Viitorul aparţine celor care cred în frumuseţea propriilor vise.” (Eleanor Roosevelt)
Sunt Gabriela Padurariu Mihnea (legal counsel, mediator, arbitru judiciar) și am creat acest spațiu virtual pentru a împărtăși opinii și reflecții personale legate de diverse aspecte juridice. Accept comentarii exprimate cu respect, care se referă strict la conținutul articolelor publicate aici. Vă rog să aveți în vedere că informațiile prezentate pe acest blog au exclusiv un scop informativ și nu constituie consultanță juridică profesională. Aceste mențiuni reprezintă o declinare de responsabilitate privind conținutul și rolul articolelor publicate. Cred în exercitarea profesiei juridice cu rigoare, seriozitate și responsabilitate, dar și cu respect față de dimensiunea umană a fiecărei situații. Pentru mine, dreptul nu înseamnă doar aplicarea normelor, ci și construirea unei relații bazate pe încredere, ascultare și asumare. Fiecare decizie juridică implică consecințe reale, iar conștientizarea acestora face parte integrantă din actul de justiție. Empatia, echilibrul și onestitatea sunt valori care mi-au ghidat constant parcursul profesional și personal și care definesc modul în care aleg să îmi exercit profesia. Pe această pagină, încerc să traduc din drept în română, adică să explic prin cuvinte simple, diverse chestiuni din drept. Da, uneori mă adresez unui public neinițiat dar și celor care au nevoie de un minim de informare dar nu știu de unde să înceapă; mai departe, însă, consultați un avocat în mod direct! De asemenea, mă mai adresez și celor care vor să cunoască, pentru că informația înseamnă putere (nu-i așa? ) iar un minim de cultură generală juridică încă nu știu să fi făcut rău cuiva. Pentru toate acestea, informațiile sunt mult simplificate în diverse articole juridice, pentru a fi accesibile și a contura un cadru general. Fac asta ca parte a programului personal de educație juridică - ca misiune pro bono, în acord și cu prevederile legale – program pe care îl dezvolt deja de câțiva ani buni. Asta este ceea ce dau eu înapoi lumii pentru privilegiul de avea un loc sub soare: informații! Și zic eu că nu este puțin lucru! Considerați, astfel, conținutul acestei pagini ca fiind unul cu titlu informativ și general. Nu sunt responsabilă cu privire la modul cum înțelegeți, cum interpretați și cum alegeți să folosiți informațiile postate motiv pentru care, vă îndemn la modul cel mai serios să consultați un profesionist în mod direct, înainte de a lua orice decizie cu privire la speța dvs., căruia să îi spuneți toate detaliile și să vadă actele, dacă este cazul, fiindcă doar așa puteți primi un răspuns corect, complet și perfect adaptat situației dvs.

DESPRE GABRIELA PĂDURARIU:

ACTIVITATE PUBLICISTICĂ: PUBLICAŢIILE MELE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE ŞI PAGINI WEB

ACTIVITATE PUBLICISTICĂ: PUBLICAŢIILE MELE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE ŞI PAGINI WEB
SEDIUL PROFESIONAL:

Iaşi, str: Sărăriei nr. 58
Tel: 0746 669594
e-mail: gabriela_padurariu@yahoo.com

Adresa: Birou mediator

Adresa: Birou mediator
Clic pe foto
Protected by Copyscape Duplicate Content Penalty Protection

NOUTĂȚI LEGISLATIVE, EVENIMENTE JURIDICE ȘI OPINII JURIDICE

NOUTĂȚI LEGISLATIVE, EVENIMENTE JURIDICE ȘI OPINII JURIDICE

27 ianuarie 2023

Atac direct asupra pieţei băncilor: Revolut intră pe piaţa de creditare prin lansarea unui credit de nevoi personale cu o sumă maximă de 125.000 lei, acordat în câteva minute, cu dobândă fixă de 6,99-15,59%

Revolut, aplicaţia financiară cu peste 2 milioane de clienţi în România, a anunţat, joi, intrarea pe piaţa de creditare prin lansarea unui credit de nevoi personale negarantat, cu o sumă maximă de 125.000 lei, care poate fi acordat în câteva minute.

Rata dobânzii este fixă pe toată perioada de creditare şi variază între 6,99% şi 15,59%, în funcţie de profilul clientului, iar perioadă de rambursare de maximum 60 de luni.

Clienţii pot aplica direct în aplicaţie, iar contractul de credit este semnat cu o semnătură electronică calificată. Fondurile sunt puse la dispoziţie instant în contul clientului. Clienţii vor putea să modifice data de rambursare lunară, să efectueze rambursări parţiale sau totale direct din aplicaţie şi să-şi verifice extrasul de credit în orice moment.

”Creditul de nevoi personale – în stilul Revolut, este uşor de obţinut, direct din aplicaţie, în câţiva paşi simpli, şi foarte transparent în privinţa costurilor - singurul cost care se percepe fiind dobânda. Nu există comisioane de emitere şi pentru rambursare anticipată şi nici alte costuri ascunse. Împrumutul se adresează, pentru moment, clienţilor Revolut cu istoric de creditare al căror venit poate fi verificat online, însă este un proces etapizat şi, în curând, vom fi în măsură să adăugăm şi alte categorii acceptate. Produsul este oferit doar în moneda locală RON, cu dobândă fixă pe toată perioada creditului, ​​şi o durată de maxim 60 de luni. Ca şi în cazul altor produse Revolut, ne gândim mai întâi la clienţi şi ne străduim să le oferim o experienţă de management al finanţelor personale complet diferită. Produsul nostru este disponibil 24/7 în aplicaţie. Clienţii au libertatea de a accesa creditul cu uşurinţă oricând au nevoie de bani şi pentru suma de care au nevoie, fără bătăi de cap sau comisioane suplimentare, atunci când obţin un împrumut sau îl rambursează”, a declarat Gabriela Simion, Director General al sucursalei Revolut din România.

Cu peste 2 milioane de clienţi persoane fizice, România este cea de-a patra piaţă europeană unde Revolut Bank lansează creditul de nevoi personale, după Polonia, Lituania şi Irlanda.

Conform unui studiu realizat de o companie independentă pentru Revolut27% dintre participanţii din România au declarat că ar fi interesaţi să acceseze, în următoarele 12 luni, carduri de credit, 20% credite de nevoi personale şi 11%, produse de tipul Buy Now Pay Later (BNPL).

Cel puţin 58% dintre respondenţi au indicat costurile mai scăzute drept principalul motiv pentru preferinţa lor faţă de soluţii de tipul fintech, cum sunt aplicaţiile financiare, viteza (57%), siguranţa serviciilor (37%) şi diversitatea operaţiunilor bancare (22%).

Acesta este doar începutul, intenţia fiind să adăugăm, în viitorul apropiat, şi alte produse de creditare cu costuri reduse care să ajute milioane de români să-şi gestioneze mai eficient cheltuielile de zi cu zi”, a adăugat Gabriela Simion.

 

Din 2018, Revolut a obţinut licenţa bancară pentru a opera în UE, emisă de Banca Lituaniei şi Banca Centrală Europeană (BCE).Compania a ajuns în prezent la 30 de pieţe din Spaţiul Economic European (SEE), unde are peste 15 milioane de clienţi (retail şi business).

Sursa: https://www.zf.ro/banci-si-asigurari/atac-direct-asupra-pietei-bancilor-revolut-intra-piata-creditare-21094957?fbclid=IwAR2MQ_Eqr0ZgpfzLkpqeHdVJsNSQ4rTUEmEnbt0V868r9s6c979yaJdioHk



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Decizia nr. 3/2025 a ÎCCJ - RIL admis - interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 207 alin. (1), art. 222 alin. (4) şi art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală

Nu se consideră în termen sesizarea cu rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului faţă de care s-a dispus o ...