𝐎𝐛𝐢𝐞𝐜𝐭̗𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐧𝐞𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭𝐮𝐭̗𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐚𝐝𝐦𝐢𝐬𝐚̆ 𝐫𝐞𝐟. 𝐦𝐨𝐝𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐂𝐨𝐝𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐜𝐢𝐯𝐢𝐥 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐧𝐝 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐚𝐫𝐞𝐧𝐝𝐚𝐫𝐞

Marți, 25 februarie 2025, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a priori, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că Legea pentru modificarea Legii nr. 287/2009 privind Codul civil este neconstituțională, în ansamblul său, potrivit unui comunicat. 

În esență, Curtea a reținut că instituirea unei durate de minim 7 ani a contractului de arendare, respectiv 14 ani, în situația reînnoirii de drept, fără posibilitatea negocierii valorii arendei, nu îndeplinește exigențele constituționale referitoare la proporționalitatea restrângerii exercițiului dreptului de proprietate privată, prin limitarea dreptului de dispoziție al proprietarilor, precum și a principiului constituțional a libertății economice, aspecte ce sunt de natură să contravină prevederilor art. 44 alin. (1) și (2) privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică și art. 136 alin. (5) privind proprietatea, raportate la art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Curtea a mai reținut că introducerea unei noțiuni nedefinite și neclare, respectiv „schimbul de utilizare între arendași”, în condițiile în care nu sunt reglementate niciun fel de garanții pentru proprietarii terenurilor, este o soluție legislativă de natură să conducă la eludarea interdicției absolute a subarendării, cuprinsă în prezent în art. 1847 alin. (2) teza întâi din Codul civil, în situațiile în care schimbul de utilizare a terenului ar fi făcut între bunuri neaflate în raport de egalitate a valorii lor. Astfel, Curtea a reținut că este încălcat dreptul de proprietate al arendatorilor, prin eludarea voinței inițiale a părților – arendator și arendaș – în privința modului în care vor fi exploatate bunurile agricole, precum și dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, prin prisma încălcării cerințelor de claritate și previzibilitate a legii, astfel cum au fost consacrate în jurisprudența Curții Constituționale.

Curtea a mai reținut că introducerea unei reguli derogatorii, respectiv a obligației moștenitorilor proprietarului de a menține contractul de arendare, spre deosebire de norma generală din materie de locațiune, reprezentată de art. 1820 alin. (2) din Codul civil, instituie un tratament diferențiat în cadrul aceleiași categorii juridice, respectiv a moștenitorilor părților unui contract de arendare, ceea ce contravine principiului constituțional al egalității în drepturi, reglementat în art.16 din Legea fundamentală.

 

 

Daune materiale și morale pentru burnout

Tribunalul Cluj a obligat angajatorul să plătească reclamantei daune materiale (6691,2 lei) și morale (7500 euro), ca urmare a epuizării profesionale (burnout) suferite din cauza condițiilor de muncă. 

Instanța a constatat că reclamanta a fost supusă unei suprasolicitări constante, fără măsuri adecvate de protecție din partea angajatorului, ceea ce i-a afectat grav sănătatea fizică și psihică. Pe baza probelor administrate, inclusiv expertize medicale, s-a stabilit o legătură directă între mediul de lucru și deteriorarea stării sale de sănătate.

https://www.rejust.ro/juris/23ge996e4 

Egalitatea armelor în procesul penal - Neconstituționalitatea dispozițiilor art. 438 alin. 1 pct. 8 CPP

 În cadrul ședinței din data de 18 februarie 2025, Curtea Constituțională a admis, cu majoritate de voturi, excepția de neconstituționalitate  și a stabilit că dispozițiile cuprinse în articolul 438 alineatul (1) punctul 8 din Codul de procedură penală, care prevăd excluderea inculpatului din dreptul de a formula recurs în casație în cazul în care nu a fost dispusă, în mod eronat, încetarea procesului penal, sunt neconstituționale.

Astfel, în vederea adoptării acestei soluții, Curtea Constituțională a constatat că normele prevăzute la articolul 438 alineatul (1) punctul 8 din Codul de procedură penală creează un regim juridic diferit pentru procuror și pentru inculpat, în ceea ce privește posibilitatea celor două părți de a invoca, prin recursul în casație, o apreciere greșită din partea instanței competente referitoare la incidența sau nu a unei cauze de încetare a procesului penal.

Prin urmare, se generează un dezechilibru între mijloacele procesuale puse la dispoziția procurorului și a inculpatului, asigurându-se în mod exclusiv procurorului dreptul de a formula recurs, conform reglementărilor legale aflate sub incidența controlului de constituționalitate.

Dispozițiile supuse controlului creează o situație procesuală defavorabilă inculpatului în raport cu procurorul, diferență care nu beneficiază de o justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel contrară principiilor fundamentale consacrate de Constituția României, respectiv de articolul 16 alineatul (1), referitor la egalitatea în drepturi, și de articolul 21 alineatul (3), privind dreptul la un proces echitabil.

În această lumină, normele prevăzute de articolul 438 alineatul (1) punctul 8 din Codul de procedură penală sunt incompatibile cu prevederile articolelor 1 și 16 din Constituție, raportate la articolul 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât nu permit exercitarea căii de atac a recursului în casație atunci când instanța nu dispune încetarea procesului penal, creând astfel un tratament diferențiat în cazul unor situații procesuale identice, fără o justificație obiectivă și rezonabilă.

Mai mult, reglementarea încalcă și principiul nediscriminării și al egalității, astfel cum sunt prevăzute în articolele 20 și 21 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, fiind necesar, în acest context, ca dreptul european să fie interpretat în conformitate cu principiile enunțate, iar, în subsidiar, să se aplice direct și prioritar.

În concluzie, decizia Curții Constituționale confirmă faptul că sute de persoane au fost private în mod ilegal de libertate, având în vedere că excepțiile trimise și nesoluționate până în prezent de  Curtea Constituțională au fost, în general, de ordinul zecilor.

Așadar, este vorba în esență despre inculpații față de care instanțele au refuzat să dispună încetarea procesului penal în baza intervenirii prescripției, prin neaplicarea deciziilor obligatorii ale Curții Constituționale, însă care nu au avut posibilitatea de a formula recurs în casație, din cauza faptului că legea prevedea acest drept doar în cazul în care procesul penal era încheiat în mod greșit, nu și atunci când procesul penal nu era încheiat, chiar dacă aceasta era situația impusă de neaplicarea hotărârilor CCR privind prescripția.

https://www.ccr.ro/comunicat-de-presa-18-februarie-2025/ 

Activități de voluntariat desfășoară doar persoanele juridice de drept public sau de drept privat fără scop lucrativ. Constituționalitate - Decizia nr. 457/2024 a CCR

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 141 din 18 februarie 2025 a fost publicată Decizia nr. 457/2024 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 și ale art. 3 lit. c) din Legea nr. 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România.

Excepția de neconstituționalitate într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii împotriva unui proces-verbal privind constatarea și sancționarea unei contravenții referitoare la primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără încheierea unui contract individual de muncă.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că prevederile legale criticate încalcă dispozițiile art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și c) din Constituție, deoarece stabilesc că doar persoanele juridice de drept public sau de drept privat fără scop lucrativ pot organiza activități de voluntariat și exclud, astfel, persoanele juridice de drept privat cu scop lucrativ de la posibilitatea organizării unor asemenea activități.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1 și ale art. 3 lit. c) din Legea nr. 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România, care, la data sesizării Curții Constituționale, aveau următorul cuprins:

— Art. 1: „(1) Prezenta lege reglementează participarea persoanelor fizice la activitățile de voluntariat desfășurate în folosul altor persoane sau al societății, organizate de persoane juridice de drept public sau de drept privat fără scop lucrativ. (2) Voluntariatul este un factor important în crearea unei piețe europene competitive a muncii și, totodată, în dezvoltarea educației și formării profesionale, precum și pentru creșterea solidarității sociale.”;

— Art. 3 lit. c): „În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: (…) c) organizația-gazdă este persoana juridică de drept public sau de drept privat, fără scop lucrativ, care organizează și administrează activități de voluntariat;”.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea a reținut că prevederile legale criticate reglementează participarea persoanelor fizice la activitățile de voluntariat desfășurate în folosul altor persoane sau al societății, organizate de persoane juridice de drept public sau de drept privat fără scop lucrativ, stabilesc rolul voluntariatului și precizează semnificația expresiei „organizație-gazdă”. Curtea a apreciat că de esența voluntariatului este caracterul său de activitate de interes public, organizată de persoane juridice fără scop lucrativ, desfășurată fără remunerație [a se vedea art. 3 lit. a) din Legea nr. 78/2017].

Analizând critica de neconstituționalitate potrivit căreia excluderea persoanelor juridice de drept privat cu scop lucrativ de la posibilitatea organizării activității de voluntariat încalcă dispozițiile din Legea fundamentală cuprinse în art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și c) privind economia de piață și obligația statului de a asigura libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție, stimularea cercetării științifice și tehnologice naționale, a artei și protecția dreptului de autor, Curtea a constatat că, în raport cu motivele de neconstituționalitate invocate, textele legale criticate nu contravin sub niciun aspect dispozițiilor constituționale antereferite. Economia de piață se concretizează în participarea neîngrădită a profesioniștilor la schimburile de mărfuri și servicii, iar libertatea comerțului, concurența loială și valorificarea factorilor de producție vizează, în esență, desfășurarea de către agenții economici a unei activități în scopul obținerii unui profit, așadar un scop lucrativ.

În aceste condiții, Curtea reține că posibilitatea organizării și administrării activității de voluntariat este recunoscută de lege doar în cazul persoanelor juridice de drept public sau de drept privat fără scop lucrativ. O asemenea reglementare este justificată, având în vedere specificul activității de voluntariat, pe de o parte, și regimul juridic distinct ce caracterizează persoanele juridice fără scop lucrativ, pe de altă parte.

În consecință, Curtea reține că prevederile legale criticate nu contravin art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Constituție, activitatea reglementată prin acestea nefiind o activitate economică ce ar putea să ridice problema libertății comerțului și a concurenței loiale, ci o activitate de interes public desfășurată în folosul altor persoane sau al societății, astfel cum rezultă din ansamblul prevederilor Legii nr. 78/2014.

În plus, Curtea precizează că acceptarea tale quale a susținerilor autoarei excepției ar putea conduce la crearea unui mecanism juridic inapt să protejeze eficient, în plan legislativ, dreptul fundamental la muncă. În acest context, Curtea observă că dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 78/2014 stabilesc expres interdicția, sub sancțiunea anulabilității, a încheierii unui contract de voluntariat în scopul de a evita încheierea unui contract individual de muncă sau, după caz, a unui contract civil de prestări de servicii ori a altui contract civil cu titlu oneros pentru efectuarea prestațiilor respective. Corelativ, dispozițiile Codului muncii instituie răspunderea contravențională sau penală, după caz, în cazul primirii la muncă fără încheierea unui contract individual de muncă [a se vedea art. 260 alin. (1) lit. e) și f) și art. 264 alin. (3) din Codul muncii].

Astfel, cu unanimitate de voturi, Curtea: 
Respinge, ​​ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată. 

https://lege5.ro/Gratuit/ge3denbrgmytq/decizia-nr-457-2024-referitoare-la-respingerea-exceptiei-de-neconstitutionalitate-a-dispozitiilor-art-1-si-ale-art-3-lit-c-din-legea-nr-78-2014-privind-reglementarea-activitatii-de-voluntariat-in-roma 

 

 

𝐏𝐥𝐚̂𝐧𝐠𝐞𝐫𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐯𝐞𝐧𝐭̗𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞 - 𝐎𝐩𝐢𝐧𝐢𝐚 𝐈𝐍𝐌 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐧𝐝 𝐫𝐞𝐥𝐞𝐯𝐚𝐧𝐭̧𝐚 𝐍𝐨𝐦𝐞𝐢 𝐝𝐞 𝐦𝐞𝐭𝐫𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐞 𝐥𝐞𝐠𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐛𝐚𝐭𝐚̆ 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐎𝐫𝐝𝐢𝐧𝐮𝐥 𝐧𝐫. 𝟑𝟎𝟏/𝟐𝟎𝟎𝟓 𝐈̂𝐍 𝐂𝐀𝐙𝐔𝐋 𝐂𝐎𝐍𝐓𝐑𝐀𝐕𝐄𝐍𝐓̧𝐈𝐈𝐋𝐎𝐑 𝐃𝐄 𝐃𝐄𝐏𝐀̆𝐒̧𝐈𝐑𝐄 𝐀 𝐕𝐈𝐓𝐄𝐙𝐄𝐈 𝐋𝐄𝐆𝐀𝐋𝐄

𝐏𝐫𝐨𝐛𝐥𝐞𝐦𝐚 𝐝𝐞 𝐝𝐫𝐞𝐩𝐭:

𝐑𝐞𝐥𝐞𝐯𝐚𝐧𝐭̧𝐚 𝐍𝐨𝐦𝐞𝐢 𝐝𝐞 𝐦𝐞𝐭𝐫𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐞 𝐥𝐞𝐠𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐛𝐚𝐭𝐚̆ 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐎𝐫𝐝𝐢𝐧𝐮𝐥 𝐧𝐫. 𝟑𝟎𝟏/𝟐𝟎𝟎𝟓 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐳𝐮𝐥 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐯𝐞𝐧𝐭̧𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐝𝐞𝐩𝐚̆𝐬̧𝐢𝐫𝐞 𝐚 𝐯𝐢𝐭𝐞𝐳𝐞𝐢 𝐥𝐞𝐠𝐚𝐥𝐞 (𝐂𝐮𝐫𝐭𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐀𝐩𝐞𝐥 𝐒𝐮𝐜𝐞𝐚𝐯𝐚/𝐓𝐫𝐢𝐛𝐮𝐧𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐁𝐨𝐭𝐨𝐬̧𝐚𝐧𝐢)

 

Legislație incidentă: Ordinului nr. 301 din 23 noiembrie 2005 privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor (cinemometre)”; art. 102 alin. 3 lit. e din Legea nr. 195/2002.

 

Practica judiciară

Prezentarea problemei juridice, cu arătarea situaţiei de fapt: Se încheie un proces verbal de contravenţie pentru depăşirea vitezei legale. Se depune CD-ul cu înregistrarea video a aparatului radar. Din imaginile captate de aparatul radar nu se poate identifica numărul maşinii care a circulat cu viteza calculată de aparatul radar.

 

Într-o opinie, majoritară la nivelul instanței, s-a apreciat că această normă cuprinde doar dispoziţii tehnice care sunt relevante la aprobarea şi la omologarea aparatului radar, fiind aplicabile mutatis mutandis considerentele Înaltei Curţi din Decizia nr. 3/2018 potrivit cărora dispoziţiile din normă sunt aplicabile „ doar cu ocazia verificării metrologice a aparatelor „cinemometru”, în vederea atestării legalităţii acestora, iar nu cu ocazia utilizării acestor aparate pentru măsurarea vitezei participanţilor în trafic”, astfel că, atâta vreme cât aparatul radar este verificat metrologic şi omologat, fiind declarat admis, el respectă şi prevederile art. 3.5 din Normă referitoare la cerinţele tehnice funcţionale specifice funcţiei de înregistrare. Înregistrarea efectuată cu aparatul radar este un mijloc de probă care va fi coroborat cu prezumţii sau alte mijloace de probă din dosar, astfel încât, în situaţia în care pe înregistrare nu se vede numărul autoturismului din diverse cauze (că e noapte şi se reflectă numărul, că acesta este acoperit cu noroi, din cauza vitezei prea mai a autoturismului şi a rezoluţiei prea mici a aparatului), pot fi administrate probe suplimentare, inclusiv recunoaşterile implicite ale petentului, prezumţia de temeinicie a procesului verbal de contravenţie cu privire la acest aspect. În a doua opinie, minoritară, s-a apreciat că art. 3.5. din Ordinul 301/2005 nu conţine cerinţe care să fie verificate la omologarea şi verificarea aparatului, ci cerinţe care urmează a fi verificate la analizarea concretă a imaginilor captate de aparatului radar din fiecare speţă. Aceste cerinţe se circumscriu expresiei „potrivit legii” din conţinutul art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 – depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic. Dispoziţiile Înaltei Curţi nu sunt aplicabile întrucât în Decizia nr. 32/2018 s-au analizat punctual doar dispoziţiile art. 3.1 din Ordin, pe când în cazul de faţă se analizează dispoziţiile art. 3.5 din Ordin care instituie alt gen de cerinţe, cerinţe tehnice funcţionale specifice funcţiei de înregistrare, cerinţe care trebuie îndeplinite concret, la momentul realizării înregistrării.

𝐎𝐩𝐢𝐧𝐢𝐚 𝐫𝐞𝐟𝐞𝐫𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢

𝐍𝐮 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐞𝐱𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚𝐭𝐚̆.

𝐎𝐩𝐢𝐧𝐢𝐚 𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐈𝐍𝐌

𝐂𝐡𝐞𝐬𝐭𝐢𝐮𝐧𝐢 𝐩𝐫𝐞𝐚𝐥𝐚𝐛𝐢𝐥𝐞; 𝐜𝐥𝐚𝐫𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚̆𝐫𝐢

 

Din referatul întocmit de Tribunalul Botoșani rezultă următorul context faptic și de drept al problemei: Se încheie un proces verbal de contravenţie pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. 3 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, respectiv pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.

Procesul-verbal este însoțit de înregistrarea video a faptei cu un cinemometru (aparat radar). În cuprinsul înregistrării este menționată viteza cu care s-a circulat dar imaginile captate nu permit identificarea numărului autovehiculului.

Este neconstestat că cinemomentrul trebuie să respecte cerințele Ordinului directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 301 din 23 noiembrie 2005 privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor (cinemometre)”. Cerințele metrologice și tehnice sunt detaliate de pct. 3 din Ordin, subpct. 1-7, după cum urmează: 3.1. Cerinţe metrologice; 3.2. Cerinţe tehnice constructive şi de aspect exterior; 3.3. Cerinţe tehnice de funcţionare cu caracter general; 3.4. Cerinţe tehnice specifice funcţiilor de măsurare, prelucrare şi afişare; 3.5. Cerinţe tehnice funcţionale specifice funcţiei de înregistrare; (3.6. abrogat); 3.7. Cerinţe privind sigilarea. Potrivit pct. 3.5.1. înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puţin următoarele:

– data şi ora la care a fost efectuată măsurarea;

– valoarea vitezei măsurate;

– imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidenţă numărul de înmatriculare al acestuia.

 

Într-o opinie, se consideră că aceste cerințe nu sunt relevante în aprecierea legalității și temeiniciei procesului-verbal întocmit pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002, în situația în care înregistrarea nu face vizibil numărul de înmatriculare al autovehiculului deoarece dovada se poate face cu orice alt mijloc de probă, pe când în opinia contrară se apreciază că cerințele sunt decisive, în sensul că numărul de înmatriculare și, implicit, autovehiculul cu care a fost săvârșită contravenția nu pot fi dovedite altfel decât cu înregistrarea efectuată de cinemometru.

 

Se observă că divergența constă în modalitatea diferită în care instanțele apreciază admisibilitatea unui alt mijloc de probă decât înregistrarea aparatului cinemometru în dovedirea numărului de înmatriculare a autovehiculului.

 

Așa fiind, pentru exactitate, vom reformula problema astfel: Interpretarea și aplicarea dispozițiilor subpct. 3.5.1 din Anexa 1 a Ordinului directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 301 din 23 noiembrie 2005 privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor (cinemometre)” în situația întocmirii unui proces-verbal pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, însoțit de o înregistrare care menționează viteza de circulație dar nu evidențiază numărul de înregistrare al autovehiculului; admisibilitatea unui alt mijloc de probă decât înregistrarea aparatului cinemometru în dovedirea numărului de înmatriculare a autovehiculului cu care a fost săvârșită contravenţia.

 

𝐒𝐨𝐥𝐮𝐭̗𝐢𝐨𝐧𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐛𝐥𝐞𝐦𝐞𝐢

Se observă din cuprinsul dispozițiilor art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 (depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic) că mijloacele tehnice omologate și verificate metrologic sunt necesare pentru constatarea depășirii cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus.

Textul instituie o excepție de la regula că, în general, dacă nu există dispoziție legală contrară, constatarea ex propriis sensibus a faptei de către agentul constatator este suficientă pentru dovedirea faptei. Instituind o excepție, textul trebuie interpretat strict. Așadar, pe de-o parte, depășirea vitezei nu va putea fi dovedită altfel decât cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic iar pe de alta, orice alte împrejurări faptice legate de săvârșirea contravenției vor putea fi dovedite potrivit dreptului comun, cu orice mijloc de probă permis de lege. Intră în această a doua categorie elemente de fapt cum ar fi: identitatea persoanei care conducea autovehiculul, categoria din care face parte autovehiculul, sectorul de drum pe care se circula; tot aici va intra și numărul de înmatriculare al autovehiculului. Într-adevăr, dacă pentru măsurarea vitezei este necesar un mijloc tehnic de măsurare, pentru observarea numărului de înmatriculare poate fi suficientă constatarea ex propriis sensibus a agentului constatator, declarația unui martor sau, în general, orice alt mijloc de probă permis de lege.

 

Un argument suplimentar rezultă din faptul că Ordinul nr. 301/2005 are ca destinatari unităţile din structura şi în subordinea Biroului Român de Metrologie Legală, precum şi laboratoarele autorizate de acesta care sunt chemate să ducă la îndeplinire prevederile prezentului ordin (cf. art. 4). Odată ce cinemometrul este verificat de autoritatea competentă și îndeplinește toate cerințele metrologice și tehnice, el este apt să fie folosit pentru constatarea vitezei de deplasare, în perioada de validitate a buletinului de verificare metrologică.

Ordinul este emis de directorul general al Biroului Român de Metrologie Legală în baza HG nr. 193/2002 privind organizarea şi funcţionarea Biroului Român de Metrologie Legală, pentru organizarea executării OG nr. 20/1992 privind activitatea de metrologie, aprobată şi modificată prin Legea nr. 11/1994, și se adresează unităților din subordine.

 

Domeniul său de aplicare nu poate fi extins asupra regimului probator în materie contravențională.

 

Îndeplinirea cerințelor de la pct. 5 din Anexa 1 la Ordin, mai sus citate, sunt necesare pentru validarea legală a cinemometrului. Subliniem că aceste cerințe sunt metrologice și tehnice și, deci, nu privesc regimul probator al contravențiilor rutiere.

 

Într-adevăr, după cum s-a arătat, potrivit pct. 3.5.1. înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puţin următoarele: data şi ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidenţă numărul de înmatriculare al acestuia. Altfel spus, dacă cinemometrul nu este apt din punct de vedere tehnic să efectueze înregistrări care să conțină cel puțin aceste date, autoritatea competentă nu va elibera buletinul aferent.

Reprezintă o chestiune distinctă dacă, în fapt, un cinemometru pentru care s-a elibertat buletinul de verificare, datorită unor împrejurări care nu țin de dotarea tehnică a aparatului, eliberează o înregistrare care nu conține toate aceste elemente.

Lipsa indicării valorii vitezei măsurate face imposibilă dovedirea acesteia printr-un alt mijloc de probă datorită unei dispoziții legale exprese în acest sens, art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002, nu datorită Ordinului.

Nu contestăm că în unele situații înregistrarea ca atare poate să facă dificilă sau chiar imposibilă identificarea autovehiculului datorită modului de manevrare a aparatului sau datorită altor împrejurări; de ex., în imaginile video apar mai multe autovehicule fără să fie clar la care din acestea se referă valoarea vitezei măsurate sau, deși apare un singur autovehicul, este extrem de dificilă identificarea lui. Astfel de situații nu pun în discuție regulile generale de probațiune în materie de contravenții rutiere ci doar necesită folosirea lor circumstațiată fiecărui caz particular.

Opinia contrară acestei interpretări adaugă la lege, respectiv la art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002, condiții instituite printr-un ordin al directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală care are alt domeniu de aplicare și alți destinatari.

În ce privește Decizia RIL nr. 3/19 februarie 2018 pronunțată de ÎCCJ în dosar nr. 2.738/1/2017, deși suntem de acord cu opinia majoritară exprimată în cadrul Tribunalului Botoșani, ca ea nu este incidentă în cauză deoarece dezleagă o altă problemă de drept (Prin decizie s-a stabilit că [î]n interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor pct. 3.1.1 din Norma de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor (cinemometre)”, aprobată prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 301/2005, cu modificările şi completările ulterioare, erorile maxime tolerate pentru măsurarea vitezei sunt cerinţe metrologice aplicabile numai în procedura de atestare a unui cinemometru de către entităţile prevăzute la art. 4 din ordinul sus-menţionat, respectiv doar la momentul verificării şi omologării aparatului) considerăm că poate fi totuși folositoare ca sursă de inspirație în argumentare. Distincția folosită în prezenta motivare între cerințele metrologice și tehnice necesare pentru validarea cinemometrului și utilizarea ulterioară a cinemometrului a fost folosită și în considerentele deciziei RIL (vezi, de ex., paragraful 28), fiind parte a ratio decidendi. Rațiunile distincției sunt identice; or, ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet.

Pentru aceste considerente, se propune următorul răspuns:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor subpct. 3.5.1 din Anexa 1 a Ordinului directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 301 din 23 noiembrie 2005 privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor (cinemometre)”, în situația întocmirii unui proces-verbal pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, însoțit de o înregistrare care menționează viteza de circulație dar nu evidențiază numărul de înregistrare al autovehiculului cu care a fost săvârșită contravenția, dovada numărului de înregistrare poate fi făcută cu orice mijloc de probă permis de lege.

Punctul de vedere al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal al ÎCCJ

Judecătorii SCAF a ÎCCJ, care au exprimat o părere, au susţinut, în majoritatea lor, propunerea formatorului INM. A fost exprimată şi o opinie în sensul că dovada nr. de înmatriculare nu poate fi făcută în această situaţie cu alte mijloace de probă, faţă de prevederile pct. 3.5.1. ale Ordinului nr. 301/23.11.2005 şi principiului in dubio pro reo (fiind vorba de o acuzaţie penală în sensul Convenţiei).

Observaţii primite din partea curţilor de apel şi opiniile exprimate în cadrul dezbaterilor

Cu unanimitate, participanţii au agreat propunerea formatorului INM.