Potrivit art. 58 alin. (5) din OUG nr. 52/2016, contractele de credit nu reprezintă titluri executorii în cazul în care cesionarul este o entitate ce desfășoară activități de recuperare creanțe.
”(5) Contractele de credit, contractele de ipotecă, precum și orice alte înscrisuri care au caracter de instrumente de garantare a respectivelor credite, încheiate la solicitarea creditorilor, nu reprezintă titluri executorii în cazul în care cesionarul este o entitate ce desfășoară activități de recuperare creanțe.”
Cu alte cuvinte, potrivit acestor prev.legale, firma de recuperări creanțe nu te poate executa silit decât dacă obține o hotărâre judecătorească definitivă prin care să fii obligat la plata debitului.
Astfel, dacă după ce își îndeplinește toate obligațiile prevăzute de lege (notificarea declarării scadenței anticipate, declararea scadenței anticipate de către creditor, informarea debitorului, cu 30 de zile înainte, că va cesiona creanța ta către o firmă de recuperări creanțe, notificarea debitorului în termen de 10 zile de la încheierea cesiunii, de către cedent, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, oferirea de soluții de către recuperatorul de creanțe în vederea achitării ratelor restante, prin elaborarea unui plan comun) tu nu achiți debitul, firma te cheamă în judecată și, dacă reușește, obține o hotărâre judecătorească în baza căreia te poate executa silit.
În contextul în care natura executorie a unui înscris este conferită sine die de lege (precum convențiile de credit bancar sau actele notariale, cărora le-a fost atribuită forță executorie de către dispozițiile O.U.G. nr. 99/2006 și respectiv de normele procedural civile), un simplu contract de cesiune nu poate constitui titlu executoriu în vederea executării silite a debitorului cedat.
În sprijinul acestui raționament, unele instanțe de judecată sesizate cu acțiuni având ca obiect contestații la executare au apreciat că „cesiunea de creanță reprezintă un contract care poate comporta transformări în planul întinderii dreptului de creanță și care trebuie să fie supus analizei judecătorului în ceea ce privește întinderea creanței pretinse, pe calea unei acțiuni de drept comun, debitorul cedat având, la rândul său, posibilitatea invocării unor apărări, precum inopozabilitatea cesiunii de creanță, aspecte care privesc fondul dreptului, abia ulterior obținerii unui titlu executoriu, cesionarul creditor putându-se adresa executorului judecătoresc în vederea executării silite” (1*).
De cele mai multe ori, firmele de recuperări pun în executare contractul de credit fără să te mai cheme în judecată, rezultând o executare silită nelegală, dar care nu este contestată de mulți dintre debitori datorită faptului că nu își cunosc drepturile.Este important să reții faptul că, urmare a cesiunii de creanță nu se transmite caracterul executoriu al contractului de credit, și, deci, nu poți fi pus în executare silită de către firma de recuperări înainte de a fi chemat în judecată de aceasta, după cum spuneam anterior.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu