Instanţa de fond a reţinut că reclamantul a fost implicat într-o procedură penală desfăşurată împotriva sa şi finalizată prin pronunţarea unei soluţii de achitare la aproape 12 ani după demararea cercetărilor.
„Viitorul aparţine celor care cred în frumuseţea propriilor vise.” (Eleanor Roosevelt)
DESPRE GABRIELA PĂDURARIU:
ACTIVITATE PUBLICISTICĂ: PUBLICAŢIILE MELE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE ŞI PAGINI WEB
NOUTĂȚI LEGISLATIVE, EVENIMENTE JURIDICE ȘI OPINII JURIDICE
27 ianuarie 2023
Despăgubiri de 150.000 de lei. Răspunderea statului pentru durata și legalitatea procesului penal
8 iulie 2022
Emiterea unui ordin de protecție pentru violențe verbale și psihologice
Decizia civilă nr. 11 A/2022 - Tribunalul Bacău, soluție de respingere a apelului:
6 iunie 2022
Prin Decizia nr. 13/06.06.2022 , ÎCCJ a stabilit care este termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită a unui contract de ipotecă imobiliară, încheiat sub regimul Codului civil de la 1864
Decizia nr. 13/06.06.2022 a ÎCCJ: ”Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de apel Galaţi şi, în consecinţă, în interpretarea art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, prin raportare la art. 405 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 1865, art. 706 alin. (l) din Codul de procedură civilă, art. 201 din Legea nr. 71/2011 şi art. 6 alin. (1), (4) şi (5) din Codul civil, coroborat cu art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 şi art. 2504 alin. (1) din Codul civil, stabileşte că:
1 iunie 2022
Potrivit legii, contractele de credit nu reprezintă titluri executorii în cazul în care cesionarul este o entitate ce desfășoară activități de recuperare creanțe
Potrivit art. 58 alin. (5) din OUG nr. 52/2016, contractele de credit nu reprezintă titluri executorii în cazul în care cesionarul este o entitate ce desfășoară activități de recuperare creanțe.
”(5) Contractele de credit, contractele de ipotecă, precum și orice alte înscrisuri care au caracter de instrumente de garantare a respectivelor credite, încheiate la solicitarea creditorilor, nu reprezintă titluri executorii în cazul în care cesionarul este o entitate ce desfășoară activități de recuperare creanțe.”
Cu alte cuvinte, potrivit acestor prev.legale, firma de recuperări creanțe nu te poate executa silit decât dacă obține o hotărâre judecătorească definitivă prin care să fii obligat la plata debitului.
Astfel, dacă după ce își îndeplinește toate obligațiile prevăzute de lege (notificarea declarării scadenței anticipate, declararea scadenței anticipate de către creditor, informarea debitorului, cu 30 de zile înainte, că va cesiona creanța ta către o firmă de recuperări creanțe, notificarea debitorului în termen de 10 zile de la încheierea cesiunii, de către cedent, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, oferirea de soluții de către recuperatorul de creanțe în vederea achitării ratelor restante, prin elaborarea unui plan comun) tu nu achiți debitul, firma te cheamă în judecată și, dacă reușește, obține o hotărâre judecătorească în baza căreia te poate executa silit.
În contextul în care natura executorie a unui înscris este conferită sine die de lege (precum convențiile de credit bancar sau actele notariale, cărora le-a fost atribuită forță executorie de către dispozițiile O.U.G. nr. 99/2006 și respectiv de normele procedural civile), un simplu contract de cesiune nu poate constitui titlu executoriu în vederea executării silite a debitorului cedat.
În sprijinul acestui raționament, unele instanțe de judecată sesizate cu acțiuni având ca obiect contestații la executare au apreciat că „cesiunea de creanță reprezintă un contract care poate comporta transformări în planul întinderii dreptului de creanță și care trebuie să fie supus analizei judecătorului în ceea ce privește întinderea creanței pretinse, pe calea unei acțiuni de drept comun, debitorul cedat având, la rândul său, posibilitatea invocării unor apărări, precum inopozabilitatea cesiunii de creanță, aspecte care privesc fondul dreptului, abia ulterior obținerii unui titlu executoriu, cesionarul creditor putându-se adresa executorului judecătoresc în vederea executării silite” (1*).
De cele mai multe ori, firmele de recuperări pun în executare contractul de credit fără să te mai cheme în judecată, rezultând o executare silită nelegală, dar care nu este contestată de mulți dintre debitori datorită faptului că nu își cunosc drepturile.Este important să reții faptul că, urmare a cesiunii de creanță nu se transmite caracterul executoriu al contractului de credit, și, deci, nu poți fi pus în executare silită de către firma de recuperări înainte de a fi chemat în judecată de aceasta, după cum spuneam anterior.
18 mai 2022
Care este termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită a unui contract de ipotecă imobiliară, încheiat sub regimul Codului civil de la 1864 ?
Astept această sesizare de ani de zile....Chiar sunt foarte curioasă ce va pronunța ICCJ și cum va motiva soluția!
Problema de drept conține trei aspecte asupra cărora există divergențe de opinie:
A. Un prim aspect privește legea procesuală aplicabilă în cazul în care dreptul creditorului de a cere executorea silită s-a născut anterior intrării în vigoare a Codului de procedură civilă din 2010, dar executarea silită a început ulterior.
Intr-o opinie se apreciază că dispozițiile Codului de procedură civilă din 2010 se aplică tuturor chestiunilor privitoare la acea executare silită, inclusiv prescripției dreptului de a cere executarea silită. În a doua opinie se consideră că instituția prescripției dreptului de a cere executarea silită rămâne sub incidența Codului de procedură civilă din 1865.
B. Al doilea aspect privește durata termenului de prescripție a dreptului de o cere executarea silită, respectiv dacă acesta este de 3 ani sau de 10 ani.
O primă opinie este in sensul că termenul aplicabil este de 3 ani, având in vedere natura creanței principale și intinderea aceluiași termen inclusiv asupra garanției imobiliare, potrivit art. I alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, care stabilește că,,Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii”.
Cea de-a doua opinie este in sensul că termenul de prescripție este de 10 ani, intrucât este vorba despre un drept real – dreptul de ipotecă -, ceea ce atrage aplicarea dispoziției corespunzătoare din Codul de procedură civilă [art. 405 alin. (l) din Codul de procedură civilă din 1865, respectiv art. 706 alin. (l) din Codul de procedură civilă din 2010].
C. Al treilea aspect privește caracterul executoriu independent al dreptului accesoriu de ipotecă în raport cu dreptul de creanță principal pe care îl garantează. Din această perspectivă, o opinie este in sensul că, odată cu constatarea prescripției dreptului de a cere executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit (creanța principală), se prescrie și dreptul creditorului de a cere executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de ipotecă imobiliară, care a garantat imprumutul, având in vedere caracterul accesoriu al acestuia, reglementat de art. I alin. (2) din Decretul nr.167/1958. În opinia contrară, se recunoaște posibilitatea de valorificare in continuare a dreptului la acfiunea ipotecară, reținându-se caracterul independent de titlu executoriu al contractului de ipotecă in raport cu contractul de imprumut, caracter independent conferit, inclusiv sub imperiul Codului civil din 1864, de dispozițiile art. 120 din O.U.G. nr.99/2006.
Prin Decizia nr. 13/06.06.2022 , ÎCCJ a stabilit care este termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită a unui contract de ipotecă imobiliară, încheiat sub regimul Codului civil de la 1864
Decizia nr. 13/06.06.2022 a ÎCCJ: ”Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de apel Galaţi şi, în consecinţă, în interpretarea art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, prin raportare la art. 405 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 1865, art. 706 alin. (l) din Codul de procedură civilă, art. 201 din Legea nr. 71/2011 şi art. 6 alin. (1), (4) şi (5) din Codul civil, coroborat cu art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 şi art. 2504 alin. (1) din Codul civil, stabileşte că:
12 mai 2022
Contract de mandat încheiat cu o societate de colectare debite. Nulitate absolută
Prin Decizia civilă nr. 328/28.04.2022, definitivă, Tribunalul Galați, admițând un apel incident declarat în cauză, a respins cererea de chemare în judecată prin care, o societate specializată în colectare debite, urmărea obligarea la plata remunerației cuvenite pentru mandatul cu titlu oneros, respectiv a penalității contractuale pentru neexecutare.
În urma unei temeinice argumentări, instanța a stabilit că respectivul contract de mandat nu poate fi valorificat juridicește fiind lovit de nulitate absolută reținându-se, în esență, următoarele:
Potrivit art. 2009 C.civil, mandatul este contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părţi, numită mandant.
În speță, mandatarul, societate de colectare debite, s-a obligat prin contractul de mandat să efectueze activități de recuperare a unei creanțe.
În exercitarea mandatului, societatea de colectare debite a transmis Tribunalului Brașov, o cerere de înscriere la masa credală, cerere întocmită de consilierul juridic, angajat al acesteia.
Pornind de la statuările cuprinse în Decizia XXII/2006 pronunțată de ÎCCJ – Secțiile Unite în soluționarea unui recurs în interesul legii, respectiv în Decizia nr.9/2016 pronunțată de ÎCCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dar și de la conținutul art. 2016 alin. (3) C.civ.,[1] respectiv art. 2018 alin. (1) teza I C.civ.,[2] instanța de control judiciar a stabilit că, societatea de colectare debite trebuia să aibă abilitatea proprie de a efectua în mod concret activitatea de recuperare a creanțelor în numele mandatarului.
Cu alte cuvinte, la încheierea contractului de mandat, mandatarul trebuia să aibă competența legală de a efectua actele de recuperare a creanței în numele mandantului.
Acest fapt, implică în mod indubitabil din partea mandatarului, reprezentarea mandantului în relația acestuia cu debitorul său.
În aceeași măsură, tribunalul a reținut că o activitate de recuperare a creanțelor în numele altei persoane implică, în plan judiciar, întocmirea cererilor de chemare în judecată (în baza dispozițiilor referitoare la cererea de valoare redusă, ordonanța de plată ori cererea chemare în judecată întemeiată pe dreptul comun) și a cererilor de luare a măsurilor asigurătorii, iar în plan extrajudiciar, necesită, printre altele, întocmirea somațiilor sau notificărilor de plată ori verificarea debitorului și bunurilor sale.
Despre toate aceste activități s-a arătat că se circumscriu sferei activităților juridice.
Prin urmare, pentru executarea în concret a mandatului conferit (recuperarea creanței), societatea de colectare debite trebuia să aibă capacitatea de a desfășura activități juridice în acest sens.
Aceeași instanță a mai statuat că societatea de colectare debite nu poate avea ca obiect de activitate desfășurarea de activități juridice – Cod CAEN 6910, în acord cu decizia nr. XXII/2006 pronunțată de ÎCCJ – Secțiile Unite, menționată anterior întrucât astfel de activități sunt specifice profesiei de avocat, reglementate în art. 3 din Legea nr. 51/1995 sau, în anumite condiții, proprii consilierilor juridici (în condiţiile reglementate prin art. 1 – 4 din Legea nr. 514/2003).
Chiar dacă societatea de colectare debite și-a rezervat, prin contractul de mandat, posibilitatea de a substitui în vederea îndeplinirii mandatului orice persoană fizică și/sau juridică despre care consideră că are aptitudinile și calitățile necesare în vederea îndeplinirii obiectului acestui mandat, inclusiv încheierea de contracte de asistență juridică conform Legii nr.51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat și Legii nr. 514/2003 privind exercitarea profesiei de consilier juridic, totuși, tribunalul reține că posibilitatea de substituire implică, în sensul dispozițiilor art. 2016 alin.3 și art. 2018 alin.1 teza I C.civil, faptul că persoana care este substituită (societatea de colectare debite) ar putea, ea însăși, din punct de vedere legal, să efectueze actul, dar a atribuit această activitate către altă persoană, cu acordul mandantului.
Or, în speță, ab initio mandatarul nu avea capacitatea legală de a realiza actul juridic și, prin urmare, nici nu putea să-și substituie o altă persoană ce avea această abilitate legală (avocat sau consilier juridic), întrucât, astfel cum s-a menționat mai sus, de esența contractului de mandat este faptul că mandatarul trebuia să aibă aptitudinea proprie de a efectua, în mod concret, activitatea de recuperare a creanțelor în numele mandatarului și abia ulterior, eventual, să-și substituie îndeplinirea acestei obligații contractuale către altă persoană.
În concluzie, sub deghizarea unui contract de mandat și fără a dispune de competența legală, practic, societatea de colectare debite a desfășurat activități specifice profesiei de avocat ori consilier juridic și a efectuat acte de reprezentare juridică a mandantului în vederea recuperării creanței acesteia de la debitoare, cum ar fi, de exemplu, depunerea cererii de înscriere la masa credală în dosarul de insolvență.
Având în vedere aceste aspecte, tribunalul a statuat că, în speță, contractul de mandate are caracter ilicit, contrar dispozițiilor art. 1225 alin.(2) C.civ., fiind lovit de nulitate absolută.
Soluția Tribunalului Galați este una importantă în contextul în care, prin contractul de mandat a fost stabilită o penalitate de 1%/zi de întârziere din valoarea contractului pentru neîndeplinirea obligației de plată a onorariului, clauză care, într-un dosar similar, a determinat Tribunalul Buzău să formuleze o sesizare prealabilă pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă valoarea obiectului unui contract de mandat remunerat este reprezentată de valoarea creanţei în vederea recuperării căreia s-a încheiat contractul de mandat sau de valoarea remuneraţiei mandatarului.[3]
În logica clară și fundamentată a Tribunalului Galați, analiza caracterului illicit al contractului de mandat dedus judecății face de prisos stabilirea valorii la care ar trebui să se raporteze penalitatea de 1%/zi de întârziere.
11 mai 2022
Nu constituie ”deturnare de clientelă” fapta de a contacta rețeaua de clienți a fostului angajator, obținută în cadrul raporturilor de muncă.
Decizia nr. 3/2025 a ÎCCJ - RIL admis - interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 207 alin. (1), art. 222 alin. (4) şi art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală
Nu se consideră în termen sesizarea cu rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului faţă de care s-a dispus o ...
-
Nu se consideră în termen sesizarea cu rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului faţă de care s-a dispus o ...
-
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a soluționat recent un litigiu complex inițiat de societatea de avocați Zamfirescu Racoți Vasil...
-
„Universitatea asta a lui ISI și a lui PISI! Nu mai pot!” Exasperarea unui profesor lingvist care a explodat la măcelărie „Sunt terminat. M...


