Viitorul aparţine celor care cred în frumuseţea propriilor vise.” (Eleanor Roosevelt)

Sunt Gabriela Padurariu din Iași iar acesta este locul meu virtual in care îmi expun opinia despre diverse aspecte juridice. Accept orice comentariu făcut cu bun simt doar pe marginea a ceea ce am scris pe acest blog. În privinta sfaturilor juridice vă rog să nu uitați că ele nu se pot acorda profesional decât față în față și nu virtual .
Informatiile de pe acest blog nu reprezintă consultanță juridică. Ele vor fi folosite doar în scop de informare generală, nu pentru luarea unor decizii. Pentru luarea unor decizii trebuie să mă contactați personal sau să apelați la alți profesioniști.
Aceste precizări au semnificația unei declinări de obligație.


DESPRE GABRIELA PĂDURARIU:

DESPRE GABRIELA PĂDURARIU: Recunoscută pentru atenţia sa la detalii, Gabriela Pădurariu reprezintă în instanţa de judecată cât şi în faţa altor autorităţi, persoane juridice – societăţi, ONG-uri, etc. – în diverse cauze civile, comerciale, penale, în special în executarea silită. Funcţie de interesul celui pe care îl reprezintă ştie să urgenteze sau să temporizeze soluţionarea unei cauze – în special executări silite, cauze comerciale sau procedura insolvenţei -, caută şi găseşte întotdeauna cele mai bune soluţii tehnice din punct de vedere juridic şi al strategiei soluţionării corecte a cauzei de către instanţa de judecată, în sensul că-i oferă toate informaţiile necesare atât în fapt cât şi în drept pentru ca aceasta să poată pronunţa o hotărâre legală şi temeinică. Din experienţa acumulată în practica dreptului execuţional civil, poate spune că stăpăneşte în amănunt toate subtilităţile şi tertipurile de care se folosesc atât părţile din executarea silită – creditor şi debitor – cât şi executorul judecătoresc şi chiar instanţa de executare, pentru tergiversarea urmăririi silite. De asemenea, cunoaşte foarte bine cum îşi ascund debitorii bunurile şi veniturile de la urmărire şi cum pot fi acestea găsite/descoperite sau/și readuse în patrimoniul debitorului pentru a putea fi executat silit. În cazul în care în legătură cu soluţionarea unei cauze s-au ivit probleme legate de ineditul situaţiei fie anterior sesizării autorităţii corespunzătoare, fie în derularea unui proces civil, comercial, penal, fie în faza de urmărire silită, a apelat la grupul de profesionişti în drept – grupul său de colaboratori - care s-a format în timp şi în care dezbat foarte serios probleme de drept material, obiectiv, substanțial, cât şi de procedură, căutând cele mai eficiente soluţii de rezolvare. Apără și argumentează exclusiv ce i se potrivește persoanei și ce poate duce speța respectivă atât din punct de vedere uman cât și juridic. De foarte multe ori a consiliat partea să renunțe la anumite pretenții pentru că nu puteau fi dovedite, pentru că erau doar ambiții și dorințe neîntemeiate și pentru că totodată nu poate munci, nu poate crea intelectual un lucru, o cerință care nu este validă, care nu e parte din povestea acelei persoane, a acelui dosar.

Arbitru judiciar - Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere

Arbitru judiciar - Secretar general - Curtea de Arbitraj Comercial, Maritim și Fluvial;

Arbitru judiciar - Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere din Iași;

Reprezentant al Consiliului de Mediere în relația cu, Curtea de Apel Iași




SEDIUL PROFESIONAL:

Iaşi, str: Sărăriei nr. 58
Tel: 0746 669594
e-mail: gabriela_padurariu@yahoo.com

SEDIUL PROFESIONAL SECUNDAR :

Iași, str. Grigore Ureche nr. 1 - 3, Bloc Șonțu Mărăcineanu, ARPA OFFICE CENTER, Biroul 9 (lână Policlinica Regina Maria)

ACTIVITATE PUBLICISTICĂ: PUBLICAŢIILE MELE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE ŞI PAGINI WEB

ACTIVITATE PUBLICISTICĂ: PUBLICAŢIILE MELE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE ŞI PAGINI WEB

Adresa:

Adresa:
Clic pe foto

Lista arbitri judiciari - Curtea de Arbitraj Comercial, Maritim și Fluvial

Lista arbitri judiciari - Curtea de Arbitraj Comercial, Maritim și Fluvial
Click pe fotografie

Curtea de Arbitraj Comercial, Maritim și Fluvial

Curtea de Arbitraj Comercial, Maritim și Fluvial
Clic pe fotografie

Arbitraj și Mediere

Corpul Profesional al Mediatorilor din Județul Iași

Despre Biroul de Mediator Gabriela Pădurariu:

Biroul de mediator Gabriela Pădurariu oferă servicii mediere în Iași în toate tipurile de conflicte, cu expertiză de abordare fie individual, fie ca echipă.


Dacă vă doriți o rezolvare rapidă pentru disputele dumneavoastră prin servicii de mediere,Biroul de mediator Gabriela Pădurariu cu sediul în Iași, vă pune la dispoziție servicii de mediere ce asigură rezolvarea rapidă a oricărui litigiu de la cele de drept civil precum : grănițuire, revendicare, evacuare, partaj, divorț, încredințare minori, vizitare minori, executarea contractelor, litigii între asociați, la cele de drept penal – plângeri prealabile de lovire, tulburare de posesie, distrugere, precum și de dreptul muncii – drepturi salariale, concedieri.


Medierea reprezintă o alternativă în raport cu justiția de soluționare a conflictelor dintre părți, prin care o terță persoană neutră, imparțială și fără putere de decizie – mediatorul – ajuta părțile să găsească împreuna o soluție care să rezolve neînțelegerile dintre ele.


Medierea face parte din marea familie a metodelor alternative de soluționare a litigiilor – ADR ( Alternative Dispute Resolution).

Numărul din ce în ce mai mare al proceselor din instanțe este semnificativ pentru lipsa de dorință, dar și de informare a justițiabililor de a folosi cu eficiență dialogul pentru rezolvarea disputelor.

Pentru ca mediul juridic actual descurajează soluționarea rapidă a disputelor, pentru unele conflicte, societatea are nevoie de o modalitate mai eficientă de rezolvare a acestora. Această modalitate este medierea.

Procedura medierii costă și durează relativ mai puțin, aceasta se desfășoară în condiții de confidențialitate maximă, mediatorul având obligația de a păstra secretul dezbaterilor, atât față de persoanele cu care intră în contact în cadrul procedurii de mediere, cât și față de experții pe care părțile îi angajează în diferite cauze.

Protected by Copyscape Duplicate Content Penalty Protection

NOUTĂȚI LEGISLATIVE, EVENIMENTE JURIDICE ȘI OPINII JURIDICE

NOUTĂȚI LEGISLATIVE, EVENIMENTE JURIDICE ȘI OPINII JURIDICE

25 iulie 2024

𝐃𝐞𝐬𝐩𝐚̆𝐠𝐮𝐛𝐢𝐫𝐢 𝐩𝐨𝐫𝐧𝐢𝐧𝐝 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝟏 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐧 𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞𝐥𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐮 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐚𝐟𝐞𝐜𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐯𝐚𝐜𝐜𝐢𝐧𝐮𝐥 𝐢̂𝐦𝐩𝐨𝐭𝐫𝐢𝐯𝐚 𝐂𝐎𝐕𝐈𝐃-𝟏𝟗

 

Un nou proiect de lege ar putea schimba semnificativ responsabilitatea în domeniul sănătății publice, introducând răspunderea civilă, penală și administrativă pentru efectele adverse ale vaccinării COVID-19, inclusiv cazurile severe și decesele.
Proiectul, care vizează modificarea Legii nr. 56/2020 privind recunoașterea meritelor personalului medical implicat în lupta împotriva COVID-19, a fost recent prezentat la Senatul României.
Despăgubiri de 1 milion de euro pentru persoanele care au fost afectate de vaccinul împotriva COVID-19
Conform propunerii, un articol nou, articolul 41, ar urma să fie adăugat, stabilind responsabilitatea pentru efectele adverse ale vaccinării. Astfel, în cazul în care vaccinarea COVID-19 cauzează efecte adverse moderate sau severe, producătorul vaccinului, personalul medical care a administrat doza, unitatea sanitară care a efectuat vaccinarea, precum și angajații Ministerului Sănătății și oficialii guvernamentali implicați în promovarea vaccinului ar fi răspunzători. Aceștia ar fi obligați să plătească despăgubiri în valoare de cel puțin 1.000.000 de euro pentru victimele afectate.
Dacă vaccinarea ar duce la deces, despăgubirile ar fi de cel puțin 5.000.000 de euro, iar vinovăția ar fi stabilită de instanță la cererea victimelor sau a moștenitorilor. În caz de deces, organele de cercetare penală ar putea demara anchete din oficiu.
Riscurile adoptării acestei legi includ un posibil influx de procese din partea persoanelor afectate de COVID, care ar căuta despăgubiri într-un sistem judiciar deja supraîncărcat. 
De asemenea, există probleme de coerență juridică, cum ar fi lipsa criteriilor clare pentru dovedirea legăturii directe între acțiunile responsabile și efectele negative ale vaccinării. Dificultățile de a aduna dovezi relevante și timpul scurs de la vaccinare până la solicitarea în instanță ar putea complica și mai mult procesul.
În cazul vaccinării împotriva COVID-19, dacă persoana vaccinată suferă efecte adverse medii și grave, producătorul vaccinului, personalul care a vaccinat-o, unitatea sanitară unde a fost aplicat vaccinul, angajații Ministerului Sănătății, precum și ministrul, prim-ministrul care au solicitat populației să se vaccineze, promovând vaccinurile împotriva COVID-19, răspund civil, penal și administrativ de aceste efecte, urmând să despăgubească victima cu sume pornind de la 1.000.000 de euro.
În cazul vaccinării împotriva COVID-19, dacă persoana vaccinată decedează, producătorul vaccinului, personalul care a vaccinat-o, unitatea sanitară unde a fost aplicat vaccinul, angajații Ministerului Sănătății, precum și miniștrii, prim-miniștrii care au solicitat populației să se vaccineze, promovând vaccinurile împotriva COVID-19, răspund civil, penal și administrativ de aceste efecte, urmând să despăgubească moștenitorii cu sume pornind de la 5.000.000 de euro.
Vinovăția și despăgubirile vor fi stabilite de către instanța de judecată, la solicitarea victimelor și moștenitorilor, precum și a oricăror alte persoane fizice sau juridice interesate. În caz de deces, organele de cercetare penală se pot sesiza și din oficiu”, se arată în proiectul de lege.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu