Autor: Bogdan Dumitrache
1. Efectul suspensiv al notificării adresate creditorului
1.1. Efectul suspensiv față de codebitorii solidari
În ceea ce privește categoria codebitorilor, sediul materiei, în vechiul Cod civil, îl constituie art. 1039-1056, iar în Noul Cod, art. 1.447-1.460, ca texte care reglementează obligațiile solidare între debitori. În ciuda formulării legii speciale, și anume a evocării codebitorilor fără indicarea speciei de pluralitate pasivă, este evident că, în cazul contractelor de credit la care se referă legea specială, nu se întâlnesc cazuri de codebitori obligați în regim de divizibilitate.
Elementele principale ale acestei reglementări și, în același timp, relevante în contextul legii speciale sunt următoarele:
– creditorul – instituția de credit ipotecar – îl poate urmări pe fiecare dintre codebitorii solidari, fără ca vreunul dintre codebitorii solidari să poată opune beneficiul de diviziune [art. 1042 C. civ. 1865, respectiv art. 1.447 alin. (1) NCC];
– în consecință, acțiunea intentată împotriva unuia dintre codebitorii solidari nu îl împiedică pe creditor să exercite acțiunea și împotriva celorlalți codebitori solidari [art. 1043 C. civ. 1865, respectiv art. 1.447 alin. (2) NCC], ceea ce, pentru identitate de rațiune, explică și posibilitatea urmăririi silite îndreptate, concomitent, împotriva tuturor codebitorilor solidari până la limita acoperirii integrale a sumei datorate;
– codebitorul solidar poate opune creditorului toate excepțiile personale, precum și pe cele comune tuturor codebitorilor [art. 1047 alin. 1 C. civ. 1865, respectiv art. 1.448 alin. (1) teza întâi NCC];
– codebitorul solidar care a plătit în totalitate datoria nu poate să se regreseze împotriva celorlalți codebitori solidari decât pentru partea ce revine fiecăruia dintre ei [art. 1053 alin. 1 C. civ. 1865, respectiv art. 1.456 alin. (1) NCC].
– în consecință, acțiunea intentată împotriva unuia dintre codebitorii solidari nu îl împiedică pe creditor să exercite acțiunea și împotriva celorlalți codebitori solidari [art. 1043 C. civ. 1865, respectiv art. 1.447 alin. (2) NCC], ceea ce, pentru identitate de rațiune, explică și posibilitatea urmăririi silite îndreptate, concomitent, împotriva tuturor codebitorilor solidari până la limita acoperirii integrale a sumei datorate;
– codebitorul solidar poate opune creditorului toate excepțiile personale, precum și pe cele comune tuturor codebitorilor [art. 1047 alin. 1 C. civ. 1865, respectiv art. 1.448 alin. (1) teza întâi NCC];
– codebitorul solidar care a plătit în totalitate datoria nu poate să se regreseze împotriva celorlalți codebitori solidari decât pentru partea ce revine fiecăruia dintre ei [art. 1053 alin. 1 C. civ. 1865, respectiv art. 1.456 alin. (1) NCC].
Există o excepție de la această ultimă regulă, regulă întemeiată pe divizarea de drept a obligației în raporturile dintre codebitori, ca urmare a plății făcute de către unul dintre codebitori, și anume cazul în care se asumă în regim de solidaritate pasivă, dar în interesul unuia dintre codebitorii solidari, adevăratul și unicul beneficiar al creditării; în acest din urmă caz, regresul codebitorului plătitor, dacă acesta este cel care, practic, s-a angajat alături de codebitorul solidar interesat, fără a fi, și el, un beneficiar (parțial) al creditării, este un regres pentru totalitatea a ceea ce a plătit (art. 1055 C. civ. 1865, respectiv art. 1.459 NCC).
Cum legea specială pune la îndemâna debitorului principal – consumator, prin ipoteză – o modalitate specială de stingere a datoriei prin darea în plată a imobilului ipotecat, soluția în sensul de a permite codebitorilor solidari să beneficieze de efectul suspensiv al procedurilor inițiate (și) împotriva lor de către instituția de credit ipotecar apare ca fiind logică și legitimă. În lipsa art. 6 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, s-ar fi ajuns la situația în care sumele obținute prin plăți, voluntare ori silite, de la codebitorii solidari să fie imputate debitorului principal pe calea regresului împotriva debitorului principal, golind de conținut, în asemenea cazuri, efectul suspensiv explicit recunoscut de lege în favoarea debitorului principal însuși (art. 5 din Lege).
Într-adevăr, efectul suspensiv recunoscut în favoarea debitorului principal ar fi nul dacă, în lipsa art. 6 alin. (1) din Lege, s-ar fi permis creditorului ipotecar să obțină sume de bani de la codebitorul solidar, prin plăți voluntare ori pe cale de executare silită, în intervalul dintre data comunicării notificării și data încheierii convenției privind darea în plată a imobilului ipotecat, interval în care, în temeiul art. 5 alin. (3), asemenea sume nu puteau fi pretinse debitorului principal. Sumele astfel plătite de codebitorul solidar în intervalul anterior menționat, neîntrunind condițiile unei plăți nedatorate, ar deveni susceptibile de recuperare pe calea regresului formulat de codebitorul solidar împotriva debitorului principal, care, confruntat cu acest regres, și-ar simți pierdut ori infirmat beneficiul legal al suspendării.
.....................................................
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu