Modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (“Codul de procedură civilă”) prin OUG nr. 1/2016, în contextul cunoscut[1], a determinat, cum era firesc și necesar, și amendarea art. 641, în sensul eliminării din conținutul acestuia a dispozițiilor legale care se refereau la învestirea cu formulă executorie a titlurilor executorii nejurisdicționale[2], această formalitate redevenind[3] un element al încuviințării executării silite, astfel cum prevede art. 666 alin. (8) C. proc. civ., indiferent dacă titlul executoriu este unul jurisdicțional sau, dimpotrivă, unul nejurisdicțional. În aceste condiții, legiuitorul a preferat (poate și din rațiuni “estetice”, pentru a menține integritatea noului Cod de procedură civilă) ca, în loc să abroge art. 641, să dea acestuia un nou conținut. A fost o bună ocazie să întărească soluția cuprinsă în art. 638 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit căruia, constituie titluri executorii și „titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie” (s.n.)[4]. Astfel, cu privire la o anumită categorie de înscrisuri cărora legea le recunoaște caracterul executoriu, a fost firesc să se prevadă, conform noilor dispoziții ale art. 641 C. proc. civ., că „înscrisurile sub semnătură privată sunt titluri executorii numai în cazurile și condițiile anume prevăzute de lege. Orice clauză sau convenție contrară este nulă și considerată astfel nescrisă. (…)” (s.n.).
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu