Medierea devine o procedură încurajată și, în unele cazuri, chiar obligatorie pentru anumite categorii de contracte de achiziții publice

Potrivit unui comunicat din data de 31 ianuarie 2018, Consiliul de Mediere a făcut public faptul că, prin Hotărârea de Guvern nr. 1/2018 pentru aprobarea condițiilor generale și specifice pentru anumite categorii de contracte de achiziție aferente obiectivelor de investiții finanțate din fonduri publice, medierea este recunoscută ca fiind principala modalitate de soluționare a disputelor apărute în domeniul menționat anterior, mediatorii devenind, astfel, principalii actori în ceea ce privește procedura de soluționare a disputelor din domeniul negocierii, încheierii și executării contractelor de achiziții din fonduri publice.

Pentru mai multe detalii, redăm în continuare textul articolului de lege relevant pentru profesia de mediator:

Clauza 70. Dispute și arbitraj

70.1. Dispute

Se consideră că a intervenit o dispută între Părți de la data la care o Parte transmite către cealaltă Parte o notificare de dezacord potrivit prevederilor subclauzei 69c.5 [Notificarea de dezacord] sau, în cazul oricăror altor dispute pentru care Condițiile Contractuale nu prevăd emiterea unei notificări de dezacord, de la data la care o Parte notifică cealaltă Parte cu privire la o dispută.

70.2. Soluționare amiabilă

În cazul oricărei dispute, ambele Părți vor încerca să soluționeze disputa pe cale amiabilă, înainte de începerea arbitrajului. Părțile pot agrea să recurgă la soluționarea disputei în mod direct sau prin intermediul unui mediator.

În cazul în care oricare dintre Părți refuză soluționarea disputei pe cale amiabilă prin intermediul unui mediator și Părțile nu ajung la o soluționare amiabilă a disputei în mod direct, oricare dintre Părți poate recurge la soluționarea disputei prin intermediul arbitrajului, dar nu mai devreme de 90 de zile de la data Deciziei Supervizorului.

În cazul în care Părțile recurg la soluționarea disputei pe cale amiabilă prin intermediul unui mediator, oricare dintre Părți poate recurge la soluționarea disputei prin intermediul arbitrajului în termen de 30 de zile de la transmiterea de către oricare dintre Părți a unei notificări către cealaltă Parte prin care renunță la soluționarea disputei pe cale amiabilă prin intermediul unui mediator, dar nu mai devreme de 90 de zile de la data Deciziei Supervizorului.

În cazul în care nu a fost emisă o Decizie a Supervizorului, Părțile au obligația de a soluționa disputa apărută pe cale amiabilă în mod direct sau prin intermediul unui mediator înainte de începerea arbitrajului. Arbitrajul poate începe în termen de 90 de zile de la încheierea procedurii de mediere sau negociere directă.”

Sursa:

http://cmediere.ro/page/2023/medierea-devine-o-procedura-incurajata-si-in-unele-cazuri-chiar-obligatorie-pentru-anumite-categorii-de-contracte-de-achizitii-publice

Vănzarea lucrului altuia - o ciudățenie juridică decretată ca valabilă printr-un text de lege expres, art. 1683 alin. (1) din NCC

Nimic nu pare mai evident și de bun-simț decât faptul că nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are el însuşi (nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet) sau, altfel spus, că nimeni nu poate transmite ceea ce nu are (nemo dat quod non habet). Art. 17 alin. (1) din NCC prevede chiar în mod expres că „nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe drepturi decât are el însuși”. Cu toate acestea, există destule situaţii în care vânzarea se încheie cu privire la un bun care nu aparţine vânzătorului.

Din păcate, legea ne permite să vindem ceva ce nu ne aparține, iar un contract încheiat fără ca noi să fim proprietarii bunului vândut este perfect valabil. Situația nu este nici pe departe complicată, atâta timp cât totul decurge conform prevederilor din Codul civil. Grija vânzătorului este să procure dreptul pe care l-a vândut deja, fără a se certa cu legea și cu adevăratul proprietar.

Vezi în acest sens:

https://www.avocatnet.ro/articol_44293/Vrei-să-vinzi-capra-vecinului-Nimic-mai-simplu-legea-e-de-partea-ta.html

Însă există soluții privind sancțiunea nulității relative a vânzării lucrului altuia :

https://juridice.ro/essentials/1101/vanzarea-lucrului-altuia-intre-vechea-si-noua-reglementare-a-codului-civil-roman

Răspunderea administratorului pentru neachitarea datoriilor acumulate de societate - soluție de respingere a cererii

Răspunderea instituită de dispoziţiile art. 169 din Legea nr. 85/2014, nu constituie o formă specială de răspundere patrimonială, ci reprezintă o aplicație a răspunderii civile delictuale în materia insolvenței, textul limitându-se la a enumera faptele ilicite ce constituie temei al răspunderii, adăugând o condiţie suplimentară sub aspect cauzal – respectiv, aceea ca faptele imputate persoanelor vinovate să fi determinat starea de insolvenţă a debitoarei.

Însă, pe lângă condiţia existenţei unor fapte ilicite cauzatoare de prejudicii și condiția ca starea de insolvență să fi fost rezultatul activității ilicite a pârâtului, pentru angajarea răspunderii civile delictuale a acestuia este necesară şi întrunirea celorlalte condiţii prevăzute de art. 1357 Cod civil, respectiv: culpa, prejudiciul şi raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

Prin ipoteză, insolvenţa presupune acumularea de datorii, care nu mai pot fi achitate din lipsă de lichidităţi. A accepta că simpla acumulare de datorii este suficientă pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului statutar ar însemna ca acesta să răspundă, de plano, în toate cazurile în care procedura a fost declanşată.

Or, nu aceasta este intenţia legiuitorului, instituţia antrenării răspunderii având rolul de a asigura repararea prejudiciilor cauzate printr-o conduită frauduloasă a fostului administrator statutar, nicidecum pentru acele situaţii în care incapacitatea de plată s-a ivit datorită unor motive neimputabile, cum ar fi conjuncturi economice nefavorabile, pierderi independente de voinţa debitoarei, imposibilitatea încasării unor creanţe etc.

În atare situaţie, Curtea constată că neachitarea datoriilor acumulate de societatea debitoare nu întruneşte, niciuna dintre ipotezele normative invocate în susţinerea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale, aşa încât apreciază că în mod justificat judecătorul sindic a procedat la respingerea acesteia, sub aspectul analizat. (Curtea de Apel Timișoara, Secţia a II-a civilă, Decizia civilă nr. 522 din 23 iunie 2016, rezumată de judecător conf. univ. dr. Marian Bratiş, portal.just.ro)

Partaj - Regimul juridic aplicabil bunurilor achiziţionate de concubini

Bunurile dobândite în timpul concubinajului sunt proprietate comună pe cote părţi, dacă se face dovada că între concubini a existat o convenţie, chiar tacită, în acest sens.

În cazul partajului bunurilor achiziţionate în perioada concubinajului părţile sunt ţinute să dovedească contribuţia lor efectivă la dobândirea fiecărui bun în parte şi, prin urmare, dobândirea unui drept de proprietate comună pe cote părţi. Aşadar, în raporturile patrimoniale dintre concubini se aplică dispoziţiile dreptului comun atât cu privire la dobândirea proprietăţii pe cote-părţi, cât şi cu privire la sistarea stării de coproprietate pentru fiecare bun în parte.

Esenţială în cazul unui asemenea partaj este stabilirea, pe bază de probe, a contribuţiei fiecărui concubin la achiziţionarea bunurilor, indiferent pe numele căruia dintre ei s-a întocmit actul de achiziţie. Fiind vorba despre împrejurări de fapt, sunt admisibile orice mijloace de probă, inclusiv proba testimonială. (Curtea de Apel Suceava, Decizia civilă nr. 165/14 decembrie 2016, portal.just.ro)

Arbitrajul este cea mai elegantă, modernă și flexibilă modalitate de a soluționa un litigiu de business

Dacă sunt îndeplinite condițiile, măsurile asigurătorii dispuse în cadrul arbitrajului pot salva business-ul. Uneori executarea unei scrisori de garanție poate să însemne insolvență sau nu, ceea ce înseamnă viață sau moarte pentru business-ul tau. Arbitrajul este, și din punctul acesta de vedere, poate cea mai adaptată, cea mai elegantă, modernă și flexibilă modalitate de a soluționa un litigiu de business.

Av. conf. univ. dr. Bazil Oglindă, Vicepreședinte CURTEA DE ARBITRAJ COMERCIAL INTERNAȚIONAL de pe lângă CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE A ROMÂNIEI, Managing Partner OGLINDĂ & ASOCIAȚII

* Opinie susținută în cadrul dezbaterii Noutăți absolute în Regulile de procedură ale Curții de Arbitraj de pe lângă CCIR, ediția 165, organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ).

Sursa:

https://www.juridice.ro/558342/arbitrajul-este-cea-mai-eleganta-moderna-si-flexibila-modalitate-de-a-solutiona-un-litigiu-de-business.html

Judecătoria Turda, respinge cererile de încuviințare a executării silite formulate pentru recuperatorii de creanțe

Sursa:

https://www.clujust.ro/o-judecatorie-din-cluj-le-respinge-recuperatorilor-de-creante-cererile-de-incuviintare-executare-silita/

PREMIERĂ PE DAREA ÎN PLATĂ: Curtea de Apel Brașov consideră admisibil recursul și, rejudecând apelul, dă câștig de cauză debitorului, datoria acestuia urmând să fie stinsă în integralitate

Sursa:

http://contrabanci.com/clienti-contra-banci/premiera-pe-darea-plata-curtea-de-apel-brasov-considera-admisibil-recursul-si-rejudecand-apelul-da-castig-de-cauza-debitorului-datoria-acestuia-urmand-sa-fi-stinsa-integralitate/

Într-un articol din data de 11 septembrie, vă prezentam pe larg Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017. Declarând neconstituționalitatea art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, Curtea Constituțională a arătat că există posibilitatea de a depune cerere de recurs (de către partea interesată), indiferent de valoarea în bani a cererii. Până la această decizie, legea impunea un anumit prag valoric pentru declararea recursului, prag care a fost eliminat de către Curtea Constituțională prin decizia 369/2017.

Deși opiniile încă sunt împărțite între juriști și apreciem că practica va fi neunitară,  această decizie a deschis posibilitatea depunerii cererii de recurs chiar și în procesele pe clauze abuzive.

Pe darea în plată, părerile păreau a fi unanime, în sensul că NU există posibilitatea de a depune recurs într-un dosar având ca obiect darea în plată, conform Legii 77/2016. Totodată, dacă ne uităm pe art. 9 din Legea 77/2016 privind darea în plată, se arată că „hotărârea pronunţată potrivit prevederilor art. 8 poate fi atacată cu apel, în termen de 7 zile de la comunicare.” De aici observăm că Legea 77/2016 nu ar exclude posibilitatea declararării recursului, strict în situația în care cererea este întemeiată pe art. 8 din Legea dării în plată care privește atât acțiunea în constatare de ștergere a datoriilor, cât și posibilitatea celor executați silit și rămași fără bunul imobil (casă/apartament) de a solicita instanței ștergerea datoriilor. Iar o astfel de cerere este evaluabilă în bani. Din moment ce CCR a eliminat pragul valoric prin Decizia 369/2017, iată că practica ne surprinde încă o dată, considerând recursul admisibil (posibil) într-un dosar pe darea în plată.

În acest sens este decizia Curții de Apel Brașov în dosarul 18703/197/2016, care, judecând recursul, a casat hotărârea Tribunalului Brașov, și rejudecând apelul a respins apelul recuperatorului de creanță, păstrând hotărârea favorabilă debitorului prounțată de către Judecătoria Brașov.

Practic, debitorul a câștigat procesul pe darea în plată la Judecătoria Brașov, iar Tribunalul Brașov a dat câștig de cauză recuperatorului de creanță. Curtea de Apel Brașov a casat (eliminat) decizia Tribunalului Brașov, și rejudecând cauza, a arătat că debitorul este îndreptățit să dea în plată, în temeiul art. 8 alin. (5) din Legea dării în plată. Cu alte cuvinte, debitorul este unul dintre cei executați silit, rămași fără bun imobil în proprietate, dar care era obligat să plătească în continuare diferența de datorie către recuperator prin propriri asupra veniturilor. Până la sfârșitul vieții…

Aplaudăm decizia Curții de Apel Brașov și o considerăm a fi una justă prin raportare la situația de fapt și care se circumscrie întru totul scopului pentru care a fost creată Legea dării în plată, un mecanism de stingere a datoriilor care există în Occident de zeci de ani. Încet-încet, intrăm în normalitate.

Este cea mai importantă hotărâre pronunțată de către o instanță din țară pe darea în plată, nu doar prin faptul că ea consființeste aplicarea art. 8 alin. (5) și asupra celor executați silit, dar și prin prisma faptului că este o instanță superioară judecătoriilor și tribunalelor, aspect care ar trebui să cântărească puternic în judecarea cauzelor la aceste instanțe inferioare.

Felicitări debitorului și dnei. avocat Alexandrina Arion pentru această premieră din dosarele pe darea în plată.