RIL admis: Întrunirea condiţiilor necesare atragerii răspunderii patrimoniale pentru fapta prevăzută de art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014 - Decizia nr. 14/2022 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi ce formează obiectul Dosarului nr. 893/1/2022.

Obiectul recursului în interesul legii:

Prin Hotărârea nr. 12 din 19 aprilie 2022, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept:

„i) În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 169 alin. (1) lit. d) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care pârâtul nu predă documentele şi actele financiar-contabile practicianului în insolvenţă, prezumţia legală se întinde şi asupra condiţiilor răspunderii delictuale privind existenţa faptei ilicite şi asupra prejudiciului?;

ii) În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, în ipoteza în care pârâtul nu predă documentele şi actele financiar-contabile practicianului în insolvenţă, reclamantul are sarcina de a dovedi o legătură de cauzalitate între fapta pârâtului şi intrarea debitorului în insolvenţă?”.

Soluţia ÎCCJ:

”128. În concluzie, potrivit argumentelor arătate, care ţin de natura juridică a acţiunii în antrenarea răspunderii patrimoniale, de raţiunea instituirii prezumţiei legale relative, de interpretarea logică şi teleologică a textului legal şi de regimul juridic al prezumţiei legale, este corectă prima orientare jurisprudenţială, care a stabilit că prezumţia relativă exonerează subiectul activ al acţiunii în antrenarea răspunderii patrimoniale de obligaţia dovedirii condiţiilor necesare pentru antrenarea răspunderii patrimoniale, şi anume: existenţa faptei ilicite, a prejudiciului, înţeles atât ca stare de insolvenţă a patrimoniului, cât şi ca pasiv neacoperit, precum şi a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.

129. Interpretarea şi aplicarea legii în această modalitate nu lipsesc pârâţii de orice apărare. Aceştia se pot apăra şi pot dovedi lipsa de fundament a prezumţiei, în sensul că nu au fost notificaţi pentru a pune la dispoziţia practicianului în insolvenţă documentele contabile sau că nepredarea documentelor contabile este consecinţa unor împrejurări obiective independente de voinţa lor sau că există orice alte aspecte de natură să răstoarne prezumţia relativă instituită în favoarea subiecţilor activi ai acţiunii.”

Înalta Curte a considerat că se impune admiterea recursului în interesul legii, pronunţând următoarea soluţie:

„Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 169 alin. (1) lit. d) teza a doua din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care pârâtul nu predă documentele contabile practicianului în insolvenţă, după prealabila notificare, se prezumă relativ întrunirea tuturor condiţiilor necesare atragerii răspunderii patrimoniale pentru fapta prevăzută de art. 169 alin. (1) lit. d) din aceeaşi lege.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 iunie 2022.”