Prin O.U.G. nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare, publicat în Monitorul Oficial nr. 230 din 21.03.2020, s-au adus lămuriri cu privire la utilitatea certificatului de situație de urgență, dar și cu privire la entitățile care pot solicita eliberarea lui. Astfel, potrivit art. X din O.U.G. nr. 29/2020, certificatul de situație de urgență (denumit, în continuare, CSU) este un document eliberat de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, la cererea operatorilor economici a căror activitate a fost întreruptă total sau parțial în baza deciziilor emise de autoritățile publice competente. Formele CSU sunt cele prevăzute în Anexa nr. 1, respectiv în Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 791/2020 privind acordarea certificatelor de situații de urgență operatorilor economici a căror activitate este afectată în contextul pandemiei SARS-CoV-2, publicat în Monitorul Oficial nr. 248/25.03.2020. Este important de reținut faptul că CSU sunt valabile fără semnătură și ștampilă, astfel cum prevede art. 10 din Ordinul nr. 791/2020. Orice persoană interesată va putea verifica CSU emis unui operator economic, după seria și numărul documentului, pe platforma http://prevenire.gov.ro. Astfel, se înțelege că toate certificatele de situații de urgență care vor fi eliberate solicitanților, vor fi publicate, spre a fi verificate de către orice terț. Prin același Ordin, Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri i s-a impus obligația de a asigura funcționalitatea platformei http://prevenire.gov.ro, în termen de 5 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al actului normativ, astfel că data-limită până la care se va asigura adaptarea platformei este de 30.03.2020.
- CSU de Tip 1 (Albastru). Acest tip de CSU se emite celor a căror activitate a fost întreruptă total sau parțial, ca urmare a deciziilor emise de autoritățile publice competente în perioada stării de urgență decretate. Se au în vedere entitățile care au fost obligate prin lege să își întrerupă total sau parțial activitatea, deci nu și cele a căror activitate a fost afectată de pandemie. Astfel, beneficiarii CSU de tip 1 sunt:
- Unitățile și instituțiile de învățământ, inclusiv cele private, a căror activitate a fost suspendată prin art. 49 din Decretul nr. 195/2020;
- Unitățile a căror activitate este cea de servire și consum al produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice, organizate de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte spații publice. Acestor entități li s-a permis, prin excepție, desfășurarea în continuare a activității, însă prin organizarea activității sub formă de drive-in, room-service sau livrare directă la client. O parte dintre aceste entități și-au suspendat temporar întreaga activitate, iar o parte și-au continuat activitatea conform excepției impuse. Ambele categorii de entități se încadrează la eliberarea CSU de Tip 1, chiar și cele care își desfășoară în continuare activitatea, în considerarea faptului că activitatea lor a fost restrânsă ca urmare a interdicției de a servi produse în spații publice. Activitatea acestei categorii de entități a fost suspendată / restrânsă prin art. 1 din Ordonanță militară nr. 1/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 219 din 18.03.2020.
- Activitatea oricăror entități care organizează evenimente ce presupun participarea a peste 100 de persoane în spații deschise. În această categorie, putem include, de exemplu, saloanele care organizează evenimente sociale (nunți, botezuri etc.), cluburi de noapte. Activitatea acestei categorii de entități a fost suspendată prin art. 3 din Ordonanța militară nr. 1/2020.
- Activitatea cabinetelor de medicină dentară, indiferent de forma de organizare a activității. Cu titlu de excepție, se permit numai intervențiile stomatologice urgente. Activitatea acestei categorii de entități a fost suspendată prin art. 1 din Ordonanța militară nr. 2/2020.
- Activitatea de comercializare cu amănuntul a produselor și serviciilor în centrele comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, cu excepția vânzării produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice, a serviciilor de curățătorie, vânzării produselor și serviciilor de optică medicală, precum și vânzării produselor electronice și electrocasnice care asigură livrarea acestor produse la ușa clientului. Cu alte cuvinte, orice activitate desfășurată în centrele comerciale, cu excepțiile prevăzute mai sus, a fost suspendată temporar. În situația în care entitatea își desfășura activitatea exclusiv în centrul comercial, activitatea sa a fost întreruptă total. Pe de altă parte, în situația în care entitatea a înregistrat punct de lucru / sediu secundar în cadrul centrului comercial, activitatea sa a fost întreruptă parțial. În ambele situații, entitatea se încadrează la obținerea CSU de Tip 1, ceea ce înseamnă că, în altă ordine de idei, orice entitate care își desfășura activitatea în centrele comerciale poate obține CSU de Tip 1. Entităților care funcționau în centrele comerciale, cu excepțiile prevăzute mai sus, li s-a suspendat activitatea prin art. 2 din Ordonanța militară nr. 2/2020.
- Activități culturale, științifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau jocuri de noroc. Activitatea acestor entități a fost suspendată prin art. 2 din Ordonanța militară nr. 1/2020.
- Serviciile de transport. Deși nu rezultă în mod direct din lege, avem în vedere interdicția instituită prin art. 3 din Ordonanța militară nr. 2/2020, conform căreia circulația persoanelor în afara locuinței se va efectua cu respectarea regulilor generale de răspândire a COVID-19, respectiv prin evitarea formării oricărui grup de persoane. În înțelesul art. 2 alin. (2) din același act normativ, prin „grup de persoane” se înțelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună.
- Entități care organizează activități fizice colective. Sălile de fitness, cluburile de yoga și orice alte entități care organizează grupuri de oameni în vederea desfășurării de activități fizice au activitatea suspendată din aceleași rațiuni aplicabile serviciilor de transport.
- Orice alte entități care organizează și desfășoară activități ce presupun formarea grupurilor mai mari de 3 persoane.
- Orice alte entități a căror activitate va fi suspendată prin orice alt act normativ care se va adopta în perioada stării de urgență instituite pe teritoriul României, dacă va fi cazul.
- CSU de Tip 2 (Galben). Acest tip de CSU se emite solicitanților care, în baza declarației pe proprie răspundere, arată că au înregistrat o diminuare a încasărilor în martie 2020 cu un procent de minim 25% față de media încasărilor din perioada ianuarie-februarie 2020. În această situație, se ridică anumite probleme de ordin contabil cu privire la termenul de „încasări”. Întrucât nu face obiectul prezentului studiu, vom evita să intrăm în detalii, însă este important de reținut că trebuie să se facă distincție între „cifră de afaceri”, tipurile de venituri și termenul de „încasări”, conform înțelesului lor dat de Ordinul MFP nr. 1.802/2014. În opinia noastră, „încasările” se vor raporta la activitatea curentă a entității, respectiv la veniturile din exploatare, în înțelesul pct. 435 din Anexa la Ordinului MFP nr. 1.802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiilor financiare anuale consolidate. Potrivit actului normativ menționat, „veniturile din exploatare” cuprind: (a) venituri din vânzarea de produse și mărfuri, venituri din prestări de servicii, precum și venituri din vânzarea de locuințe numai dacă obiectul principal al entității este cel de obținere / vânzare a locuințelor; (b) venituri din producția de imobilizări; (c) venituri din subvenții de exploatare; (d) alte venituri din exploatarea curentă, inclusiv cele din creanțele recuperate ori penalități contractuale. Se vor exclude veniturile financiare și veniturile din investiții, inclusiv veniturile din vânzarea unor active, dacă această vânzare nu intră în obiectul principal de activitate al entității. Deși cele expuse mai sus reprezintă doar o opinie, chestiunea „încasărilor” va rămâne de deslușit de către experții contabili însă, indiferent de situație, în final reprezentantul legal al entității care solicită eliberarea CSU va fi unicul responsabil pentru declararea îndeplinirii acestei condiții. Mergând mai departe, trebuie reținut că această condiție impusă pentru obținerea CSU de tip 2 are în vedere următoarele etape: (1) efectuarea mediei încasărilor din ianuarie 2020 și februarie 2020; (2) determinarea încasărilor din luna martie 2020; (3) verificarea diminuării cu cel puțin 25% a sumei de la etapa (2) în raport cu cea determinată în etapa (1). La fel de important de reținut este faptul că diminuarea din martie 2020 cu cel puțin 25% față de media ianuarie 2020 – februarie 2020 trebuie să se datoreze efectelor pandemiei cauzate de virusul COVID-19. De exemplu, o entitate al cărei obiect de activitate reprezintă comercializarea unor produse exclusiv online nu poate justifica faptul că diminuarea încasărilor se datorează efectelor pandemiei.
Certificatul de situații de urgență poate fi solicitat de către întreprinderile mici și mijlocii, astfel cum sunt definite de Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, așa cum prevede art. X din O.U.G. nr. 29/2020. Astfel, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 346/2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 681 din 29.07.2004, întreprinderile mici și mijlocii sunt definite ca acele întreprinderi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: (a) au un număr mediu anual de salariați mai mic de 250; (b) realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau dețin active totale care nu depășesc echivalentul în lei a 43 milioane euro, conform ultimei situații financiare aprobate. Prin active totale, se înțelege active imobilizate plus active circulante plus cheltuieli în avans. Clasificarea și delimitarea întreprinderilor în funcție de mărime sunt prevăzute la art. 4 din același act normativ.
- IMM-urile, astfel cum sunt definite de Legea nr. 346/2004 și care îndeplinesc următoarele condiții: (a) au un număr mediu anual de salariați mai mic de 250; (b) realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau dețin active totale care nu depășesc echivalentul în lei a 43 milioane euro, conform ultimei situații financiare aprobate. În categoria IMM-urilor, intră următoarele entități: societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, societăți cooperative, persoane fizice autorizate, întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale și întreprinderile familiale, autorizate potrivit dispozițiilor legale în vigoare, asociațiile și fundațiile, cooperativele agricole și societățile agricole care desfășoară activități economice.
- Alte categorii adiționale de entități care pot solicita emiterea CSU, după stabilirea criteriilor pe baza cărora sunt determinați, prin hotărâri ulterioare ale Guvernului, sunt: cabinetele medicilor de familie și cabinetele stomatologice, formele de exercitare a profesiei de notar public, formele de exercitare a profesiei de avocat și formele de organizare a activității profesiei de executor judecătoresc, precum și federațiile sportive naționale și cluburile sportive care dețin certificat de identitate sportivă.
Durata în care se poate obține CSU este extrem de scurtă, respectiv de la data la care va fi funcțională platforma Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, până în ultima zi de situație de urgență instituită pe teritoriul României care, în acest moment, este data de 16.04.2020.
Potrivit art. 5 din Ordinul 791/2020, cererea pentru eliberarea CSU se depune de către solicitantul a cărui activitate a fost afectată de pandemia cauzată de virusul COVID-19, exclusiv electronic, pe platforma Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. În vederea justificării solicitării de emitere a CSU, se solicită mai multe documente, printre care și următoarele, prevăzute expres de actul normativ, indiferent de tipul de CSU solicitat:
- Datele de identificare ale solicitantului. Indiferent dacă cererea va fi făcută de către reprezentantul legal al entității solicitante sau de către un împuternicit al acesteia, în cerere se vor înscrie datele entității pentru care se solicită emiterea CSU. Cu titlu de exemplu datele de identificare conțin denumirea solicitantului, sediul social, codul de identificare fiscală, numărul de înregistrare în Registrul Comerțului sau alte registre, ori actul de autorizare în baza căruia funcționează entitatea respectivă. Deși nu se menționează expres, apreciem că solicitantul va trebui să încarce în platformă o copie după Certificatul de înregistrare emis de Registrul Comerțului, ori după alt act de autorizare, în funcție de formalitățile de publicitate efectuate de către solicitant la înființare.
- Declarația pe proprie răspundere a reprezentantului legal, prin care acesta atestă că toate informațiile și documentele care stau la baza cererii pentru obținerea CSU sunt conforme cu realitatea și respectă legislația în vigoare raportat la tipul de certificat solicitat. Declarația va purta semnătura electronică a reprezentantului legal ori, în lipsa acesteia, semnătura olografă, cu mențiunea că, în situația în care reprezentantul legal al solicitantului nu deține semnătură electronică, toate documentele încărcate în platformă, inclusiv declarația pe propria răspundere, vor putea fi semnate electronic de către împuternicitul desemnat în acest sens. Cu alte cuvinte, în lipsa semnăturii electronice, niciun solicitant nu va putea obține CSU. Așa fiind, solicitanții care nu dețin semnătură electronică vor împuternici o altă persoană deținătoare de semnătură electronică în vederea obținerii CSU. Declarațiile pe proprie răspundere, câte una pentru fiecare dintre cele două tipuri de CSU, au forma prevăzută în Anexa 3 la Ordinul 791/2020.
- Copie după actul de identitate al reprezentantului legal. Întrucât solicitantul depune și o declarație pe proprie răspundere, avem în vedere faptul că veridicitatea datelor personale ale reprezentantului legal care se înscriu în această declarație, va trebui să dovedită prin încărcarea unei copii după actul de identitate al acestuia. Declarația se face în nume personal pentru entitate, cu alte cuvinte reprezentantul legal al solicitantului își asuma integral răspunderea pentru datele și informațiile furnizate în vederea obținerii CSU, sub sancțiunea prevăzută de art. 326 Cod penal cu privire la falsul în declarații.
- Documentele privind autorizarea funcționării, pentru entitățile care nu sunt înregistrate în Registrul Comerțului. De exemplu, în cazul asociațiilor și fundațiilor, actul de autorizare reprezintă hotărârea pronunțată de Judecătoria din raza căreia asociația/fundația își are sediul social cu privire la acordarea personalității juridice și înscrierea ei în Registrul asociațiilor și fundațiilor, ținut de Judecătoria respectivă.
- Împuternicirea persoanei deținătoare de semnătură electronică. Deși actul normativ nu precizează expres, credem că printre documentele care sunt necesare obținerii CSU se află și împuternicirea persoanei deținătoare de semnătură electronică, mai precis persoana care solicită efectiv emiterea CSU în numele entității, mai ales dacă această persoană nu are nicio calitate în entitatea respectivă. De exemplu, în situația în care o entitate solicită expertului său contabil efectuarea acestei proceduri, contabilul respectiv va încărca printre documente inclusiv împuternicirea sa cu privire la obținerea CSU în numele entității. Pct. 6 din modelul de declarație pe proprie răspundere prevăzut în Anexa nr. 3 la Ordinul 791/2020 cuprinde o secțiune dedicată împuternicitului, astfel că împuternicirea nu este obligatorie, dar este recomandată pentru limitarea mandatului, mai precis pentru împuternicirea exclusivă a semnării electronice a documentelor, iar nu pentru asumarea răspunderii de către împuternicit.
- Alte informații. Urmează să vedem cu exactitate ce informații suplimentare va cere platforma http://prevenire.gov.ro, odată ce va fi funcțională. În mod cert, se vor solicita datele de contact ale entității ori ale împuternicitului, respectiv e-mail și număr de telefon și/sau fax.
- În cazul entităților care se încadrează la condițiile de obținere a CSU de tip 1 (Albastru), acestea nu vor fi nevoite să depună documente financiar-contabile, situația lor derivând din lege, asumată pe proprie răspundere de către reprezentantul legal al entității. În schimb, deși nu credem că vor fi solicitate la depunerea cererii pentru obținerea CSU, entitățile care solicită CSU de tip 2 (Galben), vor fi nevoite să demonstreze diminuarea încasărilor, cu ajutorul balanțelor de verificare pentru lunile ianuarie, februarie și martie 2020 sau o oricăror alte documente financiar-contabile. Cu toate acestea, autoritățile pot verifica situația financiară a încasărilor celor care au solicitat CSU Galben, astfel că entitățile care l-au și obținut trebuie să dovedească îndeplinirea condiției a reducerii cu minim 25% a încasărilor din luna martie față de media ianuarie-februarie. Sancțiunea pentru neîndeplinirea acestei condiții are în vedere anularea facilităților obținute cu ajutorul CSU, aplicarea sancțiunilor prevăzute de legea civilă și fiscală, precum și răspunderea penală a reprezentantului legal al entității privind săvârșirea infracțiunii de fals în declarații (art. 326 Cod penal).
Termenul de eliberare a CSU nu este prevăzut cu exactitate, însă art. 5 din Ordinul 791/2020 precizează că eliberarea CSU se va face automat, electronic, după validarea, de către sistem, a solicitării. Cel mai probabil, sistemul va verifica dacă datele înscrise de către solicitant sau împuternicitul acestuia sunt corecte și reale. Cu ajutorul bazei de date a MFP și a Registrelor în care sunt înregistrați diverse entități, sistemul va putea verifica starea de funcționare a entității și va putea compara informațiile înscrise de solicitant cu cele care figurează în bazele de date ale autorităților. De exemplu, o entitate radiată nu va putea beneficia de emiterea CSU. În cazul în care există erori în datele și informațiile furnizate de solicitant / împuternicitul acestuia, probabil sistemul care stă la baza platformei emitente fie va respinge solicitarea, fie va transmite o notificare prin care va solicita remedierea erorilor.
Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri eliberează gratuit CSU. Cu toate acestea, în cazul în care solicitantul nu deține semnătură electronică, va putea apela la serviciile unor specialiști din domeniul economic și juridic, care îi vor sprijini cu întreg demersul de obținere a CSU. Trebuie avut în vedere faptul că, probabil, vor exista zeci, dacă nu sute de mii de solicitări de eliberare a CSU, într-un timp foarte scurt, pentru că, așa cum am precizat mai sus, în acest moment termenul-limită până la care se poate solicita eliberarea CSU este 16.04.2020, ceea ce înseamnă mai puțin de trei săptămâni. În schimb, serviciile specialiștilor îi asigură pe solicitanți că efectuează în mod corect tot acest demers, acordând în același timp și consultanță economico-juridică.
Următoarele facilități profită entităților care dețin oricare dintre cele două tipuri de CSU, cu două excepții care vor subliniate.
- În raporturile cu ANAF sau alți creditori bugetari
- În raporturile cu autoritățile
- Indemnizația de șomaj a salariaților
- Entitățile care dețin CSU Albastru vor primi indemnizație pentru toți angajații ale căror contacte de muncă au fost suspendate conform art. 53 alin. (1) lit. c) din Codul muncii;
- Entitățile care dețin CSU Galben vor primi indemnizație pentru maximum 75% dintre angajații care au avut contracte de muncă active la data intrării în vigoare a Ordonanței 30/2020, respectiv la data de 21.03.2020. Având în vedere faptul că există entități, de exemplu, cu 2 angajați, potrivit legii numai pentru unul dintre aceștia se va primi indemnizație de șomaj, astfel încât să nu se depășească limita de 75% prevăzută de lege. În cazul acestei categorii de entități, plata efectivă a indemnizației se va face pe baza declarației pe proprie răspundere a reprezentantului legal, din care să rezulte diminuarea cu cel puțin 25% a încasărilor din martie 2020 în raport cu media încasărilor din cele două luni precedente. În acest moment, O.U.G. nr. 30/2020 prevede și condiția privind lipsa „capacității financiare” a entității de a plăti tot fondul salarial, însă se preconizează modificarea actului normativ și renunțarea la această condiție. În cazul în care nu se va renunța la condiția privind capacitatea financiară a entității de a achita tot fondul salarial, vom avea în vedere faptul că legea nu impune nicio ordine a achitării creanțelor fiscale, salariale și de altă natură, astfel încât „capacitatea financiară” se va asocia cu starea de dificultate financiară, așa cum este definită de art. 5 pct. 27 din Legea nr. 85/2014.
- Indemnizație pentru salariații structurilor sportive, indiferent de forma lor de organizare (S.R.L., O.N.G. etc.).
- Indemnizație pentru alți profesioniști
- entitățile reglementate de O.U.G. nr. 44/2008 (P.F.A., I.I., I.F.);
- orice altă formă de organizare a profesiilor liberale care se exercită în baza unor legi speciale și care desfășoară activitate economică: medici, avocați, practicieni în insolvență, notari, consultanți fiscali, executori judecătorești, experți tehnici, evaluatori autorizați, arhitecți, contabili, auditori, mediatori, biologi, chimiști, psihologi, sociologi, traducători etc.
- Concordat preventiv
- suspendarea oricăror executări silite pornite împotriva entității;
- organizarea activității potrivit contractului de concordat;
- desfășurarea plăților reduse și/sau reeșalonate, conform graficului de plăți.
- În raporturile comerciale
• Entitățile deținătoare ale oricărui tip de certificat beneficiază de amânarea la plată pentru serviciile de utilități (gaze naturale, electricitate, apă, servicii de telefonie și internet). Trebuie avute în vedere cheltuielile cu utilitățile aferente sediului social și/sau sediilor secundare ori punctelor de lucru, precum și alte cheltuieli cu furnizori de servicii contractate de către entitate.
• Entitățile deținătoare ale oricărui tip de certificat beneficiază de amânarea la plată a chiriei pentru imobilul cu destinație de sediu social și de sedii secundare.
- Forța majoră
- În cadrul acțiunilor de inspecție și control desfășurate de către organele abilitate, acestea verifică inclusiv documentele care au stat la baza emiterii declarației pe proprie răspundere de către solicitanți.
- În ipoteza identificării vreunor suspiciuni rezonabile privind obținerea CSU cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente ori prin neatestarea situației reale de drept și/sau de fapt a solicitantului, se sesizează organele abilitate în vederea stabilirii măsurilor, potrivit legii.
- Răspundere fiscală, în cazul aplicării măsurilor de recuperare a indemnizațiilor primite în baza CSU sau al încetării facilităților de restructurare a datoriilor fiscale obținute în baza CSU;
- Răspundere civilă, atunci când de exemplu s-a obținut amânarea plăților chiriei și a utilităților sau când s-a invocat clauza de forță majoră pe baza CSU;
- Răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 326 Cod penal.
Sursa: https://www.juridice.ro/677721/certificatul-de-situatie-de-urgenta-ghid-complet.html?fbclid=IwAR0tBr5A26UUw1S0sdhm-OVJ2EtjRfLTGdHWIb7JwaXE80WNR5N3EmyDk3I
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu