RIL admis. Obiectul plangerii impotriva masurii luate de procuror

In Monitorul Oficial nr. 283 din 11 aprilie 2008, a fost publicata Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. LVII(57) din 24 septembrie 2007.

Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost sesizata in vederea examinarii recursului in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, in legatura cu problema daca este admisibila plangerea formulata impotriva altor masuri si acte ale procurorului decat cele de netrimitere in judecata.Data fiind practica neunitara a instantelor in aceasta materie, Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ca au interpretat si aplicat corect legea acele instante care s-au pronuntat in sensul ca, in afara de rezolutiile sau ordonantele de netrimitere in judecata, la care se face referire prin art. 2781 din Codul de procedura penala, nicio alta masura luata de procuror si niciun act efectuat de acesta sau din dispozitia sa nu poate face obiectul plangerii la judecator.S-a considerat ca in astfel de situatii obiectul plangerii nu poate privi decat rezolutia de neincepere a urmaririi penale sau in ordonanta ori rezolutia de clasare, de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale.Asadar, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca plangerea indreptata impotriva masurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori in baza dispozitiilor date de acesta, altele decat rezolutiile sau ordonantele procurorului de netrimitere in judecata, reglementate de art. 2781 alin. 1 din Codul de procedura penala, este inadmisibila.

Modificarea Legii Cambiei si Biletului la Ordin

In Monitorul Oficial nr. 284 din 11 aprilie 2008, au fost publicate Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 38/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 59/1934 asupra cecului si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 39/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin.

In ceea ce priveste modificarile aduse Legii cecului, se arata ca orice semnatura a unui cec trebuie sa cuprinda:
a) in clar, numele si prenumele persoanei fizice sau denumirea persoanei juridice ori a entitatii care se obliga;
b) semnatura olografa a persoanei fizice, respectiv a reprezentantilor legali sau a imputernicitilor persoanelor juridice care se obliga ori a reprezentantilor sau a imputernicitilor altor categorii de entitati care utilizeaza astfel de instrumente.
Este reglementata notiunea de trunchiere care presupune procedeul informatic care consta in urmatoarele operatiuni succesive:
a) transpunerea in format electronic a informatiilor relevante de pe cecul original;
b) reproducerea imaginii cecului original in format electronic;
c) transmiterea informatiei electronice obtinute prin operatiunile prevazute la lit. a) si b) catre institutia de credit platitoare.
In acest context, institutiei de credit ii revin o serie de obligatii legate de verificarea cecului original si de garantare a conformitatii informatiilor relevante.
In ceea ce priveste modificarile si completarile aduse Legii nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin, se regasesc dispozitii asemanatoare cu cele incidente cecului.De mentionat ca in cazul biletului la ordin prezentat la plata prin trunchiere, nu este necesara indeplinirea conditiei referitoare la acceptare.

Hotarari CEDO: Romania condamnata pentru tergiversarea executarii silite

Alte hotarari prin care Romania a fost condamnata datorita intarzierii in executarea unor hotarari judecatoresti:

Constantin Oprea contra Romaniei
Cetina contra Romaniei
Butan contra Romaniei
Bratulescu contra Romaniei

Recurs in anulare: inselaciunea prev.de art.215 alin.1,2,3,4, Cod penal si inselaciunea prev. de Legea nr:58/1934

R O M A N I A
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE COMPLETUL DE 9 JUDECATORI
Decizia nr. 338/2004
Dosar nr. 62/2004
Sedinta publica de la 13 decembrie 2004

Asupra recursului in anulare de fata;
In baza lucrarilor din dosar, constata urmatoarele:

Prin sentinta penala nr. 99 din 21 iunie 2001, Tribunalul Buzau a respins cererea de schimbare a incadrarii juridice, din infractiunea prevazuta de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) si (5) C. pen., in infractiunea prevazuta de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934. In baza art. 215 alin. (1), (2), (3) si (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat inculpata P.E., la 12 ani inchisoare si 5 ani interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a), b) si c) C. pen. In baza art. 33 - 34, raportat la art. 35 C. pen., a contopit pedepsele aplicate si a dispus ca inculpata sa execute pedeapsa cea mai grea, de 12 ani inchisoare si 5 ani interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a), b) si c) C. pen. A aplicat art. 71si 64 C. pen. Prin aceeasi hotarare, instanta de fond a anulat actele false, respectiv 36 bilete la ordin si 36 file CEC, a obligat inculpata sa plateasca, cu titlu de despagubiri, 2.438.490.468 lei catre SC F. SA Ramnicu Sarat; 288.000.000 lei catre SC V.P. SRL Craiova; 230.950.894 lei catre SC M.I. SRL Brasov; 185.000.000 lei catre SC A. SRL Brasov si a mentinut sechestrul asigurator asupra bunurilor inculpatei, instituit prin ordonanta nr. 1792 din 19 septembrie 2000 a Inspectoratului de Politie Judetean Buzau si procesul-verbal din 21 septembrie 2000 a Politiei municipiului Ramnicu Sarat. Totodata, s-a dispus comunicarea sentintei, dupa ramanerea ei definitiva, in vederea inregistrarii la Oficiul Registrului Comertului Arges. S-a retinut ca, in perioada noiembrie 1999 - mai 2000, inculpata P.E., in calitate de administrator al SC L.&J. SRL Pitesti si contabil cu drept semnatura in banca, a SC Y. SRL Pitesti, unde administrator este P.J., sotul acesteia, in mod repetat, a emis 36 bilete la ordin si 36 file CEC, pentru a achita contravaloarea marfurilor cumparate de la SC F. SA Ramnicu Sarat, SC V.P. SRL Craiova, SC M.I. SRL Brasov si SC A. SRL Brasov, cunoscand ca pentru valorificarea titlurilor de credit emise, nu dispune de provizia necesara in conturile bancare, cauzand in acest fel, prejudicii de 2.691.340.013 lei si, respectiv 3.960.314.635 lei. Impotriva hotararii primei instante, inculpata a declarat apel, invocand interpretarea eronata a probelor administrate, precum si a naturii juridice a faptelor comise, in mod gresit retinandu-se caracterul penal al acestora. Aceasta a sustinut ca emiterea biletelor la ordin nu poate constitui in sine o manopera dolosiva care sa se inscrie in ipoteza infractiunii de inselaciune. Pe de alta parte, faptele constand in emiterea de cec-uri in perioada de interdictie bancara nu intruneste elementele constitutive ale infractiunii de inselaciune. In concluzie, aceasta a solicitat admiterea apelului, desfiintarea hotararii atacate si pronuntarea achitarii, in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. pen. Totodata, sustinand lipsa intentiei de inducere in eroare, inculpata a solicitat, in subsidiar, achitarea in temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. De asemenea, in cazul neretinerii motivelor invocate, inculpata a solicitat schimbarea incadrarii juridice a faptelor, in infractiunea prevazuta de art. 84 alin. (1) pct. 2 teza I din Legea nr. 59/1934. In subsidiar, inculpata a solicitat reindividualizarea pedepsei, in sensul reducerii cuantumului acesteia. Curtea de Apel Ploiesti, sectia penala, prin decizia penala nr. 402 din 12 septembrie 2001, a admis apelul declarat de inculpata, a descontopit pedeapsa rezultanta, a facut aplicarea art. 74 si 76 C. pen., a condamnat inculpata, la doua pedepse de cate 8 ani inchisoare si 4 ani interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a), b) si c) C. pen., a recontopit pedepsele si a dispus ca inculpata P.E. sa execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani inchisoare si 4 ani interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a), b) si c) C. pen. In motivarea acestei decizii, instanta de apel a apreciat ca prima instanta a stabilit corect starea de fapt, iar incadrarea juridica este legala. Singurul motiv apreciat ca fiind intemeiat, este cel privind individualizarea pedepsei, instanta de fond nedand eficienta cuvenita imprejurarilor care atenueaza raspunderea penala, constand in sinceritatea dovedita de inculpata pe parcursul procesului penal, lipsa antecedentelor penale, faptul ca are un copil minor de intretinut si, mai ales, faptul ca este grav bolnava. Impotriva acestei din urma hotarari au declarat recurs, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, invocand motivul de casare prevazut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., cu referire la gresita retinere a circumstantelor atenuante in favoarea inculpatei, precum si inculpata, care a sustinut nelegalitatea hotararilor atacate, decurgand din neincuviintarea administrarii probei cu expertiza contabila. Prin decizia nr. 4342 din 15 octombrie 2002, Curtea Suprema de Justitie, sectia penala, a respins recursurile, ca nefondate, apreciind ca situatia de fapt a fost corect retinuta de instante, in baza materialului probator administrat, vinovatia inculpatei fiind dovedita pe deplin, iar pedeapsa a fost judicios individualizata. Impotriva hotararilor pronuntate in cauza, Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a declarat recurs in anulare, intemeiat pe art. 410 alin. (1) partea I pct. 2 teza 1 si pct. 7 C. proc. pen. S-a sustinut ca faptele nu intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de inselaciune, prevazuta de art. 215 alin. (1), (2), (3) si (5) C. pen., in sensul inexistentei relei credinte. Ca atare, fapta savarsita de inculpata intruneste elementele constitutive ale infractiunii prevazute de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, modificata prin Legea nr. 83/1994. S-a mai sustinut ca fapta de emitere a 36 bilete la ordin, fara ca la scadenta sa existe banii necesari acoperirii lor, avand caracter civil si in lipsa dovedirii activitatii de inducere in eroare a societatilor comerciale, cu care se afla in relatii comerciale, in mod gresit a fost incadrata in dispozitiile art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) si (5) C. pen., in loc de art. 84 alin. (2) din Legea nr. 59/1994. In concluzie, Procurorul general a solicitat admiterea recursului in anulare, casarea hotararilor atacate, achitarea inculpatei, in baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infractiunea de inselaciune prevazuta de art. 215 alin. (1), (2), (3) si (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., schimbarea incadrarii juridice din infractiunea de inselaciune prevazuta de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) si (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelasi cod, in infractiunea de emitere de cecuri fara disponibil la tras, prevazuta de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., rejudecarea cauzei in aceste limite si in functie de sanctiunea aplicata, sa se dea eficienta dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002. Examinand cauza, in raport cu criticile formulate si cu dispozitiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., cu referire la art. 4141 alin. (1) din acelasi cod, se constata urmatoarele: I. Cu privire la incadrarea juridica a faptei de emitere de cecuri fara disponibil in cont. Potrivit art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, modificata, se pedepseste cu amenda sau cu inchisoare de la 6 luni, pana la un an, in afara de cazul cand fapta constituie un delict sanctionat cu o pedeapsa mai mare, in care caz se aplica aceasta pedeapsa, "oricine emite un cec, fara a avea la tras disponibil suficient, sau dupa ce a tras cecul si mai inainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, dispune altfel, in total sau in parte, de disponibilul avut". De retinut, ca textul mentionat a ramas neschimbat de la data adoptarii legii, la data de 1 mai 1934, dispozitia nefacand obiectul modificarilor si completarilor operate prin O.G. nr. 11/1993, aprobata prin Legea nr. 83/1994, de modificare a Legii nr. 58/1934 si Legii nr. 59/1934. Totodata, art. 215 alin. (4) C. pen., sub denumirea marginala "Inselaciunea", dispune in sensul ca "emiterea unui cec asupra unei institutii de credit sau unei persoane, stiind ca pentru valorificarea lui nu exista provizia sau acoperirea necesara, precum si fapta de a retrage, dupa emitere, provizia, in total sau in parte, ori de a interzice trasului, de a plati inainte de expirarea termenului de prezentare, in scopul aratat in alin. (1), daca s-a pricinuit o paguba posesorului cecului, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta in alin. (2)". Existenta unui concurs de texte, prezentand identitate sub aspectul valorii ocrotite, cu referire la proprietate, corespunzator art. 1 C. pen., si la relatiile sociale ce se formeaza in raporturile comerciale in jurul acestei valori, precum si elementului material al laturii obiective a continutului constitutiv alternativ al infractiunii, cu referire la emiterea unui cec fara disponibil in cont sau a unor operatiuni in cont avand drept consecinta diminuarea acestuia sub limita apta a asigura onorarea cecului emis de tragator, pune problema incadrarii juridice corecte, a stabilirii concordantei depline intre fapta concreta savarsita si norma penala speciala care incrimineaza acea fapta. Sub un prim aspect, dificultatea incadrarii juridice este generata de faptul ca ambele texte privesc aceeasi actiune interzisa, cu referire la conditiile emiterii cecului, astfel cum acestea sunt reglementate prin art. 3 alin. (2) din Legea nr. 59/1934. Astfel, potrivit textului mentionat, emiterea cecului se bazeaza pe o acoperire, reprezentand o suma aflata intr-un cont bancar si pe conventia dintre banca si tragator. Din modul de redactare a art. 3 din legea cecului, rezulta ca acoperirea cecului emis de tragator trebuie sa indeplineasca, cumulativ, conditia anterioritatii, in raport cu data emiterii cecului, a suficientei, in raport cu cuantumul sumei ce urmeaza a fi platita, a disponibilitatii, in sensul de a fi lichida si exigibila in raportul juridic dintre client si banca, precum si cea a irevocabilitatii, cu referire la obligatia tragatorului, de a mentine acoperirea la dispozitia posesorului cecului, pana la incasarea cecului sau, eventual, pana la prescrierea titlului de credit. Or, incadrarea juridica corecta apare ca deosebit de importanta, in raport cu imprejurarea ca, numai cu indeplinirea acestei conditii, se asigura desfasurarea represiunii penale in limitele legii si, totodata, este indeplinita si functia incadrarii juridice, de garantie a respectarii drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor. In acest sens, limitele de pedeapsa prevazute in normele incriminatoare mentionate, semnificativ diferite, relevand un pericol social abstract distinct, nu au aptitudinea de a constitui criteriu pentru operatiunea de stabilire a incadrarii juridice a faptei. Sintagma "afara de cazul cand faptul constituie un delict sanctionat cu o pedeapsa mai mare, in care caz se aplica aceasta pedeapsa", folosita de legiuitor in art. 84 din Legea nr. 59/1934, in raport cu care s-ar putea concluziona in sensul subsidiaritatii textului din legea cecului, fata de norma cuprinsa in art. 215 alin. (4) C. pen., constituie temei pentru incadrarea juridica a faptei, exclusiv prin prisma constatarii intrunirii conditiilor de aplicare a acestuia din urma, asa incat nici aceasta nu poate constitui un unic criteriu, cu referire la aspectul examinat. Drept urmare, sub aspectul examinat, solutia este data de interpretarea textelor mentionate, in raport cu forma propozitionala care identifica intelesul voit de legiuitor, prin stipularea unor conditii suplimentare de angajare a raspunderii penale, prin incadrarea faptei, in dispozitiile art. 215 alin. (4) C. pen. Astfel, ambele texte au in vedere cerinta imperativa a acoperirii cecului, stabilita prin art. 3 alin. (2) din Legea nr. 59/1934, care nu poate fi eludata de parti. Eludarii acestei cerinte se opune caracterul imperativ al normei mentionate, precum si faptul ca cecul nu reprezinta un instrument de garantare a creantelor, lasat in continutul sau la latitudinea partilor, ca in cazul altor acte juridice. Mai mult, aceasta eludare este in mod firesc sanctionata in conditiile, dupa caz, a uneia dintre cele doua norme penale mentionate, fata de faptul ca prin lege a fost stabilita posibilitatea garantarii creantelor, in cazul in care partilor convin sa accepte tranzactia in alte conditii, decat cele stabilite prin art. 3 alin. (2) din Legea nr. 59/1934, prin utilizarea variantei biletului la ordin, care nu prezinta restrictii legale, in sensul preconstituirii provizionului. Conditiile suplimentare inscrise in art. 215 alin. (4) C. pen., fata de cele inscrise in art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, care identifica intelesul voit de legiuitor, cu referire la incadrarea juridica in unul din textele mentionate, privesc savarsirea faptei "in scopul aratat in alin. (1)" al art. 215 C. pen. si "daca s-a pricinuit o paguba, posesorului cecului". Ca atare, in toate situatiile, emiterea unui cec fara acoperirea necesara, constituie infractiune, cu urmatoarele distinctii, sub aspectul incadrarii juridice: - emiterea unui cec, fara a avea la tras disponibil suficient acoperirii acestuia, constituie infractiunea prevazuta in art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, daca aceasta situatie a fost cunoscuta si acceptata de beneficiar; - emiterea unui cec fara acoperirea bancara necesara, in scopul aratat in art. 215 alin. (1) C. pen., privind "inducerea in eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevarata, a unei fapte mincinoase sau ca mincinoase, a unei fapte adevarate, in scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul, un folos material injust si daca s-a pricinuit o paguba posesorului cecului", constituie infractiunea prevazuta de art. 215 alin. (4) C. pen. In consecinta, pentru legala incadrare juridica a faptei de emitere a unui cec fara asigurarea anticipata a disponibilului in cont, necesar pentru acoperirea acestuia, urmeaza a se stabili, in raport cu probatoriul administrat, daca neindeplinirea acestei conditii a fost cunoscuta de beneficiarul efectului de comert mentionat, caz in care fapta comisa intruneste elementele constitutive ale infractiunii de pericol prevazuta in art. 84 alin. (1) pct. 2 din legea cecului, sau daca neindeplinirea acestei conditii este rezultatul inducerii intentionate in eroare a beneficiarului cecului, in scopul particularizat de art. 215 alin. (1) C. pen., de esenta infractiunii de inselaciune daca s-a produs o paguba, caz in care fapta intruneste elementele constitutive ale infractiunii impotriva patrimoniului prevazuta de art. 215 alin. (4) C. pen. Or, probatoriul administrat in cauza se constata a fi insuficient, acesta neavand aptitudinea de a clarifica elementele mentionate, singurele apte a realiza stabilirea naturii juridice a raspunderii si incadrarea juridica corecta a faptelor retinute in sarcina inculpatei. 2. Cu privire la fapta de emitere de bilete la ordin, fara ca la data scadentei acestora, contul bancar al emitentului sa fie alimentat cu fondurile banesti necesare acoperirii obligatiei de plata asumate. Potrivit dispozitiilor art. 104 din Legea nr. 58/1934, reprezentand o repetare a dispozitiilor art. 1 din acelasi act normativ, cu diferentierile impuse de structura acestuia, biletul la ordin este inscrisul prin care emitentul, in calitate de debitor, se obliga sa plateasca beneficiarului sau la ordinul acestuia, o suma determinata, la locul si scadenta aratate. Ca atare, conditiile esentiale pe care trebuie sa le indeplineasca un bilet la ordin, sunt cele privitoare la cambie, deosebirea constand in faptul ca in acesta din urma nu va figura numele trasului si ca biletul la ordin nici nu va putea fi acceptat. In speta, supusa examinarii este promisiunea neconditionata a inculpatei, de a plati sumele determinate, corespunzatoare creditului documentar stabilit prin emiterea unor bilete la ordin, in raport cu dispozitiile art. 104 pct. 2 din Legea nr. 58/1934. Este de retinut ca, urmare a unor excese comise in practica ordinelor de plata, ca si in cea privind emiterea cecurilor fara acoperire de altfel, au fost emise norme privind decontarile unor astfel de titluri, de catre Banca Nationala a Romaniei. Totodata, in raport cu latura obiectiva a excesului mentionat, fapta, in conditii determinate, excede ilicitului civil si intra sub incidenta normelor penale. Astfel, natura civila este data de imprejurarea ca, in masura in care nu sunt incompatibile cu natura acestui titlu, biletului la ordin ii sunt aplicabile dispozitiile din Legea nr. 58/1934, privitoare la gir, scadenta, plata, actiunea sau executarea cambiala, regres in caz de neplata si protest. Natura penala a faptei, apta a afecta patrimoniul si relatiile sociale ce se formeaza in jurul acestei valori in raporturile comerciale, este atrasa de savarsirea acesteia, cu intentia directa de inducere in eroare a beneficiarului platii, in scopul prevazut de art. 215 alin. (1) C. pen. Este adevarat ca cel care intra in raporturi cu caracter patrimonial, trebuie sa fie diligent, sa procedeze cu toata grija si atentia, pentru ca interesele sale sa nu fie vatamate, uzand de toate mijloacele si instrumentele de protectie puse la dispozitie de Legea nr. 58/1934 si legislatia comerciala incidenta. Insa, pentru formarea si desfasurarea nestanjenita a relatiilor cu caracter patrimonial, deci si a raporturilor comerciale, este necesara o anumita buna credinta a partilor, reglementata ca obligatie legala prin art. 970 C. civ., cu referire la art. 948 pct. 2, art. 953 si urm. din acelasi cod. Pentru a pune la adapost persoana de buna credinta, de pagubele care i-ar putea fi pricinuite acesteia, ca urmare a inducerii in eroare, legiuitorul a incriminat infractiunea de inselaciune in conventii, intre altele, prin art. 215 alin. (3) C. pen., care priveste fapta de inducere sau de mentinere in eroare, cumulativ sau alternativ, cu ocazia incheierii sau executarii unui contract, constand in inducerea acelei reprezentari false a realitatii, in lipsa caruia contractul nu ar fi fost, dupa caz, incheiat sau executat. Asadar, fapta de a emite un bilet la ordin pentru onorarea caruia la scadenta nu exista disponibilitatile banesti necesare efectuarii platii, are natura civila sau penala, dupa caz, in masura stabilirii folosirii sau nefolosirii de manopere dolosive fata de creditorul obligatiei de plata, intr-unul din cele doua momente avute in vedere de legiuitor, respectiv cel al asumarii obligatiei la incheierea contractului si/sau neexecutarii obligatiei de plata contractual asumate. Cum, insa, atitudinea psihica a subiectului activ al infractiunii de inselaciune, respectiv vointa de a savarsi fapta si constiinta caracterului si urmarilor acesteia, ca temei al imputabilitatii intrand sub incidenta legii penale, nu pot fi stabilite ca atare, acestea urmeaza a fi constatate deductiv din mijloacele de proba administrate, privitoare la comiterea faptei, cu referire la emiterea biletului la ordin, prin raportare la obligatia legala de a asigura acoperirea la scadenta. Or, sub acest aspect, constituie probe pertinente, in raport cu obligatiile legal stabilite pentru comercianti, privitoare la activitatea documentara, bugetul de venituri si cheltuieli si programul fluxurilor financiare. Tot probe directe in stabilirea bunei sau relei-credinte constituie si contractele incheiate, graficele de livrare, modalitatea si termenele de plata, in raport cu care se pot stabili sumele previzionate a exista in cont in viitor, care se raporteaza la data stabilita ca scadenta a platii biletului la ordin. Evident, ca pot fi administrate si oricare alte mijloace de proba reglementate de legea procesuala, indeplinind conditiile de admisibilitate, cenzurate, insa, corespunzator posibilitatii afectarii valorii informative, a adevarului, de conivente ulterioare savarsirii inducerii in eroare. Asadar, fapta de a emite un bilet la ordin, fara ca la scadenta sa existe in contul emitentului, disponibilitati banesti suficiente pentru onorarea obligatiei de plata, are caracter civil sau penal, functie de caracterul previzibil a lipsei sumei necesare acoperirii platii promise, caz in care beneficiarul ordinului de plata a fost indus in eroare, sau fortuit, cu referire la aceeasi suma, din cauze independente de activitatea emitentului, caz in care nu este indeplinita conditia ce tine de esenta infractiunii de inselaciune, in oricare din formele acesteia. Or, din actele si lucrarile dosarului se constata ca nici sub acest din urma aspect, situatia de fapt nu a fost pe deplin stabilita. O cauza se apreciaza ca a fost solutionata in fond, corespunzator dispozitiilor art. 1 C. proc. pen., numai atunci cand instanta a stabilit corect starea de fapt, a stabilit si aplicat normele incidente, pronuntand, cu referire la cauza, o hotarare de condamnare corespunzatoare, apreciind in baza unui probatoriu complet, specific normei incriminatoare, asupra existentei faptei intrand sub incidenta ilicitului penal, incadrarii juridice legale si proportionalizand judicios riposta sociala, in raport cu criteriile de individualizare prevazute in art. 72 C. pen., de natura a satisface scopul si functiile acesteia, determinate de art. 52 din acelasi cod. Aceste deziderate ale solutionarii cauzei, corespunzator principiilor procesului penal statuate in Codul de procedura penala, se constata a fi nesatisfacute in cauza. In consecinta, pentru considerentele ce preced, conform art. 4141 C. proc. pen., cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. c) din acelasi cod, Curtea va admite recursul in anulare, va casa hotararile pronuntate in cauza si va trimite dosarul, Tribunalului Buzau, in vederea rejudecarii cauzei. Cu ocazia rejudecarii cauzei, instanta de fond va dispune efectuarea unei expertize, in vederea lamuririi imprejurarilor savarsirii faptelor comise de inculpata, sub aspectele anterior aratate. Totodata, instanta de fond va dispune administrarea oricaror altor probe, apreciate ca fiind apte a lamuri faptele deduse judecatii, a duce la aflarea adevarului si la legala solutionare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul in anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Caseaza sentinta penala nr. 99 din 21 iunie 2001, a Tribunalului Buzau, sectia penala, decizia penala nr. 402 din 12 septembrie 2001, a Curtii de Apel Ploiesti, sectia penala si decizia nr. 4342 din 15 octombrie 2003, a Curtii Supreme de Justitie, sectia penala, privind pe inculpata P.E. Trimite dosarul, Tribunalului Buzau, in vederea rejudecarii cauzei.

