Analiza Hotărârii 7/2025 CCR (candidatura lui Călin Georgescu)

Text preluat integral de pe : https://www.juridice.ro/775452/analiza-hotararii-7-2025-ccr-candidatura-lui-calin-georgescu.html

Curtea Constituțională a publicat motivele respingerii contestației lui Călin Georgescu la decizia Biroului Electoral Central de respingere a înregistrării candidaturii acestuia la alegerile prezidențiale din 2025. Nici un cunoscător al cadrului constituțional nu se putea aștepta ca d-l Georgescu să aibă câștig de cauză la CCR (judecând după calitatea surprinzător de slabă a contestației depuse, probabil că nici domnul Georgescu însuși nu a crezut că ar avea vreo șansă). Asta însă nu înseamnă că argumentația hotărârii Curții este irelevantă. Din contră, cauza Georgescu este prima în care judecătorii constituționali aplică controversata cauză Șoșoacă (Hotărârea 2/2024), prin care CCR își arogă competența de a verifica legalitatea (sau constituționalitatea, în exprimarea Curții) candidaturilor depuse la funcția de Președinte din perspectiva îndeplinirii condițiilor constituționale generale de fond (respectul față de Constituție și apărarea democrației). Exercitarea abuzivă a acestei competențe, unice în dreptul constituțional comparat, ar avea efecte devastatoare pentru democrația românească. Este prin urmare extrem de important ca această competență în materie electorală să fie exercitată cu responsabilitatea de rigoare.

Privită din această perspectivă, Hotărârea 7/2025 se remarcă prin natura la primă vedere tehnică, Curtea evident încercând a limita impactul politic al intervenției sale în contextul efector politice majore ale hotărârilor pe care le-a adoptat deja în acest ciclu electoral. Hotărârea CCR elucidează aspecte instituționale importante ce derivă din cauza Șoșoacă, în principal în ce privește relația dintre BEC și CCR. Însă judecătorii constituționali au evitat să dezvolte regulile constituționale necesare pentru limitarea riscului exercitării abuzive, în acest ciclu electoral sau pe viitor, a noii competențe de verificare a îndeplinirii condițiilor constituționale generale de fond ale candidaturilor la funcția prezidențială. Dat fiind că această competență este o inovație a Curții Constituționale, articulată și exercitată pentru prima dată în 2024, este de datoria Curții să definească cât mai exact parametrii de exercițiu. Probabil pentru a contracara caracterul tehnic al Hotărârii 7/2025, președintele Marian Enache a publicat, în mod excepțional, un comunicat pe marginea acestei hotărâri. Deși în principiu binevenit, acest comunicat nu face decât să repete argumentele principale ale hotărârii, conectându-le cu principiile generale constituționale (supremația Constituției, statul de drept, identitate națională), fără însă a face legăturile necesare între analiza de detaliu și principiile generale.

Hotărârea 7/2025 confirmă că îi aparține Biroului Central Electoral competența de a verifica îndeplinirea tuturor condițiilor de fond și de formă ale candidaturilor prezidențiale. Această interpretare este evident corectă, după cum argumentează BEC în decizia de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu. La pagina 3 a acelei decizii, BEC arată clar riscul ca alegerile prezidențiale să fie câștigate de un candidat a cărui candidatură a fost validată de BEC, fără verificarea îndeplinirii condițiilor constituționale de fond, dacă validarea nu a făcut obiectul unei constații la CCR. Exact acesta este scenariul candidaturii din 2024 a lui Călin Georgescu. Decizia BEC ridică problema situației în care s-ar găsi Curtea Constituțională într-un asemenea caz de a infirma rezultatele scrutinului prezidențial (BEC uită a menționa că CCR a validat rezultatele primului tur de scrutin la alegerile din decembrie 2024, deși candidatura unuia dintre candidații calificați în turul doi era afectată de carențe fundamentale, după cum decizia BEC din data de 9 martie însăși o confirmă). Dacă o candidatură la funcția prezidențială trebuie să îndeplinească atât condiții de formă cât și de fond, generale și speciale, după cum a decis CCR în Hotărârea 2/2024 (cauza Șoșoacă), este evident că toate candidaturile trebuie să fie verificate, nu doar cele ale căror decizii BEC de înregistrare sau neînregistrare sunt ulterior contestate la CER.

Un impediment în fața acestei concluzii este o teză a CCR în Hotărârea 2/2024 (paragraful 48) potrivit căreia îi revine Curții Constituționale competența exclusivă de verificare a îndeplinirii condițiilor de formă generale. Însă acum, în Hotărârea 7/2025 (paragraful 118), Curtea interpretează retroactiv competența BEC în ciclul electoral 2024-2025 ca fiind denotată, în mod excepțional, prin Hotărârea 32/2024 privind anularea alegerilor (paragraful 20:

„Prin urmare, procesul electoral pentru alegerea Președintelui României va fi reluat în integralitate, Guvernul urmând să stabilească o nouă dată pentru alegerea Președintelui României, precum și un nou program calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare. Toate aceste aspecte presupun inclusiv constituirea unor noi birouri electorale, depunerea din nou de candidaturi care urmează a fi evaluate de noul Birou Electoral Central și derularea unei noi campanii electorale corecte și transparente, prin raportare la principiile și valorile constituționale.”

Această teză finală este, prin această interpretare retrospectivă ușor forțată gramatical însă la limită rezonabilă, baza investirii BEC de către CCR cu atribuția de verificare a îndeplinirii condițiilor de eligibilitate de fond ale candidaților la funcția prezidențială. Deși exercitarea acestei atribuții contrazice textul articolului 29 (1) din Legea 370/2004 privind alegerea Președintelui României (“Biroul Electoral Central verifică îndeplinirea condițiilor de fond și de formă prevăzute de prezenta lege pentru candidaturi, înregistrează candidaturile care îndeplinesc aceste condiții și respinge înregistrarea candidaturilor care nu îndeplinesc condițiile legale”), CCR consideră – corect – că are competența de a trasa sarcini suplimentare autorităților statului. Jurisprudența invocată de judecătorii constituționali pentru a justifica atribuirea către BEC a acestei competențe suplimentare de către CCR (vezi deciziile CCR la care se face referință în paragraful 119) indică faptul că CCR ințelege suplimentarea atribuțiilor BEC ca având un caracter temporar, până când va interveni o modificare a Legii 370 în sensul indicat de CCR.

Prin urmare, Decizia 18D/9 martie 2025, prin care BEC s-a pronunțat în ce privește condițiile de formă și fond (inclusiv generale) ale candidaturii lui Călin Georgescu, se încadrează în cadrul atribuțiilor BEC. Acum însă apare problema cea mai importantă a Hotărârii 7/2025: din punctul de vedere al CCR, este corectă decizia BEC privind neîndeplinirea condițiilor de formă generale a candidaturii lui Georgescu? Întrebarea se pune pentru că CCR nu își stinge prin delegare, si nici nu își declină in favoarea BEC, competența de verificare a îndeplinirii acestor condiții. CCR rămâne prin urmare competentă să se pronunțe în ce privește corectitudinea modului în care BEC și-a exercitat noile atribuții trasate de către CCR, în numele Constituției.

Aici intervine un punct nevralgic al Hotărârii 7/2025, reiterat și în comunicatul Președintelui Enache. CCR consideră că membrii BEC au avut în vedere considerentele generale trasate de CCR prin Hotărârea 32/2004 (anularea alegerilor) însă au dezvoltat un raționament propriu pe baza căruia au luat decizia neîndeplinirii de către Călin Georgescu a condițiilor de fond generale. Pe scurt, din perspectiva CCR, motivele deciziei de invalidare aparțin BEC. Judecătorii constituționali se limitează la a califica această decizie drept „judicioasă“. Problema însă este că decizia BEC arată clar faptul că, din perspectiva BEC, decizia de respingere a înregistrării candidaturii lui Georgescu se bazează pe considerentele Hotărârii CCR 32/2004 (anularea alegerilor). Pe scurt, din perspectiva BEC, motivele deciziei de invalidare aparțin CCR. BEC nu consideră a fi luat această concluzie pe baza unui raționament propriu, așa cum susține CCR și președintele Enache, ci prin aplicarea considerentelor hotărârii CCR de anulare a alegerilor.

Acesta este un joc al oglinzilor între CCR și BEC. Iar BEC are, fără îndoială, dreptate. Chiar dacă Hotărârea CCR 32/2004 nu menționează candidatul Georgescu pe nume, doar un formalism patologic poate duce la concluzia că CCR nu reține în sarcina acestui candidat motivele pentru care a dispus măsura radicală a anulării alegerilor. Paragraful 14 din Hotărârea CCR 32/2004 se referă la “unul dintre candidați“ care a beneficiat de o promovare agresivă, la manipularea votului in favoarea “unuia dintre candidați“, același care a beneficiat de tratament preferențial mass-media. Paragrafele 16 și 18 rețin și alte motive în ce privește acest candidat, precum încălcarea regulilor privind finanțarea alegerilor. Prin urmare, este de înțeles de ce BEC a concluzionat că, prin Hotărârea CCR 32/2004, “Curtea Constituțională a tranșat implicit și general obligatoriu și cu privire la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru înregistrarea candidaturii depuse de către candidatul Georgescu Călin” (Decizia 18D/9 martie 2025, pagina 3). În mod evident, acesta nu este un raționament propriu al BEC. Ca să fie și mai clar că BEC se consideră obligat să ia concluzia de respingere, Decizia BEC dispune: “statuările Curții Constituționale din Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024, statuări obligatorii și pentru Biroul Electoral Central, conduc la concluzia că, în ceea ce privește candidatura domnului Georgescu Călin, aceasta nu întrunește condițiile de legalitate.“

Cineva se poate întreba de ce ar conta, până la urmă, dacă excluderea candidatului Georgescu din procesul electoral s-a luat prin urmare a unui raționament al CCR sau BEC. Răspunsul este că excluderea unui candidat din cursa prezidențială pe motivul lipsei respectului față de Constituție și a apărării democrației este o măsură cu caracter excepțional care trebuie justificată temeinic – de către o instituție a statului care răspunde pentru luarea acelei măsuri. Or, în cazul de față, BEC și-a justificat măsura prin referința la CCR, care nu face mai mult decât să considere decizia BEC ca fiind “judicioasă“ (paragraful 125, Hotărârea 7/2025). Excluderea de către instituțiile statului a candidaturii lui Călin Georgescu este mai sumar justificată chiar decât excluderea candidaturii Dianei Șoșoacă, o decizie la rândul ei criticată de comentatori pentru slaba argumentare. Evident, asta nu înseamnă că excluderea lui Călin Georgescu nu ar putea fi justificată satisfăcător, ci doar că, prin jocul oglinzilor între CCR și BEC, această justificare nu se regăsește în deciziile instituțiilor statului.

O posibilă explicație a acestei situații ar putea fi că, la fel ca hotărârea de anulare a alegerilor, și Hotărârea 7/2025 este una unanimă. Caracterul unanim reflectă influența președintelui Enache și faptul că judecătorii înțeleg cât este de important ca, în momentul politic pe care îl traversăm, CCR să adreseze un mesaj unitar. Caracterul unanim este cu atât mai important cu cât hotărârea Șoșoacă a fost luată de un complet de doar 7 judecători dintr-un total de 9, și cu o opinie separată bine argumentată a judecătoarei Scântei. Prin urmare, cei 9 judecători CCR nu au putut sa cadă de acord cu o justificare mai temeinică decât calificativul “judicios“ aplicat deciziei BEC.

Trei consecințe se cuvin menționate. Prima este că, la jocul oglinzilor BEC-CCR, un candidat și-a văzut limitat dreptul de a fi ales, fără o justificare adecvată din partea instituțiilor statului. Nici faptul că această limitare este temporară, aplicându-se doar acestui ciclu electoral (vezi paragraful 126, Hotărârea 7/2025), nici faptul că d-l Georgescu ar prezenta un pericol de prim rang la adresa statului român, nu justifică limitarea drepturilor sale fără o justificare adecvată. În plus, nu poate fi trecut cu vederea faptul că această limitare a unor drepturi fundamentale intervine în lipsa unor garanții procesuale de bază. Paragraful 128 al Hotărârii 7/2025 și comunicatul președintelui Enache încearcă să răspundă acestui argument, explicând faptul că procedura in fața CCR este una de contencios electoral abstract. Cadrul de referință invocat este format din Legea 47/1992 și Legea 370/2004. Greu de explicat, însă, este absența textului constituțional din acest cadru de referință (a se vedea articolele 24, 37, 53 din Constituție), mai ales dintr-o hotărâre CCR care explică de ce prevederile Legii 370/2004 nu pot prevala în fața Constituției în ce privește atribuțiile BEC. Nu oare aceeași concluzie se impune când prevederile legilor în vigoare privind procedura în fața CCR intră în conflict cu drepturile individuale?

Ultima consecință, probabil cea mai importantă, este aceea a abuzului competenței de verificare a îndeplinirii condițiilor generale de fond a candidaturilor pentru funcția de Președinte. Hotărârii 7/2025 nu aduce nici o clarificare de substanță în această privință. CCR va avea posibilitatea de explica, chiar în acest ciclu electoral, cum poate fi evitat un asemenea abuz. Așteptăm motivarea hotărârii în cazul George Simion, unde judecătorii CCR au admis candidatura acestuia, respingând astfel o contestație substanțială a constituționalității candidaturii domnului Simion la alegerile prezidențiale.

Dr. Vlad Perju

* Mulțumim Contributors

𝐎𝐛𝐢𝐞𝐜𝐭̗𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐧𝐞𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭𝐮𝐭̗𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐚𝐝𝐦𝐢𝐬𝐚̆ 𝐫𝐞𝐟. 𝐦𝐨𝐝𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐂𝐨𝐝𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐜𝐢𝐯𝐢𝐥 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐧𝐝 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐚𝐫𝐞𝐧𝐝𝐚𝐫𝐞

Marți, 25 februarie 2025, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a priori, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că Legea pentru modificarea Legii nr. 287/2009 privind Codul civil este neconstituțională, în ansamblul său, potrivit unui comunicat. 

În esență, Curtea a reținut că instituirea unei durate de minim 7 ani a contractului de arendare, respectiv 14 ani, în situația reînnoirii de drept, fără posibilitatea negocierii valorii arendei, nu îndeplinește exigențele constituționale referitoare la proporționalitatea restrângerii exercițiului dreptului de proprietate privată, prin limitarea dreptului de dispoziție al proprietarilor, precum și a principiului constituțional a libertății economice, aspecte ce sunt de natură să contravină prevederilor art. 44 alin. (1) și (2) privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică și art. 136 alin. (5) privind proprietatea, raportate la art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Curtea a mai reținut că introducerea unei noțiuni nedefinite și neclare, respectiv „schimbul de utilizare între arendași”, în condițiile în care nu sunt reglementate niciun fel de garanții pentru proprietarii terenurilor, este o soluție legislativă de natură să conducă la eludarea interdicției absolute a subarendării, cuprinsă în prezent în art. 1847 alin. (2) teza întâi din Codul civil, în situațiile în care schimbul de utilizare a terenului ar fi făcut între bunuri neaflate în raport de egalitate a valorii lor. Astfel, Curtea a reținut că este încălcat dreptul de proprietate al arendatorilor, prin eludarea voinței inițiale a părților – arendator și arendaș – în privința modului în care vor fi exploatate bunurile agricole, precum și dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, prin prisma încălcării cerințelor de claritate și previzibilitate a legii, astfel cum au fost consacrate în jurisprudența Curții Constituționale.

Curtea a mai reținut că introducerea unei reguli derogatorii, respectiv a obligației moștenitorilor proprietarului de a menține contractul de arendare, spre deosebire de norma generală din materie de locațiune, reprezentată de art. 1820 alin. (2) din Codul civil, instituie un tratament diferențiat în cadrul aceleiași categorii juridice, respectiv a moștenitorilor părților unui contract de arendare, ceea ce contravine principiului constituțional al egalității în drepturi, reglementat în art.16 din Legea fundamentală.

 

 

Daune materiale și morale pentru burnout

Tribunalul Cluj a obligat angajatorul să plătească reclamantei daune materiale (6691,2 lei) și morale (7500 euro), ca urmare a epuizării profesionale (burnout) suferite din cauza condițiilor de muncă. 

Instanța a constatat că reclamanta a fost supusă unei suprasolicitări constante, fără măsuri adecvate de protecție din partea angajatorului, ceea ce i-a afectat grav sănătatea fizică și psihică. Pe baza probelor administrate, inclusiv expertize medicale, s-a stabilit o legătură directă între mediul de lucru și deteriorarea stării sale de sănătate.

https://www.rejust.ro/juris/23ge996e4 

Egalitatea armelor în procesul penal - Neconstituționalitatea dispozițiilor art. 438 alin. 1 pct. 8 CPP

 În cadrul ședinței din data de 18 februarie 2025, Curtea Constituțională a admis, cu majoritate de voturi, excepția de neconstituționalitate  și a stabilit că dispozițiile cuprinse în articolul 438 alineatul (1) punctul 8 din Codul de procedură penală, care prevăd excluderea inculpatului din dreptul de a formula recurs în casație în cazul în care nu a fost dispusă, în mod eronat, încetarea procesului penal, sunt neconstituționale.

Astfel, în vederea adoptării acestei soluții, Curtea Constituțională a constatat că normele prevăzute la articolul 438 alineatul (1) punctul 8 din Codul de procedură penală creează un regim juridic diferit pentru procuror și pentru inculpat, în ceea ce privește posibilitatea celor două părți de a invoca, prin recursul în casație, o apreciere greșită din partea instanței competente referitoare la incidența sau nu a unei cauze de încetare a procesului penal.

Prin urmare, se generează un dezechilibru între mijloacele procesuale puse la dispoziția procurorului și a inculpatului, asigurându-se în mod exclusiv procurorului dreptul de a formula recurs, conform reglementărilor legale aflate sub incidența controlului de constituționalitate.

Dispozițiile supuse controlului creează o situație procesuală defavorabilă inculpatului în raport cu procurorul, diferență care nu beneficiază de o justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel contrară principiilor fundamentale consacrate de Constituția României, respectiv de articolul 16 alineatul (1), referitor la egalitatea în drepturi, și de articolul 21 alineatul (3), privind dreptul la un proces echitabil.

În această lumină, normele prevăzute de articolul 438 alineatul (1) punctul 8 din Codul de procedură penală sunt incompatibile cu prevederile articolelor 1 și 16 din Constituție, raportate la articolul 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât nu permit exercitarea căii de atac a recursului în casație atunci când instanța nu dispune încetarea procesului penal, creând astfel un tratament diferențiat în cazul unor situații procesuale identice, fără o justificație obiectivă și rezonabilă.

Mai mult, reglementarea încalcă și principiul nediscriminării și al egalității, astfel cum sunt prevăzute în articolele 20 și 21 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, fiind necesar, în acest context, ca dreptul european să fie interpretat în conformitate cu principiile enunțate, iar, în subsidiar, să se aplice direct și prioritar.

În concluzie, decizia Curții Constituționale confirmă faptul că sute de persoane au fost private în mod ilegal de libertate, având în vedere că excepțiile trimise și nesoluționate până în prezent de  Curtea Constituțională au fost, în general, de ordinul zecilor.

Așadar, este vorba în esență despre inculpații față de care instanțele au refuzat să dispună încetarea procesului penal în baza intervenirii prescripției, prin neaplicarea deciziilor obligatorii ale Curții Constituționale, însă care nu au avut posibilitatea de a formula recurs în casație, din cauza faptului că legea prevedea acest drept doar în cazul în care procesul penal era încheiat în mod greșit, nu și atunci când procesul penal nu era încheiat, chiar dacă aceasta era situația impusă de neaplicarea hotărârilor CCR privind prescripția.

https://www.ccr.ro/comunicat-de-presa-18-februarie-2025/ 

Activități de voluntariat desfășoară doar persoanele juridice de drept public sau de drept privat fără scop lucrativ. Constituționalitate - Decizia nr. 457/2024 a CCR

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 141 din 18 februarie 2025 a fost publicată Decizia nr. 457/2024 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 și ale art. 3 lit. c) din Legea nr. 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România.

Excepția de neconstituționalitate într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii împotriva unui proces-verbal privind constatarea și sancționarea unei contravenții referitoare la primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără încheierea unui contract individual de muncă.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că prevederile legale criticate încalcă dispozițiile art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și c) din Constituție, deoarece stabilesc că doar persoanele juridice de drept public sau de drept privat fără scop lucrativ pot organiza activități de voluntariat și exclud, astfel, persoanele juridice de drept privat cu scop lucrativ de la posibilitatea organizării unor asemenea activități.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1 și ale art. 3 lit. c) din Legea nr. 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România, care, la data sesizării Curții Constituționale, aveau următorul cuprins:

— Art. 1: „(1) Prezenta lege reglementează participarea persoanelor fizice la activitățile de voluntariat desfășurate în folosul altor persoane sau al societății, organizate de persoane juridice de drept public sau de drept privat fără scop lucrativ. (2) Voluntariatul este un factor important în crearea unei piețe europene competitive a muncii și, totodată, în dezvoltarea educației și formării profesionale, precum și pentru creșterea solidarității sociale.”;

— Art. 3 lit. c): „În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: (…) c) organizația-gazdă este persoana juridică de drept public sau de drept privat, fără scop lucrativ, care organizează și administrează activități de voluntariat;”.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea a reținut că prevederile legale criticate reglementează participarea persoanelor fizice la activitățile de voluntariat desfășurate în folosul altor persoane sau al societății, organizate de persoane juridice de drept public sau de drept privat fără scop lucrativ, stabilesc rolul voluntariatului și precizează semnificația expresiei „organizație-gazdă”. Curtea a apreciat că de esența voluntariatului este caracterul său de activitate de interes public, organizată de persoane juridice fără scop lucrativ, desfășurată fără remunerație [a se vedea art. 3 lit. a) din Legea nr. 78/2017].

Analizând critica de neconstituționalitate potrivit căreia excluderea persoanelor juridice de drept privat cu scop lucrativ de la posibilitatea organizării activității de voluntariat încalcă dispozițiile din Legea fundamentală cuprinse în art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și c) privind economia de piață și obligația statului de a asigura libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție, stimularea cercetării științifice și tehnologice naționale, a artei și protecția dreptului de autor, Curtea a constatat că, în raport cu motivele de neconstituționalitate invocate, textele legale criticate nu contravin sub niciun aspect dispozițiilor constituționale antereferite. Economia de piață se concretizează în participarea neîngrădită a profesioniștilor la schimburile de mărfuri și servicii, iar libertatea comerțului, concurența loială și valorificarea factorilor de producție vizează, în esență, desfășurarea de către agenții economici a unei activități în scopul obținerii unui profit, așadar un scop lucrativ.

În aceste condiții, Curtea reține că posibilitatea organizării și administrării activității de voluntariat este recunoscută de lege doar în cazul persoanelor juridice de drept public sau de drept privat fără scop lucrativ. O asemenea reglementare este justificată, având în vedere specificul activității de voluntariat, pe de o parte, și regimul juridic distinct ce caracterizează persoanele juridice fără scop lucrativ, pe de altă parte.

În consecință, Curtea reține că prevederile legale criticate nu contravin art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Constituție, activitatea reglementată prin acestea nefiind o activitate economică ce ar putea să ridice problema libertății comerțului și a concurenței loiale, ci o activitate de interes public desfășurată în folosul altor persoane sau al societății, astfel cum rezultă din ansamblul prevederilor Legii nr. 78/2014.

În plus, Curtea precizează că acceptarea tale quale a susținerilor autoarei excepției ar putea conduce la crearea unui mecanism juridic inapt să protejeze eficient, în plan legislativ, dreptul fundamental la muncă. În acest context, Curtea observă că dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 78/2014 stabilesc expres interdicția, sub sancțiunea anulabilității, a încheierii unui contract de voluntariat în scopul de a evita încheierea unui contract individual de muncă sau, după caz, a unui contract civil de prestări de servicii ori a altui contract civil cu titlu oneros pentru efectuarea prestațiilor respective. Corelativ, dispozițiile Codului muncii instituie răspunderea contravențională sau penală, după caz, în cazul primirii la muncă fără încheierea unui contract individual de muncă [a se vedea art. 260 alin. (1) lit. e) și f) și art. 264 alin. (3) din Codul muncii].

Astfel, cu unanimitate de voturi, Curtea: 
Respinge, ​​ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată. 

https://lege5.ro/Gratuit/ge3denbrgmytq/decizia-nr-457-2024-referitoare-la-respingerea-exceptiei-de-neconstitutionalitate-a-dispozitiilor-art-1-si-ale-art-3-lit-c-din-legea-nr-78-2014-privind-reglementarea-activitatii-de-voluntariat-in-roma