Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât astăzi, 17 iunie 2024, ca urmare a unui recurs în interesul legii, că asociațiile și fundațiile înființate în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 din 30 ianuarie 2000 pot avea ca scop organizarea arbitrajului instituționalizat numai atunci când autorizația vine din partea legiuitorului, nevoia autorizării de către legiuitor fiind o altă cerință distinctă față de dobândirea statutului de organizație de interes public.
La solicitarea Ministrului Justiției, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a înaintat recursul în interesul legii în 16 aprilie 2024, având în vedere practica neunitară a instanțelor din România cu privire la posibilitatea asociațiilor sau fundațiilor înființate în baza OG nr. 26/2000 de a organiza activități de arbitraj instituționalizat.
Procurorul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat faptul că practica judiciară în acest context poate fi împărțită în trei categorii: (i) orice asociație sau fundație astfel înființată poate organiza arbitraj instituționalizat; (ii) doar asociațiile și fundațiile ce au dobândit statut de utilitate publica au acest drept; (iii) asociațiile și fundațiile astfel înființate nu au acest drept. Prin recursul în interesul legii, Procurorul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat Înaltei Curți să determine că cea de-a treia interpretare este cea corectă.
Aparent, Înalta Curte a acceptat propunerea de interpretare a Procurorului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe care a calificat-o și a reformulat-o cum a socotit de cuviință, precizând că arbitrajul instituționalizat poate fi organizat numai de acele asociații sau fundații de interes public autorizate de către legiuitor să desfășoare activități de arbitraj instituționalizat.
Dispozițiile relevante analizate de Înalta Curte
Recursul în interesul legii a vizat astfel chiar interpretarea noțiunii de arbitraj instituționalizat, în condițiile în care dispozițiile art. 616 alin. 1 C.proc.civ., cartea a IV-a, au denumirea marginală „Noțiune”, oferind chiar definiția legală a conceptului de arbitraj instituționalizat:
„Arbitrajul instituționalizat este acea formă de jurisdicție arbitrală care se constituie și funcționează în mod permanent pe lângă o organizație sau instituție internă ori internațională sau ca organizație neguvernamentală de interes public de sine stătătoare, în condițiile legii, pe baza unui regulament propriu aplicabil în cazul tuturor litigiilor supuse ei spre soluționare potrivit unei convenții arbitrale. Activitatea arbitrajului instituționalizat nu are caracter economic și nu urmărește obținerea de profit.”
Textul conține condițiile cumulative clasice necesar a fi întrunite pentru organizarea activităților de arbitraj instituționalizat, cea de interes pentru analiza Înaltei Curți în recurs fiind un singura – sintagma „organizație neguvernamentală de interes public de sine stătătoare, în condițiile legii”.
Cartea a IV-a conține dispoziții aplicabile arbitrajului domestic, însă potrivit art. 1123 C.proc.civ.: „Orice aspecte privind constituirea tribunalului arbitral, procedura, hotărârea arbitrală, completarea, comunicarea și efectele acesteia, nereglementate de părți prin convenția arbitrală și neîncredințate de acestea rezolvării de către tribunalul arbitral, vor fi soluționate prin aplicarea în mod corespunzător a dispozițiilor cărții a IV-a.” De altfel, legea română nu conține alte reglementări exprese și derogatorii privind arbitrajul instituționalizat specifice doar în cazul arbitrajului internațional. Astfel, interpretarea Înaltei Curți vizează orice „organizație neguvernamentala de interes public de sine stătătoare” care organizează deopotrivă arbitraj domestic sau internațional cu locul arbitrajului in Romania.[1]
Potrivit OG 26/2000 art. 38 alin. 1, asociațiile sau fundațiile astfel înființate pot dobândi statutul de utilitate publică printr-o hotărâre a Guvernului, în urma întrunirii unor condiții cumulative, printre care, și cu precădere pentru problema de drept vizată de recurs, se numără prezentarea unui raport de activitate anterioară semnificativă, și a unei dovezi de rezultate semnificative ori scrisori de recomandare din partea unor autorități competente.
Scurte precizări privind conținutul si motivarea actului de sesizare al Procurorului General
La acest moment, Înalta Curte doar a pronunțat soluția de recurs în interesul legii, ea urmând să fie motivată în perioada următoare.[2] Având în vedere practica bogată a Înaltei Curți în materie de recurs în interesul legii și hotărâri prealabile de a accepta una din interpretările propuse, oferind propriile argumente în sensul corectitudinii acesteia, credem că este util să extragem câteva din raționamentele Procurorului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema de drept dedusă judecății. Astfel, credem că sunt importante și previzibil au avut un impact asupra deciziei Înaltei Curți.
Următoarele raționamente din sesizare sunt de reținut:
(i) Cerința ca organizațiile neguvernamentale ce pot avea ca scop organizarea de activități de arbitraj instituționalizat să fie de interes public „în condițiile legii” cuprinsă in art. 616 alin. 1 C.proc.civ. presupune ca utilitatea de interes public să fi fost stabilită prin lege, înainte ca organizația să înceapă activitatea de arbitraj. În aprecierea Procurorului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dispozițiile cuprinse în OG 26/2000 art. 38 alin. 1 permit asociațiilor și fundațiilor să dobândească statut de interes public prin propria voință a asociaților sau fondatorilor, și numai după ce acestea au desfășurat activitatea cu „rezultate semnificative” ce pot fi dovedite, lucru care este incompatibil cu noțiunea de arbitraj instituționalizat din lege (p. 50).
(ii) Procurorul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat că această interpretare limitativă a cerințelor din art. 616 alin. 1 este necesară pentru a conserva arbitrajul ca formă de soluționare alternativă a disputelor. De altfel, hotărârile arbitrale beneficiind de autoritate de lucru judecat și putere executorie conform legii (art. 606, 614-615 C.proc.civ.), această restrângere previne posibile prejudicii aduse părților ce încheie convenții arbitrale aparent sub egida unei instituții, dar care se află în fapt în fața unui arbitraj ad-hoc A recunoaște posibilitatea oricărei asociații sau fundații – cu sau fără statut de utilitate publică – de a organiza arbitraj instituționalizat ar putea conduce la rezultate absurde si prejudicioase, și anume ca părțile din arbitraj să se afle nu în fata unor arbitri cu pregătire, ci în fața asociaților sau fondatorilor ce, prin simplul act de a se înscrie pe lista de arbitri, dobândesc calitatea de arbitrii (p. 53).
(iii) Acest lucru nu poate fi permis, a mai constatat Procurorul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere atât dispozițiile legii, cât și jurisprudența Curții Constituționale conform căreia este necesară respectarea principiului legalității în arbitraj, datorită caracterului său de formă de justiție privată. În acest sens, sintagma „în condițiile legii” trebuie înțeleasă ca o limitare a dreptului de a organiza arbitraj instituționalizat rezervată exclusiv acelor organizații cărora acest scop le este permis prin lege, și nu doar prin act administrativ, cum permite OG nr. 26/2000 (p. 48).
(iv) De altfel, intenția legiuitorului la momentul amendamentelor aduse Codului de Procedură Civilă nu a fost aceea de a extinde realitatea juridică deja existentă, ci de a o cuprinde în lege. Anume, toate instituțiile de arbitraj în 2009 – în special Camera de Comerț și Industrie a României prin Legea camerelor de comerț 335/2007 art. 1 alin. (1), pe lângă care funcționează Curtea de Arbitraj Comercial Internațional – au fost stabilite ca fiind de interes public de către legiuitor (p. 46).
Concluzii preliminare
Câteva concluzii preliminare pot fi totuși trase din decizia pronunțată astăzi. Desigur, motivarea Înaltei Curți este esențială și o analiză riguroasă va fi posibilă la momentul la care decizia pronunțată astăzi va fi fost redactată și publicată în Monitorul Oficial.
În primul rând, decizia produce efecte pentru viitor, începând de la data publicării in Monitorul Oficial, potrivit art. 517 alin. 4 C.proc.civ. Prin urmare, posibilitatea asociațiilor sau fundațiilor de interes public de a înființa o curte de arbitraj instituționalizat fără o autorizație expresă din partea legiuitorului nu va mai exista după intrarea în vigoare a deciziei, chiar dacă asociația sau fundația dobândește statutul de utilitate publică în baza OG nr. 26/2000.
Totodată, faptul că decizia de recurs în interesul legii nu produce efecte retroactive generează două consecințe semnificative referitoare la curțile de arbitraj deja înființate în România de către asociații sau fundații care au dobândit statut de utilitate publică, dar nu sunt autorizate de către legiuitor să desfășoare activități de arbitraj instituțional. Pe de o parte, decizia nu are ca efect nulitatea (sau altă sancțiune similară) cu privire la însăși înființarea curții atunci când aceasta a fost înființată anterior deciziei de recurs în interesul legii. Pe de altă parte, în cazul acelor curți de arbitraj înființate anterior în această manieră prohibită de către recursul în interesul legii, publicarea deciziei va avea ca efect împrejurarea ca, pentru viitor (iar nu și pentru trecut), curtea de arbitraj existentă nu îndeplinește condițiile legii române pentru a fi constituită și a funcționa legal. Astfel, activitatea acestor curți de arbitraj, mai exact hotărârile arbitrale pronunțate de acestea vor fi supuse consecințelor procedurale prevăzute de legea română, incidente în ipoteza în care o curte de arbitraj nu îndeplinește cerințele legale de înființare și funcționare conform legii române.
În același timp, decizia Înaltei Curți nu afectează în niciun fel posibilitatea ca acele curți arbitrale „care se constituie și funcționează în mod permanent pe lângă o organizație sau instituție internă ori internațională” să își continue activitatea. Decizia Înaltei Curți vizează exclusiv acele organizații neguvernamentale de interes public de sine stătătoare înființate în condițiile legii române. Explicația în acest sens este simplă și neîndoielnică: atunci când stabilește regimul juridic de constituire și funcționare a unei instituții permanente de arbitraj, legea română stabilește două posibilități alternative, și anume fie pe lângă o „organizație sau instituție internă sau internațională”, fie ca „organizație neguvernamentală de interes public de sine stătătoare”. Cum recursul în interesul legii se referă doar la cea de-a doua alternativă, în mod evident efectele sale nu o vizează pe prima.
De asemenea, această interpretare prin recurs în interesul legii a dispozițiilor, prin ipoteza și potrivit principiului teritorialității, nu s-a aplicat, nu se aplică, și nu se va aplica instituțiilor de arbitraj dinafara României care teoretic au posibilitatea de a organiza arbitraj cu locul în România. În așteptarea motivării, o concluzie îmbucurătoare este faptul că activitatea și hotărârile niciuneia din marile instituții care organizează arbitraj cu locul in România (spre exemplu ICC, VIAC, LCIA, SCC) nu sunt în niciun fel afectate de acest recurs în interesul legii, a cărui sfera de aplicabilitate și efecte vizează exclusiv curțile de arbitraj constituite în România de către asociații sau fundații, așa cum am arătat mai sus.
[1]
Conform definiției legale, arbitrajul internațional este acel arbitraj
ce conține un „raport de drept privat cu element de extraneitate” și se
desfășoară pe teritoriul României, potrivit art. 1111 C.proc.civ.
[2]
Potrivit art. 517 alin. 3 C.proc.civ., motivarea va fi disponibilă în
Monitorul Oficial în maxim 45 de zile, Înalta Curte având la dispoziție
pentru motivare cel mult 30 de zile de la pronunțare, și 15 zile de la
motivare pentru publicare în Monitor.
