Cererile de decizie preliminară în cauzele conexate C-80/21, C-81/21 și C-82/21, introduse de Tribunalul Districtual pentru Varșovia-Śródmieście, privesc interpretarea articolului 6 alineatul (1) și a articolului 7 alineatul (1) din Directiva 93/13[1], fiind formulate în cadrul unor litigii dintre mai mulți consumatori și instituții bancare, având ca obiect anularea unor contracte de credit pentru motivul că aceste contracte ar cuprinde clauze abuzive.
Prin hotărârea pronunțată la data de 8 septembrie 2022[2], Curtea a interpretat articolul 6 alineatul (1) și articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 în sensul că:
– se opun unei jurisprudențe naționale potrivit căreia instanța națională poate constata caracterul abuziv nu al ansamblului clauzei dintr‑un contract încheiat între un consumator și un profesionist, ci numai al anumitor elemente ale acesteia care îi conferă un caracter abuziv, astfel încât clauza menționată să rămână, după eliminarea unor asemenea elemente, parțial efectivă, atunci când o astfel de eliminare ar echivala cu revizuirea conținutului clauzei menționate, afectând substanța acesteia, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere;
– se opun unei jurisprudențe naționale potrivit căreia instanța națională, după ce a constatat nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într‑un contract încheiat între un consumator și un profesionist care nu determină nulitatea acestui contract în ansamblul său, poate să substituie această clauză cu o dispoziție de drept național supletivă;
– se opun unei jurisprudențe naționale potrivit căreia instanța națională, după ce a constatat nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într‑un contract încheiat între un consumator și un profesionist care determină nulitatea acestui contract în ansamblul său, poate să substituie clauza anulată fie cu o interpretare a voinței părților pentru a evita anularea contractului menționat, fie cu o dispoziție de drept național cu caracter supletiv, chiar dacă consumatorul a fost informat cu privire la consecințele nulității aceluiași contract și le‑a acceptat.
Prin aceeași hotărâre, Directiva 93/13, citită în lumina principiului efectivității, a fost interpretată în sensul că se opune unei jurisprudențe naționale potrivit căreia termenul de prescripție de 10 ani al acțiunii consumatorului având ca obiect restituirea sumelor plătite în mod nejustificat unui profesionist în executarea unei clauze abuzive cuprinse într‑un contract de credit începe să curgă la data fiecărei prestații executate de consumator, chiar dacă acesta din urmă nu era în măsură, la acea dată, să aprecieze el însuși caracterul abuziv al clauzei contractuale sau nu a avut cunoștință de caracterul abuziv al clauzei menționate și fără a ține seama de faptul că acest contract avea o durată de rambursare, în speță de 30 de ani, cu mult mai mare decât termenul legal de prescripție de 10 ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu