Instanţa de fond a reţinut că reclamantul a fost implicat într-o procedură penală desfăşurată împotriva sa şi finalizată prin pronunţarea unei soluţii de achitare la aproape 12 ani după demararea cercetărilor.
(…)
Corelativ dreptului oricărei persoane la judecarea cauzei sale într-un termen rezonabil, statului îi revine obligația pozitivă de a lua toate măsurile necesare pentru respectarea acestui drept, răspunderea sa într-o atare situație putând fi antrenată în baza răspunderii civile delictuale (art.998-999 Cod civil 1864), în cadru obiectiv, iar nu subiectiv, iar legitimitatea demersului reclamantului are drept temei prevederile art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În plan intern nefiind reglementată la acest moment o procedură specială care să permită analizarea pretențiilor având acest obiect, recurgerea la dispozițiile de drept comun ale răspunderii civile delictuale este justificată, prin aplicarea lor garantându-se dreptul la un recurs efectiv în plan intern.
Așadar, răspunderea statului intervine independent de existența unei culpe în sarcina sa, iar „fapta ilicită” este reprezentată de întârzierile imputabile, identificate în urma aplicării criteriilor desprinse din analiza jurisprudenței CEDO, în special complexitatea cauzei, comportamentul autorităților statului, comportamentul reclamantului. Prejudiciul se repară „în echitate”.
Ca atare, excepția de inadmisibilitate invocată de pârât în ce privește temeiul de drept art. 998-999 Cod civil 1864 a fost respinsă, fiind de reținut şi constatările Curţii Europene a Drepturilor Omului din cauza Brudan c. România.
(…)
În ceea ce privește critica potrivit căreia reclamantul putea să uzeze de prevederile art. 488 ind 1 Cod de procedură penală potrivit cărora ”Dacă activitatea de urmărire penală sau de judecată nu se îndeplinește într-o durată rezonabilă, se poate face contestație solicitându-se accelerarea procedurii”, Curtea constată că potrivit dispozițiilor art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală” Dispozițiile art. 4881-4886 din Legea nr. 135/2010, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, referitoare la contestația privind durata rezonabilă a procesului penal, se aplică numai proceselor penale începute după intrarea în vigoarea Legii nr. 135/2010” adică 1 februarie 2014, ori procesul penal în cauza de față începuse în anul 2006, astfel că aceste dispoziții nu îi erau aplicabile.
Față de considerentele mai sus invocate, practica CEDO și a instanţei supreme, Curtea apreciază că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 219-224 Cod civil referitoare la răspunderea statului și persoanelor juridice de drept public, întrucât suntem în prezenţa unei răspunderi obiective directe a statului român, pentru care în dreptul intern nu există o procedură efectivă, partea putând uza doar de dispoziţiile care reglementează răspunderea civilă delictuală, urmând a fi avute în vedere şi considerentele anterioare referitoare la cele două speţe CEDO analizate.
(…)
Raportat la considerentele mai sus invocate, Curtea în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 2 Cod de procedură civilă va admite în parte apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 1157/25.11.2020 pronunţată de Tribunalul Maramureş pe care o schimbă în parte în sensul va obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 30.000 lei ca urmare a arestării în perioada 4.01.2007 – 1.02.2007.
Totodată va obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 100.000 lei cu titlu de daune pentru durata procesului penal şi nerespectarea drepturilor, a sumei de _____ lei cheltuieli de transport, 12.600 lei cheltuieli de cazare şi 11.475 lei cheltuieli cu masa efectuate cu ocazia deplasării la termenele de judecată în perioada procesului penal, precum şi la cheltuieli de judecată în cuantum de 8675,62 lei la fond. (Hotărârea nr. 44/A/2022 din 3 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – Secţia I civilă).
Sursa: juridice.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu