Viitorul aparţine celor care cred în frumuseţea propriilor vise.” (Eleanor Roosevelt)

Sunt Gabriela Padurariu din Iași iar acesta este locul meu virtual in care îmi expun opinia despre diverse aspecte juridice. Accept orice comentariu făcut cu bun simt doar pe marginea a ceea ce am scris pe acest blog. În privinta sfaturilor juridice vă rog să nu uitați că ele nu se pot acorda profesional decât față în față și nu virtual .
Informatiile de pe acest blog nu reprezintă consultanță juridică. Ele vor fi folosite doar în scop de informare generală, nu pentru luarea unor decizii. Pentru luarea unor decizii trebuie să mă contactați personal sau să apelați la alți profesioniști.
Aceste precizări au semnificația unei declinări de obligație.


Pe această pagină, încerc să traduc din drept în română, adică să explic prin cuvinte simple, diverse chestiuni din drept. Da, uneori mă adresez unui public neinițiat dar și celor care au nevoie de un minim de informare dar nu știu de unde să înceapă; mai departe, însă, consultați un avocat în mod direct! De asemenea, mă mai adresez și celor care vor să cunoască, pentru că informația înseamnă putere (nu-i așa? ) iar un minim de cultură generală juridică încă nu știu să fi făcut rău cuiva. Pentru toate acestea, informațiile sunt mult simplificate în diverse articole juridice, pentru a fi accesibile și a contura un cadru general. Fac asta ca parte a programului personal de educație juridică - ca misiune pro bono, în acord și cu prevederile legale – program pe care îl dezvolt deja de câțiva ani buni. Asta este ceea ce dau eu înapoi lumii pentru privilegiul de avea un loc sub soare: informații! Și zic eu că nu este puțin lucru! Considerați, astfel, conținutul acestei pagini ca fiind unul cu titlu informativ și general. Nu sunt responsabilă, sub nicio formă, cu privire la modul cum înțelegeți, cum interpretați și cum alegeți să folosiți informațiile postate motiv pentru care, vă îndemn la modul cel mai serios să consultați un profesionist în mod direct, înainte de a lua orice decizie cu privire la speța dvs., căruia să îi spuneți toate detaliile și să vadă actele, dacă este cazul, fiindcă doar așa puteți primi un răspuns corect, complet și perfect adaptat situației dvs.

DESPRE GABRIELA PĂDURARIU:

DESPRE GABRIELA PĂDURARIU: Recunoscută pentru atenţia sa la detalii, Gabriela Pădurariu reprezintă în instanţa de judecată cât şi în faţa altor autorităţi, persoane juridice – societăţi, ONG-uri, etc. – în diverse cauze civile, comerciale, penale, în special în executarea silită. Funcţie de interesul celui pe care îl reprezintă ştie să urgenteze sau să temporizeze soluţionarea unei cauze – în special executări silite, cauze comerciale sau procedura insolvenţei -, caută şi găseşte întotdeauna cele mai bune soluţii tehnice din punct de vedere juridic şi al strategiei soluţionării corecte a cauzei de către instanţa de judecată, în sensul că-i oferă toate informaţiile necesare atât în fapt cât şi în drept pentru ca aceasta să poată pronunţa o hotărâre legală şi temeinică. Din experienţa acumulată în practica dreptului execuţional civil, poate spune că stăpăneşte în amănunt toate subtilităţile şi tertipurile de care se folosesc atât părţile din executarea silită – creditor şi debitor – cât şi executorul judecătoresc şi chiar instanţa de executare, pentru tergiversarea urmăririi silite. De asemenea, cunoaşte foarte bine cum îşi ascund debitorii bunurile şi veniturile de la urmărire şi cum pot fi acestea găsite/descoperite sau/și readuse în patrimoniul debitorului pentru a putea fi executat silit. În cazul în care în legătură cu soluţionarea unei cauze s-au ivit probleme legate de ineditul situaţiei fie anterior sesizării autorităţii corespunzătoare, fie în derularea unui proces civil, comercial, penal, fie în faza de urmărire silită, a apelat la grupul de profesionişti în drept – grupul său de colaboratori - care s-a format în timp şi în care dezbat foarte serios probleme de drept material, obiectiv, substanțial, cât şi de procedură, căutând cele mai eficiente soluţii de rezolvare. Apără și argumentează exclusiv ce i se potrivește persoanei și ce poate duce speța respectivă atât din punct de vedere uman cât și juridic. De foarte multe ori a consiliat partea să renunțe la anumite pretenții pentru că nu puteau fi dovedite, pentru că erau doar ambiții și dorințe neîntemeiate și pentru că totodată nu poate munci, nu poate crea intelectual un lucru, o cerință care nu este validă, care nu e parte din povestea acelei persoane, a acelui dosar.
SEDIUL PROFESIONAL:

Iaşi, str: Sărăriei nr. 58
Tel: 0746 669594
e-mail: gabriela_padurariu@yahoo.com

SEDIUL PROFESIONAL SECUNDAR :

Iași, str. Grigore Ureche nr. 1 - 3, Bloc Șonțu Mărăcineanu, ARPA OFFICE CENTER, Biroul 9 (lână Policlinica Regina Maria)

ACTIVITATE PUBLICISTICĂ: PUBLICAŢIILE MELE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE ŞI PAGINI WEB

ACTIVITATE PUBLICISTICĂ: PUBLICAŢIILE MELE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE ŞI PAGINI WEB

Adresa:

Adresa:
Clic pe foto
Protected by Copyscape Duplicate Content Penalty Protection

NOUTĂȚI LEGISLATIVE, EVENIMENTE JURIDICE ȘI OPINII JURIDICE

NOUTĂȚI LEGISLATIVE, EVENIMENTE JURIDICE ȘI OPINII JURIDICE

16 martie 2016

Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015 prin care Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.666 din Codul de procedura civil

CCR a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art.666 din Codul de procedura civila sunt neconstitutionale: „Declansarea procedurii executarii silite este sustrasa controlului judecatoresc”
 
Comunicatul CCR:
 
"In ziua de 17 decembrie 2015, Plenul Curtii Constitutionale, investit in temeiul art.146 lit.d) din Constitutia Romaniei si a art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a luat in dezbatere exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.I pct.29 din Legea nr.138/2014 pentru modificarea si completarea Legii nr.134/2010 privind Codul de procedura civila, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative conexe. Curtea, avand in vedere art.62 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, a constatat ca obiect al exceptiei de neconstitutionalitate il constituie reglementarea corespondenta din actul de baza, si anume art.665 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedura civila, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.545 din 3 august 2012. Solutia legislativa cuprinsa in aceasta dispozitie, in urma republicarii Legii nr.134/2010 in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.247 din 10 aprilie 2015, a fost preluata in art.666, text asupra caruia Curtea s-a pronuntat prin prezenta decizie. Art.666 priveste, in esenta, incuviintarea executarii silite de catre executorul judecatoresc.
In urma deliberarilor, Curtea Constitutionala, cu majoritate de voturi, a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art.666 din Codul de procedura civila sunt neconstitutionale. Curtea a stabilit ca acestea contravin prevederilor constitutionale ale art.1 alin.(4), prin prisma exercitarii de catre executorii judecatoresti a unei activitati specifice instantelor judecatoresti, precum si ale art.21 alin.(3) si art.124, prin prisma faptului ca declansarea procedurii executarii silite este sustrasa controlului judecatoresc, iar, in acest fel, pe de o parte, exigentele dreptului la un proces echitabil, sub aspectul impartialitatii si independentei autoritatii, nu sunt respectate, iar, pe de alta parte, infaptuirea justitiei este 'delegata' executorului judecatoresc.
De asemenea, Curtea a retinut incalcarea art.147 alin.(4) din Constitutie, intrucat legiuitorul nu a respectat Decizia Curtii Constitutionale nr.458 din 31 martie 2009, ignorand exigentele constitutionale stabilite prin aceasta.
Decizia este definitiva si general obligatorie si se comunica celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si instantei care a sesizat Curtea Constitutionala, respectiv Judecatoria Oradea – Sectia civila".
 
 
Cum poate fi invocata Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015 prin care Curtea Constituționala a admis exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.666 din Codul de procedura civil :
 
Pentru contestatorii cu litigii in desfasurare cauze pendinte pe rolul instantelor de judecata, contestatii la executare impotriva executarii silite,  acolo unde executarea a fost incuviintata de catre executorul judecatoresc si nu de catre instanta de executare, se poate invoca Decizia nr. 895/17.12.2015 pentru a obtine anularea executarile silite astfel inceputa.
 
De asemenea, considerentele cuprinse în decizia Curţii Constituționale ar putea fi aplicate în cadrul proceselor în curs numai in următoarele condiții:
 
– să fie vorba de o contestaţie la executare care are ca obiect şi nulitatea încheierii de încuviinţare a executării;

– temeiul cererii de anulare a încheierii de încuviinţare a executării silite îl constituie necompetenţa de atribuţie a executorului judecătoresc de a încuviinţa executarea silită ori absenţa unui control a priori din partea unei instanţe judecătoreşti sau altă formulare care să pună în discuţie problema de neconstituţionalitate dezlegată de Curtea Constituţională;

– contestaţia la executare să fie formulată în termenul prevăzut de lege;


– contestaţia la executare să nu fie nulă pentru motive prevăzute de Codul de procedură civilă sau de alte legi speciale, precum O.U.G. nr. 80/2013;

– contestaţia la executare să fie admisibilă în raport cu art. 713 alin. (3) NCPC;


– să fie întrunite condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile;

– dacă se află în calea de atac a apelului, în cadrul acestuia să se critice soluţia cu privire la nulitatea încheierii de încuviinţare, deoarece în caz contrar problema ar intra în autoritatea de lucru judecat ca urmare al principiului tantum devolutum quantum appellatum.
 
 
 

Legea care limitează profitul firmelor de recuperare a creanţelor a fost adoptată de Senat la începutul lunii octombrie

Sursa:

http://stiri.tvr.ro/o-lege-care-i-ar-ajuta-pe-datornici-si-ar-limita-profitul-recuperatorilor--tinuta-la-sertar_71903.html

După legea insolvenţei persoanelor fizice şi darea în plată, parlamentarii ar trebui să voteze şi proiectul de lege care să limiteze profitul recuperatorilor de creanţe. De aproape jumătate de an, legea este blocată la Comisia de buget-finanţe din Camera Deputaţilor. Adoptarea ei ar fi o lovitură pentru firmele de recuperare, dar i-ar ajuta pe datornici.

Legea care limitează profitul firmelor de recuperare a creanţelor a fost adoptată de Senat la începutul lunii octombrie. De atunci însă, a rămas blocată în sertarele Camerei Deputaţilor. Recuperatorii speră ca legea să rămână uitată în sertare. Legea le-ar permite recuperatorilor să ceară de la datornici cel mult dublul sumei pe care au plătit-o pentru creanţă. Proiectul ar fi în beneficiul datornicilor, iar furnizorii de servicii ar fi mai puţin interesaţi să vândă datoria, spun iniţiatorii. Potrivit unui contract de cesiune de creanţe obţinut de Ştirile TVR, o mare bancă din România a vândut datoriile clienţilor, în valoare de 34 de milioane de euro, unei firme de recuperări. S-a mulţumit cu un preţ de un milion şi jumătate de euro. Nici măcar 5% din totalul datoriei. Chiar dacă legea spune foarte clar că o creanţă se şterge după 3 ani, recuperatorii nu se lasă şi merg la uşilor datornicilor pentru a le lua şi ultimul leu. O directivă europeană stabileşte reguli clare pentru firmele de recuperări şi limite pentru activitatea acestora. Ar fi trebuit să intre în vigoare la 21 martie, dar ANPC încă lucrează la modificarea legii. -

Violarea art. 8 din Convenție – dreptul la viață privată (Hotărârea CEDO în cauza Italgomme P. Srl c. Italia)

Inspecțiile au avut ca obiect verificarea, copierea și sechestrarea registrelor contabile, a conturilor, a facturilor și a altor documente ...