Viitorul aparţine celor care cred în frumuseţea propriilor vise.” (Eleanor Roosevelt)

Sunt Gabriela Padurariu din Iași iar acesta este locul meu virtual in care îmi expun opinia despre diverse aspecte juridice. Accept orice comentariu făcut cu bun simt doar pe marginea a ceea ce am scris pe acest blog. În privinta sfaturilor juridice vă rog să nu uitați că ele nu se pot acorda profesional decât față în față și nu virtual .
Informatiile de pe acest blog nu reprezintă consultanță juridică. Ele vor fi folosite doar în scop de informare generală, nu pentru luarea unor decizii. Pentru luarea unor decizii trebuie să mă contactați personal sau să apelați la alți profesioniști.
Aceste precizări au semnificația unei declinări de obligație.


DESPRE GABRIELA PĂDURARIU:

DESPRE GABRIELA PĂDURARIU: Recunoscută pentru atenţia sa la detalii, Gabriela Pădurariu reprezintă în instanţa de judecată cât şi în faţa altor autorităţi, persoane juridice – societăţi, ONG-uri, etc. – în diverse cauze civile, comerciale, penale, în special în executarea silită. Funcţie de interesul celui pe care îl reprezintă ştie să urgenteze sau să temporizeze soluţionarea unei cauze – în special executări silite, cauze comerciale sau procedura insolvenţei -, caută şi găseşte întotdeauna cele mai bune soluţii tehnice din punct de vedere juridic şi al strategiei soluţionării corecte a cauzei de către instanţa de judecată, în sensul că-i oferă toate informaţiile necesare atât în fapt cât şi în drept pentru ca aceasta să poată pronunţa o hotărâre legală şi temeinică. Din experienţa acumulată în practica dreptului execuţional civil, poate spune că stăpăneşte în amănunt toate subtilităţile şi tertipurile de care se folosesc atât părţile din executarea silită – creditor şi debitor – cât şi executorul judecătoresc şi chiar instanţa de executare, pentru tergiversarea urmăririi silite. De asemenea, cunoaşte foarte bine cum îşi ascund debitorii bunurile şi veniturile de la urmărire şi cum pot fi acestea găsite/descoperite sau/și readuse în patrimoniul debitorului pentru a putea fi executat silit. În cazul în care în legătură cu soluţionarea unei cauze s-au ivit probleme legate de ineditul situaţiei fie anterior sesizării autorităţii corespunzătoare, fie în derularea unui proces civil, comercial, penal, fie în faza de urmărire silită, a apelat la grupul de profesionişti în drept – grupul său de colaboratori - care s-a format în timp şi în care dezbat foarte serios probleme de drept material, obiectiv, substanțial, cât şi de procedură, căutând cele mai eficiente soluţii de rezolvare. Apără și argumentează exclusiv ce i se potrivește persoanei și ce poate duce speța respectivă atât din punct de vedere uman cât și juridic. De foarte multe ori a consiliat partea să renunțe la anumite pretenții pentru că nu puteau fi dovedite, pentru că erau doar ambiții și dorințe neîntemeiate și pentru că totodată nu poate munci, nu poate crea intelectual un lucru, o cerință care nu este validă, care nu e parte din povestea acelei persoane, a acelui dosar.

Arbitru judiciar - Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere

Arbitru judiciar - Secretar general - Curtea de Arbitraj Comercial, Maritim și Fluvial;

Arbitru judiciar - Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere din Iași;

Reprezentant al Consiliului de Mediere în relația cu, Curtea de Apel Iași




ACTIVITATE PUBLICISTICĂ: PUBLICAŢIILE MELE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE ŞI PAGINI WEB

ACTIVITATE PUBLICISTICĂ: PUBLICAŢIILE MELE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE ŞI PAGINI WEB
SEDIUL PROFESIONAL:

Iaşi, str: Sărăriei nr. 58
Tel: 0746 669594
e-mail: gabriela_padurariu@yahoo.com

Adresa:

Adresa:
Clic pe foto

Lista arbitri judiciari - Curtea de Arbitraj Comercial, Maritim și Fluvial

Lista arbitri judiciari - Curtea de Arbitraj Comercial, Maritim și Fluvial
Click pe fotografie

Curtea de Arbitraj Comercial, Maritim și Fluvial

Curtea de Arbitraj Comercial, Maritim și Fluvial
Clic pe fotografie

Arbitraj și Mediere

Corpul Profesional al Mediatorilor din Județul Iași

Despre Biroul de Mediator Gabriela Pădurariu:

Biroul de mediator Gabriela Pădurariu oferă servicii mediere în Iași în toate tipurile de conflicte, cu expertiză de abordare fie individual, fie ca echipă.


Dacă vă doriți o rezolvare rapidă pentru disputele dumneavoastră prin servicii de mediere,Biroul de mediator Gabriela Pădurariu cu sediul în Iași, vă pune la dispoziție servicii de mediere ce asigură rezolvarea rapidă a oricărui litigiu de la cele de drept civil precum : grănițuire, revendicare, evacuare, partaj, divorț, încredințare minori, vizitare minori, executarea contractelor, litigii între asociați, la cele de drept penal – plângeri prealabile de lovire, tulburare de posesie, distrugere, precum și de dreptul muncii – drepturi salariale, concedieri.


Medierea reprezintă o alternativă în raport cu justiția de soluționare a conflictelor dintre părți, prin care o terță persoană neutră, imparțială și fără putere de decizie – mediatorul – ajuta părțile să găsească împreuna o soluție care să rezolve neînțelegerile dintre ele.


Medierea face parte din marea familie a metodelor alternative de soluționare a litigiilor – ADR ( Alternative Dispute Resolution).

Numărul din ce în ce mai mare al proceselor din instanțe este semnificativ pentru lipsa de dorință, dar și de informare a justițiabililor de a folosi cu eficiență dialogul pentru rezolvarea disputelor.

Pentru ca mediul juridic actual descurajează soluționarea rapidă a disputelor, pentru unele conflicte, societatea are nevoie de o modalitate mai eficientă de rezolvare a acestora. Această modalitate este medierea.

Procedura medierii costă și durează relativ mai puțin, aceasta se desfășoară în condiții de confidențialitate maximă, mediatorul având obligația de a păstra secretul dezbaterilor, atât față de persoanele cu care intră în contact în cadrul procedurii de mediere, cât și față de experții pe care părțile îi angajează în diferite cauze.

Protected by Copyscape Duplicate Content Penalty Protection

NOUTĂȚI LEGISLATIVE, EVENIMENTE JURIDICE ȘI OPINII JURIDICE

NOUTĂȚI LEGISLATIVE, EVENIMENTE JURIDICE ȘI OPINII JURIDICE

21 mai 2020

A fost promulgată modificarea Legii privind darea în plată. Decret semnat – 13 mai 2020

Noua Lege a dării în plată (textul integral):

Art. 1.
(1) Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor.
(2) Consumatori sunt persoanele definite de Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Dispoziţiile prezentei legi se aplică şi în cazul în care creanţa creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea şi/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori.
(4) Prevederile prezentei legi nu se aplică creditelor acordate prin programul „Prima casă”, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului „Prima casă”, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 2.
Dispoziţiile prezentei legi se coroborează cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi cu celelalte dispoziţii legale în vigoare.
Art. 3.
Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord.
Art. 4.
(1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:
a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială;
b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;
c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;
d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.
e) este îndeplinită condiţia privind impreviziunea.
(11) Reprezintă impreviziune: a) pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului, înregistrează la data transmiterii notificării de dare în plată o creştere de peste 52,6% faţă de data încheierii contractului de credit. În vederea calculării procentului de 52,6% se va avea în vedere cursul publicat de Banca Naţională a României la data transmiterii notificării de plată şi cursul de schimb publicat de BNR la data încheierii contractului de credit. b) pe durata executării contractului de credit, obligația de plată lunară înregistrează o creștere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă.
(12 ) În scopul aplicării prevederilor prezentei legi, este necesară menținerea pragurilor valorice prevăzute la alin. (11 ) lit. a) și b) în ultimele 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată.
(13 ) Prezumţiile prevăzute la art. 4 alin. (11 ) au caracter absolut. Creditorul care formulează contestaţie, conform art. 7, are obligaţia de a dovedi omisiunea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a notificării de dare în plată, prevăzute la art. 4 alin. (l) lit. a) – d).
(2) În situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri, în vederea aplicării procedurii prevăzute de prezenta lege debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului.
(3) Impreviziunea este prezumată în favoarea consumatorului, care formulează o notificare în condiţiile art. 5 sau art. 8 alin. (5) din lege.
(4) Echilibrarea şi continuarea contractului de credit sunt prioritare. Încetarea contractului de credit va putea fi dispusă doar în cazul imposibilităţii vădite a continuării sale.
Art. 5.
(1) În vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4.
(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă şi stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convenţional al instituţiei de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalităţi, izvorând din contractul de credit ipotecar, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi.
(3) Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere şi nici mai lung de 90 de zile, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum şi orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de un creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia. Neprezentarea debitorului la termenele indicate în notificare echivalează cu renunţarea la notificarea de dare în plată şi părţile vor fi repuse de drept în situaţia anterioară.
(31) Pe perioada notificării, precum şi pe perioada soluţionării cererilor prevăzute la art. 7 şi 8 din prezenta lege, este interzisă înscrierea în Biroul de credit sau în alte baze de date negative cu privire la debitorii riscanţi sau rău-platnici, a debitorului care a efectuat notificarea prevăzută la art. 5 alin. (1), indiferent dacă înscrierea ar fi efectuată din iniţiativa creditorului sau a unei autorităţi centrale sau locale. Dispoziţiile prezentului alineat sunt aplicabile, în mod corespunzător, şi persoanelor şi procedurilor la care se referă art. 6 şi, respectiv, art. 8 alin. (5) din prezenta lege.
(4) Cu cel puţin 3 zile libere înainte de prima zi de convocare la notarul public, părţile transmit acestuia informaţiile şi înscrisurile necesare încheierii actului de dare în plată.
(5) Toate costurile notariale şi, după caz, ale executorului judecătoresc sau ale avocatului se suportă de către debitor.
Art. 6.
(1) De la data primirii notificării prevăzute la art. 5 se suspendă dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum şi împotriva garanţilor personali sau ipotecari.
(2) În situaţia admiterii definitive a contestaţiei prevăzute la art. 7, creditorul poate demara sau, după caz, relua orice procedură judiciară sau extrajudiciară atât împotriva debitorului, cât şi împotriva altor garanţi personali sau ipotecari.
(3) Demersurile prevăzute la art. 5 şi art. 7-9 pot fi întreprinse şi de codebitori, precum şi de garanţii personali sau ipotecari ai consumatorului principal, cu acordul acestuia sau al succesorilor săi.
(4) Acţiunea în regres împotriva debitorului principal va putea fi formulată numai după stingerea integrală a datoriei izvorând din contractul de credit, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi.
Art. 7.
(1) În termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispoziţiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege.
(2) Cererea se judecă în procedură de urgenţă, cu citarea părţilor, de judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază consumatorul.
(3) Apelul împotriva hotărârii pronunţate în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) se depune de partea interesată în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare şi se judecă cu celeritate.
(4) Până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate de creditor se menţine suspendarea oricărei plăţi către acesta, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului. De la data comunicării notificării de dare în plată, executările silite aflate în derulare, inclusiv popririle, se suspendă automat.
(5) În situaţia în care se admite contestaţia formulată de creditor, părţile vor fi puse în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege.
(51 ) În cazul admiterii contestaţiei creditorului prin hotărâre definitivă, penalităţile şi orice daune-interese care ar rezulta din parcurgerea procedurii notificării prevăzute la art. 5 şi 6 vor putea fi pretinse doar dacă creditorul contestator probează ca debitorul a fost de rea-credinţă la depunerea notificării.
(6) În termen de 10 zile de la data respingerii definitive a contestaţiei, creditorul are obligaţia să se prezinte, în conformitate cu notificarea prealabilă a debitorului, la notarul public indicat în cuprinsul acesteia. Dispoziţiile art. 5 alin. (4) sunt aplicabile atât în vederea transmiterii informaţiilor şi a înscrisurilor, cât şi în vederea stabilirii datei exacte a semnării actului de dare în plată.
Art. 8.
(1) În situaţia în care creditorul nu se conformează dispoziţiilor prevăzute de prezenta lege, debitorul poate cere instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor.
(2) Cererea se judecă cu celeritate, cu citarea părţilor, de către judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază debitorul.
(3) Până la soluţionarea definitivă a cererii prevăzute la alin. (1) se menţine suspendarea oricărei plăţi către creditor, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.
(4) Acţiunea prevăzută de prezentul articol este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
(5) Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului. Se consideră că există impreviziune în cazul în care debitorul, care formulează notificare de dare în plată, a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, dar este în continuare executat silit, prin poprire sau alte forme de executare silită, pentru datoria iniţială şi pentru accesoriile acesteia, neacoperite prin executarea silită a imobilului ipotecat. Dispoziţiile art. 4 alin. (13 ) se aplică în mod corespunzător.
Art. 9.
Hotărârea pronunţată potrivit prevederilor art. 8 poate fi atacată cu apel, în termen de 7 zile de la comunicare.
Art. 10.
(1) La momentul încheierii contractului translativ de proprietate, respectiv de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, potrivit prevederilor art. 8 sau, după caz, ale art. 9, va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.
(2) De dispoziţiile prezentului articol beneficiază şi codebitorul sau fideiusorul care a garantat obligaţia debitorului principal.
Art. 11.
În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, [precum şi din devalorizarea bunurilor imobile][71], prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu