Violarea art. 8 din Convenție – dreptul la viață privată (Hotărârea CEDO în cauza Italgomme P. Srl c. Italia)

Inspecțiile au avut ca obiect verificarea, copierea și sechestrarea registrelor contabile, a conturilor, a facturilor și a altor documente obligatorii în materie de contabilitate, ca și mai multe tipuri de alte documente pertinente pentru aprecierea stării fiscale, toate preluate de agenții de poliție fiscala (Guarda di Finanza).

Curtea a reținut, în esență, că, deși, există în dreptul italian o bază legală generală pentru măsurile luate în cauză, legea în discuție nu răspunde exigenței de ”calitate a legii”, în raport cu art. 8 din Convenție, oferind autorităților interne, latitudine nelimitată în materia măsurilor adoptate și a manierei în care acestea puteau să le aplice.

Acest cadru legal nu prevedea garanții procedurale suficiente, relative la legalitatea, necesitatea și proporționalitatea măsurilor privind controalele suficiente, iar, per ansamblu, nu s-a acordat reclamanților nivelul minimal de protecție la care aveau dreptul garantat de Convenție.

Curtea a decis violarea art. 8 din Convenție și a cerut Italiei să-și adapteze legislația și practica acestor exigențe, conformându-se parametrilor jurisprudenței CEDO în materie.

 

1. Sinteza faptelor

Treisprezece reclamanți, persoane juridice și o persoană fizică, proprietarul unei societăți, au introdus cererile conexate la Curte, susținând că la diferite date între 2018-2022, agenții Poliției fiscale sau ai Autorității fiscale (Agenzia delle Entrate) au intrat în localurile profesionale ale societăților lor, în sediile acestora și în alte spații utilizate în activitatea lor profesională, pentru a le  verifica îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Aceștia au pretins și preluat registrele contabile, livrarea conturilor, facturilor, și alte documente care nu intrau în baza de evaluare fiscală, precum cele referitoare la tranzacțiile efectuate, la activele și pasivele societăților, deși acești agenți erau supuși dispozițiilor legale relative la secretul profesional relativ la informațiile primite și garanțiilor și măsurilor de protecție prevăzute de Legea nr. 212/27.07.2020.

Documentele au fost copiate și transpuse în format electronic, unele au fost supuse sechestrului, iar altele plasate sub sigilii, antrepozite și conservate la dispoziția autorităților fiscale și a poliției, în vederea unui examen mai profund.

2. Decizia Curții

2.1. Art. 8 din Convenție – dreptul la viață privată, la familie și la secretul corespondenței.

Curtea notează că vizita-control a inspectorilor fiscali nu echivalează cu o percheziție și sechestru, contribuabilii fiind, astfel, constrânși să participe la stabilirea corectă și completată a situației lor fiscale.

Drept urmare, Curtea consideră că situația în litigiu se analizează ca o ingerință în dreptul reclamanților la respectarea ”domiciliului” lor și a corespondenței, în sensul art. 8 din Convenție.

Relativ la primul element, acela de a ști dacă această ingerință era justificată, Curtea a decis că, deși se poate admite că a existat în dreptul italian o bază legală generală pentru măsuri de natura celor aplicare în cauză, legea în discuție nu răspundea exigenței de ”calitate a legii”, decurgând din criteriile prevăzute în art. 8 din Convenție.

În același timp, Curtea consideră că, chiar ținând cont de ampla marjă de apreciere a Statelor în materie, de caracterul relativ  moderat al ingerinței și de contextul fiscal, cadrul juridic intern conferea autorităților o latitudine nelimitată în adoptarea măsurilor și în maniera în care puteai să fie aplicate.

De exemplu, în cazul localurilor profesionale, nicio justificare specifică, nu era cerută pentru autorizarea măsurilor și aplicarea lor de către agenții Poliției fiscale, nefiind necesară o autorizație scrisă, iar, autoritățile fiscale aveau puterea de a decide asupra necesității inspecțiilor, a numărului acestora, a duratei lor și a domeniului de aplicare, dar și a informațiilor pe care le solicitau, apoi le copiau ori sechestrau, nefiind supuși absolut niciunei reglementări.

În acest context, Curtea reține că dreptul italian nu prevedea garații procedurale suficiente, iar legalitatea, necesitatea și proporționalitatea măsurilor nu făceau obiectul unor controale suficiente, recursul, invocat de Guvern, înaintea jurisdicțiilor fiscale, a celor civile și la Apărătorul contribuabililor nefiind o cale de atac efectivă, astfel că excepția preliminară a neepuizării căilor de atac este  nefondata.

În ansamblu, cadrul juridic nu a asigurat reclamanților nivelul minimal de protecție la care avea dreptul, conform art. 8 din Convenție.

2.2. Art. 46 din Convenție – forța obligatorie și executarea hotărârilor.

Curtea decide că este esențial ca Italia să adopte măsurile generale adecvate în scopul de a adapta legislația și practica în materia concluziilor din hotărâre:

– în primul rând, cadrul juridic intern trebuie să indice clar, dacă este necesar și prin instrucțiuni administrative practice pertinente, situațiile, în care, autoritățile sunt autorizate să pătrundă în localurile profesionale și în celelalte localuri utilizate în activitatea profesională a societăților și să procedeze la controale și verificări fiscale pe loc, cât și la condițiile în care ele sunt autorizate;

– garanțiile trebuie să fie puse în practică în vederea evitării unor accese nediferențiate sau de a preveni conservarea și utilizarea documentelor și a elementelor nepertinente;

– contribuabilul trebuie să aibă dreptul de a fi informat, în prealabil, asupra domeniului de aplicare al controlului, a motivelor acestui control, a dreptului său de a fi asistat de un profesionist și asupra consecințelor de a nu permite efectuarea controlului;

– cadrul juridic trebuie să prevadă clar un control jurisdicțional efectiv asupra  tuturor măsurilor contestate și, în special, un control al respectării de către autorități a criteriilor aplicabile, a domeniului măsurilor și a condițiilor cerute pentru adoptarea lor, spre a-l convinge pe contribuabil că toți cei care procedează la control respectă prevederile art. 13 din Legea nr. 212/27.07.2000 și că trebuie să aibă acces la o formă de control provizoriu, simplificat și constrângător, înainte ca inspecția să fie terminată.

2.3. Art. 41 – Satisfacția echitabilă

Curtea a decis că Italia să achite reclamanților suma de 3.200 euro pentru prejudiciul moral suferit de aceștia.

---

 

Modificarea Codului Penal ref. EVADARE - M.O. I nr. 230-1 din 14.03.2025

Persoanele condamnate definitiv la pedeapsa închisorii care nu se predau în termen de 7 zile vor fi considerate în stare de evadare (pedeapsa 6 luni - 3 ani), pedeapsa pentru noua infracțiune adăugându-se aritmetic la pedeapsa inițială.

Obligația se aplică și tuturor persoanelor condamnate definitiv dar care se sustrag și care, după 7 zile de la întrarea în vigoare a legii, dacă nu se predau, se considera ca săvârșesc și ei infracțiunea de evadare.

 

CCR motivează: de ce a fost respins Georgescu

 Text prelua integral de pe :

https://www.juridice.ro/775240/ccr-motiveaza-de-ce-a-fost-respins-georgescu.html?fbclid=IwY2xjawJF461leHRuA2FlbQIxMAABHXE-4Q-pSdGt-zVPHENEBVwZTQxbQ3s8MI_YvLGSL-xcorO_tOLtkZgNsA_aem_dEYjV0BEuSm1ykfbFeb2vg 

 

A. CCR a publicat motivarea hotărârii nr. 7/2025 prin care a fost confirmată decizia 18D/2025 a BEC prin care s-a respins candidatura lui Georgescu la Președinția statului. Iată un sumar a acestei motivări:

1. BEC și CCR verifică trei tipuri de condiții pentru candidații la președinția României:

– de formă: cerere scrisă, mențiuni obligatorii, declarații de avere-interese-securitate;

– de fond generale: care țin de respectarea Constituției;

– de fond speciale: vârstă, cetățenie, drept la vot, absența condamnării, absența unui mandat dublu anterior de Președinte.

2. Prin hotărârea 2/2024 (cazul Șoșoacă) CCR a stabilit la modul general că încă de la momentul depunerii candidaturii, persoana trebuie să respecte elementele ce țin de jurământul Președintelui, adică respectarea Constituției și apărarea democrației, iar acestea sunt verificate doar de CCR.

3. Prin hotărârea din 32/2024 CCR (de anulare a alegerilor) CCR a constatat că procesul electoral din toamna lui 2024 a fost viciat pe toată durata desfăşurării lui şi în toate etapele sale, încălcându-se astfel principii și valori constituționale. Ca urmare, alegerile din 2025 nu sunt noi, ci sunt o reluare a procesului electoral din 2024. De aceea, în mod corect BEC a ținut cont de cele stabilite anterior de CCR, adică BEC a aplicat direct Constituția, ceea ce pentru următoarele alegeri nu mai este valabil.

4. Dacă se constată că un candidat încălcă principiile și valorile constituționale el nu este exclus pe viață din a candida, ci se poate prezenta la următoarele alegeri noi.

5. În fața BEC și a CCR părțile vizate nu participă, ci pot depune doar susțineri scrise. Asta nu înseamnă că li se încalcă dreptul la apărare.

B. Așadar, de ce a fost respins Georgescu? Din moment ce hotărârea 7/2025 a CCR menține decizia BEC, înseamă că răspunsul îl aflăm în aceasta din urmă. Astfel, decizia 18D/2025 a BEC spune că:

1. CCR a anulat alegerile din 2024 pentru că Georgescu nu a respectat regulile procedurilor electorale, încălcând astfel obligația de a respecta democrația.

2. Din moment ce CCR a stabilit Georgescu a încălcat procedurile electorale din 2024, la reluarea în anul 2025 a acestor alegeri nu se poate considera că el le-ar fi respectat.

3. Georgescu este respins în a candida pentru că a încălcat norme constituționale la alegerile în curs.

C. Concret, ce a făcut Georgescu de a fost respins? Ar trebui să găsim răspunsul în hotărârea nr. 32/2024 prin care s-au anulat alegerile din anul 2024. Din cuprinsul său rezultă că:

1. În notele a patru servicii de informații românești se spune că a fost viciat procesul electoral în toate etapele.

2. Prin tehnologia digitală și inteligența artificială a fost manipulat votul alegătorilor, iar prin finanțarea din surse nedeclarate a campaniei electorale s-a afectat egalitatea de șanse a competitorilor electorali.

3. Alegătorii au fost dezinformați prin intermediul unei campanii agresive în online.

4. Un candidat a încălcat legislația electorală referitoare la finanțarea campaniei pentru alegerile prezidențiale.

D. Până la urmă, ce a făcut Georgescu?

1. Din cele trei hotărâri citate mai sus, eu nu am înțeles ce anume i se impută. Hotărârea 7/2025 a CCR respinge contestația împotriva Deciziei BEC pe motiv că a aplicat corect hotărârea 32/2024 a CCR.

2. Păi, decizia BEC spune că Georgescu este cel vinovat de anularea alegerilor și că acest aspect e stabilit de CCR. Eu am citit bine acea hotărâre, nr. 32/2024, și am constatat că nu apar cuvinte precum „Georgescu”, „Rusia”, „TikTok”.

3. Să presupunem totuși că acea hotărâre, de anulare a alegerilor, se referă la Georgescu. Atunci, ar fi trebui să indice expres ce a făcut, când a făcut, care sunt dovezile din care rezultă. Nu regăsim așa ceva. Este o referire la niște note ale serviciilor de informații, dar nu e detaliat nimic cu privire la susțineri. În plus, informațiile de la serviciile secrete nu pot constitui motiv de anulare a alegerilor, cum a spus recent Comisia de la Veneția.

E. Concluzii:

1. CCR a greșit de la bun început cu decizia Șoșoacă, care o sancționează pentru libertate de exprimare. Apoi a greșit când a primit contestația lui Terheș care se referea la nereguli la trei secții de votare, iar CCR a dispus renumărarea voturilor la toate secțiile. Apoi a greșit când a renunțat la renumărarea voturilor din Diaspora. Apoi a greșit când a validat turul întâi al alegerilor chiar în ziua când se convocase CSAT pentru nereguli la alegeri. Apoi a greșit când a anulat alegerile sesizându-se din oficiu pentru aceasta și bazându-se exclusiv pe informații de la servicii. Acum a greșit când a confirmat respingerea candidaturii lui Georgescu, un personaj detestabil pe care nu l-aș alege nici măcar președinte de scară de bloc comunist.

2. Singurul lucru bun la această nouă hotărâre a CCR este că a lămurit cazul Șoșoacă: dacă inițial părea că cine a încălcat Constituția odată nu mai poate candida la Președinția României, acum se spune că această interdicție privește doar un ciclu electoral.

Lector univ. dr. Cristi Danileț, Universitatea „Petre Andrei” Iași

 

Analiza Hotărârii 7/2025 CCR (candidatura lui Călin Georgescu)

Text preluat integral de pe : https://www.juridice.ro/775452/analiza-hotararii-7-2025-ccr-candidatura-lui-calin-georgescu.html

Curtea Constituțională a publicat motivele respingerii contestației lui Călin Georgescu la decizia Biroului Electoral Central de respingere a înregistrării candidaturii acestuia la alegerile prezidențiale din 2025. Nici un cunoscător al cadrului constituțional nu se putea aștepta ca d-l Georgescu să aibă câștig de cauză la CCR (judecând după calitatea surprinzător de slabă a contestației depuse, probabil că nici domnul Georgescu însuși nu a crezut că ar avea vreo șansă). Asta însă nu înseamnă că argumentația hotărârii Curții este irelevantă. Din contră, cauza Georgescu este prima în care judecătorii constituționali aplică controversata cauză Șoșoacă (Hotărârea 2/2024), prin care CCR își arogă competența de a verifica legalitatea (sau constituționalitatea, în exprimarea Curții) candidaturilor depuse la funcția de Președinte din perspectiva îndeplinirii condițiilor constituționale generale de fond (respectul față de Constituție și apărarea democrației). Exercitarea abuzivă a acestei competențe, unice în dreptul constituțional comparat, ar avea efecte devastatoare pentru democrația românească. Este prin urmare extrem de important ca această competență în materie electorală să fie exercitată cu responsabilitatea de rigoare.

Privită din această perspectivă, Hotărârea 7/2025 se remarcă prin natura la primă vedere tehnică, Curtea evident încercând a limita impactul politic al intervenției sale în contextul efector politice majore ale hotărârilor pe care le-a adoptat deja în acest ciclu electoral. Hotărârea CCR elucidează aspecte instituționale importante ce derivă din cauza Șoșoacă, în principal în ce privește relația dintre BEC și CCR. Însă judecătorii constituționali au evitat să dezvolte regulile constituționale necesare pentru limitarea riscului exercitării abuzive, în acest ciclu electoral sau pe viitor, a noii competențe de verificare a îndeplinirii condițiilor constituționale generale de fond ale candidaturilor la funcția prezidențială. Dat fiind că această competență este o inovație a Curții Constituționale, articulată și exercitată pentru prima dată în 2024, este de datoria Curții să definească cât mai exact parametrii de exercițiu. Probabil pentru a contracara caracterul tehnic al Hotărârii 7/2025, președintele Marian Enache a publicat, în mod excepțional, un comunicat pe marginea acestei hotărâri. Deși în principiu binevenit, acest comunicat nu face decât să repete argumentele principale ale hotărârii, conectându-le cu principiile generale constituționale (supremația Constituției, statul de drept, identitate națională), fără însă a face legăturile necesare între analiza de detaliu și principiile generale.

Hotărârea 7/2025 confirmă că îi aparține Biroului Central Electoral competența de a verifica îndeplinirea tuturor condițiilor de fond și de formă ale candidaturilor prezidențiale. Această interpretare este evident corectă, după cum argumentează BEC în decizia de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu. La pagina 3 a acelei decizii, BEC arată clar riscul ca alegerile prezidențiale să fie câștigate de un candidat a cărui candidatură a fost validată de BEC, fără verificarea îndeplinirii condițiilor constituționale de fond, dacă validarea nu a făcut obiectul unei constații la CCR. Exact acesta este scenariul candidaturii din 2024 a lui Călin Georgescu. Decizia BEC ridică problema situației în care s-ar găsi Curtea Constituțională într-un asemenea caz de a infirma rezultatele scrutinului prezidențial (BEC uită a menționa că CCR a validat rezultatele primului tur de scrutin la alegerile din decembrie 2024, deși candidatura unuia dintre candidații calificați în turul doi era afectată de carențe fundamentale, după cum decizia BEC din data de 9 martie însăși o confirmă). Dacă o candidatură la funcția prezidențială trebuie să îndeplinească atât condiții de formă cât și de fond, generale și speciale, după cum a decis CCR în Hotărârea 2/2024 (cauza Șoșoacă), este evident că toate candidaturile trebuie să fie verificate, nu doar cele ale căror decizii BEC de înregistrare sau neînregistrare sunt ulterior contestate la CER.

Un impediment în fața acestei concluzii este o teză a CCR în Hotărârea 2/2024 (paragraful 48) potrivit căreia îi revine Curții Constituționale competența exclusivă de verificare a îndeplinirii condițiilor de formă generale. Însă acum, în Hotărârea 7/2025 (paragraful 118), Curtea interpretează retroactiv competența BEC în ciclul electoral 2024-2025 ca fiind denotată, în mod excepțional, prin Hotărârea 32/2024 privind anularea alegerilor (paragraful 20:

„Prin urmare, procesul electoral pentru alegerea Președintelui României va fi reluat în integralitate, Guvernul urmând să stabilească o nouă dată pentru alegerea Președintelui României, precum și un nou program calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare. Toate aceste aspecte presupun inclusiv constituirea unor noi birouri electorale, depunerea din nou de candidaturi care urmează a fi evaluate de noul Birou Electoral Central și derularea unei noi campanii electorale corecte și transparente, prin raportare la principiile și valorile constituționale.”

Această teză finală este, prin această interpretare retrospectivă ușor forțată gramatical însă la limită rezonabilă, baza investirii BEC de către CCR cu atribuția de verificare a îndeplinirii condițiilor de eligibilitate de fond ale candidaților la funcția prezidențială. Deși exercitarea acestei atribuții contrazice textul articolului 29 (1) din Legea 370/2004 privind alegerea Președintelui României (“Biroul Electoral Central verifică îndeplinirea condițiilor de fond și de formă prevăzute de prezenta lege pentru candidaturi, înregistrează candidaturile care îndeplinesc aceste condiții și respinge înregistrarea candidaturilor care nu îndeplinesc condițiile legale”), CCR consideră – corect – că are competența de a trasa sarcini suplimentare autorităților statului. Jurisprudența invocată de judecătorii constituționali pentru a justifica atribuirea către BEC a acestei competențe suplimentare de către CCR (vezi deciziile CCR la care se face referință în paragraful 119) indică faptul că CCR ințelege suplimentarea atribuțiilor BEC ca având un caracter temporar, până când va interveni o modificare a Legii 370 în sensul indicat de CCR.

Prin urmare, Decizia 18D/9 martie 2025, prin care BEC s-a pronunțat în ce privește condițiile de formă și fond (inclusiv generale) ale candidaturii lui Călin Georgescu, se încadrează în cadrul atribuțiilor BEC. Acum însă apare problema cea mai importantă a Hotărârii 7/2025: din punctul de vedere al CCR, este corectă decizia BEC privind neîndeplinirea condițiilor de formă generale a candidaturii lui Georgescu? Întrebarea se pune pentru că CCR nu își stinge prin delegare, si nici nu își declină in favoarea BEC, competența de verificare a îndeplinirii acestor condiții. CCR rămâne prin urmare competentă să se pronunțe în ce privește corectitudinea modului în care BEC și-a exercitat noile atribuții trasate de către CCR, în numele Constituției.

Aici intervine un punct nevralgic al Hotărârii 7/2025, reiterat și în comunicatul Președintelui Enache. CCR consideră că membrii BEC au avut în vedere considerentele generale trasate de CCR prin Hotărârea 32/2004 (anularea alegerilor) însă au dezvoltat un raționament propriu pe baza căruia au luat decizia neîndeplinirii de către Călin Georgescu a condițiilor de fond generale. Pe scurt, din perspectiva CCR, motivele deciziei de invalidare aparțin BEC. Judecătorii constituționali se limitează la a califica această decizie drept „judicioasă“. Problema însă este că decizia BEC arată clar faptul că, din perspectiva BEC, decizia de respingere a înregistrării candidaturii lui Georgescu se bazează pe considerentele Hotărârii CCR 32/2004 (anularea alegerilor). Pe scurt, din perspectiva BEC, motivele deciziei de invalidare aparțin CCR. BEC nu consideră a fi luat această concluzie pe baza unui raționament propriu, așa cum susține CCR și președintele Enache, ci prin aplicarea considerentelor hotărârii CCR de anulare a alegerilor.

Acesta este un joc al oglinzilor între CCR și BEC. Iar BEC are, fără îndoială, dreptate. Chiar dacă Hotărârea CCR 32/2004 nu menționează candidatul Georgescu pe nume, doar un formalism patologic poate duce la concluzia că CCR nu reține în sarcina acestui candidat motivele pentru care a dispus măsura radicală a anulării alegerilor. Paragraful 14 din Hotărârea CCR 32/2004 se referă la “unul dintre candidați“ care a beneficiat de o promovare agresivă, la manipularea votului in favoarea “unuia dintre candidați“, același care a beneficiat de tratament preferențial mass-media. Paragrafele 16 și 18 rețin și alte motive în ce privește acest candidat, precum încălcarea regulilor privind finanțarea alegerilor. Prin urmare, este de înțeles de ce BEC a concluzionat că, prin Hotărârea CCR 32/2004, “Curtea Constituțională a tranșat implicit și general obligatoriu și cu privire la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru înregistrarea candidaturii depuse de către candidatul Georgescu Călin” (Decizia 18D/9 martie 2025, pagina 3). În mod evident, acesta nu este un raționament propriu al BEC. Ca să fie și mai clar că BEC se consideră obligat să ia concluzia de respingere, Decizia BEC dispune: “statuările Curții Constituționale din Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024, statuări obligatorii și pentru Biroul Electoral Central, conduc la concluzia că, în ceea ce privește candidatura domnului Georgescu Călin, aceasta nu întrunește condițiile de legalitate.“

Cineva se poate întreba de ce ar conta, până la urmă, dacă excluderea candidatului Georgescu din procesul electoral s-a luat prin urmare a unui raționament al CCR sau BEC. Răspunsul este că excluderea unui candidat din cursa prezidențială pe motivul lipsei respectului față de Constituție și a apărării democrației este o măsură cu caracter excepțional care trebuie justificată temeinic – de către o instituție a statului care răspunde pentru luarea acelei măsuri. Or, în cazul de față, BEC și-a justificat măsura prin referința la CCR, care nu face mai mult decât să considere decizia BEC ca fiind “judicioasă“ (paragraful 125, Hotărârea 7/2025). Excluderea de către instituțiile statului a candidaturii lui Călin Georgescu este mai sumar justificată chiar decât excluderea candidaturii Dianei Șoșoacă, o decizie la rândul ei criticată de comentatori pentru slaba argumentare. Evident, asta nu înseamnă că excluderea lui Călin Georgescu nu ar putea fi justificată satisfăcător, ci doar că, prin jocul oglinzilor între CCR și BEC, această justificare nu se regăsește în deciziile instituțiilor statului.

O posibilă explicație a acestei situații ar putea fi că, la fel ca hotărârea de anulare a alegerilor, și Hotărârea 7/2025 este una unanimă. Caracterul unanim reflectă influența președintelui Enache și faptul că judecătorii înțeleg cât este de important ca, în momentul politic pe care îl traversăm, CCR să adreseze un mesaj unitar. Caracterul unanim este cu atât mai important cu cât hotărârea Șoșoacă a fost luată de un complet de doar 7 judecători dintr-un total de 9, și cu o opinie separată bine argumentată a judecătoarei Scântei. Prin urmare, cei 9 judecători CCR nu au putut sa cadă de acord cu o justificare mai temeinică decât calificativul “judicios“ aplicat deciziei BEC.

Trei consecințe se cuvin menționate. Prima este că, la jocul oglinzilor BEC-CCR, un candidat și-a văzut limitat dreptul de a fi ales, fără o justificare adecvată din partea instituțiilor statului. Nici faptul că această limitare este temporară, aplicându-se doar acestui ciclu electoral (vezi paragraful 126, Hotărârea 7/2025), nici faptul că d-l Georgescu ar prezenta un pericol de prim rang la adresa statului român, nu justifică limitarea drepturilor sale fără o justificare adecvată. În plus, nu poate fi trecut cu vederea faptul că această limitare a unor drepturi fundamentale intervine în lipsa unor garanții procesuale de bază. Paragraful 128 al Hotărârii 7/2025 și comunicatul președintelui Enache încearcă să răspundă acestui argument, explicând faptul că procedura in fața CCR este una de contencios electoral abstract. Cadrul de referință invocat este format din Legea 47/1992 și Legea 370/2004. Greu de explicat, însă, este absența textului constituțional din acest cadru de referință (a se vedea articolele 24, 37, 53 din Constituție), mai ales dintr-o hotărâre CCR care explică de ce prevederile Legii 370/2004 nu pot prevala în fața Constituției în ce privește atribuțiile BEC. Nu oare aceeași concluzie se impune când prevederile legilor în vigoare privind procedura în fața CCR intră în conflict cu drepturile individuale?

Ultima consecință, probabil cea mai importantă, este aceea a abuzului competenței de verificare a îndeplinirii condițiilor generale de fond a candidaturilor pentru funcția de Președinte. Hotărârii 7/2025 nu aduce nici o clarificare de substanță în această privință. CCR va avea posibilitatea de explica, chiar în acest ciclu electoral, cum poate fi evitat un asemenea abuz. Așteptăm motivarea hotărârii în cazul George Simion, unde judecătorii CCR au admis candidatura acestuia, respingând astfel o contestație substanțială a constituționalității candidaturii domnului Simion la alegerile prezidențiale.

Dr. Vlad Perju

* Mulțumim Contributors

𝐎𝐛𝐢𝐞𝐜𝐭̗𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐧𝐞𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭𝐮𝐭̗𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐚𝐝𝐦𝐢𝐬𝐚̆ 𝐫𝐞𝐟. 𝐦𝐨𝐝𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐂𝐨𝐝𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐜𝐢𝐯𝐢𝐥 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐧𝐝 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐚𝐫𝐞𝐧𝐝𝐚𝐫𝐞

Marți, 25 februarie 2025, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a priori, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că Legea pentru modificarea Legii nr. 287/2009 privind Codul civil este neconstituțională, în ansamblul său, potrivit unui comunicat. 

În esență, Curtea a reținut că instituirea unei durate de minim 7 ani a contractului de arendare, respectiv 14 ani, în situația reînnoirii de drept, fără posibilitatea negocierii valorii arendei, nu îndeplinește exigențele constituționale referitoare la proporționalitatea restrângerii exercițiului dreptului de proprietate privată, prin limitarea dreptului de dispoziție al proprietarilor, precum și a principiului constituțional a libertății economice, aspecte ce sunt de natură să contravină prevederilor art. 44 alin. (1) și (2) privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică și art. 136 alin. (5) privind proprietatea, raportate la art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Curtea a mai reținut că introducerea unei noțiuni nedefinite și neclare, respectiv „schimbul de utilizare între arendași”, în condițiile în care nu sunt reglementate niciun fel de garanții pentru proprietarii terenurilor, este o soluție legislativă de natură să conducă la eludarea interdicției absolute a subarendării, cuprinsă în prezent în art. 1847 alin. (2) teza întâi din Codul civil, în situațiile în care schimbul de utilizare a terenului ar fi făcut între bunuri neaflate în raport de egalitate a valorii lor. Astfel, Curtea a reținut că este încălcat dreptul de proprietate al arendatorilor, prin eludarea voinței inițiale a părților – arendator și arendaș – în privința modului în care vor fi exploatate bunurile agricole, precum și dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, prin prisma încălcării cerințelor de claritate și previzibilitate a legii, astfel cum au fost consacrate în jurisprudența Curții Constituționale.

Curtea a mai reținut că introducerea unei reguli derogatorii, respectiv a obligației moștenitorilor proprietarului de a menține contractul de arendare, spre deosebire de norma generală din materie de locațiune, reprezentată de art. 1820 alin. (2) din Codul civil, instituie un tratament diferențiat în cadrul aceleiași categorii juridice, respectiv a moștenitorilor părților unui contract de arendare, ceea ce contravine principiului constituțional al egalității în drepturi, reglementat în art.16 din Legea fundamentală.