şi în rejudecare:

Admite acţiunea şi în consecinţă :

- Obligă pârâta să convertească în RON creditul acordat reclamantei, la  cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului, curs majorat cu 10%.

- Constată nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de risc, redenumit comision de administrare credit.

- Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 32.017,77 lei, reprezentând contravaloare comision de risc.

Irevocabil.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27.06.2014.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

CONCEDIUL DE MATERNITATE (PRE ȘI POST NATAL) PENTRU MAMELE-AVOCAT

Autor: Av. Diana Grama -  http://avocatdivortgalatidianagrama.blo      Am decis să scriu acest articol, deși nu este unul de larg intere...