Pronuntata in sedinta publica, astazi 13 decembrie 2004.

Recurs in anulare: inselaciunea prev.de art.215 alin.1,2,3,4, Cod penal si inselaciunea prev. de Legea nr:58/1934

R O M A N I A

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE COMPLETUL DE 9 JUDECATORI

Decizia nr. 338/2004

Dosar nr. 62/2004

Sedinta publica de la 13 decembrie 2004

Asupra recursului in anulare de fata;

In baza lucrarilor din dosar, constata urmatoarele:

Prin sentinta penala nr. 99 din 21 iunie 2001, Tribunalul Buzau a respins cererea de schimbare a incadrarii juridice, din infractiunea prevazuta de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) si (5) C. pen., in infractiunea prevazuta de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934. In baza art. 215 alin. (1), (2), (3) si (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat inculpata P.E., la 12 ani inchisoare si 5 ani interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a), b) si c) C. pen. In baza art. 33 - 34, raportat la art. 35 C. pen., a contopit pedepsele aplicate si a dispus ca inculpata sa execute pedeapsa cea mai grea, de 12 ani inchisoare si 5 ani interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a), b) si c) C. pen. A aplicat art. 71si 64 C. pen. Prin aceeasi hotarare, instanta de fond a anulat actele false, respectiv 36 bilete la ordin si 36 file CEC, a obligat inculpata sa plateasca, cu titlu de despagubiri, 2.438.490.468 lei catre SC F. SA Ramnicu Sarat; 288.000.000 lei catre SC V.P. SRL Craiova; 230.950.894 lei catre SC M.I. SRL Brasov; 185.000.000 lei catre SC A. SRL Brasov si a mentinut sechestrul asigurator asupra bunurilor inculpatei, instituit prin ordonanta nr. 1792 din 19 septembrie 2000 a Inspectoratului de Politie Judetean Buzau si procesul-verbal din 21 septembrie 2000 a Politiei municipiului Ramnicu Sarat. Totodata, s-a dispus comunicarea sentintei, dupa ramanerea ei definitiva, in vederea inregistrarii la Oficiul Registrului Comertului Arges. S-a retinut ca, in perioada noiembrie 1999 - mai 2000, inculpata P.E., in calitate de administrator al SC L.&J. SRL Pitesti si contabil cu drept semnatura in banca, a SC Y. SRL Pitesti, unde administrator este P.J., sotul acesteia, in mod repetat, a emis 36 bilete la ordin si 36 file CEC, pentru a achita contravaloarea marfurilor cumparate de la SC F. SA Ramnicu Sarat, SC V.P. SRL Craiova, SC M.I. SRL Brasov si SC A. SRL Brasov, cunoscand ca pentru valorificarea titlurilor de credit emise, nu dispune de provizia necesara in conturile bancare, cauzand in acest fel, prejudicii de 2.691.340.013 lei si, respectiv 3.960.314.635 lei. Impotriva hotararii primei instante, inculpata a declarat apel, invocand interpretarea eronata a probelor administrate, precum si a naturii juridice a faptelor comise, in mod gresit retinandu-se caracterul penal al acestora. Aceasta a sustinut ca emiterea biletelor la ordin nu poate constitui in sine o manopera dolosiva care sa se inscrie in ipoteza infractiunii de inselaciune. Pe de alta parte, faptele constand in emiterea de cec-uri in perioada de interdictie bancara nu intruneste elementele constitutive ale infractiunii de inselaciune. In concluzie, aceasta a solicitat admiterea apelului, desfiintarea hotararii atacate si pronuntarea achitarii, in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. pen. Totodata, sustinand lipsa intentiei de inducere in eroare, inculpata a solicitat, in subsidiar, achitarea in temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. De asemenea, in cazul neretinerii motivelor invocate, inculpata a solicitat schimbarea incadrarii juridice a faptelor, in infractiunea prevazuta de art. 84 alin. (1) pct. 2 teza I din Legea nr. 59/1934. In subsidiar, inculpata a solicitat reindividualizarea pedepsei, in sensul reducerii cuantumului acesteia. Curtea de Apel Ploiesti, sectia penala, prin decizia penala nr. 402 din 12 septembrie 2001, a admis apelul declarat de inculpata, a descontopit pedeapsa rezultanta, a facut aplicarea art. 74 si 76 C. pen., a condamnat inculpata, la doua pedepse de cate 8 ani inchisoare si 4 ani interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a), b) si c) C. pen., a recontopit pedepsele si a dispus ca inculpata P.E. sa execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani inchisoare si 4 ani interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a), b) si c) C. pen. In motivarea acestei decizii, instanta de apel a apreciat ca prima instanta a stabilit corect starea de fapt, iar incadrarea juridica este legala. Singurul motiv apreciat ca fiind intemeiat, este cel privind individualizarea pedepsei, instanta de fond nedand eficienta cuvenita imprejurarilor care atenueaza raspunderea penala, constand in sinceritatea dovedita de inculpata pe parcursul procesului penal, lipsa antecedentelor penale, faptul ca are un copil minor de intretinut si, mai ales, faptul ca este grav bolnava. Impotriva acestei din urma hotarari au declarat recurs, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, invocand motivul de casare prevazut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., cu referire la gresita retinere a circumstantelor atenuante in favoarea inculpatei, precum si inculpata, care a sustinut nelegalitatea hotararilor atacate, decurgand din neincuviintarea administrarii probei cu expertiza contabila. Prin decizia nr. 4342 din 15 octombrie 2002, Curtea Suprema de Justitie, sectia penala, a respins recursurile, ca nefondate, apreciind ca situatia de fapt a fost corect retinuta de instante, in baza materialului probator administrat, vinovatia inculpatei fiind dovedita pe deplin, iar pedeapsa a fost judicios individualizata. Impotriva hotararilor pronuntate in cauza, Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a declarat recurs in anulare, intemeiat pe art. 410 alin. (1) partea I pct. 2 teza 1 si pct. 7 C. proc. pen. S-a sustinut ca faptele nu intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de inselaciune, prevazuta de art. 215 alin. (1), (2), (3) si (5) C. pen., in sensul inexistentei relei credinte. Ca atare, fapta savarsita de inculpata intruneste elementele constitutive ale infractiunii prevazute de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, modificata prin Legea nr. 83/1994. S-a mai sustinut ca fapta de emitere a 36 bilete la ordin, fara ca la scadenta sa existe banii necesari acoperirii lor, avand caracter civil si in lipsa dovedirii activitatii de inducere in eroare a societatilor comerciale, cu care se afla in relatii comerciale, in mod gresit a fost incadrata in dispozitiile art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) si (5) C. pen., in loc de art. 84 alin. (2) din Legea nr. 59/1994. In concluzie, Procurorul general a solicitat admiterea recursului in anulare, casarea hotararilor atacate, achitarea inculpatei, in baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infractiunea de inselaciune prevazuta de art. 215 alin. (1), (2), (3) si (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., schimbarea incadrarii juridice din infractiunea de inselaciune prevazuta de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) si (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelasi cod, in infractiunea de emitere de cecuri fara disponibil la tras, prevazuta de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., rejudecarea cauzei in aceste limite si in functie de sanctiunea aplicata, sa se dea eficienta dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002. Examinand cauza, in raport cu criticile formulate si cu dispozitiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., cu referire la art. 4141 alin. (1) din acelasi cod, se constata urmatoarele: I. Cu privire la incadrarea juridica a faptei de emitere de cecuri fara disponibil in cont. Potrivit art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, modificata, se pedepseste cu amenda sau cu inchisoare de la 6 luni, pana la un an, in afara de cazul cand fapta constituie un delict sanctionat cu o pedeapsa mai mare, in care caz se aplica aceasta pedeapsa, "oricine emite un cec, fara a avea la tras disponibil suficient, sau dupa ce a tras cecul si mai inainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, dispune altfel, in total sau in parte, de disponibilul avut". De retinut, ca textul mentionat a ramas neschimbat de la data adoptarii legii, la data de 1 mai 1934, dispozitia nefacand obiectul modificarilor si completarilor operate prin O.G. nr. 11/1993, aprobata prin Legea nr. 83/1994, de modificare a Legii nr. 58/1934 si Legii nr. 59/1934. Totodata, art. 215 alin. (4) C. pen., sub denumirea marginala "Inselaciunea", dispune in sensul ca "emiterea unui cec asupra unei institutii de credit sau unei persoane, stiind ca pentru valorificarea lui nu exista provizia sau acoperirea necesara, precum si fapta de a retrage, dupa emitere, provizia, in total sau in parte, ori de a interzice trasului, de a plati inainte de expirarea termenului de prezentare, in scopul aratat in alin. (1), daca s-a pricinuit o paguba posesorului cecului, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta in alin. (2)". Existenta unui concurs de texte, prezentand identitate sub aspectul valorii ocrotite, cu referire la proprietate, corespunzator art. 1 C. pen., si la relatiile sociale ce se formeaza in raporturile comerciale in jurul acestei valori, precum si elementului material al laturii obiective a continutului constitutiv alternativ al infractiunii, cu referire la emiterea unui cec fara disponibil in cont sau a unor operatiuni in cont avand drept consecinta diminuarea acestuia sub limita apta a asigura onorarea cecului emis de tragator, pune problema incadrarii juridice corecte, a stabilirii concordantei depline intre fapta concreta savarsita si norma penala speciala care incrimineaza acea fapta. Sub un prim aspect, dificultatea incadrarii juridice este generata de faptul ca ambele texte privesc aceeasi actiune interzisa, cu referire la conditiile emiterii cecului, astfel cum acestea sunt reglementate prin art. 3 alin. (2) din Legea nr. 59/1934. Astfel, potrivit textului mentionat, emiterea cecului se bazeaza pe o acoperire, reprezentand o suma aflata intr-un cont bancar si pe conventia dintre banca si tragator. Din modul de redactare a art. 3 din legea cecului, rezulta ca acoperirea cecului emis de tragator trebuie sa indeplineasca, cumulativ, conditia anterioritatii, in raport cu data emiterii cecului, a suficientei, in raport cu cuantumul sumei ce urmeaza a fi platita, a disponibilitatii, in sensul de a fi lichida si exigibila in raportul juridic dintre client si banca, precum si cea a irevocabilitatii, cu referire la obligatia tragatorului, de a mentine acoperirea la dispozitia posesorului cecului, pana la incasarea cecului sau, eventual, pana la prescrierea titlului de credit. Or, incadrarea juridica corecta apare ca deosebit de importanta, in raport cu imprejurarea ca, numai cu indeplinirea acestei conditii, se asigura desfasurarea represiunii penale in limitele legii si, totodata, este indeplinita si functia incadrarii juridice, de garantie a respectarii drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor. In acest sens, limitele de pedeapsa prevazute in normele incriminatoare mentionate, semnificativ diferite, relevand un pericol social abstract distinct, nu au aptitudinea de a constitui criteriu pentru operatiunea de stabilire a incadrarii juridice a faptei. Sintagma "afara de cazul cand faptul constituie un delict sanctionat cu o pedeapsa mai mare, in care caz se aplica aceasta pedeapsa", folosita de legiuitor in art. 84 din Legea nr. 59/1934, in raport cu care s-ar putea concluziona in sensul subsidiaritatii textului din legea cecului, fata de norma cuprinsa in art. 215 alin. (4) C. pen., constituie temei pentru incadrarea juridica a faptei, exclusiv prin prisma constatarii intrunirii conditiilor de aplicare a acestuia din urma, asa incat nici aceasta nu poate constitui un unic criteriu, cu referire la aspectul examinat. Drept urmare, sub aspectul examinat, solutia este data de interpretarea textelor mentionate, in raport cu forma propozitionala care identifica intelesul voit de legiuitor, prin stipularea unor conditii suplimentare de angajare a raspunderii penale, prin incadrarea faptei, in dispozitiile art. 215 alin. (4) C. pen. Astfel, ambele texte au in vedere cerinta imperativa a acoperirii cecului, stabilita prin art. 3 alin. (2) din Legea nr. 59/1934, care nu poate fi eludata de parti. Eludarii acestei cerinte se opune caracterul imperativ al normei mentionate, precum si faptul ca cecul nu reprezinta un instrument de garantare a creantelor, lasat in continutul sau la latitudinea partilor, ca in cazul altor acte juridice. Mai mult, aceasta eludare este in mod firesc sanctionata in conditiile, dupa caz, a uneia dintre cele doua norme penale mentionate, fata de faptul ca prin lege a fost stabilita posibilitatea garantarii creantelor, in cazul in care partilor convin sa accepte tranzactia in alte conditii, decat cele stabilite prin art. 3 alin. (2) din Legea nr. 59/1934, prin utilizarea variantei biletului la ordin, care nu prezinta restrictii legale, in sensul preconstituirii provizionului. Conditiile suplimentare inscrise in art. 215 alin. (4) C. pen., fata de cele inscrise in art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, care identifica intelesul voit de legiuitor, cu referire la incadrarea juridica in unul din textele mentionate, privesc savarsirea faptei "in scopul aratat in alin. (1)" al art. 215 C. pen. si "daca s-a pricinuit o paguba, posesorului cecului". Ca atare, in toate situatiile, emiterea unui cec fara acoperirea necesara, constituie infractiune, cu urmatoarele distinctii, sub aspectul incadrarii juridice: - emiterea unui cec, fara a avea la tras disponibil suficient acoperirii acestuia, constituie infractiunea prevazuta in art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, daca aceasta situatie a fost cunoscuta si acceptata de beneficiar; - emiterea unui cec fara acoperirea bancara necesara, in scopul aratat in art. 215 alin. (1) C. pen., privind "inducerea in eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevarata, a unei fapte mincinoase sau ca mincinoase, a unei fapte adevarate, in scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul, un folos material injust si daca s-a pricinuit o paguba posesorului cecului", constituie infractiunea prevazuta de art. 215 alin. (4) C. pen. In consecinta, pentru legala incadrare juridica a faptei de emitere a unui cec fara asigurarea anticipata a disponibilului in cont, necesar pentru acoperirea acestuia, urmeaza a se stabili, in raport cu probatoriul administrat, daca neindeplinirea acestei conditii a fost cunoscuta de beneficiarul efectului de comert mentionat, caz in care fapta comisa intruneste elementele constitutive ale infractiunii de pericol prevazuta in art. 84 alin. (1) pct. 2 din legea cecului, sau daca neindeplinirea acestei conditii este rezultatul inducerii intentionate in eroare a beneficiarului cecului, in scopul particularizat de art. 215 alin. (1) C. pen., de esenta infractiunii de inselaciune daca s-a produs o paguba, caz in care fapta intruneste elementele constitutive ale infractiunii impotriva patrimoniului prevazuta de art. 215 alin. (4) C. pen. Or, probatoriul administrat in cauza se constata a fi insuficient, acesta neavand aptitudinea de a clarifica elementele mentionate, singurele apte a realiza stabilirea naturii juridice a raspunderii si incadrarea juridica corecta a faptelor retinute in sarcina inculpatei. 2. Cu privire la fapta de emitere de bilete la ordin, fara ca la data scadentei acestora, contul bancar al emitentului sa fie alimentat cu fondurile banesti necesare acoperirii obligatiei de plata asumate. Potrivit dispozitiilor art. 104 din Legea nr. 58/1934, reprezentand o repetare a dispozitiilor art. 1 din acelasi act normativ, cu diferentierile impuse de structura acestuia, biletul la ordin este inscrisul prin care emitentul, in calitate de debitor, se obliga sa plateasca beneficiarului sau la ordinul acestuia, o suma determinata, la locul si scadenta aratate. Ca atare, conditiile esentiale pe care trebuie sa le indeplineasca un bilet la ordin, sunt cele privitoare la cambie, deosebirea constand in faptul ca in acesta din urma nu va figura numele trasului si ca biletul la ordin nici nu va putea fi acceptat. In speta, supusa examinarii este promisiunea neconditionata a inculpatei, de a plati sumele determinate, corespunzatoare creditului documentar stabilit prin emiterea unor bilete la ordin, in raport cu dispozitiile art. 104 pct. 2 din Legea nr. 58/1934. Este de retinut ca, urmare a unor excese comise in practica ordinelor de plata, ca si in cea privind emiterea cecurilor fara acoperire de altfel, au fost emise norme privind decontarile unor astfel de titluri, de catre Banca Nationala a Romaniei. Totodata, in raport cu latura obiectiva a excesului mentionat, fapta, in conditii determinate, excede ilicitului civil si intra sub incidenta normelor penale. Astfel, natura civila este data de imprejurarea ca, in masura in care nu sunt incompatibile cu natura acestui titlu, biletului la ordin ii sunt aplicabile dispozitiile din Legea nr. 58/1934, privitoare la gir, scadenta, plata, actiunea sau executarea cambiala, regres in caz de neplata si protest. Natura penala a faptei, apta a afecta patrimoniul si relatiile sociale ce se formeaza in jurul acestei valori in raporturile comerciale, este atrasa de savarsirea acesteia, cu intentia directa de inducere in eroare a beneficiarului platii, in scopul prevazut de art. 215 alin. (1) C. pen. Este adevarat ca cel care intra in raporturi cu caracter patrimonial, trebuie sa fie diligent, sa procedeze cu toata grija si atentia, pentru ca interesele sale sa nu fie vatamate, uzand de toate mijloacele si instrumentele de protectie puse la dispozitie de Legea nr. 58/1934 si legislatia comerciala incidenta. Insa, pentru formarea si desfasurarea nestanjenita a relatiilor cu caracter patrimonial, deci si a raporturilor comerciale, este necesara o anumita buna credinta a partilor, reglementata ca obligatie legala prin art. 970 C. civ., cu referire la art. 948 pct. 2, art. 953 si urm. din acelasi cod. Pentru a pune la adapost persoana de buna credinta, de pagubele care i-ar putea fi pricinuite acesteia, ca urmare a inducerii in eroare, legiuitorul a incriminat infractiunea de inselaciune in conventii, intre altele, prin art. 215 alin. (3) C. pen., care priveste fapta de inducere sau de mentinere in eroare, cumulativ sau alternativ, cu ocazia incheierii sau executarii unui contract, constand in inducerea acelei reprezentari false a realitatii, in lipsa caruia contractul nu ar fi fost, dupa caz, incheiat sau executat. Asadar, fapta de a emite un bilet la ordin pentru onorarea caruia la scadenta nu exista disponibilitatile banesti necesare efectuarii platii, are natura civila sau penala, dupa caz, in masura stabilirii folosirii sau nefolosirii de manopere dolosive fata de creditorul obligatiei de plata, intr-unul din cele doua momente avute in vedere de legiuitor, respectiv cel al asumarii obligatiei la incheierea contractului si/sau neexecutarii obligatiei de plata contractual asumate. Cum, insa, atitudinea psihica a subiectului activ al infractiunii de inselaciune, respectiv vointa de a savarsi fapta si constiinta caracterului si urmarilor acesteia, ca temei al imputabilitatii intrand sub incidenta legii penale, nu pot fi stabilite ca atare, acestea urmeaza a fi constatate deductiv din mijloacele de proba administrate, privitoare la comiterea faptei, cu referire la emiterea biletului la ordin, prin raportare la obligatia legala de a asigura acoperirea la scadenta. Or, sub acest aspect, constituie probe pertinente, in raport cu obligatiile legal stabilite pentru comercianti, privitoare la activitatea documentara, bugetul de venituri si cheltuieli si programul fluxurilor financiare. Tot probe directe in stabilirea bunei sau relei-credinte constituie si contractele incheiate, graficele de livrare, modalitatea si termenele de plata, in raport cu care se pot stabili sumele previzionate a exista in cont in viitor, care se raporteaza la data stabilita ca scadenta a platii biletului la ordin. Evident, ca pot fi administrate si oricare alte mijloace de proba reglementate de legea procesuala, indeplinind conditiile de admisibilitate, cenzurate, insa, corespunzator posibilitatii afectarii valorii informative, a adevarului, de conivente ulterioare savarsirii inducerii in eroare. Asadar, fapta de a emite un bilet la ordin, fara ca la scadenta sa existe in contul emitentului, disponibilitati banesti suficiente pentru onorarea obligatiei de plata, are caracter civil sau penal, functie de caracterul previzibil a lipsei sumei necesare acoperirii platii promise, caz in care beneficiarul ordinului de plata a fost indus in eroare, sau fortuit, cu referire la aceeasi suma, din cauze independente de activitatea emitentului, caz in care nu este indeplinita conditia ce tine de esenta infractiunii de inselaciune, in oricare din formele acesteia. Or, din actele si lucrarile dosarului se constata ca nici sub acest din urma aspect, situatia de fapt nu a fost pe deplin stabilita. O cauza se apreciaza ca a fost solutionata in fond, corespunzator dispozitiilor art. 1 C. proc. pen., numai atunci cand instanta a stabilit corect starea de fapt, a stabilit si aplicat normele incidente, pronuntand, cu referire la cauza, o hotarare de condamnare corespunzatoare, apreciind in baza unui probatoriu complet, specific normei incriminatoare, asupra existentei faptei intrand sub incidenta ilicitului penal, incadrarii juridice legale si proportionalizand judicios riposta sociala, in raport cu criteriile de individualizare prevazute in art. 72 C. pen., de natura a satisface scopul si functiile acesteia, determinate de art. 52 din acelasi cod. Aceste deziderate ale solutionarii cauzei, corespunzator principiilor procesului penal statuate in Codul de procedura penala, se constata a fi nesatisfacute in cauza. In consecinta, pentru considerentele ce preced, conform art. 4141 C. proc. pen., cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. c) din acelasi cod, Curtea va admite recursul in anulare, va casa hotararile pronuntate in cauza si va trimite dosarul, Tribunalului Buzau, in vederea rejudecarii cauzei. Cu ocazia rejudecarii cauzei, instanta de fond va dispune efectuarea unei expertize, in vederea lamuririi imprejurarilor savarsirii faptelor comise de inculpata, sub aspectele anterior aratate. Totodata, instanta de fond va dispune administrarea oricaror altor probe, apreciate ca fiind apte a lamuri faptele deduse judecatii, a duce la aflarea adevarului si la legala solutionare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul in anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Caseaza sentinta penala nr. 99 din 21 iunie 2001, a Tribunalului Buzau, sectia penala, decizia penala nr. 402 din 12 septembrie 2001, a Curtii de Apel Ploiesti, sectia penala si decizia nr. 4342 din 15 octombrie 2003, a Curtii Supreme de Justitie, sectia penala, privind pe inculpata P.E. Trimite dosarul, Tribunalului Buzau, in vederea rejudecarii cauzei.

Pronuntata in sedinta publica, astazi 13 decembrie 2004.

Înşelăciune. Cec şi bilet la ordin fără acoperire. Încadrare juridică

Legea nr. 59/1934, art. 84 alin. (1) pct. 2, C. pen., art. 215 alin. (4), art. 215 alin.(3)
- Înşelăciune
- Cec fără acoperire
- Bilet la ordin fără acoperire


1. Emiterea unui cec, ştiind că pentru valorificarea lui nu există, la data emiterii, provizia sau acoperirea necesară, constituie infracţiunea prevăzută în art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, afară de cazul în care fapta constituie o infracţiune sancţionată cu o pedeapsă mai grea. Această încadrare juridică este incidentă, între altele, când beneficiarul cecului a cunoscut lipsa acoperirii în cont şi a acceptat primirea lui în aceste condiţii.
Când beneficiarul nu cunoaşte această împrejurare, fiind indus în eroare, în scopul ca făptuitorul să obţină un folos material injust, cauzând totodată o pagubă posesorului cecului, fapta constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (4) C. pen.
2. Emiterea unui bilet la ordin pentru a cărui valorificare la data scadenţei nu există acoperirea necesară, nu constituie infracţiune în lipsa unor elemente subiective sau obiective corespunzătoare conţinutului constitutiv al unei fapte penale.
Când beneficiarul este indus sau menţinut în eroare, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, prin prezentarea ca fiind adevărat faptul mincinos că există acoperire în cont pentru încasare, în aşa fel încât fără această eroare cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul, fapta constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (3) C. pen.


I.C.C.J., Completul de 9 judecători, decizia nr. 338 din 13 decembrie 2004


Prin sentinţa penală nr. 99 din 21 iunie 2001, Tribunalul Buzău a condamnat pe inculpata P.E., între altele, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Instanţa a reţinut că, în perioada 1999 - mai 2000 inculpata, administrator al SC „L & J. B.” din Piteşti şi contabil la SC „Y” Piteşti a emis, în mod repetat, 36 bilete la ordin şi 36 file cec pentru achitarea unor mărfuri în valoare de 2.691.340.013 şi, respectiv, de 3.960.314.635 de lei, deşi ştia că pentru valorificarea lor nu dispune de provizia necesară în conturile bancare.
Apelul inculpatei a fost admis prin decizia penală nr. 402 din 12 septembrie 2001 a Curţii de Apel Galaţi şi s-a redus pedeapsa aplicată de prima instanţă.
Prin decizia nr. 4342 din 15 octombrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, recursurile declarate de procuror şi de inculpată au fost respinse.
Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză s-a declarat recurs în anulare, cu motivarea că, în lipsa unor probe din care să rezulte că inculpata a indus în eroare părţile vătămate, emiterea de cecuri fără acoperire constituie infracţiunea prevăzută în art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, iar emiterea biletelor la ordin fără acoperire constituie o faptă cu caracter civil, neconstituind infracţiune.
Examinând cauza în raport cu criticile formulate, se constată următoarele.
Potrivit art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, oricine emite un cec fără a avea la tras disponibil suficient, constituie delict şi se pedepseşte cu amendă sau închisoare de la 6 luni la un an.
Conform art. 215 alin. (4) C. pen., emiterea unui cec, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, în scopul prevăzut în alin. (1) şi dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, constituie o formă agravată a infracţiunii de înşelăciune.
Se constată, deci, existenţa unui concurs de texte sub aspectul elementului material al laturii obiective, şi anume emiterea unui cec fără acoperire; ele se diferenţiază, însă, prin cerinţa inexistentă în Legea nr. 59/1934 şi prevăzută în art. 215 alin. (4) partea finală, ca fapta să fie comisă în scopul arătat în alin. (1), şi anume de a obţine pe această cale un folos material injust, şi să se fi pricinuit o pagubă posesorului cecului.
Ca atare, emiterea unui cec fără să existe la tras disponibilul necesar acoperirii acestuia constituie infracţiunea prevăzută în art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 dacă această situaţie a fost cunoscută şi acceptată de beneficiar, iar când s-a făcut prin inducere în eroare a acestuia, în scopul obţinerii unui folos material injust şi dacă s-a cauzat beneficiarului o pagubă, fapta constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (4) C. pen.
Probele administrate în cauză fiind insuficiente pentru clarificarea elementelor sus-menţionate, recursul în anulare este fondat sub acest aspect.
Cu privire la emiterea biletelor la ordin fără acoperire în cont, se constată că, în cazul în care biletul la ordin nu este emis în condiţiile prevăzute în art. 104 pct. 2 din Legea nr. 58/1934, sunt aplicabile dispoziţiile acestei legi privitoare la gir, scadenţă, plată, acţiunea sau executarea cambială, regres în caz de neplată şi protest, fapta neconstituind infracţiune, ci se situează în domeniul dreptului civil.
În cazul în care, însă, prin emiterea biletului la ordin fără acoperire creditorul este indus în eroare, în scopul obţinerii unui folos material injust şi dacă s-a cauzat acestuia o pagubă, fapta constituie infracţiunea de înşelăciune în convenţii prevăzută în art. 215 alin. (3) C. pen.
Cum din actele cauzei se constată că nici sub acest din urmă aspect situaţia de fapt nu a fost clarificată, recursul în anulare a fost admis şi s-au casat hotărârile atacate cu trimiterea cauzei la prima instanţă pentru rejudecare.

Inselaciune. Emiterea unui cec fara acoperire. Fapta prevazuta in art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea CEC-ului nr. 59/1934.

Sectia penala a Curtii supreme de justitie
Decizie nr. 5683/2001 din 19/12/2001
Inselaciune. Emiterea unui cec fara acoperire. Fapta prevazuta in art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea CEC-ului nr. 59/1934.


In cazul in care, in cadrul unei tranzactii comerciale, o persoana emite un cec fara acoperire bancara necesara, situatie cunoscuta si acceptata de beneficiar, elementele constitutive ale infractiunii de inselaciune prevazuta in art. 215 alin. 4 nu sunt intrunite. Fapta in sine, de a emite un cec fara a avea la tras disponibil suficient, constituie insa infractiunea prevazuta in art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea CEC-ului nr. 59/1934. Prin sentinta penala nr. 865 din 17 mai 1999, Judecatoria Arad a dispus, in baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d C. proc. pen., achitarea inculpatei A.E.F. pentru infractiunea de inselaciune prevazuta in art. 215 alin. 4 C. pen. Instanta a retinut ca, la 29 decembrie 1997, inculpata, asociat unic al unei societati comerciale, a cumparat de la reprezentantul unei alte societati o cantitate de cafea in valoare de 17 milioane de lei, pentru care a emis o fila cec fara a exista acoperirea bancara necesara. La eliberarea cecului, a retinut instanta, inculpata a aratat reprezentantului societatii vanzatoare ca nu are acoperirea necesara in cont, situatie in care neexistand o actiune de inducere in eroare a partii vatamate, elementele constitutive ale infractiunii nu sunt intrunite. Prin decizia penala nr. 748 din 6 septembrie 1999, Tribunalul Arad a admis apelul declarat de procuror si a condamnat pe inculpata in baza art. 215 alin. 2 si 4 C. pen., recursul inculpatei fiind respins prin decizia penala nr. 1526/R din 8 noiembrie 1999 a Curtii de Apel Timisoara. Impotriva ultimelor doua hotarari pronuntate in cauza s-a declarat recurs in anulare, cu motivarea ca in speta nu sunt intrunite elementele constitutive ale unei infractiuni. Examinand cauza, se constata ca recursul in anulare este fondat pentru urmatoarele considerente. Potrivit art. 215 alin. 4 C. pen., constituie infractiunea de inselaciune emiterea unui cec stiind ca pentru valorificarea lui nu exista acoperirea necesara, in scopul aratat in alin. 1, daca s-a pricinuit o paguba posesorului cecului. In speta, desi inculpata a emis cecul fara a avea in cont suma necesara acoperirii sumei, nu se poate retine ca fapta intruneste elementele constitutive ale infractiunii de inselaciune, de vreme ce reprezentantul partii vatamate a acceptat ca mijloc de plata cecul, stiind, asa cum rezulta din probe, ca la data emiterii lui inculpata nu avea in banca disponibilul necesar decontarii acestuia. In atare conditii, beneficiarul cecului nu a fost indus in eroare, conditie ce tine de esenta infractiunii de inselaciune in toate formele ei. Fapta inculpatei intruneste insa elementele constitutive ale infractiunii prevazute in art. 84 alin. 4 pct. 2 din Legea CEC-ului nr. 59/1934, potrivit caruia constituie infractiune fapta de a emite un cec fara a avea la tras disponibil suficient sau de a dispune altfel, in total sau in parte, de disponibilul avut, dupa ce s-a tras cecul si mai inainte de trecerea termenului fixat pentru prezentare. Asa fiind, se constata ca faptei i s-a dat o incadrare juridica gresita, caz de casare luat in considerare din oficiu, conform art. 410 alin. ultim C. proc. pen. In consecinta, recursul in anulare a fost admis, s-au casat toate hotararile pronuntate in cauza, s-a schimbat incadrarea juridica potrivit considerentelor ce preced si s-a dispus condamnarea inculpatei conform noii incadrari.

Partile in judecarea plangerii impotriva refuzului executorului judecatoresc

Dosar nr: 23340/245/2007 Judecatoria Iasi

Parti: Contestator: A.M.

Debitor: S.I.

Intimat: BEJ A.C.

In acest prim articol, voi prezenta (sintetiza) hotarârea instantei Iesiene doar vis-a-vis de exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Biroului Executorului Judecatoresc,(si nu a executorului judecatoresc !) in judecarea acestui gen de plangere, potrivit prev.art.53 al.3 din Legea nr:188/2000:

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a BEJ A.C., (exceptie invocata din oficiu de instanta, si care a fost admisa)urmatoarele:

Procesul verbal de refuz este un act emis de executorul judecatoresc in indeplinirea atributiilor sale prevazute de lege, avand valoarea unui act de executare.
Procedura plangerii impotriva refuzului executorului de a efectua executarea este o forma speciala a contestatiei la executare, reglementata de art. 53 din Legea 188/2000. Or, in cadrul oricarei contestatii la executare, calitate procesuala au partile implicate in raportul executional: creditorul si debitorul, nu si organul de executare silita, cu atat mai mult forma juridica in care acesta isi desfasoara activitatea(biroul). De la aceasta regula nu fac exceptie nici dispozitiile Legii 188/2000, legea speciala, potrivit art. 53 al.3 judecata plangerii realizandu-se cu citarea prtilor(parti in faza executarii fiind debitorul si creditorul). Mai mult, al.5 al aceluiasi articol stabileste obligatia executorului de a se supune hotararii judecatoresti prin care se solutioneaza plangerea, text de lege care ar fi inutil daca executorul(sau Biroul executorului) ar fi parte in cauza.In toate cazurile, calitatea procesuala se analizeaza in cerinta existentei unei identitati intre persoana reclamantului si persoana celui care este titularul dreptului subiectiv dedus in justitie, precum si in conditia unei identitati intre persoana paratului si persoana celui obligat in raportul de drept substantial.Or, executorul judecatoresc, prin procesul verbal de refuz motivat, (in cazul in care avem un refuz motivat!)este in exercitiul unor atributii care i-au fost conferite prin lege. Potrivit art. 41 si 45 din Statutul executorului judecatoresc, Biroul nu este persoana juridica, iar patrimoniul biroului executorului judecatoresc are regimul juridic al bunurilor afectate exercitarii profesiei executorului judecatoresc. De asemenea, potrivit art. 43 din Statut, indiferent de forma de desfasurare a activitatii, in mod individual sau prin asociere, atributiile personale si raspunderea pentru actele intocmite revin exclusiv executorului judecatoresc care le-a intocmit.